Timpul judecăţii celor vii

Judecata sfinţilor lui Dumnezeu din toate timpurile este o necesitate pentru a se stabili pentru totdeauna cine merită cerul, astfel încât ei să intre acolo fără nici un păcat şi, mai mult, fără nici un defect de caracter. Dacă ar exista o pată oricât de infimă, fie şi microscopică, asupra caracterului cuiva care doreşte cerul, atunci cerul, pământul cel nou şi universul vor fi puse iară în primejdia apariţiei păcatului! De aceea, judecata aceasta nu este pentru Dumnezeu, ci pentru îngeri şi locuitorii lumilor necăzute în păcat, care trebuie să trăiască alături de oamenii răscumpăraţi al căror caracter trebuie să fie perfect din absolut toate punctele de vedere. Nu cred că i-ar plăcea cuiva, dacă ar fi înger, să se afle lângă cineva care minte într-o manieră subtilă, aplecarea lui către minciună fiind singurul defect de caracter care i-a rămas!!! Cum te-ai simţi tu ca înger lângă o astfel de creatură, care mai pretinde că-ţi este şi prieten? Ce fel de prietenie ar putea fi aceasta pe noul pământ? Cine ar mai putea sta în preajma unei astfel de fiinţe mincinoase? Cine şi-ar dori un astfel de prieten? Cum ar arăta noul pământ dacă un singur mincinos ar reuşi să treacă de scrutinul judecăţii de cercetare?

Acesta este şi motivul pentru care la această judecată a sfinţilor participă "Mii de mii de slujitori... şi de zece mii de ori zece mii". Daniel 7,10. Fiecare caracter al sfinţilor lui Dumnezeu, mai întâi al celor morţi iar apoi, când le va veni rândul, al celor vii, al celor ce vor alcătui biserica triumfătoare a celor 144.000, trebuie verificat în amănunt, în mod individual, ca şi cum ar fi singurul ce trebuie să intre sau nu în cer.

     "Cărţile rapoartelor din ceruri, în care sunt trecute numele şi faptele oamenilor, urmează să determine hotărârea judecăţii. Profetul Daniel spune: >S-a ţinut judecata şi s-au deschis cărţile<. Apocalipsa, care descrie aceeaşi scenă, adaugă: >Şi a fost deschisă o altă carte, care era cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea< (Apocalipsa 20,12).
     Cartea vieţii cuprinde numele tuturor acelora care au intrat vreodată în serviciul lui Dumnezeu. Isus îi îndemna pe ucenici: >Bucuraţi-vă pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri< (Luca 10,20). Pavel vorbeşte despre colaboratorii lui credincioşi, >ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii< (Filipeni 4, 3). Daniel, privind spre >timpul încercării, aşa cum n-a fost niciodată<, spune că poporul lui Dumnezeu va fi mântuit, >şi anume toţi aceia al căror nume a fost scris în carte<. Iar Ioan spune că numai aceia vor intra în cetatea sfântă a lui Dumnezeu, ale căror nume “sunt scrise în cartea vieţii Mielului< (Daniel 12,1; Apocalipsa 21,27).
     >O carte de aducere aminte< este scrisă înaintea lui Dumnezeu, în care sunt raportate faptele bune ale acelora care >se tem de Domnul şi cinstesc Numele Lui< (Maleahi 3, 16). Cuvintele lor de credinţă, faptele lor de iubire sunt scrise în ceruri. Neemia se referă la aceasta atunci când spune: >Adu-ţi aminte de mine, Dumnezeule, ... şi nu uita faptele mele evlavioase făcute pentru Casa Dumnezeului meu< (Neemia 13,14). În cartea aducerii aminte a lui Dumnezeu este imortalizată orice faptă de dreptate. Acolo se înregistrează cu credincioşie orice ispită căreia i s-a rezistat, orice păcat biruit, orice cuvânt de milă duioasă care a fost exprimat. Şi orice faptă de jertfire, orice suferinţă şi orice durere suportată pentru Hristos sunt raportate acolo. Psalmistul spune: >Tu numeri paşii vieţii mele de pribeag; pune-mi lacrimile în burduful Tău: nu sunt ele scrise în cartea Ta?< (Psalm 56,8).
     Există şi un raport al păcatelor oamenilor. >Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău< (Eclesiastul 12,14). >Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit<. Mântuitorul spune: >Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit< (Matei 12,36.37). Planurile şi motivele ascunse apar în acest registru care nu greşeşte; căci Dumnezeu >va aduce la lumină lucrurile ascunse ale întunericului şi va da pe faţă gândurile inimii< (1Corinteni 4, 5). >Iată este scris înaintea Mea ... nelegiuirile voastre împreună cu nelegiuirile părinţilor voştri - zice Domnul< (Isaia 65,6.7, tr. eng.).
     Lucrarea fiecărui om este trecută în revistă înaintea lui Dumnezeu şi înregistrată la credincioşie sau necredincioşie. În dreptul fiecărui nume din cărţile cerului, este trecută cu o exactitate teribilă orice cuvânt rău, orice faptă egoistă, orice datorie neîndeplinită şi orice păcat ascuns, orice prefăcătorie iscusită. Avertizările sau mustrările trimise de cer, dar neglijate, clipele risipite, ocaziile nefolosite, influenţa exercitată spre bine sau spre rău, cu rezultatele ei îndepărtate, toate sunt înregistrate de îngerul raportor.
     Legea lui Dumnezeu este măsura prin care vor fi judecate caracterele şi vieţile oamenilor. Înţeleptul zice: >Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată< (Eclesiastul 12,13.14). Apostolul Iacov îi îndemna pe fraţi: >Să vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni care au să fie judecaţi de o lege a slobozeniei< (Iacov 2,12).
     Aceia care la judecată sunt >socotiţi vrednici< vor avea parte de învierea drepţilor. Isus spunea: >dar cei ce vor fi găsiţi vrednici să aibă parte de veacul viitor şi de învierea dintre cei morţi ... vor fi ca îngerii. Şi vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii< (Luca 20,35.36). Şi mai spunea: >şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă< (Ioan 5, 29). Drepţii cei morţi nu vor fi înviaţi decât după judecata la care vor fi socotiţi vrednici de >înviere şi viaţă<. De aceea, nu vor fi prezenţi în persoană la tribunal atunci când sunt cercetate rapoartele şi când cazul lor este hotărât.
     Isus se va arăta ca apărător al lor, pentru a mijloci în favoarea lor înaintea lui Dumnezeu. >Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos cel neprihănit< (1Ioan 2,1). >Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi înaintea lui Dumnezeu.< >De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei< (Evrei 9,24; 7,25).
     Când cărţile cu rapoarte sunt deschise la judecată, viaţa tuturor acelora care au crezut în Isus trece prin faţa lui Dumnezeu. Începând cu aceia care au trăit la început pe pământ, Apărătorul nostru prezintă cazurile fiecărei generaţii, unul după altul, şi judecata se încheie cu cei vii. Fiecare nume este amintit, fiecare caz este cercetat cu atenţie. Nume sunt primite şi nume sunt respinse. Dacă mai sunt păcate rămase în cărţi, de care oamenii nu s-au pocăit şi nu sunt iertate, numele lor sunt şterse din cartea vieţii, iar raportul faptelor bune este şters din cartea de amintire a lui Dumnezeu. Domnul i-a spus lui Moise: >Pe acela care a păcătuit împotriva Mea îl voi şterge din cartea Mea< (Exod 32,33). Iar proorocul Ezechiel spune: >Însă dacă cel neprihănit se abate de la neprihănirea lui şi săvârşeşte nelegiuirea, toată neprihănirea lui va fi uitată< (Ezechiel 18,24).
     Pentru toţi aceia care s-au pocăit cu adevărat de păcat şi prin credinţă au apelat la sângele lui Hristos ca jertfă ispăşitoare, s-a scris iertare în dreptul numelui lor în cărţile cerului; pentru că au devenit părtaşi ai neprihănirii lui Hristos, iar caracterele lor sunt în armonie cu Legea lui Dumnezeu, păcatele lor vor fi şterse, iar ei vor fi socotiţi vrednici de viaţa veşnică. Domnul declară prin profetul Isaia: >Eu, Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale< (Isaia 43,25). Isus spune: >Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui<. >De aceea, pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri< (Apocalipsa 3,5; Matei 10,32.33)." Tragedia veacurilor, cap. În faţa raportului vieţii, par. 5-14.

