O chemare şi o pregătire înaltă

Suntem prea puţin conştienţi de nivelul pregătirii pe care trebuie să-l aibă leviţii ultimei generaţii, întruchiparea fidelă a lui Ioan Botezătorul. Întrucât spiritualitatea în biserici este aproape inexistentă, acestea devenind adevărate focare de infecţie şi de boli spirituale, din cauza religiei omeneşti şi a căilor stabilite de oameni pentru înţelegerea adevărului şi pentru mântuire, mulţi credincioşi sunt împiedicaţi să afle adevărul, neputând fi treziţi la adevărata lor stare pentru a-şi da seama de nevoia lor reală. Intrarea în împărăţia harului se face numai prin poarta cea strâmtă. Este strâmtă fiindcă prin ea nu intră nimic omenesc, nici filozofia omului, nici ideile şi teoriile lui, nici religia lui, nici un caracter defectuos. Atât de mulţi s-au obişnuit cu tiparul religiei bisericii lor, încât atunci când le este prezentat adevărul Evangheliei, aşa cum Ioan Botezătorul a făcut-o când şi-a început lucrarea, nu sunt în stare să-l priceapă, să-l pătrundă, deoarece acesta vine în contradicţie cu aproape tot ce ştiu şi au învăţat ei în cadrul bisericii şi nu se aseamănă deloc cu teoria pe care ei o numesc adevărul!!

Biserica nu este un rău necesar, ci ea a fost gândită de Dumnezeu să fie o oază de bucurie, de părtăşie, de sfinţenie a tuturor celor însetaţi după adevăr! Ea ar fi trebuit să fie plină cu plinătatea Duhului Sfânt şi a darurilor Acestuia, iar membrii ei să arate lumii, prin viaţa lor, că sunt ucenicii lui Hristos şi că se merită să fii copilul Celui care a murit pentru mântuirea ta!! Dar, biserica a devenit o cloacă de stricăciuni, o etapă premergătoare ajungerii ei în situaţia de locaş al demonilor, de închisoare a oricărui duh necurat, iar în asemenea condiţii Dumnezeu nu poate pregăti corespunzător pe aceia care vor face lucrarea Lui, potrivit metodei Sale, prin Duhul Sfânt!

Prin urmare, modelul Ioan Botezătorul devine indispensabil şi cea mai bună metodă divină pentru toţi aceia care sunt pregătiţi de Dumnezeu în vederea încheierii misiunii Evangheliei în lume. Pentru toţi cei care preţuiesc şi înţeleg importanţa colosală a soliei îngerului al treilea, numită şi mărturiile Duhului Sfânt sau mărturia lui Isus pentru generaţiile timpului sfârşitului, chemarea lui Dumnezeu devine primordială. Dumnezeu a considerat că în mijlocul apostaziei bisericii iudaice, nici un profet nu putea fi pregătit să devină glasul din pustie. Ca să se producă o mare trezire era nevoie de un om special, cu o putere specială, căpătată în urma unei pregătiri speciale! Mediul apostaziei nu era prielnic pentru aşa ceva. Ca şi Ilie, Ioan Botezătorul trebuia să vină în misiunea sa dintr-o zonă ferită de spiritul şi învăţăturile fariseilor.

De aceea, locul mai retras al pustiei prezenta cel mai bun refugiu pentru pregătirea lui. Nu Ioan Botezătorul a ales acel loc, ci Dumnezeu. "Dumnezeu l-a chemat în pustie, ca să înveţe din lucrurile naturii şi de la Dumnezeul naturii." Hristos Lumina Lumii, cap, Glasul în pustie, par. 18. Ioan a luat în serios tot ce i s-a spus în copilărie cu privire la marea lucrare ce urma să o săvârşească. Ştia că Mesia se născuse şi el. De fapt, într-un fel erau verişori, dar fără să se vadă unul pe altul până la botez! Mai ştia că spusele îngerului Gabriel, privitoare la misiunea sa şi mai ales la cumpătare, trebuiau să devină conduita vieţii sale. Şi a privit cu sfinţenie tot ce i s-a spus şi i s-a repetat de către părinţi în legătură cu lucrarea sa unică, cea mai mare încredinţată vreodată muritorilor. "Cuvintele spuse de înger lui Zaharia au fost deseori repetate lui Ioan de părinţii lui temători de Dumnezeu. Din copilărie, i s-a arătat fără încetare lucrarea pe care o avea de făcut şi el a primit această sfântă însărcinare." Hristos Lumina Lumii, cap, Glasul în pustie, par. 19.

De unde ştiu leviţii ce chemare au, astăzi, în vremurile tulburi şi tenebroase în care trăim? Mai mult, cine ştie şi cum se ajunge la înţelegerea că el este un levit spiritual?

Chemarea vine întotdeauna de sus, de la Dumnezeu, iar aceasta este exprimată în cuvintele adresate chiar lui Ioan: "Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare şi se va umple de Duhul Sfânt... El va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul Dumnezeul lor. Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El." Luca 1,15-17. Aceste cuvinte, la rândul lor, atestau împlinirea profetică a profeţiei lui Maleahi: "Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. El va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!" Maleahi 4,5.6.

Toţi aceia care au stabilit o legătură vie cu Dumnezeu şi şi-au făcut obiceiul de a umbla în neprihănire, potrivit soliei neprihănirii prin credinţă, ştiu că aceste cuvinte li se aplică, asemenea lui Ioan Botezătorul, căci au văzut în ele chemarea lui Dumnezeu, fiecare pentru sine!!! Ei aplică aceste cuvinte profetice la viaţa lor, cumpătarea jucând de asemenea un rol determinant în viaţa şi în misiunea lor viitoare. Cumpătarea are rolul de a păstra mintea clară şi totdeauna gata să ia aminte la îndemnurile Duhului Sfânt, recunoscând manifestarea Duhului lui Dumnezeu în orice formă şi pe orice cale ar avea loc. Cuvintele din declaraţia următoare sunt vii, pline de viaţă şi de înţeles pentru aceşti leviţi formidabili:

     "Prin lucrarea de a pregăti calea pentru întâia venire a lui Hristos, el era reprezentantul acelora care au să pregătească un popor pentru a doua venire a Domnului. Lumea s-a dedat la plăceri. Rătăcirile şi minciunile sunt fără număr. Cursele lui Satana pentru a pierde suflete s-au înmulţit. Toţi aceia care vor să-şi desăvârşească sfinţenia în temere de Dumnezeu trebuie să înveţe cumpătarea şi stăpânirea de sine. Apetitul şi patimile trebuie puse sub stăpânirea puterilor mai înalte ale minţii. Această stăpânire de sine este absolut necesară, ca să avem acea forţă intelectuală şi acea pătrundere spirituală care ne vor face în stare să înţelegem şi să practicăm adevărurile sfinte ale Cuvântului lui Dumnezeu. Din cauza aceasta cumpătarea are locul ei anumit în pregătirea pentru a doua venire a lui Hristos." Hristos Lumina Lumii, cap, Glasul în pustie, par. 17.

Aceste cuvinte inspirate au devenit ceva personal pentru leviţii timpului prezent. Ei se regăsesc în ele. Chemarea lui Dumnezeu se găseşte în chiar cuvintele adresate mai sus şi întărite prin mărturia lui Isus sau Spiritul profeţiei. Cine ştie că este un levit şi cum se ajunge la înţelegerea că cineva este un levit al timpului de faţă? Leviţii spirituali au spiritul lui Ioan Botezătorul şi sunt născuţi din nou prin lucrarea Aceluia care nu poate să greşească niciodată. Toţi aceia care sunt născuţi din nou, care se află în şcoala lui Hristos, care au aplicat în viaţa lor adevărul neprihănirii prin credinţă şi care trăiesc în neprihănire sunt leviţi, au caracterul lui Isus şi umblă zi de zi cu Hristos!!!

Levitul adevărat apreciază într-un sens deosebit mărturia lui Isus, nu se ocupă de speculaţii, ci rămâne ancorat în Scripturi. Ca şi Ioan Botezătorul, nu se ocupă cu dihoniile, zavistiile, nemulţumirile, discordiile, nu produce tulburări în biserică, nu se amestecă cu cei lipsiţi de evlavie, stă departe de spiritul şi învăţăturile timpului de faţă, nu are ochi decât pentru legătura lui personală cu Dumnezeu, învaţă, trăieşte şi aşteaptă timpul pentru proclamarea ultimului mesaj pentru care este pregătit!!! El ştie că este pregătit de Dumnezeu; nu se bazează pe simţuri; are luptele lui zilnice şi creşte în tăria credinţei zi de zi. Ochii lui sunt îndreptaţi către cer în rugăciuni pline de putere. Cumpătarea este modul lui de viaţă, cea care aduce multă forţă minţii făcând-o capabilă să pătrundă tainele Duhului Sfânt!!!

Levitul adevărat se bucură de Sabatul lui Dumnezeu, căci el ştie că este puterea creatoare, răscumpărătoare şi sfinţitoare a lui Dumnezeu, ziua a şaptea fiind semnul veşnic după care se cunosc adevăraţii copii ai lui Dumnezeu. Singura putere ce se va opune puterii icoanei fiarei, singura care va pulveriza această icoană şi Babilonul cel mare este Sabatul lui Dumnezeu sau puterea neprihănirii vii a lui Hristos în cei sfinţi! "Cei care i se închină lui Dumnezeu se vor evidenţia îndeosebi prin faptul că respectă porunca a patra, deoarece acesta este semnul puterii Sale creatoare şi dovada dreptului Său de a primi respectul şi omagiul din partea omului." Solii alese, vol. 2, cap. Minunile nu sunt o dovadă a aprobării lui Dumnezeu, subcap. Minunile în conflictul final, par. 2. "Poporul încercat şi dovedit a fi al lui Dumnezeu îşi va găsi puterea în semnul despre care se vorbeşte în Exod 31,12-18." Solii alese, vol. 2, cap. Minunile nu sunt o dovadă a aprobării lui Dumnezeu, subcap. Minunile în conflictul final, par. 1.

Oricine este născut din nou, are Sabatul lui Dumnezeu în inimă, ziua a şaptea, sâmbăta, fiind semnul distinct al închinării în duh şi adevăr!!! Din moment ce Ioan este reprezentanul acelora care vor pregăti un popor pentru a doua venire a lui Isus şi din moment ce stare lui de sfinţenie, spiritualitatea sa, legătura sa cu Dumnezeu şi închinarea sa în Sabat au caracterizat viaţa şi lucrarea lui, atunci leviţii, cei care vor pregăti un popor pentru Domnul, trebuie să-i calce pe urme, să fie oglinda lui Ioan Botezătorul în sec. XXI. (Se înţelege că mă refer la sfinţenia lui, nu la port). Aşadar, cineva ştie că este levit dacă trăieşte în neprihănire şi se închină în duh şi adevăr, ca şi Ioan Botezătorul, adevăratul Sabat definind viaţa şi caracterul lui!!!

Obiceiurile de simplitate şi lepădare de sine sunt o altă caracteristică a vieţii sale. El ştie că a sta la o parte cu Dumnezeu, astăzi, este benefic pentru creşterea lui spirituală, ferit fiind astfel de necredinţa, bănuiala şi stricăciunea din societate şi biserică. "Locuinţa şi-a ales-o într-o regiune singuratică, în mijlocul dealurilor pustii, cu trecători sălbatice şi peşteri stâncoase. Dar era voia lui să uite bucuriile şi strălucirea vieţii pentru disciplina aspră a pustiei. Aici, mediul înconjurător era favorabil obiceiurilor de simplitate şi de lepădare se sine. Netulburat de zgomotele lumii, el putea să studieze aici învăţăturile naturii, ale revelaţiei şi ale Providenţei... Pentru el, locurile singuratice ale pustietăţii erau o scăpare binevenită din societatea în care bănuiala, necredinţa şi stricăciunea ajunseseră să stăpânească aproape totul. Nu se încredea în puterile sale de a sta tare împotriva ispitei şi se ferea de a fi mereu în apropierea păcatului, ca nu cumva să piardă simţământul nespusei lui păcătoşenii." Hristos Lumina Lumii, cap, Glasul în pustie, par. 19.

Levitul nu se înstrăinează de oameni şi de societate, ascunzându-se în munţi sau altundeva, precum asceţii, şi nu duce o viaţă ascetică, rece şi lipsită de bucuriile nevinovate ale vieţii! Nu este un posac şi nu se fereşte să intre în contact cu oamenii, gândind că s-ar întina, precum făceau fariseii. Pe de altă parte, e adevărat că este preferabil să caute locurile retrase de la ţară, ferite de nebuniile şi stricăciunea din oraşe. Astăzi este cel mai prielnic timp pentru mutarea la ţară. Cei care au ocazia să o facă, nu trebuie să stea pe gânduri. Orice cale deschisă de Dumnezeu pentru mutarea la ţară trebuie privită ca fiind ocazia de aur a momentului! "Spunem din nou: >Afară din oraşe!< Să nu priviţi ca fiind o mare pierdere de timp faptul că trebuie să mergeţi între dealuri şi munţi, ci căutaţi acele locuri retrase, unde să puteţi fi singuri cu Dumnezeu pentru a învăţa voia şi căile Lui..." Evenimentele ultimelor zile, cap. Viaţa în mediul rural, subcap. Bogate binecuvântări într-un mediu înconjurat natural, par. 1.

     "Care au fost condiţiile alese de nemărginitul Tată pentru Fiul Său? Un cămin izolat pe colinele galileene, o familie care se susţinea prin muncă cinstită şi plină de demnitate, o viaţă de simplitate, lupta zilnică cu greutăţile şi lipsurile, lepădarea de sine, economie şi răbdare, slujire voioasă, ora de studiu alături de mama Sa, din sulurile desfăşurate ale Scripturii, liniştea zorilor sau înserării în valea înverzită, serviciile sfinte ale naturii, studiul creaţiei şi al Providenţei şi comuniunea sufletului cu Dumnezeu - acestea au fost condiţiile şi ocaziile din primii ani de viaţă pământească ai lui Isus." Evenimentele ultimelor zile, cap. Viaţa în mediul rural, subcap. idealul divin, par. 2.

Ceea ce urmăreşte Dumnezeu prin retragerea în locuri mai izolate, mai ferite de rău este clădirea unui caracter solid prin contactul cu natura, care are rolul de a întări mintea cu scenele puterii creatoare ale lui Dumnezeu văzute în creaţia Sa şi, de asemenea, o cât mai strânsă legătură cu Acela care dă viaţă veşnică. Tatăl din ceruri astfel de locuri a ales pentru Fiul Său. Aici avea să-şi formeze obiceiuri sănătoase, să vadă în natură puterea creatoare a lui Dumnezeu, chiar puterea Lui creatoare, când avea să conştientizeze mai bine acest fapt, după vârsta de doisprezece ani, avea să-şi întărească credinţa studiind în linişte Scripturile Vechiului Testament, urmând să fie pregătit pentru marea Sa misiune de răscumpărare a omenirii. La fel a procedat Tatăl din ceruri şi cu Ioan Botezătorul.

     "Ioan însă nu ducea o viaţă de lenevie, de tristeţe ascetică sau de înstrăinare egoistă. Din timp în timp, căuta să se amestece printre oameni şi totdeauna era un observator interesat de ceea ce se petrece în lume. Din locul lui retras, el urmărea desfăşurarea evenimentelor. Cu o putere de pricepere luminată de Duhul Sfânt, el studia caracterul oamenilor, ca să ştie cum să ajungă la inima lor cu solia cerului. Povara misiunii sale îl apăsa. În singurătate, prin meditaţie şi rugăciune, căuta să-şi oţelească sufletul pentru lucrarea care-l aştepta.
     Deşi se afla în pustie, nu era scutit de ispite. Pe cât era posibil, închidea orice cale pe care ar fi venit Satana. Cu toate acestea, ispititorul îl ataca. Dar sensibilitatea lui spirituală era trează; el îşi dezvoltase tăria şi hotărârea de caracter şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, putea să recunoască apropierea lui Satana şi să se împotrivească puterii lui." Hristos Lumina Lumii, cap, Glasul în pustie, par. 21, 22..

Sanctuarul închinării şi studierii levitului va fi locul mai retras unde Dumnezeu îl conduce. Dumnezeu doreşte să ne înveţe să fim legaţi de El, nu de oameni sau de biserică, mai ales dacă se învaţă rătăciri. Legătura cu Hristos este cel dintâi lucru în viaţa levitului, tot aşa cum a fost şi în viaţa lui Ioan Botezătorul. "Comuniunea cu Dumnezeu ne va înnobila caracterul şi viaţa. Oamenii vor şti despre noi, aşa cum au ştiut despre primii ucenici că au fost cu Isus. Aceasta va acorda lucrătorului o putere pe care nimic altceva n-o poate da. El nu trebuie să-şi permită să fie lipsit de această putere. Viaţa noastră trebuie să fie marcată de o dublă preocupare - o viaţă de meditaţie şi o viaţă de acţiune, rugăciune tăcută şi slujire sârguincioasă." Evenimentele ultimelor zile, cap. Viaţa devoţională a rămăşiţei, subcap. O dublă preocupare, par. 3.

Leviţii, ca şi Ioan Botezătorul, sunt oameni obişnuiţi, nu nişte ciudaţi cu pretenţii de sfinţenie absolută, cu vederi înguste şi cu manifestări care ar face ruşine Mântuitorului lor. Sunt simpli, nepretenţioşi, gata să înveţe totdeauna, amabili şi plini de credinţă vie şi inteligentă. Ei nu apără puncte de doctrină niciodată, întrucât viaţa lor nu este modelată de teoria adevărului subliniată de nişte puncte de doctrină sau de o religie omenească anumită, nu sunt căsătoriţi cu biserica apostaziată şi nu apără biserici. Ei au o singură preocupare: Isus şi neprihănirea Lui în viaţa lor, ştiind că influenţa vieţii lor se răsfrânge asupra celor din jur. Viaţa lor este călăuzită totdeauna de un "aşa zice Domnul!" 

Această categorie de oameni este singura prin care Dumnezeu va încheia lucrarea, după ce mai întâi, prin ei, trezeşte biserica şi lumea. Desigur, nu trebuie să uităm şi de fecioarele înţelepte. Însă eu m-am concentrat doar asupra leviţilor. 

     "În aceste zile din urmă, va fi făcută exact aceeaşi lucrare şi va fi adresată aceeaşi solie - solia lui Ioan." Solii alese, vol. 2, cap. Avertismentul va fi auzit, subcap. Sabia adevărului lucrează, par. 2.

     "În veacul acesta, chiar înainte de cea de a doua venire a lui Hristos pe norii cerului, Domnul cheamă oameni care vor fi serioşi şi care vor pregăti un popor pentru a rezista în marea zi a Domnului. Oamenii care au petrecut mult timp în studiul cărţilor, nu dau pe faţă în viaţa lor slujirea zeloasă care este necesară în acest timp din urmă. Ei nu dau o mărturie simplă şi directă. Printre pastori şi studenţi este nevoie de o revărsare a Duhului lui Dumnezeu. Apelurile stăruitoare, făcute cu rugăciune, care vin din inima unui sol ce vorbeşte din tot sufletul, vor crea convingeri. Nu va fi nevoie de oameni învăţaţi pentru a face lucrul acesta, deoarece oamenii învăţaţi depind mai mult de învăţătura din cărţi, decât de cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Isus Hristos pe care l-a trimis El. Toţi aceia care îl cunosc pe singurul Dumnezeu viu şi adevărat îl vor cunoaşte pe Isus Hristos, singurul Său Fiu, şi îl vor predica pe Isus Hristos şi pe El răstignit." Solii alese, vol. 2, cap. Avertismentul va fi auzit, subcap. Este nevoie de seriozitate, par. 1.