Sigiliul Duhului Sfânt (II)

Ceea ce trebuie înţeles cu adevărat este faptul că primul sigiliu sau sigiliul Duhului Sfânt implică un proces, o lucrare de durată care se desfăşoară pe întregul parcurs al vieţii credinciosului. Nu este lucrarea unui moment, ci este un proces îndelungat. Întrucât această lucrare cuprinde laolaltă naşterea din nou şi sfinţirea, atunci se înţelege de la sine că este o lucrare de durată. Pe când, prin contrast, sigiliul al doilea, sigiliul lui Hristos, în calitate de Mare Preot, este o lucrare de moment ce survine imediat după încheierea judecăţii de cercetare a celor 144.000 sau a celor vii, căci ei vor fi singurii sfinţi în viaţă la ora aceea de pe întreg mapamondul. Vom pricepe mai bine aceste aspecte pe măsură ce derulăm studiul nostru privitor la aceste două sigilii.

În declaraţia următoare se specifică foarte limpede că sigiliul Duhului Sfânt este o lucrare de durată, un proces a cărui menire este aceea de a consolida sau stabili în adevăr mintea şi spiritul!!! "De îndată ce poporul lui Dumnezeu este sigilat pe frunte - şi acesta nu este un sigiliu sau un semn care să poată fi văzut, ci o consolidare în adevăr, atât din punct de vedere intelectual, cât şi spiritual - în aşa fel încât să nu poată fi clintiţi şi, de îndată ce poporul lui Dumnezeu este sigilat şi pregătit pentru zguduire, aceasta va avea loc. Într-adevăr, aceasta deja a început; judecăţile lui Dumnezeu sunt acum pe pământ cu scopul de a ne avertiza, pentru ca noi să putem şti ce va urma să se întâmple." The S.D.A. Bible Commentary, vol. 4, pag. 1161.

Din nefericire, trebuie să spun că prea mulţi aplică această declaraţie la sigiliul care este pus asupra celor 144.000! Însă, acest lucru este o greşeală care afectează în mod grav concepţia cu privire la sigilare. În primul rând, o consolidare în adevăr implică o durată de timp, în interiorul căruia trebuie depuse sforţări sau eforturi pentru a rămâne biruitor în lupta cu ispitele şi cu puterile întunericului, deci pentru a rămâne mai departe sigilat în neprihănire, în fiecare domeniu al vieţii în care a fost pusă pecetea Duhului Sfânt sau prezenţa Sa personală, căci până la urmă sigiliul Duhului Sfânt este prezenţa personală a Duhului Sfânt în viaţa credinciosului!!

Dacă acest sigiliu despre care se pomeneşte în declaraţia de mai sus, ar fi aplicat celor 144.000 în momentul când se sfârşeşte judecata lor de cercetare, atunci în ce sens ar putea fi acesta o consolidare în adevăr, şi intelectuală, şi spirituală? Când cei care ulterior vor forma biserica celor 144.000 sunt puşi faţă în faţă cu decretul morţii, ei sunt aduşi în situaţia de a lua ultima decizie, pentru neprihănire sau pentru păcat şi moarte veşnică. Dacă ei nu ar beneficia mai întâi de sigiliul Duhului Sfânt, deci de consolidarea în adevăr, din punct de vedere intelectual şi spiritual, atunci ar fi de-a dreptul imposibil de aşteptat ca, fără primul sigiliu, ei să ia decizia, să hotărască să rămână de partea lui Hristos în acele ore grozave!!! Fără deţinerea primului sigiliu, primirea celui de al doilea sigiliu este o imposibilitate. Această grozăvie se întâmplă doar cu fecioarele neînţelepte şi cu lumea în general care rămâne nepocăită!!

Numai primirea şi deţinerea sigiliului Duhului Sfânt face posibilă şi de dorit primirea celui de al doilea sigiliu, al marelui nostru Preot! Deci, sigiliul Duhului Sfânt necesită timp, întrucât este necesară o consolidare în adevăr, din punct de vedere intelectual şi spiritual, pe când sigiliul lui Hristos este o lucrare instantanee, care nu necesită timp, şi survine la încheierea judecăţii de cercetare a celor vii!! Adevărul referitor la primul sigiliu ca fiind o stabilire în adevăr, fapt care necesită eforturi personale şi exercitarea unei credinţe vii, credinţa lui Isus, este întărit prin următoarele două declaraţii: "Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii". Proverbe 4,23. "Prin harul lui Dumnezeu şi prin eforturile lor stăruitoare, trebuie să fie biruitori în lupta cu cel rău." Tragedia veacurilor, cap. În Sfânta Sfintelor, par. 6.

Primul sigiliu trebuie să devină o necesitate pentru orice credincios care-şi doreşte mântuirea mai mult decât orice, fiindcă este singura posibilitate reală prin care poate fi pregătit ca să treacă cu bine de marea încercare finală, numită după cum am văzut decretul morţii! Toţi cei care vor să ajungă parte a bisericii celor 144.000 trebuie să conştientizeze mai mult decât orice importanţa reală a acestui sigiliu, al Duhului Sfânt, care face posibilă primirea celui de al doilea sigiliu, prin care se asigură trăirea fără Mijlocitor în timpul lipsit de har, timpul strâmtorării lui Iacov.

Primirea plinătăţii primului sigiliu mai înseamnă atingerea unui anumit nivel al desăvârşirii, în aşa fel încât sufletul să fie pregătit pentru primirea celui de al doilea sigiliu, care-l face impenetrabil la toate atacurile demonilor şi oamenilor învrăjbiţi împotriva lui în timpul strâmtorării lui Iacov. Dar, ce înseamnă în mod concret primirea sigiliului Duhului Sfânt? Fiind un proces, înseamnă că această sigilare înseamnă excluderea păcatului la nivel intelectual şi spiritual, şi umplerea locului rămas liber cu plinătatea Duhului Sfânt!! Acest lucru presupune în sine o creştere în har, în înţelepciunea Duhului Sfânt şi o apropiere tot mai mult de Hristos printr-o asemănare perfectă cu caracterul Celui ce a biruit păcatul!

Prima mare lucrare a harului în inima celui credincios este eradicarea sau dezrădăcinarea vrăjmăşiei, a păcatului stăpânitor sau altfel spus a naturii spirituale a lui Satana cu care se nasc toţi oamenii. Acest aspect deosebit de important peste care nimeni doritor după mântuire nu trebuie să treacă este tratat de Pavel în Romani 6-8. Am dezvoltat punct cu punct acest adevăr în toate acele studii referitoare la vrăjmăşia care locuieşte în om, aşa că nu voi repeta cele ce am scris acolo. Când această vrăjmăşie este eradicată, atunci se poate spune cu adevărat că omul respectiv a devenit un creştin născut din nou, deoarece în locul acelei vrăjmăşii sau a firii pământeşti primeşte în dar natura divină a lui Hristos. O dată cu aceasta el se bucură de prezenţa Duhului Sfânt, ceea ce înseamnă că primeşte sigiliul Lui în suflet.

Însă, acest lucru nu înseamnă deloc că sunt acoperite toate domeniile vieţii sale. Acest sigiliu priveşte doar sigilarea credinciosului împotriva vrăjmăşiei. Acum, mai rămân ideile, teoriile şi obiceiurile şi practicile dezvoltate în şcoala lui Satana, când credinciosul respectiv se afla în ea înainte de naşterea sa din nou. Aceste obiceiuri şi practici au fost întreţinute şi dezvoltate prin ideile şi teoriile vechi şi greşite pe care le avea şi le mai are cu privire la Dumnezeu, la Evanghelie, la biserică, ş.a.m.d. Cel mai greu de depistat sunt ideile greşite. De obicei, acestea sunt cei mai buni slujitori ai lui Satana, prin care-l face pe cel credincios când şi când să mai păcătuiască. Bunăoară, ideea greşită, care se întreţesea atât de mult cu viaţa şi caracterul lui Petru şi, de fapt, cu viaţa tuturor iudeilor, stabilind un obicei în societatea iudaică, cu privire la a nu mânca la masă cu cei din alte neamuri, deşi aceştia erau convertiţi ca şi el tot prin lucrarea aceluiaşi Duh, şi pe deasupra mai erau şi fraţi de credinţă, l-a adus pe Petru în situaţia de a fi ipocrit, atunci când "venirea unora de la Iacov", Galateni 2,12, l-a determinat să nu mai mănânce împreună cu fraţii săi din alte neamuri, preferând să stea deoparte "de teama celor tăiaţi împrejur". Galateni 2,12.

La fel s-au petrecut lucrurile în biserica apostolică cu iudeii greci, care ajunseseră pe baza felului lor de a gândi de mai înainte să cârtească împotriva celor ce împărţeau ajutoarele pentru văduve. Lor li s-a părut că văduvele lor sunt trecute cu vederea înadins de credincioşii care se ocupau cu împărţirea ajutoarelor destinate văduvelor în general. Pe deasupra, această problemă se întâmpla în mijlocul unei biserici pline cu Duhul Sfânt!!! Asta înseamnă că orice idee greşită pe care o are credinciosul devine un mijloc eficient prin care diavolul doreşte să doboare fortăreaţa neprihănirii, urmărind prin aceasta alungarea Duhului Sfânt şi descoperirea în acest fel a credinciosului, care nu mai are mijloc de apărare!! Apoi, mai putem avea în vedere, de asemenea, atitudinea ucenicilor în camera de sus, înainte de spălarea picioarelor şi servirea sfintei cine. Din cauza ideii privitoare la cine să fie cel mai mare în împărăţia cerurilor, Satana a reuşit să strecoare în inimile ucenicilor născuţi din nou bănuiala, suspiciunea, chiar teama ca nu cumva altul să o ia înaintea celui ce se vedea deja pe poziţia cea mai înaltă în ceruri.

Pe de altă parte, nu trebuie să ne temem că avem idei şi teorii greşite, pentru că oricum le avem, ele urmând a fi îndreptate în şcoala sfinţirii, căci chiar acesta este scopul acestei şcoli. Nu este obligatoriu ca cineva să păcătuiască dacă are idei şi teorii greşite. De pildă, Ioan Botezătorul avea ideea greşită cu privire la natura împărăţiei lui Hristos. El pur şi simplu se aştepta ca Isus să devină rege prin suirea pe tronul lui David. Însă, faptul că a avut această idee greşită, nu l-a condus în mod automat la păcat. El a fost ispitit pe baza acestei idei înrădăcinate adânc în concepţia, cultura şi educaţia poporului Israel să pună la îndoială misiunea lui Hristos şi chiar faptul că El este Mesia!!! Satana l-a ispitit crunt în această direcţie chiar prin ucenicii care-i rămăseseră loiali. Însă, Hristos a reuşit prin harul Duhului Sfânt să îndrepte această idee, oferind ucenicilor trimişi de el la Isus dovada că El este Mesia şi că natura împărăţiei Sale, pe care doreşte să o întroneze pe pământ, este spirituală şi are de a face cu transformarea morală şi spirituală a omului din temelii!!

     "Ca şi ucenicii Mântuitorului, Ioan Botezătorul nu înţelegea natura Împărăţiei lui Hristos. El se aştepta ca Isus să ia tronul lui David; şi, pentru că timpul trecea şi Mântuitorul nu ridica nici o pretenţie la autoritatea împărătească, Ioan a început să se tulbure şi să se neliniştească. El declarase poporului că, pentru a fi pregătită calea înaintea Domnului, trebuie să se împlinească proorocia lui Isaia; munţii şi dealurile trebuiau să se coboare, căile strâmbe să se îndrepte, iar locurile gloduroase să fie netezite. El se aşteptase ca locurile înalte, de mândrie şi putere omenească, să fie doborâte la pământ. El vorbise despre Mesia ca despre Acela care îşi avea lopata în mână şi care urma să-şi cureţe cu desăvârşire aria, să adune grâul în grânar şi pleava să o ardă într-un foc veşnic. Întocmai ca profetul Ilie, în spiritul şi puterea căruia venise la Israel, el aştepta ca Domnul să se descopere ca un Dumnezeu care răspunde prin foc...
     Aşa a trecut ziua, în timp ce ucenicii lui Ioan au văzut şi au auzit totul. În cele din urmă, Isus i-a chemat lângă El şi i-a invitat să meargă la Ioan şi să-i spună ce văzuseră, adăugând: >Ferice de acela pentru care nu voi fi un prilej de poticnire< (Luca 7,23). Dovada dumnezeirii Lui se vedea în adaptarea la nevoile neamului omenesc suferind. Slava se arăta în mila Lui faţă de starea noastră umilă." Hristos Lumina Lumii, cap. Închiderea şi moartea lui Ioan Botezătorul, par. 4, 12.

Toate ideile şi teoriile greşite pot fi îndreptate numai cu ajutorul Duhului Sfânt, însă pentru asta credinciosul trebuie să studieze Cuvântul lui Dumnezeu pentru a înţelege corect caracterul lui Dumnezeu şi tot adevărul descoperit şi, de asemenea, natura şi rezultatele păcatului, care trebuie studiate numai în relaţie cu bunătatea lui Dumnezeu arătată îndeosebi în viaţa şi caracterul Mântuitorului. De asemenea, mai trebuie adăugată o viaţă de rugăciune şi practicarea rugăciunilor în viaţa de zi cu zi. Însă, pentru că nu toţi credincioşii, în drumul lor spre cer, şi mă refer la cei născuţi din nou, îmbină în viaţa lor toate aceste necesităţi, atunci un loc major în corectarea ideilor şi teoriilor lor greşite, cât şi a obiceiurilor, este suferinţa!

Dumnezeu permite desfăşurarea unui lanţ de evenimente şi de împrejurări care să-l aducă pe cel credincios faţă în faţă cu sine, cu ideea sa greşită, exprimată într-un mod nefericit, păcătuind în felul acesta asemenea lui Petru. Un astfel de credincios nu trebuie să dispere, ci să vadă bunătatea lui Dumnezeu pentru el prin faptul că a permis să fie adus în situaţia de a greşi, fiindcă nu şi-a ocupat mintea prin studiu şi rugăciune pentru a fi pregătit şi pentru a sta neclintit în momentul acelei ispite!!! El poate cădea de şapte ori, cum spune Cuvântul, dar tot de atâtea ori trebuie să se ridice, însă mai puternic, prin mărturisirea păcatului său. Când acel păcat este mărturisit şi predat lui Hristos, atunci în acel domeniu de viaţă este pusă neprihănirea lui Hristos ca sigiliu al Duhului Sfânt, care-l umple cu prezenţa Sa divină.

Observăm că lucrarea de sigilare implică umplerea fiecărui domeniu de viaţă cu neprihănirea lui Hristos, domeniu ce în trecut era caracterizat printr-un spirit rău datorat unor idei greşite sau preconcepute! Un creştin născut din nou este asemenea unei fortăreţe. Dacă este bine apărată din interior, atunci duşmanul din afară nu are nici o şansă de izbândă. Dar dacă în interior se află spioni, atunci oricât de bine apărată ar fi acea fortăreaţă, ea tot va cădea în mâinile vrăjmaşului. Când vrăjmăşia sau păcatul stăpânitor este eradicat din credincios, atunci el ajunge o fortăreaţă în mâinile lui Hristos. Acum, acolo nu se mai află intrusul lui Satana, dar el mizează de acum înainte pe slăbirea vigilenţei minţii în apărarea cetăţuii sufletului, prin atacarea punctelor nevralgice, adică ideile şi teoriile greşite existente, cât şi a obiceiurilor şi practicilor tot la fel de greşite.

     "Când sufletul se predă lui Hristos, o putere nouă ia în stăpânire inima cea nouă. Se produce o schimbare pe care omul nu o poate face niciodată prin sine însuşi. Este o lucrare supranaturală, care aduce un element supranatural în natura omenească. Fiinţa care s-a predat lui Hristos devine fortăreaţa Lui, pe care El o păstrează într-o lume răzvrătită şi vrea ca nici o altă autoritate să nu fie recunoscută acolo, decât a Sa. Un suflet luat astfel în stăpânire de puterile cereşti nu poate fi biruit de asalturile lui Satana. Dar, dacă nu ne supunem stăpânirii lui Hristos, vom fi stăpâniţi de cel rău." Hristos Lumina Lumii, cap. Cine sunt fraţii Mei?, par. 9

Ideea este că lucrarea de sigilare a primului sigiliu trebuie să cuprindă toate domeniile de viaţă ale credinciosului, ceea ce presupune umpleri succesive cu prezenţa Duhului Sfânt şi cu neprihănirea lui Hristos. Este adevărat că un suflet născut din nou, dacă moare la puţin timp după această experienţă din cauza bolii sau altor împrejurări, este salvat în baza acestei experienţe, chiar dacă lucrarea de sigilare nu a cuprins întreaga lui viaţă, căci murind nu mai poate continua viaţa de ascultare în şcoala sfinţirii sau a reformei vieţii. Avem exemplul tâlharului de pe cruce. Această lucrare de sigilare are în vedere curăţirea credinciosului în aşa fel, încât să devină desăvârşit, fără nici o pată. Acest lucru înseamnă că toţi aceia care doresc să se numere printre cei 144.000, trebuie să ajungă fără păcat, pentru a putea beneficia de sigiliul al doilea. Haina albă a neprihănirii trebuie găsită pe fiecare dintre aceşti credincioşi, înainte să înceapă judecata lor de cercetare. Vezi Matei 22, pilda nunţii fiului de împărat.

Trebuie să fie astfel pentru că biserica rămăşiţei trebuie să demonstreze faptul că legea lui Dumnezeu poate fi ascultată în condiţiile extreme ale păcatului şi că se poate trăi experienţa biruinţei asupra oricărui păcat mărturisit şi părăsit. Ei trebuie să repete experienţa biruinţei lui Hristos, oglindind caracterul Său, ca şi cum El ar fi pe pământ la vremea aceea!!! Ca atare, Dumnezeu trebuie slăvit încă o dată, aşa cum a făcut-o Hristos prin întruparea şi viaţa Sa, prin cei 144.000!! Ştim că atunci când Satana s-a apropiat de Hristos să-l ispitească, el nu a găsit nimic în Isus care să poată fi folosit în beneficiul său! Fortăreaţa sufletului şi minţii lui Hristos era atât de bine sigilată, încât Satana nu a putut folosi nimic spre avantajul său! Hristos nu a avut nici o idee şi nici o teorie greşită care să conducă la formarea unor obiceiuri şi practici greşite, fiindcă nu l-a preocupat niciodată modul de gândire al filozofilor timpului şi nici teologia populară predominantă în timpul Său.

El s-a ferit de surse care l-ar fi putut conduce în situaţia de a-şi însuşi vreo idee greşită cu privire la caracterul lui Dumnezeu. Pentru a înţelege mentalităţile timpului Său, filozofia de viaţă a iudeilor şi modul lor de gândire, Isus a găsit în Scripturi singura sursă adevărată a aflării răspunsului cu privire la nevoile sufletului, la caracterul lui Dumnezeu, la adevăr, care facilitează cunoaşterea corectă a realităţilor omeneşti, a păcatului, a filozofiei şi a modului de gândire a oamenilor!!! Oricine doreşte să înţeleagă adevărul lui Dumnezeu cu toată mintea sa şi cu toată puterea sa, va găsi în Scripturi şi în mărturiile Duhului Sfânt tot ceea ce are nevoie, ba încă chiar mai mult decât atât. Hristos s-a păstrat curat într-un mediu ostil curăţiei sufleteşti, fiindcă sorbise din puterea adevărului divin din Scripturi. Viaţa Sa era o reflectare fidelă a adevărului Evangheliei veşnice.

Nici nu ne imaginăm cât de mult poate fi indusă în eroare mintea umană, în încercarea de a afla adevărul Scripturilor, prin citirea sau studierea cărţilor de filozofie sau a celor de teologie, oricât de sinceră ar fi intenţia persoanei respective!!! Adevărul despre Dumnezeu şi despre mântuire nu poate fi aflat decât din Scripturi şi mărturiile Duhului Sfânt sau Spiritul profeţiei! Dumnezeu a avut grijă să păstreze tot adevărul în Scripturi, iar fiecare minte trebuie să se hrănească din Scripturi, prin studiu personal. Benficiile sunt imense, iar percepţia spirituală pe măsură.

Spuneam că Hristos era o fortăreaţă extraordinar de bine sigilată, atât din punct de vedere intelectual, cât şi spiritual. Aceasta este starea în care trebuie să ajungă un credincios care se va bucura de primirea plinătăţii sigiliului Duhului Sfânt!!! Prin urmare, ţinta sau obiectivul sigiliului Duhului Sfânt este acela de a-l sigila pe credincios, intelectual şi spiritual, până acolo încât acesta să fie adus în situaţia de a nu mai păcătui niciodată în nici o împrejurare, indiferent de ispitele şi de chinul sufletesc şi psihic la care va fi supus prin încercarea din timpul strâmtorării lui Iacov!!! Pecetea lui Isus, în calitate de Mare Preot, adică sigiliul al doilea, nu va fi decât confirmarea acestei realităţi nemaipomenite.

     "Acum, când Marele nostru Preot face ispăşire pentru noi, trebuie să căutăm să devenim desăvârşiţi în Hristos. Nici măcar printr-un gând Mântuitorul nostru n-a putut fi adus să se supună puterii ispitei. Satana găseşte în inimile omeneşti un loc unde-şi poate câştiga un punct de sprijin; o dorinţă păcătoasă este nutrită, prin care ispitele lui îşi manifestă puterea. Dar Hristos a declarat despre sine: >Vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic cu Mine< (Ioan 14,30). Satana n-a putut găsi nimic în Fiul lui Dumnezeu care să-i fi oferit posibilitatea biruinţei. El păzise poruncile Tatălui Său şi în El nu era nici un păcat pe care Satana să-l poată exploata spre folosul lui. Aceasta este starea în care trebuie să fie găsiţi aceia care vor sta în timpul strâmtorării." Tragedia veacurilor, cap. Timpul strâmtorării, par. 27.

Ceea ce trebuie ţinut minte este că sigiliul Duhului Sfânt este o consolidare în adevăr, şi intelectuală, şi spirituală. Al doilea sigiliu nu are în vedere aşa ceva, ci priveşte după cum vom vedea doar curăţirea sanctuarului ceresc şi vine ca o urmare firească în completarea primului sigiliu, întregind astfel întreaga lucrare de sigilare a credincioşilor lui Dumnezeu.