Sigiliul Duhului Sfânt - Sabatul lui Dumnezeu

Cu toate că idealul lui Dumnezeu este desăvârşirea, o viaţă lipsită de orice păcat şi de orice dorinţe păcătoase, mult prea mulţi credincioşi se întreabă cum e posibil să atingi un astfel de ideal, cum se poate trăi ca Hristos într-o lume păcătoasă. Cum se poate ajunge să ai condiţia spirituală a lui Hristos, în aşa fel încât diavolul să nu mai găsească nimic în tine care să-l poată folosi în avantajul său? Pentru majoritatea creştinilor o astfel de realitate ţine de domeniul fantasticului şi a unei imaginaţii foarte bogate!! Chiar dacă întrebările respective sunt îndreptăţite, subliniind sinceritatea, totuşi trebuie să ştim că dincolo de ele se ascunde neîncrederea, lipsa credinţei că idealul lui Dumnezeu poate fi atins!!!

Să nu uităm că veacul în care trăim noi, cei de astăzi, este caracterizat de o lipsă acută a unei credinţe reale, vii, în Cuvântul cel sigur al lui Dumnezeu. Hristos se întreba retoric, pe bună dreptate, dacă atunci când va veni El va găsi credinţă pe pământ!! "Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?" Luca 18,8. Adevărata problemă este că acei creştini care pun la îndoială posibilitatea atingerii idealului lui Dumnezeu, privesc problema doar din punct de vedere uman, şi nu divin!! Este adevărat că nu stă în puterea omului să atingă acel ideal de perfecţiune, dar nu tot aşa stau lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu.

În primul rând, idealul lui Dumnezeu nu este pentru Dumnezeu, ci pentru om!!! Este un ideal, o realitate divină pe care Hristos a trăit-o necontenit pe acest pământ vreme de treizeci şi trei de ani! Hristos este singurul model adevărat pentru trăirea unei vieţi cu adevărat creştine, potrivit idealului lui Dumnezeu, într-o lume păcătoasă. El a trăit viaţa de sus, aşa cum se desfăşoară ea în sfera cerească, aici pe pământ, pe un pământ blestemat de păcat, pentru a arăta că neprihănirea lui Dumnezeu nu se schimbă şi nu poate fi schimbată în nici o împrejurare. Ea rămâne curată, aşa cum este, în absolut orice condiţie. Orice provocare la adresa ei, nu face altceva decât să o pună în situaţia de a lumina şi mai tare, de a deveni de dorit şi mai mult, de a străluci în aşa fel, încât păcatul este pus în contrastul cel mai izbitor cu putinţă în comparaţie cu ea!!!

Majoritatea creştinilor sunt slabi şi se luptă mai departe cu păcatul tocmai pentru că Hristos nu este modelul lor decât pe hârtie, în Biblie, dar nu în realitate!!! Este uşor să spui de la amvon că Hristos este modelul nostru, dar în realitate se constată că este foarte greu de pus în practică viaţa Lui, pe care a făcut-o cu putinţă de atins prin credinţa Lui pe care ne-o oferă în dar, deoarece astfel de oameni, care educă alţi oameni ce stau cuminţi în băncile lor şi ascultă, nu îl cunosc şi nu ştiu cum să se încreadă în Hristosul despre care vorbesc!!! Acesta este unul din motivele pentru care creştinismul este ceva de duzină, a ajuns o batjocură şi de nedorit pentru majoritatea lumii!! Pe bună dreptate, se întreabă oamenii care nu se declară religioşi, cum e cu putinţă să vorbeşti despre Hristosul Bibliei iar viaţa ta să fie ca a lor, lumească!? Cum să vorbeşti despre puterea creatoare şi sfinţitoare a lui Dumnezeu, când tu, creştinul declarat, nici nu ai habar ce înseamnă aceasta în viaţa ta!? Cum să vorbeşti despre biruinţa asupra păcatului, iar tu să nu ştii ce înseamnă aceasta pentru tine!? Cum să ai îndrăzneala să vorbeşti despre biruinţa lui Hristos, iar tu să fii străin tocmai de realitatea acelei biruinţe, pe care Hristos a câştigat-o pentru tine, nu pentru El!?

