marți, 17 decembrie 2013

Iosua şi Îngerul - Evanghelia curăţirii de orice păcat

Evanghelia descoperită a lui Hristos, mai ales în serviciile sanctuarului pământesc, este o ştiinţă ce trebuie însuşită la perfecţie. Adevărul acestei Evanghelii sfinţeşte şi desăvârşeşte pe primitorul ei, făcându-l demn de purtarea numelui lui Hristos. Ceea ce trebuie înţeles până la însuşire, până devine un mod de viaţă, este adevărul potrivit căruia la judecata de cercetare a celor vii singurul standard acceptat al caracterului este desăvârşirea lui Hristos! Cine dă greş în a crede şi a înţelege acest adevăr riscă să se prezinte la acea fază a judecăţii de cercetare fără haina de nuntă şi, deci, fără caracterul corespunzător, cerut de legea lui Dumnezeu. Acest fapt va aduce cu sine, în mod absolut cert, pierderea vieţii veşnice. Aşa-numita evanghelie, aşa cum este ea prezentată de foarte mulţi ani de la amvoanele bisericilor, nu înfăţişează un astfel de adevăr, întrucât credinţa predicatorului cât şi a credincioşilor nu acceptă un asemenea standard.

Dar, adevărata Evanghelie este foarte clară când ne spune că cei 144.000 sunt nevoiţi să trăiască în timpul strâmtorării fără Mijlocitor divin, căci sanctuarul ceresc este închis!!! A trăi fără Mijlocitor presupune realitatea extraordinară de a fi sfânt, desăvârşit, plin de sfinţenia şi desăvârşirea lui Hristos. Singura alternativă ca Isus să rămână Mântuitorul lumii era aceea de a se păstra curat într-o lume păcătoasă şi de a creşte în desăvârşire morală ca om, astfel încât, la vremea începerii misiunii Sale publice, El să fie capabil să reziste tuturor ispitelor necruţătoare ale diavolului. Dacă El nu ar fi avut un caracter impecabil în pustia ispitirii şi în grădina Ghetsimani, dacă în El s-ar fi găsit un ceva minuscul, fie el şi la scară microscopică, prin care Satana să-l fi putut ademeni în mod sigur spre păcat şi astfel să poată câştiga biruinţa asupra Lui, atunci salvarea noastră ar fi fost un eşec total, iar Omul Isus Hristos ar fi pierit împreună cu toată biserica!!!

Procesul curăţirii sufletului de orice păcat, să ne amintim, începe cu experienţa naşterii din nou şi se continuă în şcoala reformei sau a sfinţirii, până la atingerea acelui nivel al neprihănirii ce trebuie dus la treapta cea mai înaltă a desăvârşirii prin lucrarea ploii târzii!!! Toţi cei 144.000, biserica adevărată a rămăşiţei, trec prin acest proces complet de curăţire. Ei vor beneficia de lucrarea completă a ploii timpurii cât şi de cea a celei târzii. Astfel, ei sunt apţi pentru primirea sigiliului lui Hristos şi pentru biruinţa finală, prin trecerea cu bine prin timpul strâmtorării, fără Mijlocitor divin. Starea lor spirituală trebuie să fie starea spirituală a lui Isus din grădina Ghetsimani şi de la cruce. Adevăratul biruitor al icoanei fiarei nu poate avea o altă stare spirituală.

     "Profetul zice: >Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului, şi ca leşia nălbitorului. El va şedea, va topi şi va curăţi argintul; va curăţi pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul, şi va aduce Domnului daruri neprihănite< (Maleahi 3,2.3). Aceia care vor trăi pe pământ atunci când Domnul Hristos va mijloci în Sanctuarul de sus va trebui să stea în faţa unui Dumnezeu sfânt fără mijlocitor. Hainele lor trebuie să fie fără pată, caracterele lor trebuie să fie curăţite de păcat prin sângele stropirii. Prin harul lui Dumnezeu şi prin eforturile lor stăruitoare, trebuie să fie biruitori în lupta cu cel rău. În timp ce judecata de cercetare se continuă în cer, în timp ce păcatele credincioşilor pocăiţi sunt îndepărtate din Sanctuar, în mijlocul poporului lui Dumnezeu trebuie să se producă o lucrare deosebită de curăţire, de îndepărtare a păcatelor. Această lucrare este mai clar prezentată în soliile din Apocalipsa capitolul 14." Tragedia veacurilor, cap. În Sfânta Sfintelor, par. 6.
     "Acum, când Marele nostru Preot face ispăşire pentru noi, trebuie să căutăm să devenim desăvârşiţi în Hristos. Nici măcar printr-un gând Mântuitorul nostru n-a putut fi adus să Se supună puterii ispitei. Satana găseşte în inimile omeneşti un loc unde-şi poate câştiga un punct de sprijin; o dorinţă păcătoasă este nutrită, prin care ispitele lui îşi manifestă puterea. Dar Hristos a declarat despre sine: >Vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic cu Mine< (Ioan 14,30). Satana n-a putut găsi nimic în Fiul lui Dumnezeu care să-i fi oferit posibilitatea biruinţei. El păzise poruncile Tatălui Său şi în El nu era nici un păcat pe care Satana să-l poată exploata spre folosul lui. Aceasta este starea în care trebuie să fie găsiţi aceia care vor sta în timpul strâmtorării." Tragedia veacurilor, cap. Timpul strâmtorării, par. 27.
     ">Vine stăpânitorul lumii acesteia<, a spus Isus. >El n-are nimic în Mine< (Ioan 14,30). În El nu se găsea nimic care să răspundă la amăgirile lui Satana. El nu S-a lăsat ademenit de păcat. Nici chiar printr-un gând nu S-a supus ispitei. Aşa poate să fie şi cu noi. Natura omenească a lui Hristos era unită cu cea dumnezeiască; El era pregătit de luptă prin locuirea lăuntrică a Duhului Sfânt. Iar El a venit să ne facă părtaşi de natura Lui dumnezeiască. Câtă vreme suntem legaţi de El prin credinţă, păcatul nu mai are putere asupra noastră. Dumnezeu apucă mâna credinţei noastre şi o ajută să se ţină tare de dumnezeirea lui Hristos, ca noi să putem ajunge la desăvârşire de caracter.
     Şi Hristos ne-a arătat cum se ajunge aici. Prin ce mijloc a biruit El în lupta cu Satana? Prin Cuvântul lui Dumnezeu. El n-a putut să se împotrivească ispitei decât prin Cuvânt. >Stă scris<, a spus El. Nouă ne-au fost date >făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte< (2Petru 1,4). Nouă ne aparţine fiecare făgăduinţă din Cuvântul lui Dumnezeu. Noi trebuie să trăim "prin orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu". Când sunteţi atacaţi de ispite, nu priviţi la împrejurări sau la slăbiciunile personale, ci la puterea Cuvântului. Toată puterea vi se dă vouă. >Strâng Cuvântul Tău în inima mea<, zice psalmistul, >ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!< >După cuvântul buzelor Tale, mă feresc de calea celor asupritori< (Psalmi 119,11; 17,4)." Hristos Lumina Lumii, cap. Ispitirea lui Isus, ultimele două paragrafe.

Să lăsăm în continuare Scripturile să întărească şi mai mult adevărul cu privire la caracterul cu care trebuie să ne prezentăm la judecata celor vii şi chiar să lămurească acest adevăr sublim, astfel încât să fie clar pentru absolut orice minte. Am arătat deja că pilda din Matei 22 ne învaţă că la judecata de cercetare a celor vii este obligatoriu ca fecioara înţeleaptă să aibă haina fără pată a neprihănirii lui Hristos. Ceea ce înseamnă că într-un astfel de credincios nu se mai găseşte absolut nimic, nici un defect de caracter, nici un păcat cunoscut sau necunoscut, întrucât lucrarea Evangheliei trebuie să se fi încheiat în sufletul lui, fiind pregătit astfel să trăiască fără Mijlocitor.

Dar, în aparenţă, nu aşa ne învaţă Scripturile în altă parte, în speţă în pilda din Zaharia 3, referitor la Iosua şi Îngerul Domnului!! La prima vedere pare o contradicţie flagrantă, deoarece aici, în această pildă se arată clar că la judecată credinciosul trebuie să fie dezbrăcat mai întâi de hainele sale murdare, pentru ca abia după aceea să primească haina desăvârşită a lui Hristos!!! Este ca şi cum la judecată poţi să te înfăţişezi oricum, chiar plin de păcatele care te-au biruit mereu, iar acolo, Hristos, din multă milă, îţi oferă haina nepătată a neprihănirii Sale. La o înţelegere superficială aşa s-ar crede. Dar, oare chiar aşa stau lucrurile? Ce vrea să ne transmită în realitate Duhul Sfânt?

