Sodoma şi Gomora (II)

După ce am văzut care erau viaţa şi faptele locuitorilor celor două cetăţi, acum să facem un pas înainte spre a înţelege cum s-a abătut asupra lor focul venit din cer, după cum ne spune Moise. Ceea ce trebuie să reţinem, ca un fapt absolut real, este că Satana se află mereu în spatele tuturor acţiunilor oamenilor, prin ispitirile sale, cu scopul de a-i aduce în situaţia să rămână fără ocrotire din partea lui Dumnezeu. El ştie mai bine ca oricare dintre noi că, atunci când omul refuză ajutorul lui Dumnezeu şi ajunge să păcătuiască împotriva Duhului Sfânt, el va fi nimicit, însă face în aşa fel încât să arunce toată vina asupra lui Dumnezeu!!! Orice formă de cruzime este de la Satana. "Cruzimea este de la Satana. Dumnezeu este iubire; şi tot ce a creat a fost curat, sfânt şi plăcut, până când a fost adus păcatul de către primul mare răzvrătit. Satana însuşi este vrăjmaşul care-l ispiteşte pe om la păcat şi după aceea îl distruge, dacă poate; iar când este sigur de victimă, atunci se bucură de ruina pe care a produs-o. Dacă i s-ar îngădui, el ar prinde tot neamul omenesc în plasa lui. Dacă n-ar fi intervenţia puterii divine, nici un fiu sau fiică a lui Adam n-ar scăpa." Tragedia veacurilor, cap. Prima mare amăgire, par. 11.

Toate răutăţile pe care le săvârşeşte, cu ajutorul oamenilor şi pe seama lor, el, Satana, le aruncă asupra lui Dumnezeu în mod personal şi prin oamenii pe care-i trage de partea sa. Face acest lucru pentru a-şi justifica răzvrătirea! "Satana caută să-i învingă pe oameni astăzi, aşa cum i-a biruit pe primii noştri părinţi, slăbindu-le încrederea în Creatorul lor şi ducându-i la îndoială faţă de înţelepciunea guvernării Sale şi a dreptăţii legilor Sale. Satana împreună cu agenţii lui îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind mai rău decât ei, pentru a-şi justifica răutatea şi răzvrătirea. Marele amăgitor încearcă să pună caracterul lui, de o cruzime înfricoşătoare, pe seama Tatălui nostru ceresc, ca el să pară extrem de nedreptăţit prin alungarea din cer, pentru că n-a vrut să se supună unui conducător atât de nedrept." Tragedia veacurilor, cap. Prima mare amăgire, par. 12.

Prin urmare, călăuziţi de acest adevăr, va trebui să descoperim în distrugerea Sodomei modul de manifestare al lui Satana!! În spatele scenei nimicirii acelor cetăţi prin foc, se află Satana şi demonii săi!!! În primul rând, el este acela care i-a condus pe locuitorii ambelor cetăţi la despărţire definitivă de Dumnezeu, ştiind că, prin retragerea protecţiei divine, ei vor suferi o moarte absolut cruntă, de neimaginat. El se aştepta să aibă loc aşa ceva, tocmai pentru a arunca o mare umbră de îndoială asupra caracterului lui Dumnezeu în minţile creştinilor care citesc Biblia cu ochelarii tradiţiei inoculate de el, de-a lungul veacurilor, cu privire la bunătatea lui Dumnezeu!

Dar, până la urmă cum s-a produs focul care a mistuit acele cetăţi? Mărturia Scripturii este cât se poate de elocventă şi de astă dată, ca şi în privinţa potopului. Ea ne oferă suficientă informaţie pentru a şti de unde şi ce a produs acel foc. Există un amănunt forte ce ne ajută să descoperim un adevăr uluitor referitor la regiunea pe care erau amplasate acele cetăţi. Întâi, vreau să afirm cât se poate de clar că focul nu l-a trimis Dumnezeu în sensul în care cineva ar putea trimite foc asupra duşmanului său prin nu ştiu ce mijloc. Dumnezeu nu poate face niciodată aşa ceva, căci El nu poate distruge pe cei pe care i-a creat şi cărora le-a dat viaţă! Acest fapt ar trebui să fie cât se poate de clar pentru mintea fiecăruia dintre copiii Săi.

