Uimitoarea seminţie a lui Dan din Apocalipsa 7!

Aşadar, unde putem găsi seminţia lui Dan în Apocalipsa 7? Oricât de bine am citi-o, chiar cu minuţiozitate, tot nu găsim enumerat acolo şi numele seminţiei lui Dan! Dar, să vedem ce se spune în prima parte a acestui capitol: "Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: o sută patruzeci şi patru de mii, din toate seminţiile fiilor lui Israel. Din seminţia lui Iuda, douăsprezece mii erau pecetluiţi; din seminţia lui Ruben, douăsprezece mii; din seminţia lui Gad, douăsprezece mii; din seminţia lui Aşer, douăsprezece mii; din seminţia lui Neftali, douăsprezece mii; din seminţia lui Manase, douăsprezece mii; din seminţia lui Simeon, douăsprezece mii; din seminţia lui Levi, douăsprezece mii; din seminţia lui Isahar, douăsprezece mii; din seminţia lui Zabulon, douăsprezece mii; din seminţia lui Iosif, douăsprezece mii; din seminţia lui Beniamin, douăsprezece mii au fost pecetluiţi." Apocalipsa 7,4-8.

Din această listă enumerată lipseşte, în aparenţă, seminţia lui Dan. Locul ei este luat de către Manase; altfel toate numele seminţiilor ce sunt enumerate sunt chiar numele celor doisprezece fii ai lui Iacov, aşa cum sunt menţionaţi ei în Geneza 49. Înainte de a continua pe linia de gândire trasată în episodul trecut, pentru a avea o continuitate logică, bine întemeiată, trebuie să amintesc faptul că mulţi dintre aşteptătorii care se îndeletnicesc cu cititul, au găsit în declaraţia următoare, în aparenţă, posibilul răspuns pentru lipsa seminţiei lui Dan din Apocalipsa 7. Ea sună astfel: "Deoarece seminţia lui Dan pare să fi fost prima care a introdus închinarea la idoli în Israel (Judecători 18), şi deoarece caracterul lui nu va califica pe nimeni pentru primirea în Canaanul ceresc, numai seminţia lui Dan, dintre cele douăsprezece seminţii, este omisă din lista enumerată în Apocalipsa 7". The S.D.A. Bible Commentary, vol. 1, pag. 482.

Deci, din cauză că această seminţie ar fi introdus prima închinarea la idoli, ea, în aparenţă, este omisă din Apocalipsa 7. Acest lucru este adevărat numai în măsura în care absolut toţi descendenţii acestei seminţii au păstrat închinarea idolatră, renunţând la Dumnezeul cerului!!! Însă, ar fi imposibil să se spună despre cineva ai cărui părinţi au fost idolatri, care refuză să aducă închinare zeităţilor păgâne, el sau ea preferând cu bucurie închinarea adusă doar Dumnezeului adevărat, Creatorul tuturor, că nu va fi mântuit, doar pentru că provine din seminţia lui Dan, care într-un anumit timp al istoriei, în trecut, a introdus închinarea idolatră!! În declaraţia de mai sus, se specifică foarte clar faptul că nimeni nu poate fi calificat pentru primirea în cer dacă păstrează şi are un caracter asemenea caracterului acelor urmaşi ai lui Dan, care, spre nenorocirea lor, au introdus primii închinarea idolatră în Israel!

Prin urmare, ceea ce ne califică pentru cer este un caracter sfânt, iar Inspiraţia divină dovedeşte fără putinţă de tăgadă adevărul că seminţia spirituală a daniţilor va fi în cer, numele acesteia aflându-se pe una din porţile zidului de la răsărit, care înconjoară cetatea Noul Ierusalim. Aşadar, ceea ce trebuie să înţelegem privitor la declaraţia de mai sus este faptul că ea se referă strict la seminţia lui Dan după trup, nu după spirit, întrucât, este adevărat, nici un închinător la idoli nu va avea acces în cer. În sensul negativ al ei, seminţia lui Dan, după trup, este reprezentativă pentru toţi idolatrii care nu au ce căuta în cer şi pe noul pământ, dacă nu se îndreaptă şi nu primesc în inimă harul transformator al lui Hristos!!! "Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate! Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!" Apocalipsa 22,14.15. "Cel ce va birui va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu. Dar, cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua." Apocalipsa 21,7.8.

Aş dori să reţinem faptul că nicăieri în Scripturi nu este scris că seminţia lui Dan, după introducerea închinării idolatre, până la împrăştierea naţiunii iudaice printre popoare, ar fi rămas închinătoare la idoli, ca o seminţie condamnată definitiv la imposibilitatea mântuirii!! Ar fi imposibil de crezut că printre daniţi să nu fi existat credincioşi adevăraţi, cu un caracter nepătat, care vor fi primiţi în cer pe baza caracterului lor sfânt, asemenea celui al Mântuitorului. Întrucât Dumnezeul harului a făcut deja lumină în ce priveşte seminţia lui Dan, în sensul că numele ei se află în mod cert pe una dintre porţile cetăţii noului Ierusalim şi mai ales prin faptul că niciodată nu lipseşte din enumerarea celor douăsprezece seminţii ale lui Israel, în era Vechiului Testament, atunci este de aşteptat tot la modul cel mai cert ca numele ei să apară şi în Apocalipsa 7!!

Vreau să înţelegem încă de la bun început că toate seminţiile amintite pe nume în Apocalipsa 7 sunt de natură spirituală, trebuie înţelese în sens spiritual, deci reprezintă şi întregeşte totul adevăratului popor spiritual al lui Dumnezeu, Israel, casa lui Dumnezeu, stâlpul şi temelia adevărului, din momentul convertirii lui Adam şi a Evei şi până la cei 144.000 de sfinţi!!! Aceste seminţii nu sunt seminţiile fizice ce au alcătuit cândva naţiunea iudaică, deoarece astăzi este puţin probabil ca vreun iudeu să mai ştie din ce seminţie face parte! De asemenea, nu poate fi Israelul fizic, întrucât acesta nu va mai deveni niciodată biserica lui Dumnezeu prin care să încheie lucrarea mântuirii pe acest pământ. Dar, asta nu înseamnă deloc că printre cei 144.000 nu vor fi şi evrei după trup, căci chiar vor fi. Au fost mântuiţi, şi vor mai fi salvaţi, mulţi evrei după răstignirea Mântuitorului, prin primirea Evangheliei, aşa ca ar fi nedrept pentru cineva să creadă că evreii nu mai au şanse la mântuire. Ei au, însă doar ca indivizi, ca persoane individuale, nu ca naţiune!

Privind din această perspectivă, atunci este foarte corect să tragem concluzia justă că biserica Israel din Apocalipsa 7 este adevărata biserică a lui Dumnezeu, Israelul spiritual. Acum, să ne întoarcem la cele douăsprezece seminţii ale lui Israel pentru a vedea unde este, unde găsim seminţia lui Dan. Pentru a afla răspunsul, fără nici cea mai mică greşeală, este necesar să ne aducem aminte de principiul enunţat în episodul trecut, referitor la cele treisprezece seminţii ale lui Israel. După cum în Canaanul pământesc au intrat treisprezece seminţii, dintre care una nesocotită în numărul celorlalte douăsprezece, tot astfel trebuie să se întâmple şi la intrarea în Canaanul ceresc, unde trebuie să găsim tot treisprezece seminţii, dintre care una, la fel ca şi leviţii, nefăcând parte din numărul celor douăsprezece seminţii spirituale ale Israelului spiritual, întrucât biserica mântuită în cele din urmă va fi Israelul spiritual şi nu cel după trup, potrivit profeţiilor biblice.

Aşadar, în Apocalipsa 7 sunt enumerate exact treisprezece seminţii, printre care şi cea a lui Dan!!! Pare incredibil? Atunci să urmărim cu atenţie textul inspirat. El spune în felul următor: "Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: o sută patruzeci şi patru de mii, din toate seminţiile fiilor lui Israel". După care urmează enumerarea celor douăsprezece seminţii ale lui Israel. Cheia care descifrează aparenta enigmă legată de seminţia lui Dan sunt cuvintele "din toate seminţiile fiilor lui Israel"!!! Întrebarea este: Câte seminţii au intrat în Canaanul pământesc? Treisprezece, dacă socotim şi seminţia lui Levi, seminţia preoţească! Tot la fel, cuvintele "toate seminţiile" din Apocalipsa 7 au menirea de a scoate în evidenţă tocmai acest aspect al enigmei, această realitate privitoare la toate, dar toate cele treisprezece seminţii ale lui Israel!!!

Ei bine, toate seminţiile fiilor lui Israel, ale Israelului spiritual, ca de altfel şi ale Israelului fizic, sunt treisprezece, cele douăsprezece enumerate, după propoziţia analizată de noi mai sus, iar a treisprezecea fiind chiar cei 144.000, adevărata seminţie spirituală a lui Dan din Apocalipsa, pentru că sunt luaţi şi pecetluiţi "din toate seminţiile fiilor lui Israel"!!! (Mai simplu este aşa să ne gândim: sunt douăsprezece seminţii enumerate, din care sunt luaţi, scoşi sau puşi deoparte câte douăsprezece mii din fiecare din cele douăsprezece seminţii. Toţi aceşti douăsprezece mii adunaţi ne dau seminţia separată a celor 144.000, care provin sau au rezultat din toate cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Fiind scoşi din ceva, înseamnă că ei alcătuiesc un ceva separat de întregul nostru, constituit din cele douăsprezece seminţii, adică o altă seminţie în cazul nostru. În felul acesta, a rezultat o a treisprezecea seminţie, întrucât toate celelalte dousprezece seminţii rămân mai departe tot douăsprezece, dar fiecare "numărând" cu mai puţin de dousprezece mii din numărul lor total, indiferent cât ar fi acest total). Acesta este adevărul formidabil al Evangheliei. Dar acest adevăr fenomenal nu se opreşte aici, Duhul Sfânt având grijă să descopere alte câteva frumuseţi extraordinare ale adevărului divin!

Prin urmare, cei 144.000 sunt seminţia spirituală a lui Dan, seminţia care nu intră la numărătoare, tot la fel ca şi cea a leviţilor. Este foarte interesant faptul că atât seminţia lui Levi, cât şi seminţia spirituală a lui Dan, cei 144.000, sunt înlocuite între cele douăsprezece seminţii de seminţia lui Manase, ceea ce indică faptul că atunci când Manase este introdus între cele douăsprezece triburi ale lui Israel, atât în Vechiul cât şi în Noul Testament, în Apocalipsa 7, seminţia care este scoasă este sau devine totdeauna a treisprezecea, care nu mai intră la număr, trebuind lăsată la o parte pentru un scop special, cel al preoţiei!!! Acum, să ne reamintim de ce seminţia lui Levi a ajuns să fie nenumărată printre celelalte seminţii ale lui Israel. Fiindcă la Sinai a avut loc acea răzvrătire de pe urma căreia toţi întâii născuţi din Israel au pierdut dreptul de a mai fi preoţi pentru Cel preaînalt! Asta înseamnă că acelaşi lucru trebuie să se petreacă şi cu seminţia lui Dan, din moment ce apare în Apocalipsa 7 ca o seminţie nenumărată şi chiar neamintită pe nume, şi vom vedea de ce. Observaţi, vă rog, că cei 144.000 provin din toate seminţiile lui Israel, ceea ce presupune de la sine că ei ajung pe poziţia de preoţi, asemenea leviţilor, dar după rânduiala lui Melhisedec!!!

Ei vor fi singurii sfinţi calificaţi să ajungă preoţi şi împăraţi ai neprihănirii, după rânduiala lui Melhisedec, pe un pământ blestemat de păcat, într-un fel în care nici Enoh şi nici ceilalţi mântuiţi înviaţi şi înălţaţi la cer n-au ajuns niciodată pe acest pământ!!! Ceea ce-i califică să fie astfel este acea desăvârşire a caracterului căpătată prin curăţirea pământescului, fără Mijlocitorul Isus Hristos, în cel mai teribil timp lipsit de har din toată istoria omenirii!!! Enoh, Moise, Ilie şi sfinţii înviaţi o dată cu învierea Mântuitorului, care au fost înălţaţi la cer, nu s-au calificat niciodată să devină preoţi şi împăraţi ai neprihănirii, după rânduiala lui Melhisedec, pe pământ în felul în care vor fi calificaţi cei 144.000. Cei enumeraţi nu au trecut niciodată prin timpul strâmtorării lui Iacov şi nu au ajuns pe pământ, înainte de înălţarea la cer, curăţiţi de pământesc sau de simpatia pentru Satana!!!

Desigur, ei s-au calificat pe pământ să fie preoţi şi împăraţi ai neprihănirii, după rânduiala lui Melhisedec, dar nu în felul în care vor deveni împăraţi şi preoţi ai neprihănirii cei 144.000! Aceştia din urmă vor putea rezista răului, ispitelor şi lui Satana într-un timp fără har şi fără Mijlocitor divin, ceea ce nu s-a întâmplat şi cu cei din categoria amintită puţin mai sus. Aşadar, avem preoţia levitică, o preoţie trecătoare în care sângele vărsat al ţapilor, mieilor, iezilor, etc., era doar un simbol al jertfei Mântuitorului pe cruce, şi preoţia lui Melhisedec, o preoţie veşnică în care adevăratul sânge al Mântuitorului stă la baza ei. Va fi o preoţie care nu se va desfiinţa niciodată în toată veşnicia. "Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost junghiat şi ne-ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. Ai făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi noi vom împărăţi pe pământ!" Apocalipsa 5,9.10. (KJV Bible). "Şi din partea lui Isus Hristos, Martorul credincios, Cel întâi născut din morţi, Domnul împăraţilor pământului! A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin." Apocalipsa 1,5.6. Templul celor 144.000 va sta ca mărturie şi dovadă cu privire la această preoţie veşnică a lui Melhisedec. (Desigur, nu va fi un templu unde să se facă mijlocire pentru păcătos şi pentru păcat, căci păcatul va dispărea definitiv din Univers, fără posibilitatea apariţiei sale vreodată de-a lungul veşniciei. În schimb, va fi un templu unde Isus şi cei 144.000 dezvoltă planul de educaţie în neprihănire a tuturor făpturilor inteligente, izvorât din experienţa lor unică. Ei vor împărtăşi inteligenţelor cereşti experienţa lor într-un fel în care va asigura Universul permanent împotriva oricărei posibilităţi a apariţiei păcatului. Experienţa crucii lui Hristos se va împleti cu experienţa vieţii celor 144.000 din timpul strâmtorării lui Iacov. Aici sunt ascunse măreţii insondabile ale Evangheliei, care trebuie împărtăşite tuturor făpturilor inteligente). Practic, cei 144.000 întăresc preoţia lui Melhisedec în care intră absolut toţi oamenii răscumpăraţi şi mântuiţi, într-un fel în care nu ar fi fost posibil fără existenţa lor!

Ceea ce trebuie să înţelegem din aceste lecţii extraordinare e faptul că a treisprezecea seminţie, din toate seminţiile lui Israel, indiferent că-i după trup sau spirituală, este seminţia preoţească; în primul caz, preoţia levitică, trecătoare, iar în al doilea caz preoţia daniţilor sau preoţia veşnică a lui Melhisedec!!! Să mergem şi mai departe, pentru a descoperi alte adevăruri fermecătoare şi mântuitoare. Am specificat în episodul trecut faptul că leviţii aveau autoritatea judecătorească, ceea ce înseamnă că ei puteau judeca pricinile poporului, deci poporul în ansamblul lui! Desigur, mai aveau menirea de a învăţa poporul toate cele privitoare la legea lui Dumnezeu, întrucât leviţii sau preoţii trebuiau să fie cei mai bine pregătiţi din popor pentru a-l învăţa şi a-i repeta căile neprihănirii, pentru ca poporul, prin ascultare, să devină şi să fie totdeauna cap şi nu coadă.

Având în vedere această realitate incontestabilă, putem spune cu certitudine maximă că şi cei 144.000 sau seminţia lui Dan trebuie să aibă autoritatea judecătorească peste poporul lui Dumnezeu. Şi o au cu prisosinţă, întrucât ei trebuie să judece, întocmai cum o făceau şi leviţii. (Motivul pentru care Levi apare între cele douăsprezece seminţii enumerate în Apocalipsa 7 este acela că preoţia levitică a fost desfiinţată de Hristos prin jertfa Sa şi, deci, această seminţie nu mai poate fi o seminţie nenumărată, care nu intră în numărul celor douăsprezece seminţii! Această preoţie era doar o umbră a adevăratei preoţii a lui Hristos. Vezi Evrei 9 şi 10). Adevăraţii judecători ai poporului lor sunt daniţii sau cei 144.000. Cuvintele profetice ale lui Iacov stau ca mărturie în acest sens. Iată-le: "Dan va judeca pe poporul său, ca una din seminţiile lui Israel." Geneza 49,16.

Întrebarea care se iveşte este aceasta: Cum fac ei judecata? În ce fel sunt ei judecătorii poporului lor? Răspunsul este foarte simplu. Prin aceasta vom vedea că Laodicea nu este poporul care face judecata, ci dimpotrivă poporul care este judecat! De cine? Chiar de către cei 144.000 de sfinţi filadelfieni!!! Cum săvârşesc ei judecata poporului lui Dumnezeu? Laodicea pretinde că este poporul lui Dumnezeu, şi este în sensul în care dipune de solia primilor trei îngeri în formă teoretică, solie ce se regăseşte în întregime în cărţile scrise de Ellen White, profetul bisericii adventiste, această biserică fiind cea mai reprezentativă pentru starea laodiceană. De fapt, să nu uităm că întregul mediu adventist este încropit, mediu în care se găsesc leviţii spirituali şi parte a fecioarele înţelepte. În realitate, leviţii spirituali sunt tot fecioare înţelepte, doar că spre deosebire de acestea din urmă ei sunt aceia prin care Dumnezeu, asemenea lui Ioan Botezătorul, vin cu solia strigătului de la miezul nopţii, sau solia marii avertizări mondiale. Cu alte cuvinte, ei sunt primii care introduc acest mesaj în întregul mediu adventist, după care acesta ia amploare şi se va face auzit în toată lumea, având menirea să trezească şi majoritatea fecioarelor înţelepte care se găsesc în toate bisericile protestante.

Când mesajul divin este prezentat la nivel mondial, el poartă în sine cuvintele de judecată ale lui Dumnezeu adresate Babilonului cel mare. Dar mai mult, în acele cuvinte se spune clar următorul adevăr: "Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!" Apocalipsa 14,7. Ceasul judecăţii amintit aici nu face referire doar la judecata de cercetare, care debutează în 22 octombrie 1844, şi care îi are în vedere pe toţi sfinţii lui Dumnezeu morţi, ce aşteaptă învierea, ci face referire în mod expres la judecata şi condamnarea care-i aşteaptă pe toţi aceia care primesc semnul fiarei şi aduc închinare fiarei şi icoanei ei! "Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: >Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei!<" Apocalipsa 13,9-11.

Întrucât majoritatea omenirii va primi semnul fiarei, adică acceptă în închinarea lor sabatul fals, duminica, cuvintele profetice redate mai sus, reprezintă judecata şi totodată condamnarea acestora. Când toate fecioarele înţelepte ajung sigilate, după ce trec de marea încercare finală, decretul morţii, ele devin cei 144.000, sfinţi ce trebuie să judece pe poporul pretins al lui Dumnezeu într-un fel în care nu a fost posibil în timpul de har, timpul când este adresată lumii marea avertizare mondială. Spiritul laodicean nu va fi frânt prin prezentarea Evangheliei neprihănirii lui Hristos, cei mai mulţi laodiceeni unindu-se cu Babilonul cel mare sau sinagoga lui Satana. Când cei 144.000 vor descoperi caracterul lui Dumnezeu, în timpul lipsit de har, într-un fel care nu a fost cu putinţă în timpul de probă, toată sinagoga Satanei va cădea la picioarele sfinţilor, dându-şi seama că judecata lor, prin descoperirea neprihănirii lui Hristos, ce-i face să conştientizeze şi să înţeleagă în mod deplin caracterul păcatului, caracterul lui Satana şi caracterul lui Dumnezeu, pus în contrast prin viaţa şi caracterul celor 144.000, este dreaptă, aceasta aducându-le condamnarea. Atunci pretinsul popor al lui Dumnezeu, întruchipat de iudeii din sinagoga lui Satana, care sinagogă chiar crede că aduce un serviciu lui Dumnezeu prin încercarea de a-i distruge pe cei despre care crede că au adus plăgile şi nenorocirile de pe pământ, se vede judecat de propriile fapte, dar prin descoperirea neprihănirii lui Hristos, pe fondul auzirii glasului lui Dumnezeu din cer, care se adresează doar celor 144.000!

Toţi acei iudei au preferat să rămână laodiceeni până la capăt, ei fiind alcătuiţi din toate fecioarele neînţelepte care aud marea avertizare şi refuză Evanghelia, precum şi din aceia care acceptă unele puncte ale adevărului descoperit, dar care mai apoi, din cauza încercărilor care devin tot mai severe, preferă să renunţe la Dumnezeu! Ca să fiu mai concis, după cum leviţii nu au participat deloc la idolatria de la Sinai, când era proclamată cu slavă legea lui Dumnezeu, tot astfel cei 144.000 nu vor participa deloc la închinarea idolatră pe care o impune prin forţă icoana fiarei sau protestantismul apostat susţinut de papalitate şi puterea civilă, în timpul când este proclamată marea avertizare mondială ce are în centrul ei proclamarea sfinţeniei legii lui Dumnezeu, mai cu seamă Sabatul, care reflectă cel mai bine neprihănirea şi sfinţenia lui Hristos!

După cum Dumnezeu a poruncit leviţilor să se încingă cu sabia şi să ucidă pe toţi cei care rămăseseră nepocăiţi, din poporul lor, tot astfel, daniţii sau cei 144.000, primesc poruncă de la Dumnezeu să ucidă cu "o sabie ascuţită" - Cuvântul lui Dumnezeu (Apocalipsa 19,15) - via pământului sau sinagoga lui Satana. Asta înseamnă că ei nu vor ucide literal precum leviţii, ci o vor face prin descoperirea caracterului lui Hristos spre sfârşitul timpului strâmtorării lui Iacov, când are loc totodată şi curăţirea pământescului lor!! Aşadar, judecata săvârşită asupra poporului lor, asupra celor care s-au declarat creştini, dar care dovedesc că nu sunt, fiindcă resping oferta plină de milă a lui Dumnezeu, înseamnă descoperirea caracterului lui Dumnezeu şi a dreptăţii Sale, care-i aduce pe toţi cei nelegiuiţi în situaţia de a înţelege că sunt condamnaţi de propriile fapte şi pierduţi pe vecie!

Judecata aceasta înseamnă pur şi simplu a-i pune pe cei răi faţă în faţă cu dreptatea lui Dumnezeu şi a legii Sale, pe care au încălcat-o, pentru a se putea vedea exact aşa cum îi vede Dumnezeu şi pentru ca astfel să conştientizeze pe deplin că întreaga vinovăţie şi condamnare le aparţine în totalitate!!! În felul acesta se vor împlini cuvintele profetice ale lui Iacov adresate lui Dan, pe care cei 144.000 le vor împlini.

Mai există o faţetă a adevărului Evangheliei descoperită în Apocalipsa 7 ce nu trebuie să ne scape. De ce se spune că cei 144.000 sunt luaţi din toate seminţiile lui Israel? Dintr-un motiv extraordinar de întemeiat, şi anume pentru că ei, cei 144.000 sau seminţia lui Dan, trebuie să fie "cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel", cei "răscumpăraţi dintre oameni". Apocalipsa 14,4. Ei sunt luaţi câte douăsprezece mii din fiecare cele douăsprezece seminţii ale lui Israel, ceea ce înseamnă că sunt cele dintâi roade, asemenea snopului de legănat care era secerat primul înainte de a avea loc secerişul. Asta mai înseamnă că numărul 12.000 este un simbol reprezentativ pentru cele dintâi roade, luate, adunate sau secerate din fiecare seminţie. Atunci, numărul 144.000 nu înseamnă numai perfecţiunea caracterului lui Hristos în ei, ci este un simbol şi pentru primele roade sau cel dintâi rod, adunat din toate seminţiile lui Israel.

După cum fiecare fermier evreu trebuia să secere primele spice coapte şi să le strângă într-un snop pentru a fi prezentat la templu, ca să fie legănat de preot, tot astfel Hristos, marele Secerător, trebuie să prezinte mai întâi primele roade, mai înainte de a avea loc marele seceriş al sufletelor celor morţi în Hristos! De vreme ce sfinţii lui Dumnezeu, cei 144.000 se califică a fi cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel, atunci este un fapt simplu de văzut că cele douăsprezece seminţii ale lui Israel reprezintă marele seceriş al tuturor morţilor adormiţi în Hristos, care aşteaptă învierea!! Ne aducem aminte că, fără prezentarea primelor roade, nu era chip să aibă loc secerişul. Tot astfel, fără prezentarea unei biserici absolut curate, sfinte, fără pată, în care chipul lui Hristos să fie oglindit în mod absolut perfect, marele seceriş sau învierea drepţilor lui Hristos nu poate avea loc!!

Să reţinem, deci, că numele celor douăsprezece seminţii amintite în Apocalipsa 7 fac referire şi simbolizează caracterul fiilor lui Iacov, cele douăsprezece seminţii, care întregesc Israelul spiritual, simbolizează întreaga biserică a lui Hristos de la Adam şi până la cei 144.000, iar seminţia lui Dan sau cei 144.000 reprezintă cel dintâi rod care trebuie prezentat înainte de venirea lui Hristos pe norii cerului, în virtutea căruia se face posibilă învierea întregului Israel adormit, adică a sfinţilor lui Dumnezeu morţi de-a lungul veacurilor, morţi care aşteaptă învierea. Faptul că cei 144.000 sunt luaţi din toate seminţiile fiilor lui Israel, înseamnă că ei trebuie să fie oglinda lui Israel, reflectarea caracterului bisericii adevărate, dar într-un fel care să facă posibilă învierea şi venirea lui Hristos. Ei trebuie să fie fruntea, cum se mai spune, a tot ce este mai bun şi reprezentativ pentru biserica adormită, nişte sfinţi care trebuie să ducă desăvârşirea caracterului până acolo, încât marea clădire a adevăratei biserici spirituale, clădită de-a lungul mileniilor, a celor născuţi din nou, să fie întreagă şi desăvârşită. Această desăvârşire va fi atinsă în cel mai neprielnic timp şi în condiţiile cele mai precare şi îngrozitoare din punct de vedere moral şi spiritual din câte au existat pe pământ! Însă, clădirea caracterului bisericii spirituale a lui Dumnezeu, a tuturor celor întâi născuţi, de la Adam şi până la daniţii spirituali, cei 144.000, va fi finalizată în neprihănire şi desăvârşire şi totodată în triumf total!!! Tot meritul pentru această capodoperă a mântuirii aparţine întru totul lui Hristos şi Duhului Sfânt, spre slava Tatălui ceresc!!

Acesta este tabloul şi Evanghelia lui Hristos din prima parte a Apocalipsei 7, privitor la cei 144.000 şi la cele douăsprezece seminţii ale lui Israel!