Semnul fiarei (II)

Efortul continuu al diavolului este acela de a ţine mintea omului în robia neascultării, o dată cu îndepărtarea lui de Dumnezeu prin căderea primilor noştri părinţi, Adam şi Eva. Pentru a-şi pune amprenta puterii sale asupra minţii omului, Satana a trebuit să depună tot efortul să-i ţină pe oameni departe de legea lui Dumnezeu. Întotdeauna le-a indus în minte ideea că această lege este restrictivă, un jug greu de purtat, ba mai mult, a mers până acolo încât i-a făcut să creadă că chiar Dumnezeu a abolit legea Sa prin moartea Mântuitorului!!! A lansat teoria înfricoşătoare că Sabatul zilei a şaptea a fost schimbat cu prima zi a săptămânii, întrucât aceasta este ziua învierii lui Isus!?

Desigur, toate aceste lucruri nu le putea face în persoană, căci Lucifer este prea şiret să se arate ca o persoană reală deoarece ştie că oamenii nu ar putea fi induşi în eroare în modul acesta. Aşa că ţelul lui dintotdeauna a fost şi este acela de a lucra printr-un instrument sau agent omenesc. Astfel îşi deghizează el toate acţiunile sale perverse. Primul om prin care a lucrat şi prin care şi-a expus cel mai bine principiile la vremea aceea, cel care avea să fie făuritorul Babelului, din care avea să rezulte Babilonul mai târziu, a fost Nimrod. El a făurit un destin model caracteristic tuturor acelora care nu au Sabatul lui Dumnezeu. Era un viteaz vănător împotriva lui Hristos, în sensul că viaţa sa era o mărturie continuă cu privire la încrederea totală în forţele sale proprii. Îl exclusese pe Dumnezeu din mintea sa, şi a arătat că autoritatea sabiei este cea care trebuie să guverneze pe pământ!

Odată stabilite aceste principii de lucru prin Nimrod, Satana avea să-şi ducă mai departe planul de făurire a unei împărăţii fără legea lui Dumnezeu şi mai ales fără Sabat. A lucrat necontenit prin toate popoarele barbare de după moartea violentă a lui Nimrod, în speţă popoarele crude, sălbatice şi idolatre din Canaan. Ţinta sa era de a subjuga întregul pământ. Pentru a contracara acţiunea aceasta diabolică, Dumnezeu a reuşit să convingă pe Avraam să-l urmeze, cu promisiunea că din el se va naşte un popor numeros care să ilustreze metoda lui Dumnezeu de lucru şi să înalţe Sabatul la loc de cinste.

Pentru a sta împotriva acestui popor, Israel, Satana a făcut tot posibilul să-l distrugă cu cele mai viclene ispite, şi a reuşit în cele din urmă să-l despartă definitiv de Dumnezeu prin răstignirea lui Hristos. Dar, până la acest eveniment, la atacat încontinuu şi la subjugat prin cele patru mari imperii mondiale, Babilonul, Medo-Persia, Grecia şi Roma păgână. Aceste imperii mondiale au fost agenţii lui Satana prin care şi-a expus modelul de lucru, model care se face întotdeauna numai prin autoritatea sabiei, adică prin forţă şi constrângere!!! Dacă cineva doreşte să ştie cum lucrează Satana, atunci nu trebuie decât să privească în istorie şi să vadă cum au apărut aceste patru mari imperii şi ce metodă au avut pentru a subjuga şi a se menţine la putere cât mai mult timp.

Aceste patru imperii mondiale sunt personificate sau simbolizate în Scripturi prin patru fiare deosebite una de cealaltă. Acest lucru scoate în evidenţă caracterul şi puterea fiecăreia, în ordinea apariţiei lor. Vezi Daniel 7. Cea mai înspăimântătoare dintre cele patru este fără îndoială fiara "nespus de grozav de înspăimântătoare şi de puternică" (Daniel 7,7), simbolul Romei păgâne. Aceste imperii devastatoare sunt întruchipate prin nişte fiare sălbatice tocmai pentru a scoate în evidenţă cruzimea şi violenţa prin care au subjugat şi stăpânit popoarele slabe. Apariţia lor a fost posibilă din cauza apostaziei naţiunii iudaice!!! Orice îndepărtarea de Evanghelia lui Hristos aduce cu sine consecinţe nebănuite, sinistre pentru existenţa umană!!!

