Cei 144.000 - biserica filadelfiană biruitoare

Fiindcă rebeliunii nu i se poate pune capăt decât dacă sunt demascate principiile ei, atunci înseamnă că ceea ce a făcut Hristos pe Golgota trebuie să facă şi cei 144.000 chiar înainte de venirea lui Hristos pe norii cerului. Sfârşitul lui Hristos a venit numai atunci când Satana a fost demascat, iar îngerii sfinţi s-au lămurit pe deplin cu privire la caracterul diavolului şi caracterul lui Dumnezeu, frumos expus de Mântuitorul în viaţa Sa pământească. Aceste două caractere trebuiau puse în contrast, astfel încât intelectul fiinţelor create să discearnă pe deplin între principiile lui Dumnezeu şi principiile satanice.

Tot astfel, sfârşitul lumii, ce coincide cu venirea lui Hristos pe nori, va veni doar atunci când Satana va fi demascat înaintea oamenilor răi, care vor discerne astfel de partea cui au fost toată viaţa şi ce înseamnă să fii despărţit de Dumnezeu. Mintea lor trebuie să înţeleagă pe deplin caracterul lui Dumnezeu în contrast cu cel al lor şi al diavolului. Această lucrare va fi efectuată de către cei 144.000, sfinţii speciali ai lui Dumnezeu, care vor repeta lucrarea primelor roade săvârşită de Hristos la cruce!! Aceşti oameni răi trebuie să priceapă de ce urmează să moară şi de ce nu mai au nici un drept la viaţă! Lupta cea mare nu se va încheia decât în felul acesta, înainte de a avea loc marea judecată finală de la sfârşitul mileniului.

Când îngerii lui Dumnezeu au ajuns să priceapă caracterul lui Satana, abia atunci a fost ruptă orice verigă de simpatie între ei şi diavolul, abia atunci a fost momentul când l-au dezrădăcinat pe diavolul din mintea lor, acesta din urmă nemaiputând avea deloc acces în cer după răstignirea lui Hristos. Ceea ce vreau să înţelegem este faptul că alegerea aceasta trebuia să vină din partea fiinţelor angelice şi a locuitorilor lumilor nevăzute doar pe bază de convingere profundă, de nestrămutat, doar atunci când intelectul lor avea să înţeleagă pe deplin ce înseamnă răzvrătirea şi ce produce ea în Universul lui Dumnezeu dacă este lăsată să continue!!! Tot astfel, când în final oamenii nelegiuiţi vor pricepe o dată şi pentru totdeauna că ei se fac vinovaţi de răzvrătire, de încercarea de a şterge de pe faţa pământului pe adevăraţii copii ai lui Dumnezeu, adică pe cei 144.000 de sfinţi, când realizează că din cauza încălcării legii lui Dumnezeu s-au petrecut pe pământ toate atrocităţile posibile şi când ajung astfel să înţeleagă caracterul cel rău al diavolului şi al rebeliunii, abia în acel moment se văd în adevărata lumină şi înţeleg că nu pot trăi veşnic, motiv pentru care se pleacă la picioarele acestor sfinţi speciali, pe care erau gata-gata să-i distrugă, şi recunosc că Dumnezeu i-a iubit şi că ei sunt pierduţi pe deplin!! "Iată că îţi dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit." Apocalipsa 3,9.

Numai atunci când convingerea lor cu privire la acest fapt este lămurită, numai atunci este pregătit terenul pentru venirea reală a lui Hristos împreună cu îngerii pe pământ. Nu trebuie să fie nimic forţat sau impus, ci convingerea trebuie să vină pe temeiul descoperirii caracterului lui Dumnezeu, în aşa fel încât cei răi să discearnă singuri situaţia lor, caracterul păcatului, pe cel al diavolului şi faptul că nu merită să mai trăiască!! Lucrarea acestei convigeri totale pentru mintea celor răi nu poate fi realizată decât prin intermediul primelor roade, prin cei 144.000. De aceea se afirmă despre ei că "Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel". Apocalipsa 14,4.

Ne amintim că cel dintâi rod face posibil secerişul, care în cazul nostru este învierea tuturor copiilor neprihăniţi ai lui Dumnezeu morţi de la Adam până la încheierea timpului de har. Fără prezentarea snopului de legănat sau a primelor roade, nu putea şi nu poate avea loc secerişul. Fără demascarea de către Hristos, prin viaţa Sa, dar mai ales la cruce, a caracterului lui Satana, nu putea avea loc învierea nici unui copil sfânt al lui Dumnezeu. La fel, fără demascarea caracterului păcatului şi a lui Satana de către cei 144.000, nu poate avea loc învierea sfinţilor adormiţi ai lui Dumnezeu. Demascarea aceasta avea menirea să elimine din mintea oricărei făpturi loiale lui Dumnezeu orice urmă de simpatie pentru diavolul şi orice potenţială răzvrătire ulterioară. Mintea lor trebuie să cântărească foarte bine între modul de viaţă al lui Hristos, caracterizat numai de principiile neprihănirii şi adevărului, bazate toate numai pe iubire neţărmurită, şi metodele, principiile şi spiritul luciferic, care stau la baza caracterului lui, astfel încât singuri să facă alegerea necesară impusă de demonstraţia respectivă. Reţinem, convingerea nu trebuie impusă, ci trebuie să vină doar pe baza analizei între două tipuri de declaraţii, principii sau demonstraţii!!

Dumnezeu a arătat că nu deţine metode pentru a sili făpturile inteligente să aleagă neprihănirea pentru că sunt forţate de El, în vreun fel sau altul, ci ea trebuie să vină prin demonstrarea unor fapte, care să poată fi analizate în mod corect ţinându-se seama de principiul "La lege şi la mărturie!" Dumnezeu este nu numai Creatorul intelectului, ci şi Acela care îl respectă în cel mai înalt grad posibil!!! Prin urmare, prin cei 144.000 Dumnezeu urmăreşte să-i ajute pe cei răi să raţioneze pe o bază dreaptă, prin faptul că este expus spre vedere şi înţelegere caracterul lui Satana şi implicit al păcatului în contrast cu iubirea lui Dumnezeu!!! Vraja satanică asupra minţii lor trebuie sfărâmată, în aşa fel încât mintea lor să fie liberă să vadă şi să priceapă de ce fac ceea ce fac şi cine i-a împins acolo, în postura în care se află!!!

Pentru ca această vrajă să fie ruptă, este nevoie nu de forţarea minţii, ci de descoperirea şi manifestarea iubirii, prin nişte oameni păcătoşi, care au ales să stea de partea lui Dumnezeu cu preţul vieţii lor!!! Numai puterea înşelătoare a lui Satana ţine mintea oamenilor în întuneric şi în negura necunoaşterii caracterului lui Dumnezeu. Ei bine, această putere de vrajă diabolică trebuie sfărâmată, şi nu există decât o singură cale: descoperirea iubirii care să pună în contrast răutatea caracterului celor răi, astfel fiind demascat de fapt caracterul lui Satana!!! Aceasta este singura convingere sănătoasă care poate fi adusă asupra minţii inteligente!!! Nu prin forţă, nu prin constrângere, nu prin minciună sau altceva de felul acesta, ci prin descoperire şi demascare a păcatului!!! Abia când acest fel de convingere cuprinde toată mintea şi întreaga fiinţă a omului, se poate spune că edificarea este corectă şi completă şi că s-au tras toate concluziile în mod corect, fără greşeală!!! Acesta este singurul fel de convingere apreciat de Dumnezeu, întrucât şi alegerea va fi pe măsură, indiferent că este de partea binelui sau de partea răului.

Dumnezeu nu va condamna pe nimeni niciodată decât în urma unei alegeri care provine dintr-o astfel de convingere deplină, în cazul în care a ales păcatul bineînţeles! Este absurd ca Dumnezeu să fie perceput asemenea mafiotului care ucide cu sânge rece doar pentru că nu are nici o altă alternativă pentru a-l convinge pe duşmanul lui să-i ofere ceea ce-i datorează sau chiar serviciul său!! Mulţi creştini nu vorbesc niciodată despre Dumnezeu în felul acesta, însă gândesc în modul acesta fără să-şi dea seama!!! Mai mult, chiar acţionează în felul acesta. Dar la Isus Hristos nu vedem nimic de felul acesta, ci vedem numai un şuvoi de iubire îndreptat spre toţi oamenii, însă care poate fi curmat prin respingere!! Cea mai înaltă formă de respect faţă de mintea inteligentă din partea lui Dumnezeu este aceea de a-i prezenta forma desăvârşită a iubirii, singura care poate păstra mintea intactă, fără să fie alterată, şi singura care o poate hrăni fără ca aceasta să se sature vreodată!!! Iubirea lui Dumnezeu, care este însăşi viaţa Sa, este mediul pentru care a fost creat creierul făpturilor inteligente! Folosirea forţei, a constrângerii sau a minciunii înseamnă lipsă de respect şi totodată distrugerea minţii inteligente!!!

De aceea, îngerii şi locuitorii lumilor necăzute trebuiau să vadă contrastul între manifestarea iubirii şi cea a silirii, a minciunii şi înşelăciunii, pentru ca să poată alege în cunoştinţă de cauză, prin convingere inteligentă, neimpusă în vreun fel. Această experienţă a îngerilor trebuie repetată cu oamenii păcătoşi, căci ei încă nu cunosc caracterul lui Dumnezeu, aşa cum a fost descoperit la cruce, până astăzi. Pentru acest lucru, Dumnezeu are nevoie de nişte oameni sfinţi, nepătaţi, în caracterul cărora să se poată arăta neprihănirea, adevărul şi, cea mai mare dintre toate câte există în Univers, iubirea lui Dumnezeu!!!

Am spus că această lucrare se va face, va fi realizată într-un timp numit timpul strâmtorării lui Iacov, un timp când nu mai există har. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că Duhul Sfânt este retras cu totul de la oamenii răi, care cred în mod eronat că ei sunt cei care deţin adevărul, rămânând liniştit doar în sfinţii lui Dumnezeu, cei 144.000. Asta presupune deja faptul că Satana are control total asupra minţilor şi trupurilor celor răi! Mai înseamnă, de asemenea, că mijlocirea lui Hristos în sanctuarul ceresc a luat sfârşit şi că oamenii nu-şi mai pot trimite păcatele mărturisite în sanctuar, singurul loc unde puteau fi depozitate până la distrugerea lor finală, prin punerea lor asupra lui Satana, care trebuie să le poarte.

     "Experienţa lui Iacov în timpul acelei nopţi de luptă şi chin reprezintă încercarea prin care poporul lui Dumnezeu trebuie să treacă chiar înaintea revenirii lui Hristos. Profetul Ieremia, într-o viziune sfântă, privind către acest timp, spunea: >Auzim strigăte de groază; e spaimă, nu este pace. Pentru ce s-au îngălbenit toate feţele? Vai! căci ziua aceea este mare; nici una n-a fost ca ea! Este o vreme de necaz pentru Iacov; dar Iacov va fi izbăvit din ea< (Ieremia 30,5-7).
     Când Hristos va înceta lucrarea Sa de Mijlocitor în favoarea omului, atunci va începe acest timp de strâmtorare. Atunci cazul fiecărui suflet va fi hotărât şi nu va mai fi nici un sânge ispăşitor care să curăţească de păcat. Când Isus părăseşte poziţia Sa de Mijlocitor al omului înaintea lui Dumnezeu, atunci se face solemna declaraţie: >Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe< (Apocalipsa 22,11). Apoi Duhul lui Dumnezeu, care ţinea lucrurile în frâu, este retras de pe pământ. După cum Iacov era ameninţat cu moartea de către fratele său mânios, tot astfel poporul lui Dumnezeu va fi în primejdie din partea celor răi care caută să-l distrugă. Şi, după cum patriarhul s-a luptat toată noaptea pentru eliberarea sa din mâna lui Esau, tot astfel cei drepţi vor striga la Dumnezeu zi şi noapte pentru scăpare de vrăjmaşii care-i înconjoară." Patriarhi şi profeţi, cap. Noaptea luptei, par. 15, 16.

Când timpul de har se va fi terminat, acesta punând capăt şi judecăţii de cercetare a celor vii, adică a celor 144.000, judecată despre care voi vorbi altădată, când ei sunt sigilaţi în neprihănire, cei 144.000 trebuie să trăiască fără Mijlocitor, doar prin credinţa lui Isus! Timpul strâmtorării lui Iacov este timpul când încep să aibă loc cele şapte plăgi descrise în Apocalipsa 16. 

     "Când El părăseşte sanctuarul, întunericul îi acoperă pe locuitorii pământului. În acest timp grozav, cel neprihănit trebuie să trăiască înaintea unui Dumnezeu sfânt, fără mijlocire. Frâul care a fost pus celor nelegiuiţi este îndepărtat şi Satana are stăpânire deplină peste cel care a rămas până la urmă nepocăit. Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu s-a sfârşit. Lumea a lepădat harul Său, a dispreţuit iubirea Sa şi a călcat în picioare Legea Sa. Nelegiuiţii au trecut hotarul punerii lor la probă; Duhul lui Dumnezeu căruia i-au rezistat cu încăpăţânare a fost până la urmă retras. Neocrotiţi de harul divin, ei nu au nici o apărare de cel rău. Satana îi va arunca atunci pe locuitorii pământului într-o mare şi finală strâmtorare. Când îngerii lui Dumnezeu încetează să mai ţină în frâu vânturile sălbatice ale patimii omeneşti, toate elementele de discordie şi luptă vor fi lăsate libere. Pământul întreg va fi adus într-o ruină mai grozavă decât aceea care a venit peste Ierusalimul din vechime." Tragedia veacurilor, cap. Timpul strâmtorării, par. 3. 

     "Când Hristos îşi încetează mijlocirea în sanctuar, mânia Sa neamestecată cu milă va fi dezlănţuită împotriva tuturor acelora care se închină fiarei şi icoanei ei şi primesc semnul ei (Apocalipsa 14,9.10). Plăgile care au căzut asupra Egiptului atunci când Dumnezeu a fost pe punctul de a-l elibera pe Israel au fost asemănătoare în caracter cu acele judecăţi mai teribile şi mai întinse, care urmează să cadă peste lume chiar înainte de eliberarea finală a poporului lui Dumnezeu." Tragedia veacurilor, cap. Timpul strâmtorării, par. 40.

În acest timp îngrozitor, cei 144.000 trec printr-un chin sufletesc greu de descris, ei neştiind că au rămas fără Mijlocitor şi că au fost sigilaţi. Acum cei răi îşi pun în aplicare planul uciderii sfinţilor lui Dumnezeu. Este timpul când se trece la aplicarea decretului morţii. Toţi cei 144.000 de sfinţi, un număr simbolic, sunt împrăştiaţi pe tot pământul, unii fiind ascunşi în locuri sigure, în munţi sau în păduri, iar alţii aflându-se închişi, şi se roagă Dumnezeului lor cu credinţa vie că vor fi salvaţi, deşi nu există nici o dovadă vie în acest sens. Când cei răi sunt gata să-şi aducă la îndeplinire planul uciderii, are loc plaga a cincea când un mare întuneric real, fizic, cuprinde întreaga planetă. Ultimele trei plăgi vor fi generale şi se vor abate peste tot pământul, spre deosebire de primele patru care cad doar în anumite regiuni ale pământului, care sunt caracterizate de păcatele şi nelegiuirile cele mai oribile cu putinţă. Când acel întuneric impenetrabil îi va ascunde pe cei 144.000 de privirile fioroase ale oamenilor demonizaţi, aceştia din urmă se îngrozesc când văd pe cer un curcubeu strălucitor ce înconjoară grupa specială a celor 144.000. Apoi se aude un glas ceresc care-i îndeamnă pe sfinţii rugători să se uite spre acel curcubeu al făgăduinţei, unde-l văd pe Dumnezeu şi pe Isus pe tronul Său.

Apoi, se aude clar şi răsunător glasul lui Dumnezeu, glasul eliberării poporului adevărat al lui Dumnezeu, care rosteşte cuvintele: "S-a isprăvit!" Aceste cuvinte marchează trezirea teribilă a celor răi, conştientizarea faptului că ei sunt cei greşiţi şi că, în lupta cea mare, au pierdut absolut totul, dintre care cel mai de preţ lucru, viaţa veşnică alături de Tatăl şi de Fiul!!! Când aceste cuvinte se vor fi rostit, atunci trebuie să ştim că este momentul când se face referire la izbândirea lucrării primelor roade prin viaţa celor 144.000, prin care sunt puse în contrast caracterul lui Dumnezeu şi caracterul lui Satana! După ce sunt rostite cuvintele respective are loc plaga a şaptea, care face loc celei de a doua veniri a lui Hristos pe norii cerului.

     "Poporul lui Dumnezeu - unii în celulele închisorilor, alţii ascunşi în locuri singuratice în păduri şi munţi - se roagă încă pentru ocrotire divină, în timp ce, în toate părţile, grupuri de oameni înarmaţi, mânaţi de oştile de îngeri răi, se pregătesc pentru lucrarea morţii. Acum este ceasul încordării extreme, când Dumnezeul lui Israel va interveni pentru eliberarea celor aleşi ai Săi. Aşa zice Domnul: >Voi însă veţi cânta ca în noaptea când se prăznuieşte sărbătoarea, veţi fi cu inima veselă, ca cel ce merge, ca să se ducă la muntele Domnului, spre Stânca lui Israel. Şi Domnul va face să răsune glasul Lui măreţ. Îşi va arăta braţul gata să lovească în mânia Lui aprinsă, în mijlocul flăcării unui foc mistuitor, în mijlocul înecului, furtunii şi pietrelor de grindină<. (Isaia 30,29.30) 

     Cu strigăte de biruinţă, cu batjocuri şi blesteme, mulţimile de oameni răi sunt gata să se arunce asupra prăzii, când, iată, un întuneric des, mai adânc decât întunericul nopţii, cade peste pământ. Apoi, un curcubeu strălucind de slavă de la tronul lui Dumnezeu se arată pe cer şi pare să înconjoare fiecare grupă de rugători. Mulţimile înfuriate se opresc deodată. Strigătele lor batjocoritoare se sting. Obiectele urii lor criminale sunt uitate. Cu presimţiri înfricoşate privesc la simbolul legământului lui Dumnezeu şi doresc să fie ocrotiţi de strălucirea lui orbitoare.

     Copiii lui Dumnezeu aud un glas lămurit şi melodios spunând: >Priviţi în sus< şi, ridicându-şi ochii către cer, văd curcubeul făgăduinţei. Norii negri şi ameninţători care acopereau firmamentul se despart şi, asemenea lui Ştefan, ei privesc neclintiţi spre cer şi văd slava lui Dumnezeu şi pe Fiul omului stând pe tronul Său. Pe chipul Său divin ei văd semnele umilinţei Sale, iar de pe buzele Sale aud cererea prezentată înaintea Tatălui şi a sfinţilor îngeri: >Vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe care Mi i-ai dat Tu< (Ioan 17,24). Se aude din nou un glas melodios şi biruitor spunând: >Iată-i vin! Vin sfinţii fără pată, fără vătămare. Ei au păzit Cuvântul răbdării Mele; vor merge printre îngeri<; iar buzele palide şi tremurânde ale acelora care au ţinut tare la credinţa lor scot un strigăt de biruinţă.

     La miezul nopţii, Dumnezeu îşi va arăta puterea pentru eliberarea poporului Său. Soarele se arată, strălucind în toată puterea lui. Semne şi minuni urmează într-o succesiune rapidă. Nelegiuiţii privesc cu groază şi cu uimire această scenă, în timp ce neprihăniţii privesc cu bucurie solemnă semnul eliberării lor. Totul în natură pare că şi-a schimbat cursul. Râurile încetează să mai curgă. Nori întunecoşi şi grei se ridică şi se lovesc unul de altul. În mijlocul cerurilor dezlănţuite este un spaţiu luminat de o slavă de nedescris, de unde se aude glasul lui Dumnezeu ca sunetul multor ape, zicând: >S-a isprăvit< (Apocalipsa 16,17)." Tragedia veacurilor, cap. Poporul lui Dumnezeu salvat, par. 2-5.

De menţionat este faptul că tabloul celor zugrăvite în Apocalipsa 3,7-13, despre biserica filadelfiană, are o aplicaţie directă la cei 144.000, făcând tirmitere în special la evenimente care se întâmplă în timpul strâmtorării lui Iacov şi după aceea. Ceea ce înseamnă că biserica filadelfiană este în realitate biserica celor 144.000!!! Ei au ştiut să profite de timpul de har, când au intrat prin credinţă în sanctuarul ceresc prin uşa deschisă pusă la dispoziţie, simbolul lucrării lui Hristos în sfânta sfintelor din templul ceresc, o lucrare începută aşa după cum am văzut în 22 octombrie 1844, primind curăţirea din partea Rafinorului ceresc în fiecare etapă a vieţii lor creştine! Ei au învăţat să păzească sau să respecte Cuvântul lui Hristos, fapt care-i aduce în situaţia de a nu tăgădui numele Lui sau caracterul Lui în lupta cea mare. Acest lucru îi califică să fie păziţi în mod special de Dumnezeu în ceasul încercării "care are să vină peste lumea întreagă ca să încerce pe locuitorii pământului". Apocalipsa 3,10. 

Apoi, ajung la timpul descris de mine mai sus, când cei răi, treziţi din beţia pornirii criminale de a-i extermina pe cei 144.000, recunosc că Dumnezeu i-a iubit pe cei sfinţi şi se aruncă la picioarele acestora dezarmaţi total! "Iată că îţi dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit." Apocalipsa 3,9. Şi, pentru că vor fi singurii biruitori ai fiarei şi ai icoanei ei, fără să guste moartea, vor avea parte de un templu special amenajat de Hristos numai pentru ei pe noul pământ. "Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care are să se coboare din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou." Apocalipsa 3,12.

Aşadar, biserica filadelfiană, în adevăratul înţeles al Scripturii este biserica celor 144.000!!! Cine susţine astăzi că este biserica filadelfiană trebuie să facă dovada că este biserica celor 144.000, sfinţi sigilaţi în adevăr şi neprihănire, care trăiesc fără Mijlocitor divin şi se află în timp lipsit de har!!! De fapt, biserica filadelfiană este descrisă mai mult din perspectiva bisericii sau mişcării îngerului al cincilea! Acesta este adevăratul motiv pentru care Dumnezeu nu le adresează nici un fel de mustrare, fiindcă sunt absolut neprihăniţi, sfinţi, fără pată, asemenea Mântuitorului, într-un grad necunoscut nici unui alt muritor care a fost sfinţit în viaţa aceasta pământească. Vom afla şi de ce desăvârşirea acestor 144.000 este specială, comparativ cu a restului mântuiţilor!!

Sunt câteva întrebări la care va trebui să găsim răspunsul, iar Inspiraţia divină ne va ajuta în acest sens. Mai întâi, în ce fel sunt treziţi cei răi, astfel încât să se vadă singuri în lumina a ceea ce sunt, căci pare mai degrabă că cei 144.000 nu fac mai nimic în acest sens? Cum poate avea loc o astfel de conştientizare într-un timp cu totul lipsit de har? De ce Dumnezeu îşi descoperă caracterul prin cei 144.000 în timpul strâmtorării lui Iacov, şi nu o face în timpul de har, când pare mult mai uşor să conştientizezi un păcătos cu privire la starea lui? Din moment ce Duhul Sfânt nu mai are nimic de spus pentru cei răi, atunci cum pot fi treziţi să priceapă că sunt pierduţi?