Nu ar trebui să existe nici o îndoială vreodată cu privire la acţiunile lui Dumnezeu, care sunt totdeauna numai în neprihănire. La cruce este descoperit caracterul lui Dumnezeu, aşa cum este, caracterul lui Satana, de ucigaş, şi totodată felul cum Dumnezeu se raportează la păcătos şi la păcat. Orice dilemă ar trebui să dispară din mintea studentului serios, cu privire la caracterul lui Dumnezeu, atunci când priveşte la crucea de pe Golgota. Acolo îşi găsesc răspunsurile toate întrebările privitoare la modul de manifestare a lui Dumnezeu faţă de păcătos şi faţă de păcat.
Ceea ce am reţinut până acum, ca un fapt bine stabilit, este că Dumnezeu a făcut tot posibilul să salveze pe păcătoşi, înainte de declanşarea potopului, şi pe locuitorii Sodomei şi Gomorei care au murit prin foc. Totdeauna El a acţionat ca un Tată veşnic iubitor, ce nu îi poate lăsa neavertizaţi pe copiii Săi cu privire la iminenţa unui pericol grav, care urmează să se abată asupra lor, dacă vor continua să respingă mila divină. Dumnezeu este dragoste şi va acţiona în dragoste totdeauna, indiferent de împrejurări. El nu se dezminte niciodată şi nu se schimbă niciodată. Fiindcă la potop s-au produs mari schimbări geografice la nivelul globului pământesc, forţele naturii, în urma acestui holocaust, trebuie ţinute în frâu de îngerii lui Dumnzeu prin puterea lor restrictivă. Nimeni nu trebuie să se bazeze pe legine naturii crezând că totul este în siguranţă!! Nimeni nu trebuie să facă greşeala aceasta capitală. Starea de linişte actuală o datorăm protecţiei speciale a lui Dumnezeu, care a fost absolut necesară după potop.
Gândiţi-vă pentru moment la o casă afectată de un mare cutremur de pământ. Ea nu a căzut, dar fundaţia i-a fost grav afectată. Ce siguranţă ar prezenta o astfel de casă pentru a fi locuită în linişte de o familie? Legile fizicii ne arată clar că nu poate rămâne în picioare dacă nu este cel puţin sprijinită cu putere de a sta în picioare!! Cel mai bun lucru cu ea este să fie demolată şi apoi refăcută. Cam acesta este tabloul pe care trebuie să-l avem în minte când ne gândim la planeta noastră. Numai protecţia specială a lui Dumnezeu, asigurată prin intermediul îngerilor, face posibilă, încă, viaţa pe el!!! Dar, vine ziua când va fi refăcut din temelii!! Legile naturii încă funţionează, dar în noile condiţii de după potop şi doar pentru ca noi să avem certitudinea desfăşurării vieţii mai departe, în deplină siguranţă, însă numai datorită lui Dumnezeu!!! Dacă planeta noastră ar fi lăsată doar în seama legilor naturii, atunci va veni numaidecât prăpădul, iar pământul va deveni un haos total, tot aşa după cum am lăsa o casă ce stă să cadă în seama legilor naturii sau a legilor fizicii, care nu au cum să o protejeze de prăbuşire.
Asta a făcut potopul cu pământul nostru. De aceea, până la potop, natura nu se găsea într-o stare de furie, de răvăşire, ca acum, având în vedere felul cum a fost gândit întregul sistem planetar să funcţioneze. Însă, după potop forţele necontrolate ale naturii devin nişte nimicitori desăvârşiţi fără puterea restrictivă a lui Dumnezeu, prin mijlocirea îngerilor Săi sfinţi! Ţineţi minte, totul îi datorăm lui Dumnezeu după potop, căci El are grijă de planeta noastră. Când, însă, oamenii trec dincolo de limitele harului Lui, atunci, fiindcă ei vor să se conducă singuri, fiindcă aleg păcatul, Dumnezeu este nevoit să respecte decizia păcătosului şi atunci îl lasă în seama alegerii Sale. Îi permite să se conducă singur, fără nici o influenţă salvatoare din partea Duhului Sfânt, fără ca glasul conştiinţei să mai fie sensibilizat de îndemnurile Duhului Sfânt. Păcătosul rămâne singur cu el însuşi şi cu Satana!
După potop, Satana face tot posibilul să-l despartă pe păcătos de Dumnezeu, ştiind că prin retragerea ajutorului divin, acesta va rămâne în seama sa şi a forţelor colosale ale naturii, pe care însuşi Satana le poate dirija, într-o anumită măsură, spre obiectul mâniei sale!!! Prin urmare, toate evenimentele care au avut loc până la Sinai, s-au întâmplat doar din cauza lui Satana care, amăgindu-l pe păcătos să aleagă definitiv păcatul, l-a forţat pe Dumnezeu să-şi retragă ocrotirea de la păcătos, diavolul ştiind bine că Dumnezeu nu va invada niciodată domeniul conştiinţei şi al liberei alegeri a omului. Este adevărat că Satana este ispititorul oamenilor până astăzi, însă ştia că, până la Sinai, Dumnezeu îşi va retrage controlul asupra naturii, iar păcătosul va rămâne "descoperit" şi lăsat în seama nimicitorului, al diavolului.
Însă la Sinai, în mijlocul poporului evreu se întâmplă un fenomen care, în condiţiile date, nu ar fi trebuit să aibă loc, întrucât vorbim deja despre darea legii pe muntele Sinai, lege care a fost scrisă chiar cu degetul lui Dumnezeu, adică Isus. Este vorba despre fenomenul idolatriei stârnit de către mulţimea pestriţă ieşită din Egipt împreună cu poporul evreu. Prin mulţimea pestriţă trebuie înţeles oamenii egipteni şi, probabil, de alte naţionalităţi care fuseseră luaţi robi în Egipt, dar care au profitat de ocazia ieşirii miraculoase a evreilor din Egipt. Problema care iese în evidenţă este legată de acţiunea lui Dumnezeu asupra păcătoşilor, acţiune care nu are nici o legătură cu retragerea prezenţei sau a ocrotirii Sale, astfel încât aceştia să rămână la îndemâna forţelor naturii.
De astă dată, Dumnezeu este foarte direct, chiar de la El pornind porunca de ucidere a tuturor răzvrătiţilor idolatri care au ales să rămână în starea aceasta, marea lor majoritate fiind alcătuită din acea mulţime pestriţă. Cum a fost posibil, deci, ca Dumnezeu să dea o poruncă atât de aspră şi de directă? Până acum, am arătat şi dovedit pe baza Scripturilor că Dumnezeu este dragoste şi că nu se poate schimba în nici o împrejurare. Principiile Lui de lucru rămân neschimbătoare indiferent de situaţia dată. Prin urmare, El procedează la fel şi când mântuieşte pe păcătos şi când acesta este nimicit. El nu face rabat de la acest principiu viu care este o componentă a caracterului Lui. Atunci, cum a putut El să rostească nişte cuvinte care, pe deasupra, au mai şi fost puse în aplicare?!
"El le-a zis: >Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: Fiecare din voi să se încingă cu sabia; mergeţi şi străbateţi tabăra de la o poartă la alta, şi fiecare să omoare pe fratele, pe prietenul şi pe ruda sa<. Copiii lui Levi au făcut după porunca lui Moise; şi aproape trei mii de oameni au pierit în ziua aceea din popor." Exod 32,27.28.
Cum putem să înţelegem mesajul acestor cuvinte, altfel decât aşa cum sunt rostite, cu atât mai mult, cu cât leviţii au aplicat sentinţa acestor cuvinte, omorând aproape trei mii de suflete, ce-i drept răzvrătite?! Aici, se pare că Dumnezeu îşi descoperă adevărata faţă. Pe baza acestor cuvinte, toţi creştinii au tras concluzia că Dumnezeu are dreptul la viaţa păcătosului, omorându-l!! Mai mult, se merge la concret: "Domnul a lovit cu urgie poporul, pentru că făcuse viţelul făurit de Aaron". Exod 32,35. Fiindcă au îndrăznit să facă un idol, chiar în prezenţa lui Dumnezeu pe munte, acei oameni a trebuit să sufere mânia unui Dumnezeu ofensat, care nu permite aşa ceva! Asta induce ideea că, dacă faci ceva nepotrivit, dacă alegi ceva care nu este în conformitate cu legea Sa, atunci va trebui să suferi mânia lui Dumnezeu. Este ca şi cum Dumnezeu stă la pândă şi vede ce alegere face omul, după care, fiindcă a ales să facă ce doreşte el, atunci El îl pedepseşte prin alţi oameni cărora le dă poruncă să-l ucidă chiar!!?
Mai mult, Dumnezeu porunceşte lui Moise, un om sfânt care a stat cu El pe munte, care, la rândul lui, dă poruncă leviţilor, ce, culmea, erau preoţi şi nu aveau de ce să poarte arme, să omoare rebelii! Deci, potrivit situaţiei date, oamenii sfinţi pot omorî atunci când Dumnezeu le cere! Cam aşa este văzut şi înţeles acest tablou cu idolatria de la Sinai. Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să acceptăm că, într-adevăr, porunca a venit direct de la Dumnezeu. Apoi, să luăm cuvintele exact aşa cum sunt, după care să vedem ce mesaj nemaipomenit ascund ele, dacă ţinem seama de întregul context!!
Pentru a putea înţelege corect situaţia dată, trebuie să avem în vedere de la ce anume a plecat rostirea acestei porunci crude, cu alte cuvinte, care este cauza celor întâmplate. Trebuie să construim mai întâi pe baza principiului trasat de Hristos, şi anume că orice om se cunoaşte după faptele lui. Concis, lucrurile au stat cam aşa: Moise este invitat pe munte într-o comuniune specială ca să primească de la Dumnezeu legea Sa. În acest răstimp, fiindcă rămâne sus o perioadă de patruzeci de zile, poporul este stârnit să-şi facă un dumnezeu vizibil, întrucât Moise nu-şi mai făcea apariţia. La sugestia lui Aaron îşi aduc aurul care este aruncat într-un cuptor, din care avea să fie făurit un viţel de aur. I se ridică chiar un altar, după care tot poporul, la îndemnul şi stăruinţele mulţimii pestriţe, o dă pe dezmăţ. Practic are loc o închinare idolatră, cu practici idolatre, orgiile de tot felul fiind specifice unei astfel de practici.
"Aaron se temea pentru propria lui viaţă. În loc să ia în mod nobil poziţie în apărarea onoarei lui Dumnezeu, el a cedat cerinţelor mulţimii. Primul său act a fost acela de a porunci să se adune cerceii de aur de la tot norodul şi să fie aduşi la el, în speranţa că mândria îi va face să refuze un astfel de sacrificiu. Dar ei şi-au dat bucuros podoabele şi din acestea el a făcut un viţel turnat, imitând astfel zeii Egiptului. Poporul a strigat: >Israele, iată dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului< (Exod 32,4). Şi Aaron, în mod ruşinos, a îngăduit această insultă la adresa lui Iehova. A făcut chiar mai mult. Văzând cu câtă satisfacţie a fost primit viţelul de aur, a ridicat un altar înaintea lui şi a anunţat: >Mâine va fi o sărbătoare în cinstea Domnului< (vers.5). Această veste a fost anunţată cu sunet de trâmbiţă de la ceată la ceată, în toată tabăra. >A doua zi, s-au sculat dis-de-dimineaţă şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire. Poporul a şezut de a mâncat şi a băut; apoi s-au sculat să joace< (vers.6). Sub pretext că ţin o >sărbătoare în cinstea Domnului<, ei s-au dedat la îmbuibare şi petreceri desfrânate." Patriarhi şi profeţi, cap. Idolatria de la Sinai, par. 6.
Problema poporului era că, trăind toată viaţa în Egipt, era obişnuit cu reprezentări materiale ale zeilor. Însă, o dată cu ieşirea din Egipt, ochii lor, rămaşi fără obiectul contemplării şi al închinării, s-au aţintit asupra lui Moise, făcând din el zeul lor!!! Apoi, mai puteau vedea necontenit prezenţa ascunsă a lui Dumnezeu în norul care mergea permanent înaintea mulţimii lui Israel! Auziseră chiar bubuiturile de pe munte, intrând în panică şi tremurând la gândul unui Dumnezeu atât de puternic. Dar, cu toate acestea, în lipsa "zeului" vizibil şi doritori să intre în Canaanul promis, uitând că trebuie să asculte întru totul de Dumnezeu, au pornit în făurirea unui zeu înaintea căruia să se închine, pe care să-l cinstească şi prin puterea căruia să intre în Canaan.
"În timp ce Moise era absent, pentru poporul Israel a fost un timp de aşteptare şi de îndoială" Poporul ştia că el se urcase pe munte cu Iosua, că intrase în norul de o deasă întunecime care putea fi văzut de jos, de pe câmpie, odihnindu-se pe vârful muntelui, luminat din când în când de fulgerele prezenţei divine. Ei aşteptau cu nerăbdare întoarcerea lui. Obişnuiţi, aşa cum fuseseră în Egipt, cu reprezentări materiale ale zeilor, fusese greu pentru ei să-şi pună încrederea într-o Fiinţă nevăzută şi, de aceea, ajunseră să se sprijine pe Moise pentru susţinerea credinţei lor. Dar acum el le era luat. Zi după zi şi săptămână după săptămână au trecut, iar el tot nu s-a înapoiat. Cu toate că norul se vedea încă, multora din tabără li se părea că fuseseră părăsiţi de conducătorul lor sau că acesta fusese ars de focul mistuitor.
În decursul acestei perioade de aşteptare, pentru ei a fost un timp în care să cugete la Legea lui Dumnezeu pe care o auziseră şi să-şi pregătească inimile spre a primi şi alte descoperiri pe care El ar fi putut să li le dea. Dar ei nu aveau prea mult timp pentru această lucrare. Dacă ar fi căutat în felul acesta o mai clară înţelegere a cerinţelor lui Dumnezeu şi dacă şi-ar fi umilit inimile înaintea Lui, ar fi fost apăraţi de ispită. Dar ei n-au făcut lucrul acesta şi, în scurt timp, au devenit nepăsători, neluători aminte şi călcători ai legii. În mod deosebit, acesta a fost cazul cu gloata cea pestriţă. Ei erau nerăbdători să pornească spre ţara Făgăduinţei - ţara unde curge lapte şi miere. Pământul acela bun le-a fost făgăduit numai cu condiţia ascultării, dar ei pierduseră din vedere acest lucru. Au fost unii care au dat ideea să se înapoieze în Egipt, dar, fie că mergeau înainte spre Canaan, fie înapoi în Egipt, masa poporului era hotărâtă să nu-l mai aştepte pe Moise." Patriarhi şi profeţi, cap. Idolatria de la Sinai, par. 1, 2.
Tonul răzvrătirii şi al închinării idolatre l-a dat gloata pestriţă, cea despre care pomeneam la început. ">Gloata cea pestriţă< era cea dintâi care s-a dedat la cârtire şi nerăbdare şi a fost conducătoarea apostaziei care a urmat. Printre obiectele considerate de către egipteni ca simboluri ale zeilor erau boul şi viţelul; şi, la sugestia acelora care practicaseră această formă de idolatrie în Egipt, s-a făcut acum un viţel şi i s-a adus închinare. Poporul dorea o imagine, un chip care să-l reprezinte pe Dumnezeu şi care să meargă înaintea lor în locul lui Moise. Dumnezeu nu dăduse nici un fel de asemănare a persoanei Sale şi interzisese orice reprezentare materială pentru un asemenea scop. Minunile cele mari din Egipt şi de la Marea Roşie erau destinate să întărească credinţa în El ca Ajutor nevăzut, dar Atotputernic al lui Israel, singurul Dumnezeu adevărat. Iar dorinţa pentru o manifestare vizibilă a prezenţei Sale fusese împlinită prin stâlpul de nor şi de foc care păzea tabăra, cum şi în manifestarea slavei Sale pe muntele Sinai. Dar, având norul prezenţei Sale încă înaintea lor, ei s-au reîntors, în inimile lor, la idolatria din Egipt şi au înfăţişat slava nevăzutului Dumnezeu printr-un chip de viţel." Patriarhi şi profeţi, cap. Idolatria de la Sinai, par. 3.
