Caracteristicile definitorii ale identităţii celor 144.000

Înainte de a înţelege dacă numărul celor 144.000 este simbolic sau literal, m-am gândit că este util să trec în revistă caracteristicile principale care îi definesc pe cei 144.000 şi-i fac să fie o grupă absolut specială, fără să se producă vreo confuzie în mintea cuiva, care ar putea crede că din rândurile lor fac parte toţi cei care au primit mesajul primilor trei îngeri de la 1844 încoace. Cuvântul lui Dumnezeu este atât de precis în privinţa lor, încât nu lasă loc de îndoieli sau de semne de întrebare. Un lucru este cert, aceşti 144.000 de sfinţi şi-au însuşit Evanghelia veşnică din Cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia lui Isus, care am văzut că este mărturia Duhului Sfânt adresată de Dumnezeu generaţiilor de după anul 1831, când s-a făcut auzit pentru întâiaşi dată glasul vestirii primului înger din Apocalipsa 14! Cu alte cuvinte, ei au ţinut pasul cu toate descoperirile lui Dumnezeu, oferite din acel an şi până la încheierea timpului de har.

Întrucât cei 144.000 reprezintă ultima biserică a lui Dumnezeu de pe pământ, cu ajutorul căreia va încheia lucrarea în neprihănire, aşa după cum am văzut, atunci înseamnă că Duhul Sfânt trebuie să ne fi oferit nişte caracteristici care să aibă de-a face doar cu ei într-un sens special, astfel încât să nu se producă niciodată confuzie în mintea cercetătorului sincer şi profund al Scripturilor cu privire la adevărata lor identitate. Aceste caracteristici le găsim toate în Scripturi. În declaraţia următoare sunt scoase în evidenţă toate aceste caracteristici definitorii pentru cei 144.000:

     "Pe marea de cristal, înaintea tronului, acea mare ca de sticlă amestecată cu foc - atât de mult strălucind de slava lui Dumnezeu - este adunată mulţimea care a >câştigat biruinţa asupra fiarei, a chipului ei, a semnului ei şi a numărului numelui ei<. Împreună cu Mielul pe Muntele Sionului, >cu harpele lui Dumnezeu în mână<, stau cei o sută patruzeci şi patru de mii care au fost răscumpăraţi dintre oameni; şi se aude ca sunetul multor ape şi ca sunetul unui tunet puternic >glasul cântăreţilor care cântau din harpele lor<. Ei cântau >o cântare nouă<, înaintea tronului, o cântare pe care nici un om n-o poate cânta afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii. Este cântarea lui Moise şi a Mielului - cântarea eliberării. Nimeni în afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii nu poate învăţa cântarea aceasta; căci este cântarea experienţei lor - o experienţă pe care nici o altă generaţie n-a avut-o până atunci. >Aceştia urmează pe Miel oriunde merge El.< Fiind înălţaţi de pe pământ, dintre cei vii, sunt socotiţi ca  >primele roade pentru Dumnezeu şi pentru Miel< (Apocalipsa 15,2-3; 14,1-5). >Aceştia sunt cei care au venit din strâmtorarea cea mare<; au trecut printr-un timp de strâmtorare cum nu a fost niciodată pe pământ. Ei au rezistat groazei din timpul strâmtorării lui Iacov, au stat fără mijlocitor în timpul revărsării finale a judecăţilor lui Dumnezeu. Dar au fost eliberaţi, căci >şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului<. >În gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără pată< înaintea lui Dumnezeu. >De aceea stau ei înaintea tronului lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în templul Său. Şi cel care şede pe tron va locui în mijlocul lor.< Ei au văzut pământul devastat de foamete şi de boli, soarele având puterea să-i dogorească pe oameni cu o arşiţă mare şi ei înşişi au suportat necazuri, foame şi sete. Dar >nu vor mai fi flămânzi, nici nu le va mai fi sete; nici nu-i va mai dogori soarele, nici vreo altă arşiţă. Căci Mielul care este în mijlocul tronului îi va hrăni, şi-i va aduce la izvoarele de apă vie; şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.< (Apocalipsa 7,14-17)." Tragedia veacurilor, cap. Poporul lui Dumnezeu salvat, par. 39.

Aici avem descris tabloul celor 144.000, dar ceva mai amplu, aşa cum îl întâlnim de altminteri şi în partea introductivă a Apocalipsei 14,1-5. În cadrul acestui tablou magnific găsim caracteristicile principale ce pot fi atribuite doar celor 144.000. Astfel, avem o primă caracteristică legată de faptul că cei 144.000 au "câştigat biruinţa asupra fiarei, a chipului ei, a semnului ei şi a numărului numelui ei". Acum, dacă din rândurile lor ar face parte orice alt muritor sfânt când trăia pe pământ, dar mai ales toţi aceia sau măcar unii dintre cei care au murit în credinţa soliei primilor trei îngeri, atunci când aceştia s-au făcut auziţi la jumătatea sec. al XIX-lea, ar însemna ca aceşti oameni sfinţi să fi câştigat biruinţa asupra fiarei, a icoanei ei, a semnului şi a numărului numelui ei!!! Să mergem mai departe. Dacă martirii din vechime au putut câştiga biruinţa asupra fiarei papale, totuşi ei nu au avut cum să câştige biruinţa asupra icoanei ei, întrucât la vremea aceea nu se formase icoana fiarei sau protestantismul religios apostat din Statele Unite ale Americii, cu atât mai mult cu cât Statele Unite încep să se dezvolte ca o ţară puternică începând abia cu sfârşitul sec. al XVIII-lea!

Apoi, dacă cei care au primit solia primilor trei îngeri sau măcar unii dintre ei, ar face parte dintre cei 144.000 în cele din urmă, ar însemna că ei, la vremea lor, să se fi confruntat cu icoana fiarei, că doar trăiau în Statele Unite. Însă, nu există nici un indiciu că icoana fiarei s-a format vreodată în istoria omenirii, deci până în momentul de faţă, întrucât ea va prinde chip abia după ce puterea civilă se va uni cu puterea ecleziastică a protestantismului corupt şi a papalităţii, atunci când vor decreta edictul duminical, mai întâi în Statele Unite ale Americii! De asemenea, semnul fiarei şi înălţarea lui la rang de închinare, de cinstire pentru toţi cei ce-l primesc, este de domeniul viitorului, el nefiind stabilit la nivel global niciodată, astfel încât să conducă la formarea numărului icoanei fiarei, 666. "Problema Sabatului trebuie să fie disputa din cadrul ultimului mare conflict, la care va lua parte întreaga lume." Signs of the Times 22 martie 1910. "Păzirea duminicii nu este încă semnul fiarei şi nici nu va fi până când va fi dat decretul care-i obligă pe oameni să se închine acestui sabat, obiect al idolatriei." The SDA Bible Commentary, vol. 7, pag. 977.

Pentru a ne edifica pe deplin că cei care au murit în credinţa soliei primilor trei îngeri nu fac parte, nici măcar unul singur, dintre cei 144.000, Inspiraţia divină ne spune neîndoios că: "Toţi aceia care au murit în credinţa soliei îngerului al treilea ies din morminte slăviţi, ca să asculte legământul lui Dumnezeu de pace cu aceia care au păzit Legea Sa". Tragedia veacurilor, cap. Poporul lui Dumnezeu salvat, par. 7. Una dintre caracteristicile celor 144.000 trebuie să fie în mod obligatoriu, şi este, faptul că nu cunosc moartea, fiind înălţaţi la cer în viaţă, asemenea lui Enoh şi lui Ilie!!! Deci, orice copil al lui Dumnezeu mort de-a lungul timpului nu va face parte niciodată dintre cei 144.000. Înţelegem, deci, că aceşti sfinţi adormiţi în paturile lor de ţărână, în timpul când cei 144.000 vor câştiga biruinţa asupra fiarei şi icoanei ei, asupra semnului ei şi a numărului numelui ei, nu au cum să treacă printr-un astfel de timp înspăimântător tocmai pentru că sunt morţi!! Vom înţelege acest aspect mai clar pe măsură ce subliniem toate caracteristicile celelalte ale celor 144.000.

O a doua caracteristică, potrivit declaraţiei de mai sus, pe care fundamentăm acest episod, este că cei 144.000 cântă o cântare "pe care nici un om n-o poate cânta" în afara lor. Această cântare este cântarea experienţei lor, o experienţă pe care nici o altă generaţie nu a mai avut-o vreodată! Chiar dacă în unele privinţe experienţa celor 144.000 este asemănătoare experienţei tuturor sfinţilor lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor, în sensul curăţirii de păcat, totuşi ceea ce-i face unici pe ei va fi nivelul curăţirii şi implicit a desăvârşirii pe care toţi ceilalţi nu le-au avut. Această puritate a caracterului este necesară pentru a le facilita posibilitatea de a trăi fără mijlocitor în timpul lipsit de harul lui Dumnezeu!! Nimeni dintre toţi ceilalţi sfinţi ai lui Dumnezeu, morţi, nu a trecut vreodată printr-un timp lipsit de har şi fără prezenţa lui Hristos în sfânta sfintelor din sanctuarul ceresc, deci fără Mijlocitor. Această curăţire este descrisă foarte bine în profeţia lui Maleahi 3 despre care deja am vorbit.

Apoi, după cum am dovedit deja, acest nivel al purităţii este dat şi de faptul că cei 144.000 ajung să rupă orice verigă de simpatie pentru diavolul, deci să fie curăţiţi de pământescul lor, lucru nemaiîntâlnit la nici un sfânt mort sau chiar înviat în timpul de har, precum Moise bunăoară, deoarece o astfel de experienţă nu se capătă decât la finalul timpului strâmtorării lui Iacov. Or, printr-un asemenea timp nu a trecut nimeni niciodată până astăzi. Este bine de reţinut că experienţa celor 144.000 va fi o experienţă pe care nici o altă generaţie n-a avut-o vreodată!!

A treia caracteristică definitorie a celor 144.000 este că ei vor fi "înălţaţi de pe pământ, dintre cei vii". Cu alte cuvinte, nu vor şti ce înseamnă moartea fizică sau somnul din mormântul întunecat. A fi înălţat la cer de pe pământ, "dintre cei vii", înseamnă întotdeauna, potrivit Scripturii, a fi luat de pe acest pământ în viaţă, fără să cunoşti moartea, fără să treci prin mormânt! Acest principiu călăuzitor pentru înţelegerea corectă a acestei expresii este frumos subliniat în Scripturi. "Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu." Evrei 11,5. Este demn de observat, potrivit textului biblic, că a fi mutat la cer nu presupune deloc moartea fizică!!! Cu alte cuvinte, nimeni nu poate fi mutat la cer "dintre cei vii", câtă vreme a suferit mai întâi moartea.

Pe de altă parte, este adevărat că şi cei înviaţi din morminte vor fi înalţaţi la cer, atunci când Hristos vine pe norii cerului şi-i învie, însă despre ei nu se poate spune niciodată că sunt "dintre cei vii", adică dintre cei ce nu au gustat moartea niciodată, fiindcă ei pur şi simplu mai întâi au fost morţi şi înviaţi şi abia după aceea au fost înălţaţi la cer, pe când despre cei 144.000 se spune simplu, ca şi despre Enoh, că sunt mutaţi la cer "dintre cei vii" tocmai pentru "ca să nu vadă moartea". Evrei 11,5. În concluzie, ideea de mutare la cer, potrivit Scripturii, nu implică niciodată moartea şi învierea fizică, ci doar aflarea în viaţă, trăirea, ceea ce implică doar viaţă, nu moarte!

A patra caracteristică importantă este că cei 144.000 "sunt socotiţi ca >primele roade pentru Dumnezeu şi pentru Miel<". Despre acest aspect am scris destul. Nu trebuie decât să fie recitite studiile referitoare la primele roade şi la natura acestora în descoperirea caracterului neprihănit al lui Hristos. Ideea care trebuie să se reţină este că cei 144.000 se califică a fi primele roade, ca şi Hristos, tocmai pentru a putea face posibil secerişul sufletelor sfinţilor adormiţi în Hristos de-a lungul tuturor veacurilor. Fără această calificare, nu este posibil nicicum secerişul sau învierea drepţilor! Adevărul este că nimeni pe pământ nu a mai fost calificat să devină primele roade, cu excepţia lui Isus Hristos. Asta înseamnă că cei 144.000 trebuie să ofere o demonstraţie clară a caracterului lui Dumnezeu în viaţa lor, aşa cum a făcut Hristos la cruce!! Numai în felul acesta se face posibilă venirea lui Hristos.

     ">Şi când este coaptă roada, pune îndată secera în ea, pentru că a venit secerişul.< Domnul Hristos aşteaptă cu mult dor să se manifeste în Biserica Sa. Când caracterul Domnului Hristos va fi în mod desăvârşit reprodus în poporul Său, atunci El va veni să-i ia la Sine ca fiind ai Săi.
     Este privilegiul fiecărui creştin nu numai de a aştepta, ci şi de a grăbi venirea Domnului Isus Hristos. 2Petru 3,12. Dacă toţi aceia care mărturisesc numele Său ar aduce roade spre slava Sa, cât de repede ar putea fi lumea întreagă semănată cu sămânţă Evangheliei. În curând, marele seceriş final va fi copt, şi Domnul Hristos va veni ca să strângă grâul cel preţios." Parabolele Domnului Hristos, cap. Întâi un fir verde, apoi spic, ultimele două paragrafe.

Potrivit acestui text, primele roade trebuie să fie coapte, pentru că numai în felul acesta poate avea loc secerişul. Apoi, dacă ar fi fost reprodus vreodată pe acest pământ caracterul lui Hristos în biserica sa, atunci venirea Sa ar fi avut loc demult şi n-am mai aştepta-o astăzi!!! Aici avem dovada clară că numai atunci când caracterul lui Isus va fi pe deplin şi în mod desăvârşit reprodus în poporul Său, care în cele din urmă vor fi cei 144.000, va veni şi Hristos, dar până atunci nu are cum să vină. A avea caracterul desăvârşit al lui Hristos înseamnă a avea sfinţenia Lui în gând şi în fapte, or asta înseamnă a fi oglinda perfectă a chipului moral al lui Isus în toate privinţele!! Faptul că încă ne găsim pe acest pământ blestemat de păcat ar trebui să fie dovada covârşitoare că nici o biserică n-a atins vreodată această stare de sfinţenie care să facă posibilă venirea literală a lui Hristos. Prin urmare, desăvârşirea acestui caracter va fi caracteristică doar celor 144.000, fiindcă numai ei fac posibilă venirea lui Isus pe norii cerului!

O altă caracteristică de seamă, a cincea, este aceea că cei 144.000 trec "printr-un timp de strâmtorare cum nu a fost niciodată pe pământ". A trece printr-un asemenea timp presupune de la bun început o intrare printr-un interval de timp dat şi totodată o ieşire dintr-un astfel de timp! Ca să treci sau să parcurgi un astfel de timp presupune în mod cert că trebuie să fii în viaţă, deci viu. Şi cum morţii nu ştiu nimic cu privire la ce se întâmplă sub soare, şi mai ales cu privire la toate evenimentele care au loc pe pământ în intervalul cuprins între încheierea timpului de har şi învierea lor, atunci devine limpede că numai cei 144.000 vor trece prin timpul strâmtorării lui Iacov, căci despre acest timp este vorba. Despre această vreme ne vorbeşte Biblia în cartea lui Daniel. "În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte. Daniel 12,1.

Acesta fiind un timp care "nu a fost niciodată pe pământ", atunci devine clar ca lumina soarelui că nu a mai avut loc niciodată în istoria omenirii, că nu a existat niciodată o replică a lui în trecut. Ştim acest lucru şi din faptul că la sfârşitul lui poporul lui Dumnezeu, cei 144.000, "va fi mântuit".

Această caracterisitică este întărită de cea de-a şasea: "Ei au rezistat groazei din timpul strâmtorării lui Iacov". În toată istoria pământului nu există decât un singur timp care este numit astfel de Inspiraţia divină, un timp care are loc în viitor şi care este lipsit cu totul de har. Acest lucru aruncă greutate asupra celor spuse mai devreme, când am subliniat că acest timp nu s-a desfăşurat niciodată în istoria omenirii, fiindcă astfel ar trebui ca acei oameni din trecut să fi trăit fără har şi fără Mijlocitor, ceea ce este o imposibilitate!! Prin acest timp de strâmtorare vor trece doar cei 144.000, când nu mai există Mijlocitor.

     "Experienţa lui Iacov în timpul acelei nopţi de luptă şi chin reprezintă încercarea prin care poporul lui Dumnezeu trebuie să treacă chiar înaintea revenirii lui Hristos...
     Când Hristos va înceta lucrarea Sa de Mijlocitor în favoarea omului, atunci va începe acest timp de strâmtorare." Patriarhi şi profeţi, cap. Noaptea luptei, par. 15, 16.

A şaptea caracteristică definitorie pentru identitatea celor 144.000 este că ei stau "fără mijlocitor în timpul revărsării finale a judecăţilor lui Dumnezeu". Aceste plăgi ale lui Dumnezeu se petrec în timpul strâmtorării lui Iacov, ceea ce înseamnă că ele nu au avut loc niciodată pe pământ, căci orice plagă de până la încheierea timpului de har a fost amestecată cu mila divină, nici un om nesimţind vreodată toată greutatea distrugătoare a unei astfel de plăgi în timp de har. Faptul că ei stau fără Mijlocitor ar trebuie să fie pentru oricine dovada forte că cei 144.000 sunt doar cei vii, aflaţi în viaţă, care vor trece printr-un astfel de timp îngrozitor. Toţi ceilalţi sfinţi ai lui Dumnezeu adormiţi nu vor învia până la plaga a şaptea, ultima în desfăşurarea evenimentelor finale! Din moment ce sunt adormiţi, deci netrecând prin acest timp grozav, astfel încât să conştientizeze totul, atunci devine clar că din rândul celor 144.000 vor face parte doar sfinţii aflaţi în viaţă la vremea aceea, prin care se va face posibilă victoria veacurilor, facilitând şi învierea sfinţilor adormiţi, şi venirea lui Hristos.

Ultima caracteristică, cea de-a opta, este la fel de edificatoare ca celelalte, nelăsând nici un dubiu cu privire la cine vor alcătui în cele din urmă pe cei 144.000: "Ei au văzut pământul devastat de foamete şi de boli, soarele având puterea să-i dogorească pe oameni cu o arşiţă mare şi ei înşişi au suportat necazuri, foame şi sete." Faptul că ei au văzut pământul devastat de foame, că pe dinainte ochilor lor se perindă astfel de imagini catastrofice, este un indiciu clar că sunt vii, şi că numai sfinţii vii vor putea trece printr-un asemenea timp al celor şapte plăgi, cu toate că de ei nu se atinge nici una.

Aşadar, din grupul celor 144.000 nu vor face parte şi nu va intra niciodată vreun sfânt înviat de Hristos!!! De asemenea, nu vor face parte nici sfinţii răscumpăraţi aflaţi în cer, întrucât nici unul nu se află pe pământ, ca oameni, care să sufere agonia timpului strâmtorării lui Iacov!! Cei 144.000 sunt alcătuiţi doar din aceia care au primit solia îngerului al treilea, care o trăiesc şi care nu renunţă la ea în pofida tuturor ameninţărilor din timpul harului. Când se dă decretul morţii, la sfârşitul timpului de har, dar cu foarte puţin timp înainte de încheierea acestuia, toţi sfinţii care aleg pentru totdeauna să rămână cu Hristos, în ciuda presiunii fantastice a decretului, vor fi judecaţi la judecata de cercetare, căci aceasta îi vizează doar pe ei, ea începând exact în momentul când se dă decretul morţii, care-i pune pe sfinţi în postura de a face ultima alegere, şi vor fi sigilaţi cu sigiliul viului Dumnezeu. (Se înţelege că vorbesc despre judecata de cercetare a celor vii, întrucât cea a sfinţilor morţi a început deja în 22 octombrie 1844. Dar, despre această judecată voi vorbi la timpul potrivit). Prin acest sigiliu se face dovada că ei nu mai pot păcătui niciodată fiindcă alegerea lor este definitivă în acest sens. Nu mai au nevoie de har care să-i susţină în alegerile şi deciziile lor, întrucât de-acum încolo toate vor fi pentru şi în favoarea neprihănirii, ca ceva absolut firesc, chiar dacă la mijloc vor fi lupte cumplite datorate presiunii celor răi şi a ispitelor atroce ale lui Satana!!!

Apoi, ei ajung cei 144.000, mişcarea îngerului al cincilea, care trebuie să demaşte pe Satana  şi caracterul păcatului prin descoperirea neprihănirii lui Dumnezeu, a legii Sale, înaintea păcătoşilor, care cad la picioarele lor. După care are loc lucrarea distrugerii celor răi, fiindcă aceştia trebuie să se confrunte cu propriile consecinţe ale păcatului propriu. În acest fel, cei 144.000 de sfinţi se califică a fi primele roade introducând era învierii sfinţilor lui Hristos şi totodată venirea literală a lui Hristos. Deci, ei vor fi doar sfinţii aflaţi în viaţă, care nu vor gusta moartea niciodată, ei trecând prin timpul strâmtorării lui Iacov, un timp fără har şi fără Mijlocitor.

Mai rămâne să rezolvăm o problemă care ţine mai mult de semantică. Dacă s-ar acorda mai multă atenţie înţelesului cuvintelor menite să descopere un adevăr, atunci ar fi mai uşor pentru minte să înţeleagă în mod corect adevărul Evangheliei. Există părerea, bazată pe declaraţiile pe care le voi cita, că unii care au murit în credinţa soliei îngerului al treilea, vor ajunge să facă parte din numărul celor 144.000. Această părere greşită s-a născut pe baza unei citiri şi a unei înţelegeri greşite a acestor două declaraţii:

     "L-am rugat fierbinte pe îngerul meu însoţitor să mă lase să rămân în locul acela. Nu puteam suporta gândul de a veni din nou în această lume întunecată. Atunci îngerul a zis: >Trebuie să te întorci şi, dacă vei fi credincioasă, tu, împreună cu cei 144 000, vei avea privilegiul de a vizita toate lumile şi de a vedea lucrarea mâinilor lui Dumnezeu<." Scrieri timpurii, cap. Dragostea lui Dumnezeu pentru poporul Său, ultimul paragraf.

     "Am văzut că ea a fost sigilată şi va învia la glasul lui Dumnezeu, va sta pe pământ şi va fi împreună cu cei 144.000. Am văzut că noi nu trebuie s-o jelim; ea se va odihni în timpul strâmtorării şi singurul lucru pentru care ar trebui să ne plângem este faptul că nu se mai află printre noi." Selected Messages, vol. 2, pag. 263.

La o citire superficială a celor două texte, se pare ca şi cum s-ar înţelege că din numărul celor 144.000 vor face parte Ellen White şi încă o doamnă despre care nu cunoaştem mare lucru. Dar, nu ar trebui să existe nici un fel de înţelegere greşită dacă ţinem seama de semantica frazei. Ea nu spune deloc că Ellen White sau doamna respectivă vor face parte, se vor număra sau vor intra în numărul celor 144.000!!! Dimpotrivă, declară limpede că ea, Ellen White, va avea privilegiul să-i însoţească pe cei 144.000 pentru a vizita toate lumile create de Dumnezeu din Univers!!! A însoţi un grup de oameni sau a fi împreună cu ei un anumit interval de timp nu înseamnă implicit a intra în componenţa acelui grup!!

Aşadar, textul nu spune deloc că ea, ca unul dintre cei 144.000, va face un periplu prin toate galaxiile, ci doar că îi va însoţi, va fi alături sau împreună cu ei pe post de vizitatoare, dar nu ca unul dintre cei 144.000. Este ca şi cum aş spune că eu mă duc în vizită la un muzeu, însă când intru acolo, ca să am privilegiul unui ghid, mă alătur unui grup de alţi vizitatori, pe care nu-i cunosc personal, ce sunt însoţiţi de acest ghid bine informat, în scopul vizitării tuturor exponatelor. Eu personal nu fac parte ca număr din grupul la care m-am alăturat, însă vizitez cu ei sau împreună cu ei tot muzeul!!! Aşadar, nu se poate spune despre mine cu nici un chip că sunt unul dintre cei ce alcătuiesc grupul, ci mai degrabă că sunt doar unul care s-a alăturat lor, întrucât la ieşirea din muzeu drumurile noastre se vor despărţi!! La asta mai trebuie adăugat şi faptul că nu am fost de la bun început în muzeu cu ei!!!

Mai mult, dacă ne referim la a doua declaraţie, acolo se spune clar că doamna respectivă "se va odihni în timpul strâmtorării", iar noi deja am văzut că prin acest timp al strâmtorării vor trece numai sfinţii vii ai lui Hristos, adică cei 144.000! Dar, partea care poate deruta este cea referitoare la sigilare. Despre ce sigilare este vorba? Este simplu de priceput. Dacă ar fi în viaţă în timpul strâmtorării lui Iacov, atunci vorbim despre sigilarea celor 144.000, dar fiindcă ea doarme în acest răstimp, atunci sigilarea la care se face referire trebuie că este alta! Este, de fapt, sigilarea cu care au fost sigilaţi toţi sfinţii lui Dumnezeu care au intrat în morminte. Voi aminti pe scurt aici faptul că există două feluri de sigilări, una care are de-a face cu fiecare etapă de după experienţa naşterii din nou, când păcatul este sigilat în afară, iar neprihănirea înăuntru, iar a doua sigilare are în vedere doar îndepărtarea păcatului din sanctuarul ceresc, acesta fiind un sigiliu pe care cei 144.000 îl primesc în viaţă, spre deosebire de toţi sfinţii lui Hristos morţi de-a lungul veacurilor.

Cu alte cuvinte, primul sigiliu are de a face cu curăţirea păcatului din păcătosul pocăit, când păcatul mărturisit şi părăsit este trimis în sanctuarul de sus, el fiind un sigiliu care vizează experienţa lui zilnică de înaintare în neprihănire, iar al doilea sigiliu are de-a face cu curăţirea păcatului din sanctuarul ceresc!!! Singura deosebire în ce priveşte sigiliul al doilea este că acesta este primit de cei 144.000 în viaţă, fiind singurii oameni de pe pământ care beneficiază de această binecuvântare, prin faptul că se află în viaţă, pe când toţi ceilalţi sfinţi adormiţi îl primesc când sunt deja în mormânt, cu puţin timp înainte de învierea lor!!! Dar despre aceste două sigilii voi vorbi mai detaliat altădată.