Lucrarea răscumpărării noastre nu poate fi înţeleasă fără a aborda acest aspect capital al lucrării primelor roade. În cer, Lucifer începuse o luptă cu metode şi principii nedesluşite de către îngeri, căci ei nu se mai întâlniseră niciodată cu aşa ceva, o luptă care mai apoi a continuat pe pământ şi în care au fost înrolaţi aproape toţi oamenii, iar Dumnezeu trebuia să vină în ajutorul fiinţelor îngereşti în aşa fel, încât să asigure intelectul lor că dragostea este singurul răspuns corect faţă de această luptă. Singurul răspuns al lui Dumnezeu faţă de principiile şi metodele satanice era puterea dragostei şi adevărului Său. Prin urmare, scopul primordial al lui Dumnezeu prin întrupare era să demonstreze pe viu, în propria persoană, cu propria Lui viaţă, inclusiv cu moartea Sa, că natura împărăţiei lui Satana, principiile răzvrătirii sale şi caracterul lui sunt moarte veşnică în sine, despărţire de Dumnezeu şi dispariţie totală a oricărei inteligenţe care calcă pe urmele lui!
Întruparea, deci, nu viza doar salvarea oamenilor de sub puterea păcatului, căci dacă ar fi fost aşa, atunci Isus ar fi trebuit să se întrupeze imediat după păcătuirea lui Adam şi a Evei! Ci întruparea Lui trebuia să rezolve mai întâi natura rebeliunii lui Satana şi a principiilor împărăţiei sale, prin demascarea lor în confruntarea directă cu puterile iadului pe pământul nostru, astfel încât îngerii să renunţe singuri, prin alegere personală, neconstrânşi, la orice urmă de simpatie pentru diavolul!
Din păcate, Lucifer a fost extrem de ingenios în răzvrătirea sa şi în felul cum punea problema, în aşa fel încât totul să pară că el este cel nedreptăţit de Dumnezeu. Ca să camufleze răzvrătirea sa şi ca să-i creeze un aspect de luptă dreaptă, de ceva care are de a face cu drepturile sale, Satana l-a prezentat într-un mod absolut fals pe Dumnezeu, denigrând caracterul Lui!!! Atât de perfidă a fost această tactică, încât a reuşit să convingă prin ea o treime din numărul total al îngerilor ce înconjurau tronul lui Dumnezeu. "În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roşu cu şapte capete, zece coarne şi şapte cununi împărăteşti pe capete. Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului şi le arunca pe pământ." Apocalipsa 12,3.4.
De reuşita lui Lucifer depindea foarte mult gradul denigrării şi prezentării false a caracterului lui Dumnezeu! El ştia prea bine că nu putea să-l provoace pe Dumnezeu la luptă deschisă prin folosirea forţei fizice, întrucât puterea creatoare a lui Dumnezeu nu are drept rival nici o altă putere în Universul creat, fiindcă pur şi simplu El este Creatorul. Aşa că a apelat la înşelăciune şi perfidie, punând în seama Creatorului propriile sale trăsături de caracter. Această metodă a avut un succes nesperat, amăgind o treime din îngerii cerului. A reuşit în felul acesta să introducă discordia într-un mediu perfect, care nu cunoscuse vreodată astfel de manifestări şi, mai mult, nici măcar nu se suiseră la mintea îngerilor; nici măcar nu visaseră vreodată că se va ajunge aici. Aşa că ei au trebuit să se confrunte cu o situaţie absolut inedită.
