Hristos şi Sabatul

Nu-i de mirare că închinătorii adevăraţi sunt caracterizaţi de Sabatul lui Dumnezeu. Ei sunt nepreţuiţi în ochii lui Dumnezeu întrucât au acceptat semnul veşnic al lui Dumnezeu, Sabatul zilei a şaptea, ca fiind semnul despărţirii lor de toate formele de idolatrie şi, mai presus de orice, de căile omeneşti sau de căile sabiei prin care omul caută să clădească împărăţia lui Dumnezeu!! De altfel, aceşti copii preţioşi ai lui Dumnezeu nu fac altceva decât să urmeze modelul divin, expus în viaţa şi învăţăturile Dascălului lor, Isus Hristos.

Isus, ca om, a fost un adevărat închinător al lui Dumnezeu. Principiul Sabatului caracteriza viaţa şi închinarea Sa. Mai mult decât atât, El însuşi a declarat fără umbră de tăgadă că este Domn al Sabatului. "Căci Fiul omului este Domn şi al Sabatului." Matei 12,8. Cuvintele acestea exprimă mult mai mult decât gândim noi. Tot ceea ce a rostit Hristos a fost adevăr. În însăşi viaţa Lui toate rostirile Lui, tot ceea ce spunea El era probat clipă de clipă, fiindcă viaţa Lui era o mărturie continuă în favoarea a ceea ce spunea. Pur şi simplu cuvintele rostite de El erau susţinute de viaţa Sa.

Prin declaraţia de mai sus Hristos dorea să întărească un adevăr veşnic, şi anume faptul că El este Creatorul tuturor lucrurilor, inclusiv a zilei a şaptea, semnul care arătă cine sunt cu adevărat închinătorii Săi în această lume. Acest semn este cu adevărat semnul veşnic al lui Dumnezeu doar dacă închinătorul este sfinţit zi de zi prin harul lui Hristos, altfel oricine declară verbal că este păzitorul zilei a şaptea, dar nu are neprihănirea lui Hristos în viaţa sa, declară o minciună!!! "Aceste cuvinte sunt pline de învăţătură şi mângâiere. Deoarece a fost făcut pentru om, Sabatul este ziua Domnului. El aparţine lui Hristos, pentru că >toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El< (Ioan 1,3). Deoarece El a făcut toate lucrurile, El a făcut şi Sabatul. El l-a pus deoparte, ca un semn de amintire al lucrării creaţiunii. Sabatul arată spre El, dovedindu-L că este Creator şi Sfinţitor. El declară că Acela care a creat toate lucrurile în cer şi pe pământ şi prin care sunt ţinute toate lucrurile este conducătorul bisericii şi că prin puterea Lui noi suntem împăcaţi cu Dumnezeu. Căci, vorbind către Israel, El a zis: >Le-am dat şi Sabatele Mele, să fie un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul care-i sfinţesc< - îi fac sfinţi (Ezechiel 20,12). Prin urmare, Sabatul este un semn al puterii lui Hristos de a ne sfinţi. El este dat tuturor acelora pe care îi sfinţeşte Hristos. Ca semn al puterii Sale sfinţitoare, Sabatul este dat tuturor acelora care, prin Hristos, devin o parte a Israelului lui Dumnezeu." Hristos Lumina Lumii, cap. Sabatul, penultimul paragraf.

Hristos este Domn al Sabatului şi Conducător al adevăratei Sale biserici. Prin urmare, orice om născut din nou, care are Sabatul Lui în inimă, ziua a şaptea devenind o desfătare şi totodată semnul, indiciul închinării adevărate, nu va accepta niciodată în viaţa lui conducerea oamenilor pe tărâm religios!!! Între el şi Domnul Sabatului nu stă nici un om în ce priveşte închinarea. Acest lucru nu înseamnă deloc că un închinător adevărat al lui Iahweh va dispreţui legile statului; căci acest lucru nu este adevărat şi în ton cu Evanghelia lui Hristos. El va fi totdeauna un supus loial statului în care s-a născut, respectând toate legile în vigoare.

Însă, dacă se întâmplă ca vreo lege din statul său să intre în conflict cu legea lui Dumnezeu, care este superioară tuturor constituţiilor şi legilor de pe întreg mapamondul, atunci datoria lui este de a rămâne ascultător Tatălui său din cer, întrucât nici o instituţie pământească, prin nici o lege, nu are dreptul de a reglementa chestiuni ce ţin de conştiinţă, credinţă şi închinare!!! Când Hristos a spus că El este Domn al Sabatului, a vrut să spună că El este Domn al vieţii şi închinării celui care l-a primit în această calitate!! Că închinătorul respectiv acceptă calea lui Dumnezeu în viaţa Sa, tot aşa cum şi Domnul Sabatului a acceptat calea lui Dumnezeu în viaţa Sa. Ei bine, toţi aceşti închinători ai lui Dumnezeu, care au făcut din Hristos Conducătorul şi Domnul vieţii lor, formează cu adevărat biserica lui Hristos prin care El se manifestă în mod liber printre oameni!

În viaţa Mântuitorului a fost exprimat cel mai bine Sabatul lui Dumnezeu, şi ca putere răscumpărătoare, vindecătoare şi sfinţitoare, şi ca semn al puterii Sale creatoare! El era pur şi simplu întruchiparea adevăratei trăiri în neprihănire, ca biruitor asupra tuturor ispitelor în fiecare zi. Dacă este să merg mai departe, atunci pot afirma cu certitudine, privind la Hristos şi viaţa Lui, că Isus Hristos, Dumnezeu adevărat întrupat în mijlocul oamenilor, era Sabatul lui Dumnezeu, căci cine îl are pe Hristos, are neprihănirea lui Dumnezeu sau Sabatul sfânt, către care arată ziua a şaptea a săptămânii, sâmbăta sau Sabatul!!!

Aş dori, de asemenea, să vedem un alt aspect foarte important al ordinii în care s-a desfăşurat lucrarea creaţiei, ce-şi găseşte corespondent în viaţa şi lucrarea lui Hristos pe pământ. După efectuarea creaţiei în răstimpul celor şase zile ale săptămânii, Dumnezeu s-a odihnit a şaptea zi, pe care a declarat-o zi de odihnă pentru om, un memorial al întregii creaţii şi totodată semnul adevăraţilor aparţinători ai lui Dumnezeu prin închinarea adevărată! Când Lui Israel i s-a dat legea ca un dar divin, Dumnezeu avea să mai adauge cu privire la Sabat: "Să nu care cumva să nu ţineţi Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine şi voi şi urmaşii voştri un semn după care se va cunoaşte că Eu sunt Domnul, care vă sfinţesc. Să ţineţi Sabatul, căci el va fi pentru voi ceva sfânt... Acesta va fi între Mine şi copiii lui Israel un semn veşnic; căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit şi a răsuflat". Exod 31,13.14.17.

Dumnezeu a stabilit un fapt şi, de asemenea, un principiu de călăuzire pentru toţi cei care trăiesc în dispensaţiunea Noului Testament. El a stabilit faptul că Sabatul va fi permanent un semn veşnic între El şi om. Este adevărat că în textul de mai sus se vorbeşte despre copiii lui Israel, însă adevărul este că Israelul fizic, lepădându-l pe Hristos ca temelie a mântuirii lor şi a legământului stabilit la Sinai, a fost tăiat de la toate binecuvântările prevăzute de Dumnezeu în acel legământ. Copiii lui Israel, după lepădarea evreilor ca popor favorizat, sunt toţi aceia care ascultă de legea lui Dumnezeu şi au Sabatul lui Dumnezeu în inimă. Aşadar, cuvintele declaraţiei de mai sus se aplică oricărui copil al Israelului spiritual care a devenit ascultător prin moartea lui Hristos, acceptându-l ca Sabat al vieţii sale.

Asta înseamnă că Sabatul, ca zi, va rămâne permanent un semn veşnic prin care sunt desemnaţi toţi cei care se închină lui Dumnezeu în duh şi în adevăr. Cu alte cuvinte, Sabatul, ca zi, nu va fi niciodată schimbat sau desfiinţat, fiindcă este singurul indiciu vizibil prin care se arată faptul că Dumnezeu este Creatorul şi că, deci, El există!!! Este semnul lui Dumnezeu care vorbeşte despre puterea creatoare prin care a fost făcut pământul nostru şi toate lucrurile din Univers!! Dacă a fost gândit a fi un semn vizibil al puterii Sale creatoare, atunci trebuie că va rămâne un semn veşnic prin care El va reface întregul nostru sistem solar. Ziua a şaptea, Sabatul, nu va pieri niciodată, ea mărturisind pentru veşnicie în favoarea bunătăţii şi iubirii lui Dumnezeu. "Sabatul n-a fost dat numai pentru Israel, ci el a fost dat pentru lumea întreagă. El a fost făcut cunoscut omului în Eden şi, asemenea celorlalte precepte ale Decalogului, este obligatoriu pentru totdeauna. >Câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.< Atâta vreme cât există cerul şi pământul, Sabatul va fi şi mai departe un semn al puterii Creatorului. Şi atunci când Edenul va înflori din nou pe pământ, ziua sfântă de odihnă a lui Dumnezeu va fi onorată de toţi cei ce sunt sub soare. >În fiecare Sabat<, locuitorii pământului nou, slăvit, vor veni >să se închine înaintea mea - zice Domnul< (Matei 5,18; Isaia 66,23)." Hristos Lumina Lumii, cap. Sabatul, par. 7.

Prin declaraţia în care Dumnezeu specifică foarte clar că Sabatul va rămâne un semn veşnic între El şi toţi copiii Israelului spiritual, El a stabilit totodată şi un principiu de călăuzire. Mulţi se întreabă, ba alţii chiar răsuflă uşuraţi la gândul acesta, de ce în Noul Testament Hristos nu este explicit, spunând că Sabatul va rămâne în continuare ziua închinată lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, de ce nu face referire expresă la Sabat, ca o zi ce trebuie respectată şi după moartea Lui, aşa cum o face în Vechiul Testament. Pentru că în realitate nici nu era nevoie!! Odată stabilit un lucru, cu atât mai mult că a fost scris şi întipărit cu degetul Său pe o lespede de piatră, Dumnezeu nu-l mai repetă, considerând că studentul atent al Scripturii va cerceta cu maximă atenţie comorile adevărului şi îşi va da seama de felul cum lucrează Dumnezeu!! Ceea ce trebuie să reţinem este că Sabatul e pur şi simplu semnul după care ştim că Dumnezeu nu se schimbă niciodată!!!

Când ajungem să înţelegem cu adevărat că Dumnezeu nu se schimbă, atunci vom putea pricepe şi de ce El nu mai repetă un adevăr deja stabilit în Vechiul Testament. Pentru a putea înţelege cele referitoare la valabilitatea Sabatului ca zi de închinare şi în era Noului Testament, atunci trebuie să ne acomodăm cu felul în care a lucrat Dumnezeu în timpul creaţiei, întrucât lucrarea creaţiei avea să se repete prin lucrarea răscumpărării!!! Nu vorbim din punct de vedere al numărului zilelor, căci e clar ca lumina zilei că Hristos nu a înfăptuit mântuirea noastră, prin moartea Sa, într-un răstimp de şase zile. Ci vom vorbi din punct de vedere al modului de lucru aşa cum l-a stabilit în lucrarea de început a creaţiei acestui pământ.

Actul creării lumii noastre şi inclusiv a omului, a fost un act creator pe care numai Dumnezeu îl putea face. După ce a finalizat propria creaţie, în ziua a şaptea s-a odihnit, stabilind-o pentru totdeauna ca zi de închinare. Înfăptuitorul creaţiei, care totodată avea să se şi odihnească de toate lucrările Lui, a fost Isus Hristos. Ei bine, această modalitate de lucru trebuie să o vedem şi în lucrarea răscumpărării noastre şi mai ales în învierea lui Hristos. Acelaşi Domn al creaţiei şi al Sabatului, care a creat tot ce vedem, a fost prezent şi în lucrarea răscumpărării. Întruparea lui Hristos a fost un act creator al lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt, tot aşa cum Adam a fost actul creator al lui Hristos. Naşterea lui Hristos a fost în sine un act creator, întrucât Iosif nu a participat cu nimic în această lucrare a zămislirii Mântuitorului.

În timp ce lucrarea creaţiei s-a desfăşurat într-un mod liniştit, lucrarea mântuirii noastre urma să se desfăşoare nemaipomenit de anevoios, dar fiind faptul că Satana i-a stat împotrivă lui Hristos clipă de clipă!!! În joc era mântuirea omului şi salvarea planetei noastre. Pentru a înfăptui această lucrare de răscumpărare, Mântuitorul a folosit aceeaşi putere creatoare, dar nu în mod direct, ca în timpul creaţiei, ci indirect, prin intermediul Duhului Sfânt şi a îngerilor care au lucrat toate minunile făcute de El. El trebuia să se manifeste ca un om care nu are nimic ca să scape de ispite. Aşa că trebuia să se manifeste tot timpul ca un om, ca mine şi ca tine care nu dispunem de putere creatoare inerentă pentru a scăpa de ispitele vrăjmaşului.

Minunile respective, indiferent de natura lor, aveau loc doar dacă persoana respectivă, nevoiaşă, dădea dovadă de credinţă vie! În felul acesta, prin credinţa lui, arăta că acceptă să devină un alt om sau măcar să fie vindecat din punct de vedere fizic, cum a fost cazul celor nouă leproşi care nu au fost tămăduiţi şi sufleteşte. Ei au fost vindecaţi datorită credinţei celui de-al zecelea lepros, şi acela un samaritean. Hristos venise în lume ca Lumină a lumii, deci ca viaţă pentru cei care doreau mântuirea. Hristos ştia că singura posibilitate de mântuire a oamenilor este să moară pentru ei. Aşa că drumul Său trebuia să fie o cruce grea, iar moartea tot pe o cruce.

În cele din urmă, Hristos a ajuns să moară în ziua pregătirii, cu puţin timp înainte de apusul soarelui, cam în jurul orei trei, trei şi ceva în după-amiaza acelei zile. Ziua pregătirii era totdeauna ziua de vineri, căci aceasta se numea la evrei ziua pregătirii, pentru că în această zi toţi evreii trebuiau să se pregătească în vederea Sabatului. Interesant este faptul că, în ziua a şasea, Hristos l-a creat pe Adam din ţărâna pământului, după care i-a dat viaţă, suflând în nările lui suflare de viaţă. În mod asemănător, tot în ziua de vineri sau Ziua pregătirii, Hristos avea să-şi dea viaţa pentru salvarea omenirii, care era moartă în păcatele şi fărădelegile ei, tot aşa cum Adam era doar un cadavru fără viaţă, înainte de a i se da viaţă!!!

Hristos practic repetă lucrarea creaţiei Sale prin cea de răscumpărare din păcat, dacă ne gândim la modul Său de lucru, care-i este propriu. Apoi, după ce a murit, potrivit Scripturilor, Hristos se odihneşte în mormânt în cursul întregii zile de Sabat, tot aşa cum s-a odihnit de toate lucrările Lui la sfârşitul creaţiei!!! Prin moartea Sa, El adevereşte că Sabatul va sta în picioare ca zi de închinare cât va trăi Dumnezeu. Pecetea acestei realităţi este însăşi moartea Mântuitorului, care arată că: "Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile". Matei 5,17.18.

Adevărul este că în Sabatul lui Dumnezeu sunt cuprinse toate principiile legii Sale, căci Sabatul Lui este însăşi neprihănirea şi sfinţenia Sa, este chiar caracterul lui Hristos care este oferit în dar tuturor celor ce doresc să fie ascultători întru mântuire!!! Iar ziua a şaptea trebuie să fie o mărturie şi un semn al acestei realităţi pentru sufletul scăpat din păcat!!! De aceea, Hristos a pomenit de toată legea în care este cuprins şi Sabatul Său, ziua care arată şi către domeniul stăpânirii lui Dumnezeu, nu numai Universul, ci şi mintea umană salvată din păcat. Ne amintim, şi nu trebuie să uităm niciodată, că stăpânirea lui Dumnezeu este doar stăpânirea care se face doar prin iubire!!

Mai există un fapt care atestă o realitate extraordinară. Învierea lui Hristos este o mărturie elocventă în favoarea Sabatului şi nu în favoarea duminicii!!! Sabatul este semnul căii lui Dumnezeu de mântuire din păcat, iar învierea lui Hristos stă ca dovadă că mântuirea noastră a început să devină efectivă, să intre în vigoare începând cu primele clipe ale învierii Sale!!! Ne amintim că în chiar prima zi a creaţiei divine, Hristos a făcut să existe lumina, prin Duhul Sfânt. Ea în sine este viaţă, căci fără lumină nimic nu poate creşte, nu se poate dezvolta, totul ar fi moarte. Prin lumină a început procesul creaţiei, şi tot prin lumină trebuia să înceapă şi procesul sau lucrarea ispăşirii omului până la a doua venire a lui Hristos!!!

Hristos este Lumina lumii, iar dacă El n-ar fi înviat, atunci nici mântuirea noastră nu ar fi fost posibilă, căci nu ar mai fi fost realizată, întrucât fără un Mare Preot înviat care să administreze sângele Său în favoarea păcătosului în sanctuarul ceresc, nu poate fi vorba de salvare!! După cum Sabatul a fost instituit ca semn de aducere aminte a ceea ce Dumnezeu a săvârşit în cele şase zile, arătând în felul acesta spre puterea Sa creatoare, tot astfel Sabatul a fost întărit mai departe, prin moartea şi învierea lui Hristos, ca semn de aducere aminte a ceea ce El a săvârşit pe pământ în vederea mântuirii oamenilor!!! Hristos trebuia adus la viaţă, în prima zi a săptămânii, pentru a începe lucrarea ispăşirii noastre în sanctuarul de sus, tot aşa cum El a trebuit să aducă la existenţă lumina în prima zi a săptămânii, prima Sa zi de lucru!!!

Astfel, urmează să concluzionăm că modalitatea de lucru a lui Hristos în procesul creaţiei se repetă practic şi este aceeaşi în lucrarea mântuirii noastre. După cum în prima creaţie El şi-a sfârşit lucrarea în ziua a şasea a săptămânii, iar în ziua a şaptea s-a odihnit, tot astfel a procedat şi în lucrarea de răscumpărare: în ziua a şasea şi-a încheiat lucrarea, iar în ziua a şaptea s-a odihnit în mormânt. După cum în prima zi a creaţiei şi-a început lucrarea, tot astfel în prima zi a săptămânii, ziua învierii, Hristos avea să-şi înceapă lucrarea de ispăşire pentru oameni!!! Având în vedere această realitate, putem afirma cu certitudine că Sabatul este legat de lucrarea mântuirii tot la fel cum a fost legat şi de lucrarea creaţiei!!! Asta ne descoperă de ce Hristos nu a trebuit să repete în cuvinte despre perpetuitatea Sabatului în era Noului Testament, aşa cum a făcut în Vechiul Testament. El nu repetă tot timpul principiile Sale, ci ne lasă pe noi să facem aplicaţia lor, după ce ajungem să-l cunoaştem pe Cel ce nu se schimbă.

Cine înţelege modelul de lucru al lui Dumnezeu, va înţelege şi de ce Sabatul este mai departe absolut obligatoriu. Numai simplul fapt că Dumnezeu nu se schimbă şi că ce a afirmat stă în picioare, indiferent ce se întâmplă, ar trebui să fie îndeajuns pentru edificarea unei minţi sincere şi cercetătoare. Pur şi simplu Dumnezeu nu se schimbă. Pe de altă parte, Sabatul constituie un test real pentru toţi aceia care doresc mântuirea cu toată inima; de aceea nu mai trebuie amintit explicit în Noul Testament!!! Mântuirea omului nu se poate face în afara cadrului legii morale şi sfinte a lui Hristos şi nici fără Sabatul lui Dumnezeu!!! De fapt, legea lui Dumnezeu nu ar fi lege dacă nu ar exista Sabatul!!!

     "Domnul mai zice: >Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu-L... atunci te vei putea desfăta în Domnul< (Isaia 58,13.14). Pentru toţi aceia care primesc Sabatul ca un semn al puterii creatoare şi răscumpărătoare a lui Hristos, el va fi o desfătare. Văzând pe Hristos în Sabat, ei se desfată în El. Sabatul îi îndrumă către lucrările creaţiunii, ca o dovadă a marii Lui puteri de a mântui. În timp ce ne atrage atenţia către pacea Edenului care a fost pierdută, el ne vorbeşte despre pacea restabilită prin Mântuitorul. Fiecare lucru din natură repetă chemarea Lui: >Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă< (Matei 11,28)." Hristoa Lumina Lumii, cap. Sabatul, ultimul paragraf.