Spuneam că aceste cetăţi erau aşezate în câmpia sau valea Iordanului, un loc cât se poate de mănos. Însă acel loc, acel ţinut mai era numit şi valea Sidim. Este locul unde avea să se dea bătălia între mai mulţi împăraţi care urmau să învingă pe împăraţii Sodomei şi Gomorei şi să le ia toată bogăţia şi mulţi prizonieri, printre care se afla şi Lot. Însă Avraam îi biruie pe acei împăraţi răi şi-l eliberează pe Lot şi pe toţi prizonierii, înapoind împăraţilor Sodomei şi Gomorei totul. Locul luptei, spuneam, este valea Sidim care mai purta denumirea de Marea Sărată, nimeni alta decât Marea Moartă! "Aceştia din urmă s-au adunat cu toţii în valea Sidim, adică Marea Sărată." Geneza 14,3. Tot în acest capitol este scos la iveală un amănunt demn de toată atenţia. "Valea Sidim era acoperită cu fântâni de smoală. Împăratul Sodomei şi împăratul Gomorei au luat-o la fugă şi au căzut în ele; ceilalţi au fugit spre munte." Geneza 14,10.

În această vale se aflau fântâni de smoală, iar la o oarecare depărtare de ea, mică de altfel, se afla un munte! Toate informaţiile pe care ni le oferă Scriptura sunt extrem de importante şi nu trebuie să trecem peste nici una. Deci, la vremea aceea, la suprafaţă, în chiar valea care adăpostea cetăţile despre care vorbim, se formaseră mici lacuri de smoală. Smoala practic este petrol în stare semisolidă. Pe baza acestui fapt, putem trage sigur concluzia că în subsolul văii sau câmpiei Iordanului se afla o mare cantitate de petrol, de vreme ce refula prin crăpăturile scoarţei pământului! Dar mai există un alt amănunt care aproape că întregeşte întregul tablou, pentru a înţelege ce a produs focul. Moise strecoară în cuvintele ce urmează acel amănunt: "Atunci Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer." Geneza 19.24. Acest amănunt interesant este pucioasa.

Puciosa sau sulful este un compus care intră în componenţa petrolului, iar atunci când se întâmplă acest lucru, despre acel petrol se spune că este petrol bogat în sulf. Asta înseamnă că petrolul din subsolul văii Sidim sau a Câmpiei Iordanului, ori a Mării Moarte, era extrem de bogat în sulf sau pucioasă. Ceea ce trebuie să mai ştim este că proprietatea principală a sulfului este aceea că se aprinde foarte uşor! Când se aprinde şi arde, sulful produce dioxidul de sulf, un gaz incolor şi deosebit de toxic. Întrucât sulful era componenta principală a petrolului care, la vremea aceea, se găsea în subsolul văii Sidim, concluzia logică şi corectă este că în acel subsol se aflau mari cantităţi de fosile animale şi vegetale, întrucât oriunde acestea sunt prezente, va fi prezent şi petrolul şi gazele naturale!!!

Mai concret, focul care a căzut ca un trăsnet asupra văii Sidim şi, deci, implicit asupra cetăţilor care se aflau acolo, era întreţinut de petrol, de dioxidul de sulf care s-a format prin arderea materialelor fosile bogate în sulf şi de cărbune!!! Totodată, dioxidul de sulf stă şi la baza poluării mediului cu ploile acide, aşa cum se întâmplă în zilele noastre. Aşadar, ca dovadă sigură, Sodoma şi Gomora stăteau pe un butoi cu pulbere fără nici măcar să viseze! Satana a căutat să-i aducă pe aceşti bieţi nefericiţi în situaţia de a rămâne fără protecţie divină, ştiind că astfel urmau să piară prin focul care deja exista sub pământul pe care călcau. Toate acele materiale aflate acolo, petrol bogat în sulf, cărbunele, probabil varul şi apa întreţineau combustia şi, deci, dioxidul de sulf sau pucioasa, aşa cum o numeşte Moise. Mai mult, întreţinerea combustiei face să apară activitatea vulcanică sau termală care de obicei este însoţită de cutremure şi mici oscilaţii ale pământului!

