Slava iubirii divine împrăştie întunericul - primele roade izbândesc

     "Venind să locuiască aici, cu noi, Isus avea să-l descopere pe Dumnezeu atât oamenilor, cât şi îngerilor." Hristos Lumina Lumii, cap. Dumnezeu cu noi, par. 3.

Misiunea lui Isus era aceea de a dezvălui caracterul lui Satana, prin descoperirea caracterului lui Dumnezeu atât pentru oameni, cât şi pentru îngeri. Revolta începută de Lucifer nu putea fi văzută şi înţeleasă ca ceea ce este, nu puteau fi pricepute principiile care au stau la baza izbucnirii ei, decât dacă teoriile greşite şi implicit înţelegerea greşită a caracterului lui Dumnezeu erau dispersate prin slava iubirii manifestate a lui Dumnezeu pe pământ, principala redută, fortificaţie a lui Satana în lupta sa împotriva lui Dumnezeu. Această lucrare nu putea fi făcută decât de o singură fiinţă din Univers: Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu!

Fiindcă ţinta revoltei era Isus Hristos în care este reflectat cu desăvârşire caracterul Tatălui, atunci numai Hristos putea demasca falsitatea argumentelor lui Satana şi principiile revoltei sale, expunându-i totodată caracterul hidos. Ceea ce trebuie observat este faptul că, în pofida explicării poziţiei Fiului în cer de către Dumnezeu Tatăl, totuşi revolta luciferică a continuat mai departe, ceea ce arată că problema revoltei nu a putut fi rezolvată prin declaraţie, ci era nevoie de o demonstraţie în acest scop. Iar această demonstraţie nu putea fi oferită în cer, căci principiile care stau la baza răzvrătirii luciferice nu se dezvoltaseră până acolo, încât să fie posibilă demascarea lor prin demonstraţie!

Este imposibil să vii în ajutorul intelectului cuiva care nu pricepe natura principiilor revoltei şi urmările ei catastrofale. El poate că vede că se întâmplă ceva diferit prin introducerea unui alt fel de a gândi, contrar celui cunoscut de el şi de lumea lui, cum a fost cazul îngerilor bunăoară, dar asta nu înseamnă că pricepe ce stă totuşi la baza acestui fel de gândire. Trebuie ca răzvrătirii să i se acorde timp pentru a ajunge la maturitate deplină, şi numai în acest moment al timpului poate fi demascată ca ceea ce este prin cel mai potrivit instrument în acest sens.

Lucifer a tras după el o treime din îngerii cerului şi, de asemenea, lumea nou creată în care omul fusese adus la existenţă. Îngerii care au rămas loiali lui Dumnezeu încă aveau simpatie pentru diavolul, şi asta pentru că nu înţelegeau principiile împărăţiei propuse de diavolul. Nu este de ajuns doar să vezi, ci trebuie să pătrunzi, să ajungi la rădăcina acelor principii şi să le înţelegi ca atare. Abia în acest stadiu mintea poate discerne corect şi întru totul, şi poate alege în mod deplin între neprihănire şi răzvrătire. De aceea, prima grijă a lui Dumnezeu prin întruparea lui Hristos a fost să rupă această verigă a simpatiei cu care îngerii loiali încă erau legaţi de diavolul, şi apoi, în măsura în care putea să facă acelaşi lucru pentru oameni, să-i ajute şi pe ei să înţeleagă natura răzvrătirii luciferice în contrast cu caracterul lui Dumnezeu manifestat în Hristos, dar mai ales să le ofere salvarea din păcat, prin plătirea preţului răscumpărării prin sângele lui Hristos!!!

Dacă Dumnezeu ar fi avut în vedere doar mântuirea omului, adică salvarea lui din păcat, atunci era de datoria Sa să-l trimită pe Isus imediat după păcătuirea omului. Dar n-a făcut-o, fiindcă în joc erau interese cu mult mai mari. În joc se afla însăşi siguranţa Universului şi viaţa tuturor inteligenţelor create!!! Acesta este principalul motiv pentru care Dumnezeu "a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea" la "împlinirea vremii". Galateni 4,4.5.

Hristos nu putea veni decât la împlinirea vremii, nu înainte şi nici după!!! Ce presupunea această împlinire a vremii? De ce a trebuit să se întrupeze exact în timpul împlinirii acestei vremi? În mediul neprihănirii, aşa cum este în cer şi pe toate celelalte planete locuite din Universul lui Dumnezeu, păcatul nu a lăsat urme într-atât încât să poată fi văzut ca ceea ce este. Satana a trebuit să părăsească cerul fiindcă acolo nu-şi mai putea face adepţi. Îngerii care au ales să-l slujească pe Dumnezeu deciseseră numai prin credinţă că trebuie să rămână loiali lui Dumnezeu, fără însă să fie convinşi pe deplin despre principiile răzvrătirii, despre puterea păcatului asupra celui stăpânit de el şi despre urmările acestuia. Ei pur şi simplu au acceptat prin credinţă spusele lui Dumnezeu cu privire la cele de mai sus, dar fără nici o demonstraţie din partea Lui!!

Locuitorii lumilor nepătate, de asemenea, au acceptat tot prin credinţă să rămână loiali lui Dumnezeu, până când urmau să fie făcuţi să înţeleagă pe deplin ce urmăreşte Satana. Or, pentru a ajunge până aici, pentru a-i face pe îngeri şi pe aceşti locuitori minunaţi să înţeleagă principiile revoltei, astfel încât să decidă ei singuri pe baza dovezilor demonstraţiei oferite, era nevoie de timp, chiar de mult timp, iar acest timp a coincis cu aşa-numita împlinire a vremii! Ei au acceptat să aducă o slujire lui Dumnezeu doar prin credinţă, doar pe baza spuselor sau declaraţiilor lui Dumnezeu. Este exact situaţia în care ne aflăm noi, oamenii. Cei credincioşi acceptă adevărul pe baza declaraţiilor lui Dumnezeu din Biblie cu privire la întruparea, viaţa şi moartea Fiului Său pentru noi, prin care El ne spune că putem fi salvaţi dacă credem în această realitate întâmplată demult!!!

Demonstraţia oferită de Hristos prin întrupare, prin care a demascat caracterul lui Satana, nu a fost înţeleasă niciodată de atunci încoace decât de foarte puţini credincioşi, dar şi aceştia într-o foarte mică măsură. Aşa că oamenii încă mai continuă şi astăzi să se afle în postura în care se găseau îngerii, înainte ca din mintea lor să fie dezrădăcinată orice urmă de simpatie pentru diavolul!!!

Pentru că siguranţa Universului depindea de demascarea caracterului lui Satana, atunci Dumnezeu a avut la dispoziţie o singură alternativă, şi anume să ofere timp ca principiile împărăţiei propuse de Lucifer, care aveau să sublinieze chiar caraterul său, să atingă maturitatea deplină, apogeul lor. Această soluţie avea să vină în ajutorul îngerilor aşa cum nici nu gândeau, deşi la prima vedere pare costisitoare şi în defavoarea lui Dumnezeu. Este foarte dificil să laşi pe cineva să te facă în toate felurile, pentru ca abia după aceea, când îşi termină tot arsenalul, să-l arăţi lumii cine este de fapt!!! Fiindcă diavolul îşi stabilise împărăţia rivală pe pământ, atunci acolo se afla locul unde el putea să fie demascat. Dar, pentru un asemenea lucru, era necesar ca păcatul să ajungă la apogeul său.

Să însemne acest lucru că Dumnezeu s-a folosit de oameni pentru a veni în ajutorul îngerilor, oferind timp pentru dezvoltarea păcatului? Aşa pare la prima vedere. Din moment ce omul a acceptat sofismele şi răzvrătirea lui Satana, Dumnezeu a ştiut că, în timpul şi pe durata acordată lui Lucifer pentru demonstrarea principiilor sale, El trebuie să facă tot posibilul să contracareze, în măsura în care omul îi permite, planul lui Satana de distrugere a omului. Prin acest plan diavolul voia să arunce în seama lui Dumnezeu distrugerea omului, produsă chiar de înşelător de fapt!! De reţinut că, pe durata acestui timp Dumnezeu nu a stat cu mâinile în sân, ci a lucrat neobosit pentru a preveni dezvoltarea, degradarea şi, deci, distrugerea neamului omenesc!

