Rolul primelor roade

Este de o importanţă majoră înţelegerea lucrării celor 144.000 de sfinţi răscumpăraţi, în calitatea lor de cele dintâi roade, care fac posibile venirea lui Hristos şi marele seceriş final. Rolul primelor roade a fost poate puţin studiat în decursul timpului sau i s-a acordat o importanţă minoră. Snopul de legănat sau prinosul primelor roade simbolizează învierea Mântuitorului ca pârgă a celor adormiţi. Ca Isus să se poată califica drept pârgă, trebuia mai întâi să săvârşească lucrarea specifică celor dintâi roade, căci numai astfel putea avea deschis drumul spre a plăti preţul de răscumpărare a omenirii prin moartea Sa pe cruce!!

Răscumpărarea în sine nu ar fi avut efectul scontat fără să fie îndeplinită mai întâi această lucrare însemnată. Este adevărat că aproape toţi cred că Isus a venit să se aducă jertfă pe Sine pentru răscumpărarea omului, şi este un fapt ce nu poate fi contestat. Însă, ceea ce puţini văd este că preţul răscumpărării nu putea fi plătit fără ca mai întâi să fie săvârşită această lucrare colosală, chiar vitală pentru reuşita mântuirii noastre.

Mai întâi, aş dori să stabilim de ce Hristos este socotit pârga sau primul rod, în virtutea căruia putea avea loc secerişul sau învierea copiilor neprihăniţi ai lui Dumnezeu. Dacă această calificare ar fi ţinut de întâietatea învierii din morţi, atunci Moise ar fi fost socotit drept pârga celor adormiţi, în baza faptului că este primul muritor care a fost înviat din morţi!! Asta ar fi presupus că toţi aceia care urmau să învieze ar fi depins de învierea lui Moise. Dar, Moise nu poate fi socotit niciodată primul rod. El nu putea avea niciodată o astfel de calificare.

În şirul învierilor din morţi, învierea lui Hristos abia este a opta. În Vechiul Testament avem patru învieri din morţi: a lui Moise, Deuteronom 34,6; Iuda 1,9; a fiului văduvei din Sarepta, prin Ilie, 1Împăraţi 17,17-24; a fiului soţilor sunamiţi, prin Elisei, 2Împăraţi 4,32-34; a mortului înviat prin atingerea de oasele lui Elisei, 2Împăraţi 13,20,21. În Noul Testament avem de asemenea patru învieri, dintre care a patra fiind cea mai spectaculoasă şi deosebită: a fiului văduvei din Nain, Luca 7,14.15; a fiicei lui Iair, Luca 8,54.55; a lui Lazăr, Ioan 11,41-44; şi, în fine, cea mai spectaculoasă, învierea lui Hristos.

Ce-l face, totuşi, pe Hristos să fie calificat ca primul rod sau pârga celor adormiţi? Un singur lucru, şi anume puterea învierii Lui, prin Sine însuşi, care i-a asigurat biruinţa asupra morţii şi asupra mormântului!!! Biruinţa aceasta nu putea fi obţinută decât de Cineva care putea să-l învingă pe Satana, ce are puterea asupra morţii şi a mormântului, în acelaşi chip ca al oamenilor, cu aceleaşi slăbiciuni ca ale lor, luând vrăjmăşia şi toată vinovăţia neamului omenesc asupra Lui! Toţi ceilalţi care au fost înviaţi până la El, au fost înviaţi prin această putere colosală! Nici unul dintre ei nu a înviat prin sine însuşi şi, deci, nu-i califică să fie primul rod întrucât moartea şi învierea lor nu au cuprins biruinţa asupra morţii şi asupra mormântului!!! Ei au primit învierea prin Hristos, pe când Hristos a înviat prin Sine însuşi! Această biruinţă îl face pe El să fie cel dintâi rod, înaintea tuturor celor înviaţi amintiţi mai sus, care face posibilă învierea tuturor celorlalţi copii ai lui Dumnezeu, la a doua venire!!! "Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi, după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos; dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos." 1Corinteni 15,20-23.

Să ne întoarcem la gândurile de mai sus, referitoare la acea lucrare specială, specifică primelor roade. Dacă lucrarea răscumpărării depindea strict de această lucrare deosebită, atunci care să fi fost ea? În primul rând, lucrarea răscumpărării nu cuprindea numai omul sau neamul nostru omenesc!!! Aşa gândesc toţi oamenii, dar acest lucru este adevărat doar într-o anumită măsură. Lucrarea răscumpărării cuprindea şi îngerii, avea de a face şi cu ei, nu numai cu oamenii, şi, în aceeaşi măsură, ea cuprindea întregul univers populat cu inteligenţe create de Dumnezeu!! Dar, oare, nu oamenii au păcătuit? De ce să-i privească şi pe îngeri sau chiar întregul univers? Noi ştim că preţul răscumpărării cuprinde jertfa lui Hristos, iar jertfa aceasta a fost adusă doar pentru păcătoşi, iar păcătoşi sunt doar oamenii!!! Ce are de-a face jertfa lui Hristos cu îngerii?

Jertfa lui Hristos are de a face şi cu îngerii, numai atunci când înţelegem că ea putea avea efect sau rod doar dacă Isus reuşea să realizeze lucrarea specială, specifică primelor roade!!! Numai aşa putea muri şi învia spre beneficiul întregului Univers inteligent!!! "Atât pentru îngeri, cât şi pentru lumile necăzute în păcat, strigătul >S-a sfârşit< a avut o profundă semnificaţie. Pentru ei, ca şi pentru noi, marea lucrare de răscumpărare fusese înfăptuită. Împreună cu noi, ei se împărtăşesc din roadele biruinţei lui Hristos." Hristos Lumina Lumii, cap. S-a sfârşit!, par. 2.

Observaţi, vă rog, că şi îngerii se împărtăşesc de roadele biruinţei lui Hristos; că lucrarea de răscumpărare îi viza şi pe ei, inclusiv lumile necăzute în păcat, adică întregul Univers populat cu fiinţe inteligente sfinte!!! Acum, Hristos face trimitere la această lucrare specială, a biruinţei depline, fără de care preţul răscumpărării n-ar fi putut fi plătit, în cuvintele: "S-a sfârşit". Ele, într-adevăr, au o semnificaţie profundă puţin înţeleasă sau chiar deloc înţeleasă de către cercetătorii superficiali ai Bibliei. Aceste cuvinte au fost rostite înainte ca Hristos să moară, arătând prin aceasta că El şi-a terminat lucrarea dată de Tatăl într-un mod desăvârşit, impecabil, fără cusur!! Ceea ce înseamnă că abia în acest stadiu Hristos putea muri cu adevărat, plătind preţul răscumpărării noastre. Dacă El nu ar fi rostit aceste cuvinte, în care este cuprinsă biruinţa Lui specială şi în care trebuie să discernem ecoul biruinţei Sale asupra morţii şi asupra mormântului, atunci ar fi însemnat că nu şi-ar fi terminat lucrarea pentru care venise pe pământ!!

     "Domnul Isus nu şi-a încheiat viaţa până când n-a adus la îndeplinire lucrarea pe care a venit s-o facă şi, o dată cu ultima Sa răsuflare, El a exclamat: "S-a isprăvit!" (Ioan 19,30)." Hristos Lumina Lumii, cap. S-a sfârşit!, par. 1.

Deci, Isus nu-şi putea încheia viaţa dacă n-ar fi "adus la îndeplinire lucrarea pe care a venit s-o facă"!! Aceasta a fost ţinta Sa primordială în tot periplul Său pământesc, ţintă de care depindea reuşita planului mântuirii!!! Este lesne de văzut din cuvintele de mai sus că Isus trebuia să-şi termine această lucrare mai înainte de a muri, şi nu când a murit sau în timpul morţii Sale!!! Cuvintele "S-a isprăvit", vorbesc despre această lucrare specială, aş putea spune primordială pentru fiinţele necăzute în păcat, mai ales pentru îngerii sfinţi ce înconjoară tronul lui Dumnezeu. Care este această lucrare, o lucrare pe care chiar cei 144.000 sunt chemaţi să o facă, fiindcă întocmai aceasta este şi menirea pentru care sunt lăsaţi în viaţă, fără să guste moartea, mai înainte de a avea loc învierea tuturor celor neprihăniţi? Iat-o în cuvintele de mai jos:

     "Bătălia a fost câştigată. Mâna Sa dreaptă şi braţul Său cel sfânt I-au asigurat biruinţa. Ca biruitor, El şi-a înfipt stindardul pe înălţimile veşnice. N-a fost oare atunci şi acolo bucurie printre îngeri? Tot cerul a triumfat o dată cu biruinţa Mântuitorului. Satana a fost înfrânt şi şi-a dat seama de faptul că şi-a pierdut împărăţia." Hristos Lumina Lumii, cap. S-a sfârşit!, par. 1.

Hristos a câştigat sau trebuia să câştige bătălia înainte de a muri, tocmai pentru ca să poată muri ca biruitor. Moartea Lui trebuia să fie în calitate de biruitor, numai de biruitor; nimic mai mult şi nimic mai puţin!! Dar, Hristos nu trebuia să fie doar biruitor asupra păcatului, asupra bolilor, asupra ispitelor lui Satana şi asupra oamenilor răi, ci El trebuia să obţină biruinţa direct asupra lui Satana, chiar pe terenul lui, într-un fel aparte, care să edifice întregul univers cu privire la caracterul lui!!! Cu alte cuvinte, biruinţa obţinută de Hristos pe cruce, înainte de a muri, trebuie legată strict numai de descoperirea caracterului lui Dumnezeu, prin viaţa lui Isus, în contrast cu caracterul lui Satana! Aceasta este lucrarea specială, în care era de fapt inclusă răscumpărarea noastră, pe care Hristos trebuia s-o realizeze înainte de a deveni jertfă mântuitoare! El trebuia să descopere hidoşenia caracterului lui Satana în contrast vădit, fără putinţă de tăgadă sau de înţelegere greşită din partea îngerilor şi a lumilor necăzute în păcat, cu caracterul plin de lumină, de bunătate, de milă şi de dragoste neţărmurită a Tatălui ceresc. Fără această lucrare, Universul nu ar fi fost pus în siguranţă veşnică, iar întrebările îngerilor privitoare la metodele lui Dumnezeu împotriva păcatului şi a păcătoşilor ar fi rămas pe vecie nerezolvate!

În declaraţia citată mai sus, următoarele cuvinte spun totul: "Tot cerul a triumfat o dată cu biruinţa Mântuitorului. Satana a fost înfrânt şi şi-a dat seama de faptul că şi-a pierdut împărăţia". Satana a fost înfrânt înainte ca Hristos să moară, chiar dacă se afla pe cruce în momentul rostirii cuvintelor: S-a isprăvit"; moartea Lui fiind doar dovada biruinţei Sale asupra lui Satana şi a caracterului lui. Asta înseamnă o descoperire a unui adevăr sublim, şi anume că, biruitor este acela care triumfă nu numai asupra păcatului în viaţa sa, ci şi asupra lui Satana, prin faptul că în viaţa sa creştină el exprimă caracterul Mântuitorului în aşa fel, încât să demaşte urăţenia caracterului slut al lui Satana la fiecare pas de înaintare spre împărăţia lui Dumnezeu. Neprihănirea sau lumina lui Dumnezeu dintr-un om născut din nou şi sfinţit prin harul lui Hristos trebuie să demaşte păcatul şi întunericul împărăţiei lui Satana!!! Numai astfel pot fi atraşi oamenii la Dumnezeu!

Dacă Hristos ar fi folosit vreo stratagemă de care se folosesc oamenii în promovarea intereselor lor, pentru a-şi promova învăţăturile şi principiile neprihănirii, dacă El ar fi dat pe faţă vreun element de constrângere sau ar fi încercat să-şi impună fie şi numai prezenţa nedorită undeva anume, dacă El ar fi pedepsit pe oameni doar pentru simplul fapt că nu-i acceptau învăţăturile sau i-ar fi lovit pe cei care-l pălmuiau, atunci niciodată nu ar fi realizat această lucrare de demascare a caracterului lui Satana, fiindcă pur şi simplu ar fi scos în evidenţă în viaţa Sa caracterul înşelătorului!!!

Prin urmare, prima lucrare pe care Hristos trebuia s-o rezolve prin întruparea Sa era aceea de a-l demasca pe Satana pentru ca îngerii şi locuitorii lumilor necăzute să înţeleagă caracterul lui în mod desluşit. Atât de mult îşi înveşmântase Satana caracterul în înşelăciune, până la cruce, încât nimeni dintre toate fiinţele create nu au putut pricepe principiile şi motivaţiile lui. Pur şi simplu nu fuseseră în stare să discearnă natura rebeliunii lui. "Caracterul lui Satana n-a fost în mod clar descoperit îngerilor sau lumilor necăzute în păcat până la moartea Domnului Hristos. Arhiapostatul s-a înveşmântat în aşa fel în înşelăciune, încât chiar fiinţele cereşti n-au priceput principiile lui. Ele n-au văzut în mod clar natura răzvrătirii lui." Hristos Lumina lumii, cap. S-a sfârşit!, par. 3

Lucrarea primelor roade, în cazul nostru lucrarea lui Hristos, trebuia săvârşită câtă vreme El se afla în viaţă, şi nu după moartea Sa. Succesul învierii Sale era asigurat doar dacă reuşea să demaşte caracterul lui Satana în toată urăţenia lui, punându-l în contrast cu caracterul Său, cu neprihănirea Sa curată ilustrată în fiecare act al vieţii Sale! De reţinut: primele roade, reprezentate prin snopul de legănat, simbolizau învierea lui Hristos, pe când lucrarea primelor roade sau lucrarea primodială a lui Hristos pe pământ, trebuia săvârşită în timpul vieţii Sale, înainte de moartea pe cruce!! Fără săvârşirea la perfecţie a acestei lucrări speciale, învierea lui Hristos nu ar fi putut avea loc, căci nu ar fi fost obţinută biruinţa asupra lui Satana prin demascarea şi înfăţişarea caracterului lui, a metodelor, principiilor şi spiritului satanic, caracteristice fiinţei sale!!!

Dacă fiinţele angelice nu ar fi reuşit să înţeleagă caracterul lui Satana şi principiile sale, demascate prin viaţa trăită pe pământ în neprihănire şi sfinţenie de Hristos, atunci Universul nu ar fi fost pus pe baze veşnice împotriva oricărei viitoare rebeliuni, iar Satana şi-ar fi câştigat mai departe adepţi chiar dintre îngerii din jurul tronului lui Dumnezeu!! Nu trebuie să uităm că Satana a avut acces în cer până la cruce, ca presupus reprezentant al planetei noastre. Iov 1,6; 2,1; 1Împăraţi 22,20-23; 2Cronici 18,18-22. O dată cu descoperirea caracterului său, aşa cum este, înaintea privirilor fiinţelor cereşti, Satana nu a mai avut acces în cer, nu pentru că Dumnezeu i-a interzis, ci pentru că o asemenea fiinţă nu avea ce să mai caute acolo din cauza a ceea ce este. A fost alegerea deliberată, deplină şi conştientă, a tuturor îngerilor loiali lui Dumnezeu, bazata pe o convingere inteligentă, survenită în urma demascării caracterului său de către Hristos, ca el să nu mai aibă acces în cer sub nici o formă, niciodată!

Dumnezeu acceptă slujirea fiinţelor create doar dacă acestea sunt absolut libere în Hristos şi aleg de bunăvoie, că aşa vor ele, să servească pe Cel ce le-a creat. Această slujire este întotdeauna o slujire inteligentă, neforţată, neimpusă nici prin constrângere, nici prin şiretlicuri, ori minciuni. Fundamentul ei este doar dragostea şi nimic altceva. Prin urmare, cine are dragostea lui Dumnezeu în el este un om liber şi slujeşte pe Tatăl din cer pentru că este alegerea lui deliberată; este o pornire lăuntrică absolut firească, un răspuns pentru care Dumnezeu a şi creat fiinţa respectivă. O astfel de ascultare, prin slujire, este în ton cu expresia caracterului lui Dumnezeu; este pur şi simplu neprihănirea lui Hristos în acţiune îndreptată spre Dumnezeu, pe care El o întoarce înapoi spre dăruitor, prin Hristos, mai plină de slavă şi mai plină de dragoste!!! (Ne aducem aminte de cercul binefacerilor, despre care am scris deja). Aşa se creşte de fapt în cunoştinţă şi în har!

Aşadar, rolul primelor roade este acela de a demasca, de a da pe faţă, de a expune caracterul şi lucrarea diabolică şi amăgitoare a lui Satana, în aşa fel încât mintea inteligentă să fie convinsă pe deplin, întru totul şi cu desăvârşire cu privire la principiile lui Satana. Această lucrare nu poate fi săvârşită decât prin meritele pline de slavă ale lui Hristos! Este bine să reţinem acest aspect important. Subiectul episodului următor va fi despre natura acestei lucrări extraordinare şi măreţe, singura în măsură care a făcut posibilă şi plină de rodnicie moartea şi învierea Mântuitorului, şi singura posibilă ce va face cu putinţă revenirea lui Hristos şi învierea tuturor drepţilor lui Hristos de-a lungul veacurilor, prin cei 144.000. Vom aprofunda cât se poate de mult această lucrare pentru a înţelege de ce cei 144.000 sunt atât de deosebiţi în comparaţie cu restul mântuiţilor înviaţi, şi de ce pe baza meritelor neprihănirii lui Hristos pot să stea în picioare şi să devină biruitorii fiarei şi icoanei ei!!