Formarea unei biserici

Biserica minunată despre care am vorbit în episodul trecut este o colectivitate de oameni, bărbaţi, femei şi copii, care nu se întâlnesc împreună într-un anumit loc. De fapt, acest lucru nu a avut loc niciodată în istoria omenirii, aşa după cum ar fi dorit şi ar fi intenţionat Dumnezeu! Cei mai mulţi dintre ei nici măcar nu se cunosc, pentru că nu s-au văzut niciodată în timpul lor. Însă, dacă s-ar fi întâlnit, atunci s-ar fi recunoscut unul pe altul datorită aceluiaşi Spirit al lui Dumnezeu. Cu toate acestea, existenţa lor pe pământ este o realitate indubitabilă, altfel Dumnezeu nu s-ar fi putut manifesta niciodată pe pământ.

În fiecare veac a existat această biserică formidabilă, prin care Dumnezeu şi-a descoperit bogăţia harului Său, atât cât putea înţelege şi dărui membrii ei. Cine au fost ei? Pe mulţi îi cunoaştem din Scripturi, dar despre cei mai mulţi nu am auzit niciodată fiindcă nu sunt amintiţi în nici o consemnare omenească. Pe cei pe care-i cunoaştem sunt Adam şi Eva, după convertirea lor, Abel, Sem, Enoh, Metusalah, Noe, Avraam, Iacov, Iosif, Iov, Debora, Rahav, Rut, Daniel, Isaia, Ieremia, Ezechiel, profeţii mici, Ana, Simeon, păstorii de pe dealurile Betleemului, Zaharia şi Elisabeta, Maria şi Iosif, copilul Ioan Botezătorul, copilul Isus din Nazaret, ucenicii, Pavel, şi mulţi alţii nenumăraţi. "De la început, Dumnezeu a lucrat prin poporul Său ca să aducă binecuvântare lumii. Pentru străvechea naţiune egipteană, Dumnezeu l-a făcut pe Iosif o fântână a vieţii. Prin integritatea lui Iosif, a fost ocrotită viaţa întregului popor. Prin Daniel, Dumnezeu a salvat viaţa tuturor învăţaţilor Babilonului. Şi aceste izbăviri sunt pilde; ele ilustrează binecuvântările spirituale oferite lumii prin legătura cu Dumnezeu, pe care Iosif şi Daniel îl adorau. Oricine, în a cărui inimă locuieşte Hristos, oricine va reflecta iubirea Sa faţă de lume, este un conlucrător cu Dumnezeu pentru binecuvântarea omenirii. În timp ce primeşte de la Mântuitorul harul spre a fi dat şi altora, din întreaga sa fiinţă va curge un torent de viaţă spirituală." Faptele apostolilor, cap. Planul lui Dumnezeu cu biserica Sa, par. 11.

Scopul lui Dumnezeu, însă, nu a fost niciodată acela de a avea în rezervă doar o constelaţie de aleşi ascultători, unul aici, altul dincolo, zece în altă parte a lumii, etc., prin care să ofere lumii Evanghelia. Adică nişte oameni prea puţin cunoscuţi în timpul lor, ca aleşi adevăraţi ai lui Dumnezeu. Ci El a intenţionat ca absolut toţi oamenii de pe pământ să devină biserica Lui. Însă, fiindcă acest plan nu se va împlini niciodată, Dumnezeu a trebuit, mergând mila a doua în felul acesta, să se manifeste în mijlocului unui popor, pe care urma să-l formeze prin bunăvoinţa lui Avraam, din milă faţă de toţi ceilalţi oameni păcătoşi de pe pământ! Până la Avraam, Dumnezeu nu a avut în plan să se descopere printr-un popor ales. Tot adevărul încredinţat lui Adam a fost dat mai departe, pe cale orală, tuturor celor care doreau să trăiască în armonie cu el. Însă, atât de mult ajunseseră să se strice oamenii înainte de potop, prin amestecul dintre copiii lui Dumnezeu şi fetele oamenilor, încât a fost nevoit să-i lasă să piară printr-un potop.

Doar Noe şi familia lui au scăpat, pentru că ei au fost singurii care au crezut pe Dumnezeu pe cuvânt. Însă, după potop, oamenii au ajuns iarăşi să practice idolatria, care ajunsese aproape universală, ca şi înainte de potop. Acum, în acest timp, Dumnezeu a pus la cale planul de a forma o biserică prin care să vină în ajutorul oamenilor. Şi a găsit în persoana lui Avraam, locuitor al Mesopotamiei, un prieten adevărat care, la cuvântul lui Dumnezeu, prin credinţă, a acceptat să plece din ţara lui către o ţară despre care nu a cerut nici o informaţie. "După împrăştierea de la Babel, idolatria a devenit aproape universală şi, în cele din urmă, Dumnezeu i-a lăsat pe păcătoşii împietriţi să meargă mai departe pe căile lor rele, în timp ce l-a ales pe Avraam, din seminţia lui Sem, şi l-a făcut păzitorul Legii Sale pentru generaţiile viitoare. Avraam crescuse în mijlocul superstiţiilor şi al păgânismului. Chiar cei din casa tatălui său, prin care fusese păstrată cunoştinţa de Dumnezeu, au cedat în mod treptat influenţelor seducătoare din jurul lor; ei >slujeau altor dumnezei< (Iosua 24,2), în loc să-I slujească lui Iehova." Patriarhi şi profeţi, cap. Chemarea lui Avraam, par. 1.

De ce a fost ales Avraam? Pentru că el provenea din Sem, unul din fiii lui Noe, prin care s-a păstrat comoara Evangheliei, potrivit cu lumina pe care Dumnezeu o descoperise la vremea aceea. Pe filiera aceasta, de la Sem, s-a păstrat adevărata credinţă, chiar dacă fusese pătrunsă de unele idei şi teorii greşite, care au condus la practici idolatre, precum poligamia, aceasta păstrându-se mult timp în rândul copiilor lui Dumnezeu. Dar, chiar şi aşa, Dumnezeu a apreciat credinţa lui Avraam, care a ales să se despartă de meleagurile dragi în favoarea unui loc unde Dumnezeu avea să-l împământenească pe el şi pe urmaşii săi. "Dar adevărata credinţă nu avea să piară. Dumnezeu totdeauna a păstrat o rămăşiţă care să-L slujească. Adam, Set, Enoh, Metusala, Noe, Sem, într-o linie neîntreruptă, au păstrat din veac în veac descoperirile preţioase ale voinţei Sale. Fiul lui Terah a devenit moştenitor al acestei comori sfinte. Idolatria îl chema din toate părţile, dar în zadar. Credincios printre cei lipsiţi de credinţă, neatins de corupţie în mijlocul apostaziei ce predomina, el s-a ţinut neclintit de adorarea singurului şi adevăratului Dumnezeu. >Domnul este lângă toţi cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toată inima< (Psalm 145,18). El i-a făcut cunoscut lui Avraam voinţa Lui şi i-a dat o lămurită cunoaştere a cerinţelor Legii Sale şi a mântuirii care avea să fie realizată prin Hristos." Patriarhi şi profeţi, cap. Chemarea lui Avraam, par. 1.

Acestui om deosebit şi plin de credinţă, mai ales după experienţa socotirii credinţei lui ca neprihănire, Dumnezeu i-a dat cea mai preţioasă făgăduinţă, aceea că va ajunge un popor numeros prin care El, Iahweh, îşi va descoperi planurile pline de milă şi voia Sa fără seamăn tuturor celor ce doresc mântuirea. "Lui Avraam i-a fost dată făgăduinţa, foarte preţioasă oamenilor din vremea aceea, şi anume că va avea nenumăraţi urmaşi şi că va ajunge un neam mare. >Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare< (Geneza 12,2). La aceasta a mai fost adăugată asigurarea mai preţioasă decât orice altceva pentru moştenitorul credinţei, şi anume că din urmaşii săi avea să vină Răscumpărătorul lumii. >Toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine< (Geneza 12,3)." Patriarhi şi profeţi, cap. Chemarea lui Avraam, par. 2.

Intenţia lui Dumnezeu, deci, pentru salvarea oamenilor, era aceea de a întocmi un popor, o naţiune, în mijlocul căreia să se manifeste liber, nestingherit. El dorea ca acest popor să fie în întregime un popor sfânt şi neprihănit, plini de oameni născuţi din nou, curaţi la inimă şi fericiţi. Erau meniţi a fi o lumină în această lume, totdeauna cap şi nu coadă. Aşa preconiza şi dorea Dumnezeu să fie adevărata Sa biserică în lumea păcatului. Dacă toţi urmaşii lui Avraam ar fi dat dovadă de ascultare şi de o trăire sfântă, fără să se abată în vreun fel de la legea Sa, atunci formarea acestei biserici urma să-şi atingă scopul prevăzut de Dumnezeu, acela de a fi o reală binecuvântare pentru orice om păcătos născut pe pământ. Ba mai mult, dacă evreii ar fi trăit doar în neprihănire, atunci lumea ar fi fost cuprinsă în ei şi ar fi devenit un singur tot, o biserică universală neprihănită, fără state şi ţări, o singură naţiune a pământului - adevăratul Israel!!! "Dumnezeu l-a ales pe Israel ca să descopere caracterul Său oamenilor. El dorea ca ei să fie în lume ca nişte fântâni ale mântuirii. Lor le-au fost încredinţate soliile cerului, descoperirile voinţei lui Dumnezeu." Faptele apostolilor, cap. Planul lui Dumnezeu cu biserica Sa, par. 11. "Toţi aceia care, la fel ca Rahav canaanita şi Rut moabita, se întorceau de la idolatrie la închinarea faţă de adevăratul Dumnezeu, aveau să se unească cu poporul Său ales. Pe măsură ce numărul lui Israel avea să crească, ei urmau să-şi extindă hotarele până când împărăţia lor avea să cuprindă lumea." Profeţi şi regi, cap. Via Domnului, par. 13.

     "Legea lui Dumnezeu trebuia să fie înălţată şi autoritatea Sa menţinută, iar casei lui Israel i-a fost încredinţată această lucrare mare şi nobilă. Dumnezeu i-a despărţit de lume, că să le poată încredinţa o însărcinare sfântă. I-a făcut păstrătorii Legii Sale şi a intenţionat ca prin ei să păstreze printre oameni cunoştinţa despre Sine. În felul acesta, lumina cerului avea să strălucească peste o lume cuprinsă de întuneric şi un glas avea să fie auzit chemând toate popoarele să se întoarcă de la idolatrie la slujirea Dumnezeului cel viu." Profeţi şi regi, cap. Via Domnului, par. 3.

Acestei biserici i s-a dat tot ce avea nevoie pentru a împlini planul lui Dumnezeu, singurul lucru pe care trebuiau să-l facă era să asculte cu încredere şi să trăiască în neprihănire, potrivit cu toate principiile Evangheliei. Îndrumătorul lor era însuşi Fiul lui Dumnezeu. "Acestui popor i-au fost încredinţate descoperirile lui Dumnezeu. Era ocrotit de preceptele Legii Sale, principii veşnice ale adevărului, dreptăţii şi curăţiei. Ascultarea de aceste principii avea să fie protecţia lor, căci avea să-i ferească de a se distruge singuri prin practici păcătoase. Iar ca turn al viei, Dumnezeu aşeză în mijlocul ţării templul Său cel sfânt." Profeţi şi regi, cap. Via Domnului, par. 9.

Toate aceste lucruri s-au întâmplat după ce poporul evreu a fost scos din Egipt, căci numai astfel, nu în sclavie, ci în libertate, putea să-i facă Isus adevărata Lui biserică. Dar, de ce a trebuit să-l aleagă Dumnezeu pe Avraam pentru ca din el să-şi formeze o biserică pe pământ? Oare, acesta a fost planul iniţial al lui Dumnezeu după căderea omului? Planul iniţial al lui Dumnezeu a fost, după căderea omului, ca toţi oamenii să devină una cu El, prin jertfa lui Hristos, cu condiţia ca toţi să fi ascultat, plini de credinţă, de Dumnezeu!!! Dacă oamenii ar fi ţinut aproape de Dumnezeu, ascultând de legea Sa, dacă ar fi dorit să trăiască numai în neprihănire, atunci nu ar fi fost nevoie niciodată de formarea unei biserici, fiindcă pur şi simplu ascultarea şi credinţa lor, întemeiate pe iubirea lui Dumnezeu, ar fi făcut din ei biserica lui Hristos, plină de neprihănire, pe pământ, iar diavolul ar fi fost înfrânt, istoria păcatului nu ar fi fost cea pe care o cunoaştem, iar oamenii ar fi fost demult în cer!!! Acesta era planul iniţial al lui Hristos, care nu s-a împlinit niciodată din cauza neascultării oamenilor şi a idolatriei acestora!!!

Deoarece oamenii s-au îndepărtat de Dumnezeu mereu şi mereu, şi au practicat idolatria cea mai urâtă, Dumnezeu a fost nevoit să-l aleagă pe Avraam, căruia i-a încredinţat Evanghelia şi i-a promis că din el va forma biserica Sa pe pământ, prin care să lumineze lumea. Deci, Dumnezeu a fost nevoit să aleagă pe Avraam, iar din el, după cum i-a promis, să formeze o biserică, numai din cauza idolatriei omului! Ceea ce înseamnă că formarea unei biserici, ca popor ales, a devenit necesară din cauza neascultării!!! Dacă merg pe aceeaşi idee, atunci vom descoperi şi mai multe lucruri. Dacă toţi urmaşii lui Avraam ar fi ascultat de principiile legii, e adevărat nescrise pe table la vremea aceea, atunci aceştia nu ar fi ajuns niciodată robi în Egipt!!! Adevărata cauză a rămânerii lor în Egipt s-a datorat încheierii de alianţe cu păgânii şi adoptarea practicilor lor idolatre, unul din el fiind poligamia.

     "Deoarece oamenii s-au îndepărtat iarăşi de Dumnezeu, Domnul l-a ales pe Avraam, despre care a spus: >Avraam a ascultat de porunca Mea şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele şi legile Mele< (Geneza 26,5). Lui i-a fost dat ritualul circumciziunii, care era un semn că aceia care îl primeau erau consacraţi slujirii lui Dumnezeu - un angajament că ei se vor ţine departe de idolatrie şi că vor asculta de Legea lui Dumnezeu. Nerespectarea de către urmaşii lui Avraam a acestui angajament, aşa cum se vede din înclinaţia lor de a încheia alianţe cu păgânii şi de a adopta practicile lor, a fost cauza rămânerii şi robiei lor în Egipt." Patriarhi şi profeţi, cap. Legea şi legămintele, par. 2.

Dacă fraţii lui Iosif ar fi fost spirituali, iubind neprihănirea lui Dumnezeu, atunci Iosif nu ar fi ajuns niciodată în Egipt!!! Ceea ce înseamnă că istoria poporului evreu ar fi fost alta. De fapt, nici nu s-ar fi ajuns vreodată la momentul Sinai, nu ar fi existat un asemenea moment şi o lege, legea sfântă a lui Dumnezeu, scrisă pe două table de piatră, căci oamenii ar fi avut-o scrisă în inima lor!! Nici ritualul circumciziei nu ar fi fost necesar, ca semn exterior al unei inimi neprihănite, a lucrării harului lui Hristos în mintea omului!! "Dacă omul ar fi păzit Legea lui Dumnezeu, aşa cum i-a fost dată lui Adam după căderea sa, păstrată apoi de Noe şi păzită de Avraam, n-ar mai fi fost nevoie de rânduiala circumciziei. Şi dacă urmaşii lui Avraam ar fi păstrat legământul al cărui semn era circumcizia, n-ar fi fost niciodată duşi în idolatrie şi n-ar fi fost nevoie pentru ei să îndure o viaţă de robie în Egipt; ar fi păstrat Legea lui Dumnezeu în minte şi n-ar fi fost nevoie ca ea să fie vestită pe Sinai sau săpată pe tablele de piatră. Iar dacă poporul ar fi trăit principiile Celor Zece Porunci, n-ar mai fi fost nevoie de un plus de îndrumări date lui Moise." Patriarhi şi profeţi, cap. Legea şi legămintele, par. 5.

Deci, adevăratul motiv pentru care Dumnezeu a dorit să formeze o biserică, prin alegerea lui Avraam, se datorează îndepărtării oamenilor de Dumnezeu. Aşa că formarea unei biserici devenise o necesitate pentru salvarea oamenilor! Făurirea unei biserici avea ca scop şi contracararea extinderii răului în lume, nu mai înainte însă de a-i salva pe evrei din robia egipteană, un simbol pentru robia păcatului în care se aflau. Evreii trebuiau să conştientizeze mai întâi adevărata lor stare spirituală, fapt care a făcut necesară scrierea principiilor legii divine pe două table de piatră. Şi abia după aceea, prin ascultare continuă ar fi putut deveni o lumină pentru mântuirea popoarelor lumii.

Ideea principală pe care am dorit să o subliniez este aceea că nu ar fi fost nevoie niciodată ca Avraam să fie chemat de Dumnezeu, pentru a forma din urmaşii lui un popor prin care să lumineze lumea cu Evanghelia Sa, dacă toţi oamenii ar fi fost ascultători de Dumnezeu, după căderea în păcat. Însă, din cauza neascultării, Dumnezeu a mers a doua milă cu ei, văzând nevoia imperioasă de a veni în ajutorul lor printr-un popor care să-i înveţe neprihănirea lui Dumnezeu, dar numai cu condiţia ca acel popor, acea naţiune, să devină ea însăşi neprihănită. Nimeni nu poate fi o lumină pentru alţii dacă mai întâi acel cineva nu este el însuşi lumină!! Evreii ar fi devenit cea mai mare binecuvântare doar dacă mai întâi ar fi devenit toţi, bărbaţi, femei şi copii, neprihăniţi şi sfinţi.