În pofida acestei realităţi crude, totuşi există siguranţă în adevărul rostit de Hristos: "Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie". Apocalipsa 3,21. Hristos vorbeşte despre realitatea biruinţei în care trebuie să intre toţi cei ce vor mântuirea, tot atât de mult cum vor să respire şi să trăiască!! El a biruit, şi dacă El este Hristosul Meu, atunci am siguranţa biruinţei în El, pentru că El domenşte în Mine prin Duhul Său. Dacă a murit pentru mine, a făcut-o ştiind că, primindu-l pe El, îmi asigură în mod deplin întreaga Lui biruinţă, care devine a mea şi va rămâne a mea pentru totdeauna!!! Această biruinţă este un dar ceresc asigurat tuturor celor ce cred. Ea nu are absolut nimic de a face cu aceia care nu cred sau se îndoiesc câtuşi de puţin, "pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo". Iacov 1,6.

Când omul credincios pe deplin încrezător în făgăduinţele lui Dumnezeu, acceptă în dar biruinţa şi credinţa lui Hristos, atunci se poate spune pe drept că a primit sigiliul Duhului Sfânt. Chiar dacă el va urma să se sfinţească în şcoala sfinţirii, ceea ce presupune mai departe umpleri succesive cu Duhul Sfânt, deci lărgirea acelui sigiliu, o şcoală unde va avea multe lucruri de dezvăţat şi foarte multe de învăţat, prezenţa Duhului Sfânt îi asigură necontenit biruinţa, cu condiţia ascultării în neprihănire şi supunere faţă de Cuvântul cel sigur al lui Hristos, care niciodată nu dă greş. Mai mult decât atât, prezenţa Duhului Sfânt în el înseamnă realmente prezenţa şi împărtăşirea cu puterea creatoare şi sfinţitoare a lui Dumnezeu, exact aşa cum a fost prezentă tot timpul şi în Hristos. Aceasta nu este o putere care să poată fi manipulată, ci ne este oferită pentru susţinere şi creştere în har în drumul spre cetatea sfântă.

Sigiliul Duhului Sfânt este o lucrare săvârşită în credincios tot timpul vieţii sale pe acest pământ. Această lucrare nu poate fi efectuată decât prin puterea de viaţă a Duhului Sfânt, singura putere din Univers care ţine departe invazia păcatului de sufletul celui credincios. Chiar dacă ispitele sunt la tot pasul, mintea credinciosului, sigilată cu această putere de viaţă, are la dispoziţie capacitatea necesară de a spune nu păcatului şi ispitei în absolut toate împrejurările posibile şi imaginate de diavolul. Este adevărat, pe de altă parte, că el poate rupe acest sigiliu prin neascultare, dar şi prin lipsa vigilenţei, pentru că nu a vegheat destul ca să întâmpine orice ispită doar cu puterea Duhului Sfânt!!

De reţinut, deci, că acest sigiliu al Duhului Sfânt nu este ceva permanent, ce nu poate fi rupt, întrucât prezenţa Duhului Sfânt poate fi alungată în orice moment de către cel credincios, în mod voit sau prin lipsă de veghere, deci prin păcătuire. În general vorbind, omul născut din nou nu repetă păcatele mărturisite şi părăsite. Aşadar, prezenţa Duhului Sfânt este în sine asigurarea unei biruinţe continue pentru credinciosul adevărat, iar cooperarea dintre Hristos şi credincios, prin intermediul Duhului Sfânt, prin rugăciune, ascultare şi studierea Cuvântului lui Dumnezeu, îl poate feri pe cel ascultător de orice păcat în orice circumstanţă. Cum a fost cu Hristos, tot astfel poate fi cu orice credincios.

