Sigiliul Duhului Sfânt

     "Şi am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui şi care avea pecetea Dumnezeului celui Viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea, zicând: >Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!<" Apocalipsa 7,2.3.

În periplul nostru prin Apocalipsa 14 şi 7, pentru a înţelege Evanghelia cuprinsă doar în aceste două capitole extraordinare, am aflat că trebuie să existe şapte mişcări necesare în vederea încheierii lucrării lui Dumnezeu pe pământ, că cei 144.000 reprezintă rămăşiţa lui Iacov, ca să folosesc un termen biblic, sau adevărata biserică, vie, plină de neprihănirea lui Hristos, fără pată şi absolut desăvârşită, prin care Hristos va încheia lucrarea în triumf total, că gloata cea mare reprezintă toţi mântuiţii din toate veacurile, morţi şi înviaţi de Hristos, sau adevăratul Israel spiritual, biserica lui Dumnezeu a celor întâi născuţi sau născuţi din nou, de la Adam şi până la cei 144.000. Am mai aflat adevărul important cu privire la cele trei categorii de oameni din cadrul învierii speciale: sfinţii lui Dumnezeu, care au murit în credinţa soliei primilor trei îngeri, cei care l-au răstignit pe Hristos şi au batjocorit adevărul Său, care vor învia împreună cu cei dintâi înainte ca Hristos să se facă vizibil pe nori, şi, desigur, toţi sfinţii răscumpăraţi de-a lungul veacurilor, care au dus până la capăt, "cu frică şi cutremur", propria mântuire! Cei din urmă vor fi înviaţi când se face auzit glasul lui Hristos, care se află suspendat în atmosferă.

Mai rămâne acum să discutăm adevărul privitor la sigilare. Ce înseamnă sigilarea despre care se vorbeşte în versetul cu care am început acest episod? Despre ce sigilare este vorba? De ce este necesară sigilarea celor 144.000? Au mai fost sigilaţi şi alţi sfinţi ai lui Dumnezeu, dacă tot se pomeneşte despre sigilarea sau pecetluirea acestor sfinţi magnifici? Iată întrebări care trebuie să-şi găsească răspunsul. Şi cum răspunsul se găseşte totdeauna în Scripturi, atunci nu ne rămâne decât să lăsăm Scripturile să vorbească, întrucât ele sunt propriul lor interpret, fără să dea greş în vreo privinţă, legat de tot ce înseamnă Evanghelia veşnică a lui Hristos!

Pentru cercetătorul sârguincios şi profund al Scripturilor înţelegerea lucrării de sigilare este tot la fel de importantă ca şi orice altă lucrare însemnată a Evangheliei, precum naşterea din nou, sfinţirea şi curăţirea din ziua cea mare a ispăşirii! Orice neînţelegere referitoare la această lucrare de sigilare poate conduce la pierderea vieţii veşnice, întrucât are implicaţii majore pentru mântuirea sufletului! Din moment ce biserica vie a celor 144.000 va fi sigilată cu sigiliul lui Dumnezeu, atunci este musai să înţelegem ce înseamnă acest sigiliu. Asta presupune deja faptul că sigilarea este o cerinţă absolut obligatorie, peste care nu trebuie să trecem cu uşurinţă.

Întrucât acest sigiliu reprezintă pecetea Dumnezeului cel viu, atunci este firesc să-l studiem din această perspectivă. În primul rând, ceea ce trebuie să ştim este că lucrarea de sigilare oferă siguranţa vieţii veşnice a celui mântuit, totodată atestând şi starea sa de a fi înaintea lui Dumnezeu, indicând spre caracterul lui. Această stare de a fi este o stare după voia lui Dumnezeu, o stare în care trebuie să ajungă toţi mântuiţii. Ceea ce ne vor descoperi Scripturile şi mărturiile Duhului Sfânt ne va ajuta să înţelegem că această lucrare de sigilare cuprinde în sine două sigilii: primul sigiliu este sigiliul Duhului Sfânt, iar al doilea este sigiliul lui Hristos, în calitate de Mare Preot!!!

Primul sigiliu este în exclusivitate lucrarea măreaţă şi extraordinară a Duhului Sfânt, iar al doilea sigiliu va fi în totalitate doar lucrarea lui Hristos. Duhul Sfânt nu va efectua niciodată lucrarea de sigilare a Marelui nostru Preot, adică nu va oferi niciodată al doilea sigiliu în numele Mântuitorului! Trebuie foarte bine reţinute aceste aspecte deosebit de importante ale lucrării de sigilare. De asemenea, nu trebuie să confundăm niciodată sigiliul Duhului Sfânt cu sigiliul Marelui nostru Preot, Isus Hristos. Din păcate, mulţi fac confuzii grave în această privinţă, neînţelegând nici măcar că există două sigilii în realitate.

Primirea primului sigiliu este obligatorie pentru a face posibilă primirea celui de al doilea sigiliu. Fără sigiliul Duhului Sfânt, cel de-al doilea sigiliu, al lui Hristos, devine o imposibilitate, deci nu poate fi primit sub nici o formă!! Toţi cei ce se vor bucura în cer şi pe noul pământ, împreună cu Tatăl şi Fiul, vor fi doar acei oameni sfinţi care au beneficiat de întreaga lucrarea de sigilare, care, deci, s-au bucurat de primirea ambelor sigilii!!! În al doilea rând, sigiliul Duhului Sfânt sau primul sigiliu, să-l numim astfel, este un sigiliu primit de către toţi copiii lui Dumnezeu din toate veacurile în timpul vieţii lor, deci când aceştia trăiau, se aflau în viaţă. De reţinut, deci, că acest sigiliu are în atenţie doar oamenii neprihăniţi aflaţi în viaţă, până la moartea lor. Dincolo de moartea lor acest sigiliu nu mai are nici o putere şi nici nu poate fi aplicat!!!

Este extrem de important să înţelegem aceste deosebiri pentru a putea pricepe natura ambelor sigilii! Al doilea sigiliu sau sigiliul Marelui nostru Preot este primit de absolut toţi sfinţii lui Dumnezeu din toate timpurile. Cu alte cuvinte, de acest sigiliu vor beneficia obligatoriu toţi sfinţii adormiţi, care au beneficat de sigiliul Duhului Sfânt când trăiau! Ca atare, al doilea sigiliu este continuarea primului sigiliu, care lasă sufletul omenesc mântuit într-un anumit stadiu, ce face necesară obligativitatea sigiliului Marelui nostru Preot, Isus Hristos!! Acum, urmează partea cea mai interesantă a problemei, şi anume faptul că de acest sigiliu, al doilea, vor beneficia şi cei 144.000 în timp ce sunt vii, când trăiesc deci, spre deosebire de restul tuturor mântuiţilor care-l primesc când sunt deja morţi şi se află în mormintele lor!!! Cu alte cuvinte, cei 144.000 fac excepţie în ce priveşte primirea celui de al doilea sigiliu, prin faptul că vor beneficia de el atunci când se află în viaţă, datorită faptului că nu vor muri niciodată! Ceea ce mai trebuie să reţinem este că cel de-al doilea sigiliu, al Marelui Preot Isus Hristos, vine ca o consecinţă firească a primirii plinătăţii primului sigiliu!!

În al treilea rând, sigiliul Duhului Sfânt trebuie că are de-a face cu curăţirea sufletului de păcat!!! Nici nu poate fi altfel după cum vom vedea. Dacă sigiliul Duhului Sfânt vizează şi reprezintă totodată lucrarea de curăţire a sufletului de orice mânjitură a păcatului, atunci sigiliul Marelui Preot, Isus Hristos, are în vedere curăţirea sanctuarului!!! Asta înseamnă în mod precis şi indubitabil că cele două sigilii, sigiliul Duhului Sfânt şi sigiliul Marelui nostru Preot, pot fi înţelese ca ceea ce sunt prin intermediul celor două faze sau etape ale lucrării de curăţire din cadrul serviciilor sanctuarului - ispăşirea zilnică şi ispăşirea de la sfârşit de an, yom kippur!!! Prin urmare, sigiliul Duhului Sfânt sau primul sigiliu şi curăţirea păcătosului sunt unul şi acelaşi lucru, iar curăţirea sanctuarului ceresc şi sigiliul Marelui nostru Preot sau al doilea sigiliu sunt de asemenea unul şi acelaşi lucru!

Privite din perspectiva aceasta, cele două sigilii vor fi uşor de înţeles, fără posibilitatea de a face vreo greşeală în aplicarea lor asupra poporului lui Dumnezeu! Un principiu călăuzitor sigur pentru edificarea în privinţa unui adevăr, oricare ar fi el, este acela de a privi la sanctuar şi serviciile desfăşurate acolo în tot cursul anului şi în ziua ispăşirii, căci aici găsim explicat orice adevăr fundamental al Evangheliei. De pildă, dacă dorim să înţelegem caracterul lui Dumnezeu aşa cum este, atunci trebuie să privim la lucrarea desfăşurată pe altarul arderilor de tot, din curtea cortului întâlnirii, şi, de asemenea, la traseul sângelui care era transferat în simbol asupra cortului. Jertfa era simbolul Mielului lui Dumnezeu, care trebuia să moară din pricina păcatului şi vinovăţiei acestuia, acestea fiind puse asupra victimei prin mărturisirea lor de către penitent. În felul acesta, suntem învăţaţi că ceea ce l-a distrus pe Fiul lui Dumnezeu a fost păcatul nostru şi nu acţiunea plină de furie a lui Dumnezeu!

Trebuie să nu ne scape din vedere şi acţiunea de înjunghiere a victimei pe altarul de jertfe. Aceasta nu era mai întâi stâlcită în bătaie de penitent sau de preot şi abia mai apoi ucisă şi pusă pe altar!!! Cu alte cuvinte, nici penitentul şi nici preotul nu omora victima arătându-şi mai întâi furia faţă de bietul animal necuvântător!! Dimpotrivă, omul nevoiaş venea la altar cu victima ştiind că aceasta urma să moară în locul lui zdrobită fiind de păcatul său, chiar dacă acţiunea de înjunghiere trebuia efectuată de preot! Trebuie să ţinem cont şi de faptul că preotul era un simbol tot al lui Hristos. Astfel, este arătat că Hristos avea să-şi dea viaţa din proprie iniţiativă, de bună voie, nu sub imperiul mâniei sau al fricii, ci prin credinţă şi încredere desăvârşită în Tatăl Lui. Aici avem tabloul felului cum trebuia să moară Mântuitorul, nu prin acţiunea furibundă a unui Tată ofensat din pricina păcatului, ci pur şi simplu prin acţiunea de distrugere a păcatului nostru luat asupra Lui, în timp ce Dumnezeu Tatăl îşi retrăgea ultimele raze de lumină de la Fiul Său preaiubit, chiar din grădina Ghetsimani!! Acţiunea de distrugere a păcatului asupra Fiului Său a început o dată cu prinderea Sa în grădina Ghetsimani. De aici şi până la învierea Sa, Hristos urma să fie despărţit de Tatăl!! Acţiunile mişeleşti ale păcatului asupra Lui au început prin supliciul îngrozitor îndreptat mai întâi asupra trupului Său, prin bătăile crunte şi prin stresul la care fusesă supusă natura Lui omenească, şi culminând mai apoi cu plesnirea inimii Sale blânde pe cruce, când greutatea deplină a tuturor păcatelor noastre l-a zdrobit pur şi simplu, dar fără să-şi piardă credinţa în Tatăl Său, care se afla învăluit în acel nor întunecat din jurul crucii!!! Aici s-a arătat că omul păcătos despărţit de Dumnezeu şi lăsat în seama propiilor păcate şi a vinovăţiei acestora, va fi distrus fără doar şi poate nu de Tatăl cel iubitor, ci chiar de păcatul propriu!! Nimeni nu poate rezista împotriva greutăţii vinovăţiei propriilor păcate neispăşite de Mântuitorul cu propriul Lui sânge! Plata păcatului este moartea veşnică. Este plata păcatului şi nu plata mâniei lui Dumnezeu; acest lucru trebuie să-l ţinem minte. (A se citi adevărul despre mânia lui Dumnezeu în cele patru episoade pe care le-am scris cu mult timp în urmă în luna aprilie).

Aşadar, ca să ne întoarcem la subiectul nostru, adevărul despre aceste două sigilii îl găsim frumos descoperit în serviciile sanctuarului, ceea ce înseamnă că atenţia noastră trebuie să se îndrepte aici. Nu va fi nevoie în nici un caz să descriu serviciile respective, ci trebuie să privim lucrurile în adevărata lor însemnătate pentru noi, cei care trăim astăzi în această lume, aşa cum sunt ele ilustrate în cadrul acelor servicii. Mai întâi şi de toate, cel mai nimerit lucru este acela de a aborda sigiliul Duhului Sfânt. Dacă ajungem să înţelegem însemnătatea acestui sigiliu, atunci al doilea sigiliu va prinde valoare şi însemnătatea specifică lui prin prisma înţelegerii celui dintâi.

În această abordare a primului sigiliu, să vedem ce au de spus Scripturile. "Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui." Efeseni 1,13.14. "Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică însuşi Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui." Ioan 6,27. "Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu." Apocalipsa 9,4. "Legea lui Dumnezeu, care este sfinţenie desăvârşită, este singurul standard adevărat al caracterului. Dragostea este exprimată prin ascultare, iar dragostea desăvârşită alungă toată frica. Aceia care-l iubesc pe Dumnezeu au sigiliul lui Dumnezeu pe frunţile lor şi săvârşesc faptele lui Dumnezeu. Ar fi bine ca toţi aceia care se declară creştini să cunoască ce înseamnă a-l iubi pe Dumnezeu din punct de vedere practic..." Sons and Daughters, pag. 51.

Toate aceste declaraţii inspirate vorbesc despre unul şi acelaşi sigiliu - sigiliul Duhului Sfânt, numit şi sigiliul lui Dumnezeu, şi este aşa pentru că Duhul Sfânt este a treia persoană a Dumnezeirii, în calitate de Reprezentant divin al lui Hristos şi totodată Mângâietor pe pământ. Acest sigiliu se numeşte sigiliul Duhului Sfânt pentru că este singurul care aplică acest sigiliu copiilor neprihăniţi ai lui Dumnezeu pe parcursul vieţii lor până la moartea lor fizică. Nu este un sigiliu pus de Dumnezeu Tatăl ca persoană, întrucât El se află în cer, pe când copiii lui Dumnezeu au nevoie de cineva care să-l reprezinte pe Tatăl şi pe Fiul, să fie cu ei şi să rămână în ei, aşa după cum a promis Mântuitorul!!

Ceea ce putem observa în declaraţiile de mai sus este faptul că acest sigiliu a avut de-a face cu trecutul oamenilor de credinţă, ai lui Dumnezeu, într-un sens real, acesta fiind de altfel semnul după care se cunoştea că sunt ai Săi. Trebuie să stăm liniştiţi deoarece acest sigiliu nu este vizibil, atâta vreme cât are de a face cu interiorul omului, mai precis cu mintea lui, fiindcă de aceea se spune că este pus pe frunţile celor credincioşi! În prima declaraţie, Pavel mărturiseşte că toţi cei care au crezut în Hristos, după ce au auzit Evanghelia, au fost pecetluiţi sau sigilaţi. Acest sigiliu al Duhului Sfânt are în vedere totdeauna trecutul, pentru toţi sfinţii care au trăit şi murit atunci, în epoca lor, şi trecutul şi prezentul pentru fiecare suflet pocăit care trăieşte astăzi şi s-a împărtăşit cu natura divină a lui Hristos, pe când sigiliul lui Hristos are în vedere doar viitorul, un viitor care nu s-a întâmplat niciodată pentru nici un sfânt al lui Dumnezeu. Acest viitor va fi introdus prin evenimentele care încep cu edictul duminical şi sfârşesc cu decretul morţii, judecata de cercetare a celor vii, a celor 144.000, şi implicit cu sigilarea, a doua, despre care este vorba în versetul din debutul acestui studiu.

Apoi, Inspiraţia ne spune clar că până şi Hristos a fost "însemnat cu pecetea Lui", deci cu pecetea lui Dumnezeu. Adică El a fost plin cu plinătatea Duhului Sfânt, fiindcă acest sigiliu este sigiliul Duhului Sfânt, adică sigiliul prezenţei personale a Duhului Sfânt în fiinţa umană!! Este, deci, un sigiliu care face referire evidentă la trecut, întrucât Hristos s-a întrupat pe pământ cu puţin peste două mii de ani în urmă. Asta înseamnă că orice credincios adevărat al acelei vremi trebuie să-l fi avut, cu condiţia să fi dus până la capăt, până când avea să moară fizic, mântuirea printr-o credinţă vie în făgăduinţele Cuvântului lui Dumnezeu. La fel, cei care aveau pecetea lui Dumnezeu pe frunţile lor, în vremea celor întâmplate cu mult timp înainte de anul 1844, aşa după cum reiese din Apocalipsa 9,4, au scăpat de urgiile ce s-au abătut asupra lumii de cei simbolizaţi prin lăcustele pământului. Versetul este un indiciu cert cu privire la faptul că acest sigiliu l-au deţinut toţi copii adevăraţi ai lui Dumnezeu în toate timpurile şi până astăzi. Ceea ce înseamnă că acest sigiliu este o necesitate absolută!

Atunci, ce presupune acest sigiliu? Ce înseamnă el? Tot Cuvântul cel sigur al lui Dumnezeu ne spune. Acest sigiliu, al Duhului Sfânt, înseamnă să-l iubeşti pe Dumnezeu şi să săvârşeşti faptele Lui!!! Mai limpede, înseamnă să fi plin de dragostea lui Hristos, de credinţa care lucrează prin iubire şi de prezenţa personală a Duhului Sfânt!!! Şi mai clar, sigiliul Duhului Sfânt înseamnă sigilarea înăuntru a neprihănirii lui Hristos, asigurarea că acolo nu se mai află păcatul, şi ţinerea păcatului în afară. Şi, dacă este să merg mai în adâncul problemei, atunci trebuie să aflăm că sigiliul Duhului Sfânt cuprinde experienţa reală a naşterii din nou şi a reformei sau a sfinţirii!! Cu alte cuvinte, primul sigiliu implică lucrarea naşterii din nou şi a sfinţirii laolaltă!!!

     "El [Hristos] a luat măsuri ca Duhul Sfânt să fie împărtăşit fiecărui suflet pocăit, pentru a-l feri de păcat." Hristos Lumina Lumii, cap. Predica de pe munte, par. 46.

Putem conchide, deci, că sigiliul Duhului Sfânt este puterea creatoare a lui Dumnezeu, care nu este nimic altceva pentru omul răscumpărat şi mântuit din păcat decât puterea adevărului sfinţitor în viaţa de zi cu zi, în drumul lui spre cetatea cerească! Când această putere sălăşluieşte în noi ca o putere vie, reală, atunci putem şti sigur că păcatul nu va mai stăpâni asupra noastră!!! Când un om plin de regret experimentează naşterea din nou, ajungând să fie umplut cu prezenţa Duhului Sfânt, atunci putem vorbi despre el ca fiind un credincios sigilat cu sigiliul lui Dumnezeu în acel domeniu al vieţii în care s-a bucurat de izbăvirea din păcat.

Asta înseamnă că sigiliul Duhului Sfânt presupune o lucrare de curăţire a sufletului şi de dezvoltare a caracterului zi de zi, după chipul şi asemănarea lui Hristos. Nu este o lucrare de moment, ci o lucrare ce se întinde pe parcursul întregii vieţi a celui credincios. A avea permanent prezenţa Duhului Sfânt în minte şi în inimă înseamnă realmente a te bucura de dragostea reală a lui Dumnezeu şi a fi sigilat în neprihănire, păcatul fiind ţinut afară prin puterea colosală a Duhului Sfânt!! Aşadar, lucrarea sigiliului Duhului Sfânt, căci este o lucrare, ceea ce presupune timp, este o lucrare făcută în inima credinciosului prin puterea extraordinară a Duhului Sfânt. Ea începe cu naşterea din nou şi se încheie în şcoala sfinţirii până când survine moartea credinciosului. Asta înseamnă ca el să menţină intact acest sigiliu, ce trebuie să cuprindă toate domeniile vieţii sale, domenii de unde păcatul a fost alungat prin descoperirea lui, mărturisirea şi părăsirea lui.

Această lucrare a primului sigiliu este de fapt o pregătire pentru trecerea cu bine de judecata de cercetare desfăşurată pentru toţi credincioşii lui Isus, de la Adam şi până la ultimul martir, în preajma decretului morţii, ceea ce-i implică doar pe cei morţi în Hristos, dar, mai este de asemenea o pregătire amplă pentru marea încercare finală, ce vine o dată cu promulgarea decretului morţii, de la sfârşitul timpului de har, dar şi pentru trecerea cu bine a aceleiaşi judecăţi, dar în dreptul lor, pentru toţi aceia care vor urma să alcătuiască pe cei 144.000 din această generaţie, ceea ce-i implică doar pe cei vii! Doresc să reţinem cu această ocazie că primul sigiliu ne pregăteşte pentru judecata de cercetare şi trecerea ei cu bine pentru primirea ultimului sigiliu, al doilea, sigiliul lui Hristos!!!

Doar primirea plinătăţii primului sigiliu îl asigură pe cel credincios că trece cu siguranţă de scrutinul judecăţii de cercetare. În timp ce sfinţii adormiţi, care au plinătatea sigiliului Duhului Sfânt, trec de acest scrutin în vreme ce se află în mormintele lor, nu tot astfel se va întâmpla şi cu cei 144.000, care trebuie să aibă asigurată plinătatea primului sigiliu când se află deja în viaţă, deci când trăiesc, pentru a putea trece cu bine de scrutinul judecăţii lor de cercetare, tot în viaţă, pentru ca astfel să poată primi al doilea şi ultimul sigiliu, când sunt vii. După cum spuneam, cei 144.000 sunt singurii răscumpăraţi din întregul Univers creat de Dumnezeu care se vor bucura de plinătatea ambelor sigilii când ei se află în viaţă.

Şi-n ultimă instanţă, sigiliul Duhului Sfânt este o lucrare ce a avut loc în decursul veacurilor, de la căderea lui Adam şi până în prezent, o lucrare ce, de altminteri, va trebui să continue să se desfăşoare câtă vreme va continua timpul de har sau timpul de probă omenesc! Vom pătrunde mai în adâncul însemnătăţii acestui sigiliu, mai înainte de a-l înţelege pe cel de-al doilea. Ideea este că atâta vreme cât Hristos îşi desfăşoară activitatea de mijlocire în sanctuarul ceresc, tot atâta timp va continua şi lucrarea de sigilare a Duhului Sfânt, care sfârşeşte cu sigilarea lui Hristos sau a doua sigilare. Prin urmare, ambele sigilii trebuie primite în timpul de har şi nu după terminarea lui!!!