Pe de altă parte, reuşita plină de succes a lui Lucifer în a-şi face adepţi prin răzvrătirea sa trebuie legată în mod deosebit de poziţia pe care o avea în cer! Datorită acestei poziţii, puterea sa de a înşela a fost aproape imposibil de discernut. "El a fost o fiinţă de o minunată putere şi slavă, care s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu. Despre Lucifer, Domnul spunea: >Ajunseseşi la cea mai înaltă desăvârşire, erai plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe< (Ezechiel 28,12). Lucifer fusese heruvim ocrotitor. El stătuse în lumina prezenţei lui Dumnezeu. Dintre toate fiinţele create, fusese pe treapta cea mai înaltă, având un rol proeminent în a descoperi universului planurile lui Dumnezeu. După ce a păcătuit, puterea sa de a înşela a fost cu atât mai amăgitoare şi descoperirea caracterului său cu atât mai dificilă datorită poziţiei sale înalte pe care o avusese la Tatăl." Hristos Lumina Lumii, cap. S-a sfârşit!, par. 4.
Ca unul care-l cunoştea pe Dumnezeu cel mai bine dintre toate fiinţele create, el stând cel mai aproape de tronul lui Dumnezeu, i-a fost foarte uşor să denigreze caracterul Tatălui din cer, prin cuvinte alese şi potrivite, care aveau menirea să inducă în eroare intelectul îngerilor, ei aflându-se sub comanda sa directă. Să ne gândim un pic la această situaţie. Tatăl dăruia prin Hristos lumină şi viaţă tuturor fiinţelor create. La rândul Lui, Hristos oferea lumina şi viaţa prin Lucifer care, la rândul lui, trebuia să le ofere tuturor îngerilor. Îngerii aveau absolută încredere în acela care era preţuit de Hristos, ştiind că oferă întotdeauna ceea ce Tatăl, prin Hristos, socoteşte că este de datoria Sa să le ofere.
Într-un mediu absolut perfect, nu ştii cum arată minciuna şi nici perfidia. Nici măcar nu ştii cum să le numeşti, dacă dai nas cu ele. Cu atât mai mult, nu ştii ce este răzvrătirea, cel puţin în primele ei faze. Aşa că, Lucifer a introdus la început cuvinte care să arunce îndoială cu privire la integritatea caracterului lui Dumnezeu!!! El primea mai departe de la Hristos ceea ce Tatăl găsea de cuviinţă să ofere copiilor Săi, înainte de a părăsi poziţia sa, numai că el strecura şi propriul său mod de gândire, îndoielile sale, semnele sale de întrebare, nemulţumirile sale, învăluite toate în aura presupusei sale slujiri faţă de Dumnezeu. Toate acestea aveau însă menirea de a arunca o umbră subtilă asupra caracterului Aceluia de care îngerii nu se îndoiseră niciodată.
Când tu nu ai acces direct la director, ci totul trebuie să primeşti de la prietenul său, asistentul său manager, ştiind că ceea ce primeşti este cu mult mai mult decât te aştepţi tu şi în conformitate şi cu dorinţa expresă a directorului, care te preţuieşte ca pe propriul său fiu, atunci nu te poţi îndoi niciodată de directorul tău. (Desigur, situaţia de faţă este puţin probabilă în societatea noastră; însă prin ea doresc să construiesc o imagine apropiată celei petrecute în cer pentru a înţelege cumva cum s-au petrecut lucrurile). Şi această desfăşurare a lucrurilor se petrece multă vreme, întrucât încrederea pe care o acorzi asistentului directorului este totală, deoarece ştii că-i serveşte cu cinste şi loialitate directorului şi mai este şi amabil şi bun cu tine.
Numai că vine ziua când primeşti aproape tot ce trebuie de la director, căci asistentul său începe să strecoare idei şi lucruri despre care nu ai habar că le-ar fi spus sau făcut directorul. Însă, pentru că ai încredere în asistentul lui, atunci primeşti ceea ce ţi se dă ca venind în totalitate de la directorul tău, care aştepţi să-ţi împlinească cererile. Apoi, vine şi ziua când asistentul aruncă o şi mai mare îndoială în capacităţile de coordonare ale directorului; ba mai mult, începe să susţină că el este chiar mai competent decât el în a administra întreaga afacere!!! Pentru tine este o situaţie inedită, căci ai ajuns să nu ştii cum stau în realitate lucrurile. Pentru că asistentul este iubit şi apreciat de toată lumea, atunci este foarte uşor pentru tine să-l crezi pe deplin. Dar, cu toate acestea, apar unele semne de întrebare în mintea ta cu privire la integritatea caracterului aceluia pe care toată lumea îl preţuieşte, directorul. Ar fi imposibil ca pe fondul acesta să nu apară primele semne de întrebare.
