După potop

Dumnezeu este dragoste, şi va rămâne dragoste pentru veşnicie. Evenimentul potopului o demonstrează din plin. El nu are absolut nici o vină pentru cele petrecute atunci. Suferinţa Lui, pentru pierderea antediluvienilor, a fost cu mult mai mare decât pagubele produse de potop!!! A trebuit să asiste neputincios la distrugerea fiilor Săi, doar pentru că aceştia au refuzat definitiv ajutorul propus de El. S-au încrezut în natură, iar natura i-a spulberat cu desăvârşire. Când Dumnezeu îşi retrage controlul asupra naturii, atunci forţele naturii împreună cu legile ei se transformă în nimicitori cerţi. Fără controlul lui Dumnezeu, natura intră în dezordine, iar forţele ei stăpânite sau puse sub legile naturii, devin nişte nimicitori absolut teribili. Prin asta se demonstrează faptul că legile naturii nu au o putere în ele însele, astfel încât să ţină sub control natura însăşi, fără o supraveghere permanentă din partea lui Dumnezeu.

Avem nevoie să înţelegem că nu trebuie să ne jucăm cu avertizările pline de milă ale Tatălui nostru ceresc. Nu trebuie să găsim un reazem în legile naturii şi ale fizicii în general, gândind că nu se pot întâmpla anumite lucruri, fiindcă facem o mare greşeală care ne poate costa chiar viaţa veşnică! Este adevărat că ele nu se schimbă, însă când îl ofensăm pe Tatăl nostru, rupând orice legătură cu singurul mijloc prin care poate comunica cu oamenii, Duhul Sfânt, atunci acele legi se vor întoarce chiar împotriva noastră sub forma unor nimicitori crunţi. Să ne punem încrederea în Dumnezeu asemenea unui copil. Să-l credem pe Dumnezeu pe cuvânt totdeauna şi să lăsăm urmările în seama Lui. Nu avem nimic de pierdut făcând acest lucru.

Să căutăm să înţelegem mai departe cum s-a produs potopul. Prin retragerea ocrotirii şi a controlului Său, Dumnezeu a lăsat întregul sistem solar în voia sa, însă a avut grijă să nu permită soarelui să se stingă cu totul. Când uşa arcei a fost închisă, au mai trebuit să treacă încă şapte zile fără să se întâmple nimic pe pământ. "Timp de şapte zile după ce Noe şi familia sa au intrat în corabie, nu s-a ivit nici un semn al furtunii ce trebuia să vină." Patriarhi şi profeţi, cap. Potopul, par. 22. Trebuie să spun că, atunci când uşa arcei a fost închisă, Dumnezeu a încetat definitiv orice efort pentru salvarea antediluvienilor. Duhul Sfânt a fost alungat, iar ei au rămas descoperiţi. Închiderea uşii era semnalul că Dumnezeu şi-a retras ocrotirea din întregul sistem solar. Întrebarea este următoarea: De ce au fost necesare şapte zile mai înainte de a se revărsa potopul sub formă de cascadă, la un moment dat? Răspunsul este foarte simplu. Din momentul retragerii controlului lui Dumnezeu asupra pământului, soarelui şi lunii, energia solară a celor doi luminători a avut nevoie de o săptămână pentru ca să se diminueze de opt ori, luna, stingându-se de tot, iar soarele pierzând de şapte ori din lumina sa!!

În acest interval de timp, pătura de apă, care înfăşura ca o manta planeta, s-a răcit întrucât nu mai era susţinută pe orbita sa, de jur împrejurul globului pământesc, de căldura celor doi luminători. Când Dumnezeu a gândit ca pământul să fie un adevărat cămin permanent verde, cu primăvară permanentă, El i-a asigurat absolut toate condiţii pentru a rămâne astfel. Aşa că, a situat soarele la o anumită distanţă, ca un corp fix în jurul căruia gravitau toate planetele sistemului nostru solar, făcându-l să strălucească de şapte ori mai mult decât în prezent, iar luna a situat-o la o distanţă mai mică de globul nostru pământesc, tot ca un corp fix, dar doar în raport cu pământul, în sensul că nu era necesară mişcarea ei de rotaţie în jurul pământului, aşa cum se întâmplă astăzi! Lumina ei trebuia să aibă intensitatea solară a soarelui de astăzi. Luna era un corp fix numai în raport cu pământul, căci altfel se învârtea în jurul soarelui în acelaşi timp cu mişcarea de rotaţie a globului pământesc în jurul soarelui. Ea trebuia să fie totdeauna poziţionată pe partea opusă soarelui. Motivul este simplu de văzut şi de înţeles. În timp ce soarele lumina totdeauna o faţă a pământului, în timpul mişcării sale de rotaţie în jurul propriei axe şi a soarelui, luna trebuia să lumineze cealaltă faţă a pământului, cea care întotdeauna se afla în partea sa în timpul mişcării pământului în jurul propriei sale axe. Astfel, pământul era luminat şi încălzit în întregime, în acelaşi timp, de ambii sori cereşti. Noaptea pământeană era mai degrabă seară, cum spune Scriptura. Avea aspect de înserare, ca atunci când soarele asfinţeşte. "Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă..." Geneza 1,5. Ca atare, zilele se măsurau în seri şi dimineţi, şi nu în nopţi şi dimineţi!!!

În timpul mişcării de rotaţie a pământului în jurul soarelui, luna se deplasa şi ea în acelaşi timp cu viteza de rotaţie a pamântului în jurul soarelui, astfel încât ea să lumineze totdeauna faţa pământului care se afla în dreptul ei. De ce era necesară o astfel de rânduială? Deoarece mantaua colosală de vapori de apă, ce înfăşura globul pământesc, trebuia încălzită permanent şi din partea soarelui şi din partea lunii, fiecare de pe partea opusă, pentru a putea fi păstrată gravitaţional pe orbita ei. Din momentul când Dumnezeu şi-a retras controlul asupra acestor doi luminători, au fost necesare doar şapte zile pentru stingerea completă a lunii, care avea să devină doar satelitul pământului, în jurul căruia începuse să se învârtă, ajutând în felul acesta la permanentizarea fluxului şi refluxului mareelor pe pământ, cât şi pentru scăderea intensităţii energiei solare a soarelui de şapte ori mai puţin comparativ cu puterea sa iniţială.

Când pătura de apă s-a răcit, ea a început să se prăvălească pe pământ, la început sub formă de picături mari de ploaie, iar mai apoi sub formă de cascade!!! Ea nu putea cădea toată deodată datorită luminii soarelui, care acum ajunsese mult diminuată şi care încă mai încălzea acea pătură, aşa cum o făcea luna cu lumina ei, căci soarele lumina acum ca luna odinioară! Aşa că a trebuit să cadă treptat, fiindcă soarele singur nu mai putea face faţă sarcinii de a menţine pe orbita sa pătura de apă. Începând cu a opta zi, vaporii ce alcătuiau pătura de deasupra globului terestru, s-au strâns, prin cădere, în atmosfera terestră sub formă de nori negri! Era pentru prima oară când antediluvienii vedeau nori!!! Acum aveau să dea piept cu o realitate pe care au negat-o ca putând avea loc într-o lume cu legi stabile!!! În prima etapă apa din nori cădea sub forma unor picături mari de ploaie, pentru ca mai apoi să se transforme în şiroaie şi, în cele din urmă, în adevărate cascade. "Dar în a opta zi, nori întunecoşi au acoperit cerul. Apoi, bubuiturile tunetelor şi fulgerelor sfâşiară cerul. Nu peste mult timp, stropi mari de ploaie au început să cadă. Lumea nu mai văzuse niciodată aşa ceva şi inimile oamenilor s-au umplut de groază. Toţi se întrebau pe ascuns: >Nu cumva Noe a avut dreptate, iar lumea este sortită pieirii?< Cerul devenea mai întunecat şi tot mai întunecat, iar ploaia cădea din ce în ce mai repede. Animalele, cuprinse de o groază sălbatică, mugeau alergând în toate părţile, iar strigătele lor fioroase păreau că prevestesc destinul lor şi soarta oamenilor. Apoi >s-au rupt toate izvoarele adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor< (Geneza 7,11). Apa părea că se revarsă din nori, în puternice cataracte. Râurile au ieşit din matca lor, revărsându-se în văi." Patriarhi şi profeţi, cap. Potopul, par. 23.

Dar şi natura terestră a trebuit să-şi aibă manifestările ei, fără controlul prealabil al lui Dumnezeu. S-a rupt pur şi simplu scoarţa terestră în adâncurile ei, iar adevărate catacombe de apă din acele adâncuri au izbucnit cu o violenţă greu de imaginat. În ţâşnirea lor prin scoarţa terestră ruptă, ridicau mari stânci pe care le aruncau în aer pentru ca apoi să se prăvălească pe pământ îngropându-se. "Coloane de apă izbucneau din pământ cu o forţă ce nu se poate descrie, aruncând stânci uriaşe la zeci de metri înălţime, iar acestea, căzând, se îngropau adânc în pământ." Patriarhi şi profeţi, cap. Potopul, par. 23. În asemenea condiţii nu se putea trăi sub nici o formă. Natura, dumnezeul antediluvienilor, s-a năpustit cu o forţă nimicitoare asupra capetelor neocrotite ale acestora. Abia acum, sub imperiul groazei, au realizat ce înseamnă să rămâi fără Dumnezeul cerului!!!

Apele veneau în cavalcade, distrugând clădiri, copacii enormi, animalele rămase şi oamenii păcătoşi. La vremea aceea, copacii era enormi. Astăzi, prin bunătatea Lui, Dumnezeu a păstrat o mostră a lumii antediluviene în persoana acestor copaci care se găsesc într-un număr mic în Sierra Nevada, Statele Unite. Aici se găseşte Parcul Naţional al arborilor mamut, aşa-numiţii sequoiadendron giganteum. Cel mai înalt exemplar măsoară nu mai puţin de 115 metri. Ei trăiesc în jur de 3500 de ani. Probabil au fost plantaţi de Noe şi urmaşi după potop, fiindcă în decursul potopului nu a rămas nimic în picioare. Toată faţa pământului a fost tumefiată, distrusă în întregime. O altă dovadă vie, astăzi, care ne vorbeşte despre existenţa potopului se află tot în Statele Unite, şi este Marele Canion al fluviului Colorado. Cel puţin acestea două vor vorbi despre potop până la venirea din nou a lui Isus Hristos pe norii cerului! Mai sunt şi alte dovezi, fosilele de exemplu, dar cele mai elocvente rămân cele două amintite.

Pământul devenise un adevărat ocean de ape, exact aceleaşi ape care-l acopereau în întregime în prima zi a creaţiei. Apa s-a înălţat nu mai puţin de opt metri deasupra celor mai înalţi munţi, care nu aveau deloc înălţimea celor de astăzi. Munţii de astăzi au fost scoşi de Dumnezeu, prin puterea Sa creatoare, din scoarţa terestră, unde se aflau, pentru a forma în felul acesta mari adâncuri unde să se poată strânge apa, formându-se în felul acesta marile oceane. "Când a ieşit din mâna Creatorului său, pământul era deosebit de frumos. Suprafaţa sa era variat dispusă, cu munţi, dealuri şi câmpii, intersectate din loc în loc de râuri mari şi lacuri încântătoare; dar dealurile şi munţii nu erau prăpăstioşi şi accidentaţi, plini de coborâşuri ameţitoare şi abisuri înspăimântătoare, aşa cum sunt astăzi; vârfurile ascuţite şi inegale ale munţilor pământului erau îngropate sub pământul roditor..." Patriarhi şi profeţi, cap. Creaţiunea, par. 1.

O bună parte din apa de la potop, de asemenea, se află strânsă sub formă de calotă glaciară la cei doi poli ai pământului. Uscatul avea să se rupă şi astfel să se formeze marile continente, cele şapte pe care le cunoaştem astăzi. Numai că acum proporţia uscat-apă a devenit de un sfert la trei sferturi, pe când înainte era taman invers, uscatul predomina, iar apele se găseau doar sub formă de lacuri, râuri şi mări, dar nu adânci ca cele de astăzi. Apoi, prin dezastrul produs în urma revărsării potopului, animale, oameni şi uriaşii copaci deveniseră mari grămezi de hoituri, care trebuiau îngropate. Aşa că pământul trebuia să devină un vast cimitir. Tot Dumnezeu a rezolvat situaţia. "Pretutindeni zăceau cadavrele oamenilor şi ale animalelor. Domnul n-a îngăduit ca acestea să rămână ca să se descompună şi să infecteze aerul; de aceea, El a făcut pământul un vast cimitir. Un vânt violent, care a fost pus să sufle cu scopul de a zvânta apele, le-a pus în mişcare cu o mare forţă, în unele cazuri dislocând şi purtând cu el vârfurile munţilor, îngrămădind copaci, stânci şi pământ peste cadavrele celor morţi. Prin aceleaşi mijloace, argintul şi aurul, lemnul scump şi pietrele preţioase, care îmbogăţeau şi înfrumuseţau lumea dinainte de potop şi pe care aceasta le idolatrizase, au fost ascunse de vederea şi posibilitatea oamenilor de a le găsi, căci acţiunea violentă a apelor a îngrămădit asupra acestor comori pământ şi stânci, iar în unele cazuri a format munţi deasupra lor." Patriarhi şi profeţi, cap. După potop, par. 10.

În urma acestui fapt, scoarţa terestră avea să arate cu totul altfel, spre deosebire de original. Au apărut lanţurile de munţi uriaşi, marile depresiuni şi câmpii vaste. "Pământul avea acum aspectul unui haos şi unei pustiiri cu neputinţă de descris. Munţii, cândva atât de frumoşi în desăvârşita lor simetrie, erau acum accidentaţi şi neregulat dispuşi. Pietre, colţuri de stâncă şi creste sălbatice erau presărate pe întreaga faţă a pământului. În multe locuri dealurile şi munţii au dispărut, fără să lase vreo urmă a locului în care au fost cândva; iar câmpiile au cedat locul lanţurilor de munţi. În unele părţi, aceste schimbări erau mult mai evidente decât în altele." Patriarhi şi profeţi, cap. După potop, par. 11.

De pe urma îngropării mulţimii nenumărate de cadavre de oameni şi animale, precum şi a copacilor dezrădăcinaţi şi distruşi, omenirea de azi se bucură de tot confortul, căci în urma îngropării acestora aveau să se formeze marile bazine carbonifere şi marile zăcăminte de ţiţei. În zonele în care astăzi se află mult petrol, putem şti că, înainte de potop, aceste zone au fost dens locuite de oameni şi animale. Întrucât grădina Eden a fost amplasată undeva în zona Asiei Mici, mai precis în partea Irakului de azi, putem şti cu siguranţă că înmulţirea oamenilor a fost mai mare în această zonă, urmând ca oamenii să se răspândească treptat şi spre alte zone. Aşa se face că în unele regiuni, ca Asia Mică, petrolul să fie din abundenţă, pe când în altele, unde oamenii şi animalele încă nu ajunseseră sau nu erau atât de mulţi la număr, să lipsească întru totul. "În timpul potopului, păduri imense au fost îngropate sub pământ. Acestea s-au transformat de atunci în cărbuni, formând straturi uriaşe ce există în zilele noastre, dând de asemenea naştere la marile zăcăminte de petrol. Cărbunele şi petrolul se aprind adesea şi ard sub scoarţa pământului. În felul acesta stâncile se înfierbântă, piatra de var arde şi fierul se topeşte. Acţiunea apei asupra pietrei de var sporeşte furia căldurii teribile, fapt ce dă loc la cutremure, vulcane şi alte fenomene groaznice." Patriarhi şi profeţi, cap. După potop, par. 12.

Astfel, în marea Sa milă, Dumnezeu a aranjat în aşa fel pământul, după potop, încât omul să poată locui în siguranţă pe el. Dar, în noile condiţii, apariţia ciclului anotimpurilor, diferenţele mari şi foarte mari de temperatură, marile fenomene ale naturii urmau să necăjească oamenii, şi o vor face până la a doua venire a lui Isus. Ele sunt un bici care vine de hac celor neascultători, prin retragerea ocrotirii divine. Bunăoară, mulţi poate s-au întrebat de ce, oare, a fost lovit Haiti de un cutremur atât de mare, încât au murit mii de oameni, inclusiv copii. Răspunsul se află în îndeletnicirea şi caracterul acelor oameni din Haiti. Este o ţară unde practica voodoo este la ea acasă; vrăjitoria caracterizând aproape întreaga ţară. De fapt, practica voodoo este religia Haiti!! Nu înseamnă că Dumnezeu are ceva cu acei oameni, dimpotrivă, îi iubeşte ca pe propriul Său Fiu. Dar, când este alungat din conştiinţă şi din cunoaştere, în pofida prezenţei misionarilor în acea ţară, atunci rezultatul va fi dezastrul!

Mai este un aspect interesant asupra căruia doresc să mă opresc. Este vorba despre animalele pe care Noe le-a luat în corabie. Dumnezeu i-a spus să ia "din tot ce trăieşte, din orice făptură". Geneza 6,19. "Din tot ce trăieşte, din orice făptură, să iei în corabie câte două din fiecare soi, ca să le ţii vii cu tine: să fie o parte bărbătească şi o parte femeiască. Din păsări după soiul lor, din vite după soiul lor şi din toate târâtoarele de pe pământ după soiul lor, să vină la tine înăuntru câte două din fiecare soi, ca să le ţii cu viaţă." Geneza 6.19.20. În mod indubitabil, acest lucru presupune ca de la sine înţeles că, în corabie, Noe a luat din toate speciile de animale şi păsări pe care Dumnezeu le-a creat. Aşa ne spune Biblia, şi aşa trebuie crezut. Însă, ceea ce nu ştiu foarte mulţi creştini şi, mai ales savanţii, este adevărul referitor la o îndeletnicire pe care oamenii de ştiinţă de dinainte de potop o aveau, şi anume practica încrucişării speciilor animale!!!

Dar, de unde cunoşteau ei o astfel de practică? Cam aceeaşi întrebare trebuie să ne punem, dar privind din altă perspectivă, şi anume, de unde au răsărit plante dăunătoare după ce Adam şi Eva au păcătuit, din moment ce Dumnezeu nu crease niciodată aşa ceva?!! În legătură cu plantele dăunătoare, răspunsul se află în această declaraţie clară: "Domnul Hristos nu a semănat niciodată seminţele morţii în organism. Satana a semănat seminţele acestea când l-a ispitit pe Adam să mănânce din pomul cunoştinţei... Orice neghină este semănată de cel rău. Fiecare plantă dăunătoare a fost semănată de el şi, prin metodele lui ingenioase de combinare, el a stricat pământul, făcând să crească neghină." Solii alese, vol. 2, cap. Folosirea remediilor pentru tratarea bolii, subcap. Remediile din lumea naturii, par. 2.

Cu alte cuvinte, iniţiatorul combinării, a amestecului, a amalgamării sau a încrucişării anumitor soiuri de plante, care a condus la apariţia plantelor dăunătoare, cu care fermierii se luptă astăzi, este Lucifer. Apoi, tot el, Satana, este inventatorul fermentului, fiindcă practica beţiei devenise ceva firesc în lumea antediluviană. În virtutea acestei realităţi, înseamnă, ca un fapt absolut cert, că Satana i-a inspirat pe oamenii de ştiinţă din lumea veche cum să facă, în urma unor experimente, încrucişări de specii de animale!!! Asta înseamnă că acei oameni deţineau înalte cunoştine de genetică!!! Dar, care să fi fost rezultatul unor astfel de experimente reuşite? Întorcându-ne la textul biblic de mai sus, unde se spune clar că Noe a luat în arcă din absolut toate speciile de animale, şi curate şi necurate, atunci trebuie să ne întrebăm dacă printre acestea intrau şi speciile amestecate sau încrucişate, sau ceea ce noi numim astăzi corciturile, ori rezultatul experimentelor antediluvienilor!!!

Răspunsul cel mai clar se află în următorul paragraf: "Toate speciile animalelor pe care Dumnezeu le crease, au fost păstrate în arcă. Speciile amestecate (combinate sau încrucişate) pe care Dumnezeu nu le-a creat, şi care erau rezultatul amalgamării, au fost distruse prin potop." The Spirit of Prophecy, vol. 1, cap. Potopul, par. 25. Un adevăr crud, dar uimitor. Dar, să mergem un pic mai departe. Dacă dinozaurii şi alte zburătoare cu aspect de dinozaur au existat cu adevărat, după cum susţin astăzi oamenii de ştiinţă, şi se pare că dovada este dată chiar de scheletele enorme, peste patruzeci la număr şi aproape bine conservate ale Tyrannosaurus Rex, dar şi ale altor dinozauri, inclusiv schelete de mastodonţi, atunci concluzia firească, bazaţi pe declaraţia de mai sus, este că aceştia au fost doar rezultatul amalgamării sau încrucişării unor specii de animale şi păsări, probabil din acelaşi soi sau de soiuri apropiate!!! Se ştie sigur că dinozaurii au murit într-un mare cataclism. Oamenii de ştiinţă acceptă acest adevăr astăzi, deşi nu cred că acest cataclism a fost potopul. Ei susţin că dispariţia dinozaurilor se datorează fie răcirii bruşte a climei, ei neputând supravieţui astfel, fie din cauza unui meteorit care a lovit pământul.

Din păcate, nici una dintre teorii nu este adevărată. Este adevărat, însă, că au murit într-un cataclism, dar acesta a fost potopul. Asta înseamnă că speciile lor, puţin diversificate, nu au fost luate nici una în arcă!!! Fiind nişte specimene pe care Dumnezeu nu le-a creat, atunci ele nu aveau cum să fie luate în corabie, fiindcă aşa spune Scriptura. Numai astfel putem explica în mod cert dispariţia dinozaurilor. Ei erau, dacă ţinem seama de cuvintele declaraţiei de mai sus, care nu pot să mintă, un soi de creaţie umană, nicidecum creaţia originală divină, obţinuţi prin amestecarea speciilor. Animalele la vremea creării lor erau într-adevăr foarte mari, comparativ cu animalele de astăzi. Însă, antediluvienii şi-au însuşit legile geneticii şi au dat naştere unor monştrii!!!

Că acest fapt poate fi probat este dovedit prin realitatea acestei practici şi astăzi. Ea nu a dispărut. Bunăoară, oamenii au obţinut catârul prin încrucişarea dintre un măgar şi o iapă, care nu-i nici una, nici alta!!! Mai mult, în aproape toate cazurile, catârul nu se înmulţeşte!!! De aceea, catârul este o invenţie pur umană, nu divină. Nu mai doresc să vorbesc despre oaia clonată sau alte asemenea rezultate genetice. Există, de asemenea, multe specii de câini şi de pisici care sunt obţinute prin încrucişare. Şi putem continua pe tema aceasta. De asemenea, putem vorbi de amestec sau amalgamare şi între oameni. De pildă, un negru se căsătoreşte cu o femeie albă, iar rezultatul va fi un copil mulatru. Eu doresc să subliniez doar faptul că practica încrucişării este prezentă şi astăzi, doar atât. Însă cea mai mare catastrofă care poate fi adusă asupra omenirii, nu este acest tip de încrucişare sau amestec, ci unirea dintre copilul lui Dumnezeu cu o persoană idolatră, de aceea apostolul Pavel vorbeşte despre o astfel de căsătorie ca fiind rea, sau, ca să merg mai departe cu acest gând, unirea dintre biserică şi stat. În momentul când va avea loc aşa ceva, şi această zi nu este deloc prea departe, atunci omenirea va merge exact pe drumul pe care au mers antediluvienii, doar ca ea va fi nimicită de astă dată prin foc, nu prin apă!!

Aşadar, speciile de dinozauri, de mastodonţi sau alte asemenea animale, nu au fost opera directă a Creatorului nostru, ci doar rezultatul încrucişărilor între specii asemănătoare, reuşite de savanţii antediluvieni. Aşa se face că ei au fost nimiciţi prin potop, împreună cu cei care i-au creat. În privinţa numărului lor se exagerează foarte mult, la fel ca şi în privinţa milioanelor de ani când au existat ei.