În cadrul acestui timp, neprihănirea s-a opus păcatului în măsura în care oamenii loiali lui Dumnezeu au ascultat de Dumnezeu tot timpul şi au trăit în lumina descoperită de El. Îngerii trebuiau să fie ajutaţi să vadă în cadrul acestui timp şi al acestei lupte cum acţionează neprihănirea în contrast cu păcatul şi apostazia!! Numai că, Dumnezeu avea nevoie de oameni absolut neprihăniţi, cărora să le descopere tot mai mult din strălucirea slavei Sale, astfel încât, prin ei, să pună în contrast caracterul lui Satana exprimat prin supuşii săi, oamenii răi şi păcătoşi!!! Din nefericire, Dumnezeu a avut la dispoziţie puţini oameni care să rămână biruitori până la capăt. El ştia că nu poate descoperi mai mult din slava Sa, decât în măsura în care mintea omului era curăţată şi eliberată de ideile şi teoriile greşite cu privire la caracterul lui Dumnezeu. Dar, prin aceşti oameni nobili a reuşit să păstreze cunoştinţa adevărului pe pământ de-a lungul timpului, cel puţin până la întruparea lui Isus.

Dacă Dumnezeu ar fi avut la dispoziţie pe pământ o biserică prin care să facă posibilă descoperirea caracterului lui Satana aşa cum este el, în aşa fel încât caracterul lui Dumnezeu să strălucească în razele lui cele mai strălucitoare, atunci îngerii ar fi fost ajutaţi să înţeleagă mai bine, înainte de întruparea lui Isus, principiile lui Satana, fiind pregătiţi şi mai mult pentru dezrădăcinarea lui Satana din mintea lor prin moartea Mântuitorului!!! Însă, El n-a avut niciodată o astfel de biserică până în momentul de faţă. Aşa că o astfel de demonstraţie pregătitoare pentru marea demonstraţie oferită de Isus prin întruparea Sa nu a fost dată niciodată prin biserică, ci doar prin Hristos! Dar va exista şi o astfel de biserică biruitoare, cei 144.000.

Ideea este că, dacă s-ar fi aflat mulţi oameni de partea lui Dumnezeu, de partea neprihănirii, fiind plini de caracterul lui Dumnezeu, în intervalul acestui timp acordat de Dumnezeu lui Lucifer şi adepţilor săi, atunci pământul ar fi fost ferit în mare parte de distrugerile la care a fost supus! Fiindcă nu au existat aceşti oameni mulţi, ci doar ici-colo, câţiva în toate generaţiile până la întrupare, Lucifer a reuşit să aducă pământul şi oamenii în situaţia apogelui dezvoltării principiilor sale. Iar acest timp este cunoscut sub numele de împlinirea vremii, adică exact acel timp când s-a întrupat Mântuitorul.

     "Înşelăciunea păcatului ajunsese la culme. Toate mijloacele de a strica sufletele oamenilor fuseseră puse la lucru. Fiul lui Dumnezeu, cercetând lumea, a văzut suferinţă şi mizerie. Cu milă, El a văzut cum oamenii ajunseseră victime ale cruzimii lui Satana. El privea cu compătimire la aceia care erau corupţi, ucişi şi pierduţi. Ei îşi aleseseră un conducător care i-a pus în lanţuri la carul lui. Deznădăjduiţi şi înşelaţi, ei îşi continuau drumul într-o jalnică procesiune spre ruină veşnică - spre o moarte în care nu mai este speranţă de viaţă, spre o noapte în care nu mai apare dimineaţa. Agenţii satanici intraseră în oameni. Trupul fiinţelor omeneşti, făcut pentru a fi un locaş al lui Dumnezeu, devenise un locaş al demonilor. Simţurile, nervii, pasiunile, mădularele oamenilor erau influenţate de agenţi supranaturali, prin satisfacerea celor mai josnice plăceri. Pe chipurile oamenilor se imprima chiar pecetea demonilor. Feţele oamenilor reflectau expresia legiunilor celui rău, de care erau posedaţi. Aceasta era perspectiva pe care o vedea Mântuitorul lumii. Ce privelişte pentru Infinita Puritate!
     Păcatul devenise o ştiinţă, iar viciul era consacrat ca o parte a religiei. Răzvrătirea îşi înfipsese rădăcinile adânc în inimă, iar vrăjmăşia omului era foarte puternică împotriva cerului. S-a demonstrat în faţa universului că, despărţită de Dumnezeu, omenirea nu poate fi înălţată. Un nou element de viaţă şi putere trebuia să fie dat de Acela care a făcut lumea." Hristos Lumina Lumii, cap. Împlinirea vremii, par. 17, 18.

Scopul lui Satana în intervalul acesta de timp, care este în vigoare şi astăzi, dar mă refer până la cruce, a fost acela de a degrada şi distruge omul, desfigurând chipul lui, în aşa fel încât, prin călcarea continuă a legii divine de către om, Satana să arunce împotriva lui Dumnezeu dovada "de netăgăduit", că legea nu este necesară şi că oricum nu poate fi respectată. Cu alte cuvinte, avea dovada împotriva lui Dumnezeu şi a susţinerilor Sale în persoana bietului om amăgit de el, care ajunsese înlănţuit la carul lui de luptă împotriva lui Hristos!!! El susţinea că din cauza lui Dumnezeu omul se află în condiţia respectivă, mizând astfel pe nimicirea omului chiar de Dumnezeu! 

Ştiind că îngerii loiali încă au simpatie pentru el, a încercat să le inducă astfel în minte ideea distrugerii omului chiar de către Dumnezeu, întrucât el considera că Dumnezeu nu poate ierta păcătosul vinovat şi-n acelaşi timp să fie şi drept. Ori iartă, ori pedepseşte. Dacă iartă omul, atunci are dovada de netăgăduit a nedreptăţii Sale prin faptul că lui nu i-a acordat aceeaşi iertare cuvenită. Dacă pedepseşte, are iarăşi dovada imbatabilă că Dumnezeu nu ştie şi nu poate ierta, deci este în continuare nedrept! Însă, dacă El ar fi nimicit oamenii păcătoşi, atunci seminţele răzvrătirii nu ar fi fost eliminate absolut niciodată, iar Universul ar fi ajuns nesigur pentru locuit. Ar fi fost pur şi simplu ca în războiul stelelor!!! "Cu mare interes, lumile necăzute aşteptau să vadă cum Iehova se ridică şi-i nimiceşte pe locuitorii pământului. Dar, dacă Dumnezeu ar fi făcut lucrul acesta, Satana ar fi fost gata să-şi pună în aplicare planul de a-şi asigura supunerea fiinţelor cereşti. El declarase că principiile de guvernare ale lui Dumnezeu făceau imposibilă iertarea. Dacă lumea ar fi fost distrusă, el ar fi pretins că acuzaţiile lui s-au dovedit adevărate. El era gata să arunce blamul asupra lui Dumnezeu şi să răspândească spiritul său de rebeliune în lumile de sus. Dar, în loc să distrugă lumea, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său să o salveze. Deşi corupţia şi provocarea se puteau vedea pretutindeni pe acest pământ înstrăinat, s-a prevăzut o cale pentru refacerea lui. Chiar în momentul decisiv, când se părea că Satana era pe punctul de a triumfa, Fiul lui Dumnezeu a venit cu solia harului divin. În orice generaţie şi în orice clipă se manifestase iubirea lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc decăzut. În pofida răutăţii oamenilor, semnele îndurării divine se arătaseră fără încetare. Şi când a venit împlinirea vremii, Divinitatea a fost glorificată prin aceea că a turnat asupra lumii un potop de har vindecător, care niciodată nu avea să fie oprit sau retras până când Planul de Mântuire nu avea să fie împlinit." Hristos Lumina Lumii, cap. Împlinirea vremii, par. 19.

Ce înseamnă, deci, împlinirea vremii? Înseamnă punctul din timp când pământul a ajuns înstrăinat şi chiar despărţit de Dumnezeu; înseamnă atingerea apogeului păcatului în toată hidoşenia sa indescriptibilă; înseamnă degradarea maximă a omului până acolo încât ajunsese locaş al demonilor, exact aşa cum va ajunge Babilonul cel mare sau lumea creştină, în speţă bisericile protestante!!! În pofida îndurării oferite de Dumnezeu veac de veac şi generaţie de generaţie, până la întruparea Fiului Său, Satana a reuşit totuşi să aducă pământul în situaţia de a fi nimicit sau de a fi salvat cumva de Dumnezeu! Terra ajunsese ceva nefiresc şi nedorit pentru Univers. Acum sosise timpul când Dumnezeu trebuia să acţioneze. Acum era împlinirea vremii!

Acum sosise timpul cel mai prielnic ca Dumnezeu să demonstreze puterea neprihănirii Sale în viaţa practică, în condiţiile păcatului, dar nu ca Dumnezeu, ci ca om adevărat! Acum puteau fi demascate toate şiretlicurile satanice, principiile caraterului său şi natura răzvrătirii sale, împreună cu tot arsenalul din caracterul său, care trebuiau puse în contrastul cel mai izbitor cu neprihănirea plină de lumină a caracterului lui Dumnezeu!!! Să reţinem că nu Dumnezeu a stabilit să se întrupeze după patru mii de ani de păcătuire a omului, ci neascultarea omului şi eforturile susţinute ale lui Satana de a face totul pentru a aduce omul în situaţia de a dispărea practic, fiindcă despărţit de Dumnezeu nu mai e nimic! Repet, în acest interval de timp Dumnezeu a făcut totul pentru a ajuta omul să înţeleagă caracterul Său nobil. "În orice generaţie şi în orice clipă se manifestase iubirea lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc decăzut. În pofida răutăţii oamenilor, semnele îndurării divine se arătaseră fără încetare." Şi, cu toate acestea, Dumnezeu nu a putut opri ajungerea la împlinirea acestei vremi!!!

Acum sosise timpul pentru intrarea în scenă a IUBIRII, nu a distrugerii. Îngerii se obişnuiseră cu nimicirile oamenilor irecuperabili de-a lungul timpului, nimiciri permise de Dumnezeu, şi ajunseseră să creadă că sosise timpul ca planeta noastră să fie distrusă, căci erau semne evidente că nu mai poate fi îndreptată. Dar, iubirea lui Dumnezeu trebuia să-i elucideze şi pe îngeri, şi atât cât se putea şi pe oameni. Iubirea nu ştie de forţă, nu se bizuie pe forţă, fiindcă ea însăşi este cea mai mare putere din Univers prin care Dumnezeu aduce la existenţă totul!!! Iubirea nu poate fi contrară ei însăşi, nu se poate impune niciodată şi nu se străduieşte să impună cuiva o anumită conduită. Iubirea cuprinde în braţele sale cel mai mare păcătos care a existat vreodată, indiferent de păcatul sau păcatele înfăptuite!!! 

Din acest motiv, puterea distrugătoare şi ruinătoare, puterea înşelăciunilor satanice nu putea fi sfărâmată decât prin iubire. Numai Isus putea face aşa ceva, căci El însuşi este dragoste. "Pământul s-a întunecat din cauza înţelegerii greşite a caracterului lui Dumnezeu. Pentru ca umbrele acestea întunecoase să poată fi luminate, pentru ca lumea să poată fi adusă înapoi la Dumnezeu, puterea înşelătoare a lui Satana trebuia să fie sfărâmată. Acest lucru nu trebuia să se facă prin forţă. Exercitarea forţei este contrară principiilor de guvernământ ale lui Dumnezeu; El doreşte numai o slujire din iubire, şi iubirea nu poate fi impusă; ea nu poate fi câştigată prin forţă sau autoritate. Numai prin iubire se trezeşte iubirea. A-L cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a-L iubi; caracterul Său trebuie să fie manifestat în contrast cu caracterul lui Satana. Această lucrare o putea face numai o singură Fiinţă din tot universul. Numai Acela care cunoştea înălţimea şi adâncimea iubirii lui Dumnezeu o putea face cunoscută. Peste noaptea întunecată a lumii trebuia să răsară >Soarele neprihănirii, şi tămăduirea va fi sub aripile Lui< (Maleahi 4,2)." Hristos Lumina Lumii, cap. Dumnezeu cu noi, par. 9. 

În iubirea lui Hristos este concentrat tot caracterul lui Dumnezeu, iar dacă descoperirea acestui caracter minunat ar fi fost făcută prin exercitarea forţei, atunci Dumnezeu admitea că sistemul împărăţiei Sale este defectuos. Oricine recurge la arme şi la forţă, chiar la înşelăciune, pentru a-şi asigura împărăţia, recunoaşte prin aceasta că sistemul pe care-l conduce este defectuos. Dar, împărăţia lui Dumnezeu nu este de felul acesta, principiile ei sunt iubirea şi adevărul, singura putere care putea sfărâma puterea constrângătoare a lui Satana. Hristos, prin viaţa Sa, trebuia să descopere iubirea Tatălui din cer, în timp ce Satana era conştient că, dacă-l determină să păcătuiască o singură dată, atunci are demonstraţia finală că principiile sale sunt juste şi îndreptăţite. În această hotărâre disperată de a-l forţa pe Hristos să comită o singură acţiune păcătoasă, diavolul nu a avut încotro decât să-şi dezvăluie toate armele pe care le avea la dispoziţie.

Tot ceea ce a întreprins diavolul asupra lui Isus, din momentul naşterii şi până la cruce, a dat pe faţă caracterul său exact aşa cum este. În momentul când Isus a fost pus pe cruce de către oamenii păcătoşi, instigaţi fiind de diavolul şi de îngerii răi, atunci îngerii din cer l-au dezrădăcinat definitiv pe diavolul din simpatiile lor. Abia în acest moment, când slava iubirii divine a pus în contrast caracterul slut al lui Satana, îngerii au priceput în esenţă care sunt principiile ce stau la baza răzvrătirii sale, şi au putut vedea caracterul lui în adevărata lui lumină!! În felul acesta, Universul a fost asigurat împotriva oricărei potenţiale răzvrătiri viitoare pe vecie. Demonstraţia iubirii lui Dumnezeu, prin Hristos, pur şi simplu a făcut imposibilă reapariţia păcatului pentru totdeauna!!!

Pentru eliminarea seminţelor simpatiei şi a neînţelegerii caracterului lui Satana din minţile îngerilor, Dumnezeu l-a trimis pe Isus la împlinirea vremii, când "păcătoşii vor fi umplut măsura nelegiuirilor", Daniel 8,23, pentru a demasca prin viaţa Sa pe Satana şi principiile împărăţiei sale. Satana s-a temut enorm de faptul că Isus îl va descoperi ca ucigaş!! Însă, pentru a-l sili pe Isus să păcătuiască, n-a avut decât alternativa folosirii tuturor armelor nelegiuirii din arsenalul său, ceea ce l-a făcut să dea pe faţă caracterul său; iar asta l-a distrus, fiindcă a scos în evidenţă frumuseţea caracterului plin de iubire al lui Dumnezeu, ca unicul răspuns al lui Hristos la ispitele satanice! 

Acum, ne putem întreba de ce Hristos nu a venit înainte de potop, căci şi atunci lumea a ajuns la un apogeu al apostaziei şi al păcatului. De ce nu s-a întrupat atunci? Oare nu putem numi vremea de atunci "împlinirea vremii"? Cu atât mai mult, cu cât pământul a fost distrus prin potop! 

Nu, Hristos nu se putea întrupa atunci din cauza faptului că urmările sau efectele păcatului nu erau evidente în om, aşa cum au fost în timpul întrupării!!! Păcatul nu ajunsese să deformeze constituţia fizică a omului, iar acesta încă nu săpase făgaşe adânci în om. La vremea potopului oamenii nu cunoşteau boala şi urmările ei, ca atare nimeni nu a murit de boală. Boala a apărut abia în vremea lui Avraam, la aproximativ două mii de ani de la păcătuirea lui Adam şi a Evei. Vitalitatea corpului uman era de douăzeci de ori mai mare ca cea din prezent, motiv pentru care oamenii puteau trăi aproape o mie de ani. Asta înseamnă că energia creierului în primii 1656 de ani de la cădere, i-a apărat de orice boală, în pofida tuturor viciilor practicate de ei!!! 

