Cheia care descuie taina cunoaşterii caracterului lui Dumnezeu

      "Dumnezeu a intenţionat ca Biblia să fie o carte de învăţătură pentru toată omenirea, în copilărie, tinereţe şi maturitate, şi să fie studiată în orice vreme. El a dat Cuvântul Său oamenilor ca o descoperire a Sa. Orice adevăr nou descoperit este o dezvăluire proaspătă a caracterului Autorului său. Studiul Scripturilor este mijlocul divin rânduit să-i aducă pe oameni într-o legătură mai strânsă cu Creatorul lor şi să le dea o cunoaştere mai desluşită a voinţei Sale. Ea este mijlocul de comunicare dintre Dumnezeu şi om." Tragedia veacurilor, cap. Valdenzii, par. 22.

În studiul nostru, scopul principal urmărit este acela de a înţelege caracterul lui Dumnezeu în legătură cu cele zece plăgi. Iar ceea ce vom descoperi, poate şi trebuie să fie aplicat la toate celelalte evenimente vechi-testamentare, unde violenţa iese în prim plan, unde pedepsele divine îngrozitoare rezolvă problemele umane, create şi menţinute de oameni deosebit de păcătoşi şi răzvrătiţi. Până acum, am arătat că, pentru a înţelege în mod corect pe Dumnezeul cerului este necesar să ţinem seama de nişte principii nobile şi neschimbătoare care fac din Dumnezeu exact ceea ce susţine că este - "un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat..." Exod 34,6.7.

Aceste principii sunt: imuabilitatea şi statornicia lui Dumnezeu, adică faptul că nu se schimbă niciodată, că El este acelaşi permanent, că păcatul cu toate manifestările lui infecte nu schimbă dispoziţia, persoana, gândirea şi caracterul lui Dumnezeu; bunătatea, mila şi iubirea, ca putere predominantă şi mijloace ale harului divin în felul cum Dumnezeu se raportează şi tratează orice păcătos, inclusiv pe Satana; şi acel principiu descoperit prin faptul că procedeele Sale cu oamenii sunt totdeauna aceleaşi, în orice timp, de la căderea omului în păcat şi până astăzi. 

Trebuie să pricepem adevărul că Dumnezeu nu poate fi înţeles doar cu ajutorul cuvintelor omeneşti, cuvinte care fac din Biblie exact ce este, şi anume Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Biblia, întâi şi de toate, este o descoperire a principiilor enumerate mai sus, aşa cum sunt ele manifestate şi descoperite în toate evenimentele vechi-testamentare unde Dumnezeu s-a implicat ca persoană. Ea a fost menită de Dumnezeu "să fie o carte de învăţătură pentru toată omenirea, în copilărie, tinereţe şi maturitate". Această carte de învăţătură este unică datorită inspiraţiei; ceea ce înseamnă că unicul mijloc de înţelegere corectă a ei vine doar de la Dumnezeu, iar acest mijloc este doar Duhul adevărului. 

Atunci când dorim să înţelegem cele zece plăgi din Egipt, nu este suficient să rămânem la descrierea evenimentului propriu-zis, aşa cum este el consemnat în Sfintele Scripturi. Vreau să spun că nu este suficient să rămânem la ceea ce am citit, la ceea ce au văzut şi şi-au închipuit ochii şi mintea noastră cu privire la evenimentul respectiv. A rămâne doar la cele scrise, înseamnă a ne familiariza mintea să gândească potrivit omului, nu lui Dumnezeu. Bunăoară, atunci când citim cuvinte de felul acesta: "Eu voi împietri inima lui faraon", Exod 7,3, "...am să trimit toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău ca să ştii că nimeni nu este ca Mine pe tot pământul", Exod 9,14, "În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lovi pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la oameni până la dobitoace", Exod 12,12, prima impresie, şi de altminteri cea care câştigă mintea, este aceea că Dumnezeu a căutat să aducă distrugeri masive în Egipt, împietrind prin puterea Sa inima lui faraon, ca să stăruiască mai departe în încăpăţânarea sa împotriva lui Dumnezeu, pentru a-şi demonstra puterea şi că nimeni nu se poate pune cu El; că de fapt este dreptul Lui legitim să aducă suferinţă şi distrugeri asupra tuturor celor ce nu ascultă, asemenea lui faraon. 

Toţi aceia care citesc istoria celor zece plăgi sunt frapaţi de limbajul omenesc în care este descris evenimentul, fără să înţeleagă mai întâi principiile neprihănirii, şi că de fapt Biblia este cartea dezvăluirii acestor principii, numai că ele sunt ascunse în exact limbajul nostru uman, cu ajutorul căruia a fost scris Vechiul şi Noul Testament. Adică, ceea ce izbeşte mai întâi ochiul şi mintea sunt cuvintele în care este descris evenimentul cu pricina. Acum, a rămâne doar la ceea ce citim, încercând să ne traducem înţelesul lor exact aşa cum este redat în scris evenimentul, înseamnă a rămâne la o înţelegere omenească superficială, fiindcă tocmai acest lucru îl dezvăluie cuvintele respective. În acest punct, vreau să amintesc încă o dată că Biblia nu este doar o simplă carte scrisă de oameni, ci ea este Cuvântul viului Dumnezeu, prin inspiraţie, iar scrisul aparţine în exclusivitate, cu excepţia celor zece porunci, omului păcătos. Ea este o combinaţie divino-umană. 

Prin urmare, a înţelege Biblia nu înseamnă a rămâne doar la textul scris, ci înseamnă a depăşi textul scris ca să prindem mesajul neprihănirii, aşa cum este el îmbrăcat prin acele cuvinte omeneşti din acel text sau acele texte care descriu anumite situaţii în care s-a implicat Dumnezeu. Pentru asta ne trebuie ochiul credinţei, lucru care nu aparţine omului, ci lui Dumnezeu, căci credinţa este un dar în exclusivitate divin. Inspiraţia Bibliei nu este verbală, adică nu sunt inspirate cuvintele Bibliei, întrucât ele aparţin omului, sunt omeneşti şi slabe. Nu cuvintele sunt inspirate, ci gândurile sau ideile care sunt îmbrăcate de acele cuvinte. Inspiraţia divină - Duhul lui Dumnezeu, a acţionat asupra minţii scribului, iar el a aşternut în cuvinte strict omeneşti, aşa cum le cunoaştem şi le înţelegem toţi, gândurile care conţin slava lui Dumnezeu, sau altfel spus mesajul lui Dumnezeu făcut cunoscut omului păcătos în limba acestuia!

Inspiraţia divină acţionează totdeauna asupra minţii omului, nu asupra vocabularului acestuia! Cuvintele sunt omeneşti; ceea ce este important e ce îmbracă sau acoperă ele, în cazul nostru gândul lui Dumnezeu în formă scrisă, în limbaj uman slab şi păcătos fiindcă asta-i condiţia noastră. "Nu cuvintele Bibliei sunt inspirate, ci oamenii sunt inspiraţi. Inspiraţia nu acţionează asupra cuvintelor sau expresiilor omului, ci asupra omului însuşi, care, sub influenţa Duhului Sfânt, primeşte gânduri. Dar cuvintele primesc amprenta minţii omului. Mintea divină este difuzată (cu sensul de pătrundere a minţii omeneşti năpădind-o cu gânduri de sus). Mintea şi voinţa divină sunt combinate cu mintea şi voinţa omului şi, prin urmare, cuvintele omului sunt cuvintele lui Dumnezeu." Solii alese, vol. 1, cap. Inspiraţia scriitorilor profetici, subcap. Obiecţii cu privire la Biblie, ultimul paragraf.

Deci, dincolo de limbajul şi expresiile tipic omeneşti ale Bibliei este ascunsă slava lui Dumnezeu, iar slava Sa este caracterul Său sublim, plin de dragoste. Adevărurile Bibliei se bazează pe principii şi sunt principiile neprihănirii sau ale Evangheliei. Evanghelia este o descoperire a măreţiei lui Dumnezeu, dar în forma în care noi să o putem pricepe pentru noi înşine, iar singura modalitate este prin limbajul omului păcătos. Nu trebuie să ne lăsăm surprinşi şi împiedicaţi de felul cum este descris evenimentul celor zece plăgi devastatoare, întrucât Moise le-a scris în limba noastră exact aşa cum au avut loc, fără să încerce să interpreteze acel eveniment. 

Aşadar, cheia care descuie taina cunoaşterii caracterului lui Dumnezeu este divinul îmbrăcat sau ascuns în cuvinte omeneşti. În toată Biblia, slava lui Dumnezeu este îmbrăcată sau ascunsă în cuvinte omeneşti, fără să fie pângărită. Această cheie a cunoaşterii ne este dezvăluită prin întruparea Mântuitorului nostru drag! Este exact acelaşi lucru, numai că în cazul lui Isus din Nazaret vorbim despre o persoană, pe când în cazul Bibliei vorbim despre o carte. Isus a fost om adevărat în absolut toate privinţele în ce priveşte natura Sa umană, căci s-a născut din femeie. Toţi din vremea Sa puteau vedea înfăţişarea Lui, puteau să îl atingă sau să îl îmbrăţişeze, să mănânce şi să bea împreună cu El, să doarmă sau să meargă împreună cu El. Toţi îl vedeau pe omul Isus din Nazaret. Nu aveau nici o îndoială asupra faptului că era om. Nimeni din vremea Lui nu putea contesta că era om, fiindcă aveau dovada dată de vedere şi de simţuri că este om, pur şi simplu.

Dar, dincolo de înfăţişarea Lui, înăuntrul naturii Sale omeneşti era ascunsă Dumnezeirea, natura divină a lui Dumnezeu. Acest lucru nu putea fi văzut, nu era un ceva aflat la vedere. Natura Sa umană îmbrăca sau acoperea cu desăvârşire natura lui de Dumnezeu infinit şi nemuritor. Ei bine, tocmai această realitate ce nu putea fi văzută sau simţită de om a fost contestată cu vehemenţă de aproape întreg poporul şi mai ales de cărturarii farisei şi saduchei. Ce nu izbea privirea şi nu gâdila simţurile, nu putea fi adevărat în opinia lor. Tot aşa este şi cu slava lui Dumnezeu ascunsă în cuvintele omeneşti, în Biblie, ce descriu cele zece plăgi şi orice alt eveniment unde este implicată violenţa! Este exact acelaşi lucru.

Noi nu avem nici o problemă cu limbajul Bibliei, întrucât nu este deloc diferit ca formă şi exprimare cu exprimarea şi folosirea lui zilnică de către toţi cetăţenii pământului. Ne este comun tuturor. Şi pentru că ne este comun tuturor, atunci ne este lesne să-l înţelegem potrivit cu înţelesul pe care îl redau cuvintele acestuia. Adică dacă citim sau rostim cuvintele "Dumnezeu l-a omorât pe Saul", singurul înţeles posibil şi acceptat pentru logica omenească este că asta a făcut Dumnezeu, l-a omorât pe Saul, primul rege al iudeilor. Singurul înţeles uman al acestei propoziţii este acesta şi nici un altul, fiindcă numai aşa se poate traduce după semnificaţia şi sensul pe care chiar cuvintele ni-l oferă; pur şi simplu nu-i putem da alt înţeles, deoarece dacă am face-o atunci ar trebui să ne exprimăm altfel, să folosim cuvinte care să descrie acţiunea de a nu-l fi omorât. Cu toate acestea, în alt loc în Scripturile adevărului Duhul Sfânt ne dezvăluie faptul că Saul şi-a luat viaţa singur, aruncându-se în sabia purtătorului lui de arme. Astfel, sensul propoziţiei "Dumnezeu l-a omorât pe Saul" are un cu totul alt înţeles în contextul în care aflăm, tot de la Dumnezeu, că Saul s-a sinucis. (Acest aspect al problemei l-am explicat deja în studiul Limbajul violent al Bibliei).

Când spunem că cineva a omorât pe altcineva, atunci singura modalitate de a exprima în cuvinte acest fapt este să spunem că cutărescu l-a omorât pe ixulescu, ştiind astfel că toată lumea de pe globul pământesc înţelege exact acest lucru şi nu un altul! Aşa ne exprimăm noi oamenii, acesta este limbajul nostru, comun tuturor ţărilor de pe pământ. În acest limbaj a fost scrisă Biblia. Dar, limba este doar coaja care îmbracă slava şi maiestatea lui Dumnezeu, care a decis să se ascundă în cuvinte omeneşti, spre binele nostru. Nu putea comunica cu noi în limba Cerului; n-am fi înţeles-o. Dincolo de cuvintele şi formele de exprimare omeneşti ale Bibliei se află solia lui Dumnezeu, ce conţine tocmai principiile cu care am început studiile noastre referitoare la cele zece plăgi şi legătura lor cu Dumnezeu.

După cum oamenii din timpul lui Isus nu puteau tăgădui că El era om, tot astfel şi noi, nu putem tăgădui cuvintele Bibliei, fiindcă fac parte din limbajul uman cunoscut tuturor, de altminteri singura modalitate de a ne exprima şi a ne înţelege unul cu celălalt; în mod asemănător, după cum oamenii nu înţelegeau că Isus din Nazaret era Dumnezeu adevărat, tot astfel nici noi nu pricepem că înapoia cuvintelor Bibliei şi chiar a semnificaţiei pe care o au pentru înţelesul cu care este familiarizată mintea noastră, se află slava lui Dumnezeu sau principiile neprihănirii, ori caracterului Său sublim. Ochiul deosebea doar natura umană a lui Isus, fiindcă asta vedea, tot ceea ce traducea mintea prin ceea ce vedea ochiul era doar omul Isus din Nazaret, însă nu reuşea să deosebească divinitatea Lui, fiindcă nu aveau credinţă. Le lipsea ochiul credinţei, acela care este în stare să vadă dincolo de aparenţe şi de tot ce este omenesc, ochi al credinţei fără de care nu poate fi tradusă corect întruparea lui Dumnezeu printre oameni şi nici limbajul omenesc al Bibliei inspirate!

Prin urmare, a ne opri doar la cuvintele omeneşti care descriu evenimentul celor zece plăgi, înseamnă a nu înţelege inspiraţia Bibliei. Ochiul credinţei citeşte cuvintele omeneşti, dar dă cortina la o parte ca să vadă slava lui Dumnezeu, scoasă în evidenţă prin toate principiile reamintite şi repetate în debutul acestui studiu. Ţinem deci minte că limbajul omenesc al Bibliei îmbracă principiile neprihănirii, ale caracterului lui Dumnezeu, fiindcă aşa a găsit El cu cale să se descopere omului păcătos, acesta fiind singurul mijloc ca omul să nu fie distrus. Numai şi numai din această perspectivă "Dumnezeu a intenţionat ca Biblia să fie o carte de învăţătură pentru toată omenirea, în copilărie, tinereţe şi maturitate, şi să fie studiată în orice vreme. El a dat Cuvântul Său oamenilor ca o descoperire a Sa". Cuvântul Său este o descoperire a Sa, nu numai care vine de la El înspre om, ci care este o descoperire a caracterului Său în limbaj omenesc. 

Deci, când ne apucăm să studiem Biblia nu trebuie să ne oprim la cuvintele ei, ci trebuie să prindem cu ochiul credinţei mesajul pe care îl ascund ele. Aceasta se face doar cu ajutorul Duhului Sfânt. Este necesar să trecem dincolo de semnificaţia pe care o au cuvintele când se descriu cele zece plăgi, căci acele cuvinte au un înţeles potrivit cu semnificaţia umană pe care e musai să o aibă, şi un cu totul alt înţeles, divin, dacă pricepem cu ochiul credinţei slava lui Dumnezeu manifestată în acel eveniment. Noi trebuie să căutăm, aşadar, slava lui Dumnezeu sau principiile caracterului Său, principii ascunse în cuvinte omeneşti. Când ajungem să pricepem acest adevăr, atunci semnificaţia evenimentului ca atare poartă doar amprentă divină, iar înţelesul cuvintelor îmbracă logica dorită de Dumnezeu, potrivit cu maiestatea şi sfinţenia Sa. 

Bunăoară, chiar dacă citim că Dumnezeu avea să lovească cu urgii devastatoare Egiptul, semnificaţia adevărată a cuvintelor de felul acestora sau asemănătoare cu ele, este cea preconizată de Dumnezeu dacă mai întâi ştim cine este El! Or, asta presupune a-l cunoaşte şi a-l iubi. Dacă nu avem descoperirea lui Dumnezeu pentru sufletul nostru, ca un Dumnezeu personal, niciodată nu vom putea înţelege adevărul divin îmbrăcat în cuvintele Vechiului Testament, pentru că nu are cine să ni le descopere! 

Ca să înţelegem în mod corect mesajul divin cu privire la cele zece plăgi, am face bine să nu ne rezumăm doar la a citi descrierea evenimentului, aşa cum este el consemnat în Biblie, ci de a căuta să pricepem mesajul lui Dumnezeu ascuns în limbajul omenesc exprimat în acele cuvinte, care pentru o minte firească au semnificaţia obişnuită şi comună tuturor oamenilor de pe pământ, dar care pentru o minte duhovnicească au adevăratul înţeles, fiindcă ea, prin ochiul credinţei vii, întrevede principiile neprihănirii, adică slava lui Dumnezeu manifestată. De pildă, dacă ştim că Dumnezeu are un caracter statornic, că nu se schimbă şi nu poate fi schimbat de nimic şi de nimeni niciodată, dacă am priceput că singurele mijloace pentru câştigarea omului sunt bunătatea, mila şi iubirea şi dacă am reţinut că procedeul său cu toţi oamenii de pe pământ este întotdeauna acelaşi, indiferent de epocă, atunci am ajuns la cheia care descuie taina cunoaşterii caracterului lui Dumnezeu dincolo de cuvintele omeneşti.

Această cheie nu are de-a face cu cuvintele omeneşti, cu limbajul Bibliei, ci cu inspiraţia ei, cu mesajul neprihănirii pe care acele cuvinte îl poartă. Când Dumnezeu a spus, iar noi citim întocmai aceste cuvinte: "Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lovi pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului", potrivit semnificaţiei lor, mintea noastră crede şi înţelege că Dumnezeu întocmai acest lucru l-a făcut, dar potrivit credinţei pline de încredere, a credinţei mântuitoare, atunci, bazat pe principiile neprihănirii descoperite în legătură cu caracterul lui Dumnezeu, mesajul divin îmbrăcat în acele cuvinte trebuie să fie pe potriva sfinţeniei lui Dumnezeu, adică, să fie pe înţelesul unei minţi spirituale conectată la Cer: "Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el." 1Ioan 4,16; "În planul Său de guvernare nu există folosirea forţei brute pentru forţarea conştiinţei (lui faraon)." Parabolele Domnului Hristos, cap. Asemenea unui grăunte de muştar, par. 3;  "Dumnezeu ar fi putut nimic pe Satana (faraon) şi pe cei ce-l simpatizau (îngerii căzuţi şi poporul egiptean) tot atât de uşor cum cineva poate arunca o pietricică pe pământ; dar El n-a făcut aceasta. Răzvrătirea nu trebuia să fie biruită prin forţă. Puterea constrângătoare se află numai sub cârmuirea lui Satana. Principiile Domnului nu sunt de natura aceasta. Autoritatea Sa se bazează numai pe bunătate, milă şi iubire, iar prezentarea acestor principii reprezintă mijloacele ce trebuie folosite. Cârmuirea lui Dumnezeu este morală, iar adevărul şi iubirea trebuie să fie puterea predominantă."  Hristos Lumina Lumii, cap. "S-a isprăvit!", par. 5; "Este o greşeală a cultiva gândul că lui Dumnezeu îi face plăcere să-i vadă pe copiii Lui (faraon şi poporul egiptean) suferind. Cerul întreg este interesat de fericirea omului (a lui faraon şi a poporului egiptean)". Calea către Hristos, cap. Consacrarea, par. 11. 

Astfel trebuie înţeles Cuvântul lui Dumnezeu, prin acest ochi al credinţei care pricepe şi acceptă adevărul îmbrăcat în cuvinte slabe omeneşti, ce scapă cu desăvârşire tuturor celor ce se dau mulţumiţi cu impresii, simţăminte de frustrare, învăţăturile greşite ale teologiei şi filozofiei omeneşti, cu tradiţia că aşa spun şi sună cuvintele Bibliei şi înţelesul lor pentru mintea omenească! Oricât de greu ar fi pentru cineva să creadă Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu, aşa cum a fost el expus mai sus, totuşi aceasta nu schimbă cu nimic realitatea adevărului divin. Suntem chemaţi să gândim cu mintea lui Dumnezeu, nu a omului de rând. Acesta poate fi un adevăr greu de digerat pentru multe minţi pline de prejudecăţi, însă este singurul care face lumină cu desăvârşire în ce priveşte caracterul lui Dumnezeu manifestat faţă de omul păcătos. Şi chiar mai mult, "Orice adevăr nou descoperit este o dezvăluire proaspătă a caracterului Autorului său". 

Dacă pentru mulţi sau doar pentru unii, acest adevăr este nou, el constituie totuşi, prin el însuşi, o dezvăluire proaspătă a caracterului Autorului său. Nu ajută să încercăm a spune că Dumnezeu nu ucide, dacă nu stăpânim la perfecţie principiile neprihănirii, care oglindesc caracterul lui Dumnezeu; nu este de nici un folos să spunem că Dumnezeu omoară, fiindcă aşa stă scris în Scripturi, dacă nu avem nici un habar despre principiile de guvernare divină şi ne rezumăm doar la cuvintele respective; noi trebuie mai întâi să elucidăm pentru noi caracterul Aceluia pe care dorim să îl cunoaştem, apoi să vedem cum a procedat El faţă de omul păcătos pe baza acestor principii, dacă le-a evidenţiat în vreun fel în procedeul Său sau, din contră, a procedat cum procedează mafiotul care trece la represalii faţă de aceia care nu mai fac cum a decis el. 

Dumnezeu este aşa cum este, nu aşa cum ne închipuim noi, doar fiindcă aşa stă scris în Biblie, fără să înţelegem solia divină. În toată această lucrare avem nevoie de ajutorul Duhului adevărului, căci, aşa cum afirmă cu putere şi răspicat Dumnezeu, El se descoperă nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Său. Aceasta este modalitatea în care s-a descoperit Dumnezeu în Egipt şi în oricare alt eveniment biblic. Aşa s-a descoperit El lui Moise şi aşa s-a descoperit lui Ilie, când fugise de mânia Izabelei. Împrejurările în care se descoperă Dumnezeu sunt diferite, oamenii înaintea cărora se descoperă sunt diferiţi, epocile pot fi altele, dar modul cum El se descoperă, cum se face cunoscut este totdeauna acelaşi, fiindcă stă scris: "Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!" Evrei 13,8. Asta trebuie să pricepem o dată şi pentru totdeauna.

Nu contează ce simţim sau ce ştim cu privire la Dumnezeu, nu contează ce ne spun cuvintele Bibliei sau ce impact au asupra minţii noastre, după înţelesul pe care ele îl au prin definiţie, aşa cum sunt traduse în DEX, ci ceea ce contează este să avem mintea şi ochiul lui Dumnezeu ca să înţelegem cum trebuie mesajul lui Dumnezeu redat în acele cuvinte pe care le citim. Semnificaţia lor adevărată se află doar în mesajul divin, care trebuie să corespundă principiilor neprihănirii, chiar dacă, până la urmă, sunt folosite cuvinte omeneşti, fiindcă nu se putea altfel. Trebuie să privim mai sus, dincolo de semnificaţia cuvintelor, la mesajul lui Dumnezeu când cunoaştem caracterul Său, descoperit în Isus Hristos. Aşa cum în omul Isus Hristos era înveşmântată dumnezeirea Sa, tot astfel în cuvintele slabe omeneşti ale Bibliei se află înveşmântat caracterul sau slava lui Dumnezeu.