     ">Vine stăpânitorul lumii acesteia<, a spus Isus. >El n-are nimic în Mine< (Ioan 14,30). În El nu se găsea nimic care să răspundă la amăgirile lui Satana. El nu S-a lăsat ademenit de păcat. Nici chiar printr-un gând nu S-a supus ispitei. Aşa poate să fie şi cu noi. Natura omenească a lui Hristos era unită cu cea dumnezeiască; El era pregătit de luptă prin locuirea lăuntrică a Duhului Sfânt. Iar El a venit să ne facă părtaşi de natura Lui dumnezeiască. Câtă vreme suntem legaţi de El prin credinţă, păcatul nu mai are putere asupra noastră. Dumnezeu apucă mâna credinţei noastre şi o ajută să se ţină tare de dumnezeirea lui Hristos, ca noi să putem ajunge la desăvârşire de caracter.
     Şi Hristos ne-a arătat cum se ajunge aici. Prin ce mijloc a biruit El în lupta cu Satana? Prin Cuvântul lui Dumnezeu. El n-a putut să se împotrivească ispitei decât prin Cuvânt. >Stă scris<, a spus El. Nouă ne-au fost date >făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte< (2Petru 1,4). Nouă ne aparţine fiecare făgăduinţă din Cuvântul lui Dumnezeu. Noi trebuie să trăim >prin orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu<. Când sunteţi atacaţi de ispite, nu priviţi la împrejurări sau la slăbiciunile personale, ci la puterea Cuvântului. Toată puterea vi se dă vouă. >Strâng Cuvântul Tău în inima mea<, zice psalmistul, >ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!< >După cuvântul buzelor Tale, mă feresc de calea celor asupritori< (Psalm 119,11; 17,4)." Hristos Lumina Lumii, cap. Ispitirea lui Isus, ultimele două paragrafe.

Orice creştin autentic care se bucură de prezenţa Duhului Sfânt, puterea creatoare, răscumpărătoare şi sfinţitoare a lui Dumnezeu, în calitate de Persoană divină, este o fortăreaţă a neprihănirii, care nu poate fi penetrată decât cu voia minţii lui, altfel poate trăi ca şi Hristos o viaţă normală creştină, aşa cum se trăieşte în Cer în lipsa păcatului!!! Dacă "aşa poate să fie şi cu noi", înseamnă că acest cuvânt cert este asigurarea deplină, totală şi absolută că putem trăi aşa cum a trăit Mântuitorul nostru. Condiţia este ca El să fie realmente Mântuitorul vieţii noastre, nu Mântuitorul din Biblie sau Mântuitorul istoric, de acum două mii de ani!!

Sigiliul Duhului Sfânt asigură consolidarea în adevăr, din punct de vedere intelectual şi spiritual. Ce înseamnă acest lucru în termeni practici? Mulţi creştini autentici au fost în viaţa lor, de dinaintea convertirii, robi ai obiceiului fumatului sau ai băuturilor alcoolice. Înainte de a continua doresc să subliniez faptul că nici un presupus creştin care fumează, care consumă băuturi alcoolice sau care bea din când în când câte un pahar de vin sau de bere, care trage înjurături când şi când sau care blestemă, nu este şi nu poate fi deloc un om născut din nou!!! El este doar o emblemă a spiritului şi caracterului lui Satana, care se dă drept Dumnezeu în templul lui Dumnezeu, chiar în trupul lui, care, dacă ar fi fost locuit de Duhul Sfânt, ar fi devenit un templu al Duhului Sfânt!! Vi-l puteţi închipui pe Hristos având un asemenea comportament, El care a refuzat până şi paharul cu anestezicul din oţet oferit cu scopul de a-l face să nu mai simtă durerea fizică? 