Pe de altă parte, Dumnezeu a mai avut în vedere alt fapt remarcabil atunci când a înfăţişat aceste imperii crude sub forma a patru fiare sălbatice, şi anume de a scoate în evidenţă metodele de lucru ale diavolului, caracterul lui şi ţinta pe care o are - distrugerea poporului lui Dumnezeu şi a omului în general. Trebuie să ştim că în spatele acestora a stat "balaurul", aşa cum este reprezentat Satana în Apocalipsa 12,9. Calea balaurului este întotdeauna calea sabiei sau a procedeelor omeneşti de făurire a unei împărăţii fără legea lui Dumnezeu, pe când calea lui Dumnezeu este totdeauna calea Sabatului sau calea neprihănirii, exprimată cel mai frumos în viaţa şi învăţăturile lui Hristos.

Însă, forma cea mai izbitoare a modului de lucru a lui Satana, care exprimă cel mai pronunţat caracterul şi spiritul lui demonic, a fost şi este papalitatea ca imperiu ecleziastic!! Prin acest instrument diabolic, Satana a schimbat legea lui Dumnezeu, distrugând importanţa Sabatului! Iată ce spune profetul: "El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme." Daniel 7,25.

Papalitatea mai este numită în Scripturi "taina fărădelegii" sau "omul fărădelegii". Ea urma să apară după căderea Imperiului Roman, însuşindu-şi tot spiritul, caracterul şi metodele acestuia, căci avea să fie o continuare a lui, dar camuflată în straie creştine!!! "Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei... Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte >Dumnezeu< sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu." 2Tesaloniceni 2,7.3.4.

Aici este descoperită lucrarea papalităţii, aceea că ajunge să se dea drept Dumnezeu!!! Cum aşa? Cum e posibil aşa ceva? Dumnezeu este Creatorul, iar însemnul regalităţii Sale este Sabatul, ziua a şaptea a săptămânii. Dacă papalitatea ajunge să se dea drept Dumnezeu, adică dacă are pretenţia de a fi Dumnezeu pe pământ, înseamnă că şi ea trebuie să aibă un însemn al pretenţiei sale, căci altfel nu se poate!!! În declaraţia din cartea lui Daniel se spune că se încumetă să schimbe vremurile sau timpurile profetice, despre care nu vreau să vorbesc acum, şi legea lui Dumnezeu. Înseamnă că semnul pretenţiei sale este în mod sigur, fără să greşim, schimbarea legii lui Dumnezeu!!! "Numai prin schimbarea Legii lui Dumnezeu putea papalitatea să se înalţe mai presus de Dumnezeu; oricine va păstra cu bună ştiinţă Legea, aşa cum a fost ea schimbată, va da cinste supremă acelei puteri prin care s-a făcut schimbarea. Un asemenea act de ascultare de legile papale va fi un semn de supunere faţă de papa, în locul supunerii faţă de Dumnezeu." Tragedia veacurilor, cap. Legea lui Dumnezeu de neschimbat, par. 36.

Dar ce anume a schimbat papalitatea în legea lui Dumnezeu şi prin a cui autoritate? "Papalitatea a încercat să schimbe Legea lui Dumnezeu. Porunca a doua, care interzice închinarea la chipuri, a fost scoasă din Lege, iar porunca a patra a fost schimbată în aşa fel, încât să autorizeze păzirea zilei întâi ca sabat, în locul zilei a şaptea. Dar papistaşii susţin, ca motiv pentru scoaterea poruncii a doua, că aceasta nu este necesară, fiind inclusă în prima poruncă, şi că ei dau Legii înţelesul exact pe care Dumnezeu l-a intenţionat. Dar aceasta nu este schimbarea prevestită de profet. Profeţia vorbeşte despre o schimbare intenţionată, deliberată: >Ea se va încumeta să schimbe vremile şi Legea<. Schimbarea poruncii a patra împlineşte exact profeţia. Pentru aceasta, singura autoritate invocată este aceea a bisericii. Aici, puterea papală se ridică pe faţă mai presus de Dumnezeu." Tragedia veacurilor, cap. Legea lui Dumnezeu de neschimbat, par. 37.

Descoperim, deci, că însemnul pretenţiei sale, prin autoritatea pe care singură şi-o arogă, deşi susţine că vine de la Dumnezeu, este mai precis prima zi a săptămânii, declarată zi de închinare şi de odihnă în locul zilei a şaptea!!! Atunci, dacă semnul autorităţii lui Dumnezeu este Sabatul, înseamnă că semnul autorităţii omului fărădelegii este duminica, din moment ce s-a încumetat să schimbe porunca a patra!!! Pentru aceasta, să ascultăm pretenţia ei chiar în cuvintele ei: "Întrebare: Aveţi vreo altă cale de a dovedi că biserica are putere de a institui sărbători ca porunci? Răspuns: Dacă ea n-ar avea putere, atunci n-ar fi putut face acest lucru cu care toţi oamenii religioşi contemporani sunt de acord - ea n-ar fi putut substitui păzirea sâmbetei, ziua a şaptea, cu păzirea duminicii, prima zi a săptămânii, o schimbare pentru care nu există nici o autoritate biblică." A Doctrinal Catechism, pag. 174, Keenan, a treia ediţie americană, New York.