În sprijinul celor spuse există şi alte dovezi serioase. Iată două dintre ele: "Marea Moartă era cunoscută în vremurile antice drept Lacul Asfaltitelor (de la care derivă termenul "asfalt") din pricina petrolului semisolid care spăla ţărmurile lui." The Encyclopedia Britannica, ediţia 1975, Macropedia, vol. 14, pag. 165. "Chiar şi astăzi regiunea sudică a Mării Moarte este bogată în asfalt. Gazele inflamabile încă ies din crevasele acelei zone. Asfaltul care se ridică la suprafaţă în partea sudică a Mării Moarte i-a dat numele de Lacul Asfaltitelor în antichitate. Bucăţile masive de asfalt plutitor pe suprafaţa apei sunt adesea suficient de mari pentru a suporta greutatea mai multor persoane. Asfaltul, sulful şi alte materiale inflamabile se extrag şi se exportă din această regiune de ani de zile". The SDA Bible Commentary, vol. 1, pag. 335.

Astăzi, acea vale a Sidimului este acoperită de apele Mării Moarte, care au înghiţit-o în decursul sutelor de ani, după catastrofa ce a avut loc acolo. Argumentele sunt destul de numeroase în această privinţă. În primul rând, valea Sidim în care au fost localizate aceste cetăţi este unul şi acelaşi lucru cu Marea Sărată, potrivit textului din Geneza 14.3. În partea sudică, despre care vorbim, apa nu depăşeşte nicăieri cinci metri. Aici au existat sau chiar mai există pomi acoperiţi de apa sărată, ceea ce indică faptul că în această parte cândva a fost uscat. Apoi, după cum deja am afirmat mai sus, la capătul sudic al Mării Moarte se găseşte asfalt, ceea ce se potriveşte cu descrierea că valea Sidim era acoperită cu fântâni de smoală. Încă şi astăzi mai iese la suprafaţă bitumul din această zonă a Mării Moarte şi pluteşte la suprafaţă.

Mai există, de asemenea, declaraţii serioase ale unor autori clasici, precum Diodorus Siculus, Strabo, Tacitus, Iosefus Flavius care descriu zona sudică a Mării Moarte ca fiind cândva o regiune pârjolită de un foc grozav, distrugând câteva cetăţi ale căror rămăşiţe arse încă stăteau mărturie şi se vedeau în timpul lor! Ei mai spun că din fisurile pământului ies gaze urât mirositoare. Desigur, ele nu pot fi decât sulful sau pucioasa despre care pomeneam mai sus. Apoi, geologii au găsit într-adevăr petrol şi gaze naturale în solul Mării Moarte, în partea de sud a ei, partea de altminteri care ne şi interesează, şi ei atestă şi faptul că aici au loc cutremure de pământ în mod frecvent, aşa că au existat toate condiţiile pentru catastrofa descrisă în Biblie. La începutul postării făceam referire la muntele sau zona muntoasă spre care fugiseră să-şi scape vieţile împăraţii Sodomei şi Gomorei. Ei bine, acest munte de sare se află în partea de sud-vest a Mării Moarte şi conţine, după câte se suţine circa 50% sare. Ştim că nevasta lui Lot s-a prefăcut într-un stâlp de sare. Aici este strecurat un alt amănunt semnificativ. Aproape toţi creştinii au crezut şi mai cred că Dumnezeu a prefăcut-o pe soţia nefericită a lui Lot într-un morman de sare. Dar nu-i adevărat. Ideea textului este foarte precisă şi scoate în evidenţă un adevăr remarcabil, şi anume că exact în timpul când în atmosferă s-a produs incendiul sau focul, a avut loc cutremurul de pământ care a dislocat o mare cantitate de pământ şi sare ce au acoperit-o pe biata nefericită păcătoasă. Hristos i-a spus lui Lot să fugă degrabă, fără întârziere. Însă datorită şovăirii sale, întârziind, tocmindu-se cu Isus să fugă în cetatea Ţoar, care era tot la fel de rea ca şi Sodoma, s-a înscris fără să ştie în ciclul evenimentelor care au cuprins Sodoma şi Gomora, omorând-o pe soţia lui, care a mai şi zăbovit, întorcându-se şi privind cu jind spre locul părăsit de ei, cu gândul la pierderea bogăţiei şi a fiicelor ei măritate. Fiicele care au fugit cu Lot erau nemăritate şi încă mai locuiau cu el.

     "Dacă Lot n-ar fi dat pe faţă ezitare în a asculta de avertizarea îngerilor, ci ar fi fugit cu toată hotărârea spre munţi, fără să mai facă vreo rugăminte sau să rostească vreun cuvânt de împotrivire, atunci şi soţia sa ar fi reuşit să scape. Influenţa exemplului său ar fi salvat-o de la păcatul ce i-a pecetluit soarta. Dar tărăgănarea şi amânarea lui au făcut ca ea să nu ia în serios avertizarea divină. În timp ce trupul ei se afla pe câmpie, inima îi era agăţată de Sodoma şi a pierit împreună cu ea. Ea s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu pentru faptul că judecăţile Lui au cuprins şi averea şi pe copiii ei, nimicindu-i. Cu toate că fusese aşa de mult favorizată, încât a fost chemată să părăsească cetatea nelegiuită, i s-a părut că a fost prea aspru tratată, deoarece averea, pentru care avusese nevoie de ani de zile ca s-o strângă, avea să fie lăsată pradă nimicirii. În loc să primească cu recunoştinţă eliberarea, ea privi sfidător înapoi, ca o manifestare a dorinţei după viaţa acelora care au respins avertizarea divină." Patriarhi şi profeţi, cap. Distrugerea Sodomei, par. 18.

Ultima dovadă, cea care sprijină şi întăreşte într-o manieră clară tot ce am spus până acum, o găsim în Sfintele Scripturi. "Vârsta de oameni care va veni, copiii voştri care se vor naşte după voi şi străinul care va veni dintr-o ţară depărtată - la vederea urgiilor şi bolilor cu care va lovi Domnul ţara aceasta, la vederea pucioasei, sării şi arderii întregului ţinut, unde nu va fi nici sămânţă, nici rod, nicio iarbă care să crească, întocmai ca la surparea Sodomei, Gomorei, Admei şi Ţeboimului, pe care le-a nimicit Domnul, în mânia şi urgia Lui." Deuteronom 29,22.23. Aceste versete fac parte dintr-un pasaj mai larg unde se vorbeşte despre binecuvântările şi blestemele care aveau să se abată asupra naţiunii iudaice, dacă asculta de poruncile lui Dumnezeu sau dacă nu asculta. În versetele de mai sus este scos în evidenţă adevărul indubitabil care indică materialele care au stat la baza marelui foc distrugător al celor două cetăţi, Sodoma şi Gomora, la care ulterior s-au mai adăugat Adma şi Ţeboimul, pucioasa şi chiar sarea care s-a prăvălit, din munte, peste soţia lui Lot.

Întregul tablou al distrugerii Sodomei şi Gomorei este următorul: locuitorii ei s-au despărţit singuri de Dumnezeu, în pofida tuturor avertizărilor date. Singura modalitate de a-l scăpa pe Lot din Sodoma a fost ca Hristos să vină pe pământ însoţit de doi îngeri, în chip de oameni. Aceştia sunt trimişi ca mesageri ai milei la Lot, dar totodată şi ca mesageri ai nimicirii în sensul că, luând act de cunoştinţă, pe viu, despre nelegiuirile locuitorilor celor două cetăţi, ei dau semnalul ca îngerii care ţin cele patru vânturi ale pământului să elibereze frâul lor restrictiv, prin care erau ocrotite cetăţile nelegiuite, pentru ca astfel să lase pe nelegiuiţi în seama alegerii lor!!! "Mântuitorul aşteaptă un răspuns la chemările iubirii şi iertării Sale, cu o bunătate mult mai gingaşă decât aceea care mişcă inima unui părinte pământesc, pentru a ierta un fiu rătăcit şi suferind. El strigă după cei rătăciţi: >Întoarceţi-vă la Mine, şi Mă voi întoarce şi Eu la voi< (Maleahi 3,7). Dar, dacă cel greşit refuză cu încăpăţânare să asculte de glasul ce-l cheamă cu iubire milostivă şi duioasă, el va fi lăsat în cele din urmă în întuneric. Inima care a dispreţuit atât de mult timp mila lui Dumnezeu se împietreşte în păcat şi nu mai este deloc sensibilă la influenţa harului lui Dumnezeu. Teribilă va fi soarta acelui suflet despre care Mântuitorul, care îl îndemnase atâta vreme, va spune în cele din urmă: >S-a lipit de idoli; lăsaţi-l în pace< (Osea 4,17)." Patriarhi şi profeţi, cap. Distrugerea Sodomei, par. 22.

     "În chip de oameni, îngerii sunt adesea prezenţi în adunările celor neprihăniţi; ei vizitează adunările celor nelegiuiţi, aşa cum au fost la Sodoma, pentru a aduce un raport despre faptele lor, pentru a stabili dacă au trecut hotarul răbdării lui Dumnezeu. Domnul găseşte plăcere în milă; şi, de dragul acelora puţini care îi slujesc cu adevărat, reţine calamităţile şi prelungeşte calmul mulţimilor. Prea puţin îşi dau seama cei care păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu cât de mult datorează pentru viaţa lor celor credincioşi pe care îi batjocoresc şi-i prigonesc cu plăcere." Tragedia veacurilor, cap. Timpul strâmtorării, par. 50.

Observaţi, vă rog, ce se spune în declaraţia de mai sus. Dumnezeu găseşte plăcere în milă, şi, de dragul celor care îl iubesc şi preţuiesc adevărul Lui, atât cât îl cunosc şi-l înţeleg, El reţine calamităţile şi prelungeşte calmul mulţimilor. Tot astfel s-a întâmplat şi cu Sodoma. Datorită lui Lot, Dumnezeu păstrase mult viaţa sodomiţilor, în pofida nelegiuirilor lor tot mai accentuate, şi reţinuse furtuna calamităţilor prin îngerii care ţin în frâu puterile naturii. Aceşti îngeri la care am făcut referire sunt de fapt un simbol pentru prezenţa îngerilor lui Dumnezeu în lumea noastră, cu scopul de a ne feri de marile calamităţi ce stau gata să se abată asupra noastră! Ei ţin sub control cele patru vânturi întrucât prin prezenţa lor este cuprins întregul pământ, reprezentat prin cele patru puncte cardinale! Dacă puterea lor restrictivă ar fi îndepărtată, aşa cum se va întâmpla când se va încheia timpul de har pentru generaţia din urmă, adică a noastră, atunci toate forţele naturii, reprezentate prin cele şapte plăgi, şi toate pasiunile şi patimile nestăpînite ale sufletului omenesc, vor răbufni cu o putere nemaiîntâlnită, totul petrecându-se sub bagheta îngrozitoare a lui Satana!!!

Dar, să continuu cu tabloul evenimentelor rămase neîncheiate. Acei îngeri l-au scos pe Lot, soţia şi cele două fiice ale sale, nemăritate, din cetate aproape cu forţa, spunându-i să fugă cât mai departe. Din cauza ezitării sale, îşi pierde soţia. Apoi, izbucneşte focul. Este momentul când îngerii despre care pomeneam lasă frâul restrictiv al forţelor naturii în seama lor. Sub pământ deja se afla foc, din cauza materialelor combustibile, petrol, cărbune şi gaze naturale, în speţă dioxidul de sulf întreţinut de combustia acestora. Apoi, fiindcă pământul deja refula gazele toxice ale sulfului din pământ, se aprind în atmosferă. Toate acestea au loc pe fondul unui cutremur de pământ, care până la data aceea fusese reţinut. Dovada prezenţei cutremurului este dată de faptul că soţia lui Lot este acoperită în întregime de sare. Astfel, întreaga atmosferă a ţinutului văii Sidim, unde se aflau cetăţile nelegiuite, se aprinde, ia literalmente foc, din cauza sulfului şi a celorlalte materiale care-l întreţin, arzând clădiri, copaci, oameni şi, împreună cu ei, toată Câmpia Iordanului, nelăsând nimic în urma lui! Focul este văzut ca venind din cer din cauza aprinderii aerului, căci o dată cu plecarea îngerilor, la semnalul celor doi care-l salvaseră pe Lot, pământul se crapă, are loc un cutremur, din pământ ţâşnind focul care aprinde atmosfera plină de gazele toxice ale sulfului emanate din solul rupt. De asemenea, cred că mai înainte de producerea catastrofei, în ţinutul respectiv deja aveau loc emanări de gaze, dar nu într-atât încât să producă panică şi semne de îngrijorare printre sodomiţi. Probabil că se obişnuiseră cu ele, fiind emanate în cantităţi mici.

