Potopul (IV)

În acest episod, vom vedea şi vom înţelege împreună ceea ce foarte puţini oameni pricep şi vor să ştie cu privire la caracterul lui Dumnezeu în legătură cu potopul. Orice credincios din biserica creştină consideră că Dumnezeu este cel care a adus potopul, cu scopul de a nimici cu desăvârşire lumea veche, ce se dedase la păcate grosolane şi urâte. Se crede că a fost acţiunea directă a unui Dumnezeu înfuriat din cauza păcatului generalizat, la nivel global, şi al încăpăţânării oamenilor de a asculta de Dumnezeu. Însă, în pofida limbajului omenesc, vom vedea o dată pentru totdeauna că Dumnezeu este dragoste şi că El nu se schimbă niciodată.

Principiul pe care clădim cele ce vor urma este că, pentru a înţelege în mod corect acţiunea lui Dumnezeu sau felul cum s-a raportat la antediluvieni, trebuie mai întâi să avem în vedere viaţa, caracterul şi faptele acelor oameni. Cum acest ultim fapt l-am stabilit deja în postarea trecută, acum a rămas să înţelegem cum s-a produs potopul şi ce legătură are el cu Dumnezeu. Un prim pas pe care l-am făcut este acela că păcatul care a stat la baza puhoiul de nelegiuiri care i-au dus pe locuitorii lumii vechi în pragul declanşării potopului, a fost amestecul sau amalgamarea fiilor credincioşi ai lui Dumnezeu cu fetele oamenilor fără teamă, fără respect de Dumnezeu. Acestea din urmă practicau idolatria în masă! Curăţia morală şi spirituală a urmaşilor lui Set a fost pângărită de practicile idolatre pe care acum le preluaseră ca mod de închinare şi vieţuire, din cauza soţiilor lor idolatre. Între aceste practici, printre care şi aducerea de jertfe omeneşti, este unul prin care şi-au închis singuri uşa milei şi a dragostei divine, unul pentru care aveau să sufere o moarte pe care o credeau imposibilă!!!

Acest păcat care, de altminteri, va caracteriza şi generaţia din urmă, este descris în cuvintele următoare: "Pentru că nu doreau să-l păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, au ajuns în curând să nege existenţa Lui. Se închinau naturii, în loc să se închine Dumnezeului naturii." Patriarhi şi profeţi, cap. Potopul, par. 3. Prin faptul că au ajuns să-l scoată definitiv din memoria şi cunoaşterea lor pe Dumnezeu, au ajuns în mod absolut firesc să se închine naturii!!! Veţi întreba, poate, cum a fost posibil ca un astfel de păcat să le aducă sfârşitul în care ajunseseră să nu creadă? Ce era aşa grav într-o astfel de practică? Fiindcă avem gândul care era şi în Hristos Isus, atunci trebuie să cercetăm bine ce a însemnat în realitate această închinare.

Fiindcă păcatul ajunsese un mod de viaţă pentru pământenii lumii vechi iar viciul fusese ridicat la rang de virtute, Dumnezeul milei a găsit în persoana lui Noe un om prin care să-i avertizeze de marea primejdie care urma să se abată asupra pământului, şi anume potopul. Pentru a-i trezi din beţia păcatului, Dumnezeu i-a dat îndrumări lui Noe să construiască ceva nemaiîntâlnit şi absolut de negândit pentru oamenii păcătoşi de atunci. Pentru ca mesajul lui Noe să poată avea impact deplin, l-a învăţat să construiască o arcă, un vapor, care, nu putea fi înscris în peisajul timpului respectiv nicicum, el fiind mai degrabă o mare ciudăţenie. Din punct de vedere ştiinţific şi practic prezenţa acelei arce în lumea lor era o absurditate!! Asta, bineînţeles, în opinia tuturor oamenilor de ştiinţă ai acelui timp. Ca să poată trezi mintea lor distrusă de păcat şi de închinarea idolatră, Dumnezeu a trebuit să apeleze la o realitate la care nici oamenii lor de ştiinţă nu gândeau că ar fi posibilă şi nici măcar că ar putea avea vreun folos într-o lume lipsită de oceane şi de mări adânci!!!