Aşa stau lucrurile la judecata de cercetare, în ansamblul ei. Acum, înainte de a aborda subiectul referitor la standardul caracterului pe care-l are în vedere această judecată, ne vom concentra atenţia la timpul când începe etapa judecăţii celor vii din cadrul judecăţii de cercetare a casei lui Israel, a bisericii a lui Dumnezeu din toate veacurile. Când începe această etapă? Când anume va fi timpul când cei vii vor fi judecaţi? Pentru că mulţi plasează greşit acest timp al judecăţii celor vii, este util să lăsăm Scripturile să facă singure lumină asupra acestui aspect al Evangheliei extrem de important. De înţelegerea lui depinde foarte mult felul cum ne vom prezenta la această judecată!

În pilda din Matei 22 este prezentat tabloul nunţii fiului de împărat. Dar, pilda surprinde în mod înadins şi o altă activitate fără de care nunta nu se poate desfăşura. Înainte ca nunta să înceapă, împăratul intră să vadă dacă oaspeţii au haina adecvată pentru acel eveniment deosebit. Ei bine, intrarea împăratului la nuntă reprezintă judecata de cercetare a celor invitaţi la nuntă! Nunta reprezintă aici, în parabolă, primirea fiului de împărat a împărăţiei sale. Fiul de împărat este simbolul Fiului lui Dumnezeu, iar împărăţia este Noul Ierusalim, capitala vastului univers creat de Isus!

     "În parabola din Matei capitolul 22, este prezentat acelaşi tablou al nunţii, iar judecata de cercetare este reprezentată clar ca având loc înainte de nuntă. Înainte de nuntă, Împăratul intră să-şi vadă oaspeţii, să vadă dacă toţi sunt îmbrăcaţi în haine de nuntă, haina fără pată a caracterului, spălată şi albită în sângele Mielului (Matei 22,11; Apocalipsa 7,14). Acela care este găsit fără haină de nuntă este aruncat afară, dar toţi aceia care la cercetare sunt găsiţi având haină de nuntă sunt primiţi de Dumnezeu şi socotiţi vrednici să moştenească Împărăţia şi să stea pe tronul Său. Această lucrare de examinare a caracterului, de a hotărî cine sunt aceia care sunt pregătiţi pentru Împărăţia lui Dumnezeu, este judecata de cercetare, care încheie lucrarea din Sanctuarul de sus." Tragedia veacurilor, cap. În Sfânta Sfintelor, par. 13.

O primă întrebare este aceasta: În ce moment al timpului intră Împăratul în odaia de nuntă? Împăratul intră "înainte de nuntă", adică înainte ca Hristos să vină să-şi ia biserica de pe pământ pentru a o duce în cer. Mai precis, care este acest moment? Este momentul de dinaintea încheierii lucrării de mijlocire a lui Isus din sanctuarul ceresc!! Cu alte cuvinte, se declară la modul cel mai limpede cu putinţă că judecata de cercetare, sub care este înfăţişată intrarea împăratului în odaia de nuntă, este cea care încheie lucrarea din sanctuarul de sus!!! Asta înseamnă la fel de sigur că judecata de cercetare a celor vii se află chiar la finele încheierii timpului de har, care precede timpul strâmtorării sau timpul lipsit de har pe durata căruia au loc cele şapte plăgi şi venirea literală a lui Hristos!

     "Când lucrarea de cercetare se va încheia, când cazurile acelora care în toate veacurile au mărturisit că sunt urmaşii lui Hristos au fost examinate şi hotărâte, atunci, şi nu mai înainte, se va încheia harul, iar uşa milei se va închide. Astfel, printr-o singură declaraţie scurtă:  >Cele care erau gata au intrat cu El la nuntă; şi s-a încuiat uşa<, suntem aduşi la slujirea finală a Mântuitorului, la data când lucrarea cea mare pentru mântuirea omului va fi terminată." Tragedia veacurilor, cap. În Sfânta Sfintelor, par. 14.

Deci, plasarea corectă a timpului când trebuie să aibă loc şi să se desfăşoara judecata celor vii este chiar înainte de încheierea timpului de har. Un alt amănunt foarte important este acela că intrarea împăratului în odaia de nuntă are loc abia după ce în odaia de nuntă au fost strânşi toţi cei ce au luat în seamă invitaţia, aflaţi "la răspântiile drumurilor", "şi buni şi răi", când "odaia ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi". Matei 22,9.10. În biserica marii strigări se vor găsi laolaltă fecioare înţelepte şi nechibzuite, peşti buni şi peşti răi, ceea ce înseamnă că prin lucrarea acestei mari avertizări mondiale în "camera de ospăţ", în biserică, se vor strânge laolaltă ambele categorii de oameni, buni şi răi. Durata timpului marii strigări mondiale este cuprinsă între edictul duminical, care conduce la făurirea icoanei fiarei, şi decretul morţii sau încercarea finală prin care toţi aceşti oaspeţi trebuie să treacă, decret cu care se încheie era harului divin în favoarea oamenilor!

Acum, dacă intrarea împăratului în odaia de oaspeţi are loc înainte de desfăşurarea propriu-zisă a nunţii, adică înainte de a doua venire a lui Hristos, şi dacă lucrarea judecăţii de cercetare încheie mijlocirea lui Isus din sanctuarul ceresc, atunci înseamnă că această judecată începe la sfârşitul perioadei pe durata căreia se desfăşoară marea avertizare mondială, prin revărsarea abundentă a Duhului Sfânt. Când decretul morţii este promulgat, fără să se treacă la acţiunea de punere a lui în aplicare, lucru care va avea loc în timpul strâmtorării lui Iacov, altfel n-ar mai avea sens să fie numit astfel timpul respectiv, se poate spune cu certitudine că odaia de oaspeţi este plină, că toţi cei chemaţi de la răspântii prin marea strigare au auzit vestirea Evangheliei şi au intrat acolo. Acum, în pragul decretului morţii, când el este promulgat, toţi oaspeţii, fecioare înţelepte şi nechibzuite, sunt puşi în faţa ultimei decizii, de partea lui Hristos sau de partea icoanei fiarei, fiindcă exact acest lucru îl impune decretul morţii!!

Acest decret este înspăimântător din cauza împrejurărilor în care este promulgat, motiv pentru care impune o ultimă alegere, o ultimă decizie pentru toţi cei ce compun la vremea aceea biserica marii strigări. Când decretul este dat, la finele timpului de har, se poate spune cu certitudine că "Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii". Acum începe ultima etapă a judecăţii de cercetare, care-i priveşte pe cei vii. El a zărit printre cei ce au haina de nuntă, pe cei ce vor constitui grupa celor 144.000, şi "pe un om care nu era îmbrăcat în haina de nuntă", simbolul tuturor fecioarelor nechibzuite sau a peştilor răi!!! A nu se înţelege că la vremea respectivă biserica marii strigări este plină de fecioare nechibzuite, în afara celor înţelepte. Ele vor fi puţine la număr, fiindcă o mare parte a lor vor anticipa promulgarea decretului morţii şi vor părăsi grupa celor ce ulterior vor constitui biserica triumfătoare, mai înainte de începerea judecăţii sfinţilor aflaţi în biserica marii strigări.

