Legea sfântă a libertăţii

Odată ce am stabilit că neprihănirea lui Dumnezeu rezistă pe baza propriilor ei merite şi că acest lucru arată spre caracterul lui Dumnezeu ca fiind imposibil de schimbat în orice privinţă, după cum este dovedit cu prisosinţă în toate evenimentele din Vechiul Testament, ce au ridicat multe semne de întrebare de-a lungul sutelor de ani, a sosit timpul să las să se prezinte pe sine legea lui Dumnezeu. Dumnezeu este Dumnezeul iubirii şi, ca atare, El acţionează numai în iubire, fie atunci când caută salvarea păcătosului, fie atunci când trebuie să distrugă păcatul. De aceea, aş dori să rămână pentru totdeauna întipărit în mintea cercetătorului serios şi sârguincios al Bibliei aceste două mari adevăruri veşnice, privitoare la felul cum pedepseşte Dumnezeu:

     "Noi nu trebuie să-l privim pe Dumnezeu ca şi când ar aştepta să-l pedepsească pe cel păcătos pentru păcatul lui. Cel păcătos aduce pedeapsa asupra lui însuşi. Propriile lui fapte declanşează un lanţ de circumstanţe care vor aduce roade sigure. Fiecare faptă nelegiuită reacţionează asupra celui păcătos, produce în el o schimbare a caracterului şi îl face să-i fie mai uşor să păcătuiască din nou. Prin alegerea de a păcătui, oamenii se despart de Dumnezeu, rup legătura cu mijlocul prin care vine binecuvântarea, iar ruina şi moartea sunt urmarea sigură." Solii alese, vol. 1, cap. Legea în Galateni, subcap. Îndeosebi legea morală, par. 4.

     "Dumnezeu nu stă înaintea păcătosului ca un executor al sentinţei date împotriva nelegiuirii; dar îi lasă pe cei care au respins mila Sa să culeagă ceea ce au semănat. Orice rază de lumină respinsă, orice avertizare dispreţuită sau neluată în seamă, orice pasiune îngăduită, orice călcare a Legii lui Dumnezeu este o sămânţă semănată, care aduce un seceriş ce nu dă greş. Duhul lui Dumnezeu, căruia păcătosul i s-a împotrivit cu înverşunare este în cele din urmă retras de la acesta, şi atunci nu mai are nici o putere să-şi stăpânească pornirile rele ale sufletului şi nici o ocrotire faţă de răutatea şi vrăjmăşia lui Satana." Tragedia veacurilor, cap. Distrugerea Ierusalimului, par. 45.

Cu aceste adevăruri în minte, putem purcede acum la înţelegerea legii lui Dumnezeu ca o necesitate indispensabilă tuturor fiinţelor create. Fiindcă Dumnezeu este iubire, atunci şi legea Sa este iubire. În cadrul acestei legi este cuprins infinitul, toate drepturile şi îndatoririle inteligenţelor create şi mai cu seamă libertatea supremă, absolută. De fapt, libertatea fiinţelor create nu ar fi posibilă fără cadrul unei legi!! Mai mult decât atât, o minte inteligentă presupune de la sine şi luarea unor decizii personale, decizii care nu pot fi luate sau exprimate decât dacă există libertatea lui Dumnezeu!!! Prin urmare, legea lui Dumnezeu este legea libertăţii supreme, cea care asigură bucuria şi liniştea tuturor inteligenţelor create şi totodată armonia cu Dumnezeu, precum şi cea care apără liberul arbitru.

Inteligenţa, deci, nu este posibilă fără libertatea gândirii care, la rândul ei, nu este posibilă fără asigurarea libertăţii absolute! Pentru a asigura deplina funcţionare a inteligenţei create, a minţii inteligente dacă vreţi, Dumnezeu i-a stabilit şi cadrul necesar pentru aceasta, în persoana legii Sale. De aceea, legea Sa trebuia să fie expresia fidelă şi exactă a minţii lui Dumnezeu. Ca atare, ea trebuie să fie oglindirea slavei lui Dumnezeu, adică mai precis a caracterului Său! Iar caracterul Său este dragoste, neprihănire şi adevăr. Această lege trebuie să fie totodată şi veşnică din moment ce Dumnezeu este veşnic. Mai mult, ea trebuie să fie o lege morală şi spirituală, adică o lege care trebuie să aibă de a face cu interiorul fiinţei create, cu simţămintele, emoţiile, dorinţele şi motivaţiile sale, nu numai cu comportamentul exterior!!!

Prin urmare, libertatea adevărată nu poate fi libertate câtă vreme nu are o componentă morală şi una spirituală. Mulţi oameni pot fi morali în adevăratul sens al cuvântului, dar asta nu-i face oameni liberi şi nici spirituali!!! Ei vor muri tot la fel ca şi cel mai mare ucigaş în serie care a existat vreodată şi care a refuzat împăcarea cu Dumnezeu!! A fi moral nu înseamnă neapărat a fi ca Dumnezeu!!! Omul cu adevărat liber este omul moral şi spiritual, adică acel om care a fost transformat prin harul lui Dumnezeu pentru a deveni liber în Hristos!!! Componenta morală nu poate fi pusă în evidenţă cu adevărat şi nu este morală în ochii lui Dumnezeu, potrivit normei neprihănirii Sale, câtă vreme lipseşte componenta spirituală care dă valoare acesteia! Iar această componentă spirituală este viaţa lui Dumnezeu! Nenorocirea gravă, asemenea celei mai mari calamităţi care s-a abătut vreodată asupra pământului, este că biserica creştină este o adevărată maşină de creat şi format oameni morali, însă nu şi spirituali!! De ce? Fiindcă îi lipseşte Evanghelia lui Hristos, puterea creatoare care face dintr-un păcătos un om sfânt, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu! Altă nenorocire tot la fel de gravă ca şi prima este că ea are nevoie continuu de oameni pentru a supravieţui, pentru a exista, şi asta încearcă să facă prin mulţimea programelor evanghelistice omeneşti, dar nu-şi vede lipsa de Dumnezeu!!!

Orice încălcare a legii lui Dumnezeu înseamnă pierderea libertăţii personale şi, mai grav, înseamnă încercarea de a-i asupri pe ceilalţi, de a-ţi impune punctul de vedere prin toate vicleşugurile posibile şi de a face din tine centrul în jurul căruia să graviteze toţi şi toate!!! Nu este nevoie cu adevărat să fii forţat să încalci legea lui Dumnezeu, ci este de ajuns doar cultivarea unor gânduri, a unor idei deformate cu privire la Dumnezeu, la caracterul Lui sau cu privire la alţii. Acest lucru se întâmplă totdeauna prin faptul că mintea ta s-a rupt de Izvorul fericirii, Isus Hristos. Când Dumnezeu a creat fiinţele inteligente, El ştia că în însuşi darul inteligenţei trebuia să se dăruiască pe Sine. Nimeni nu poate fi cu adevărat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, dacă Dumnezeu nu s-ar fi dăruit pe Sine în darul minţii inteligente, care face dintr-o fiinţă o asemănare, o copie a lui Dumnezeu.

În toate fiinţele care nu au căzut în păcat, trăieşte Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Din acest motiv, mintea lor este mintea lui Dumnezeu, deoarece aceste fiinţe găsesc ceva firesc şi o mare plăcere să trăiască aşa cum trăieşte Dumnezeu. Prin simplul fapt că ele iubesc libertatea acordată de Dumnezeu, că ascultarea lor faţă de principiile neprihănirii care se regăsesc în legea lui Dumnezeu este benevolă, neimpusă şi de dorit, ele nu fac altceva decât să exprime caracterul lui Hristos sau ceea ce ar face Hristos dacă ar fi în locul lor. De asemenea, Dumnezeu s-a asigurat prin legea Sa să nu poată impune nimic niciodată fiinţelor create!!! Tocmai din acest motiv inteligenţele sfinte se mişcă în voie şi în deplină siguranţă în cadrul legii Sale.

Pentru a arăta cât de bună şi veşnică este legea Sa, Dumnezeu s-a întrupat prin Hristos în mijlocul lor, luând chipul unui înger. El chiar a fost înger adevărat, tot aşa după cum avea să fie şi om adevărat, prin naşterea Sa pe pământ. El însuşi trăieşte după normele legii Sale în calitatea pe care o are, de Comandant al oştirii cereşti care poartă realmente chipul şi natura făpturii create în care este ascunsă natura Sa veşnică de Dumnezeu. De aceea, El însuşi dă un exemplu de trăire consecventă după toate principiile legii Sale!! Chiar dacă legea Sa asigură tot confortul libertăţii absolute, fiinţele create, totuşi, au dreptul şi libertatea de a decide altceva pentru ele, dacă vor. Adică pot decide singure, neconstrânse, să se despartă de Dumnezeu, dacă aleg aşa ceva! Legea lui Dumnezeu nu împiedică şi nici nu va încălca vreodată o astfel de cale sau de decizie, întrucât Dumnezeu a asigurat cu tronul şi cu viaţa Sa libertatea supremă a oricărei fiinţe create, indiferent ce ar alege aceasta vreodată!!! El a dorit să fie un drept inalienabil veşnic, asigurat cu viaţa Sa tuturor fiinţelor iubite de El!!! De altminteri, nici nu ar fi fost posibilă existenţa fiinţelor inteligente şi implicit a inteligenţei în Universul lui Dumnezeu, fără această libertate absolută asigurată prin cel mai adecvat cadru posibil - o lege morală şi spirituală veşnică sau legea sfântă a libertăţii.

Însă, când făptura inteligentă a decis că vrea să trăiască fără Dumnezeu, atunci ea se situează în afara libertăţii Lui şi, deci, în afara vieţii!!! Libertatea lui Dumnezeu înseamnă viaţă veşnică. În acest caz, datoria lui Dumnezeu este să facă tot posibilul să convingă mintea ei, doar prin adevăr şi iubire, căci El nu are altceva, că s-a despărţit de Izvorul vieţii. Singurul mijloc prin care o poate face este prin Duhul Sfânt, care în mod special a ales în planul creaţiei, înainte de a exista viaţa creată sub forma unor inteligenţe extraordinare, să fie invizibil şi să se manifeste invizibil, deşi o Persoană în toate privinţele, dar fără chip şi formă!!! Era singura alternativă prin care Dumnezeu putea comunica de oriunde cu mintea creată. Iubirea şi adevărul apelează la nivelul minţii, prin Duhul Sfânt, fie prin cuvântul rostit de cineva, fie prin cititul Scripturilor, fie printr-un concurs de împrejurări favorabile, cum ar fi anumite întâmplări, ce pot conduce mintea să cântărească între bine şi rău, Duhul Sfânt având menirea de a sublinia beneficiile binelui în raport cu răul şi consecinţele acestuia. El acţionează efectiv ca un susur blând şi subţire, tocmai fiindcă este plin de respect pentru mintea creată de Dumnezeu!!!

Având în vedere acest fapt, putem înţelege că decizia aparţine totdeauna şi în totalitate acelei fiinţe, niciodată Duhului Sfânt sau altcuiva. Observaţi, vă rog, că Dumnezeu nu încalcă niciodată libertatea individului de a alege, căutând să-l forţeze în vreun fel să stea de partea neprihănirii, ori să renunţe la păcat. Dumnezeu doreşte o slujire liberă şi în cunoştinţă de cauză din partea oricărei făpturi create. Nu-i trebuie roboţi, pentru că nu a creat roboţi. Îl iubesc pe Dumnezeu pentru că înţeleg şi cunosc dragostea Lui, pentru că o pot aprecia ca ceea ce este cu adevărat pentru mine. El se pune la dispoziţie mea, prin faptul că îşi descoperă caracterul şi modul Său de manifestare, pentru ca eu să-l pot înţelege, iar viaţa lui Hristos atestă din plin acest fapt. Ba mai mult, El a venit în lumea mea, a păcatului, devenind unul ca mine pentru a mă înţelege şi ajuta în toate privinţele, acceptând de bunăvoie să fie făcut păcat pentru ca eu să pot scăpa de blestemul acestuia!!!

Acum, când legea Sa este încălcată, Dumnezeu nu o poate schimba pentru a rezolva problema păcatului!! Când Lucifer, demonii şi oamenii, păcăliţi de Satana, au păcătuit, Isus a ştiut că nu poate schimba legea Sa, fiindcă, dacă ar fi făcut-o, atunci ar fi însemnat să accepte o schimbare în El, ceea ce n-ar mai fi făcut posibilă întruparea!!! Elementul cheie al întrupării a fost tocmai pentru a demonstra în lumea păcatului, în chipul şi asemănarea oamenilor, dar fără păcat, că legea Sa poate fi ascultată şi că, astfel, se poate trăi virtuos, fără păcat! Apoi, păcatul nu poate fi păcat dacă nu este dovedit a fi aşa ceva printr-o normă clară, fără echivoc. Orice altceva în afara neprihănirii lui Dumnezeu este păcat, iar legea lui Dumnezeu îl condamnă la moarte veşnică. Legea în sine nu poate rezolva problema păcatului întrucât stabileşte doar cadrul neprihănirii, iar tot ce nu se potriveşte acesteia se află sub condamnare. Prin urmare, legea descoperă păcatul şi-i spune păcătosului că trebuie să moară.

Singura posibilitate de rezolvare a problemei păcatului, pentru salvarea păcătosului, adică a omului, era ca Dumnezeu să se pună singur sub condamnarea legii Sale, în chipul păcătosului, adică al omului, şi să accepte să poarte toată greutatea vinovăţiei păcatului nostru pentru ca astfel să satisfacă pretenţiile legii!!! Întruparea, viaţa şi moartea lui Hristos arată către imposibilitatea schimbării legii Sale!! În felul acesta Dumnezeu a demonstrat că viaţa în Universul Său nu este posibilă fără o lege morală - legea sfântă a libertăţii supreme - şi mai ales fără ascultarea de această lege! Legea Lui nu numai că reglementează comportamentul tuturor fiinţelor inteligente, ci arată că ascultarea de ea este indispensabilă, întrucât numai prin ascultare de bună voie se face posibilă existenţa şi perpetuarea vieţii create.

Privind din perspectiva aceasta, acum putem înţelege mai bine de ce Dumnezeu a rămas şi va rămâne neschimbător în procedeul Său cu păcatul şi de ce se manifestă faţă de păcat doar potrivit principiilor legii Sale!! De fapt, prin chiar legea Sa Dumnezeu arată că va rămâne totdeauna neschimbător. Fiindcă această lege este expresia caracterului Său, atunci, pentru a o putea face accesibilă minţii inteligente, a trebuit să-şi definească, să-şi exprime caracterul sub forma a două mari principii: să iubeşti pe Dumnezeu cu toată inima ta, cu tot cugetul tău, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta, şi să iubeşti pe aproapele sau pe semenul tău ca pe tine însuţi! Când oamenii au păcătuit, El a trebuit să transpună caracterul Său, în scris, potrivit noii condiţii umane, în păcat, sub forma a zece precepte scurte dar cuprinzătoare. Vezi Exod 20.

Dar oamenii au văzut în lege, sub influenţa lui Satana, o serie de interdicţii. În felul acesta, au tras concluzia că Dumnezeu doreşte să-i îngrădească în exprimarea lor, să îi lispească chiar de bruma de libertate pe care o mai au, dar care de fapt nici nu o au! Însă, forma de exprimare este pur umană, chiar dacă a fost scrisă cu degetul lui Hristos, pe muntele Sinai. A făcut acest lucru pentru a veni în întâmpinarea nevoilor sufletului. Prin urmare, legea Sa nu trebuie privită din perspectiva interdicţiilor, ci din perspectiva milei divine şi a unei iubiri incomensurabile!!! Mai mult, în spatele fiecărui precept stau zece principii eterne ca şi Dumnezeu. Şi încă asta nu-i totul. În spatele fiecărui principiu, ce defineşte explicit caracterul lui Dumnezeu, stă autoritatea supremă a lui Dumnezeu!! Care este autoritatea Lui? Una singură: IUBIREA!!!

În sistemul Său de guvernare, Dumnezeu a ştiut că singurul mijloc de exprimare este iubirea, căci ea aduce cu sine armonia cu Dumnezeu şi unul cu celălalt, precum şi siguranţa fericirii. De aceea, autoritatea prin care guvernează Dumnezeu este iubirea. Singura formă de expresie a lui Dumnezeu este iubirea, din care decurg neprihănirea şi adevărul. De vreme ce în spatele fiecărui precept al legii morale se află autoritatea iubirii lui Dumnezeu, înseamnă că ea are de a face cu viaţa, nu cu moartea, chiar dacă ea condamnă păcatul! Asta mai înseamnă că Dumnezeu ne-a oferit o lege prin care ne transmite cum ar trebui să fim noi, potrivit cerinţelor neprihănirii. Legea Sa este deci un dar al Său oferit în condiţia noastră păcătoasă!!! Din acest motiv, interdicţiile ei trebuie privite ca fiind garanţia sigură a fericirii care vine doar prin ascultare!! "Când este primită în Hristos, ea lucrează în noi curăţia caracterului, care ne ve aduce bucurie de-a lungul veacurilor veşniciei. Pentru cel ascultător, ea este un zid apărător. Noi vedem în ea bunătatea lui Dumnezeu care, prin faptul că le descoperă oamenilor principiile neschimbătoare ale neprihănirii, caută să-i apere de relele care vin ca urmare a nelegiuirii." Solii alese, vol. 1, cap. Legea în Galateni, subcap. Îndeosebi legea morală, par. 3. Adică, ea ne spune că adevărata libertate se găseşte doar în cadrul ei, nu în afara ei, unde de altfel ne găsim ca păcătoşi! Deci, este iraţional să spunem că nu avem nevoie de legea lui Dumnezeu sau că nu mai este bună şi de folos, căci în felul acesta spunem că nu avem nevoie de libertate, cu toate că toţi ne-o dorim!!!

Singura posibilitate ca oamenii să poată fi treziţi la realitate pentru a-şi înţelege starea păcătoasă şi pentru a vedea păcatul aşa cum este, pentru a înţelege că nu se nasc liberi, ci robi, trebuie să se facă prin intermediul unei legii morale care să treacă dincolo de comportamentul exterior omenesc. Iar în acest sens ea trebuie să fie, ca principii, spirituală. Legile omeneşti privesc doar comportamentul uman, faptele şi acţiunile oamenilor, dar nu au nimic de a face cu gândurile şi motivaţiile sau dorinţele omului! Prin urmare, Dumnezeu a ieşit în întâmpinarea omului păcătos cu o lege făurită pe potriva condiţiei Sale. Adică a adaptat legea Sa la nevoile unor fiinţe păcătoase care nu-şi cunosc starea. Mai mult, a gândit-o să fie un îndrumător către Acela care a luat locul nostru şi a rezolvat problema păcatului. Interdicţiile sale chiar acest scop îl au. Ne spun că suntem păcătoşi şi că, în starea noastră, nu împlinim criteriile neprihănirii, deci ca atare trebuie să murim. Dar, nu ne lasă aşa, în descurajare, ci ele ne trimit la Hristos care ne descoperă slava Evangheliei şi puterea mântuirii ei. "Păcatul nu l-am cunoscut decât prin lege." Romani 7,7. "Simţământul acesta de vinovăţie pentru păcat, adus în inimă de lege, îl trimite pe cel păcătos la Mântuitorul. În nevoia lui, omul poate să prezinte argumentele puternice oferite de crucea de pe Golgota. El poate cere neprihănirea lui Hristos, deoarece ea îi este împărtăşită fiecărui păcătos care se pocăieşte." Solii alese, vol. 1, cap. Neprihănirea lui Hristos în lege, subcap. Transcrierea caracterului lui Hristos, ultimul paragraf.

Legea lui Dumnezeu este o necesitate absolută în orice condiţie, fie a neprihănirii, fie a păcatului. În condiţiile păcatului ea este prezentată sub formă de interdicţii, dar care sunt o formă de binecuvântare în care sunt ascunse bunătatea şi mila lui Dumnezeu, ce are în vedere binele fiinţelor căzute. Chiar şi prezentată în formă de interdicţii ea este desăvârşită şi înviorează sufletul celui pocăit! "Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor. Orânduirile Domnului sunt fără prihană şi înveselesc inima; poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii." Psalm 19,7.8. Din cauza păcatului a trebuit Dumnezeu să ne-o ofere sub formă de interdicţii. În concluzie, legea lui Dumnezeu nu poate fi desfiinţată de nimic şi de nimeni, şi va rămâne permanent etalonul neprihănirii pentru toate fiinţele inteligente. Ea este forma prin care sunt puse în valoare inteligenţa, gândirea şi libertatea sub toate formele ei!!! Nu poate exista ceva mai măreţ ca principiile acestei legi, din moment ce ele sunt transcrierea caracterului lui Hristos.