Sodoma şi Gomora

Aşadar, potopul ilustrează cât se poate de viu adevărul că Dumnezeu rămâne neprihănire şi dragoste şi că a avut loc în pofida faptului că El a făcut tot posibilul să nu vină. Caracterul Său a rămas nepătat, iar principiile neprihănirii s-au dovedit a fi de neschimbat în condiţiile cele mai neprielnice. De fapt, potopul demonstrează într-un mod clar ce înseamnă să te desparţi de Dumnezeu şi să rămâi în seama păcatului şi a forţelor naturii răvăşite, înfuriate. Felul cum Dumnezeu a procedat cu păcatul la potop este acelaşi cu felul cum a procedat la cruce, atunci când asupra lui Hristos au fost aşezate toate păcatele şi bolile noastre. Prin urmare potopul demonstrează la modul cel mai viu că nici un om nu trebuie să se joace cu posibilităţile harului lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu are o limită, iar dacă trecem peste această limită, prin alegerea noastră hotărâtă, în ciuda avertismentelor divine, atunci nu mai există nici un mijloc de salvare indiferent ce am face. Alungarea Duhului Sfânt înseamnă despărţirea definitivă de Dumnezeu.

Comunicarea între Dumnezeu şi om se face cu ajutorul Duhului Sfânt, care apelează la mintea noastră prin intermediul centrilor nervoşi ai creierului sau a reţelei de neuroni. "Comunicând cu întregul organism, nervii din creier sunt singurul mijloc prin care Cerul poate transmite mesaje omului şi-i poate influenţa viaţa interioară. Tot ceea ce afectează circulaţia curenţilor electrici în sistemul nervos slăbeşte vigoarea capacităţilor vitale, iar rezultatul este pierderea receptivităţii mintale." Temperanţă, cap. Începutul necumpătării, par. 4. Prin urmare, mintea trebuie hrănită cu cea mai potrivită hrană, care se găseşte în Evanghelia lui Isus Hristos. Domeniul ei este atât de vast încât în el încape necuprinsul. Dumnezeu are nevoie de oameni care ştiu să aprecieze corect hrana oferită de El pentru mintea şi sufletul nostru. Nu mai este timp pentru satisfacerea poftelor egoiste, nu mai este timp pentru plăcerile personale egoiste, ci tot efortul şi timpul pe care-l mai avem la dispoziţie să fie îndreptate spre hrănirea adecvată a minţii. Numai aşa putem scăpa de vicleniile lui Satana şi de ultima mare contrafacere a adevărului Evangheliei.

După potop, planeta noastră a suferit schimbări dramatice fiind caracterizată de acum de multe anomalii cu care suntem nevoiţi să dăm piept aproape zi de zi. Potopul este părintele tuturor perturbărilor naturii, aceasta din urmă nemaifiind stabilă şi calmă ca în planul iniţial prevăzut de Dumnezeu înainte de declanşarea potopului. Aceste perturbări le vedem şi le putem simţi sub formă de erupţii vulcanice, activităţi termale, cutremure de pământ, tsunami, furtuni, vijelii, uragane, vifore, tornade, taifunuri, inundaţii, secetă, etc. Toate aceste realităţi nu au încetat, după potop, să ne biciuiască din cauza păcatelor înfăptuite şi a neluării în seamă a avertizărilor lui Dumnezeu. Ce-i drept, este cu mult mai uşor acum să suferim pentru propriile păcate, decât înainte de a veni potopul, însă asta numai şi numai din cauza noastră. Din cauza degradării de tot felul la care antediluvienii au supus mintea şi corpul primite de la Dumnezeu, după potop acestea au trebuit să dea faţă şi cu boala! Degenerarea avea să fie atât de mare, tot din cauza vieţii de păcat în care omul vrea să trăiască, încât corpul uman avea să devină tot mai mic, de la o statură de cinci metri la una de aproximativ 1,75 metri, ca să iau înălţimea medie de astăzi.