Aceasta este desigur o imagine palidă spre deosebire de ceea ce s-a petrecut în cer. Ţintele de atac ale diavolului au fost Fiul lui Dumnezeu şi legea morală a lui Dumnezeu. "Părăsindu-şi locul din prezenţa nemijlocită a Tatălui, Lucifer a plecat să împrăştie spiritul nemulţumirii printre îngeri. El a lucrat înconjurat de o taină misterioasă şi, pentru un timp, a reuşit să ascundă scopul său real, sub un anumit respect faţă de Dumnezeu. El a început să semene îndoieli cu privire la legile ce guvernau fiinţele cereşti, spunând că, în timp ce aceste legi puteau fi necesare pentru locuitorii lumilor, îngerii, fiind fiinţe cu o poziţie mai înaltă, nu au nevoie de asemenea restricţii, pentru că înţelepciunea lor constituie un suficient ghid pentru ei. Ei nu erau acele fiinţe care să poată aduce dezonoare lui Dumnezeu; toate gândurile lor erau sfinte; nu mai era nicidecum posibil pentru ei să greşească, după cum nu era posibil acest lucru nici pentru Dumnezeu. Înălţarea Fiului lui Dumnezeu, ca fiind egal cu Tatăl, era înfăţişată ca fiind o nedreptate ce i se făcea lui Lucifer care, pretindea el, era de asemenea îndreptăţit la respect şi onoare. Dacă acest prinţ al îngerilor ar putea să-şi ocupe poziţia de frunte ce i se cuvenea, atunci un mare bine avea să se reverse peste toate oştile cerului; căci scopul lui era acela de a obţine libertate pentru toţi. Dar acum, chiar şi libertatea de care ei s-au bucurat până atunci a luat sfârşit; căci un stăpân absolut fusese numit peste ei şi toţi trebuia să se închine autorităţii Sale. Acestea erau înşelăciunile subtile care, prin viclenia lui Lucifer, au fost răspândite cu repeziciune în curţile cereşti." Patriarhi şi profeţi, cap. De ce a fost îngăduit păcatul?, par. 13.
Roadele spiritului său de nemulţumire şi a îndoielilor strecurate subtil, astfel încât să poată fi primite de intelectul îngerilor, se datorează şi încrederii şi chiar iubirii pe care îngerii le aveau faţă de el, căci pur şi simplu credeau în el. Problema gravă era că spusele lui nu puteau fi verificate cu uşurinţă, ci doar contrazise de Dumnezeu, prin explicarea poziţiei Fiului Său şi a importanţei necesităţii legii divine pentru toate fiinţele create! "Profitând de încrederea plină de iubire şi loialitate pe care fiinţele sfinte de sub comanda sa o aveau faţă de el, cu atâta măiestrie le-a infiltrat în minte propria lui neîncredere şi nemulţumire, încât acţiunea aceasta a lui n-a fost observată. Lucifer a prezentat planurile lui Dumnezeu într-o lumină falsă, interpretându-le greşit şi răstălmăcindu-le, pentru a trezi nemulţumirea şi răzvrătirea. În mod viclean, el i-a făcut pe ascultătorii săi să dea glas simţămintelor lor; apoi, aceste cuvinte ale lor aveau să fie repetate de el, atunci când ele serveau scopului său, ca mărturie a faptului că îngerii nu erau în totul de acord cu conducerea lui Dumnezeu. În timp ce pretindea că este în mod desăvârşit loial faţă de Dumnezeu, el susţinea că sunt necesare totuşi schimbări în ordinea şi legile cerului, pentru stabilitatea guvernării divine. Astfel, în timp ce acţiona pentru a stârni opoziţie faţă de Legea lui Dumnezeu şi pentru a imprima în mintea îngerilor de sub comanda sa propria lui nemulţumire, în mod ostentativ el căuta să înlăture nemulţumirea şi să-i liniştească pe îngerii nemulţumiţi cu ordinea lucrurilor din ceruri. În timp ce pe ascuns el instiga şi încuraja discordia şi răzvrătirea, cu o desăvârşită măiestrie el a lăsat să se înţeleagă că singurul lui scop era acela de a promova credincioşia faţă de Dumnezeu şi de a păstra armonia şi pacea." Patriarhi şi profeţi, cap. De ce a fost îngăduit păcatul?, par. 15.
Cauza rebeliunii a fost denaturarea caracterului lui Dumnezeu, iar rezultatul nu putea fi decât răzvrătirea!!! Asta înseamnă că la baza răzvrătirii stă totdeauna denaturarea caracterului lui Dumnezeu, înţelegerea Lui greşită şi a principiilor împărăţiei Sale. Ca să poţi câştiga mintea cuiva, atunci trebuie să prezinţi în mod fals caracterul aceluia în care ea are încredere deplină!!! Aşa începe dezbinarea. Aceasta este metoda principală a lui Satana de stăpânire asupra intelectului omului, făcându-l să creadă în permanenţă că avem un Dumnezeu rău, care abia aşteaptă să te lovească prin fel şi fel de calamităţi şi că te pedepseşte dacă-i ieşi din cuvânt. În felul acesta, propriul caracter al lui Lucifer este pus în seama Creatorului, şi în loc să ne închinăm Aceluia care ne-a creat, ne închinăm dumnezeului veacului acestuia ascultându-i minciunile!
"De aceea, el l-a prezentat în mod fals pe Dumnezeu, atribuindu-i dorinţa de înălţare de sine. El a căutat să pună în seama Creatorului iubitor trăsăturile sale rele de caracter. În felul acesta i-a înşelat el pe îngeri. Tot aşa i-a înşelat şi pe oameni. El i-a făcut să pună la îndoială Cuvântul lui Dumnezeu şi să nu aibă încredere în bunătatea Sa. Pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu drept şi de o extraordinară măreţie, Satana i-a determinat să-L considere ca fiind sever şi neiertător. În felul acesta, el i-a convins pe oameni să i se alăture în rebeliune împotriva lui Dumnezeu, şi bezna nenorocirii s-a coborât asupra lumii." Hristos Lumina Lumii, cap. Dumnezeu cu noi, par. 8.
Deci, procedeul lui Satana este foarte simplu: în măsura în care poate să strecoare idei greşite despre caracterul lui Dumnezeu în mintea unui om, atunci în aceeaşi măsură a stabilit în acel intelect şi răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu. Mulţi pretinşi creştini, care nu ştiu ce înseamnă să fii născut din nou cu adevărat, ei doar presupunând că sunt astfel, pe baza unor cunoştinţe căpătate în urma catehizării sau pur şi simplu a frecventării adunării şi ascultării predicilor, nici măcar nu se gândesc că au în ei acest spirit al răzvrătirii, care de obicei se dă pe faţă când trec prin momentele cele mai grele!!! Acest spirit al răzvrătirii, camuflat prin laodiceanism, care-i de fapt acelaşi lucru, se va da pe faţă de către toate fecioarele nechibzuite, atunci când încercările prin care sunt silite să treacă nu sunt trecute cu bine! Lipsa Evangheliei este totdeauna suplinită de acest spirit camuflat al răzvrătirii, pentru credinciosul laodicean, dar pe faţă, pentru omul de rând.
Prin această stratagemă a denaturării caracterului lui Dumnezeu, Lucifer şi-a făcut acoliţi aproape toţi oamenii. Astfel, pământul s-a întunecat din cauza necunoaşterii caracterului Creatorului nostru iubit. Ei bine, lucrarea primelor roade, aşa cum fusese săvârşită de Mântuitorul, avea drept scop să sfărâme această putere înşelătoare a lui Satana şi să facă lumină completă cu privire la caracterul Tatălui din cer! Isus trebuia să ilustreze caracterul lui Dumnezeu prin viaţa Sa şi toate acţiunile Sale în aşa fel, încât în mintea îngerilor loiali să nu mai existe nici un fel de simpatie pentru diavolul. De aceea, El trebuia să desfăşoare iubirea lui Dumnezeu în viaţa Sa pământească, în calitate de om, astfel încât să demaşte caracterul lui Satana şi natura răzvrătirii sale, fără ca Hristos să foloseacă în vreun fel forţa sau altceva de felul acesta, pentru ca îngerii să vadă pe viu cum se manifestă Dumnezeu când este provocat de Satana!!!
Pentru a fi, însă, provocat Dumnezeu trebuia să fie în Fiul Său, în Hristos fiind uniţi Dumnezeu şi omul. Fiindcă Satana susţinea sus şi tare că Fiul lui Dumnezeu este egoist şi că trăieşte doar pentru Sine, că mila nu se poate împăca cu dreptatea şi totodată că legea Sa nu poate fi respectată în nici un fel de oamenii căzuţi în păcat, Dumnezeu a trebuit să demonstreze în persoană că îi pasă de fiinţele create, mai ales de oamenii amăgiţi de Satana, că mila se poate împăca cu dreptatea divină şi că legea Sa poate fi ascultată şi respectată de orice fiinţă omenească păcătoasă, care primeşte în dar natura divină a lui Hristos!!! Prin urmare, Hristos a devenit om real, din toate punctele de vedere, exceptând bineînţeles vrăjmăşia, căci în natura Lui divină nu poate exista aşa ceva, trebuind să se expună în felul acesta, cu un mare risc, tuturor atacurilor diavolului, tocmai cu scopul de a demasca metodele, principiile, spiritul şi caracterul lui, în aşa fel încât intelectul îngerilor să poată alege în cunoştinţă de cauză, pe baza dovezilor solide, între iubirea lui Dumnezeu, care se jertfeşte pentru omul căzut, şi păcatul luciferic.
"Pământul s-a întunecat din cauza înţelegerii greşite a caracterului lui Dumnezeu. Pentru ca umbrele acestea întunecoase să poată fi luminate, pentru ca lumea să poată fi adusă înapoi la Dumnezeu, puterea înşelătoare a lui Satana trebuia să fie sfărâmată. Acest lucru nu trebuia să se facă prin forţă. Exercitarea forţei este contrară principiilor de guvernământ ale lui Dumnezeu; El doreşte numai o slujire din iubire, şi iubirea nu poate fi impusă; ea nu poate fi câştigată prin forţă sau autoritate. Numai prin iubire se trezeşte iubirea. A-L cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a-L iubi; caracterul Său trebuie să fie manifestat în contrast cu caracterul lui Satana. Această lucrare o putea face numai o singură Fiinţă din tot universul. Numai Acela care cunoştea înălţimea şi adâncimea iubirii lui Dumnezeu o putea face cunoscută. Peste noaptea întunecată a lumii trebuia să răsară >Soarele neprihănirii, şi tămăduirea va fi sub aripile Lui< (Maleahi 4, 2)." Hristos Lumina Lumii, cap. Dumnezeu cu noi, par. 9.