De fapt, ieşirea lor din Egipt şi drumul până la Sinai trebuia să fie o adevărată şcoală a educaţiei, în care ei să fie familiarizaţi cu un Dumnezeu invizibil, a cărui măreţie nu poate fi cuprinsă printr-o reprezentare fizică! Pe deasupra, din bunătate şi iubire, din cauza neştiinţei lor, le-a oferit totuşi o reprezentare a prezenţei Sale, prin stâlpul de nor ziua şi prin cel de foc noaptea. Ba încă şi mai mult, le-a oferit privilegiul ales de a vedea slava Sa manifestându-se într-o grandoarea de nedescris pe muntele Sinai. Cu toate acestea, au ales să-şi facă ei un dumnezeu al lor, după propria lor voinţă şi plăcere!!! Prin aceasta arătau că în inima lor aveau deja o cale a lor proprie, iar că să meargă pe ea îşi manifestau, la început, nemulţumirea, apoi cârtirea, după care urma răzvrătirea, Moise urmând să simtă şi să vadă toate aceste manifestări ale lor. În felul acesta, Moise avea să devină obiectul cârtirii şi al răzvrătirii lor, după cum s-a şi întâmplat după acest incident, până când toată generaţia aceea de oameni a trebuit să peregrineze în pustie timp de patruzeci de ani!!
"Legământul lui Dumnezeu cu poporul Său fusese abrogat şi El i-a spus lui Moise: >Acum, lasă-Mă; Mânia Mea are să se aprindă împotriva lor; şi-i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoşul unui neam mare< (Exod 32,10). Poporul Israel, în mod deosebit mulţimea pestriţă, avea să fie totdeauna pornit să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. Ei aveau să cârtească de asemenea împotriva conducătorului lor şi aveau să-l necăjească prin necredinţa şi încăpăţânarea lor, iar lucrarea de a-i conduce până în ţara Făgăduinţei avea să fie grea şi chinuitoare pentru suflet. Păcatele îi făcuseră deja să piardă favoarea cerului, iar dreptatea cerea nimicirea lor. De aceea, Domnul a propus nimicirea lor, iar pe Moise să-l facă un neam mare." Patriarhi şi profeţi, cap. Idolatria de la Sinai, par. 10.
Păcatele lor îi făcuse deja să piardă favoarea cerului, şi, cu toate acestea, Dumnezeu în loc să se retragă de la ei, aşa cum procedase până atunci cu toţi răzvrătiţii, dă poruncă să fie omorâţi! Cum vine asta? Este clar că avem de a face cu ceva diferit! Dar, provine acest fapt, această poruncă de la un Dumnezeu supărat, înăuntrul căruia s-a produs o schimbare, sau avem de-a face cu mila lui Dumnezeu?! Se poate vedea într-o asemenea poruncă mila lui cea mare? La prima vedere e greu de zis, dar, în fapt, după câte vom vedea, prin această poruncă este scos la vedere un scop al lui Dumnezeu care aruncă multă lumină asupra celor întâmplate acolo. În însăşi pledoaria lui Moise pentru poporul său, care se lepădase de Dumnezeu, putem vedea caracterul Lui prin slujitorul Său devotat manifestat chiar în favoarea celor lepădaţi!!! "Lui Dumnezeu i-a plăcut credincioşia lui, smerenia inimii sale şi integritatea sa şi i-a încredinţat, ca unui păstor credincios, marea însărcinare de a duce poporul Israel în ţara Făgăduinţei." Patriarhi şi profeţi, cap. Idolatria de la Sinai, par. 15. Aşa că, în pofida cuvintelor aspre, putem şti că natura şi caracterul lui Dumnezeu nu s-au schimbat nici la Sinai. Dar, de ce, totuşi, s-a dat acea poruncă? Vom vedea în cele ce vor urma o altă latură a frumuseţii caracterului lui Dumnezeu, aşa cum puţini îşi dau seama că ar exista!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu