De ce seminţia lui Dan este omisă din Apocalipsa 7?

Faptul că numărul 144.000 este un simbol pentru perfecţiunea unui caracter asemenea celui dezvoltat de Mântuitorul pe acest pământ, fiind chiar întruchiparea caracterului Lui în toate privinţele, reiese foarte frumos şi din următorul text biblic: "Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care are să se coboare din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou". Apocalipsa 3,12. A avea scris pe frunte numele Tatălui, numele noului Ierusalim şi numele cel nou al lui Isus, înseamnă în primul rând a avea caracterul lui Dumnezeu şi strălucirea slavei caracterului lui Hristos într-un fel în care toţi ceilalţi mântuiţi nu le pot avea. Nu le pot avea fiindcă nu au trecut niciodată prin încercarea cea mare, subliniată mai cu seamă de timpul strâmtorării lui Iacov, iar în urma acestei experienţe să obţină curăţirea pământescului în acest timp înfiorător întru totul lipsit de har!!! Nici un alt muritor, cu excepţia celor 144.000, nu a trăit şi nu a fost silit să treacă printr-un timp în care sanctuarul de sus să fie închis, deci fără prezenţa reală şi personală a Mijlocitorului Isus Hristos în el, în sfânta sfintelor. "Cei 144 000 erau toţi sigilaţi şi perfect uniţi. Pe frunţile lor scria: Dumnezeu, Noul Ierusalim, şi mai era o stea strălucitoare în care era scris Numele cel nou al lui Isus." Scrieri timpurii, cap. Prima mea viziune, par. 2. "Apoi m-am uitat şi iată că Mielul stătea pe muntele Sionului; şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său." Apocalipsa 14,1.

Această experienţă este unică şi oferă celor 144.000 un nivel al perfecţiunii neatins niciodată pe acest pământ de nici un alt om care s-a născut aici, cu excepţia lui Isus. Această perfecţiune este în întregime opera combinată a lucrării Duhului Sfânt şi a eforturilor personale ale celor 144.000 susţinute prin exercitarea credinţei lui Isus şi a harului Duhului Sfânt! Această experienţă a desăvârşirii se capătă întru totul numai aici pe pământ, înainte de a o continua în cer împreună cu Isus. De ce astfel? Pentru că cei 144.000 sunt singura biserică vie de pe pământ care a învăţat să-l urmeze pe Miel oriunde merge El, chiar şi în lipsa harului divin, mai întâi prin credinţă, şi apoi prin vedere pe durata întregii veşnicii!!!

Ceea ce trebuie să înţelegem cu adevărat este faptul că Apocalipsa, cartea simbolurilor, este menită să ne descopere comorile neprihănirii şi desăvârşirea de care vor avea parte toţi cei ascultători şi râvnitori după ele.

Acum, se cade să depunem efortul, susţinuţi de Duhul Sfânt, de a aprofunda mesajul lui Dumnezeu din Apocalipsa 7, întrucât, aşa cum am văzut, este o parte care completează tabloul din Apocalipsa 14. Este foarte interesant cum începe şi cum se încheie Apocalipsa 14. Mai întâi sunt văzuţi cei 144.000 împreună cu Isus pe muntele Sionului, acolo unde se află templul în care au acces doar cei 144.000 şi Isus, ceea ce înseamnă că se doreşte ca noi să fim introduşi încă de la începutul capitolului şi direct în bucuria biruitorilor, a acelora care au făcut posibilă revenirea Mântuitorului. Apoi, Apocalipsa 14 se încheie cu distrugerea viei pământului, a celor răi, ca urmare a biruinţei obţinute de cei care devin cei 144.000, prin însuşirea slavei neprihănirii lui Hristos, deci a caracterului Lui plin de slavă!! Biruinţa lor vine ca urmare a faptului că s-au calificat a fi "cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel", aşa cum se spune în prima parte a Apocalipsei 14.

Pentru a înţelege mai clar tabloul frumos zugrăvit în prima parte a Apocalipsei 14, cu privire la cei 144.000, Inspiraţia divină a avut grijă să strecoare mai mult cu privire la calitatea caracterului acestora şi la faptul că sunt cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel, în Apocalipsa 7, ceea ce înseamnă în mod sigur că nici o altă grupă de oameni de pe acest pământ, de la origini şi până la distrugerea lui, nu a putut câştiga o astfel de binecuvântare, o astfel de calitate extraordinară, exact asemenea celei a Mântuitorului, care a fost simbolizat în serviciile cortului întâlnirii şi ca snopul de legănat sau cele dintâi roade!!

Primul lucru ce trebuie remarcat aici e faptul că cei 144.000 provin din toate seminţiile lui Israel! Nu voi face nici un efort de a mă concentra acum, mai în profunzime, asupra numelui "Israel", ci doresc să luăm în discuţie cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Problema care apare şi care este destul de evidentă pentru orice cunoscător, e faptul că în lista enumerată în Apocalipsa 7 este omisă sau nu este trecută şi seminţia lui Dan, el fiind unul din fiii lui Israel sau Iacov, după numele lui cel vechi, înainte de experienţa naşterii sale din nou survenită la pârâul Iaboc! Întrebarea firească şi chiar îndreptăţită este: De ce este omisă seminţia lui Dan din lista enumerată aici? A fost intenţia divină sau s-a strecurat o greşeală din partea lui Ioan cel iubit, ucenicul lui Isus? Cât de important este ca noi să aflăm răspunsul la această întrebare? Oare există vreun adevăr ascuns prin omisiunea seminţiei lui Dan din lista respectivă? Doreşte să ne transmită ceva important Duhul lui Dumnezeu?

Ca să aflăm răspunsul corect la toate aceste întrebări, atunci să lăsăm Scripturile să facă singure lumină în astă privinţă!! Chiar dacă poate părea că ne depărtăm puţin de subiectul nostru, acest lucru nu-i adevărat. El are o strânsă legătură cu cei 144.000 într-un fel în care foarte puţini credincioşi ar crede că ar fi cu putinţă. De fapt, de ce să nu o spun, aflarea adevărului în legătură cu seminţia lui Dan va arunca o lumină extraordinară asupra celor 144.000!! Aşadar, să începem mai întâi cu listarea numelor tuturor celor doisprezece fii ai lui Iacov, pentru că din ei aveau să se formeze cele douăsprezece seminţii ale poporului evreu. Numele lor, care avea să reflecte caracterele lor cel mai bine, aşa după cum urma să se vadă în viitorul fiecăruia prin cuvintele profetice rostite chiar de tatăl lor înainte de a muri, le găsim în Geneza 49. Acestea sunt: Ruben, Simeon, Levi, Iuda, Zabulon, Isahar, Dan, Gad, Aşer, Neftali, Iosif şi Beniamin. Aceştia sunt practic cei doisprezece fii ai lui Iacov, el având în total treisprezece, dacă o adăugăm şi pe Dina.

Din aceşti doisprezece fii aveau să se formeze cele douăsprezece seminţii sau triburi ale lui Israel, ce alcătuiau ca un singur tot naţiunea iudaică. Apoi, în Numeri 1 ne întâlnim cu situaţia în care Dumnezeu îi spune lui Moise să facă numărătoarea poporului, care ieşise din Egipt, dar de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pentru a se avea în vedere toţi cei ce puteau purta arme. Aici sunt amintite cele douăsprezece seminţii, dar într-o ordine puţin diferită, din cauza unui eveniment trist petrecut la Sinai, când a fost proclamată legea morală sau cele zece porunci. "Acum, când copiii săi aşteptau să primească ultima sa binecuvântare, Spiritul Inspiraţiei a venit asupra sa şi înaintea lui se desfăşura, într-o viziune profetică, viitorul urmaşilor săi. Unul după altul au fost amintite numele fiilor săi, a fost descris caracterul fiecăruia dintre ei, iar istoria viitoare a seminţiei a fost înfăţişată pe scurt." Patriarhi şi profeţi, cap. Iosif şi fiii săi, par. 45. Cele douăsprezece seminţii enumerate aici sunt următoarele: Ruben, Simeon, Iuda, Isahar, Zabulon, Efraim, Manase, Beniamin, Dan, Aşer, Gad şi Neftali.

Observăm că din această ultimă enumerare lipsesc Iosif şi Levi. Seminţia lui Iosif, cu toate acestea, este cuprinsă în întregime în cea de-a doua listare din Numeri 1, dar prin fiii săi, Efraim şi Manase. Aceşti doi fii ai săi fuseseră născuţi în Egipt de Asnat, Manase fiind întâiul născut. Iacov îi binecuvântează pe amândoi şi le întrevede un viitor luminos. Din acest motiv, Efraim ţine locul tatălui său Iosif, iar Manase este introdus datorită faptului că seminţia lui Levi nu mai trebuia socotită la numărătoare, întrucât lor le fusese destinată preoţia!! În acest fel, potrivit enumerării din Numeri 1, avem tot douăsprezece seminţii, cea a lui Levi netrebuind să fie socotită la numărătoare. "Leviţii, după seminţia părinţilor lor, n-au intrat în numărătoarea aceasta. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: >Să nu faci numărătoarea seminţiei lui Levi şi să nu-i numeri capetele în mijlocul celorlalţi copii ai lui Israel. Dă în grija leviţilor Cortul întâlnirii, toate uneltele lui şi tot ce ţine de el. Ei vor duce Cortul şi toate uneltele lui, vor face slujba în el şi vor tăbărî în jurul Cortului. Când va porni Cortul, leviţii să-l desfacă; şi când se va opri Cortul, leviţii să-l întindă...<." Numeri 1,47-51.

Este foarte important să înţelegem că, în realitate, erau treisprezece seminţii, dacă o adăugăm şi pe ce a leviţilor. Leviţii sunt scoşi din schemă, ca să zic aşa, din cauza evenimentului nefericit al idolatriei de la Sinai. Fiindcă ei au fost singurii care nu au participat la acel eveniment, refuzând să-l sfideze pe Dumnezeu, li s-a încredinţat marea onoare de a fi preoţi ai lui Iahweh în locul tuturor întâilor născuţi din toate familiile iudaice! Aşa se face că ei nu mai trebuiau incluşi la numărătoare, întrucât aveau o slujbă specială, stând cel mai aproape de cortul întâlnirii, asemenea lui Moise şi lui Aaron împreună cu fiii săi. "Preoţia a fost partea ce a fost dată lui Levi..." Patriarhi şi profeţi, cap. Iosif şi fiii săi, par. 47. "Aşa să desparţi pe leviţi din mijlocul copiilor lui Israel; şi leviţii vor fi ai Mei. După aceea, leviţii să vină să facă slujbă în Cortul întâlnirii. Astfel să-i cureţi şi să-i legeni într-o parte şi într-alta, ca un dar legănat. Căci ei îmi sunt daţi cu totul din mijlocul copiilor lui Israel: Eu i-am luat pentru Mine în locul întâilor născuţi, din toţi întâii născuţi ai copiilor lui Israel. Căci orice întâi născut al copiilor lui Israel este al Meu, atât din oameni, cât şi din dobitoace; Mie Mi i-am închinat în ziua când am lovit pe toţi întâii născuţi în ţara Egiptului. Şi Eu am luat pe leviţi în locul tuturor întâilor născuţi ai copiilor lui Israel." Numeri 8,14-18.

     "Prin rânduială dumnezeiască, seminţia lui Levi a fost pusă deoparte pentru serviciul de la sanctuar. În vremurile de demult, fiecare om era preotul propriei sale case. În zilele lui Avraam, preoţia era socotită ca fiind dreptul de întâi născut, al celui mai mare fiu. Acum, în locul primului născut din tot Israelul, Domnul a primit seminţia lui Levi pentru a sluji la sanctuar. Prin această cinste deosebită, El şi-a manifestat aprobarea pentru credincioşia lor, dovedită atât prin alipirea de slujba Sa, cât şi prin executarea judecăţii Sale atunci când Israel a apostaziat, închinându-se la viţelul de aur. Cu toate acestea, preoţia a fost restrânsă numai la familia lui Aaron. Numai lui Aaron şi fiilor săi le era îngăduit să slujească înaintea Domnului; restul seminţiei avea în grijă sanctuarul şi mobilierul lui şi trebuia să le dea ajutor preoţilor în slujba lor, dar nu avea voie să aducă jertfe, să ardă tămâie sau să privească la lucrurile sfinte, până nu erau acoperite." Patriarhi şi profeţi, cap. Cortul şi serviciile lui, par. 17.

