Pentru a rezolva dilema noastră, care nu-i deloc dificilă, va trebui, mai întâi, să vedem care era planul lui Dumnezeu cu poporul Său, dacă avem în vedere ieşirea din Egipt şi apoi stabilirea lor în Canaan. În primul rând, evreii fiind sclavi de cel puţin două sute de ani în Egipt, cu nici un chip nu ar fi putut vreodată să iasă de acolo. Era o imposibilitate. Printre ei se zvonea, la început, apoi s-a ştiut precis, că se va naşte şi că va exista un eliberator ales de Dumnezeu. Moise ajunsese să înţeleagă că va fi eliberatorul. Era cel mai bine pregătit militar din tot Egiptul, practic nu avea rival în ce priveşte abilităţile sale de comandant militar. Era fruntea Egiptului; tot ce putea oferi Egiptul mai bun în domeniul militar. "La curtea lui faraon, Moise a primit cea mai înaltă educaţie civilă şi militară." Patriarhi şi profeţi, cap. Moise, par. 14. "Bătrânii lui Israel au fost învăţaţi de către îngeri că timpul pentru eliberarea lor era aproape şi că Moise era omul pe care Dumnezeu avea să-l folosească pentru a aduce la îndeplinire această lucrare. Tot îngerii au fost aceia care i-au făcut cunoscut lui Moise că Iehova l-a ales ca să rupă lanţurile robiei poporului său." Patriarhi şi profeţi, cap. Moise, par. 15.
Dar, care a fost gândul lui Moise privitor la eliberarea poporului său? Cum credea el că-i poate elibera? Fiind militar, evident că gândea ca un militar, aşa că sabia, în opinia lui, trebuia să fie arma eliberării!!! "Închipuindu-şi că ei aveau să-şi obţină libertatea prin forţa armelor, el se aştepta să conducă armata poporului Israel împotriva armatelor Egiptului." Patriarhi şi profeţi, cap. Moise, par. 15. Şi intenţiei sale i-a dat curs atunci când a omorât soldatul egiptean care bătea un conaţional de-ai săi, sperând în felul acesta ca poporul să înţeleagă că a sosit timpul pentru eliberarea lor şi că trebuie să pună mâna pe arme. Dar cum? Printr-o mare răscoală. "În vremea aceea, Moise, crescând mare, a ieşit pe la fraţii săi şi a fost martor la muncile lor grele. A văzut pe un egiptean care bătea pe un evreu, unul dintre fraţii lui. S-a uitat în toate părţile şi, văzând că nu este nimeni, a omorât pe egiptean şi l-a ascuns în nisip." Exod 2,11.12. Şi care a fost rezultatul? "Faraon a aflat ce se petrecuse şi căuta să omoare pe Moise. Dar Moise a fugit dinaintea lui faraon şi a locuit în ţara Madian." Exod 2,15.
Aşadar, sabia nu putea fi de folos în ducerea la îndeplinirea a planului eliberării evreilor din Egipt, întrucât Dumnezeu a promis un eliberator, nu o sabie sau arme pentru izbăvire!!! Eliberarea trebuia făcută de Dumnezeu, iar Dumnezeu nu foloseşte arme de constrângere, de aceea şi eliberatorul trebuia educat în direcţia aceasta!! Aşa că, timp de patruzeci de ani, în Madian, Moise a trebuit să dezveţe principiile căilor omeneşti de stabiliere a împărăţiei lui Dumnezeu prin intermediul sabiei!!! Prin urmare, după isprăvirea educării lui în şcoala din pustie, a putut fi trimis în Egipt pentru că sosie timpul eliberării. Ceea ce doresc să observaţi este faptul că prin greşeala sa uriaşă, Moise a întârzit planul eliberării evreilor din Egipt cu patruzeci de ani. Apoi, prin nişte minuni care mai degrabă aveau menirea de a trezi complet conştiinţa faraonului Egiptului în vederea pocăinţei lui, Dumnezeu şi-a scos poporul din ţara robiei fără nici un fel de arme, cu gândul de a-l stabili în ţara Canaan!
Dar cum avea El de gând să-l stabilească în Canaan? Oare, prin arme, sau tot aşa cum l-a scos din Egipt? Să vedem ce ne spun Scripturile: "Voi trimite groaza Mea înaintea ta, voi pune pe fugă pe toate popoarele la care vei ajunge şi voi face ca toţi vrăjmaşii tăi să dea dosul înaintea ta. Voi trimite viespii bondăreşti înaintea ta şi vor izgoni dinaintea ta pe heviţi, canaaniţi şi hetiţi. Nu-i voi izgoni într-un singur an dinaintea ta, pentru ca ţara să n-ajungă un pustiu şi să nu se înmulţească împotriva ta fiarele de pe câmp. Ci le voi izgoni încetul cu încetul dinaintea ta, până vei creşte la număr şi vei putea să intri în stăpânirea ţării. Îţi voi întinde hotarele de la Marea Roşie până la marea filistenilor, şi de la pustiu până la Râu. Căci voi da în mâinile voastre pe locuitorii ţării şi-i vei izgoni dinaintea ta." Exod 23,27-31. "Domnul nu le poruncise niciodată >să se suie şi să se lupte<. Nu era planul Său acela ca ei să pună stăpânire pe ţară prin război, ci printr-o strictă ascultare de poruncile Sale." Patriarhi şi profeţi, cap. Cele douăsprezce iscoade, par. 20.
Prin urmare, planul iniţial al lui Dumnezeu a fost să scoată pe Israel din Egipt şi să-l stabilească în Canaan fără arme!!! Dacă, în primă fază, a reuşit să scoată poporul din ţara robiei fără arme, nu tot astfel s-a întâmplat cu stabilirea lor în Canaan!!! Între aceste două evenimente s-a întâmplat ceva grav, foarte grav. Declaraţia lui Dumnezeu prezentată în Exod 23,27-31, are loc în contextul în care evreii deja deţineau sabia!!! Este parcă un îndemn plin de milă din partea Tatălui lor ceresc de a le atrage încă o dată atenţia la planul Său original de a intra în Canaan fără luptă, deci fără folosirea sabiei! Este o încercare din partea Lui de a le întoarce mintea înapoi la eliberarea miraculoasă din Egipt, când Dumnezeu i-a scos fără luptă! Observaţi, vă rog, că izgonirea popoarelor idolatre şi crude din Canann trebuia să fie exclusiv opera lui Dumnezeu!!! Urma să le izgonească încetul cu încetul, până vor creşte la număr şi vor ocupa tot teritoriul alocat lor, fără sabie.
Deci, în planul iniţial al lui Dumnezeu sabia, şi oricare altă armă, nu are ce căuta, întrucât este un mijloc de constrângere, iar Dumnezeu nu constrânge pe nimeni să asculte sau să facă ce doreşte El. Ieşirea iudeilor din Egipt trebuia să fie o dovadă îndestulătoare că Dumnezeu are grijă de ei în toate privinţele, ei trebuind doar să se încreadă în El ca Tată al lor. Această ieşire constituie totodată o parabolă cu privire la izbăvirea omului din păcat!!! În lucrarea mântuirii nu există nici un fel de constrângere din partea lui Dumnezeu, căci singura "armă" cu care vine în ajutorul păcătosului, spre salvarea lui, este puterea iubirii şi adevărului!
Însă lucrurile nu au mers aşa cum Dumnezeu plănuise, fiindcă evreii au pus mâna pe săbii. Dar, de unde proveneau ele? În prima luptă cu amaleciţii, când deja trecuseră prin Marea Roşie, aveau săbii, scuturi şi armuri. Singurul răspuns corect, care este în ton cu firul evenimentelor, deşi în Scripturi nu scrie negru pe alb aşa ceva, şi nici nu-i nevoie, este că evreii, toţi bărbaţii apţi de război, s-au înarmat cu armele de luptă ale egiptenilor morţi prin înecare, atunci când apa Mării Roşii s-a prăvălit peste ei cu putere!!! Pur şi simplu acesta este adevărul. Dar, nu înseamnă că Dumnezeu ne-a lăsat fără dovezi certe, astfel încât concluzia să fie cea corectă. "Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi înspre dimineaţă, marea şi-a luat iarăşi repeziciunea cursului, şi, la apropierea ei, egiptenii au luat-o la fugă; dar Domnul a năpustit pe egipteni în mijlocul mării. Apele s-au întors şi au acoperit carele, călăreţii şi toată oastea lui faraon, care intraseră în mare după copiii lui Israel; niciunul măcar n-a scăpat." Exod 14,27.28.
Egiptenii erau, deci, înarmaţi şi porniţi la luptă pentru distrugerea fugarilor, care tocmai ce ajunseseră la malul Mării Roşii. Apoi, Dumnezeu desparte apele mării, evreii trecând prin culoarul format ca pe uscat. "Dar copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, în timp ce apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stânga lor." Exod 14,29. Apoi, urmează ca evreii să asiste în calitate de simpli spectatori la distrugerea întregii armate egiptene, care este înghiţită de ape. Dar asta nu-i totul, întrucât evreii mai trebuie să asiste la un fenomen care este trecut cu vedere cu desăvârşire în Scripturi de către cercetătorii creştini. Este momentul cheie care va marca pentru totdeauna istoria lor ca naţiune!!! "În ziua aceea, Domnul a izbăvit pe Israel din mâna egiptenilor; şi Israel a văzut pe egipteni morţi pe ţărmul mării." Exod 14.30.
Puţini au studiat acest verset în legătură cu evenimentul petrecut acolo. În general se trece repede cu vederea şi se acceptă ca un fapt de la sine înţeles. Însă Duhul Sfânt la pus acolo în mod înadins!!! Probabil că foarte puţini credincioşi studioşi şi-au pus semne de întrebare cu privire la provenienţa săbiilor printre evrei, acest aspect fiind acceptat aşa cum este ca pe un fapt divers. Să observăm ce fac evreii, aflaţi pe malul celălalt al Mării Roşii, întrucât deja trecuseră prin ea ca pe uscat. Ei au văzut trupurile moarte ale egiptenilor, ceea ce înseamnă că trebuie să fi fost foarte, foarte multe cadavre. Ştim deja că soldaţii egipteni erau înarmaţi, aveau platoşe, scuturi, săbii şi suliţe, armamentul tradiţional al vremii aceleia. Când apa s-a prăvălit cu mare forţă asupra lor, aceştia s-au înecat şi, tot prin forţa apei, dar a doua zi, după ce au murit, au fost aruncaţi, ca o mare grămadă, pe malul unde se aflau evreii. Numai că aceştia erau îmbrăcaţi ca de război, iar o dată cu trupurile lor moarte, pe mal, a fost aruncat şi un mare arsenal de arme, fiindcă este greu de prespus ca apele să fi îngropat tot armamentul egiptenilor, săbii, suliţe, scuturi.
"Egiptenii au fost cuprinşi de confuzie şi spaimă. În mijlocul mâniei elementelor naturii, în care au auzit vocea unui Dumnezeu mâniat, ei au încercat să se retragă şi să fugă înspre ţărmul pe care-l părăsiseră. Dar Moise îşi întinse toiagul şi apele care erau îngrămădite, şuierând şi mugind, grăbite să-şi apuce prada, se aruncară împreună înghiţind armata egipteană în adâncurile lor întunecoase.
Când se iviră zorile, acestea îi descoperiră mulţimii lui Israel tot ce mai rămăsese din puternicii săi vrăjmaşi - grămezi de cadavre, îmbrăcate în zale, aruncate pe ţărm. Din primejdia cea mai îngrozitoare, o singură noapte a adus o deplină izbăvire. Mulţimea cea mare şi neajutorată - robi nedeprinşi cu luptele, femei, copii şi vite, având marea înaintea lor şi oştirea cea puternică a Egiptului ameninţându-i din spate - a văzut cum i se deschide calea prin apă, iar pe vrăjmaşi zdrobiţi chiar în clipa în care aşteptau biruinţa. Numai singur Dumnezeu le-a adus eliberarea şi către El s-au îndreptat şi inimile lor recunoscătoare şi pline de credinţă." Patriarhi şi profeţi, cap. Exodul, par. 19, 20.
Acum sosise momentul prin care evreii urmau să arate că acceptă calea lui Dumnezeu de izbăvire din absolut toate situaţiile, fără arme de constrângere, oricare ar fi ele, sau se înarmează şi îşi făuresc singuri calea de izbăvire de duşmani şi chiar de rezolvare a problemelor interne!!! Izbăvirea din Egipt, pe cale supranaturală, le stătea înainte, fiindcă tocmai ce ieşiseră din Egipt. Apoi, au avut parte din nou de eliberare, într-un mod miraculos, din mâinile egiptenilor, la malul mării, când au trecut prin mare ca pe uscat. Pentru realizarea acestor două izbăviri consecutive, iudeii nu trebuiau decât să se încreadă în Dumnezeu! În calea lui Dumnezeu de stabilire a împărăţiei harului în inima celui pocăit nu există nici un fel de constrângere, ci este necesară doar credinţa simplă, ca a unui copil. În calea omenească de stabilire a împărăţiei lui Dumnezeu, constrângerea joacă un rol determinant.
Cel mai bine se vede acest lucru în felul cum papalitatea a procedat la creştinarea Europei!!! A folosit tortura cea mai demonică pentru a-i determina pe "eretici" să se lepede de credinţa lor în Hristos. Sabia, biciul, suliţa, înfometarea, înecarea, focul, etc, au fost cele mai teribile arme pe care le-a folosit papalitatea prin braţul drept al diavolului, inchiziţia!!! Într-un cuvânt, constrângerea şi silirea conştiinţei celui care credea altfel decât papalitatea, au fost armele forte folosite de ea pentru a-i creştina pe oameni şi "a-i ajuta" să se lepede de erezie, ca să-i îndrepte în felul acesta şi să-i aducă în "biserica universală a lui Hristos"!! Chiar dacă pare cutremurător ce scriu acum, totuşi este o realitate cumplită, şi anume că metodele inchiziţiei sunt prezente în toată biserica creştină de astăzi, dar sunt mai şlefuite şi mai în acord cu spiritul legilor omeneşti, care sunt mai blânde tot datorită "ereticilor" care deveniseră cu timpul protestanţi!! Este adevărat că nu mai există tortură, dar constrângerea conştiinţei, în "dorinţa" de a îndrepta pe cel care a ajuns să deschidă ochii şi să facă din Hristos, nu din biserică, Mântuitorul lui personal în realitate, aşa încât să creadă ce crede biserica mai departe, adică punctele ei de doctrină, se face prin metode "creştineşti", dar care în realitate sunt papale!!
Credinţa şi conştiinţa unui om adevărat al lui Dumnezeu, întemeiate pe Scripturi şi pe o experienţă personală autentică, zi de zi cu Hristos, sunt totdeauna mai presus de biserica în care omul este elementul cheie iar "sabia" este calea omenească de stabilire şi înaintare a împărăţiei lui Dumnezeu!!! Ceea ce au făcut evreii la Marea Roşie, avea să marcheze întreaga istorie a bisericii lui Dumnezeu, şi o va marca până la sfârşitul timpului, excepţie făcând cei 144.000 care, ca şi Moise, trăiesc doar prin credinţă. Spiritul Babilonului nu se va găsi în ei, de aceea nici nu vor muri vreodată.
Fiindcă şi-au însuşit sabia, prin chiar acest fapt spuneau lui Dumnezeu că pot să se conducă singuri şi să se apere singuri de duşmani, dar acceptând mai departe conducerea lui Dumnezeu în toate celelalte domenii ale vieţii!! Care a fost atitudinea Tatălui lor? I-a luat cumva la rost, i-a certat, s-a străduit să-i determine să facă altfel? Nu, nicidecum. Tatăl nostru nu are un asemenea caracter, întrucât El este doar iubire şi adevăr. El doar le-a reamintit în pustie, la Sinai, că El este dispus în continuare să-i conducă în Canaan, aşa cum a plănuit, fără arme. Dar ei nu au înţeles planul lui Dumnezeu. De acum înainte cucerirea ţării trebuia să se facă doar prin sabie, iar urmarea a fost uciderea multor idolatri prin sabie, când ar fi putut fi doar izgoniţi, aşa cum le promisese Dumnezeu evreilor, înarmaţi deja, că va face!!!
Dumnezeu a fost obligat să meargă cu ei a doua milă, exact aşa cum ne învaţă Hristos, şi exact aşa cum El însuşi a trăit acest principiu în viaţa Sa pământească, atunci când s-a întrupat pe pământ. El trebuia să-i înveţe limitele folosirii sabiei, astfel încât ei să nu ajungă să se răzbune pe duşmanii lor mai mult decât le-a produs ei pagubă. Şi astfel a apărut legea talionului - ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. Dacă sabia nu ar fi existat în viaţa lui Israel, atunci o serie de legi nu ar fi fost date niciodată de Dumnezeu, cu scopul să-i înveţe pe evrei anumite lucruri prin care trebuiau să se raporteze la noua realitate făurită chiar de ei înşişi. De aceea, spunea Hristos: "Aţi auzit că s-a zis în vechime... dar Eu vă spun..."
Prin chiar aceste cuvinte, Hristos voia să le transmită faptul că ceea ce s-a petrecut în vechime, nu trebuie să se repete în era Noului Testament!! Că de fapt El nu ar fi dorit niciodată să dea o serie de legi prin care să reglementeze comportamentul evreilor, din cauza sabiei!!! Dacă sabia nu ar fi existat în interiorul poporului evreu, atunci istoria lui şi a bisericii ar fi fost cu totul alta. Fiindcă ei au pus mâna pe sabie la Marea Roşie, atunci tot de sabie aveau să piară ca naţiune, potrivit principiului enunţat de Hristos: "... căci toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri". Matei 26,52. "Cine ucide cu sabia trebuie să fie ucis cu sabie." Apocalipsa 13,10.
Căile omeneşti nu au ce să caute în împărăţia lui Hristos; sufletul trebuie lăsat liber cui vrea să slujească, lui Hristos sau Satanei, lui Dumnezeu sau bisericii, Mântuitorului sau oamenilor! Sabia a fost elementul care a stat la baza tuturor problemelor din sânul bisericii iudaice, tot aşa cum este şi astăzi! Atunci, de ce Dumnezeu a dat porunca să fie ucişi prin sabie toţi cei rămaşi nepocăiţi ? Deoarece aceştia rupseseră legământul cu Dumnezeu, trădaseră şi aleseseră să rămână liberi de Dumnezeu. (În acel legământ ei promiseseră solemn să asculte de Dumnezeu în toate privinţele, acest fapt implicând şi acceptarea planului lui Dumnezeu de intrarea şi stabilire în Canaan fără luptă, deci fără sabie, numai că ei n-au înţeles ceea ce au promis! Prin ruperea acestui legământ, au dovedit că nu au de gând să asculte de Dumnezeu şi că stabilirea în Canaan se va face potrivit căii omeneşti, simbolizată prin sabie!!) Aleseseră singuri jurisdicţia sabiei în care se încredeau, ca rezolvatorul lor de probleme!!! La timpul când Dumnezeu a dat această poruncă, ceea ce înţeleg atât de puţini oameni este că poporul iudaic se afla sub două jurisdicţii; jurisdicţia lui Dumnezeu, care se manifestă doar prin autoritatea iubirii Sale, şi jurisdicţia sabiei, care se manifestă doar prin autoritatea omului, adică a aceluia care o mânuie!!! Astfel, când cineva păcătuia în jurisdicţia lui Dumnezeu şi alegea să rămână cu păcatul, atunci Dumnezeu îşi retrăgea ocrotirea, iar dacă cineva păcătuia în interiorul jurisdicţiei sabiei, atunci el trebuia să piară prin sabie!!!
Prin faptul că au ales sabia arătau realmente că nu sunt de acord cu planul lui Dumnezeu de a intra în stăpânirea Canaanului fără forţă, fără constrângere, fără lupte şi, deci, fără sabie!!! De aceea, Dumnezeu a trebuit să accepte planul lor de cucerire a ţării, însă acest fapt, această realitate crudă nu descoperă caracterul lui Dumnezeu!!! Doresc să reţineţi acest adevăr pentru totdeauna. Când acei păcătoşi idolatri au ales pe vecie calea sabiei, păcătuind împotriva Duhului Sfânt, prin faptul că nu au dorit să renunţe la idolatrie, ei au ieşit singuri de sub jurisdicţia lui Dumnezeu, rămânând astfel doar sub jurisdicţia sabiei în care se încredeau. Prin urmare, singurul mod de a putea fi pedepsiţi era doar prin sabie!!! Dacă ei ar fi ales să plece din Israel, aşa păcătoşi cum erau, Dumnezeu le-ar fi dat ocazia, şi n-ar mai fi pierit prin sabie. Dar n-au făcut-o, tot aşa cum nici Lucifer nu dorea să părăsească cerul, în pofida răzvrătirii sale. Aşa că era nevoie de stârpirea răului, care ar fi cuprins întreaga naţiune şi ar fi avut drept urmări violenţa şi poate dispariţia lui Israel! De fapt, era planul lui Satana să nu-i facă să plece din Israel, fiindcă ei ar fi fost un pion principal pentru el în alimentarea cu ură şi răzvrătire în mijlocul poporului.
Vreau să mai reţinem un alt aspect foarte important, şi anume, când naţiunea iudaică a ales sabia, a ales totodată şi pe Dumnezeu, aşa că în cadrul jursdicţiei lui Dumnezeu ei au introdus şi întemeiat propria lor jurisdicţie, manifestată prin sabie. Dumnezeu, din milă, a fost nevoit să meargă a doua milă cu ei şi să accepte căile lor, care nu descoperă calea Lui şi nu are nimic de a face cu caracterul Lui!!! A fost nevoit să-i înveţe cum să folosească sabia, pentru a provoca cât mai mici suferinţe semenilor duşmani. Din această cauză, Dumnezeu este perceput de creştini ca fiind un războinic care dă porunci aspre pentru uciderea răzvrătiţilor, pe când în realitate nu a făcut decât să instruiască un popor neştiutor în domeniul războiului, cu scopul de a provoca cele mai mici suferinţe duşmanilor!!!
Acolo, la Sinai, când au fost pedepsiţi răzvrătiţii, în marea lor majoritate fiind din gloata pestriţă, porunca dată de Dumnezeu nu oglindeşte planul Său iniţial cu Israel sau cu pedepsirea păcătosului, ci planul omenesc, pe care evreii îl strecuraseră în planul iniţial al lui Dumnezeu. Au vrut să adauge şi ei ceva, care în cele din urmă avea să se dovedească a fi fatal pentru întreaga naţiune, dacă avem în vedere răstignirea lui Hristos şi distrugerea Ierusalimului în anul 70 d.Hr. Aşadar, porunca lui Dumnezeu trebuia să aibă de a face doar cu jurisdicţia sabiei, pe care şi-o aleseseră răzvrătiţii, iar Dumnezeu le-a dat exact ceea ce au ales. Se poate observa cu uşurinţă că nici de astă dată Dumnezeu nu s-a schimbat şi că rămâne neprihănit până la capăt în procedeele cu păcatul şi cu păcătoşii. Numai că cel care a avut de câştigat este diavolul, el ştiind că oamenii vor înţelege întortocheat acest episod şi altele asemănătoare. Tot astfel s-a întâmplat şi atunci când demonii ceruseră lui Isus să-i lase să intre în turma de porci a gadarenilor, Satana ştiind că paznicii se vor înfricoşa la vederea înecării porcilor, care s-au aruncat în mare, şi-l vor ruga pe Isus să nu mai vină prin ţinutul lor!!!
Isus nu constrânge pe nimeni să facă cum doreşte El. Totodată Isus este dispus să accepte un plan care nu are finalitatea dorită de om, tocmai în dorinţa de a i se permite să îl înveţe pe acel om cum să procedeze, cu "sabia", cu procedeele sale, pentru a nu suferi mai mult decât este necesar. Aici este milă, o milă nesfârşită din partea Mântuitorului. Aşa s-au petrecut lucrurile şi la ieşirea din Egipt, când evreii s-au înarmat. El a acceptat planul lor, cu scopul de a-i ajuta şi a-i învăţa cum să folosească sabia spre binele întregii naţiuni. Este ca atunci când un tată iubitor are un copil pe care-l creşte după toate principiile binelui şi ale milei, învăţându-l că a omorî chiar şi animale este deosebit de rău. Dar flăcăul este atras de tovărăşia unor copii de vănători care, în cele din urmă, îl fac să-şi cumpere o armă de vânătoare, în pofida învăţăturii alese primite de la tatăl lui. Tatăl se mâhneşte dar ştie că nu-i poate refuza fiului această plăcere rea, întrucât este mare pentru a decide singur pentru sine. Tatăl lui este cunoscut de toţi locuitorii satului ca fiind totalmente împotriva armelor şi a vânătorii de animale.
Şi ce face tatăl mai departe? Înţelegând situaţia ivită, ştie că există o singură cale pentru a veni în ajutorul fiului, aceea de a-l învăţa cum să tragă cu arma pentru a provoca victimelor cea mai mică durere posibilă. Vecinii se uită peste gard şi văd ceva uluitor, din asta trăgând concluzia că şi tatăl a fost nevoit să devină vânător. Dar aceasta este doar impresia lor. Una le spune vederea, alta este realitatea. Tatăl nu a devenit vânător, ci doar a venit în ajutorul fiului învăţându-l cum să folosească arma din dotare, aşa încât să nu se rănească singur, să nu tragă în oameni din greşeală şi să nu facă victima, animalul, să sufere doar prin rănirea lui gravă. Exact acesta este tabloul petrecut la Sinai.
Dumnezeu nu are nimic de a face cu sabia, cu căile omului de stabilire a împărăţiei Sale, dar a acceptat, spre binele naţiunii şi a duşmanilor lor, să-i înveţe cum să folosească armamentul din dotare!! Vă rog să observaţi că cei care omoară pe rebelii imposibil de salvat sunt leviţii!! Moise a dat poruncă doar leviţilor să îndeplinească această poruncă. Leviţii nu purtau arme, întrucât preoţii nu aveau această îndeletnicire. El dă poruncă expresă leviţilor, şi pentru că nu au participat la idolatrie dar şi pentru a limita practica folosirii sabiei doar la aceia care doresc să fie călăuziţi de Dumnezeu, în condiţiile purtării de arme mai departe!!! Adică El le transmitea următorul gând: Este spre binele vostru să apelaţi la sabie şi să o folosiţi numai sub călăuzirea Mea, pentru a diminua consecinţele nefaste ale acesteia, mai ales atunci când este mânuită dintr-o inimă răzbunătoare şi crudă!! Puteţi constata şi singuri că, procedând în felul acesta, Dumnezeu şi-a asumat un foarte mare risc de a fi înţeles greşit de oameni şi de creştini; fapt care avea să se şi întâmple de altfel. Aceasta este Evanghelia lui Hristos aşa cum este descoperită în evenimentul de la Sinai, când a fost necesară uciderea acelor idolatri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu