Cei 144.000 - primele roade

Nu trebuie să trecem cu vederea faptul că orice mişcare formată ulterior, ia fiinţă doar pentru că înaintea ei a existat o alta! Bunăoară, dacă nu s-ar fi format niciodată prima mişcare îngerească, atunci nu ar fi existat vreodată mişcarea îngerului al doilea. În baza acestui principiu călăuzitor, putem spune cu siguranţă că, dacă nu s-ar forma mişcarea îngerului al patrulea, care să isprăvească lucrarea harului lui Dumnezeu în timpul de har, atunci nu putem vorbi despre naşterea sau existenţa singurei biserici biruitoare a lui Dumnezeu asupra păcatului, ispitelor, fiarei şi icoanei ei, adică a celor 144.000 de credincioşi nobili! Prin urmare, de succesul făuririi şi lucrării mişcării îngerului al patrulea depinde în mod direct existenţa celor 144.000 sau mişcarea îngerului al cincilea, în tabloul prezentat de Inspiraţie în Apocalipsa 14.

Aşadar, să aprofundăm partea referitoare la mişcarea îngerului al cincilea, aşa cum este prezentată în Apocalipsa 14. "Şi un alt înger a ieşit din Templu şi striga cu glas tare Celui ce şedea pe nor: >Pune secera Ta şi seceră, pentru că a venit ceasul să seceri, şi secerişul pământului este copt<. Atunci Cel ce şedea pe nor şi-a aruncat secera pe pământ. Şi pământul a fost secerat." Apocalipsa 14,15.16.

În primul rând, trebuie să pricepem de ce acest înger îşi desfăşoară activitatea după încheierea timpului de har. Cum putem şti acest lucru? Este foarte simplu, dacă privim la felul cum se derulează evenimentele şi cum îşi desfăşoară activitatea toate predecesoarele mişcării îngerului al cincilea din tabloul evenimentelor descrise în acest capitol frumos al Apocalipsei. La o privire atentă se va observa că fiecare dintre primii patru îngeri are un mesaj destinat oamenilor, o solie pe care o vestesc doar oamenilor!! Acest mesaj se rosteşte sau este vestit oamenilor câtă vreme aceştia beneficiază de harul divin, adică de posibilitatea de a alege pe Hristos şi neprihănirea Sa, care este viaţa veşnică, sau de a alege să rămână păcătoşi mai departe prin respingerea cu bună ştiinţă a soliei vestite de înger.

Un mesaj vestit oamenilor nu se poate oferi decât în timpul când aceştia beneficiază de mila lui Dumnezeu, altfel orice solie adresată oamenilor când mila lui Dumnezeu nu mai pledează pentru ei, nu poate avea absolut nici un efect asupra minţii, asupra intelectului, căci fără harul lui Dumnezeu omul nu este capabil sub nici o formă să înţeleagă mesajul spiritual al lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt. Harul mai înseamnă prezenţa Duhului Sfânt printre oameni, în lume, indiferent că oamenii sunt sau nu religioşi, răi sau buni, păcătoşi sau curaţi la suflet. Mintea are capacitatea de a pricepe mesajul lui Dumnezeu numai sub stimulul sau prin prezenţa Duhului Sfânt, altfel orice cuvânt sau mesaj ne-ar adresa Dumnezeu, fără lucrarea Duhului Sfânt, nu vor fi recunoscute de minte ca ceea ce sunt. Respingerea luminii divine în timp de har, în mod consecvent şi cu bună ştiinţă, conduce la respingerea Duhului Sfânt şi la incapacitatea de a mai discerne vreodată cuvintele lui Dumnezeu. Acestea vor fi atribuite totdeauna fie omului care i le aduce, fie direct lui Satana, numai lui Dumnezeu nu.

Acum, în ce priveşte lucrarea îngerului al cincilea, trebuie observat, şi se poate constata cu maximă uşurinţă, că el nu se adresează nici unui om, că mesajul lui nu are nimic de a face cu oamenii, ci el se adresează cuiva care "şedea pe nor". Cine poate fi acest cineva? Nimeni altul decât Isus Hristos, care se îndreaptă pe pământ venind sau plutind pe un mare nor alb constituit dintr-o mare suită de îngeri. "Apoi m-am uitat şi iată un nor alb; şi pe nor şedea Cineva care semăna cu un fiu al omului; pe cap avea o cunună de aur, iar în mână, o seceră ascuţită." Apocalipsa 14.14. Nu trebuie să existe nici un dubiu cu privire la identitatea Celui ce şade pe nor, căci numai Isus poate veni pe norii cerului şi nimeni altcineva. "Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin." Apocalipsa 1,7.

Când Hristos se porneşte să vină pe pământ, locuitorii lui nu mai beneficiază de har, aşa după cum am arătat, iar timpul când cei 144.000 se adresează lui Hristos este timpul strâmtorării lui Iacov sau timpul când se petrec cele şapte plăgi. Este timpul când se împlineşte profeţia următoare: "Aşa vorbeşte Domnul: >Auzim strigăte de groază; e spaimă, nu este pace! Întrebaţi şi vedeţi dacă nu cumva naşte vreun bărbat! Pentru ce văd pe toţi bărbaţii cu mâinile pe coapse ca o femeie la facere? Pentru ce s-au îngălbenit toate feţele? Vai! căci ziua aceea este mare; niciuna n-a fost ca ea! Este o vreme de necaz pentru Iacov; dar Iacov va fi izbăvit din ea<." Ieremia 30,5-7. "Iacov" este un simbol al poporului lui Dumnezeu care se află în necaz ca şi Iacov, când acesta din urmă trebuia să înfrunte mânia fratelui său Esau, pornit să-l omoare. Lupta din noaptea de dinaintea întâlnirii cu Esau, la pârâul Iaboc, a lui Iacov, va fi lupta poporului lui Dumnezeu, a celor 144.000, întruchiparea lui Iacov,  în timpul când harul lui Dumnezeu s-a încheiat; de aceea, acel timp este numit timpul strâmtorării lui Iacov.

Fiindcă în acest timp grozav nu mai este nici o lumină de transmis oamenilor, care au ales de multă vreme să rămână fără Dumnezeu, cei 144.000 nu au nici un mesaj pentru ei, ci se vor adresa numai lui Hristos. Acum urmează în mod just întrebarea următoare: De ce se adresează ei lui Hristos? Ar trebui să fie clar pentru oricine că nu poate fi o adresare verbală, întrucât Hristos se află în drum spre pământ, deci undeva foarte departe de ei. Limbajul, însă, descoperă o realitate extraordinară prin încercarea de a sublinia atitudinea, caracterul şi aşteptările celor 144.000 la vremea respectivă, când cei răi încearcă să-i distrugă, să-i anihileze, căci nici unul dintre cei 144.000 nu ştiu că sunt sigilaţi în neprihănirea lui Hristos şi că nu mai pot păcătui, deoarece au ales pe veci să rămână de partea adevărului indiferent ce li s-ar întâmpla. Decizia lor este definitivă şi totodată constituind garanţia salvării lor, ea fiind şi dovada pentru universul spectator că neprihănirea este mediul dorit de ei indiferent de circumstanţele în care se află şi presiunile la care sunt supuşi. Cu alte cuvinte, ei fac dovada că sunt gata să-şi dea viaţa pentru Hristos, nemaidorind niciodată să încerce măcar să aleagă păcatul, pe care-l urăsc cu ura lui Dumnezeu. În felul acesta, ei sunt pregătiţi pentru cer încă de pe pământ, asemenea lui Enoh şi Ilie. Legea lui Dumnezeu caracterizează în întregime vieţile şi caracterele lor.

Ca să răspundem la întrebarea pusă mai sus, spre a nu face nici o greşeală, atunci trebuie să-l avem în vedere pe Cel căruia îi sunt adresate cuvintele respective, potrivit Apocalipsei 14,15. Cei 144.000 i se adresează lui Hristos într-un sens simbolic desigur, fiindcă El deţine sau are în mână un instrument specific secerişului - o seceră!!! În acest caz, întrucât cartea Apocalipsei abundă de simboluri, devine clar că Hristos nu poate avea în mână o seceră reală, din punct de vedere fizic. Secera este doar un simbol pentru cea mai amplă lucrare văzută vreodată de ochii muritorilor salvaţi prin harul lui Dumnezeu, şi anume secerişul tuturor celor morţi în Hristos de-a lungul veacurilor. Da, secera este simbolul lucrării speciale efectuate de Hristos, la venirea Sa, prin învierea din morţi a tuturor copiilor Săi credincioşi, de la Adam până la ultimul martir mort înainte de terminarea timpului de har, căci vor fi, izolat ce-i drept, martiri care, cu preţul vieţii lor, vor da mărturie în favoarea soliei neprihănirii lui Hristos, sângele lor fiind o sămânţă în acest sens. Cei care vor fi martiri atunci, atenţie nu în timpul lipsit de har, căci în acel timp nu va mai muri nimeni, vor fi înzestraţi de Dumnezeu în mod special cu spiritul martirilor. "Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani." Apocalipsa 20,4.

Hristos vine pe pământ ca marele Secerător pentru a aduna secerişul pământului, pe cei neprihăniţi şi înviaţi prin puterea Lui, pentru a se întoarce înapoi în cer cu roadele jertfei şi muncii Sale!! "Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora." Isaia 53,11. Ştiind ce reprezintă secera, atunci este uşor să răspundem la întrebarea respectivă. Cei 144.000 se adresează lui Isus ştiind că, de existenţa lor, de desăvârşirea caracterului şi a vieţii lor depinde întru totul învierea celor drepţi şi venirea Mântuitorului!!! Cu alte cuvinte, mesajul transmis prin Duhul Sfânt, în cuvintele Inspiraţiei privitoare la solia lor adresată lui Isus, este că, fără cei 144.000, biserica triumfătoare, nu poate avea loc înviere!!! Mesajul lor transmis lui Isus trebuie înţeles ca un mesaj de triumf, de conştientizare a faptului că acum este timpul ca Isus să-şi săvârşească lucrarea învierii, aşa cum a promis. Fiindcă biserica există, curată, fără pată sau vreo zbârcitură de orice fel, atunci trebuie să existe şi înviere, care se poate face doar în baza venirii reale a lui Hristos pe norii cerului şi a existenţei unei biserici absolut curate şi desăvârşite şi, pe deasupra, şi vii, compusă din credincioşi care nu vor muri niciodată!

De aceea, cei 144.000 se adresează lui Isus ca aceia care au făcut posibile şi venirea lui Isus, şi învierea. Desăvârşirea lor morală, asemănarea cu Hristos, deschide porţile venirii Mântuitorului în slavă, pregătit fiind astfel pentru a-şi lua toţi fraţii acasă prin înviere!!! Ce minunat! Dar, mai este un aspect extrem de important care dă greutate tuturor celor afirmate până acum. Acest aspect este legat de înviere. Trebuie să ştim că tot ceea ce se întâmplă în acest timp, referitor la dorinţa celor 144.000 adresată Mântuitorului, îşi găseşte corespondent fidel în serviciile sanctuarului pământesc!!! Nu ar fi putut exista înviere dacă Hristos nu ar fi înviat. Acest aspect este surprins în serviciile simbolice ale Vechiului Testament de la cortul întâlnirii!!!

Existau două simboluri în acele servicii care indicau spre moartea şi învierea lui Hristos. Primul este mielul de jertfă, iar al doilea este snopul de legănat. Al doilea simbol, snopul de legănat, indica spre învierea lui Hristos ca pârgă sau ca cel dintâi rod al celor ce urmau să fie înviaţi la învierea lui Hristos din mormânt!! Asta înseamnă că, dacă Hristos nu ar fi înviat, El nu ar fi putut fi calificat ca pârgă a celor adormiţi şi, deci, nu ar fi existat învierea celor ce urmau să fie înălţaţi la cer împreună cu El, în timpul primei Sale veniri. Că Hristos este cel dintâi rod sau pârga celor adormiţi, ori cel întâi născut din morţi, este arătat cu prisosinţă în Sfintele Scripturi.