Observaţi că papalitatea recunoaşte deschis că substituirea Sabatului cu duminica nu are la bază nici o autoritate biblică!!! Dar, de unde are ea această autoritate? Cuvântul profetic ne spune astfel: "Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare." Apocalipsa 13,2. Autoritatea ei rezidă în tatăl minciunii, eminenţa cenuşie dinapoia papalităţii!!! Această autoritate include caracterul, spiritul şi puterea Satanei manifestate totdeauna prin sabie, adică prin constrângere, prin forţă brută!!! Spiritul său luciferic se vede cel mai bine în toată istoria papalităţii, care a subjugat Europa vreme de peste o mie de ani.

Pentru cine nu ştie încă, papalitatea nu este nimeni alta decât biserica apostolică apostaziată!!! Aducerea ei la fiinţă s-a datorat apostaziei bisericii apostolice. La început ea a fost persecutată crunt prin instrumentul Romei păgâne, însă cu cât era mai persecutată, cu atât devenea mai înflăcărată. Aşa că Satana a adoptat altă cale, una extrem de primejdioasă şi de odioasă, de care toţi trebuie să fugă, mai de dorit fiind persecuţia. Această cale a fost şi este compromisul!!! Dacă prin persecuţie Satana nu a obţinut nimic, atunci a introdus în biserică "foc străin", adică elemente caracteristice idolatriei. În felul acesta a rezultat un amestec, o amalgamare care a condus la o gravă apostazie, o boală absolut incurabilă!!!

Când apostazia a înghiţit cu totul biserica apostolică, totul desfăşurându-se treptat, în chiar primele patru secole, mai cu seamă după moartea apostolilor şi a generaţiei de după ei, atunci a luat naştere cel mai mare şi mai hidos monstru care a existat vreodată pe pământ - papalitatea. Satana a îmbrăcat straie creştine manifestându-se în Europa ca pe propria lui bătătură!! Compromisul între păgânism şi creştinismul apostolic a dat naştere, deci, la omul fărădelegii. "Puţin câte puţin, la început în linişte şi pe furiş, apoi mai deschis, pe măsură ce creştea în putere şi câştiga stăpânire peste minţile oamenilor, >taina fărădelegii< şi-a continuat lucrarea ei amăgitoare şi hulitoare. Aproape pe nesimţite, obiceiurile păgânismului şi-au găsit intrarea în biserica creştină. Spiritul de compromis şi conformismul au fost reţinute pentru o vreme de persecuţiile crude, pe care biserica le-a suferit sub păgânism. Dar când persecuţia a încetat, iar creştinismul a intrat în curţile şi palatele împăraţilor, a fost lăsată la o parte simplitatea umilă a lui Hristos şi a apostolilor Lui, în schimbul pompei şi mândriei preoţilor şi conducătorilor păgâni; în locul cerinţelor lui Dumnezeu, au fost puse teoriile şi tradiţiile omeneşti... Acest compromis între păgânism şi creştinism a dat naştere la >omul fărădelegii<, prevestit în profeţie ca unul care se împotriveşte şi se înalţă pe sine mai presus de Dumnezeu. Acel sistem uriaş de religie falsă este capodopera puterii lui Satana - un monument al eforturilor lui de a se aşeza pe tron pentru a conduce pământul după voia lui." Tragedia veacurilor, cap. O epocă de întuneric spiritual, par. 2, 3.

Dar cum a lucrat Satana cu viclenia-i binecunoscută pentru a distruge biserica apostolică, începând chiar cu sfârşitul primului secol al erei creştine? Cum a procedat el în interiorul bisericii apostolice? Iată cum:

     "Dar, după o vreme, zelul credincioşilor a început să scadă, iar iubirea lor pentru Dumnezeu şi unul faţă de altul a scăzut tot mai mult. Răceala s-a furişat în biserică. Unii au uitat chipul minunat în care au primit adevărul. Unul câte unul, vechii stegari au căzut la postul lor. Unii dintre lucrătorii mai tineri, care ar fi putut să ia parte la ducerea poverilor acestor pionieri şi astfel să fie pregătiţi pentru a fi conducători înţelepţi, se plictisiseră de atât de deasa repetare a adevărurilor. În dorinţa lor după ceva nou şi senzaţional, ei au încercat să introducă vederi noi în doctrină, mai plăcute multor minţi, dar care nu erau în armonie cu principiile fundamentale ale Evangheliei. În încrederea lor de sine, cum şi în orbirea lor spirituală, ei nu au observat că aceste sofistării aveau să-i facă pe mulţi să se îndoiască de experienţele trecutului şi să ducă astfel la nedumerire şi necredinţă.
     Cum se insista asupra acestor învăţături false, au apărut deosebiri şi ochii multora au fost abătuţi să mai privească la Isus ca la Începătorul şi Desăvârşitorul credinţei lor. Discutarea punctelor neimportante de doctrină şi contemplarea basmelor plăcute, născocite de om, le ocupa timpul care ar fi trebuit să fie petrecut în vestirea Evangheliei. Mulţimile de oameni care ar fi putut fi convinse şi convertite printr-o credincioasă prezentare a adevărului erau lăsate neavertizate. Spiritualitatea scădea tot mai mult, şi Satana părea să câştige ascendenţă asupra celor care susţineau a fi urmaşi ai lui Hristos." Faptele apostolilor, cap. Descoperirea, par. 7, 8.

Aş dori să fie întipărit totdeauna în mintea studentului serios şi sârguincios că această metodă a lui Satana a dat mereu cel mai bun rezultat, unul numai în favoarea Sa. Aşa lucrează de mult timp în interiorul protestantismului, fapt care a dus la fragmentarea lui în sute de biserici şi bisericuţe!!! Acesta este procedeul său în biserica pe care Dumnezeu o formează cu greu la început şi căreia îi încredinţează comorile Evangheliei, indiferent de numele ei pe parcursul istoriei. Faptul că deţine un adevăr teoretic, lipsit de Evanghelia lui Hristos, face ca biserica respectivă să se rezeme pe o nădejde falsă, crezând şi astăzi că este biserica adevărată a lui Dumnezeu, aşa cum pretind toate bisericile creştine protestante şi mai ales cele care respectă Sabatul!!!

Când o biserică de felul acesta, precum cea apostolică, pierde Evanghelia, atunci în mod sigur se desparte de Dumnezeu şi pierde şi Sabatul, chiar dacă face caz de respectarea lui şi mai este inclus şi ca punct de doctrină în manualul punctelor de doctrină. Doctrina nu salvează pe nimeni şi nu este neapărat indiciul bisericii lui Hristos, iar fără Evanghelia lui Hristos orice teorie, indiferent cât de întemeiată pe Scripturi poate fi, este totuna cu nimic. Numai Evanghelia în care se regăseşte Sabatul lui Dumnezeu, ca putere creatoare, răscumpărătoare şi sfinţitoare pentru suflet, al cărei semn este ziua a şaptea, numai ea face dintr-un om şi dintr-o biserică, omul şi biserica lui Hristos!!! Orice altceva în afara Evangheliei, care conferă putere şi autoritate oricărui adevăr descoperit de Dumnezeu, este o contrafacere crasă, o minciună satanică.

Mai departe, aş dori să vedem câtă dreptate are papalitatea când afirmă că semnul puterii ei este duminica, atunci când are în vedere practica protestantă de închinare în ziua duminicii!!! "Dar fiindcă sâmbăta, nu duminica, este specificată în Biblie, nu este curios că necatolicii care pretind că-şi trag religia direct din Biblie şi nu de la biserică, păzesc duminica în locul sâmbetei? Da, desigur, este inconsecvenţă, dar această schimbare a fost făcută cu aproape cincisprezce veacuri mai înainte ca protestantismul să se nască, iar la vremea aceea obiceiul era îndeobşte păstrat. Ei au continuat obiceiul chiar dacă se bazează pe autoritatea Bisericii Catolice şi nu pe un text explicit din Biblie. Această păzire rămâne un amintitor al bisericii mamă din care s-au rupt toate sectele necatolice - asemenea unui flăcău care fuge departe de căminul lui, dar care poartă în buzunarul său o imagine cu chipul mamei sale sau o şuviţă din părul ei." The Faith of Millions, pag. 543, 544. John A. O'Brien.

Concluzia firească la tot ce am scris este că papalitatea a instituit o altă zi de închinare, ca semn al autorităţii ei, care provine de la Satana, o zi numită de Scripturi şi semnul fiarei, întrucât, după câte vom vedea, papalitatea este înfăţişată prin chipul unei fiare care înglobează toate caracteristicile şi caracterul, spiritul şi metodele de lucru al predecesoarelor ei, cele patru mari imperii mondiale. Pe deasupra, mai este ajutată, cum nimeni altcineva nu a mai făcut-o în felul acesta, de o altă fiară care intră şi ea sub acelaşi semn!!! Dar despre acest aspect voi vorbi în episodul următor.