Core, Datan şi Abiram

Fiindcă tot am analizat incidentul de la Sinai, unde am descoperit împreună caracterul neschimbător al lui Dumnezeu, care, din milă, acceptă sabia introdusă în jurisdicţia Sa de popor, deoarece Dumnezeu nu foloseşte mijloace de constrângere pentru a-şi impune punctul de vedere, principiile şi planul Său, consider că este util să studiem puţin incidentul ce implică răscoala lui Core. Voi face acest lucru deoarece, spre deosebire de modul cum au pierit închinătorii idolatri la Sinai, Core şi restul răsculaţilor pier printr-o catastrofă naturală! Nedumerirea ar putea creşte dacă avem în vedere principiul descoperit în incidentul de la Sinai, unde am văzut că acei idolatri au fost pedepsiţi prin sabie, pe când Core şi ai lui răsculaţi printr-o catastrofă naturală. Întrebarea este aceasta: De ce există o asemenea deosebire? Când trebuia să-şi spună cuvântul sabia, şi când retragerea ocrotirii divine?

Dilema nu este greu de rezolvat, însă pentru a înţelege întregul tablou trebuie să ştim câte ceva din cele petrecute în incidentul răzvrătirii lui Core. Acesta era levit şi slujea în cadrul cortului întâlnirii, şi, pe deasupra, mai era văr şi cu Moise. Ceilalţi doi, Datan şi Abiram, erau din seminţia lui Ruben, vecină prin aşezarea corturilor cu cel al lui Core. "Core, fiul lui Iţehar, fiul lui Chehat, fiul lui Levi, s-a răsculat împreună cu Datan şi Abiram, fiii lui Eliab, şi On, fiul lui Pelet, toţi trei fiii lui Ruben." Numeri 16,1. "Core, iniţiatorul acestei mişcări, era un levit din familia lui Chehat şi văr cu Moise; era un om capabil şi cu influenţă... Lângă corturile lui Core şi ale chehatiţilor, pe latura de miazăzi a tabernacolului, se afla tabăra seminţiei lui Ruben, corturile lui Datan şi Abiram, doi prinţi ai acestei seminţii, fiind vecine cu cel al lui Core." Patriarhi şi profeţi, cap. Răzvrătirea lui Core, par. 2.

Când s-au petrecut toate cele la Sinai, prin omorârea idolatrilor, restul poporului care se căise de ceea ce făcuse acolo arăta că este dispus să rămână sub conducerea şi jurisdicţia lui Dumnezeu, dar fără să renunţe la arme! Din păcate căinţa lor nu a produs o schimbare profundă în inimile lor, astfel încât să fie eliminat cu totul spiritul răzvrătirii. El avea să se manifeste sub diferite forme tot timpul, până avea să culmineze cu răstignirea lui Hristos. "Judecăţile aduse asupra izraeliţilor au reuşit pentru un timp să ţină în frâu cârtirile şi nesupunerea lor, dar spiritul răzvrătirii era încă în inimă şi, în cele din urmă, a adus cele mai amare roade. Răzvrătirile de mai înainte fuseseră numai tulburări ale poporului, născându-se din pornirea de moment a mulţimii aţâţate..." Patriarhi şi profeţi, cap. Răzvrătirea lui Core, par. 1.

Ceea ce urma să dea pe faţă Core, ilustrează perfect ceea ce s-a petrecut în cer, când Lucifer s-a răzvrătit în dorinţa lui de a ocupa poziţia lui Hristos şi chiar a Tatălui!! Conspiraţia pusă la cale de Core şi ceilalţi viza în mod direct poziţia şi demnitatea preoţiei, prin aceasta avându-se în vedere răsturnarea autorităţii conducătorilor rânduiţi chiar de Dumnezeu. Întrucât preoţia se afla numai sub jurisdicţia divină, în care sabia nu-şi avea locul, atunci este de la sine înţeles că păcatul lor trebuia pedepsit doar potrivit principiilor neprihănirii!! "... acum însă se formă o conspiraţie cu rădăcini adânci, rezultat al unui plan hotărât de a răsturna autoritatea conducătorilor rânduiţi de însuşi Dumnezeu." Patriarhi şi profeţi, cap. Răzvrătirea lui Core, par. 1.