     "El (îngerul) mi-a arătat pe marele preot Iosua stând în picioare înaintea Îngerului Domnului şi pe Satana stând la dreapta lui ca să-l pârască.Domnul a zis Satanei: >Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El care a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?< Dar Iosua era îmbrăcat cu haine murdare şi totuşi stătea în picioare înaintea Îngerului. Iar Îngerul, luând cuvântul, a zis celor ce erau înaintea Lui: >Dezbrăcaţi-l de hainele murdare de pe el!< Apoi a zis lui Iosua: >Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea şi te îmbrac cu haine de sărbătoare!< Eu am zis: >Să i se pună pe cap o mitră curată!< Şi i-au pus o mitră curată pe cap şi l-au îmbrăcat în haine, în timp ce Îngerul Domnului stătea acolo." Zaharia 3,1-5.

În primul rând, ceea ce trebuie să ştim este că în Scripturi nu există nici un fel de contradicţie reală, ci doar contradicţii aparente, nereale. Duhul Sfânt, cel care a inspirat Scripturile nu poate fi inconsecvent în inspiraţia Sa, astfel încât să se contrazică pe Sine în ce priveşte mesajul pe care îl transmite prin cineva. El nu oferă un mesaj cuiva dintr-un anumit veac, pentru ca mai apoi prin altcineva, din alt veac, să spună ceva contrar. Aşa ceva este o imposibilitate! Aşadar, la modul cel mai sigur cu putinţă putem spune că în Scripturi nu există contradicţii reale. 

În cazul nostru, Duhul Sfânt nu are de transmis un anumit mesaj prin pilda din Zaharia 3, pentru ca mai apoi, peste secole, să-l contrazică printr-o altă pildă oferită de Hristos, căci atunci în cel fel Duhul Sfânt mai poate cunoaşte lucrurile adânci ale lui Dumnezeu? În pilda din Zaharia 3 se află exact aceeaşi Evanghelie ca şi în pilda din Matei 22, doar că, spre deosebire de pilda enunţată de Mântuitorul, pilda din Vechiul Testament ne vorbeşte despre toată lucrarea săvârşită de Evanghelia lui Hristos, în sufletul celui credincios, în ambele ei faze: ispăşirea zilnică înfăţişată prin ploaia timpurie şi târzie, şi ispăşirea anuală înfăţişată prin judecata de cercetare!!! Acest lucru înseamnă în mod indubitabil că pilda despre Iosua şi Îngerul are o dublă aplicaţie!!

Că aşa stau lucrurile este dovedit cu prisosinţă de Duhul Sfânt în mărturiile Sale, dăruite generaţiilor din urmă. În primul rând, această pildă trebuie înţeleasă în lumina sanctuarului. Cine înţelege adevărul cuprins în ispăşirea zilnică şi în ispăşirea anuală, nu va avea nici un fel de problemă cu Evanghelia cuprinsă în pilda despre Iosua şi Îngerul. Aici, în această pildă, avem trei personaje: Iosua, simbolul celui păcătos, Satana, pârâşul şi învinuitorul omului şi, desigur, Îngerul Domnului, sau Mântuitorul nostru, care ne reprezintă înaintea Tatălui din cer. Acum, demn de tot interesul este să vedem rolurile pe care le au petiţionarul, Satana şi Isus în cadrul ispăşirii zilnice, dar şi în cadrul judecăţii de cercetare sau al ispăşirii finale!!!

Rolul lui Satana de acuzator al fraţilor lui Isus, aşa cum este scos în evidenţă în cadrul acestei pilde extraordinare, are de-a face cu toate erele, de la căderea lui Adam în păcat şi până la încheierea marii lupte!! El i-a acuzat pe toţi copiii lui Dumnezeu, arătând că ei nu merită nici un pic iertarea din cauza vieţii lor păcătose, a păcatelor lor grele. "Aşa cum Satana a acuzat pe Iosua şi pe poporul lui tot astfel, în toate veacurile, el îi învinuieşte pe cei care caută mila şi ocrotirea lui Dumnezeu. El este >pârâşul fraţilor noştri... care zi şi noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru< (Apocalipsa 12,10). Lupta se repetă pentru orice suflet care este răscumpărat de sub puterea celui rău şi al cărui nume este scris în cartea vieţii Mielului. Niciodată nu este cineva primit în familia lui Dumnezeu, fără să trezească împotrivirea hotărâtă a vrăjmaşului. Dar Acela care a fost atunci nădejdea lui Israel, apărarea lui, îndreptăţirea şi răscumpărarea lui, este şi astăzi nădejdea bisericii." Profeţi şi regi, cap. Iosua şi îngerul, par. 10.

În toate veacurile, Satana i-a învinuit pe copiii lui Dumnezeu, arătând totdeauna către caracterele lor defectuoase, către viaţa lor păcătoasă, către nedesăvârşirile lor, prin aceasta încercând să descurajeze sufletul să se mai încreadă în Mântuitorul cel puternic. Aşa l-a învinuit şi pe Moise, când a păcătuit la apele Meriba, solicitând ca el să rămână un prizonier pe veci în mormânt. Tot astfel l-a acuzat şi pe Petru când s-a lepădat de Mântuitorul de trei ori. La fel a făcut, de fapt, cu orice copil al lui Dumnezeu din toate veacurile. Prin această armă teribilă, diavolul încearcă să abată mintea penitentului către hainele sale murdare, către caracterul său plin de nedesăvârşiri, căci descurajându-l nu face altceva decât să distrugă credinţa lui în Răscumpărătorul iertător de păcate. Tot astfel face şi astăzi. De aceea, cel mai bine pentru sufletul omului este ca toate păcatele lui cunoscute şi pe cale de a fi descoperite, să fie trimise în sanctuar, pentru ca la judecată să fie găsit curat.

Înaintea lui Hristos, care ne prezintă înaintea Tatălui, stăm în hainele noastre murdare, şi aşa trebuie să venim la El, ştiind că este singurul în măsură să ne dezbrace de ele şi să ne dea neprihănirea Lui. Singura nădejde a penitentului este Isus Hristos şi nimeni altcineva. De reţinut că pilda din Zaharia 3 vorbeşte doar despre adevăratul credincios care ajunge îmbrăcat în "haine de sărbătoare"; ea nu este un tablou pentru cel ce rămâne în păcatele sale!! "Omul nu poate să răspundă singur acestor acuzaţii. În hainele sale mânjite de păcat, mărturisindu-şi vinovăţia, el stă înaintea lui Dumnezeu. Dar Domnul Isus, Avocatul nostru, prezintă o apărare eficientă în dreptul tuturor acelora care, prin pocăinţă şi credinţă,şi-au încredinţat Lui fiinţa spre a fi păzită. El pledează pentru cauza lor şi înfrânge pe acuzatorul lor prin argumentele puternice ale Golgotei. Desăvârşita lui ascultare de Legea lui Dumnezeu, chiar până la moartea Sa pe cruce, I-a dat toată puterea în cer şi pe pământ şi pentru omul vinovat El cere de la Tatăl Său milă, împăcare. Acuzatorului poporului Său El îi spune: >Domnul să te mustre, Satano!< Aceştia sunt răscumpăraţi cu sângele Meu, cărbuni scoşi din foc.” Aceia care se sprijină prin credinţă pe El vor primi asigurarea plină de mângâiere: >Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea şi te îmbrac cu haine de sărbătoare!< Toţi aceia care s-au îmbrăcat cu haina neprihănirii Domnului Hristos vor sta înaintea Lui ca aleşi, credincioşi, devotaţi şi sinceri. Satana nu are nici o putere pentru a-i smulge din mâna Domnului Hristos. Nici unui suflet, care în pocăinţă şi credinţă a cerut protecţia Lui, Domnul Hristos nu-i va îngădui să ajungă sub puterea vrăjmaşului. Cuvântul Lui este garanţie: >Dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu mine, da, vor face pace cu Mine<. Făgăduinţa făcută lui Iosua este valabilă pentru toţi: >Dacă vei păzi poruncile Mele… te voi lăsa să intri împreună cu cei ce sunt aici<. Îngerii lui Dumnezeu vor merge într-o parte şi alta a lor, chiar în lumea aceasta,şi vor sta în final printre îngerii ce înconjoară tronul lui Dumnezeu." Mărturii, vol. 5, cap. Iosua şi îngerul, par. 10.

Această lucrare descrisă mai sus este săvârşită în cadrul ispăşirii zilnice. Penitentul vine la Mântuitorul cu hainele sale murdare, cu caracterul său defectuos, plin de păcate, pe care le mărturiseşte plin de căinţă şi i le predă Mântuitorului. În felul acesta, el îi predă lui Isus viaţa sa păcătoasă, simbolizată prin haina murdară. Hristos, în schimb, îi oferă haina neprihănirii Sale, prin experienţa naşterii din nou, făcându-l realmente neprihănit, socotindu-l pe cel pocăit ca şi cum nu ar fi păcătuit niciodată, în pofida acuzelor lui Satana, care indică mai departe spre haina lui murdară, dar care acum se află în sanctuarul ceresc!!! Este uşor de observat tranzacţia care are loc: penitentul este dezbrăcat de haina sa murdară şi este îmbrăcat cu haina neprihănirii lui Hristos, care este propriul Lui caracter desăvârşit. 

Acest lucru ni-l spune pilda despre Iosua şi Îngerul în prima ei aplicaţie!! Credinciosul a fost dezbrăcat de haina sa păcătoasă, prin predarea vieţii sale păcătoase lui Hristos, pe care o aşază în sanctuarul ceresc, şi primeşte caracterul lui Hristos sau haina fără pată a neprihănirii Sale. El este un om nou de acum încolo. Dar, dacă se întâmplă să mai cadă pe calea spre cer, el ştie că are la Tatăl un Mântuitor care pledează în favoarea sa, prin sângele ispăşirii! Scopul lui Satana este să-l determine să păcătuiască, pentru ca astfel să-l acuze înaintea cerului ca nemeritându-şi locul acolo! El depune tot efortul să-l ademenească, să-l descurajeze prin probleme vieţii, prin necazuri multiple, pentru ca să piardă credinţa în făgăduinţele Bibliei. Când ajunge în acest punct, Satana îl pretinde ca fiind al său, în ciuda iertării de care a beneficiat copilul lui Dumnezeu până la ora aceea!! Atunci arată la haina sa murdară, adică la acel păcat sau acele păcate care-i mânjesc caracterul, pretinzând că este prada lui de drept. Însă, prin mărturisirea plină de căinţă a acelui păcat, credinciosul este curăţit şi pus din nou într-o stare după voia lui Dumnezeu. El are liber mai departe drumul spre desăvârşire în şcoala sfinţirii până la primirea ploii târzii.

Ceea ce trebuie văzut este că în prima aplicaţie a pildei de care ne ocupăm, Satana indică totdeauna spre locul unde se află haina murdară la vremea aceea, adică asupra păcătosului! Aceasta este cheia care ne ajută să înţelegem rolul lui Satana ca acuzator al fraţilor lui Isus potrivit primei aplicaţii a pildei. Mai întâi, Satana are în vedere haina păcătoasă a omului păcătos care se găseşte asupra lui, sau are în vedere păcatul care-l mânjeşte pe cel născut din nou, în cazul în care a fost ispitit şi înfrânt de diavolul pe cărarea care duce înspre cetatea cerească! 

Însă pilda din Zaharia 3 mai are încă o aplicaţie ce are în vedere ceea ce se întâmplă în timpul judecăţii celor vii sau în timpul marii zile a ispăşirii cu care se sfârşeşte harul divin pentru locuitorii pământului. "Viziunea lui Zaharia cu privire la Iosua şi Înger se aplică cu o deosebită putere la experienţa poporului lui Dumnezeu de la încheierea marii zile a ispăşirii. Biserica rămăşiţei va trece prin mari încercări şi necazuri. Aceia care ţin poruncile lui Dumnezeu şi au credinţa lui Isus vor simţi mânia balaurului şi a oştirii lui." Mărturii, vol. 5, cap. Iosua şi îngerul, par. 13. Acum trebuie înţeles din nou rolul lui Satana în calitatea sa de învinuitor al copiilor lui Dumnezeu. El îi învinuieşte pe copiii Săi în timpul judecăţii celor vii. Din acest motiv, trebuie să înţelegem locul către unde îşi îndreaptă el acuzaţiile. 

Pilda din Matei 22 ne zugrăveşte starea spirituală în care trebuie să fie găsiţi la ora aceea toţi cei ce vor trece cu bine de scrutinul judecăţii, un caracter perfect, fără pată. Cu toate acestea în pilda din Zaharia 3 se vorbeşte în continuare despre nişte haine murdare, ca şi cum le-ar avea asupra lor cei ce sunt luaţi în vizorul judecăţii în momentul când ea are loc!!! Cum să înţelegem? E foarte simplu. Duhul Sfânt ne descoperă o realitate uimitoare şi binevenită în pilda despre Iosua şi Îngerul, şi anume faptul că, prin a doua aplicaţie, se are în vedere locul unde la vremea aceea se găsesc hainele murdare ale tuturor fecioarelor înţelepte, adică asupra sanctuarului ceresc!!!