Singura posibilitate ca Satana să fie demascat, ca puterea lui să fie sfărâmată, era aceea ca Hristos să exercite numai iubire pentru toţi oamenii păcătoşi. El nu s-a silit să facă acest lucru, ci l-a făcut pentru că este ceva propriu naturii Sale. Dar, nu i-a fost uşor să o facă în calitate de om, căci iubirea Lui trebuia să fie manifestată în natura Lui omenească, nu în natura Lui divină, iar această natură omenească slabă şi păcătoasă trebuia să fie tot timpul ispitită de către diavolul. I s-a permis diavolului să-l atace pe Mântuitorul în toate chipurile posibile! La toate aceste ispite Isus nu a avut decât un singur răspuns: încredere totală în iubirea Tatălui Său, o iubire neînţeleasă de oameni, dar pricepută de îngeri, care începeau să se dumirească în privinţa caracterului lui Satana!!!
Puterea de vrajă a înşelăciunilor satanice a fost sfărâmată la cruce, atunci când "Satana a văzut că masca sa a fost smulsă. Guvernarea sa fusese descoperită înaintea îngerilor necăzuţi şi înaintea universului ceresc. El se descoperise ca ucigaş. Vărsând sângele Fiului lui Dumnezeu, el se dezrădăcinase din simpatia fiinţelor cereşti. De aici înainte, lucrarea lui avea să fie restrânsă. Indiferent de atitudinea pe care avea s-o ia, el nu-i mai putea întâmpina pe îngerii ce veneau din curţile cereşti şi înaintea lor să-i acuze pe fraţii lui Hristos că sunt îmbrăcaţi în hainele întunecate şi murdare ale păcatului. Ultima verigă a simpatiei dintre Satana şi lumea cerească a fost ruptă". Hristos Lumina Lumii, cap. S-a sfârşit!, par. 15.
Această lucrare de dezrădăcinare a oricărei simpatii pe care îngerii o mai aveau pentru diavolul, nu putea fi făcută decât prin lucrarea primelor roade, care întregeşte lucrarea de răscumpărare, făcându-i pe îngeri să se bucure de roadele ei. Aşadar, lucrarea de răscumpărare pentru îngeri şi pentru celelalte fiinţe inteligente nu cuprindea eliberarea din păcat, ci demascarea caracterului şi principiilor lui Satana şi, o dată cu acestea, dezrădăcinarea oricărei simpatii dintre aceste fiinţe nobile şi curate şi Satana!!! Însă, în timp ce pentru aceste fiinţe răscumpărarea cuprindea această lucrare extraordinară, magistral îndeplinită de Mântuitorul, pentru oameni răscumpărarea cuprinde şi această lucrare, şi salvarea din păcat!
Cu toate că Isus a reuşit să asigure salvarea din păcat a omului, mai rămâne totuşi de îndeplinit lucrarea primelor roade, pe care omul nu a înţeles-o la cruce, şi de atunci încoace. Din acest motiv, Dumnezeu are nevoie de nişte oameni care pur şi simplu să repete lucrarea aceasta a lui Hristos la sfârşitul lumii. Din fericire, vor exista cei 144.000 care o vor îndeplini la fel de magistral ca şi Dascălul şi Exemplul lor, Isus Hristos, dar numai prin credinţa lui Isus!! "Cu toate acestea, Satana nu a fost încă nimicit. Nici chiar atunci îngerii n-au înţeles tot ceea ce era cuprins în lupta aceea mare. Principiile în jurul cărora se dădea lupta trebuiau să fie mai bine lămurite. Şi, pentru binele omului, existenţa lui Satana trebuia să continue. Omul, ca şi îngerii, trebuie să vadă contrastul dintre Prinţul vieţii şi prinţul întunericului. El trebuie să aleagă cui vrea să slujească." Hristos Lumina Lumii, cap. S-a sfârşit!, par. 16.
Ceea ce trebuie să reţinem este că, această lucrare a lui Hristos, lucrarea primelor roade, de descoperire a caracterului lui Dumnezeu, nu poate fi făcută niciodată prin exercitarea forţei, ci doar prin slava iubirii desfăşurate a lui Dumnezeu în viaţa primitorilor ei!!! Acesta va fi subiectul viitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu