Misiunea leviţilor

Chiar dacă biserica creştină este învăluită în întunericul apostaziei iar mediul creștin laodicean este ațipit, totuşi acestea două vor fi trezite prin lucrarea leviţilor spirituali, de altfel indispensabili pentru această uriaşă lucrare. Misiunea lor nu trebuie trecută cu vederea, fiindcă descoperă un adevăr inestimabil. Ştim că ei sunt aceia prin care Dumnezeu a adus judecata asupra răzvrătiţilor idolatri de la Sinai, leviţii fiind singurii care nu au participat la acea închinare. Datorită acestui fapt, Dumnezeu i-a pus deoparte pentru o lucrare sfântă, pentru serviciul de la sanctuar. Ei puteau ajuta în toate privinţele pe preoţii care săvârşeau ritualul de la cortul întâlnirii, însă nu aveau voie să facă lucrarea preoţilor, întrucât nu fuseseră învestiţi de Dumnezeu sau desemnaţi a fi preoţi.

Acest amănunt foarte important trebuie ţinut minte fiindcă ne va ajuta ulterior în descoperirea unui adevăr formidabil. Leviţii nu aveau voie să aducă jertfe, să ardă tămâie şi nici să privească la lucrurile sfinte. Cu alte cuvinte, lucrarea lor de slujire să făcea în curtea cortului, iar în cort intrau doar după ce toate lucrurile sfinte din interior erau acoperite. Ei erau aceia care demontau şi montau cortul întâlnirii, pe care îl şi cărau în toate peregrinările lor prin pustie. A se citi Numeri 3 şi 4. În timp ce Aaron si fiii săi trebuiau "să păzească slujba preoţiei lor", ei fiind singurii care fuseseră desemnaţi preoţi, leviţii trebuiau "să facă slujba Cortului", adică să ajute permanent la tot ce implica serviciul ritualic săvârşit doar de preoţi, de Aaron şi fiii săi. Numeri 3,10.7.8.

     "Prin rânduială dumnezeiască, seminţia lui Levi a fost pusă deoparte pentru serviciul de la sanctuar. În vremurile de demult, fiecare om era preotul propriei sale case. În zilele lui Avraam, preoţia era socotită ca fiind dreptul de întâi născut, al celui mai mare fiu. Acum, în locul primului născut din tot Israelul, Domnul a primit seminţia lui Levi pentru a sluji la sanctuar. Prin această cinste deosebită, El Şi-a manifestat aprobarea pentru credincioşia lor, dovedită atât prin alipirea de slujba Sa, cât şi prin executarea judecăţii Sale atunci când Israel a apostaziat, închinându-se la viţelul de aur. Cu toate acestea, preoţia a fost restrânsă numai la familia lui Aaron. Numai lui Aaron şi fiilor săi le era îngăduit să slujească înaintea Domnului; restul seminţiei avea în grijă sanctuarul şi mobilierul lui şi trebuia să le dea ajutor preoţilor în slujba lor, dar nu avea voie să aducă jertfe, să ardă tămâie sau să privească la lucrurile sfinte, până nu erau acoperite." Patriarhi şi profeţi, cap. Cortul şi serviciile lui, par. 17.

Un alt amănunt interesant este acela că atât Aaron cât şi fiii săi făceau parte din tribul lui Levi, deci şi ei erau leviţi! Cu toate acestea, preoţia şi lucrarea ei a fost restrânsă doar la casa sau familia lui Aaron din toată seminţia lui Levi. Pentru a putea înţelege pe deplin importanţa acestor amănunte, nu trebuie decât să studiem lucrarea din Ziua Ispăşirii. Această zi era cea mai solemnă dintre toate sărbătorile iudaice. Cine rămânea cu păcatele nemărturisite şi nepărăsite era exclus din adunarea lui Israel. Întregul serviciu al ispăşirii este descris în Levitic 16. Nu voi insista în amănunt cu acest serviciu, întrucât preocuparea mea este de a înţelege rolul leviţilor.

Cu zece zile înaintea acestei sărbători, Ziua Ispăşirii, avea loc sărbătoarea trâmbiţelor, când preoţii sunau din trâmbiţe în vederea pregătirii poporului pentru solemna sărbătoare a Zilei Ispăşirii. "În luna a şaptea, în cea dintâi zi a lunii, să aveţi o zi de odihnă, vestită cu sunet de trâmbiţe, şi o adunare sfântă." Levitic 23,24. (Ziua Ispăşirii avea loc în ziua a zecea a lunii a şaptea în fiecare an). Toată adunarea lui Israel era înştiinţată că urmează marele eveniment al ispăşirii finale, când toate păcatele din ei şi din sanctuar trebuiau ispăşite. În acest interval de timp, leviţii trebuia să strângă poporul şi să-l pregătească în vederea lucrării ispăşirii de la sanctuar. De altminteri, una din menirile importante ale levitului era atât să fie "ajutorul preotului în sanctuar, cât şi învăţător şi misionar religios". Divina vindecare, cap. Lucrarea în cămin, par. 12.

Leviţii, deci, aveau datoria solemnă de a instrui poporul în tot ce privea pregătirile necesare în vederea primirii beneficiilor ispăşirii finale. Tabloul întreg, dar pe scurt, al serviciului din cadrul Zilei Ispăşirii era următorul: În decursul celor zece zile, poporul era chemat să-şi cerceteze inimile şi să lepede păcatele. Înainte de începerea propriu-zisă a lucrării de ispăşire, se efectua un serviciu zilnic de ispăşire pentru toţi aceia care mai descopereau păcate nemărturisite în decursul anului. Apoi începea serviciul ispăşirii.

Aaron, marele preot, trebuia să facă mai întâi ispăşire pentru casa sau familia lui, în care nu intrau şi leviţii!! Ispăşirea era deci strict doar pentru preoţi. Pentru asta trebuia să aducă jertfă un viţel. Apoi, după ce făcea ispăşirea pentru el şi casa lui, preotul aducea ca jertfă ţapul care cădea la sorţ pentru Domnul. Cu sângele lui făcea ispăşire pentru cortul întâlnirii şi pentru tot poporul adunat. Apoi toate păcatele ispăşite erau aşezate asupra ţapului pentru Azazel sau de trimis. Acest ţap era simbolul lui Satana. Ţapul era dus în pustie unde i se dădea drumul spre a pieri împreună cu păcatele aşezate în simbol asupra lui.

În felul acesta se desfăşura serviciul ispăşirii din marea zi a ispăşirii. Ceea ce trebuie observat este că existau două jertfe pentru trei categorii de oameni: pentru Aaron şi familia lui, pentru leviţi şi pentru popor. O jertfă privea pe Aaron şi casa lui, iar cealaltă jertfă privea pe leviţi şi popor. Numai că leviţii erau o categorie puţin aparte. Ei fuseseră dăruiţi de Domnul lui Aaron, iar ei trebuiau întreţinuţi prin zecimile care se adunau la templu. "Să dai pe leviţi lui Aaron şi fiilor lui; ei să-i fie daţi lui în totul, din partea copiilor lui Israel." Numeri 3,9. Nu înseamnă că leviţii nu făceau parte deloc din popor. Ba dimpotrivă, însă aveau misiunea de a fi un ajutor binecuvântat pentru preoţi, dar şi pentru popor. Ne aducem aminte că ei aveau statutul şi de învăţători, şi de misionari! Misionari şi învăţători faţă de cine? Faţă de popor, care trebuia bine instruit în învăţăturile Scripturilor privitoare la serviciul din sanctuar, pe care Moise li le dăduse ca să le păstreze cu mare cinste.

Chiar dacă făceau parte din popor, totuşi leviţii aveau statutul special de a cunoaşte tot ce trebuia înfăptuit la sanctuar. Ei trebuiau să fie, în afara preoţilor, cel mai bine familiarizaţi cu întreg serviciul ritualic ce se desfăşura la sanctuar, pentru că numai printr-o bună cunoaştere a serviciilor sanctuarului puteau învăţa poporul cum să se prezinte înaintea lui Dumnezeu. Numai din această perspectivă pot fi priviţi ca o categorie aparte de popor, căci în rest aparţineau marii biserici.

Cum tot ce se săvârşea la sanctuar era o umbră a realităţii cereşti, înseamnă că atât marele preot şi casa lui, cât şi leviţii şi poporul erau simboluri prin care era înfăţişată realitatea divină!! Astfel, marele preot, Aaron, era simbolul lui Hristos; fiii săi sunt un simbol pentru toţi cei răscumpăraţi înălţaţi la cer, fie fără să moară, fie prin învierea specială ce a avut loc o dată cu învierea lui Hristos, bunăoară Enoh, Moise, Ilie şi toţi cei înviaţi de Duhul Sfânt, la învierea lui Hristos, din fiecare secol, de la creaţie şi până la timpul învierii Mântuitorului!

După cum în cortul întâlnirii, în interior, în sfânta şi în sfânta sfintelor, puteau sluji doar marele preot şi fiii săi, tot astfel, astăzi, în sanctuarul ceresc, adevărata realitate cerească, slujesc Hristos, Marele noastru Preot, şi fiii Săi, cei răscumpăraţi şi înălţaţi la cer de Isus în virtutea sângelui Său ispăşitor. Ei sunt împăraţi şi preoţi după rânduiala lui Melhisedec, Isus însuşi fiind Mare Preot după această rânduială. Aceşti răscumpăraţi sunt primii care au beneficiat de ispăşire, înaintea leviţilor spirituali şi poporului lui Dumnezeu de pe pământ, tot aşa după cum se întâmpla şi în ziua ispăşirii cu Aaron şi fiii săi, care primeau ispăşire înaintea leviţilor şi întregii adunări!!!

Apoi, avem leviţii care sunt un simbol perfect pentru aceia care trăiesc pe pământ în marea zi a ispăşirii finale, mai cu seamă în această generaţie. Dacă ei ar fi făcut lucrarea de preoţi, atunci trebuie că şi ei ar fi trebuit să fi beneficiat de ispăşirea specială a celor răscumpărţi şi aflaţi în cer astăzi, pentru ca şi ei să poată fi înălţaţi la cer. Dar nu sunt. Ei se găsesc pe pământ fiindcă scopul lui Dumnezeu este acela ca prin ei să cheme poporul la sanctuar în marea zi a ispăşirii, o dată cu începerea marii avertizări mondiale!! Asta demonstrează că ispăşirea făcută de Aaron, prin sânge, era făcută doar pentru el şi familia lui, nu şi pentru leviţi, pentru care ispăşirea trebuia făcută o dată cu poporul.

Noi, acum, trăim în marea zi a ispăşirii finale, care a început în fapt la jumătatea sec. al XIX-lea, potrivit celei mai lungi profeţii biblice, profeţia celor 2300 de ani din Daniel 8,14. "Şi el mi-a zis: >Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţat!<" Cei care au iniţiat marea trezire religioasă din America secolului al XIX-lea au fost leviţii spirituali care chemau poporul lui Dumnezeu din toate bisericile protestante la sanctuar. Aceşti leviţi spirituali proveneau din biserica lui Dumnezeu, care la timpul acela era alcătuită din toate bisericile protestante, după cum am spus. Acestor leviţi li se descoperise, prin Duhul Sfânt, că a început marea zi a ispăşirii finale în sanctuarul din cer şi că au datoria de a prezenta lumii acest adevăr sacru. Din acest motiv, aceşti leviţi trebuiau să cunoască foarte bine adevărurile legate de serviciul din sanctuarul ceresc.

Ceea ce trebuie în mod obligatoriu reţinut este că leviţii spirituali trebuie să aibă cea mai bună cunoaştere a sanctuarului ceresc, cât şi ce se petrece acolo astăzi, adică a învăţăturii cuprinse în el. Dacă nu au această cunoaştere, precum aveau leviţii antici, dacă nu pot fi învăţători pentru Dumnezeu în folosul oamenilor, atunci nu pot fi catalogaţi leviţi, şi nu sunt. Astăzi leviţii sunt toţi aceia care au experienţa naşterii din nou, căci fără ea nimeni nu poate cunoaşte şi experimenta cu adevărat puterea creatoare a lui Dumnezeu; care au Sabatul lui Hristos ca o experienţă vie a neprihănirii prin credinţă; care stăpânesc tot adevărul referitor la sanctuarul ceresc şi clădesc pe mesajul îngerului al patrulea, ce conţine cele trei mesaje îngereşti din Apocalipsa 14 plus lumină suplimentară, care se bucură de o vie legătură cu Dumnezeu şi care au statutul lui Ilie şi al lui Ioan Botezătorul!!! (Mesajul îngerului al patrulea din Apocalipsa 18 va fi făcut auzit prima oară imediat după ce se va da edictul duminical, însă el trebuie să fie prezent printre leviţi cu mult timp înainte, chiar în timpul de faţă, deşi el cuprinde mult timp din trecut, cât şi timpul de acum, pentru a-l cunoaşte şi aprofunda, pentru a se familiariza cu el, iar în virtutea acestui fapt să înţeleagă ce au de transmis lumii. Când Ioan Botezătorul şi Isus şi-au început lucrarea, ei ştiau ce trebuie să spună poporului evreu. Nu au primit nimic dintr-odată prin descoperire, chiar în momentul când mesajul trebuia auzit. Ci ei îl cunoşteau deja de foarte multă vreme, de zeci de ani, îl trăiau şi aşteptau doar timpul când Dumnezeu trebuia să le arate că trebuie vestit).

Aceşti doi profeţi au fost pregătiţi în mod special de Duhul Sfânt, iar la vremea potrivită au ieşit şi au prezentat Evanghelia veşnică, fiecare la timpul lui. Cu toate că erau parte din poporul lui Dumnezeu, şi ştiuţi de ei ca persoane fizice, totuşi cei doi nu aveau spiritul timpului respectiv, nu erau pătrunşi de învăţăturile care au falimentat poporul sau biserica din care făceau parte. În spirit, nu aveau nimic în comun cu evreii, cu toate că erau evrei. Tot astfel, leviţii spirituali de astăzi sunt absolut străini în spirit şi învăţătură de spiritul şi învăţătura ce predomină în biserica creştină,  chiar dacă provin din ea (mai precis din mediul adventist, deoarece este singurul mediu creștin care deține învățătura cu privire la sanctuarul ceresc și lucrarea ispășirii ce se desfășoară acolo), în sensul că-s creştini, şi mulţi dintre ei sunt cunoscuţi ca persoane; căci Dumnezeu nu va folosi oameni din lumea păgână ca să trezească biserica creştină, întrucât aceştia ar trebui să aibă cea mai bună cunoaştere a adevărului despre sanctuar, adevăr în care este cuprinsă toată Evanghelia veşnică, adică tot adevărul descoperit pănâ astăzi. Prin urmare, leviţii trebuie să provină de pe tarâmul creștin adventist. (Este de înțeles deci de ce se dă o luptă atât de aprigă pentru distrugerea învăţăturii despre sanctuar în mijlocul bisericii care a primit cândva această descoperire prin părinţii lor spirituali de la Dumnezeu).

Spiritul lor este spiritul lui Dumnezeu, mintea lor este mintea lui Dumnezeu, învăţătura lor este învăţătura lui Hristos, caracterul lor este caracterul lui Dumnezeu. Unii dintre aceşti leviţi sunt ţinuţi în rezervă de Dumnezeu, sau sunt păstraţi în continuare neîntinaţi de spiritul decăzut al bisericii creştine, în locuri sigure, întocmai ca Ioan Botezătorul şi Ilie. Alţii, încă frecventează bisericile care flutură Sabatul ca zi de odihnă şi care deţin în teorie adevărurile Evangheliei referitoare la sanctuarul din cer, dar cu timpul se despart de ele din cauza spiritului lumii tot mai accentuat prezent în ele. Însă, Dumnezeu îi va face cunoscuţi întregii lumi creştine şi a lumii în general pe leviţii Săi numai în momentul când va fi decretat edictul duminical, care duce la formarea icoanei fiarei. Până atunci ei sunt păstraţi şi pregătiţi numai de Dumnezeu în locuri mai retrase şi ferite de babilonia din biserica creştină, tot aşa cum au fost păstraţi şi pregătiţi "leviţii" spirituali, ca Ilie, Ioan Botezătorul şi Isus Hristos, deşi erau parte a societăţii în care trăiau ca cetăţeni! Însă biserica lor nu cunoştea ce potenţial ascundea mintea lor, un potenţial care avea să o zguduie din temelii prin mesajul ce urma să fie prezentat.

Poporul pentru care trebuia să se facă ispăşirea în ziua ispăşirii, numai de marele preot, nu de leviţi, simbolizează pe poporul lui Dumnezeu aflat în lume, în speţă pe credincioșii care vor recunoaşte glasul Mirelui în vestirea celei mai puternice solii prezentate vreodată omenirii!! După cum leviţii erau o minoritate în comparaţie cu restul poporului evreu, tot astfel şi astăzi leviţii spirituali sunt o minoritate comparativ cu majoritatea sau restul poporului lui Dumnezeu. "Cu tot întunericul spiritual şi îndepărtarea de Dumnezeu care există în bisericile care compun Babilonul, majoritatea adevăraţilor urmaşi ai lui Hristos se găsesc încă în ele. Sunt mulţi dintre ei care n-au auzit niciodată adevărurile deosebite pentru acest timp. Nu puţini sunt aceia care sunt nemulţumiţi de starea lor actuală şi doresc după o lumină mai clară. Ei caută în zadar chipul lui Hristos în bisericile din care fac parte. Când aceste biserici se vor depărta din ce în ce mai mult de adevăr şi se vor uni mai strâns cu lumea, deosebirea dintre cele două clase se va mări şi se va încheia în cele din urmă cu despărţirea. Va veni vremea când aceia care îl iubesc pe Dumnezeu mai presus de orice nu vor mai putea rămâne în legătură cu unii care sunt >iubitori de plăceri mai mult decât iubitori de Dumnezeu; având o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea<. Tragedia veacurilor, cap. Avertizarea respinsă, penultimul paragraf.

Ceea ce doresc să fie clar pentru toţi este faptul că leviţii spirituali de astăzi clădesc pe adevărurile preţioase descoperite de Dumnezeu la jumătatea sec. al XIX-lea, potrivit profeţiilor ce vizau exact acel timp, când Hristos trebuia să-şi înceapă lucrarea în sfânta sfintelor ca Mare Preot. (Prin urmare, leviţii nu se găsesc în bisericile care nu au acceptat acest mesaj la acea vreme. În acele biserici se găseşte, în schimb, majoritatea poporului credincios al lui Dumnezeu). În acele descoperiri extraordinare se află baza învăţăturii lor, care nu este o simplă teorie ce caracterizează viaţa lor, aşa cum se înfăţişează ea credincioşilor păstrători ai zilei a şaptea de foarte multe zeci de ani, ci este chiar puterea transformatoare a Duhului Sfânt sau Evanghelia veşnică, adică exact acea Evanghelie veşnică ce urmează să fie prezentată de leviţii spirituali lumii. Încă ceva, leviţii spirituali nu sunt cei 144.000! Cei 144.000 vor fi doar aceia care vor sta în picioare la fiecare încercare începând cu edictul duminical şi sfârşind cu cel mai sever test, decretul morţii, când se încheie pentru totdeauna harul lui Dumnezeu pentru omenirea vinovată. În componenţa celor 144.000 vor intra deci doar leviţi, ce fac parte din categoria fecioarelor înțelepte, precum și poporul credincios al lui Dumnezeu din lumea întreagă, în speță creștină, dar și necreștină, care au dat ascultare fermă de solia aducătoare de lumină îmbelșugată, aceștia dovedindu-se a fi singurii care trec cu bine de marea încercare finală, și anume decretul morţii. Numai atunci vor fi formaţi cei 144.000 în realitate.

Pe de altă parte, trebuie să spun că a fi levit, a avea experienţă reală cu Hristos, nu este o asigurare definitivă pentru mântuire. Unii leviţi pot cădea pe cale, la fel după cum şi dintre fecioarele înţelepte pot cădea pe calea care duce spre cetatea sfântă. Singura siguranţă pentru copiii lui Dumnezeu este o încredere permanentă şi neclintită în Hristos şi acceptarea oricărei lumini descoperite de Hristos sufletului îmbibat cu harul Său.