Aşa că, putem spune cu siguranţă că efectele păcatului, în această privinţă, nu erau vizibile, fiindcă această vitalitate, această energie încă împiedica degradarea corpului uman!! Toate viciile care au continuat după potop au slăbit organismul şi au diminuat acea energie a creierului de douăzeci de ori, până astăzi. Numai astfel se putea ajunge la boli. Îngerii nu puteau vedea urmele stricăciunii pe chipul oamenilor, întrucât arătau aproape ca ei, din punct de vedere fizic. Aşadar, apogeul urmărilor păcatului trebuia să includă şi degradarea fizică, nu numai cea morală!!! Distrugerile trebuiau să fie văzute şi din punct de vedere fizic, aşa cum se puteau observa cel mai bine în timpul întrupării lui Isus.

     "Cartea Genezei ne dă un raport foarte precis despre viaţa socială şi individuală; cu toate acestea, nu avem menţionat cazul vreunui copil născut orb, surd, olog, diform sau debil mintal. Nu există nici o situaţie în acest raport care să facă referire la o moarte naturală survenită din pruncie, copilărie sau în prima parte a bărbăţiei. Nu există nici un raport despre bărbaţi sau femei care au murit de boală. În cartea Genezei, anunţurile mortuare sună astfel: >Toate zilele pe care le-a trăit Adam au fost de nouă sute treizeci de ani; apoi a murit<. >Toate zilele lui Set au fost de nouă sute doisprezece ani; apoi a murit.< Despre alţii, raportul declară: >A trăit până la o bătrâneţe fericită; apoi a murit<. Era atât de rar ca fiul să moară înaintea tatălui, încât faptul acesta era considerat vrednic de a fi amintit: >Şi Haran a murit în faţa tatălui său Terah<. Haran a devenit tată înaintea morţii sale. 

     Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu o forţă vitală atât de mare, încât acesta a făcut faţă înmulţirii bolilor neamului omenesc, consecinţă a obiceiurilor stricate, şi a continuat să reziste timp de şase mii de ani. Acest fapt în sine este de ajuns pentru a ne dovedi tăria şi energia pe care le-a dat Dumnezeu omului la crearea lui. A fost nevoie de mai mult de două mii de ani de crime şi îngăduirea pasiunilor josnice pentru a aduce bolile, într-o măsură ceva mai mare, asupra neamului omenesc. Dacă Adam, la crearea sa, nu ar fi fost înzestrat cu de douăzeci de ori mai multă forţă vitală decât au oamenii astăzi, rasa umană, cu obiceiurile actuale de a trăi, încălcând legile naturale, s-ar fi stins de pe pământ. În perioada primei veniri a Domnului Hristos, neamul omenesc degenerase atât de rapid, încât bolile acumulate până atunci apăsau asupra generaţiei aceleia, aducând un val de suferinţă şi greutatea unei nenorociri de nespus." Mărturii, vol. 3, cap. O educaţie greşită, subcap. Declinul fizic al neamului omenesc, par. 1, 2.

Aşadar, Hristos a rezolvat problema îngerilor la cruce, oferindu-le toate răspunsurile la întrebările lor cu privire la caracterul lui Lucifer şi la imposibilitatea iertării lui. Neprihănirea a biruit pe baza propriilor ei merite, rezistând la toate atacurile diavolului, demonilor şi oamenilor păcătoşi. Iubirea a strălucit prin ascultarea neasemuită a lui Hristos de Dumnezeu, respectând toate principiile legii într-un corp omenesc, un corp care purta toate urmările degradării păcatului survenite în cei patru mii de ani de existenţă umană!! În felul acesta, iubirea a pus în contrast caracterul lui Satana şi toate principiile împărăţiei sale, prin care s-a silit s-o determine, vorbesc despre iubirea lui Hristos, să păcătuiască în vreun fel. Aşa a fost demascat Satana şi aşa trebuie să fie demascat încă odată, astfel încât toţi oamenii să-l vadă pe Satana aşa cum este şi pe Dumnezeu în toată frumuseţea desăvârşirii Lui. Această lucrare va fi lucrarea celor 144.000. Lucrarea primelor roade a izbutit prin Hristos şi, la fel, va izbuti şi prin cei 144.000.