     "Când furtuna se apropie, o mare grupă de credincioşi care au mărturisit credinţa în solia îngerului al treilea, dar care n-au fost sfinţiţi prin ascultare de adevăr îşi vor părăsi poziţia şi vor trece în rândurile împotrivitorilor. Unindu-se cu lumea şi împărtăşindu-se de spiritul ei, au ajuns să vadă lucrurile aproape în aceeaşi lumină; şi când ajung la încercare, ei sunt pregătiţi să aleagă partea uşoară, populară. Bărbaţi de talent şi cu aspect plăcut, care odinioară se bucuraseră în adevăr, îşi folosesc puterile pentru a amăgi şi a rătăci suflete. Ei devin vrăjmaşii cei mai aprigi ai fraţilor lor de mai înainte." Tragedia veacurilor, cap. Ultima avertizare, par. 14.

Furtuna despre care se vorbeşte în paragraful de mai sus este tocmai decretul morţii, anticipat, atenţie, de "o mare grupă de credincioşi", care nu pot fi decât fecioare nechibzuite!! Când toate fecioarele înţelepte sau cei ce ulterior vor forma grupul celor 144.000 decid pentru totdeauna să rămână cu Hristos, atunci are loc şi judecata lor, judecată care-i va găsi fără pată sau zbârcitură cu un caracter ca al lui Isus cel întrupat! Aşadar, timpul pentru judecata celor vii se află la sfârşitul încheierii harului, căci cu această judecată şi cu ştergerea păcatelor din sanctuarul ceresc se încheie pe vecie era milei pentru toţi oamenii! Este un timp care vine totodată la încheierea perioadei marii strigări, căci marea strigare sau marea avertizare mondială se încheie chiar cu judecata celor vii!!!

Fecioarele oaspete la nunta Mielului, unde mireasa este Ierusalimul ceresc, care este reprezentativ pentru întreaga împărăţie a lui Dumnezeu, "erau gata", adică erau pregătite să treacă cu bine de scrutinul judecăţii de cercetare a celor vii, motiv pentru care uşa harului s-a închis pentru totdeauna. Ele se vor bucura împreună cu Mielul la nunta Lui, adică la primirea împărăţiei din partea lui Dumnezeu Tatăl!! Pilda din Matei 25 ne vorbeşte foarte clar despre acest adevăr extraordinar al Evangheliei, referitor la timpul judecăţii celor vii. Acolo se spune că "Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa". Matei 25,10. Nunta aici, ca şi odaia, este aceeaşi ca cea descrisă în Matei 22. Din odaia de oaspeţi, adică din biserica marii strigări, pleacă toate fecioarele nechibzuite, acţiune simbolizată prin faptul că pleacă să cumpere untdelemn, în timp ce toate fecioarele înţelepte sunt gata, apte pentru trecerea judecăţii celor vii, cu rezultatul final al închiderii uşii milei divine pentru totdeauna.

Să mergem mai departe, la un alt argument extraordinar de frumos, care ne arată fără echivoc că timpul judecăţii celor vii se află la încheierea timpului de har, când marea strigare s-a încheiat. Este vorba despre ploaia târzie, sub care este simbolizată cea mai mare revărsare a Duhului Sfânt ce a avut loc vreodată pe pământ, ea fiind chiar mai mare decât aceea de care s-au bucurat ucenicii lui Hristos! Ploaia târzie este cea care le face pe fecioarele înţelepte să fie gata pentru nuntă!! Acesta este motivul principal pentru care judecata celor vii nu poate avea loc la începutul ploii târzii, ci la sfârşitul ei!!!

Am arătat deja în cadrul studiului referitor la ploaia timpurie şi cea târzie că rostul primirii ploii târzii este acela de a definitiva lucrarea harului în inimile celor credincioşi, lucrare începută prin ploaia timpurie. Ca atare, ploaia târzie are drept scop principal să reproducă chipul moral al lui Dumnezeu în mod perfect în caracterul fecioarelor care se vor dovedi în cele din urmă înţelepte! "... Duhul Sfânt este dat pentru a dezvolta, de la o etapă la alta, procesul creşterii spirituale... Prin puterea Duhului Sfânt, chipul moral al lui Dumnezeu va fi reprodus în mod desăvârşit în caracter. Noi trebuie să fim transformaţi în totalitate, devenind asemenea Domnului Hristos." Evenimentele ultimelor zile, cap. Ploaia târzie, par. 2.

Deci, scopul ploii târzii este acela de a ne aduce în starea de a deveni şi de a fi implicit ca Hristos, din punct de vedere al caracterului moral!! Având în vedere că acest lucru necesită timp, înseamnă în mod firesc că lucrarea ploii târzii trebuie să se desfăşoare în cadrul unei anumite durate de timp, care să îl conducă pe cel credincios la nivelul de desăvârşire cerut de legea morală a lui Dumnezeu; ceea ce înseamnă că menirea ei este aceea de a pregăti sufletul pentru a putea fi gata, cum se spune despre fecioarele înţelepte care au intrat în odaia de nuntă, potrivit pildei din Matei 25, pentru judecata celor vii!! Da, menirea ploii târzii este aceea de a ne pregăti în vederea judecăţii celor vii şi implicit pentru venirea Fiului omului. "Prin lucrarea de maturizare a recoltei pământului, ploaia târzie reprezintă harul spiritual care pregăteşte biserica pentru venirea Fiului omului." Evenimentele ultimelor zile, cap. Ploaia târzie, par. 3.

De asemenea, în sprijinul tuturor celor afirmate până acum vine şi pilda năvodului. Pe scurt, năvodul este simbolul proclamării Evangheliei în cadrul marii avertizări mondiale; prin această lucrare sunt "prinşi" peşti buni şi peşti răi. "Aruncarea năvodului reprezintă predicarea Evangheliei. Aceasta aduce în biserică şi buni şi răi." Parabolele Domnului Hristos, cap. Năvodul, par. 2. Când acest năvod se umple, se zice că pescarii şed jos şi încep să facă trierea peştilor păstrând ce este bun şi aruncând afară ce este rău. Sub acest simbol este reprezentată lucrarea îngerilor care despart fecioarele înţelepte de cele neînţelepte, lucrare reprezentată în altă parte în Scripturi prin îngerul sigilator care trebuie să sigileze pe cei 144.000, potrivit Apocalipsei 7,2.3. Când are loc această separare? Pilda ne spune că la sfârşitul veacului sau al lumii!! Dar acest sfârşit al lumii trebuie înţeles ca fiind sfârşitul timpului de har! Separarea fecioarelor înţelepte de cele nechibzuite se face doar prin judecata celor vii, care are loc la sfârşitul timpului de har, adică atunci când lucrarea de vestire a Evangheliei sub forma marii strigări s-a încheiat!!

     "Când lucrarea de vestire a Evangheliei s-a terminat, judecata va face lucrarea de separare... Când lucrarea Evangheliei s-a încheiat, urmează imediat separarea dintre cei buni şi cei răi, destinul fiecărei clase fiind hotărât pentru totdeauna." Parabolele Domnului Hristos, cap. Năvodul, par. 2, 4.

Un alt argument biblic în favoarea faptului că timpul judecăţii celor vii vine la sfârşitul timpului de har este cel referitor la încercarea finală sau decretul morţii. În baza acestui argument vom şti că judecata de cercetare a celor vii nu poate avea loc niciodată decât dacă s-a trecut cu bine de încercarea finală care vine doar la sfârşitul timpului de har. "Caracterul se dă pe faţă în timp de criză. Când vocea plină de seriozitate proclamă în miez de noapte: >Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare< şi fecioarele adormite s-au trezit din somnolenţa lor, atunci s-a văzut cine s-a pregătit pentru acest eveniment. Ambele părţi au fost luate prin surprindere, numai că o parte era pregătită pentru această împrejurare critică, iar cealaltă parte a fost surprinsă nepregătită. Tot astfel şi astăzi, o nenorocire neobişnuită şi neaşteptată, care duce sufletul faţă în faţă cu moartea, va arăta dacă există o reală credinţă în făgăduinţele lui Dumnezeu. Astfel, se va dovedi dacă sufletul este sau nu susţinut de harul lui Dumnezeu. Încercarea finală vine la încheierea timpului de har, când va fi prea târziu ca să se mai satisfacă nevoile sufleteşti." Parabolele Domnului Hristos, cap. În întâmpinarea Mirelui, par. 12.

Potrivit acestei declaraţii, încercarea finală este moartea sau decretul morţii, căci omul va fi adus "faţă în faţă cu moartea". Numai această ultimă încercare înspăimântătoare va arăta în mod corect pe ce s-au sprijinit toate fecioarele. Când ambele categorii de fecioare vor trebui să treacă prin această încercare, abia atunci se va dovedi cine are "o reală credinţă în făgăduinţele lui Dumnezeu". Din acest motiv, decretul morţii introduce cu sine judecata celor vii şi ştergerea păcatelor din sanctuarul ceresc, lucrare pe fondul căreia are loc sigilarea din partea lui Hristos, care trimite mai departe păcatele din sanctuar asupra lui Satana, ce trebuie să le poarte până la dispariţia lui totală.

Deci, primirea sigiliului lui Hristos, al doilea, nu poate fi decât rezultatul judecăţii celor vii, prin care se arată cine va fi în final biserica triumfătoare - cei 144.000. Acest sigiliu nu poate fi pus pe frunţile celor 144.000 decât dacă aceştia au trecut cu bine de scrutinul judecăţii celor vii, adică al lor. În declaraţia de mai jos se specifică foarte clar că sigilarea poporului lui Dumnezeu are loc abia după ce el trece prin marea încercare, aşa cum este descrisă în Apocalipsa 13,11-17, încercare ce cuprinde toate testele ce încep cu edictul duminical şi sfârşesc cu decretul morţii.

     "Domnul mi-a arătat clar că icoana fiarei va fi făurită înainte de încheierea timpului de probă; pentru că ea este marea încercare pentru poporul lui Dumnezeu prin care se va hotărî destinul lor veşnic. >Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur. Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ în faţa oamenilor. Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei care avea rana de sabie, şi trăia. I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei.< Apocalipsa 13,11-17.
     Aceasta este încercarea prin care trebuie să treacă poporul lui Dumnezeu înainte de a fi sigilat. Toţi cei care şi-au dovedit credincioşia faţă de Dumnezeu păzind legea Sa şi refuzând să accepte un sabat fals, se vor aduna sub stindardul Domnului Dumnezeu Iehova şi vor primi sigiliul viului Dumnezeu. Aceia care renunţă la adevărul de origine cerească şi primesc sabatul duminical vor primi semnul fiarei." The SDA Bible Commentary, vol. 7, pag. 976.

Ceea ce trebuie să reţinem este că sigiliul lui Hristos nu poate fi primit cu nici un chip dacă mai întâi nu a fost trecută cu bine judecata celor vii, care face loc ştergerii tuturor păcatelor din sanctuarul de sus! Fără judecata prealabilă a celor vii, sigiliul lui Hristos nu poate fi pus pe frunţile celor 144.000!!!

O ultimă dovadă clară că timpul judecăţii celor vii se află la sfârşitul ploii târzii, când lucrarea de vestire a Evangheliei se va fi terminat, este şi declaraţia pe care o găsim în Tragedia veacurilor, cap. Timpul strâmtorării, par. 2": Când se încheie solia îngerului al treilea, harul nu mai mijloceşte pentru locuitorii vinovaţi ai pământului. Oamenii lui Dumnezeu şi-au îndeplinit lucrarea. Ei au primit >ploaia târzie<, >înviorarea de la faţa Domnului<, şi sunt pregătiţi pentru ceasul încercării care le stă înainte. Îngerii se grăbesc încoace şi încolo, în ceruri. Un înger care vine de pe pământ anunţă că şi-a terminat lucrarea; încercarea finală a fost adusă asupra lumii, şi toţi aceia care s-au dovedit credincioşi faţă de preceptele divine au primit >sigiliul viului Dumnezeu<. Atunci Isus îşi încetează mijlocirea în Sanctuarul de sus. El îşi ridică mâinile şi cu un glas puternic spune: >S-a sfârşit<, şi toată oastea îngerească îşi scoate coroanele când El face acest anunţ solemn: >Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe!< (Apocalipsa 22,11). Fiecare caz a fost hotărât pentru viaţă sau pentru moarte. Hristos a făcut ispăşire pentru poporul Său şi i-a şters păcatele. Numărul supuşilor Săi este hotărât; >împărăţia, stăpânirea, măreţia şi domnia de sub cerul întreg< sunt gata să fie date moştenitorilor mântuirii, iar Isus va domni ca Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor".

Această declaraţie practic aşază în ordinea lor toate evenimentele care trebuie să aibă loc, înainte de venirea lui Hristos pe norii cerului. Marea strigare sau predicarea Evangheliei se încheie nu mai înainte ca adevăraţii copii ai lui Dumnezeu să fi primit ploaia târzie, care trebuie să-i aducă în stadiul de a avea reprodus în ei, în mod desăvârşit, chipul moral al lui Dumnezeu sau caracterul lui Hristos. Ploaia târzie cade la începutul vestirii Evangheliei sau al marii avertizări mondiale. Rostul ei este să-i pregătească pe cei înţelepţi să treacă cu bine prin toate încercările impuse de icoana fiarei, până când se ajunge la decretul morţii. În acest stadiu, sufletul trebuie să poarte chipul perfect al lui Hristos, fiindcă numai astfel poate trece de grozăvia acestui decret. Când acest decret este promulgat, decret ce reprezintă marea încercare finală,  începe şi timpul judecăţii celor vii, a bisericii marii strigări; îngerul sigilator vine şi aplică sigiliul pe fruntea celor 144.000; Hristos curăţă în întregime sanctuarul ceresc şi îşi încetează definitiv mijlocirea. Astfel, se încheie timpul harului, care face loc timpului strâmtorării când se trece la aplicarea decretului morţii asupra celor credincioşi, a celor 144.000. Când Hristos face anunţul solemn: "S-a sfârşit!", El practic declară că judecata celor vii a încetat iar lucrarea de mijlocire în sanctuar a ajuns la final, ceea ce înseamnă că sanctuarul a fost închis pentru totdeauna şi mila divină nu mai mijloceşte pentru nimeni!

În concluzie, timpul judecăţii celor vii trebuie plasat la sfârşitul timpului de har, acolo unde îi este şi locul de fapt, când lucrarea Evangheliei s-a terminat, ploaia târzie a încetat, făcând loc astfel sigiliului lui Hristos, care vine ca rezultat al acesti judecăţi. Ploaia târzie ne pregăteşte pentru judecata celor vii, de aceea ea vine înainte de a avea loc această judecată, aşa după cum este şi normal. Decretul morţii introduce judecata celor vii, iar aceasta din urmă ştergerea păcatelor din sanctuar şi primirea sigiliului lui Hristos. De la acest timp înainte, cei 144.000 sunt pregătiţi să treacă prin timpul strâmtorării lui Iacov, pentru că au fost calificaţi prin ploaia târzie să treacă cu bine de scrutinul judecăţii celor vii şi poartă sigiliul lui Hristos, care întregeşte sigiliul Duhului Sfânt. De reţinut că, fără plinătatea primirii primului sigiliu, al Duhului Sfânt, este imposibil ca cineva să treacă de judecata celor vii!!