Practic, acesta era ultimul mijloc prin care putea apela la mintea lor, la raţiune, spre a-i face să înţeleagă în ce situaţie se aflau. Întrebarea este: De ce au ajuns ei să se închine naturii? Răspunsul rezidă în faptul că Dumnezeu fusese scos din cunoaşterea lor. Dar asta nu-i totul. Fiindcă Dumnezeu fusese alungat, îi era negată existenţa, era musai să fie înlocuit cu ceva sau cu cineva. În cazul lor a fost natura. Era dumnezeul suprem pentru ei. Prin urmare, aici era locul sau domeniul unde mai putea apela Dumnezeu la conştiinţele şi mintea lor. Aşa că, o arcă, ceva de neconceput în vremea aceea, datorită condiţiilor terestre, trebuia să stea împotriva dumnezeului naturii antediluvienilor!!!

În acest fel, se dă pe faţă încă o dată mila şi dragostea lui Dumnezeu pentru copiii Săi. Da, vom vedea în acţiune un Tată plin de iubire care încearcă ultima carte cu copiii săi neascultători, ce ajunsesere foarte aproape de despărţirea definitivă de Dumnezeu. În tot ce a făcut Dumnezeu vom vedea acţiunea unui Tată cuprins de dorul de a-şi vedea copiii neascultători în siguranţă!!! Ca să-i trezească din letargia mortală a venit la ei printr-un mesaj transpus în realitate printr-o arcă uriaşă!!! Aşa că Dumnezeu a găsit în Noe un prieten fidel şi de nădejde care trebuia să transmită mesajul Său tuturor oamenilor din epoca aceea; un mesaj care trebuia să fie bine şi fidel oglindit şi printr-un lucru vizibil nemaipomenit, o arcă.

Acest mesaj trebuia să fie făcut auzit o dată cu construirea arcei, întrucât mesajul în sine trebuia musai să fie materializat, fiindcă numai în felul acesta acei oameni păcătoşi puteau fi treziţi şi făcuţi să gândească un pic la solemnitatea lui. Timpul destinat ca mesajul să se facă auzit s-a întins pe durata a o sută douăzeci de ani, pentru că arca trebuia construită cu materialul lemnos prezent în lumea aceea. Copacii erau enormi iar ei aveau nevoie de scule de lucru foarte bune pentru a face arca exact după dimensiunile date de Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care au fost necesari atâţia ani. Se lucra foarte greu ţinând seama de duritatea lemnului copacilor aceia. Însă acest timp era absolut suficient pentru ca masele să poată fi trezite ca să ia o decizie în cunoştinţă de cauză.

Ceea ce nu ştiau antediluvienii era faptul că erau aproape să-şi închidă singuri uşa harului, a milei divine. Ajunseseră, prin toate păcatele lor, prin viaţa, caracterul şi faptele lor, atât de departe în idolatrie şi despărţire de Dumnezeu, încât era imperios necesar ca Dumnezeu, Tatăl lor, să acţioneze pentru mântuirea lor. Ce tată ar sta cu mâinile în sân bine ştiind că flăcăul său este aproape să se distrugă singur prin viaţa de păcat pe care şi-a ales-o?! Ar putea avea un astfel de tată, un părinte omenesc, gândul de a-l nimici pe fiul său, dacă acesta se încăpăţânează să asculte de el, sau să-l recunoască drept tată al său?! Când un asemenea părinte vede cât de dependent este fiul său de droguri, nu ar face el tot posibilul să-l salveze, fără să-i treacă vreodată prin cap să-l distrugă doar pentru că a ajuns atât de dependent încât nu mai este posibilă salvarea sa?!! Păi, cum am putea să-l vedem pe Dumnezeu în postura unuia care face tot posibilul să-şi salveze copiii, în cazul nostru antediluvienii, după care, pentru că ei se încăpăţânează să asculte doar pentru că dependenţa lor de păcat a ajuns aproape totală, iar El ca Tată ştie acest lucru, să-şi pună în gând să-i nimicească!!! Cum să depui tot efortul să salvezi, ca după aceea să nimiceşti?!! Pentru ce să încerci să salvezi, din moment ce tot ţi-ai pus în gând să omori, până la urmă!? Vedeţi, ceva scârţâie în acest mod de gândire pe care Satana ni l-a inoculat vreme de mii de ani cu privire la caracterul lui Dumnezeu în legătură cu potopul?!

Fiindcă problema lor gravă, care i-a şi dus la despărţire de Dumnezeu, era închinarea la natură, atunci aceasta presupunea că dumnezeul naturii trebuia să fie şi sursa vieţii lor şi protectorul lor, după felul credinţei lor vorbesc. De aceea, Dumnezeu trebuia să le vorbească din perspectiva aceasta, să le arate că, în pofida legilor naturii şi a tot ce ştiau oamenii de ştiinţă ai acelei vremi, va avea loc un fenomen neobişnuit, şi anume un potop de ape se va revărsa pe pământ. Dacă ei aveau să stăruie mai departe în neascultare, neluând în seamă mesajul lui Dumnezeu transmis prin Noe, fără să le pese de arcă, o mărturie vizibilă a iubirii lui Dumnezeu pentru ei, atunci urmau să fie lăsaţi cu totul în seama dumnezeului pe care l-au ales - natura!!!

Atunci au intrat în scenă oamenii de ştiinţă, fiindcă fuseseră apelaţi de cei care începuseră să înţeleagă iminenţa unui mare pericol. Ei cercetaseră legile naturii şi ştiau că acestea sunt legi fixe care nu se schimbă. În opinia lor, iminenţa unei mari vărsări de apă, a unei ploi de proporţii colosale era ceva imposibil, întrucât legile naturii nu permiteau aşa ceva. "Lumea dinainte de potop gândea că, timp de secole, legile naturii fuseseră stabile." Patriarhi şi profeţi, cap. Potopul, par. 16. Ei priveau chiar la râuri şi văzuseră că niciodată nu ieşiseră din albia lor. Deci, cum era posibil un potop? "Râurile nu ieşiseră niciodată din matca lor, ci îşi purtau în siguranţă apele spre mare. Legi fixe ţineau apele ca să nu se reverse peste malurile lor. Dar aceşti gânditori nu recunoşteau mâna Lui, care a oprit apele zicând: >Până aici să vii, să nu treci mai departe< (Iov 38,11)." Patriarhi şi profeţi, cap. Potopul, par. 16.

Fiindcă ajunseseră să facă natura drept dumnezeu al lor, atunci şi modul cum percepeau lumea şi universul era în măsura aceasta. Bazându-se pe faptul că legile fizicii şi implicit ale naturii nu se pot schimba, oamenii de ştiinţă sau gânditorii, mizau pe această realitate şi nu-şi puteau închipui cum poate avea loc un mare potop de ape. Nici o lege a naturii nu permitea aşa ceva. Întrucât era o lume în care nu ploua, nu erau furtuni şi vijelii, nu erau schimbări ale naturii, atunci cum să vină dezastrul? Concluzia lor firească a fost, potrivit credinţei lor, că legile naturii nu permit nici o catastrofă!!! Din nenorocire, exact aceasta este şi atitudinea oamenilor de ştiinţă astăzi! Ei nu pot crede că lumea noastră va pieri prin foc!!! Luând în calcul legile fizicii şi ale naturii, ei nu pot întrevedea apariţia sau declanşarea unui foc la nivel global, ba chiar unul care să distrugă întregul sistem solar!!!

Ce nu au înţeles, însă, oamenii de ştiinţă din vremea aceea, şi ce nu înţeleg oamenii de ştiinţă de azi? Într-adevăr, legile naturii sunt fixe, bine stabilite. Putem avea încredere că ele îşi fac lucrarea lor mai departe. Însă, dacă omul rămâne doar cu încrederea că legile naturii au capacitatea în ele însele de a păstra bunul mers al naturii, fără Dumnezeul care le-a creat şi care este deasupra lor, atunci se face deja o gravă şi uriaşă greşeală. Acei oameni ai lumii vechi, nu credeau că legile se pot schimba. Şi era adevărat, dar nu şi-au închipuit ce se va întâmpla cu ele când Dumnezeu îşi retrage protecţia de la obiectul care face necesară prezenţa legii, pentru ca acel obiect să funcţioneze cum se cuvine.

     "Pe măsură ce timpul trecea, fără ca în natură să se vadă vreo schimbare, oamenii, a căror inimă a tremurat cândva de frică, au început să se liniştească. Ei au început să argumenteze, aşa cum mulţi susţin astăzi, că natura este mai presus de Dumnezeul naturii şi că legile ei sunt aşa de trainic stabilite, încât nici chiar Dumnezeu în persoană nu le poate schimba. Considerând că, dacă solia lui Noe este corectă, atunci natura şi-ar fi ieşit din făgaşul ei, aceştia au făcut ca solia aceea să fie socotită - de minţile lumii - o înşelătorie, o mare înşelătorie. Ei şi-au manifestat dispreţul faţă de avertizările lui Dumnezeu, făcând exact ce făcuseră şi mai înainte ca solia de avertizare să fie transmisă. Au continuat petrecerile şi mesele lor pline de îmbuibare; au mâncat şi au băut, au sădit şi au construit, făcând planuri cu privire la câştigurile pe care nădăjduiau să le aibă în viitor. S-au dedat la nelegiuiri şi mai mari, fiind mai dispreţuitori în neascultarea lor faţă de cerinţele lui Dumnezeu, pentru a demonstra că nu au nici o teamă de Cel veşnic. Ei ziceau că, dacă era ceva adevărat în cele spuse de Noe, atunci bărbaţii de seamă, înţelepţii, pricepuţii, oamenii mari ar fi înţeles lucrul acesta." Patriarhi şi profeţi, cap. Potopul, par. 17.

Atunci când Dumnezeu a creat Universul, în chiar crearea lui se aflau şi legile după care trebuia să funcţioneze şi să fie menţinut în bună rânduială. Când a făcut să apară stelele şi multele constelaţii pline de planete, în chiar existenţa fizică a acelor planete şi constelaţii Dumnezeu a pus, a făcut să existe şi legile după care acestea trebuiau să funcţioneze. "În calitate de Conducător suprem al Universului, Dumnezeu a rânduit legi nu numai pentru guvernarea tuturor făpturilor vii, ci şi pentru toate lucrările naturii. Totul, fie mare, fie mic, cu viaţă sau fără viaţă, se află sub legi stabilite, care nu pot fi desconsiderate. Nu există nici o excepţie de la regula aceasta, pentru că nimic din ce a făcut mâna divină nu a fost uitat de mintea divină." Solii alese, vol. 1, cap. Caracterul legii lui Dumnezeu, par. 2.

Ceea ce putem înţelege cu certitudine negreşită este faptul că Dumnezeu este Creatorul Universului şi a legilor Sale. Or, asta înseamnă că El este totdeauna deasupra legilor Universului creat, chiar dacă ele sunt fixe. De fapt Universul nu ar putea funcţiona sub nici o formă dacă nu ar avea rânduite legile care să-l facă să fie aşa cum este!!! Dar de ce sunt necesare aceste legi? Sunt necesare deoarece ele sunt mijloacele pe care Dumnezeu le foloseşte pentru a aduce la îndeplinire planurile Sale cu acest Univers. Cu alte cuvinte, aceste legi sunt necesare pentru buna funcţionare a obiectelor sau lucrurilor pentru care lucrează. Bunăoară, Dumnezeu a pus la dispoziţie materia, să zicem pământul, în care a pus nişte proprietăţi care să aducă la îndeplinire planul lui Dumnezeu cu pământul, iar planul Lui este rodnicia pământului. Rodnicia în sine este posibilă doar în baza unor legi pe care Dumnezeu le-a stabilit. Dacă omul nu ar planta culturi pentru hrana proprie, atunci el nu ar avea ce să mănânce. Dar dacă omul plantează seminţe de floarea soarelui, să zicem, el se aşteaptă în mod sigur ca acele seminţe să producă recoltă în baza legii germinaţiei. Fără această lege, sămânţa nu va încolţi niciodată!!!

Prin urmare, legile naturii nu sunt independente de Dumnezeu şi nu pot funcţiona cu de la sine putere, întrucât ele nu au o astfel de putere. Fără Dumnezeu nu pot exista nici lucruri şi fiinţe, nici legile după care aceastea să funcţioneze şi să trăiască! "Natura nu este Dumnezeu, nici nu a fost vreodată Dumnezeu. Pentru că El a creat lumea, ea mărturiseşte pur şi simplu despre puterea lui Dumnezeu. Divinitatea este Autorul naturii. În ea însăşi, lumea naturii nu are nici o putere, în afară de puterea pe care i-o furnizează Dumnezeu." Solii alese, vol. 1, cap. Descoperirea lui Dumnezeu, subcap. Natura nu este Dumnezeu, par. 1. Dacă Dumnezeu nu dă viaţă seminţei plantate, atunci este lesne de înţeles că legea germinaţiei nu are nici un efect!!! Legea este lege numai acolo unde obiectul pentru care este necesară legea este prezent şi el la rândul lui, şi numai dacă Dumnezeu întreţine cu viaţă acel obiect, indiferent pe cine reprezintă el!!! Acest lucru nu trebuie uitat niciodată. Prin urmare, legile Sale sunt mijloacele prin care El lucrează la buna funcţionare a Universului şi prin care face să se producă rezultatele!!!

     "Dumnezeu pune la dispoziţie materia şi proprietăţile cu care trebuie să aducă la îndeplinire planurile Sale. El foloseşte mijloacele Sale pentru ca vegetaţia să poată creşte. El trimite roua, ploaia, soarele, pentru ca verdeaţa să încolţească şi să-şi întindă covorul peste pământ, pentru ca arbuştii şi pomii fructiferi să înmugurească, să înflorească şi să aducă roade. Nu trebuie să se presupună că este pusă în mişcare o lege în virtutea căreia sămânţa trebuie să încolţească de la sine, că frunzele apar pentru că trebuie să apară de la sine. Dumnezeu a instituit nişte legi, dar ele sunt numai nişte slujitori prin care El face să se producă rezultatele." Solii alese, vol. 1, cap. Descoperirea lui Dumnezeu, subcap. Natura nu este Dumnezeu, par. 4.

Aşadar, ce nu au înţeles oamenii de ştiinţă de dinainte de potop, ca şi cei de astăzi? Că Dumnezeu este o necesitate absolută pentru ca totul să funcţioneze. Fără Dumnezeu, legile Universului sunt nimic!!! De aceea, cu antediluvienii s-au împlinit aceste cuvinte adevărate: "Oamenii înţelepţi acumulează din lucrările create de Dumnezeu o cunoaştere incompletă a Sa, iar apoi, în nebunia lor, înalţă natura şi legile naturii mai presus de Dumnezeu". Solii alese, vol. 1, cap. Descoperirea lui Dumnezeu, subcap. Natura nu este Dumnezeu, par. 6. Cum să trezeşti la realitate nişte minţi gigantice, pe care le-ai creat, care ajung să nege existenţa Ta, ca Tată al lor, şi care merg mai departe făcând din natură dumnezeul lor?!! Era posibil nu numai printr-un mesaj expus verbal, ci şi printr-o reprezentare a acestuia. Mintea trebuia să le fie stimulată să gândească şi din perspectiva unei posibile catastrofe, care trebuia să-şi aibă drept cauză chiar natura - dumnezeul în care ei credeau că nu are cum să se schimbe!!! Altă cale nu exista.

Pentru copiii Săi dragi, Dumnezeu a făcut totul. În chiar mesajul pe care li-l dăruia prin Noe, se găsea însăşi dragostea şi viaţa divină!!! Era invitaţia ca ei să se oprească din drumul lor spre iadul ce avea să înceapă şi să gândească un pic şi din altă perspectivă! Chiar dacă unii au fost mişcaţi de acest mesaj plin de iubire al lui Dumnezeu, până la urmă, din cauza majorităţii batjocoritorilor şi a oamenilor de ştiinţă, au renunţat şi ei în a mai crede în "balivernele" lui Noe. Au ajuns să-l numească fanatic şi nebun, un bătrân scrântit la cap, care vorbeşte despre ceva imposibil!!!

Când cei o sută douăzeci de ani s-au isprăvit, la finele cărora a fost terminată arca, Noe a mai făcut un ultim apel la minţile antediluvienilor, însă fără nici un folos. Dar, Tatăl lor le-a oferit ultima dovadă a iubirii Lui, o dovadă vizibilă, căci ce altceva mai putea trezi simţurile lor morale?! Deodată, au apărut animale din toate speciile, câte şapte perechi din cele curate şi câte una din cele necurate, care, încolonate ca o armată bine organizată, au început să intre în arcă. Era ceva inimaginabil, cum nişte animale necuvântătoare şi fără raţiune, la care s-au mai adăugat şi păsările cerului, au făcut ceea ce ei înşişi ar fi trebuit să facă - să asculte de Dumnezeu!!! "Deodată, o tăcere cuprinse mulţimea batjocoritoare. Fiare de tot soiul, de la cele mai fioroase şi până la cele mai blânde, au fost văzute venind din munţi şi păduri, croindu-şi liniştit drumul spre corabie. S-a auzit un zgomot ca vântul ce suflă şi iată că din toate părţile păsările au venit în zbor,întunecând cerul cu mulţimea lor, şi într-o ordine perfectă au intrat în corabie. Animalele au ascultat de porunca lui Dumnezeu, în timp ce oamenii s-au dovedit a fi neascultători. Conduse de îngerii cei sfinţi, ele >au intrat două câte două la Noe în corabie<, iar dintre animalele curate, câte şapte perechi. Unii priveau cu uimire, alţii cu teamă. Au fost chemaţi filozofi să dea explicaţii cu privire la întâmplarea aceasta unică, dar zadarnic. Era o taină pe care ei n-o puteau descifra. Dar oamenii se împietriseră aşa de mult, datorită lepădării luminii, încât şi această scenă n-a produs decât o impresie de moment." Patriarhi şi profeţi, cap. Potopul, par. 19.

Tatăl lor a fost respins cu desăvârşire. Singurul mijloc prin care putea face apel la inimile lor era Duhul Sfânt. Când acest ultim mijloc este lepădat, omul rămâne în întregime la dispoziţia puterilor întunericului!!! Antediluvienii au respins cu înverşunare Duhul Sfânt, sub forma apelurilor pline de iubire adresate lor de Noe, până când l-au lepădat definitiv! Păcătuind împotriva Duhului Sfânt, s-au despărţit singuri de Dumnezeul creator, fiind lăsaţi în seama dumnezeului naturii în care credeau!!! Ce se întâmplă când Dumnezeul iubirii este alungat? "Satana are stăpânire peste toţi aceia pe care Dumnezeu nu-i păzeşte în mod deosebit." Tragedia veacurilor, cap. Conflictul care se apropie, par. 17.

Dar, cum a avut loc, în mod concret, potopul? "Dumnezeu lucrează prin manifestarea Duhului Său ca să-l mustre şi să-l convingă pe păcătos; şi dacă lucrarea Duhului este lepădată, în cele din urmă Dumnezeu nu mai poate face nimic pentru acel suflet. Ultimul mijloc al harului divin este folosit. Păcătosul rupe astfel orice legătură cu Dumnezeu, iar păcatul nu are nici un leac ca să se vindece singur. Nu mai există o rezervă de putere, prin care Dumnezeu să poată lucra pentru a-l convinge şi converti pe păcătos. >Lăsaţi-l în pace< (Osea 4,17) - este porunca divină. Atunci >nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi< (Evrei10,26-27)." Patriarhi şi profeţi, cap. Răzvrătirea lui Core, ultimul paragraf.

Când Dumnezeu a fost respins în totalitate, definitiv şi pentru totdeauna de antediluvieni, aceştia s-au despărţit singuri de Dumnezeu prin alegerea lor şi s-au pus singuri în situaţia de a rămâne fără protecţia salvatoare a Cerului. Fiindcă n-au vrut să renunţe, nesiliţi, cu bună ştiinţă la dumnezeul naturii, Dumnezeu i-a lăsat în seama naturii!!! Adică i-a lăsat chiar în seama dumnezeului pe care şi l-au ales!! Din acest motiv, El a trebuit să se retragă cu prezenţa Sa definitiv de pe pământ, fiind silit în felul acesta de decizia antediluvienilor de a-şi retrage protecţia şi de la cei doi luminători. Acum, oamenii se puteau închina naturii nestingheriţi de prezenţa şi de protecţia lui Dumnezeu. Când şi Noe împreună cu familia lui au intrat în corabie, uşa a fost închisă. Acea uşă închisă era un simbol al încheierii harului pentru lumea veche. Prin aceasta se arăta că şi-au închis singuri uşa milei pe care nu o mai puteau deschide niciodată. Au rămas fără Tată, fără Mijlocitor şi fără Mângâietor, în seama propriilor pasiuni nestăpânite şi a puterilor unei naturi răvăşite, ieşite de sub controlul lui Dumnezeu. Li s-a dat ceea ce au ţinut morţiş să aibă.

Când puterea ocrotitoare a lui Dumnezeu s-a retras de pe pământ, fiindcă Dumnezeu a fost pur şi simplu alungat, El neimpunându-şi prezenţa niciodată acolo unde nu este dorit, şi fiindcă este un Tată plin de respect faţă de ultima decizie a omului, putem spune cu certitudine deplină că exact acele legi fixe pe care-şi construiseră teoria oamenii înţelepţi antediluvieni, pe baza cărora credeau că nu poate avea loc diluviul, s-au întors împotriva lor!!! Obiectele care făceau necesară existenţa acelor legi, după care ele funcţionau cum trebuie, soarele şi luna, nemaiaflându-se sub protecţia lui Dumnezeu, au slujit la aducerea nimicirii pământului ca întreg!!! Cei doi sori şi legile după care funcţionau, lipsiţi de protecţia lui Dumnezeu, ca şi planeta Pământ, au produs nişte rezultate distrugătoare. S-a demonstrat că, fără Dumnezeu, nu poate exista siguranţă doar la adăpostul legilor naturii, care se manifestă ca nişte nimicitori când nu se mai află sub mâna ocrotitoare a lui Dumnezeu!!!

Când Dumnezeu îşi retrage protecţia, atunci puterile şi legile naturii acţionează sub formă de distrugători. El s-a retras din întregul sistem solar pentru că tot globul pământesc, toţi oamenii care locuiau atunci pe faţa pământului, mai puţin Noe şi familia lui, l-au exclus cu desăvârşire din mintea şi din fiinţa lor. Au negat întru totul existenţa Lui, în pofida celor trei mari realităţi vizibile şi pipăibile, grădina Eden, arca şi intrarea animalelor şi a păsărilor în arcă, toate împreună mărturisind în favoarea iubirii lui Dumnezeu!!! Din păcate, Dumnezeu nu a reuşi să salveze pământul, fiindcă toţi acei oameni nelegiuiţi i-au cerut să dispară, să plece, să nu mai existe pentru ei. Aşa că Dumnezeu "s-a manifestat", dacă pot spune astfel, ca Unul care nu mai era nimic pentru ei. În felul acesta, singura Sa atitudine, de Dumnezeu alungat de propriii Lui copii, a fost să-şi retragă întreaga protecţie din întreg sistemul solar. Numai astfel se putea produce ceea ce Dumnezeu le spusese că se va produce! Dumnezeul lor, natura, le spunea că, datorită legilor fixe, aşa ceva nu poate avea lor, iar Dumnezeul creator, pe de altă parte, le spunea că potopul va avea loc, şi că acesta va fi adus, se va declanşa numai şi numai din cauza lor!!! Fiindcă ei au vrut să trăiască fără Dumnezeu, atunci Dumnezeu le-a respectat decizia şi le-a dat pe mână natura, care i-a spulberat.

Astfel, prin retragerea protecţiei divine, soarele şi-a diminuat lumina de şapte ori, iar luna s-a stins cu totul. Dacă Noe nu ar fi dorit să asculte, atunci, probabil, Dumnezeu ar fi lăsat ca şi soarele să se stingă definitiv, iar lumea ar fi pierit definitiv, Satana fiind câştigătorul. Marea Lui iubire, însă, se vede din faptul că a permis soarelui să-şi diminueze puterea doar de şapte ori, în loc să se stingă cu totul, numai datorită lui Noe şi a familiei lui!!! Ei trebuiau să supravieţuiască şi să se înmulţească iarăşi pe pământ. Noi existăm astăzi doar datorită iubirii nespuse a lui Dumnezeu şi nu a legilor fixe pe care tot El le-a făcut să fie!!!

     "Prin mijlocirea Duhului Sfânt, Dumnezeu comunică cu omul; şi aceia care, în mod deliberat, leapădă mijlocirea aceasta, ca fiind de la Satana, taie canalul de legătură dintre suflet şi cer." Patriarhi şi profeţi, cap. Răzvrătirea lui Core, penultimul paragraf.