În mijlocul poporului iudeu existau două jurisdicţii, după cum spuneam într-o postare mai în urmă, jurisdicţia lui Dumnezeu în care intrau Moise, preoţii şi leviţii, şi jurisdicţia sabiei care acoperea restul poporului. Este adevărat că această jurisdicţie din urmă intra în jurisdicţia mai mare a lui Dumnezeu, şi asta din mila lui Dumnezeu. Aşa se face că, atunci când cineva păcătuia în jurisdicţia specială a lui Dumnezeu şi era vizată poziţia lui Moise şi a preoţilor, pedeapsa asupra păcatului se manifesta doar potrivit principiilor neprihănirii, prin retragerea ocrotirii divine, adică a îngerilor care ţin în frâu vânturile pământului (a se înţelege războaiele, crimele, forţele naturii şi pasiunile naturii omeneşti), iar nimicirea venea de obicei prin catastrofe naturale, iar dacă cineva din popor sau poporul întreg păcătuia în cadrul jurisdicţiei lor, pe care singuri şi-au făurit-o, atunci pedeapsa păcatului trebuia înfăptuită prin sabie, fiindcă asta îşi aleseseră ei!!!

Bunăoară, când poporul a păcătuit la Sinai, păcatul lor nu viza poziţia lui Moise şi nici preoţia, extrem de grav fiind totuşi faptul că chiar Aaron i-a încurajat la idolatria cea mai crasă, aşa că, păcătuind împotriva lor înşişi şi a lui Dumnezeu, trebuia pedepsiţi prin sabie. Tot aşa şi când au cârtit în pustie dorind după oalele de carne ale Egiptului, iar Dumnezeu le-a oferit ceea ce doreau - prepeliţe, însă din cauza îmbuibării mulţi au trebuit să sufere moartea. La fel s-a întâmplat şi atunci când, tot în pustie, s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, acuzându-l pe Moise că i-a adus acolo ca să moară de foame, iar catastrofa ce s-a abătut asupra lor au fost nişte şerpi extrem de veninoşi. Numeri 21,5.6. În nici una din aceste situaţii, precum şi în altele asemănătoare, poporul nu a râvnit poziţia lui Moise sau a lui Aaron. Dar, când Core a vizat însăşi poziţia lui Moise şi a lui Aaron, el deja a păcătuit împotriva lui Dumnezeu în cadrul jurisdicţiei Lui speciale, şi, ca atare, trebuia pedepsit în neprihănire, nu cu sabia.

Tot astfel au stat lucrurile şi cu Maria, sora lui Moise, care atentase la autoritatea lui Moise. De fapt, ea considera că poziţia şi autoritatea ei şi a lui Aaron, care i se alăturase în răzvrătire, sunt ignorate, întrucât n-au fost consultaţi în ce priveşte numirea sfatului celor şaptezeci de bătrâni ai lui Israel, aici găsindu-şi practic originea Sinedriul din timpul lui Isus. "La numirea celor şaptezeci de bătrâni, Maria şi Aaron n-au fost consultaţi şi gelozia lor împotriva lui Moise a început să se dea pe faţă. În timpul vizitei lui Ietro, în timp ce izraeliţii erau în drum spre Sinai, faptul că Moise a primit de îndată sfatul socrului său a trezit în Aaron şi Maria teama ca influenţa acestuia asupra marelui conducător să nu o întreacă pe a lor. În organizarea sfatului bătrânilor, ei au avut simţământul că poziţia şi autoritatea lor au fost ignorate. Maria şi Aaron n-au cunoscut niciodată povara grijii şi a răspunderii care apăsa asupra lui Moise; şi, cu toate acestea, pentru că fuseseră aleşi să-l ajute, ei se socoteau ca având parte egală cu el la povara conducerii şi considerau numirea noilor ajutoare ca nefiind necesară." Patriarhi şi profeţi, cap. De la Sinai la Cadeş, par. 32. De fapt, ea dorea o poziţie cel puţin egală cu a lui Moise. Din acest motiv, a trebuit să sufere prin lepră, din cauza pierderii ocrotirii divine.

