Evanghelia şi Sabatul

Sabatul lui Dumnezeu este ascuns în interiorul zilei a şaptea numai atunci când Dumnezeu este prezent în ea!!! Iar acest Sabat este odihna sfinţeniei Sale, care este căpătată doar prin intermediul puterii răscumpărătoare a Mântuitorului! Puterea răscumpărătoare a lui Hristos este totuna cu puterea Sa creatoare, doar că ţelul ei este salvarea din păcat sau recrearea omului după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. De aceea, ziua a şaptea este în acest caz simbolul sau semnul puterii creatoare, răscumpărătoare şi sfinţitoare a lui Dumnezeu! Numai cine beneficiază, prin credinţă vie, de această putere a mântuirii se bucură pe deplin de Sabatul lui Dumnezeu.

     "Sabatul este un semn al puterii creatoare şi răscumpărătoare; el arată către Dumnezeu ca izvor al vieţii şi cunoaşterii; aduce aminte de slava de la început a omului şi dă astfel mărturie despre scopul lui Dumnezeu de a recrea în noi propriul Său chip... Sabatul este memorialul puterii creatoare..." Educaţie, cap. Sabatul, par. 1, 3.

Nu trebuie să ne lăsăm niciodată păcăliţi de vreo mărturisire de credinţă care înalţă ziua a şaptea ca fiind Sabatul lui Dumnezeu, fiindcă acest lucru nu-i de ajuns! Se prea poate ca în teorie lucrurile să fie dovedite cu Scriptura; de altminteri este cel mai uşor lucru ca ziua a şaptea să fie dovedită cu Scriptura ca fiind Sabatul lui Dumnezeu. Mintea poate accepta un adevăr pe baza dovezilor care se găsesc în Scripturi. Însă, dacă Sabatul se reduce doar la ziua a şaptea, atunci s-a pierdut din vedere realitatea adevăratului Sabat. Sabatul lui Dumnezeu şi sfinţenia sunt unul şi acelaşi lucru; iar sfinţenia înseamnă desăvârşire!!! Acest Sabat sfânt trebuie să vorbească permanent despre desăvârşirea morală şi spirituală a caracterului celui care respectă şi iubeşte Sabatul lui Dumnezeu, ziua a şaptea. Numai astfel ziua a şaptea capătă conotaţia dorită de Dumnezeu.

Ziua a şaptea este doar o coajă care îmbracă un miez. Închipuiţi-vă o nucă în interiorul căreia nu se mai află miezul. La ce este bună o astfel de nucă, în ciuda aspectului ei de nucă şi în ciuda cojii ei? La nimic. Dar dacă nuca este plină de miez, atunci coaja ei îşi justifică existenţa!! Tot astfel este şi cu Sabatul. Dacă sfinţenia lui Dumnezeu nu este prezentă în inima celui care pretinde că respectă sau păzeşte ziua a şaptea, atunci acea zi, pe care el o numeşte Sabat, este totuna cu nimic! Însă, dacă omul a fost sfinţit prin harul Duhului Sfânt, adică a fost transformat prin puterea Evangheliei şi are viaţa sfântă a lui Hristos în inima sa, atunci Sabatul pe care-l respectă el este Sabatul lui Dumnezeu învelit, acoperit sau adăpostit de ziua a şaptea!!!

Puterea creatoare, răscumpărătoare şi sfinţitoare a lui Dumnezeu este puterea Evangheliei! La început, când Hristos a creat planeta noastră, El nu s-a folosit de o bază existentă pentru a modela o nouă planetă. El nu a procedat şi nu procedează niciodată în acest fel. El a creat planeta noastră din Sine însuşi prin rostirea cuvântului creator, un cuvânt plină de viaţă divină. Iar Duhul Sfânt este Acela care a modelat cuvântul rostit de Hristos, potrivit formei şi chipului descris de acel cuvânt rostit!! Însă, atunci când a apărut planeta noastră, totul era fără formă şi gol, la care se adăuga întunericul. Iar primul lucru pe care Hristos la întreprins a fost să creeze lumina. Abia după ce s-a ivit lumina, Dumnezeu a putut să continue procesul creaţiei în fiecare zi, timp de şase zile literale.

Totul a fost realizat prin puterea creatoare a lui Dumnezeu, iar semnul sau simbolul acestei puteri colosale este Sabatul prin care Hristos a întregit creaţia Sa!!! Întreaga creaţie purta pecetea sfinţeniei şi a desăvârşirii. "Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea. Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor." Geneza 1,31; 2,1. Sfinţenia trebuie să o punem în legătură cu oamenii, întrucât ea are de-a face cu natura morală şi spirituală a acestuia; iar desăvârşirea o punem în legătură cu absolut tot ce a creat atunci, la început.

Ceea ce trebuie observat este că Sabatul apare la finele întregii creaţii. Datorită acestui lucru el trebuie că este un semn care arată către tot ceea ce făcuse Dumnezeu până atunci. Cu alte cuvinte, Sabatul este marca de lucru a lui Hristos!!! Este, dacă vreţi, parafa Sa pusă asupra întregii creaţii!!! Trebuie să spun că Hristos niciodată nu lucrează altfel. De fapt, pe vremuri orice arhitect care făcea planul unei clădiri îşi punea numele pe unul din zidurile clădirii, ca amintire a faptului că acea clădire este opera sa arhitectonică. Aceasta s-a întâmplat în lucrarea creaţiei.

Dacă acesta este un model lucru stabilit de Dumnezeu, care arată către felul cum El lucrează, şi nu se dezminte, întrucât El este un Dumnezeu care nu se schimbă şi în care nu este nici o umbră de mutare sau de schimbare, atunci înseamnă că trebuie să găsim exact acelaşi model de lucru şi în lucrarea de răscumpărare! După cum pământul era fără formă şi gol, fiind plin de întuneric la început, înainte de a fi creată lumina, tot astfel este şi sufletul omului. Este plin de întuneric, fără formă şi gol de prezenţa lui Dumnezeu, căci toţi ne naştem păcătoşi, supuşi ai împărăţiei întunericului şi robi ai lui Satana. "Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur Om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi." Romani 5,19.

Când acest om, supus păcatului, fiind robul lui, ajunge să înţeleagă că este înrobit de vrăjmăşia dinăuntrul lui, prin care lucrează Satana, când se vede condamnat de legea sfântă a lui Dumnezeu şi-i face cunoscut că numai Hristos îl poate elibera, atunci se predă cu totul Lui, îi pune la dispoziţie realmente vrăjmăşia şi întunericul lui interior, voinţa şi întreaga sa fiinţă, în vederea căpătării prin credinţă a vieţii şi caracterului lui Hristos. După cum pământul a fost luminat cu lumina vieţii lui Hristos, în prima zi a creaţiei, tot astfel sufletul şi mintea acestui om pocăit ajunge să fie luminate prin Evanghelia lui Hristos, care este viaţă veşnică.

După cum întunericul din prima zi a creaţiei a ajuns să fie alungat de lumina vieţii lui Hristos, tot aşa întunericul din mintea acestui om ajunge să fie risipit de lumina slavei lui Hristos, manifestată prin Evanghelia Sa. Prin puterea creatoare şi răscumpărătoare a Evangheliei, Hristos eliberează sufletul de vrăjmăşia dinăuntru, din minte, acolo unde-şi are sediul până la eradicarea ei!! Când acest om pocăit primeşte lumina Evangheliei, care este puterea mântuitoare doar pentru aceia care cred, şi numai pentru ei, şi care l-a transformat din temelii, atunci el primeşte şi Sabatul lui Dumnezeu!!! Dacă în lucrarea creaţiei Hristos nu s-a folosit de o bază pentru a crea şi modela pământul nostru, tot astfel se petrec lucrurile şi în cadrul lucrării de răscumpărare.

Hristos nu încearcă să schimbe sau să modifice, nu încearcă să îmbunătăţească ceva în omul respectiv, mintea şi inima lui, ci El practic îl recreează doar prin puterea lui creatoare şi răscumpărătoare, prin care îl pune într-o stare după voia Lui - sfinţenia, dându-i o inimă nouă!!! "Mai înainte ca pârâul să devină curat, trebuie curăţit izvorul inimii. Acela care încearcă să ajungă la cer prin faptele lui de păzire a legii încearcă o imposibilitate. Nu este nici o siguranţă pentru acela care are o religie legalistă, o formă de evlavie. Viaţa de creştin nu este o modificare sau o îmbunătăţire a celei vechi, ci o transformare a naturii. Se produce moartea faţă de eu şi faţă de păcat şi o viaţă cu totul nouă. Schimbarea aceasta nu se poate produce decât prin lucrarea puternică a Duhului Sfânt." Hristos Lumina Lumii, cap. Nicodim, par. 12.