Obiceiul de a fuma nu este doar un simplu obicei, ci în realitate este o înrobire a minţii şi a trupului, pe care le supune prin stimularea dorinţei sau apetitului către fumat. Ei bine, cel ce a fost stăpânit de acest obicei îngrozitor ar trebui să ştie cel mai bine ce înseamnă să fii sigilat împotriva lui, dar şi a dorinţei de a fuma. Izbăvirea din robia păcatului aduce cu sine eliberarea de fumat, băutură şi oricare alte dependenţe. Sigilarea la nivel intelectual are de-a face cu acea conştienzare a minţii cu privire la cât de distrugător este acest obicei, şi o acceptare definitivă, fără compromisuri, din partea ei de a nu mai avea de-a face cu fumatul niciodată, în nici o circumstanţă. Însă, această sigilare nu-i de ajuns, fiindcă este necesară şi sigilarea la nivel spiritual. Adică, din omul respectiv trebuie să fie eliminată definitiv şi pofta şi dorinţa pentru fumat, acel apetit interior ce crease dependenţă de fumat.

Când un astfel de om născut din nou primeşte sigiliul Duhului Sfânt în acest domeniu, el îl primeşte la nivel intelectual şi la nivel spiritual. Adică, nu-i suficient ca o minte să fie bine educată pentru a conştientiza efectele nimicitoare ale fumatului, ci ea are nevoie de puterea Duhului Sfânt pentru a scăpa cu totul din robia respectivă, şi intelectuală, şi spirituală!! Fumatul a ajuns ceva absolut străin pentru natura unui astfel de om, aşa că nu mai face parte din viaţa lui sub nici o formă. Aşa se întâmplă cu fiecare păcat eliminat; acesta nu mai face parte din natura acelei persoane. Dar asta nu înseamnă că el nu se poate întoarce din nou în robie. El este liber să aleagă fie neprihănirea, fie păcatul, dacă îl mai doreşte. Însă, pentru omul care-l preţuieşte pe Hristos şi puterea de viaţă a Duhului Sfânt, a alege din nou păcatul este ceva de nedorit.

Un alt aspect important pe care doresc să-l subliniez este faptul că sigiliul Duhului Sfânt este în sine sigiliul sau pecetea Sabatului lui Dumnezeu! Adevăratul semn al acestui sigiliu este ziua a şaptea. Adevăratul Sabat al lui Dumnezeu are încorporat în el totdeauna puterea creatoare, răscumpărătoare şi sfinţitoare a lui Dumnezeu. Este imposibil să despărţim puterea lui Dumnezeu de Sabatul Său, fiindcă oriunde este prezentă puterea creatoare a lui Dumnezeu este prezent şi Sabatul. Din acest motiv, "sigiliul viului Dumnezeu este pus asupra acelora care au ţinut Sabatul Domnului cu conştiinciozitate". Evenimentele ultimelor zile, cap. Sigiliul lui Dumnezeu şi semnul fiarei, subcap. Ce este sigiliul lui Dumnezeu, par. 2.

Cei care vor alcătui ultima biserică, fără păcat, vor înălţa Sabatul poruncii a patra în aşa fel, încât să iasă în evidenţă puterea neprihănirii lui Dumnezeu. Sabatul ca zi prinde valoare doar dacă omul care îl respectă cu sfinţenie este plin de Duhul Sfânt!! Numai oamenii sfinţi sunt adevăraţii păzitori ai zilei a şaptea. "Adevărata respectare a Sabatului este semnul loialităţii faţă de Dumnezeu." Evenimentele ultimelor zile, cap. Sigiliul lui Dumnezeu şi semnul fiarei, subcap. Ce este sigiliul lui Dumnezeu, par. 4. "Nici o altă instituţie încredinţată iudeilor n-a urmărit aşa de mult să-i deosebească de neamurile din jurul lor cum a făcut-o Sabatul. Dumnezeu a intenţionat ca păzirea lui să-i arate ca închinători ai Săi. Trebuia să fie un semn al despărţirii lor de idolatrie, al legăturii lor cu adevăratul Dumnezeu. Dar, pentru a sfinţi Sabatul, şi oamenii trebuie să fie sfinţi. Prin credinţă, ei trebuie să ajungă părtaşi la neprihănirea lui Hristos. Când i s-a dat lui Israel porunca: >Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti<, Domnul a mai spus şi >Să-Mi fiţi nişte oameni sfinţi< (Exod 20,8; 22,31). Numai în felul acesta Sabatul putea să-i deosebească pe israeliţi ca închinători ai lui Dumnezeu." Hristos Lumina Lumii, cap. Sabatul, par. 9.