     "Ioan, către cele şapte biserici care sunt în Asia: Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine, şi din partea celor şapte duhuri, care stau înaintea scaunului Său de domnie, şi din partea lui Isus Hristos, Martorul credincios, Cel întâi născut din morţi, Domnul împăraţilor pământului! A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin." Apocalipsa 1,4-6. "El este Capul trupului, al Bisericii. El este Începutul, Cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea." Coloseni 1,18. "Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi, după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos; dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos." 1Corinteni 15,20-23.

Scripturile ne spun că Hristos s-a calificat să fie cel dintâi rod pentru a face posibilă învierea tuturor drepţilor mântuiţi!! El a garantat astfel că, prin învierea Sa, ca pârgă sau ca cel dintâi rod, toţi aceia care adorm în El vor fi înviaţi la viaţă veşnică!!! Asta înseamnă că există o legătură foarte importantă între cele dintâi roade şi seceriş!!! Cei care sunt familiarizaţi cu serviciile cortului întâlnirii ştiu că secerişul grânelor, în speţă al grâului sau orzului, nu putea avea loc niciodată dacă la cort nu era înfăţişat mai întâi snopul de legănat, snop compus numai din primele roade ale celor dintâi spice de grâu sau de orz coapte! Nici un evreu nu începea să secere parcela lui de teren cu grâu, dacă mai întâi nu era prezentat snopul de legănat la cortul întâlnirii!! Cu alte cuvinte, nu putea avea loc seceriş fără prezentarea snopului de legănat, tipul sau simbolul învierii lui Hristos dintre morţi!!!

     "Hristos a înviat din morţi ca cel dintâi rod al celor adormiţi. El era antitipul snopului de legănat, iar învierea Lui a avut loc tocmai în ziua de care snopul de legănat trebuia să fie adus înaintea Domnului. Timp de mai mult de o mie de ani s-a făcut această ceremonie simbolică. Se adunau din câmpurile gata de secerat primele spice de grâu copt, iar, când oamenii mergeau la Ierusalim pentru Paşte, snopul din cele dintâi roade era legănat înaintea Domnului ca un dar de mulţumire. Numai după ce se aducea acest dar se putea secera grâul, ca apoi să poată fi adunat în snopi. Snopul înfăţişat Domnului preînchipuia secerişul. Tot astfel şi Hristos, ca întâiul rod, înfăţişa marele seceriş spiritual ce trebuia să se adune pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Învierea Lui este tipul şi garantul învierii tuturor celor neprihăniţi, care au adormit. >Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El< (1Tesaloniceni 4,14)." Hristos Lumina Lumii, cap. Hristos a înviat, par. 17.

Hristos, deci, este cel dintâi rod, prin învierea Sa, ceea ce presupune în mod automat şi existenţa unui seceriş. Şi aşa s-a şi întâmplat. Imediat după învierea Sa, au fost înviaţi o mulţime de credincioşi, din toate veacurile, până la Ioan Botezătorul, inclusiv el însuşi, căci, după cum am văzut el este unul dintre cele patru făpturi vii. Aceşti credincioşi reprezintă secerişul, însă doar ca arvună, nu secerişul general, ca urmare a faptului că a fost adus mai întâi snopul de legănat, adică a avut loc mai întâi învierea lui Isus, înviere prin care se face posibil o dată şi pentru totdeauna secerişul general sau învierea tuturor credincioşilor adormiţi în Domnul!!!

     "Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi şi-a dat duhul. Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis, şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat. Ei au ieşit din morminte, după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate şi s-au arătat multora." Matei 27,50-53
   
     "Atunci când Hristos a înviat, El a eliberat din mormânt o mulţime de captivi. Cutremurul de la moartea Lui deschisese mormintele şi, când El a înviat, ei au venit afară cu El. Aceştia fuseseră conlucrători cu Dumnezeu şi, cu preţul vieţii lor, mărturisiseră despre adevăr. De astă dată, urmau să fie martori pentru Acela care îi înviase din morţi."
     În timpul lucrării Sale, Isus readuse morţii la viaţă. Înviase pe fiul văduvei din Nain, pe fiica unui bărbat de frunte şi pe Lazăr. Dar aceştia nu erau îmbrăcaţi în nemurire. După învierea lor, erau încă supuşi morţii. Dar aceia care au ieşit din mormânt la învierea lui Hristos erau ridicaţi la viaţă veşnică. Ei s-au înălţat cu El, ca trofee ale biruinţei Sale asupra morţii şi mormântului. >Aceştia<, a spus Hristos, >nu mai sunt robii lui Satana, i-am răscumpărat. I-am adus din mormânt ca cel dintâi rod al puterii Mele, pentru a fi cu Mine acolo unde sunt şi Eu, să nu mai vadă niciodată moartea şi să nu mai guste suferinţa."<
     Aceştia au mers în cetate şi s-au arătat multora, spunând: >Hristos a înviat din morţi, şi noi am înviat cu El<. În felul acesta a fost imortalizat adevărul sfânt al învierii. Sfinţii înviaţi au mărturisit că sunt adevărate cuvintele: >Morţii Tăi vor învia! Trupurile Tale moarte se vor scula!< Învierea lor a fost o ilustrare a împlinirii profeţiei: >Treziţi-vă şi săriţi de bucurie, cei ce locuiţi în ţărână! Căci roua ta este o rouă dătătoare de viaţă şi pământul va scoate iarăşi afară pe cei morţi< (Isaia 26,19)." Hristos Lumina Lumii, cap. Hristos a înviat, par. 18-20.

Aceşti înviaţi sunt primul rod doar în raport cu toţi cei ce vor învia, în sensul că au fost înviaţi înaintea lor ca o arvună, ca o dovadă a puterii învierii lui Hristos, în calitatea sa de cel întâi născut sau primul rod dintre morţi!!! Însă, în sens restrâns desigur, ei reprezintă secerişul pentru timpul acela! Acest tablou îl întâlnim iară la cea de-a doua venire a lui Hristos. Toţi morţii adormiţi în Hristos, care trebuie înviaţi, nu pot fi înviaţi dacă nu este prezentat mai întâi primul rod sau primele roade. Cum Hristos a fost primul rod sau pârga celor adormiţi, prin care s-a făcut posibilă învierea celor neprihăniţi din timpul Lui, şi bineînţeles a tuturor morţilor neprihăniţi în Hristos, atunci înseamnă că cei 144.000 trebuie să fie, să aibă calitatea de primele roade sau cele dintâi roade, în baza cărora Hristos să poată efectua învierea generală sau secerişul veacurilor!!! Or, Scripturile chiar acest adevăr formidabil îl declară!

     "Apoi m-am uitat şi iată că Mielul stătea pe muntele Sionului; şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său. Şi am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; şi glasul pe care l-am auzit era ca al celor ce cântă cu lăuta, şi cântau din lăutele lor. Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ. Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt verguri şi urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel. Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu." Apocalipsa 14,1-5.

Concluzia firească este că Hristos este Secerătorul, de aceea este văzut ca având o seceră în mână, tocmai ca să indice spre seceriş sau spre învierea generală; răscumpăraţii din toate veacurile sunt secerişul; iar cei 144.000 sunt primele roade prin care s-a făcut posibilă învierea şi, deci, secerişul, exact ca în simbolistica serviciilor sanctuarului pământesc!!! Aşadar, cei 144.000 se adresează lui Hristos, care vine pe norii cerului, în mod simbolic, spunându-i literalmente: "Doamne, noi am fost răscumpăraţi dintre oameni ca primele roade, în virtutea sângelui Tău ispăşitor, şi ai făcut posibil în felul acesta marele seceriş, învierea copiilor Tăi sfinţi şi neprihăniţi. Pune, aşadar, secera Ta şi seceră, înviind pe fraţii Tăi şi fraţii noştri, ca să se împlinească frumosul Tău Cuvânt. Noi suntem aici, trăim sigilaţi în neprihănire, existenţa noastră prin lucrarea Ta în sanctuar şi a Duhului Sfânt în inimă, făcând posibilă învierea copiilor Tăi iubiţi. Suntem aici ca martori, ca cel dintâi rod în favoarea învierii".