Astăzi, natura este ţinută sub control de Dumnezeu, dar într-un mod cu totul special. Dacă Dumnezeu nu ar face în mod deosebit acest lucru pentru noi, totul datorită jertfei lui Hristos, atunci am putea dispărea numaidecât!!! Lui Satana îi este mult mai la îndemână, după potop, să aducă fel şi fel de distrugeri peste oameni, ştiind că îi poate determina repede să păcătuiască şi să nu asculte de Dumnezeu, şi că, astfel, Dumnezeu, prin retragerea ocrotirii Sale, lasă forţele înfuriate ale naturii să se abată peste păcătosul rămas nepocăit!!! "Noi nu cunoaştem cât de mult îi datorăm lui Hristos pentru pacea şi ocrotirea de care ne bucurăm. Puterea restrictivă a lui Dumnezeu este aceea care fereşte omenirea de a cădea cu totul sub stăpânirea lui Satana. Cel neascultător şi nerecunoscător are multe motive de recunoştinţă faţă de mila şi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, care ţine în frâu puterea crudă şi răufăcătoare a celui rău." Tragedia veacurilor, cap. Distrugerea Ierusalimului, par. 47.

Satana ştie să abuzeze de oamenii neascultători şi să trimită astfel fel şi fel de prăpăduri peste ei, făcându-i să creadă că Dumnezeu face acest lucru, când de fapt ei singuri au îndepărtat puterea restrictivă a lui Dumnezeu, care-i ocrotea, prin hotărârea lor de a păcătui mai departe! Pentru a înţelege toate dezastrele care aveau să se abată peste copiii neascultării, trebuie să ştim de la bun început că potopul stă la baza lor, în sensul că le-a făcut posibil să aibă loc cu foarte mare uşurinţă după ce el s-a petrecut pe pământ. De aceea, trebuie să privim lucrurile prin prisma aceasta şi ne va fi mai uşor să înţelegem ce s-a întâmplat de fapt într-un anume eveniment.

Aşadar, să abordăm evenimentul petrecut în Sodoma şi Gomora, două cetăţi antice care, în aparenţă nu au avut deloc parte de mila lui Dumnezeu. Cuvintele Scripturii sunt foarte categorice şi usturătoare: "Atunci Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer. A nimicit cu desăvârşire cetăţile acelea, toată câmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor şi tot ce creştea pe pământ." Geneza 19,24.25. Nu mai este nevoie să insist asupra limbajului folosit în aceste versete. Vom lua cuvintele aşa cum sunt, interesul nostru fiind acela de a descoperi mesajul corect care se ascunde în spatele lor. Acolo stă ascuns cu adevărat caracterul lui Dumnezeu şi modul cum El s-a raportat la cele două cetăţi.

Mai întâi, pentru a avea în minte întregul tablou al celor petrecute acolo, trebuie să începem cu viaţa şi faptele locuitorilor celor două cetăţi, pentru a şti ce fel de caracter au avut! "Şi Domnul a zis: >Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei s-a mărit, şi păcatul lor într-adevăr este nespus de greu<." Geneza 18,20. Care să fi fost acest păcat? De fapt sub numele de păcat, după cum vom vedea, sunt cuprinse mai multe păcate, însă unul dintre ele i-a adus în situaţia de a fi nimiciţi. Apoi, va trebui să vedem şi unde erau poziţionate ambele cetăţi, fiindcă acest lucru ne va arăta, ne va vorbi şi despre starea locuitorilor ei! Despre ambele cetăţi, de fapt despre un întreg ţinut din care făceau parte în jur de cinci cetăţi, Scripturile ne spun că erau "ca o grădină a Domnului". "Lot şi-a ridicat ochii şi a văzut că toată câmpia Iordanului era bine udată în întregime. Înainte de a nimici Domnul Sodoma şi Gomora, până la Ţoar, era ca o grădină a Domnului, ca ţara Egiptului." Geneza 13,10.

Ele, deci, se aflau în câmpia Iordanului, o regiune extrem de fertilă şi de bogată în vegetaţie luxuriantă! Este asemănată cu grădina Eden, ceea ce înseamnă că avem de a face cu frumosul, armonia de culori, o mare varietate de plante şi chiar o climă caldă şi deosebit de plăcută în tot cursul anului!!! Era o adevărată oază a frumuseţii, parcă amintind de vremurile edenice!! "Sodoma era cea mai mândră dintre cetăţile din valea Iordanului, aşezată într-o câmpie care era >ca o grădină a Domnului< (Geneza 13,10) în ceea ce priveşte rodnicia şi frumuseţea ei. Vegetaţia luxuriantă a tropicelor era înfloritoare aici. În acest loc era patria palmierului, a măslinului şi a viţei de vie, iar florile îşi răspândeau parfumul lor în tot cursul anului. Holde bogate acopereau câmpiile, iar dealurile înconjurătoare erau pline de turme de oi şi cirezi de vite. Arta şi comerţul contribuiau la îmbogăţirea îmgâmfatei cetăţi din câmpie. Comorile Orientului împodobeau palatele ei şi caravanele deşertului aduceau tezaurele lor de lucruri preţioase, aprovizionând astfel pieţele de negoţ. Cu puţină gândire sau osteneală puteau fi satisfăcute toate nevoile vieţii şi tot anul părea un şir de sărbători." Patriarhi şi profeţi, cap. Distrugerea Sodomei, par. 1.

Din descrierea de mai sus putem realiza şi singuri că, urmare a aşezării cetăţilor într-o câmpie mănoasă, udată tot timpul anului, locuitorii ei se puteau bucura de absolut tot ce le poftea inima. Ceea ce înseamnă că erau deosebit de bogaţi! Belşugul de care erau înconjuraţi a dat naştere la lux şi la mândrie. Este ceva asemănător cetăţii Laodicea, cu care este comparată biserica în faza a şaptea, doar că totul astăzi se petrece mai mult pe tărâm spiritual!! Neducând lipsă de nimic, dar de nimic, locuitorii Sodomei şi Gomorei au ajuns repede să dea uitării pe Dumnezeul cerului, împietrindu-şi inimile faţă de cei mai puţini favorizaţi. "Iată care a fost nelegiuirea surorii tale Sodoma: era îngâmfată, trăia în belşug şi într-o linişte nepăsătoare, ea şi fiicele ei, şi nu sprijinea mâna celui nenorocit şi celui lipsit. Ele s-au semeţit şi au făcut urâciuni blestemate înaintea Mea; de aceea le-am şi nimicit, când am văzut lucrul acesta." Ezechiel 16,49.50. În felul acesta, încetul cu încetul, dar sigur, s-a strecurat între ei o viaţă continuă de petreceri şi plăceri, fiindcă trebuie să subliniez faptul că locuitorii lor nu se îndeletniceau cu munca!!! Belşugul era asigurat de rodnicia continuă a pământului, datorită râului Iordan şi a condiţiilor atmosferice specifice tropicelor, şi de caravanele deşertului care aprovizionau în continuu pieţele de negoţ. Bogăţia şi luxul i-a condus repede la păcatul care avea să aducă asupra lor o tragedie care urma să rămână consemnată în Scripturi ca unul dintre cele mai oribile evenimente întâmplate de după potop!

Prin urmare, păcatul lor capital a fost trândăvia sau lenea, fiindcă o viaţă fără muncă implicit conduce la trândăvie!!! Iar trândăvia a condus repede la o viaţă de plăceri senzuale până acolo încât "... au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase;... şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă." Romani 1,29-31. Şi încă au mers şi mai departe în nelegiuirile lor, adăugând altele abominabile, care astăzi sunt acoperite de lege în multe ţări creştine!!! "Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite." Romani 1,28-28.

Iată ce spune Scriptura în altă parte, privitor la o asemenea îndeletnicire: "Dar nu se culcaseră încă, şi oamenii din cetate, bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrâni, au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colţurile. Au chemat pe Lot şi i-au zis: >Unde sunt oamenii care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei<." Geneza 19,4.5. Da, trândăvia totdeauna va conduce la asemenea fapte scabroase. Păcatul lor capital, izvorul tuturor urâciunilor imaginate de minţi care nu ştiau ce-i munca şi respectul faţă de Dumnezeu şi faţă de semen, i-a adus în situaţia de a pieri prin foc, fiind arşi de vii, bărbaţi, femei şi copii!!! Pentru cine nu ştie, lenevia distruge în întregime chipul lui Dumnezeu din om şi este arma cea mai fidelă şi perfidă a lui Satana prin care abia aşteaptă să distrugă bietul suflet!!! "Belşugul ce domnea în tot locul a dat naştere la lux şi mândrie. Lenevia şi bogăţia împietriseră inimile care n-au fost niciodată apăsate de lipsă sau împovărate de întristare. Iubirea de plăceri era favorizată de bogăţie şi trândăveală, iar oamenii se lăsau în voia plăcerilor senzuale. >Iată<, spunea profetul, >care a fost nelegiuirea sorei tale, Sodoma: era îngâmfată, trăia în belşug şi într-o linişte nepăsătoare, ea şi fiicele ei, şi nu sprijineau mâna celui lipsit. Ele s-au semeţit şi au făcut urâciuni blestemate înaintea Mea; de aceea le-am şi nimicit, când am văzut lucrul acesta< (Ezechiel 16,49-50). Nimic nu este mai de dorit între oameni decât bogăţia şi o viaţă fără muncă şi tocmai acestea au dat naştere la păcatele ce au dus la nimicirea cetăţilor din câmpie. Viaţa lor nefolositoare şi trăită în lenevie i-a făcut o pradă uşoară ispitelor lui Satana şi au schimonosit chipul lui Dumnezeu. În loc să dea pe faţă caracterul divin, ei au ajuns satanici. Lenevia este cel mai mare blestem ce poate cădea peste oameni, căci viciul şi crima vin pe urma ei. Ea slăbeşte mintea, perverteşte înţelegerea şi înjoseşte sufletul. Satana stă la pândă, gata să-i nimicească pe aceia care n-au luat măsuri de apărare şi a căror viaţă de lenevie îi dă prilejul să se strecoare sub o înfăţişare atrăgătoare. Niciodată nu are el mai mult succes decât atunci când vine la oameni în orele lor de lenevie." Patriarhi şi profeţi, cap. Distrugerea Sodomei, par. 2.

După cum păcatul capital al antediluvienilor a fost unirea fiilor lui Dumnezeu, adică urmaşii lui Set, cu fetele oamenilor, adică fiicele urmaşilor lui Cain, tot astfel păcatul capital al locuitorilor acestor cetăţi a fost lenevia! Însă lenevia vine totdeauna ca urmare a belşugului, care este urmat de lux şi mândrie. Omul care are din belşug totul, îi este asigurat totul, îi sunt satisfăcute toate nevoile sufletului şi corpului, fără muncă, este omul care în cel mai scurt timp posibil va ajunge complet nefolositor, dar totodată şi o mare ameninţare pentru viaţa altora!!! Sfidarea lui Dumnezeu şi a legii Sale era asemenea aceleia a antediluvienilor, deşi ştiau prea bine cum şi-au încheiat viaţa oamenii de dinainte de diluviu. Prin tradiţie, de la Noe, s-a păstrat tot adevărul cu privire la cele întâmplate atunci, iar Sodoma şi Gomora şi-au adus la tăcere glasul conştiinţei. "Sodoma era plină de veselie şi petreceri, de banchete şi beţie. Pasiunile cele mai josnice şi cele mai brutale erau fără frâu. Oamenii nesocoteau făţiş pe Dumnezeu şi Legea Sa şi se complăceau în fapte de violenţă. Deşi aveau înaintea lor exemplul oamenilor dinainte de potop şi cunoşteau felul în care mânia lui Dumnezeu s-a manifestat în nimicirea lor, cu toate acestea ei au mers pe aceeaşi cale a nelegiuirii." Patriarhi şi profeţi, cap. Distrugerea Sodomei, par. 3.

Este clar, deci, că locuitorii cetăţilor respective ajunseseră cinici, violenţi, nestăpâniţi, beţivi, desfrânaţi, într-un cuvânt erau îngropaţi în păcate strigătoare la cer! Erau copţi pentru ceea ce avea să vină asupra lor. Dar, spre deosebire de lumea veche pe care Dumnezeu a avertizat-o timp de o sută douăzeci de ani, prin Noe, în Scripturi nu găsim nimic şi despre o avertizare directă pe care Dumnezeu să o dea Sodomei şi Gomorei!!! Să fi procedat Dumnezeu altfel cu ei? Să se fi manifestat altfel decât a făcut-o cu antediluvienii? Nicidecum, deoarece Dumnezeu este neschimbător. Cu toate acestea este adevărat că Sodoma şi Gomora nu au primit nici un fel de avertizare prealabilă!!! Dar, de ce? Ce l-a determinat pe Dumnezeul iubirii să procedeze în felul acesta?

În primul rând, un om, un grup de oameni, o cetate sau o regiune nu sunt lăsaţi niciodată, dar absolut niciodată neavertizaţi în vreun fel de Dumnezeu!!! Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată în istoria milenară a pământului. Este un fapt tot la fel de cert ca acela că Dumnezeu este imuabil, nu se schimbă niciodată. "Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!" Evrei 13,8. De aceea, în virtutea celor afirmate, Dumnezeu nu putea să lase neavertizaţi pe locuitorii celor două cetăţi. Primul martor în favoarea adevărului divin, descoperit spre mântuire, este însuşi Lot! La despărţirea de unchiul său Avraam, el a ales, spre nenorocirea lui, după cum avea să se dovedească mai târziu, câmpia Iordanului ca loc al stabilirii sale şi a familiei lui. "Mai înainte ca El să-şi îmbrace divinitatea Sa în trupul naturii noastre omeneşti şi să coboare în lumea noastră, solia Evangheliei a fost vestită de către Adam, Set, Enoh, Metusalah şi Noe. Avraam a fost vestitorul acestei solii în Canaan, iar Lot în Sodoma..." Parabolele Domnului Hristos, cap. Lucruri vechi şi noi, par. 8. "La data când Lot s-a mutat în Sodoma, corupţia nu ajunsese generală şi, în mila Sa, Dumnezeu a îngăduit ca raze de lumină să strălucească în mijlocul întunericului moral." Patriarhi şi profeţi, cap. Distrugerea Sodomei, par. 4.

Asta înseamnă că Dumnezeu le-a înfăţişat prin Lot adevărul cu privire la o viaţă demnă, morală şi spirituală, potrivit principiilor Evangheliei, aşa cum le fuseseră descoperite lui Avraam şi Lot la vremea aceea. Un al doilea martor a fost Avraam, prin victoria de răsunet asupra unor împăraţi păgâni, prin care a reuşit să scape pe cei prinşi de aceştia din mâna elamiţilor. Biruinţa sa a fost percepută de populaţia celor două cetăţi ca o victorie obţinută pe o cale supranaturală, în acest fel descoperind în Dumnezeul lui Avraam pe Dumnezeul cerului, pe Cel atotputernic. "Când Avraam i-a scăpat pe captivi din mâna elamiţilor, atenţia poporului a fost îndreptată asupra credinţei adevărate. Pentru locuitorii Sodomei, Avraam nu era un străin, şi faptul că se închina unui Dumnezeu nevăzut fusese un subiect de batjocură printre ei; dar biruinţa sa asupra unor forţe mult superioare, cum şi comportarea sa mărinimoasă faţă de prizonieri şi în legătură cu prada de război, a trezit uimirea şi admiraţia. În timp ce erau lăudate îndemânarea şi vitejia sa, nimeni nu putea scăpa de convingerea că o putere divină îl făcuse biruitor. Iar spiritul său nobil şi neegoist, atât de străin locuitorilor Sodomei, a fost o altă dovadă a superiorităţii religiei pe care el o onorase prin curajul şi credincioşia sa." Patriarhi şi profeţi, cap. Distrugerea Sodomei, par. 4.

Dar, ce au făcut acei oameni cu toate aceste dovezi clare şi de netăgăduit? Le-au respins rând pe rând, până când, chiar şi în prezenţa lui Lot, au înfăptuit păcate care i-au despărţit de Dumnezeu. Ajunseseră pur şi simplu satanici. Au dat uitării tot ce auziseră de la Lot, isprava supranaturală a lui Avraam şi cele întâmplate la potop. "Dumnezeu vorbea oamenilor acelora prin providenţa Sa, dar ultima rază de lumină a fost respinsă, aşa cum fuseseră respinse toate celelalte de mai înainte." Patriarhi şi profeţi, cap. Distrugerea Sodomei, par. 5. Dar mai este un martor pe care Dumnezeu l-a trimis în mod special pe pământ pentru înălţarea lui Iahweh şi pentru binecuvântarea lui Avraam, după ce a ieşit biruitor în lupta cu acei împăraţi păgâni, iar acesta este Enoh-Melhisedec!!! El este acela prin care Dumnezeu a lucrat mult, chiar dacă pentru o foarte scurtă perioadă de timp, ca să înalţe numele lui Dumnezeu, astfel încât cei din Sodoma şi Gomora să ia aminte. Textul de mai sus ne spune că ultima rază de lumină a fost respinsă. Ei bine, aceasta a fost lumina pe care Melhisedec o transmisese oamenilor din ţinutul în care-şi făcuse locuinţa, şi care era nu departe de aceste două cetăţi!!! "Melhisedec, rostind binecuvântarea asupra lui Avraam, a recunoscut că Iehova este izvorul puterii lui şi autorul biruinţei: >Binecuvântat să fie Avraam de Dumnezeul Cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului. Binecuvântat să fie Dumnezeul Cel Preaînalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale< (Geneza14,19-20). Dumnezeu vorbea oamenilor acelora prin providenţa Sa, dar ultima rază de lumină a fost respinsă, aşa cum fuseseră respinse toate celelalte de mai înainte." Patriarhi şi profeţi, cap. Distrugerea Sodomei, par. 5.

Ce mai era de făcut într-o asemenea situaţie? Până la urmă, de ce Dumnezeu nu a putut să le dea o avertizare care să-i răscolească, ceva care să-i trezească din letargia lor mortală? Dumnezeu a făcut-o prin toţi aceşti oameni, enumeraţi mai sus. Apoi, lenea nu poate fi urnită cu nici un chip prin cuvinte, prin vorbe, oricât de usturătoare şi îngrozitoare ar fi. Gândiţi-vă numai un pic la povestea leneşului lui Creangă şi vedeţi ce final are, în pofida rugăminţii de a sluji la casa unei cucoane, care i-ar fi asigurat traiul cu condiţia să asculte şi să meargă în casa ei! Dacă Dumnezeu ar fi trimis un astfel de mesager, cu toate că-l avuseseră pe Lot tot timpul cu ei, acesta ar fi fost batjocorit şi chiar omorât de neisprăviţii din cetate, aprinşi de pofte nesăbuite. În favoarea acestui gând stă drept mărturie trimiterea celor doi îngeri, sub acoperire, în chip omenesc, care, dacă n-ar fi fost găzduiţi în casa lui Lot, ar fi sfârşit tragic, în cazul acesta dacă ar fi fost oameni, căci ca îngeri au reuşit să scape într-un mod supranatural!! "Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara; şi Lot şedea la poarta Sodomei. Când i-a văzut Lot, s-a sculat, le-a ieşit înainte şi s-a plecat până la pământ. Apoi a zis: >Domnii mei, intraţi, vă rog, în casa robului vostru, ca să rămâneţi peste noapte în ea şi spălaţi-vă picioarele; mâine vă veţi scula de dimineaţă şi vă veţi vedea de drum<. >Nu<, au răspuns ei, >ci vom petrece noaptea în uliţă.< Dar Lot a stăruit de ei până au venit şi au intrat în casa lui. Le-a pregătit o cină, a pus să coacă azime şi au mâncat. Dar nu se culcaseră încă, şi oamenii din cetate, bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrâni, au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colţurile. Au chemat pe Lot şi i-au zis: >Unde sunt oamenii care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei<." Geneza 19,1-5.

Prin urmare, Dumnezeu nu putea pune în pericol viaţa unui mesager al Său, trimiţându-l în Sodoma, câtă vreme nu se câştiga nimic în favoarea lor!! Dar mai este un motiv pentru care Dumnezeu nu putea face acest lucru. Acela că locuitorii din acea câmpie mănoasă păcătuiseră împotriva Duhului Sfânt, o dată cu ultima lumină trimisă lor prin solul ceresc, Enoh-Melhisedec, chiar dacă el nu a fost în cetăţile respective!!! (Faptul că i-a ieşit înainte lui Avraam şi l-a binecuvântat, recunoscând astfel prezenţa Dumnezeului cerului cu el, tăria Lui fiind tăria lui Avraam, aruncă suficientă lumină cu privire la activitatea lui Melhisedec în ţinutul respectiv, el fiind proprovăduitorul neprihănirii într-o lume coruptă, aşa cum a fost şi cu puţin timp înainte de potop). "Sodomiţii trecuseră de limitele îndurării şi lor nu li s-a dat nici o lumină înainte de nimicirea lor. Dacă avertizarea ar fi trecut prin aceste cetăţi ale câmpiei şi dacă lor li s-ar fi spus exact ceea ce avea să vină, care dintre ei ar fi crezut? Ca şi ginerii lui Lot, ei n-ar fi acceptat solia, iar Dumnezeu ştia aceasta." Manuscript 19a, 1886.

Păcatul trândăviei şi nelegiuirile care l-au însoţit, a făcut ca mintea lor să nu mai aibă nici o percepţie spirituală. Neuronii creierului lor, prin ispitele lui Satana, primite prin exersarea păcatelor, stabiliseră circuite sau legături, conexiuni dacă vreţi, care au statornicit mintea, voinţa şi conştiinţa în înfăptuirea numai a răului!!! Asemenea oameni nu mai aveau ce avertizare să primească, fiindcă nu i-ar fi trezit absolut nimic. Păcătuiseră împotriva Duhului Sfânt, rupând singuri legătura cu Cerul! "Lipsa activităţii fizice slăbeşte nu numai capacităţile intelectului, ci şi pe cele morale. Reţeaua nervoasă a creierului, care este în legătură cu întregul trup, este instrumentul prin intermediul căruia cerul comunică cu omul şi influenţează aspectele cele mai profunde ale existenţei. Tot ceea ce împiedică transmiterea în sistemul nervos a energiei electrice generate de creier slăbeşte puterile vitale şi diminuează receptivitatea mintală, ceea ce face ca trezirea naturii morale să fie mai dificilă." Minte, caracter şi personalitate, vol. 2, cap. Igiena minţii, par. 19.

Aşadar, Cerul a făcut totul pentru salvarea Sodomei şi Gomorei, iar faptul că locuitorii lor au refuzat să asculte avertizările cele mai clare, încălcând legea lui Dumnezeu, au ajuns să se despartă singuri de Dumnezeu, până acolo încât nu a mai fost posibilă trezirea lor, spre salvarea sufletului, nici dacă le-ar fi fost dat mesajul cel mai răsunător, clar şi puternic! S-au pus singuri în situaţia de a nu mai fi în stare să deosebească vocea lui Dumnezeu şi cele mai elementare adevăruri morale! Trăndăvia era dumnezeul lor, şi de aceea au pierit la modul cel mai crunt cu putinţă. Închipuiţi-vă în ce stare se aflau ei, dacă Dumnezeu a fost silit să trimită doi îngeri ca să-l salveze pe Lot!? Asta înseamnă, la modul cel mai cert, că oamenii aceia nu mai puteau fi salvaţi cu nici un chip, indiferent ce minuni ar fi făcut Dumnezeu!