Omul născut din nou cu adevărat este un om sfânt în acea stare, fiind introdus în şcoala reformei pentru a dezvăţa tot ce a învăţat în şcoala întunericului şi pentru învăţa împreună cu Hristos cum să trăiască la fiecare pas o viaţă de biruinţă asupra păcatului. "Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har... Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică." Romani 6,14.22.

După cum Sabatul a fost pecetea şi, deci, semnul lui Dumnezeu că lucrarea creaţiei Sale era desăvârşită, iar oamenii din ea sfinţi, tot astfel Sabatul este pecetea sau semnul lui Dumnezeu că lucrarea răscumpărării, în stadiul ei de început, prin experienţa naşterii din nou, este desăvârşită, iar omul răscumpărat astfel este sfânt înaintea lui Dumnezeu!!! Un astfel de om primeşte în dar sfinţenia lui Dumnezeu sau Sabatul Său cel sfânt, adică odihna mântuirii, prin aceea că tot trecutul său păcătos a fost şters prin atribuirea neprihănirii lui Hristos, iar vechea sa natură spirituală sau vrăjmăşia lui Satana, din interiorul său, a fost înlocuită cu natura lui Hristos sau caracterul Său, în care se regăsesc principiile legii sfinte. "Căci Dumnezeu, care a zis: >Să lumineze lumina din întuneric<, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos. Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi." 2Corinteni 4,6.7.

Numai în felul acesta un astfel de om poate respecta ziua a şaptea, tocmai pentru că în el se găseşte Sabatul lui Dumnezeu sau odihna mântuirii. De aceea, Hristos ne invită spunând: "Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară." Matei 11,28-30. Jugul lui Hristos este chiar legea Sa sfântă prin ale cărei principii vii şi puternice Hristos distruge păcatul din noi!!!

     "Sabatul dat lumii este un semn că Dumnezeu este Creator şi că El l-a sfinţit. Puterea care a creat toate lucrurile este puterea care creează din nou sufletul după chipul Său. Pentru aceia care sfinţesc ziua Sabatului, ea este semnul sfinţirii. Adevărata sfinţire înseamnă a fi în armonie cu Dumnezeu, a fi una cu El în caracter. Ea se primeşte prin ascultare de toate principiile acelea care sunt o transcriere a caracterului Lui. Iar Sabatul este semnul ascultării. Acela care ascultă din toată inima de porunca a patra, va asculta de întreaga lege. El este sfinţit prin ascultare." Mărturii, vol. 6, cap. Ţinerea Sabatului, par. 4.

"Semnul sfinţirii" nu înseamnă deloc observarea zilei a şaptea, ci înseamnă a avea Sabatul lui Dumnezeu în minte şi în inimă, adică a avea viaţa şi caracterul lui Hristos în minte. Acesta este adevăratul Sabat care dă valoare zilei a şaptea. Numai viaţa lui Hristos, care este lumină pentru cel păcătos şi este exprimată prin caracterul Său, este cu adevărat şi în sensul cel mai deplin Sabatul lui Dumnezeu!!! Iar omul care caută prin credinţă să-şi însuşească neprihănirea lui Hristos capătă Sabatul Său!! Vă rog să observaţi că în ziua a şaptea a lucrării creaţiei, atunci când pământul a fost isprăvit, Dumnezeu a fost prezent în ea!!! Spune că s-a odihnit, adică El a fost prezent acolo, în sens fizic, alături de Adam şi Eva. Prin urmare, ziua a şaptea a săptămânii este Sabat doar dacă în ea este prezent Dumnezeu. Ea este o desfătare doar pentru sufletul plin de Sabatul lui Dumnezeu, pentru sufletul în care locuieşte neprihănirea lui Hristos sau Dumnezeu în sens absolut real!!!

Având în vedere acest fapt, atunci putem spune că adevăraţii închinători ai lui Iahweh sunt doar aceşti oameni care au Sabatul, deci neprihănirea lui Hristos în ei, prin distrugerea vrăjmăşiei lui Satana, şi care ştiu să se bucure de ziua a şaptea din această perspectivă. Nici o altă zi a săptămânii nu va împărtăşi bucuria de Sabat sufletului aşa cum o face ziua a şaptea a săptămânii, atunci când omul este sfinţit prin puterea Evangheliei!!! De asemenea, Sabatul este şi semnul iubirii lui Hristos, nu numai al puterii Sale creatoare. "Deoarece El s-a odihnit în Sabat, >Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o< - a pus-o deoparte pentru un scop sfânt. El i-a dat-o lui Adam ca o zi de odihnă. Era un semn de aducere aminte a lucrării de creaţiune şi, în felul acesta, un semn al puterii lui Dumnezeu şi al iubirii Sale." Hristos Lumina Lumii, cap. Sabatul, par. 2.

Sabatul, ca zi, este semnul iubirii Sale fiindcă iubirea lui Dumnezeu este singura cu care Hristos poate câştiga mintea omului în vederea mântuirii sale. Este semnul iubirii pentru că lui Adam Dumnezeu i-a încredinţat sau i-a pus sub stăpânire tot pământul. Aşadar, numai oamenii care beneficiază de această iubire şi se lasă încontinuu modelaţi de ea sunt oamenii care au Sabatul şi respectă ziua a şaptea. Prin urmare, pentru a sfinţi Sabatul, oamenii trebuie să fie mai întâi sfinţi, căci e cu neputinţă a fi un închinător adevărat al lui Dumnezeu fără a fi sfinţit prin puterea Sa creatoare şi răscumpărătoare!!!

     "Nici o altă instituţie încredinţată iudeilor n-a urmărit aşa de mult să-i deosebească de neamurile din jurul lor cum a făcut-o Sabatul. Dumnezeu a intenţionat ca păzirea lui să-i arate ca închinători ai Săi. Trebuia să fie un semn al despărţirii lor de idolatrie, al legăturii lor cu adevăratul Dumnezeu. Dar, pentru a sfinţi Sabatul, şi oamenii trebuie să fie sfinţi. Prin credinţă, ei trebuie să ajungă părtaşi la neprihănirea lui Hristos. Când i s-a dat lui Israel porunca: >Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti<, Domnul a mai spus şi >Să-Mi fiţi nişte oameni sfinţi< (Exod 20,8; 22,31). Numai în felul acesta Sabatul putea să-i deosebească pe israeliţi ca închinători ai lui Dumnezeu." Hristos Lumina Lumii, cap. Sabatul, par. 8.

Adevăratul închinător al lui Dumnezeu se deosebeşte de toată lumea creştină prin faptul că a ajuns părtaş de neprihănirea lui Hristos, prin experienţa naşterii din nou, căci neprihănirea Lui este Sabatul odihnei mântuirii, un principiu viu şi activ care dă valoare închinării sale, ceea ce face ca închinarea lui să fie în duh şi adevăr!! Acesta este ucenicul lui Hristos prin care Dumnezeu se poate manifesta cu adevărat şi în care găseşte o mare plăcere.

     "Prin urmare, Sabatul este un semn al puterii lui Hristos de a ne sfinţi. El este dat tuturor acelora pe care îi sfinţeşte Hristos. Ca semn al puterii Sale sfinţitoare, Sabatul este dat tuturor acelora care, prin Hristos, devin o parte a Israelului lui Dumnezeu." Hristos Lumina Lumii, cap. Sabatul, par. 27. Aşadar, ziua a şaptea a săptămânii, Sabatul, trebuie să vorbească despre puterea Evangheliei, precum şi ce a făcut aceasta în omul care a devenit ucenicul lui Hristos şi care îi aparţine lui Hristos! Astfel, el dovedeşte că Hristos este Capul său care-l sfinţeşte!!! Doar în felul acesta se dă pe faţă religia lui Hristos, Sabatul Lui punând-o în evidenţă în fiecare zi!