De asemenea, când Moise a păcătuit, el nu putea fi pedepsit decât de Dumnezeu, întrucât era singurul din popor, afară de femei, copii şi bătrâni, care nu purta armă încă de la fuga lui din Egipt. Învăţase atât de bine calea neprihănirii, încât şi-a dat seama cât de periculos este să porţi sabie şi să o ridici pentru a rezolva problemele personale sau ale naţiunii!!! A fost singurul care a înţeles cu adevărat că în Canaan pot să intre fără război!! Aşadar, dacă avem în vedere aceste principii uşor de înţeles, atunci nu vom mai avea nici un fel de problemă în a şti de ce Dumnezeu într-o anumită împrejurare a dat poruncă să fie ucişi cu sabia păcătoşii, şi de ce alteori procedează retrăgându-şi prezenţa ocrotitoare lăsând păcătosul în seama calamităţilor naturale.

Mai trebuie văzut, de asemenea, că păcatul înfăptuit în ambele jurisdicţii este totdeauna îndreptat împotriva lui Dumnezeu, însă pentru că poporul şi-a însuşit sabia, îngrădind în felul acesta sfera ocrotirii divine, deşi îl acceptau mai departe ca Sfătuitor al lor, trebuia pedepsit numai prin sabie când păcătuiau doar în sfera sabiei sau a jurisdicţiei acesteia! Când însă îşi vărsau năduful asupra lui Moise, punând asupra lui tot ce li se întâmpla lor, ei practic îşi îndreptau acuzaţiile împotriva Aceluia care îi conducea prin pustie, păcătuind în sfera autorităţii divine. Sau făceau acelaşi lucru când doreau poziţia lui Moise, ca în cazul lui Core. Dar, ce putem spune despre David care purta sabia şi vărsase mult sânge de duşmani la viaţa lui? De ce, când a păcătuit cu Batşeba şi la omorât pe Urie, soţul ei, nu a fost omorât prin sabie sau omorât cu pietre, aşa cum era prevăzut în legile iudaice?

Aici trebuie să avem în vedere alt fapt teribil. Primul pas către marea catastrofă a răstignirii lui Isus a început atunci când evreii s-au înarmat cu săbii la Marea Roşie!! Al doilea pas înfiorător a fost atunci când au cerut un rege, ca să fie şi ei ca popoarele vecine!! Purtarea sabiei nu putea duce altundeva decât aici!!! Şi au avut un rege, însă Dumnezeu le spusese prin Samuel că regele şi curtea lui trebuie întreţinuţi, iar el mai trebuie să dispună şi de o armată. Apoi, el va putea dispune de multe fecioare ca soţii şi servitoare ale lui, de cai, de bani, ş.a.m.d. Dar ei au ţinut cu tot înadinsul să aibă un rege. Din păcate, Dumnezeu a putut să participe doar la alegerea a trei dintre ei, Saul, David şi Solomon, restul urmând cursul firesc obişnuit în alegerea regilor într-un fel sau altul.

David fusese ales de Dumnezeu, dar, în pofida acestui fapt, purta sabie. Cu toate acestea, Dumnezeu nu l-a mustrat, ci a mers cu el a doua milă slujindu-l ca pe propriul Lui Fiu!!! Problema este rezolvată prin faptul că regele nu putea fi pedepsit de popor, iar acest aspect reiese chiar din dorinţa lor expresă de a avea un rege ca popoarele vecine care erau păgâne. >Ei au zis: "Iată că tu eşti bătrân, şi copiii tăi nu calcă pe urmele tale; acum pune un împărat peste noi să ne judece, cum au toate neamurile<." 1Samuel 8,5. Apoi, Samuel le înşiră dreptul regelui, după care încheie astfel: "Şi atunci veţi striga împotriva împăratului vostru pe care-l veţi alege, dar Domnul nu vă va asculta." 1Samuel 8,18. Ei, cel mult puteau să strige, să se vaite de tot ce avea să facă regele împotriva lor, însă ei nu se puteau atinge de el. Motivul, în primul rând, este că solicită un împărat lui Samuel şi implicit lui Dumnezeu; nu-l aleg ei. Apoi, prin chiar acest fapt arătau că leapădă definitiv conducerea lui Dumnezeu. Şi-n ultimă instanţă, potrivit obiceiului păgân al popoarelor idolatre, un împărat nu putea fi pedepsit de popor indiferent ce făcea acesta, fiindcă el era considerat mai presus de lege. Această stare de spirit, acest obicei era prezent, la data aceea, şi printre izraeliţi!! Asta înseamnă că David se afla în afara domeniului autorităţii poporului!! Ţineţi minte că poporul singur a cerut această rânduială, şi, ca atare, trebuia să sufere fără să-şi poată pedepsi regele. Dar, păcatul lui nu putea trece nepedepsit de Dumnezeu, căci el păcătuise în sfera ocrotirii lui Dumnezeu. Noi ştim că era un om iubit de Dumnezeu şi născut din nou pe deasupra, de aceea trebuia să fie pedepsit de Dumnezeu, căci el acceptase ocrotirea şi autoritatea lui Dumnezeu pentru el şi pentru poporul lui.

În felul acesta trebuie să fie înţelese şi alte situaţii, incidente sau evenimente din Vechiul Testament. Să ne întoarcem acum, un pic, la Core. Păcatul lui este că a cultivat spiritul răscoalei, râvnind la o poziţie care nu-i aparţinea, pe fondul favorizării speciale din partea lui Dumnezeu, prin faptul că făcuse parte din numărul acelora care s-au suit cu Moise pe munte şi văzuse slava divină!!! Şi nu numai el a fost favorizat, ci şi camarazii lui de conspiraţie. "Core şi tovarăşii lui de conspiraţie erau bărbaţi favorizaţi cu manifestări deosebite ale puterii şi măreţiei lui Dumnezeu. Ei făceau parte din numărul acelora care s-au suit cu Moise pe munte şi au văzut slava dumnezeiască. Dar de la data aceea a avut loc o schimbare. O ispită, la început slabă, fusese hrănită în inimă, ispită ce se întărise pe măsură ce era încurajată, până când mintea lor ajunsese să fie controlată de Satana, iar ei se avântară în lucrarea lor de nemulţumire." Patriarhi şi profeţi, cap. Răzvrătirea lui Core, par. 6.

Core ajunsese până acolo, prin gelozie, ură şi apoi răzvrătire, căci toate se însoţesc, să creadă că poziţia lui Moise şi a lui Aaron a fost însuşită de ei cu de la sine putere. Pur şi simplu ajunsese să-l piardă pe Dumnezeu din vedere. Chiar credea că oricine din popor poate ocupa poziţia lor!! Recunoaşteţi şi singuri acest spirit. Satana îi conducea să introducă în popor o mare răzmeriţă, pentru ca astfel să păcătuiască şi să piardă protecţia lui Dumnezeu pentru a putea să-i nimicească întru totul. În toate aceste răzvrătiri, ţinta lui Satana era să distrugă poporul în mijlocul căruia trebuia să se nască Mesia. Acesta a fost scopul avut în vedere de Lucifer în toate nemulţumirile şi răzmeriţele poporului iudeu de-a lungul timpului!!!

Problema lui Core este problema multora astăzi care au avut parte de frumoase descoperiri ale adevărului lui Dumnezeu, dar care, cu timpul, au ajuns să le socotească doar nişte teorii ale unor oameni. S-au agaţat, în schimb, de alte teorii ale altor indivizi doar pentru a-şi umple golul lăsat prin părăsirea adevărului. Satana ştie cum să le umple golul şi le oferă o teorie ce pare mai tare şi mai luminoasă decât adevărul descoperit înainte de Dumnezeu minţii lor. Să nu uităm niciodată că Satana poate oferi o teorie plină de multă putere şi de mult adevăr, dar fără iubirea transformatoare a harului divin!!! De aceea, deosebirea dintre adevăr şi rătăcire, chiar dacă par a se asemăna ca două picături de apă, este că adevărul lui Hristos este încărcat cu iubirea şi puterea Duhului Sfânt, care transformă omul, oferindu-i experienţa naşterii din nou şi aducând toate puterile sufletului sub controlul raţiunii, pe când rătăcirea poate fi plină de tot adevărul descoperit al lui Dumnezeu, ce poate fi îmbibat cu putere satanică, scopul fiind acela de a apela în cea mai mare măsură la simţuri şi plăceri, inclusiv prejudecăţi, hrănind egoismul şi mândria, dar care este lipsită întru totul de iubirea transformatoare a lui Dumnezeu, iubire care-l recunoaşte pe Hristos ca Mântuitor personal, prin puterea crucii!!!

Păcatul lui Core, Datan şi Abiram trebuia pedepsit numaidecât, pentru că altfel ar fi cuprins întregul popor aducând o mare calamitate asupra lui. Moise porunceşte poporului să se depărteze de corturile răzvrătiţilor, astfel adunarea poporului se afla într-o parte, iar corturile lor în partea opusă. Apoi, deodată i-a înghiţit pământul. Acest fenomen este unul natural care se petrece şi astăzi, atunci când prezenţa îngerilor ocrotitori este retrasă din diverse părţi ale lumii. Satana cunoaşte foarte bine laboratoul naturii şi chiar el poate aduce aceste dezastre atunci când în regiunea respectivă prezenţa lui Dumnezeu este retrasă din cauza păcatelor grosolane ce se săvârşesc acolo.

     "Satana lucrează şi prin elementele naturii, pentru a-şi strânge secerişul de suflete nepregătite. El a studiat secretele laboratoarelor naturii şi îşi foloseşte toată puterea pentru a controla aceste elemente atât cât îi îngăduie Dumnezeu. Când i s-a îngăduit să-l chinuiască pe Iov, cât de repede turmele, cirezile, robii, casele, copiii au fost distruşi, un necaz venind după altul ca într-o clipă. Dumnezeu este Acela care ocroteşte făpturile Sale şi le înconjoară pentru a le feri de puterea distrugătorului...
     În timp ce va apărea înaintea copiilor oamenilor ca un mare medic care le poate vindeca bolile, el va aduce boală şi dezastru, până acolo încât oraşele populate să fie aduse în stare de ruină şi părăsire. Chiar acum el este la lucru. În accidente şi calamităţi pe mare şi pe uscat, în marile conflagraţii, în furtuni grozave şi în uragane pustiitoare, inundaţii, cicloane, valuri uriaşe şi în cutremure, în toate locurile şi în mii de forme, Satana îşi exercită puterea. El distruge lanurile gata de recoltat, având ca urmare foametea şi suferinţa. El face ca aerul să fie poluat de moarte şi mii de fiinţe pier din cauza stricăciunii lui. Aceste calamităţi vor deveni din ce în ce mai frecvente şi mai dezastruoase. Distrugerea va veni asupra oamenilor şi a animalelor. >Ţara este tristă, sleită de puteri; locuitorii sunt mâhniţi şi tânjesc; ţara a fost spurcată de locuitorii ei; ei călcau legile, nu ţineau poruncile, şi rupeau legământul cel veşnic!< (Isaia 24,4.5)." Tragedia veacurilor, cap. Conflictul care se apropie, par. 18, 19.

Aşa au pierit Core, Datan şi Abiram, fiind lăsaţi să secere ceea ce au semănat, Satana având putere delină asupra lor. Fenomenul catastrofelor naturale se vede şi în cele zece plăgi din Egipt. Moise, prin toiagul său, indica doar locul unde avea să se producă marea catastrofă. În felul acesta se arăta unde se vor retrage îngerii lui Dumnezeu. Toate acele zece calamităţi au lovit în toţi zeii principali ai Egiptului! Toiagul lui Moise, pe care l-a început îl folosea Aaron, este simbolul puterii şi autorităţii divine, pe de o parte, cu care Moise fusese învestit de Dumnezeu, dar totodată şi simbolul puterilor care se află în natură şi în oameni, puteri sau forţe fără de care natura şi oamenii nu ar putea fi ceea ce sunt şi nu ar putea exista!! "Dar planul lui Dumnezeu urma să fie adus la îndeplinire într-un mod în care mândria omenească să fie copleşită de dispreţ. Eliberatorul trebuia ca, la început, să fie un simplu păstor, având în mână numai un toiag; dar Dumnezeu avea să facă din acel toiag simbolul puterii Sale." Patriarhi şi profeţi, cap. Moise, par. 29.

Tabloul pe care Dumnezeu voia să-l înfăţişeze lui faraon, prin prezenţa lui Moise cu toiagul în mână, era acela de a-l ajuta să înţeleagă că, atâta vreme cât Moise ţine toiagul în mână, deci într-un loc sigur, Egiptul va fi în siguranţă, dacă faraon va asculta şi va da drumul poporului să plece. În acest caz, voia să arate că Moise stă în locul lui Dumnezeu, că îl simbolizează pe Dumnezeu, iar toiagul simbolizează puterile care se află în natură şi în oameni. Atâta vreme cât Dumnezeu, prin Moise, păstrează toiagul puterilor naturii în mâna Sa, în Egipt nu se va întâmpla nimic!!! Dar, dacă faraon ia peste picior iubirea lui Dumnezeu, atunci forţele colosale ale naturii îşi vor face simţită prezenţa. Acesta era tabloul pe care Isus îl prezenta sub formă de parabolă minţii idolatre a lui faraon. Până la urmă ştim rezultatul.

Nu vreau să vorbesc despre fiecare plagă în parte, ci doresc să studiaţi singuri în virtutea tuturor principiilor deja stabilite, şi veţi descoperi singuri frumuseţi nebănuite. Totuşi, am să vorbesc puţin despre uciderea întâilor născuţi, deoarece pare ceva ieşit din cadrul calamităţilor naturale. De ce a trebuit să moară întâii născuţi ai Egiptului? Cum de au scăpat restul? Limbajul Bibliei este unul cât se poate de categoric: "În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lovi pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la oameni până la dobitoace; şi voi face judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului, Eu, Domnul." Exod 12,12. Pare ca şi cum Dumnezeu chiar i-a omorât pe întâii născuţi ai Egiptului. Pare ca şi cum sunt selectaţi doar întâii născuţi ai animalelor şi ai oamenilor.

Este Dumnezeu nimicitorul? Scripturile nu ne învaţă acest lucru, în ciuda limbajului slab uman. "Satana este distrugătorul. Dumnezeu nu poate să-i binecuvânteze pe aceia care refuză să fie ispravnici credincioşi. Tot ce poate face este să-i îngăduie lui Satana să facă lucrarea lui nimicitoare. Vedem nenorociri de tot felul şi de toate gradele, abătându-se asupra pământului; şi pentru ce? Puterea înfrânătoare a Domnului nu este exercitată. Lumea a trecut cu vederea Cuvântul lui Dumnezeu. Lumea trăieşte ca şi cum nu ar exista Dumnezeu. Ca şi locuitorii lumii de pe timpul potopului, ei refuză să gândească la Dumnezeu. Nelegiuirea predomină într-o măsură alarmantă, iar pământul este copt pentru seceriş." Mărturii, vol. 6, cap. A da lui Dumnezeu ce este al Lui, subcap. Binecuvântarea, par. 2.

Da, Dumnezeu avea să lovească pe întâii născuţi ai Egiptului prin retragerea ocrotirii Sale speciale din dreptul acestora!!! Dar de ce? Versetul de mai sus ne spune într-un mod foarte lămurit. "... voi face judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului, Eu, Domnul." Exod 12,12. Ceea ce nu se ştie este că toţi întâii născuţi, de la animale şi până la oameni, erau închinaţi zeilor, adică lui Satana!!! Iar întâii născuţi ai oamenilor erau toţi consacraţi preoţiei, adică în slujba lui Satana. Ei trăiseră până atunci doar datorită protecţiei speciale a lui Dumnezeu, însă prin încăpăţânarea demonică a lui faraon, aceştia a trebuit să fie lăsaţi în seama nimicitorului, a lui Satana!!! "Toţi aceia care nu aveau să ia seama la îndrumările Domnului aveau să-l piardă pe întâiul lor născut, lovit de mâna nimicitorului... Toţi întâii născuţi din ţară, >de la întâiul născut al lui faraon, care şedea pe scaunul lui de domnie, până la întâiul născut al celui închis în temniţă, până la toţi întâii născuţi ai dobitoacelor<, fuseseră loviţi de nimicitor." Patriarhi şi profeţi, cap. Paştele, par. 13-17.

Trebuie să ştim că Dumnezeu doar a specificat ce urma să facă Satana la miezul nopţii, căci el era îngerul nimicitor sau nimicitorul, iar întâii născuţi respectivi, ai egiptenilor, îi aparţineau de drept. Pentru a-i salva, de aceea a dat Dumnezeu un asemenea avertisment lui faraon!!! El ia spus ce va face El prin retragerea ocrotiri Sale, având înaintea ochilor mereu tabloul cu Moise şi toiagul care indica ce urma să se întâmple. Pentru a-i trezi conştiinţa, i-a dat avertizarea finală cea mai înfricoşătoare. Ea, de fapt, conţinea următorul mesaj: "Faraon, Eu te iubesc şi doresc mult să-ţi pui la adăpost măcar întâii născuţi, căci Satana, nimicitorul, îi revendică pentru sine, întrucât te-ai împotrivit atât de mult iubirii Mele, încât eşti gata să treci de bariera milei Mele. El stă la pândă să-ţi ucidă întâiul născut, căci i l-ai închinat din naştere. Cu această ultimă ocazie, îţi adresez rugămintea fierbinte să-ţi pui la adăpot întâii născuţi. Pentru asta, toţi cei doritori pot intra în casele evreilor sau chiar pot tăia un miel şi să ungă uşorii uşii locuinţei lor. Grăbeşte-te şi pune-te la adăpost".

Că acest adevăr este o realitate, reiese din atitudinea multor egipteni care s-au adăpostit în casele evreilor!!! "Mulţi dintre egipteni fuseseră conduşi la recunoaşterea Dumnezeului evreilor şi aceştia făceau acum rugămintea de a li se permite să găsească adăpost în casele izraeliţilor, când îngerul pierzător avea să treacă prin ţară. Ei au fost primiţi cu bucurie. Aceştia au făgăduit ca de aici înainte să slujească Dumnezeului lui Iacov şi să plece din Egipt o dată cu poporul Său." Patriarhi şi profeţi, cap. Paştele, par. 14. Satana ştia că nu poate intra în casele evreilor, a tuturor evreilor care erau protejaţi de sângele mielului, întrucât nu i-ar fi permis Hristos. Toţi cei care au ascultat şi şi-au dovedit credinţa în sângele salvării, ce simboliza sângele jertfei lui Hristos, au fost salvaţi, inclusiv egipteni.

Aşa pot fi studiate toate incidentele vechi-testamentare pentru a putea înţelege corect caracterul lui Dumnezeu. Chiar dacă se întâmplă să nu găsim un răspuns mulţumitor în anumite situaţii, totuşi adevărul stă în picioare că Dumnezeu nu se schimbă şi că El totdeauna acţionează la fel.