miercuri, 26 iunie 2013

Aparenţe înşelătoare

Aş dori să aduc unele clarificări absolut necesare pentru putea a înţelege deosebirea între biserica formată şi chemată de Dumnezeu în vederea manifestării Sale în lume, în scopul descoperirii caracterului Său şi a mântuirii oamenilor numai prin invitaţia harului şi a iubirii, şi adevărata biserică a lui Dumnezeu din interiorul bisericii chemate iniţial, căreia i s-a dat un nume şi a fost organizată la început de Dumnezeu, organizaţie care după aceea devine omenească. Adevărata biserică a lui Dumnezeu a fost, este şi va fi mereu biserica alcătuită numai din oameni născuţi din nou, aflaţi în şcoala sfinţirii, al căror singur Conducător este Hristos, chiar dacă, în acelaşi timp, pot fi şi membri ai bisericii vizibile, chemate iniţial de Dumnezeu! Numele real al acestei biserici adevărate, care nu s-a schimbat niciodată în nici o epocă, este ISRAEL, Israelul spiritual!!!

Când Dumnezeu a plănuit să formeze o biserică, intenţia Sa a fost dintotdeauna ca ea să devină mai întâi sfântă, neprihănită, curată, fericită şi sănătoasă, fără păcat, tocmai pentru ca modul Său de manifestare în ea şi prin ea, pentru lumea păcătoasă, să fie desăvârşit!!! Dacă planul Său nu ar fi fost dat peste cap mereu de oamenii pe care i-a chemat să devină biserica Sa vizibilă pe pământ, din cauza neascultării şi a încăpăţânării lor, atunci ar fi existat în lume o biserică absolut curată, o biserică ce ar fi oglindit sfinţenia lui Dumnezeu, bunătatea, mila şi dragostea Sa fără margini pentru omul păcătos, iar Hristos ar fi venit de mult timp. În condiţiile acestea, altfel ar fi fost înţeles caracterul lui Dumnezeu şi mântuirea!!!

Dumnezeu nu se poate descoperi pe Sine într-un mod adecvat atâta timp cât biserica nu este sfântă. Desigur, o poate face doar prin aceia care sunt născuţi din nou, şi care totdeauna au fost o minoritate în biserica ce pretindea că este în continuare biserica adevărată a lui Dumnezeu. Ceea ce doresc să reţinem este faptul că scopul Lui este să se descopere prin toată biserica, nu numai prin anumiţi copii ai Săi care au naşterea din nou!!! Motivul pentru care istoria lumii şi a păcatului a continuat şi va continua încă puţin timp, trebuie descoperit în eşecul bisericii chemate de Dumnezeu de a deveni sfântă, plină de Evanghelia lui Hristos sau de lumina slavei Sale!!!

Toate nenorocirile care s-au abătut şi se abat din greu asupra lumii, se datorează apostaziei bisericii chemate de Dumnezeu, indiferent cine a fost aceasta. Factorul principal al marilor dezastre mondiale, al apariţiei imperiilor stăpânitoare, al tuturor războaielor este fără doar şi poate apostazia bisericii chemate, care, în pofida acestei apostazii, ea încă se credea a fi biserica pe care Dumnezeu a chemat-o cândva pentru împlinirea planului Său!!! Bunăoară, din cauza apostaziei bisericii iudaice, au luat naştere patru mari imperii mondiale!! Apostazia bisericii chemate nu se răsfrânge doar asupra ei, ci şi asupra lumii, formând un lanţ de efecte nebănuit de groaznice. De fapt, trebuie să spun că tot ce se petrece astăzi în lume este efectul apostaziei bisericii creştine!!! Pe de altă parte, trebuie să ştim că, cu cât biserica chemată absoarbe mai mult din dragostea lui Dumnezeu, cu atât lumea este binecuvântată în măsura acelei iubirii cu lumina lui Dumnezeu!

Mergând mai departe pe firul acesta putem vedea că, atunci când biserica apostolică a apostaziat, a luat naştere cel mai monstruos imperiu din câte au existat vreodată - Roma papală, care a condus implicit la peste o mie de ani de întuneric spiritual în toată Europa! Apostazia este totdeauna rezultatul practicării metodelor omeneşti de conducere în interiorul bisericii chemate. Ba chiar mai mult, atunci când se iveşte ocazia, apostazia conduce biserica, chemată cândva de Dumnezeu, să caute sprijinul puterii civile, a statului, pentru impunerea edictelor ei asupra propriilor enoriaşi şi a lumii!!! "Atunci când prima biserică a decăzut, depărtându-se de simplitatea Evangheliei, şi a primit riturile şi obiceiurile păgâne, a pierdut Spiritul şi puterea lui Dumnezeu; dar, pentru a stăpâni totuşi conştiinţele oamenilor, a căutat sprijinul puterii pământeşti. Astfel a rezultat papalitatea, o biserică ce a subjugat chiar şi puterea statului şi a folosit-o pentru realizarea planurilor ei, mai ales pentru pedepsirea >ereziei<... Apostazia a fost aceea care a condus biserica primară să caute ajutor la conducerea civilă şi aceasta a pregătit calea pentru dezvoltarea papalităţii - a fiarei." Tragedia veacurilor, cap. Legea lui Dumnezeu de neschimbat, par. 26, 28.

Apoi, când biserica formată la jumătatea sec. al XIX-lea a primit o lumină deosebită cu privire la sanctuarul ceresc şi lucrarea ce se desfăşoară acolo, în contextul luminii referitoare la judecata de cercetare, se părea că planul lui Dumnezeu, prin biserica chemată, va fi realizat în sfârşit. Însă, ca şi precedentele biserici chemate înaintea ei, apostazia din sânul ei a făcut ca lumea să fie zguduită de două mari războaie mondiale şi de atentate nenumărate şi crude!!! Ideea pe care doresc să o subliniez este că biserica chemată, indiferent de numele ei de-a lungul timpului, nu a împlinit niciodată planul lui Dumnezeu, deşi a crezut până la capăt că este şi a rămas biserica lui Dumnezeu, când de fapt adevărata Lui biserică era alcătuită doar din cei rămaşi loiali principiilor Evangheliei, care trăiau după toată lumina oferită de Dumnezeu în chiar sânul bisericii cu numele!!!

Trebuie să înţelegem un lucru extrem de simplu, şi anume că biserica chemată şi formată de Dumnezeu rămâne biserica Lui în lume doar dacă devine lumină, este plină de Duhul Sfânt şi creşte în cunoaşterea caracterului lui Dumnezeu, înfăţişând lumii pe Dumnezeu aşa cum este!!! Încă ceva, chiar şi prezenţa Duhului Sfânt în acea biserică nu constituie în mod obligatoriu o garanţie că biserica respectivă va rămâne biserica lui Dumnezeu până la capăt!!! Singura garanţie sigură că ea rămâne biserica lui Dumnezeu este trăirea ei în neprihănire prin practicarea tuturor principiilor legii lui Dumnezeu şi preţuirea constantă a lucrării Duhului Sfânt!!

     "Domnul Hristos doreşte să reproducă chipul Său în inimile oamenilor; şi El face acest lucru în şi prin aceia care cred în El. Ţinta vieţii de creştin este aducerea de roade - reproducerea caracterului lui Hristos în cel credincios, pentru ca apoi să poată fi reprodus şi în alţii." Parabolele Domnului Hristos, cap. Întâi un fir vrede, apoi spic, par. 14.

Dorinţa lui Dumnezeu a fost ca, prin chemarea la viaţă a unei biserici, fiecare membru al ei să devină un creştin autentic, plin de neprihănirea şi sfinţenia lui Dumnezeu, un reprezentant al lui Hristos pentru mântuirea altora! Asta trebuia şi trebuie să devină biserica, altfel Hristos nu vine. Din fericire, va exista o astfel de biserică, iar atunci când caracterul lui Hristos va deveni lumina şi viaţa fiecărui membru individual, abia atunci va veni Hristos pe norii cerului. Iar această biserică, la vremea când Dumnezeu va turna peste ea Duhul Sfânt din belşug, nu va avea vreun nume cunoscut şi nici o formă de organizare omenească, ci va fi biserica Israel, Israelul spiritual, condusă direct de Hristos prin Duhul Sfânt!!! "Domnul Hristos aşteaptă cu mult dor să se manifeste în Biserica Sa. Când caracterul Domnului Hristos va fi în mod desăvârşit reprodus în poporul Său, atunci El va veni să-i ia la Sine ca fiind ai Săi." Parabolele Domnului Hristos, cap. Întâi un fir vrede, apoi spic, penultimul paragraf.

Din păcate, biserica iudaică nu a ajuns niciodată lumina lumii. Cu toate că a intrat în ţara făgăduită, nu a împlinit planul lui Dumnezeu. Faptul că au fost chemaţi de Dumnezeu, că li s-a dat un nume şi că au fost organizaţi, i-a făcut să creadă că Dumnezeu nu-i va părăsi niciodată indiferent ce vor face!!! Ei nu au conştientizat deloc că onoarea lui Dumnezeu este înălţată doar de oameni neprihăniţi, şi că toate făgăduinţele Lui sunt condiţionate de ascultare deplină!! În loc să devină un popor sfânt, aşa cum le ceruse Dumnezeu, au ajuns de pomină, pierzând privilegiul de popor ales al lui Dumnezeu prin răstignirea lui Isus, chiar a Aceluia care-i alesese ca biserică a Sa!!!

Chiar şi după ce l-au răstignit pe Isus, în mod incredibil au crezut mai departe că sunt biserica lui Dumnezeu! Când o biserică are privilegiul de a avea lumina lui Dumnezeu, dar nu trăieşte în armonie cu ea, atunci pierde toată lumina şi ajunge în întuneric. Cât de mare trebuie să fie acel întuneric care să te facă să crezi până la capăt că biserica ta este în continuare biserica lui Dumnezeu, când de fapt ea s-a rupt cu totul de Izvorul tuturor binecuvântărilor fără ca tu nici măcar să ştii!?

Da, biserica iudaică avea un nume şi era organizată, dar pentru că nu a trăit dragostea lui Dumnezeu, a rămas doar cu numele, iar omul a devenit centrul autorităţii şi guvernării bisericii, pretinzând că are autoritatea lui Dumnezeu!!! Însă, adevărata biserică prin care Dumnezeu încerca din răsputeri să trezească biserica moartă spiritual, cea cu numele, se găsea în interiorul ei, fiind reprezentată de regulă de profeţi şi alţi mulţi credincioşi, precum cei şapte mii din vremea lui Ilie!!! Deci, nu trebuie să facem confuzia între biserica rămasă doar cu numele şi adevărata biserică din interiorul ei, compusă din adevăraţii copii ai lui Dumnezeu, născuţi din nou şi plini de Duhul Sfânt!! Numele unei biserici chemate, dar care a apostaziat, este doar o aparenţă înşelătoare. Numele nu mai are nici o importanţă când biserica a apostaziat, şi cu atât mai mult dacă l-a părăsit pe Dumnezeu.

Toţi cei care trăiesc după toată lumina dăruită de Dumnezeu bisericii chemate, dar apostaziate, alcătuiesc biserica adevărată a lui Dumnezeu!! La vremea potrivită Dumnezeu o va scoate la lumină, făcând-o purtătoarea stindardului Său în lume. Dumnezeu a procedat astfel de fiecare dată când biserica chemată de El iniţial a apostaziat. A ridicat pe alţii în locul acesteia care să ducă mai departe Evanghelia. Biblia ne va învăţa şi ne va arăta cum formează Dumnezeu o biserică în sânul celei apostaziate, căreia îi dă toate beneficiile ce au aparţinut bisericii chemate iniţial, pentru binecuvântarea ei şi a omenirii. Dumnezeu nu părăseşte niciodată biserica chemată, ci ea este aceea care îl părăseşte definitiv. Dumnezeu totdeauna îi va adresa două chemări, iar dacă nu ia seama la ele, atunci se va îndrepta către alţii care binevoiesc să asculte.

3 comentarii:

  1. Acum care mai e biserica chemata?
    Cum vezi lucrurile?
    Eu nu cred ca Domnu isi va forma o biserica in sanul alteia ci cred ca el are acum o biserica raspandita pretutindeni....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am răspuns deja la această întrebare, iar răspunsul poate fi găsit în acele episoade în care vorbesc despre metoda de lucru a lui Dumnezeu, ieşită din comun, pentru cei ce încă susţin că sunt biserica chemată! Da, este adevărat că Dumezeu are o biserică pretutindeni, că de fapt majoritatea ei se afla în toată biserica protestantă, iar o altă parte, chiar dacă mai mică, printre mahomedani, evrei, hinduşi, taoişti, etc. Citeşte istoria bisericii lui Dumnezeu, aşa cum am trasat-o pe acest blog, până la cei 144.000.

      Ștergere
  2. Ilie astepta si el sa vada cum Domnul ridica o biserica curata si a fost dezamagit dar Domnul n-a fost ....Lucrurile erau sub control si cunostea vreo 7000 de barbati care corespund si care erau parte din ramasita

    RăspundețiȘtergere