Când Hristos a spus că El este Domn şi al Sabatului, a enunţat un adevăr formidabil. Prin aceasta El spunea de fapt că are caracterul Tatălui din cer, că este oglindirea lui Dumnezeu în toate privinţele. Iar pe de altă parte recunoştea că este Creatorul a tot ce se vede! A fi un păzitor al Sabatului înseamnă, deci, a avea caracterul lui Hristos, a fi ca El în caracter. Înseamnă a fi pur şi simplu un om sfânt şi liber în Hristos. Adevărul este că singurii oameni care sfinţesc Sabatul sunt oamenii liberi în Hristos, asemenea Lui în caracter în fiecare stadiu de dezvoltare al acestuia!! Aceşti oameni vor fi singurii care vor purta sigiliul lui Dumnezeu pe frunţile lor!!

     "Sigiliul viului Dumnezeu va fi pus asupra acelora care se dovedesc asemenea lui Hristos în caracter."
     "Cei care primesc sigiliul viului Dumnezeu şi sunt ocrotiţi în vremea strâmtorării trebuie să reflecte pe deplin chipul lui Isus."
     "Sigiliul lui Dumnezeu nu va fi pus niciodată pe fruntea unui bărbat necurat sau a unei femei necurate. Nu va fi pus niciodată pe fruntea unui bărbat sau a unei femei ambiţioase sau iubitoare de lume. Nu va fi pus niciodată pe frunţile bărbaţilor sau ale femeilor cu limbă mincinoasă sau cu inimi înşelătoare. Toţi cei care vor primi sigiliul trebuie să fie fără pată înaintea lui Dumnezeu - candidaţi pentru cer." Evenimentele ultimelor zile, cap. Sigiliul lui Dumnezeu şi semnul fiarei, subcap. Asemenea lui Hristos în caracter, par. 1-3.

Chiar dacă în aceste declaraţii se face referire la al doilea sigiliu, totuşi trebuie ştiut că plinătatea primului sigiliu primit înseamnă sfinţenie, desăvârşire. Numai în acest stadiu se pune sigiliul al doilea. Sigiliul lui Hristos, în calitate de Mare Preot, nu poate sigila vreun păcat cunoscut sau necunoscut în cei 144.000!! Sigiliul al doilea întregeşte în sine lucrarea sigilării. Asta înseamnă la modul cel mai sigur că primirea primului sigiliu, al Duhului Sfânt, trebuie că are de-a face cu sfinţenia, cu desăvârşirea caracterului lui Hristos, pe care fiecare membru al celor 144.000 trebuie să o aibă. Prin urmare, Sabatul adevărat nu poate fi ţinut decât de credincioşi sigilaţi cu sigiliul Duhului Sfânt!

Acum ar trebui să realizăm cu mult mai bine faptul că marea luptă care se va da în viitorul apropiat, nu va fi între două zile ale săptămânii, Sabatul şi duminica, ci între puterea lui Dumnezeu şi semnul fiarei sau puterea păcatului. Numai argumentele biblice că Sabatul este ziua a şaptea nu vor salva nici un om ca să nu primească semnul fiarei!! Este nevoie mai mult decât de argumente biblice, este nevoie de puterea lui Dumnezeu în cel credincios, singura în măsură să-l susţină, împreună cu credinţa, în lupta cea mare! Aşadar, toţi aceia care vor sta de partea lui Dumnezeu sunt doar acei credincioşi ce vor fi plini de puterea lui Dumnezeu, care este sigiliul Său, semnul lui fiind Sabatul zilei a şaptea, şi nu aceia care vor prezenta cele mai bune dovezi din Scripturi în favoarea Sabatului poruncii a patra!!

Mai rămâne acum să abordăm sigiliul Duhului Sfânt din perspectiva ploii timpurii şi a ploii târzii, înainte de a trece la sigiliul al doilea!