Ca o concluzie, voi cita o declaraţie pe care am mai folosit-o în legătură cu caracterul lui Dumnezeu, dar aplicând-o la antediluvieni şi sodomiţi, pentru ca în felul acesta să înţelegem corect atitudinea şi modul cum Dumnezeu s-a raportat la sodomiţi şi gomoriţi. "Antediluvienii şi sodomiţii îşi făuriseră singuri cătuşele; ei îşi umpluseră paharul răzbunării. În distrugerea totală care a căzut peste ei... n-au făcut decât să culeagă ceea ce ei înşişi semănaseră. Profetul spunea: >Pieirea ta... este că ai fost împotriva Mea<, >ai căzut prin nelegiuirea ta<. (Osea 13,9; 14,1). Suferinţele lor sunt reprezentate adesea ca o pedeapsă care a venit asupra lor, ca urmare a hotărârii directe a lui Dumnezeu. În felul acesta, marele amăgitor caută să-şi ascundă lucrarea. Printr-o respingere continuă a iubirii şi a milei divine, antediluvienii şi sodomiţii au făcut ca ocrotirea lui Dumnezeu să le fie retrasă, iar lui Satana i-a fost îngăduit să-i conducă după voinţa lui... Dumnezeu nu a stat înaintea antediluvienilor şi sodomiţilor ca un executor al sentinţei date împotriva nelegiuirii; dar i-a lăsat pe ei, care au respins mila Sa, să culeagă ceea ce au semănat. Orice rază de lumină respinsă, orice avertizare dispreţuită sau neluată în seamă, orice pasiune îngăduită, orice călcare a Legii lui Dumnezeu este o sămânţă semănată, care aduce un seceriş ce nu dă greş. Duhul lui Dumnezeu, cărora antediluvienii şi sodomiţii i s-au împotrivit cu înverşunare a fost în cele din urmă retras de la ei, şi atunci nu au mai avut nici o putere să-şi stăpânească pornirile rele ale sufletului şi nici o ocrotire faţă de răutatea şi vrăjmăşia lui Satana." Tragedia veacurilor, cap. Distrugerea Ierusalimului, par. 46, 47.

Dumnezeu a trimis focul "din cer" doar în sensul că şi-a retras puterea restrictivă, ocrotirea dinaintea păcătosului care a ales definitv păcatul şi nu pe Dumnezeu! Cu alte cuvinte, el a ales chiar focul, în ciuda avertizărilor date de Dumnezeu!! Mâhnirea şi durerea Lui sunt peste măsură de a putea fi redate vreodată când este silit de păcătosul rămas nepocăit să se retragă şi să-l lase în seama lui Satana, el tocmai asta aşteptând, pretinzând ca un drept al lui pe omul care a ales păcatul!! Iar Dumnezeu nu are ce face, fiindcă nu va încălca niciodată drepturile şi alegerea vreuneia dintre fiinţele create de El, chiar dacă este vorba despre Satana. Vă puteţi imagina în ce situaţie îl pune pe Dumnezeu păcătosul care a ales pentru totdeauna păcatul?!

Trebuie să ţinem minte totdeauna că "noi nu cunoaştem cât de mult îi datorăm lui Hristos pentru pacea şi ocrotirea de care ne bucurăm. Puterea restrictivă a lui Dumnezeu este aceea care fereşte omenirea de a cădea cu totul sub stăpânirea lui Satana. Cel neascultător şi nerecunoscător are multe motive de recunoştinţă faţă de mila şi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, care ţine în frâu puterea crudă şi răufăcătoare a celui rău. Dar atunci când oamenii trec peste limitele răbdării divine, această putere este retrasă." Tragedia veacurilor, cap. Distrugerea Ierusalimului, par. 47.