Ceea ce trebuie să reţinem de aici, referitor la leviţi, este faptul că ei aveau nu numai slujba preoţească, ci li se încredinţaseră şi autoritatea judecătorească asupra poporului!! Este un lucru extrem de important pe care trebuie să-l memorăm, deoarece ne va ajuta să înţelegem misiunea celor 144.000. Nu trebuie omisă realitatea privitoare la Moise şi Aaron care făceau parte din seminţia lui Levi, Moise având încredinţată de Dumnezeu autoritatea judecătorească, pe care, în timpul celor patruzeci de zile şi de nopţi petrecute împreună cu Dumnezeu în slava divină pe muntele Sinai, o încredinţează fratelui său Aaron. "În lipsa lui Moise, autoritatea judecătorească îi fusese încredinţată lui Aaron..." Patriarhi şi profeţi, cap. Idolatria de la Sinai, par. 4.

Până în momentul de faţă este musai să observăm că din numărul seminţiilor lui Israel, Dan apare ca una dintre ele, nefiind exclusă sau neapărând ca una care nu ar fi trebuit să fie numărată, asemenea leviţilor. Cu acest gând, să pornim mai departe şi să vedem ce seminţii apar enumerate în Numeri 26. Aici are loc a doua numărătoare a lui Israel, faptul cel mai întristător fiind acela că nici un evreu de la vârsta de douăzeci de ani în sus, potrivit primei numărători din Numeri 1, adică din generaţia celor ce au ieşit în mod miraculos din Egipt, dar mai puţin Caleb şi Iosua, nu a intrat în Canaanul pământesc! Această generaţie răzvrătită a trebuit să peregrineze prin pustiu patruzeci de ani şi să piară acolo, mai puţin Caleb şi Iosua, deoarece zece din cele douăsprezece iscoade trimise să spioneze Canaanul au exprimat necredinţa şi lipsa de încredere că pot cuceri ţara. Din acest motiv, toţi cei de la vârsta de douăzeci de ani în sus trebuiau să moară în pustie, înainte ca cei din a doua generaţie să poată intra în Canaanul pământesc. "Între ei, nu era niciunul din copiii lui Israel a căror numărătoare o făcuse Moise şi preotul Aaron în pustiul Sinai. Căci Domnul zisese: >Vor muri în pustiu şi nu va rămâne niciunul din ei, afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun<." Numeri 26,64.65.

În Numeri 26 se reia practic aceeaşi numărătoare, fiind amintite toate cele douăsprezece seminţii, exact ca în Numeri 1, seminţia lui Levi fiind şi de astă dată omisă de la numărătoare datorită slujbei preoţiei încredinţate lor. Asta înseamnă că seminţia lui Dan face parte iarăşi din numărul celor douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi acum urmează partea cea mai interesantă care nu trebuie să ne scape, fiindcă aici Dumnezeu ne-a oferit o lecţie şi un reper demne de luat în atenţie, întrucât doreşte să ne înveţe un mare adevăr. După cum în Canaanul pământesc au intrat douăsprezece seminţii plus una care nu intra la numărătoare, leviţii, tot astfel trebuie să existe şi la intrarea în Canaanul ceresc!!! După cum seminţia lui Dan face parte din numărul celor douăsprezece seminţii ale lui Israel, când acestea au intrat în Canaanul pământesc, atunci este musai şi drept ca această seminţie să facă parte dintre cele dousprezece seminţii care vor intra în Canaanul ceresc!!

Vom vedea că acest model de lucru este unul care ne ajută la descifrarea enigmei referitoare la aparanta omisiune a seminţiei lui Dan din lista enumerată în Apocalipsa 7. Repet, dacă la intrarea în Canaanul pământesc au intrat treisprezece seminţii, dacă-i avem în vedere şi pe leviţi, care nu trebuiau incluşi la numărătoare, dar care totuşi erau o seminţie, tot astfel la intrarea în Canaanul ceresc trebuie să fie tot treisprezece seminţii, printre care se află obligatoriu şi seminţia lui Dan. Şi totuşi, pare că puternicul Cuvânt al lui Dumnezeu, descoperit în Apocalipsa 7, ne stă împotrivă! Dar, oare chiar ne stă împotrivă, sau doreşte să ne descopere un adevăr uimitor, de o frumuseţe inestimabilă?

Întrucât Dumnezeu este neschimbător în absolut orice împrejurare şi întrucât principiile Sale de lucru sunt la fel de imuabile ca şi El, atunci este sigur să spunem că modelul oferit prin intrarea a treisprezece seminţii în Canaanul pământesc constituie şi descrie în acelaşi timp realitatea privitoare la intrarea în Canaanul ceresc tot a treisprezece seminţii!! Principiul absolut neschimbător întotdeauna referitor la poporul Israel este acela că el a fost alcătuit mereu din treisprezece seminţii, douăsprezece numărate şi una, leviţii, nenumărată!!! Dacă acest lucru este adevărat cu poporul Israel din vechime, atunci tot la fel de adevărat trebuie să se petreacă lucrurile cu adevăratul Israel, cel spiritual, sau adevărata biserică a lui Dumnezeu, care a fost clădită de-a lungul mileniilor, de la primul credincios Abel (trebuie incluşi şi părinţii lui, Adam şi Eva) şi până la cei 144.000 de sfinţi ai lui Dumnezeu!!! Acesta este practic adevăratul Israel, casa lui Dumnezeu, stâlpul şi temelia adevărului, despre care se vorbeşte în Apocalipsa 7. Nu trebuie să uităm că numărul 144.000 este simbolic, ceea ce înseamnă că adevăratul Israel din Apocalipsa 7 nu poate fi decât cel spiritual, sau adevărata biserică a lui Hristos, a celor întâi născuţi!!

Cum verificăm că cele afirmate sunt corecte şi demne de crezare în mod absolut indubitabil? Foarte simplu. Acel lucru este descoperit în Scripturile Noului Testament. Lui Ioan i se arată cetatea Noul Ierusalim, care este înconjurată de un zid şi care are douăsprezece porţi, iar pe aceste porţi se află inscripţionate "numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel". Apocalipsa 21,12. Acum, de unde ştim precis, dar absolut precis, fără nici un fel de greşeală sau semn de întrebare, care sunt numele celor douăsprezece seminţii ale lui Israel?

Pentru a răspunde corect, atunci trebuie să ştim că răspunsul nu îl găsim în Apocalipsa 7, ci în Scripturile Vechiului Testament, într-o profeţie care nu s-a împlinit niciodată aşa cum ar fi dorit Dumnezeu să se întâmple cu Israelul fizic. Este vorba despre profeţia pe care o găsim în Ezechiel 48! Aici iară ne întâlnim cu cele douăsprezece seminţii enumerate în Numeri 1 şi 26, cu leviţii de astă dată care au în stăpânire pământul din jurul cetăţii şi al sanctuarului, ei fiind cea de-a treisprezecea seminţie ce nu trebuia să intre la numărătoare. "Astfel moşia leviţilor şi moşia cetăţii vor fi în locul părţii cuvenite domnitorului, în mijloc; adică ce va fi între hotarul lui Iuda şi hotarul lui Beniamin va fi al domnitorului." Ezechiel 48,22.

Doresc să accentuez faptul că aceasta este o profeţie care ar fi trebuit să-şi găsească împlinirea cu poporul Israel imediat după ieşirea lor din robia babiloniană. Asta cu condiţia să fi ieşit toţi, pentru că adevărul crud este acela că din Babilonul antic au ieşit din captivitatea de şaptezeci de ani doar foarte puţini, restul celor mulţi sau grosul preferând să rămână în Babilon, căci acolo îşi făcuseră rostul. Urmaşii acestora aveau să alcătuiască diaspora pe care o întâlnim în timpul lui Hristos şi al Imperiului Roman, şi care venea la Ierusalim de sărbători.

Pe de altă parte, dacă evreii ar fi intrat la nuntă, adică la casătoria cu Mesia, în timpul celor 490 de ani puşi la dispoziţie, atunci în mod cert această profeţie minunată şi-ar fi găsit împlinirea în mod literal. Dar, fiindcă iudeii nu au împlinit niciodată planul lui Dumnezeu, urmează ca această profeţie să-şi găsească o împlinire spirituală, aplicându-se aşadar poporului spiritual al lui Dumnezeu. Aici, în această profeţie, este subliniată realitatea extraordinară cu privire la cele douăsprezece porţi, care "se vor numi după numele seminţiilor lui Israel - trei porţi la miazănoapte: o poartă a lui Ruben, o poartă a lui Iuda şi o poartă a lui Levi. În partea de răsărit, care are o întindere de patru mii cinci sute de coţi, cu trei porţi: o poartă a lui Iosif, o poartă a lui Beniamin şi o poartă a lui Dan. În partea de miazăzi, cu o întindere de patru mii cinci sute de coţi şi trei porţi: o poartă a lui Simeon, o poartă a lui Isahar şi o poartă a lui Zabulon. În partea de apus, cu o întindere de patru mii cinci sute de coţi şi trei porţi: o poartă a lui Gad, o poartă a lui Aşer şi o poartă a lui Neftali". Ezechiel 48,31-34.

Numele celor douăsprezece seminţii care apar pe cele douăsprezece porţi ale cetăţii sunt exact aceleaşi nume ale celor doisprezece fii ai lui Iacov, aşa cum apar enumeraţi în Geneza 49, fără nici un fel de deosebire! În locul celor doi fii ai săi, Efraim şi Manase, apare din nou numele lui Iosif, el fiind de altfel reprezentat de cei doi fii ai săi în enumerările din Numeri 1 şi 29. Şi, de asemenea, apare Levi ca seminţie numărată de astă dată, şi nu ca cea de-a treisprezecea. Faptul cel mai sigur, însă, este că în absolut toate enumerările numelor seminţiilor lui Israel, cu excepţia celei din Apocalipsa 7, apare numele lui Dan sau a seminţiei sale!!! Acest lucru ne spune, potrivit profeţiei din Ezechiel 48, coroborată cu cea din Apocalipsa 21,12, că seminţia lui Dan nu are cum să lipsească din tabloul reprezentat în simboluri în Apocalipsa 7!!! Numele lui şi seminţia sa trebuie să fie parte integrantă din lista enumerată în acest capitol minunat al Apocalipsei, din moment ce poarta unuia dintre zidurile cetăţii, dinspre răsărit, are inscripţionat numele lui!!! Nu are cum să fie altfel, iar Duhul Sfânt nu greşeşte niciodată şi nici nu caută să ne inducă în eroare!

Prin urmare, trebuie să găsim seminţia lui Dan printre cele douăsprezece nume de seminţii din Apocalipsa 7, dar nu ca a douăsprezecea, ci ca a treisprezecea, exact ca şi seminţia lui Levi, adică o seminţie nenumărată între cele douăsprezece deja listate în acel capitol din Apocalipsa!! Asta înseamnă că Duhul Sfânt nu l-a omis înadins, ci doar nu l-a inclus în numărul celor douăsprezece seminţii listate în Apocalipsa 7, fiindcă de fapt nici nu-i nevoie!! Aşadar, dacă avem în minte tabloul intrării în Canaanul pământesc, prin faptul că au intrat în el treisprezece seminţii, douăsprezece numărate şi a treisprezecea nenumărată, nesocotită în numărul lor, seminţia lui Levi, atunci tot le fel trebuie să se petreacă şi la intrarea în Canaanul ceresc, acolo unde trebuie să intre tot treisprezece seminţii, douăsprezece numărate sau listate, şi una, a treisprezecea, nenumărată, chiar seminţia lui Dan!!! Or, exact acest lucru îl face Duhul Sfânt în Apocalipsa 7, iar acest fapt uimitor constituie subiectul episodului următor.