Semnul fiarei

Sabatul constituie temelia şi esenţa închinării divine, a adevăratei închinări în duh şi în adevăr, cum spune Hristos. Ceea ce nu ştiu oamenii şi mai ales creştinătatea este că, dacă Sabatul ar fi fost onorat aşa cum cere Dumnezeu, cu alte cuvinte, dacă oamenii ar fi rămas ascultători de El permanent, atunci nu ar fi existat niciodată idolatrie şi necredinţă pe pământ şi nici o sumedenie de biserici care pretind fiecare că sunt biserica lui Dumnezeu sau biserica adevărată!! "Dacă Sabatul ar fi fost păstrat pretutindeni, gândurile şi afecţiunile omului ar fi fost îndreptate către Creator ca obiect al adorării şi al închinării şi niciodată n-ar fi fost vreun închinător la idoli, vreun ateu sau vreun necredincios." Tragedia veacurilor, cap. Legea lui Dumnezeu de neschimbat, par. 11.

Am înţeles, de asemenea, că modul lui Dumnezeu de lucru este marcat totdeauna prin parafa sau semnul Său special, care atestă că Dumnezeu este Creatorul şi, deci, că El există ca Persoană reală, acest semn fiind Sabatul sau ziua a şaptea a săptămânii. Acesta este semnul prin care se arată că Dumnezeu nu se schimbă niciodată şi că modul Său de lucru rămâne permanent acelaşi în toate timpurile. Deci, simbolul puterii Sale creatoare, răscumpărătoare şi sfinţitoare a fost, este şi va fi Sabatul zilei a şaptea. În felul acesta, Dumnezeu se prezintă omului ca fiind Cel ce este şi există prin Sine însuşi, Sabatul arătând spre caracterul Lui plin de iubire.

Însă, cum se face că Sabatul nu este la loc de cinste în biserica creştină, deşi pretinde că este creştină? Mai înainte de a răspunde, aş dori să subliniez faptul că adevăratul creştin este creştin doar dacă are Sabatul lui Dumnezeu în inimă şi în spirit şi arată aceasta în închinare prin respectarea zilei a şaptea a săptămânii!!! Nimeni să nu-şi închipuie că este creştin dacă nu are puterea creatoare a lui Dumnezeu în el însuşi, dacă nu este plin de neprihănirea lui Hristos şi Duhul Sfânt!!!

Pentru a răspunde la întrebarea de mai sus este nevoie să mergem la cauza acestei uriaşe probleme. Spuneam că Legea lui Dumnezeu este legea sfântă a libertăţii şi că orice fiinţă creată de Dumnezeu este cu adevărat liberă doar dacă se exprimă în cadrul acestei legi. Însă s-a găsit unul care a pervertit această libertate, fapt care l-a condus la călcarea legii sfinte. Desigur, acesta a fost Lucifer. El a ales să încalce principiile neprihănirii cuprinse în chiar legea lui Dumnezeu. Când a ajuns în afara cadrului legii, atunci a văzut în Dumnezeu şi în semenii săi un potenţial pericol! Pierzându-l pe Dumnezeu, a pierdut şi Sabatul şi închinarea adevărată! Apoi a trecut la denaturarea caracterului Aceluia care i-a dat viaţă.

Cine încalcă un singur precept al legii morale a lui Dumnezeu trebuie să ştie că, de fapt, încalcă întreaga lege. "Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate." Iacov 2,10. Potrivit acestui principiu, atunci putem spune cu certitudine că cine nu are Evanghelia lui Hristos, nu are şi nu se poate bucura cu adevărat niciodată de Sabatul lui Hristos!!! Revenind la Lucifer, el este prima fiinţă din Univers care a atentat la principiile legii morale, fapt care avea să-l conducă în cele din urmă la răzvrătire făţişă şi chiar la alungarea Sa din cer, împreună cu toţi acoliţii săi.

Prin urmare, răzvrătirea sa a fost îndreptată împotriva legii lui Dumnezeu pe care dorea să o desfiinţeze, susţinând că a fost concepută să îngrădească libertatea gândirii şi libertatea de exprimare. Aşa că el dorea să reformeze cerul prin introducerea unui sistem de conducere fără nici un fel de lege. Credea şi susţinea că mintea îngerilor este suficient de bună pentru a se conduce singură fără un ghid precum legea lui Dumnezeu. Pentru ca tot Universul inteligent să înţeleagă ce stă la baza răscoalei lui Lucifer, Dumnezeu i-a acordat suficient timp acestuia să-şi desfăşoare toate principiile, pentru a arăta ce beneficii ar putea aduce fiinţelor inteligente.

Primul lucru pe care l-a făcut Lucifer, alias Satana, după ce a fost alungat din cer, a fost să ispitească pe om să încalce chiar legea lui Dumnezeu! Nimeni nu ar putea păcătui împotriva lui Dumnezeu dacă nu ar încălca legea Sa!!! Aşa că ţinta lui Satana a fost să-l amăgească pe Adam să încalce principiul ascultării, principiu care se regăseşte în neprihănirea lui Dumnezeu din lege. Ascultarea şi iubirea sunt temelia neprihănirii! Aşa că răscoala din cer s-a repetat pe pământ, prin încălcarea sfintei legi morale, adică a libertăţii în neprihănire!!

     "Încă de la începutul marii lupte din ceruri, scopul lui Satana a fost să distrugă Legea lui Dumnezeu. Tocmai pentru a aduce la îndeplinire lucrul acesta s-a răsculat împotriva Creatorului şi, cu toate că a fost aruncat din cer, a continuat aceeaşi luptă pe pământ. Ţinta pe care a urmărit-o neabătut a fost să-i amăgească pe oameni şi să-i determine să calce Legea lui Dumnezeu. Lucrul acesta s-a realizat fie prin lepădarea Legii în întregime, fie prin lepădarea unuia dintre principiile ei, dar rezultatul va fi în cele din urmă acelaşi. Cine calcă >o singură poruncă< arată dispreţ pentru toată Legea; influenţa şi exemplul lui sunt de partea neascultării; el devine >vinovat de toate< (Iacov 2,10)." Tragedia veacurilor, cap. Conflictul care se apropie, par. 1.

Nu a fost necesar şi nu este necesar niciodată ca Satana să depună efortul de a-l amăgi pe om să încalce legea lui Dumnezeu prin a-l determina să fure sau să ucidă, de exemplu, fiindcă aceste lucruri au intrat deja în firea omului odată cu căderea în păcat!!! Ceea ce a urmărit, în schimb, Satana a fost să-l conducă pe Adam să piardă Sabatul, adică principiul ascultării care stă la baza neprihănirii!! Cu alte cuvinte, a urmărit să-l despartă pe Adam de Dumnezeu, prin neascultare, ştiind că dacă Adam îl pierde pe Dumnezeu va pierde totodată şi neprihănirea interioară sau starea lui de sfinţenie, care este totuna cu Sabatul lui Dumnezeu. Odată despărţit de Dumnezeu, pentru Adam ziua a şaptea nu mai putea avea nici o semnificaţie!!! Dar, din fericire, Adam şi Eva s-au căit de păcatul lor, iar Sabatul a fost reinstaurat la locul lui în mintea lor dar şi ca zi, de monument de aducere aminte a puterii lui Dumnezeu.

Ceea ce încerc să fac prin cele spuse mai sus este de a arăta spre modul de lucru al diavolului, căci şi el are un mod de lucru întocmai după cum şi Dumnezeu are unul. Ca şi Dumnezeu, şi Satana este neabătut în felul său de a lucra, ştiind că aceasta este cea mai vicleană cale de a amăgi oamenii pentru a-i trage de partea sa în marea luptă. Nici el nu-şi schimbă căile de lucru în amăgirea oamenilor. Prin urmare, ţinta sa primordială este să-l determine pe om să încalce legea lui Dumnezeu, şi nu numai atât, ci, prin nimicirea poruncii a patra din decalog, să-l şteargă pe Dumnezeu cu totul din mintea oamenilor!!!

De reţinut că ascultarea de Dumnezeu şi de legea Sa înseamnă a avea neprihănirea Lui în inimă şi, deci, a avea implicit Sabatul sfânt, pentru care ziua a şaptea, numită tot Sabat, dă mărturie şi este un simbol!!! Fără principiul Sabatului oamenii nu se pot reţine de a face cele mai mari rele cu putinţă, şi este şi motivul principal pentru care există atâtea biserici divergente în punctele lor de doctrină. Dacă Satana dorea să producă cel mai mare rău posibil omului, atunci acesta era să scoată din decalog amintitorul sau parafa lui Dumnezeu care face trimitere la starea de sfinţenie a omului în Eden şi a puterii creatoare a lui Dumnezeu, şi înlocuirea lui cu o contrafacere, cu un fals!

"Pentru a-l şterge pe Dumnezeu din mintea oamenilor, Satana tinde să nimicească acest mare monument de aducere aminte. Dacă oamenii ajung să-l uite pe Creatorul lor, atunci nu vor mai face nici un efort pentru a rezista puterii răului şi Satana este sigur de prada sa." Patriarhi şi profeţi, cap. Vrăjmăşia lui Satana împotriva Legii, par. 17.

Ceea ce mai trebuie să ştim este faptul că principiul neascultării sau neascultarea în sine este rodul călcării legii lui Dumnezeu. Orice om care nu are Sabatul lui Dumnezeu, este un călcător al Legii Sale, chiar dacă este creştin botezat în nu ştiu ce biserică!!! Prin urmare, "de la începutul marii lupte a fost planul lui Satana de a reprezenta greşit caracterul lui Dumnezeu şi de a incita la răzvrătire împotriva Legii Sale..." Patriarhi şi profeţi, cap. Vrăjmăşia lui Satana împotriva Legii, par. 23.

Dacă modul lui Dumnezeu de lucru este să-şi pună parafa asupra celor înfăptuite printr-o zi de odihnă, aceasta fiind simbolul sfinţeniei Sale şi a puterii Sale creatoare, atunci tot aşa şi modul de lucru al lui Satana este să-şi pună parafa asupra tuturor lucrărilor sale nelegiuite, printr-o zi pe care i-a păcălit pe oameni să o numească tot zi de odihnă!!! Trebuie să ştim şi să fim bine încredinţaţi că tot ceea ce face Satana, dacă avem în vedere modul lui de lucru, este o contrafacere a lucrării lui Dumnezeu!!! De ce astfel? Pentru că este singura modalitate prin care poate ţine în robie şi în neştiinţă oamenii, făcându-i să creadă că Dumnezeu a schimbat ziua Lui de odihnă cu o alta, când de fapt el a făcut-o prin cel mai fidel instrument omenesc pe care l-a avut vreodată pe pământ: papalitatea!!!

Singurul semn vizibil care îi ajută pe oameni să accepte şi să creadă că Dumnezeu este Creatorul, Sabatul zilei a şaptea, trebuia schimbat prin alt semn cu ajutorul autorităţii omeneşti, fiindcă parafa sa, a diavolului, totdeauna este pusă prin agentul uman, prin autoritatea omenească. Dacă Satana a reuşit vreodată să producă cea mai mare pagubă omenirii, atunci aceasta se datorează atacului lui susţinut împotriva zilei a şaptea, Sabatul, şi schimbarea acestuia cu ziua întâi a săptămânii. "La început, Dumnezeu a dat Legea Sa omenirii ca mijloc de a obţine fericirea şi viaţa veşnică. Singura nădejde a lui Satana - de a zădărnici planul lui Dumnezeu este să-i ducă pe bărbaţi şi pe femei la neascultarea de Lege; şi efortul lui continuu a fost şi este să prezinte denaturat învăţămintele ei şi să-i micşoreze importanţa. Lovitura lui principală a fost şi este încercarea de a schimba Legea, astfel ca oamenii să calce preceptele ei, pretinzând că ascultă de ea." Profeţi şi regi, cap. În duhul şi puterea lui Ilie, par. 3.

În cuvintele care urmează sunt descrise cel mai bine planul şi acţiunile vrăjmaşului legii lui Dumnezeu, Satana, şi este arătat de asemenea şi instrumentul prin care a schimbat porunca a patra a decalogului:

     "În dispensaţiunea creştină, marele vrăjmaş al fericirii omului a făcut din Sabatul poruncii a patra o ţintă deosebită de atac. Satana spune: Voi lucra împotriva planului lui Dumnezeu. Voi împuternici pe urmaşii mei să dea la o parte memorialul lui Dumnezeu - Sabatul zilei a şaptea. În felul acesta, voi arăta lumii că ziua sfinţită şi binecuvântată de Dumnezeu a fost schimbată. Ziua aceea nu va mai trăi în minţile oamenilor. Voi şterge amintirea ei. Voi aşeza în locul ei o zi care nu poartă pecetea lui Dumnezeu, o zi care nu poate fi un semn între Dumnezeu şi poporul Său. Voi face ca aceia care acceptă ziua aceasta să pună asupra ei sfinţenia pe care Dumnezeu a aşezat-o asupra zilei a şaptea.
     Prin vicarul meu, mă voi înălţa pe mine. Ziua întâi va fi preamărită, iar lumea protestantă va primi acest sabat fals ca fiind autentic. Prin nepăzirea Sabatului pe care Dumnezeu l-a instituit, voi arunca dispreţ asupra Legii Sale. Cuvintele >Un semn între Mine şi voi şi urmaşii voştri< le voi face să fie folosite în favoarea sabatului meu.
     În felul acesta lumea va deveni a mea. Eu voi fi conducătorul pământului, prinţul lumii. Voi stăpâni minţile sub puterea mea în aşa fel încât Sabatul lui Dumnezeu nu va fi o ţintă specială de dispreţ. Un semn?! Voi face din păzirea zilei a şaptea un semn al necredincioşiei faţă de autorităţile pământeşti. Legile omeneşti vor fi făcute atât de aspre, încât bărbaţii şi femeile nu vor îndrăzni să păzească Sabatul zilei a şaptea. De frica lipsei de hrană şi îmbrăcăminte se vor uni cu lumea în călcarea Legii lui Dumnezeu. Pământul va fi cu totul sub stăpânirea mea!" Profeţi şi regi, cap. În duhul şi puterea lui Ilie, par. 14-16.

Un sabat fals presupune deja o închinare falsă, care nu poate fi niciodată în duh şi în adevăr!!! Lumea încă nu cunoaşte acest lucru, dar vine vremea când i se va face cunoscut oricărui om de pe pământ care este adevăratul Sabat şi ce implică acesta. Ceea ce doresc să accentuez este că ziua a şaptea, semnul cel veşnic care-l indică pe Dumnezeu drept Creatorul tuturor lucrurilor, nu va fi niciodată adevăratul semn prin care sunt deosebiţi copii adevăraţi ai lui Hristos, cât vreme neascultarea şi mândria caracterizează viaţa celui ce se pretinde închinător al lui Iahweh şi respectă ziua de Sabat!!! Sunt mulţi adevăraţi creştini în lume, în biserica creştină, şi chiar şi în afara ei, care sunt copiii lui Dumnezeu ce au Sabatul Lui în inimă, chiar dacă nu ştiu că ziua a şaptea este adevărata zi de odihnă!!! Ei au experienţa naşterii din nou, au neprihănirea lui Dumnezeu în suflet şi trăiesc după toată lumina pe care o au astăzi. Ei pot să respecte duminica drept zi de închinare sau oricare altă zi a săptămânii, dar, cu toate acestea, ei sunt copiii iubiţi ai lui Dumnezeu.

Ei, astăzi, respectă o zi despre care nu ştiu că este semnul autorităţii omeneşti, dar când vine vremea să afle că adevărata zi de odihnă este Sabatul zilei a şaptea, ei vor renunţa cu toată convingerea la ziua cea falsă de închinare şi vor respecta din inimă ziua lui Hristos, Sabatul zilei a şaptea. Ei vor putea face acest lucru fiindcă principiul ascultării marchează întreaga lor viaţă şi nu se dau înapoi de la nimic ca să asculte de tot ce le face cunoscut Dumnezeu.

Mulţi probabil se întreabă de ce marii reformatori nu au ştiut că Sabatul este adevărata zi de închinare. Sau dacă au aflat de ce nu au respectat-o. Răspunsul este foarte simplu. Sabatul, ca zi, nu a constituit un test al credinţei lor la vremea aceea, întrucât după căderea bisericii apostolice în negura idolatriei sau apostaziei, fapt care a dus la apariţia papalităţii, o negură mare spirituală a cuprins întreaga lume. Acest întuneric a marcat profund mintea umană, ceea ce a făcut ca marile adevăruri ale Evangheliei să fie pierdute sau amestecate cu multe teorii greşite idolatre. Pentru a scăpa de acest întuneric, Dumnezeu a oferit minţii reformatorilor, şi este valabil şi pentru aceia care au trăit înaintea lor şi care au rămas fideli brumei de adevăr care mai rămăsese cumva nealterat de apostazie, lumină atât cât au fost în stare să o accepte. De aceea, Dumnezeu a mers în ritm, în pas cu capacitatea de asimilare a minţii acelor oameni la vremea aceea.

Cu toate acestea, toţi reformatorii şi adevăraţii creştini neştiuţi din vremea respectivă au avut Sabatul în inima lor, fiindcă au primit naşterea din nou pe baza acelor adevăruri pe care Dumnezeu începuse să le descopere minţii lor din nou, mai cu seamă cel privitor la neprihănirea care se capătă doar prin credinţă. Ei aveau în ei prezenţa Duhului Sfânt şi puterea harului divin, chiar dacă păzeau mai departe o zi falsă de închinare. Trebuie să nu uităm niciodată că Dumnezeu se uită la inima omului. Prin urmare, toţi aceşti oameni au fost păzitori ai Sabatului în inimă şi în spirit, iar închinarea lor a fost acceptată de Dumnezeu. Hristos nu a avut în vedere la vremea aceea să le descopere legătura care există între puterea Sa creatoare şi Sabatul zilei a şaptea, ci obiectivul Său a fost să-i plasesze pe o platformă sigură pe care să poată construi o biserică solidă, ce urma să primească tot mai multă lumină!!!

Această lumină mai mare urma să fie revărsată o dată cu începerea slujirii lui Hristos în a doua încăpere a sanctuarului ceresc. Abia atunci Sabatul urma să fie redescoperit şi repus la locul lui de drept pentru toţi cei care aveau să primească această lumină preţioasă. Din momentul acela Sabatul urma să fie şi va fi testul pentru credinţa şi ascultarea oricărui om care doreşte mântuirea, potrivit căii lui Dumnezeu. "Am văzut că testul de acum legat de Sabat nu putea veni până când nu se isprăvea mijlocirea lui Isus din Sfânta şi până nu trecea dincolo de cea de-a doua perdea; de aceea, creştinii care au adormit înainte ca uşa să fie deschisă către Sfânta Sfintelor, când a luat sfârşit strigătul de la miezul nopţii, în cea de-a şaptea lună din 1844, şi care nu au ţinut adevăratul Sabat, acum se odihnesc în nădejde; căci ei nu au avut lumina şi testul legat de Sabat, pe care le avem noi acum, de când a fost deschisă acea uşă. Am văzut că Satana îi ispitea în acest punct pe unii din poporul lui Dumnezeu. Întrucât atât de mulţi creştini veritabili au adormit în triumful credinţei şi nu au păzit adevăratul Sabat, ei se îndoiau că acesta ar fi un test pentru noi acum." Scrieri timpurii, cap. Uşa deschisă şi cea închisă, par. 3.

Pe acelaşi principiu merge Dumnezeu şi astăzi faţă de toţi aceia care, deşi au naşterea din nou, continuă să respecte o altă zi de închinare. Mulţi dintre ei se unesc cu bisericile care proclamă ca zi de închinare şi de odihnă Sabatul zilei a şaptea, dar vine ziua când Dumnezeu îşi ia comoara şi o va aduce în staulul Său!! Voi continua mai departe cu semnul fiarei şi apoi cu numărul numelui ei: 666.