Satana îi învinuieşte într-adevăr pe copiii lui Dumnezeu adevăraţi ai acelui timp dar indică spre hainele lor murdare care se află în sanctuarul ceresc. El nu mai are în vedere vreun păcat necunoscut şi nemărturisit din fecioarele înţelepte, căci acestea nu mai au aşa ceva în acel moment!!! Toate păcatele lor au mers înainte la judecată; acum ele sunt libere de orice păcat cunoscut şi necunoscut, de orice vinovăţie, aşa că hainele lor murdare nu se mai află pe ele, ci în sanctuar!! De fapt, ca să fiu mai precis, Satana indică asupra raportului vieţii lor, şi nu asupra vieţii lor prezente; un raport al păcatului care se află înscris în cărţile cereşti şi care urmează să fie şters!!

     "În timp ce Isus mijloceşte pentru supuşii harului Său, Satana îi acuză înaintea lui Dumnezeu ca fiind călcători ai Legii. Marele amăgitor a căutat să-i aducă la necredinţă, să-i facă să piardă încrederea în Dumnezeu, să-i despartă de dragostea Sa şi să calce Legea. Acum el arată către raportul vieţii lor, la defectele lor de caracter, la lipsa lor de asemănare cu Hristos, care L-a dezonorat pe Răscumpărătorul lor, la toate păcatele pe care el i-a ispitit să le săvârşească, şi din cauza aceasta el îi pretinde ca supuşi ai lui." Tragedia veacurilor, cap. În faţa raportului vieţii, par. 16.

Mare atenţie, defectele lor de caracter şi lipsa lor de asemănare cu Hristos nu se găsesc în ei, ci asupra sanctuarului ceresc!!! Ele nu mai sunt parte din ei, ci sunt parte a sanctuarului ceresc. La vremea când Satana îi acuză înaintea lui Hristos, adică în timpul judecăţii celor vii, el are în vedere păcatele lor din sanctuar şi nu din ei, căci la momentul acela el nu mai găseşte nimic în ei care să-l poată folosi în avantajul lui. Ei au ajuns ca Hristos din punct de vedere al caracterului moral, sunt copia Lui fidelă, oglinda lui Hristos, la fel după cum El este întipărirea Tatălui ceresc!!!

Singura alternativă pentru Satana ca să descurajeze fecioarele înţelepte este să le facă să-şi piardă încrederea în Cuvântul cel sigur al lui Dumnezeu. Ele nu mai au păcate interioare şi nici defecte de caracter. Toate înclinaţiile fireşti ale naturii umane (apetitul, poftele sau dorinţele, afecţiunile, etc.) se află sub stăpânirea unei minţi ancorate şi consolidate definitiv în adevăr, din punct de vedere intelectual şi spiritual!! Tot ceea ce poate face Satana, şi chiar va face, este să indice spre hainele murdare ale fecioarelor înţelepte aflate la timpul respectiv, judecata celor vii, asupra sanctuarului ceresc!! Ispitele lui sunt cele mai puternice cu putinţă şi au menirea să distrugă mintea şi credinţa dacă acestea nu ar fi cimentate pentru totdeauna în Hristos Isus! De aceea este necesar un caracter absolut perfect în timpul respectiv, ca să vină în ajutărul minţii şi credinţei la suprasolicitările ispitelor demonilor şi presiunii venite din partea oamenilor prin decretul morţii!!!

     "Singura lor nădejde este în mila lui Dumnezeu; singurul lor refugiu va fi rugăciunea. După cum Iosua pleda înaintea Îngerului, tot astfel creştinii bisericii rămăşiţei, cu inimi frânte şi credinţă statornică, vor pleda pentru iertare şi eliberare prin Isus Hristos, Apărătorul lor. Ei sunt pe deplin conştienţi de păcătoşenia vieţii lor, văd slăbiciunea şi nevrednicia lor şi, în timp ce privesc la ei, sunt aproape în pragul disperării. Ispititorul stă lângă ei să-i acuze, aşa cum a stat să i se împotrivească lui Iosua. El arată spre hainele lor mânjite, la caracterele lor pline de defecte. Le prezintă slăbiciunea şi nebunia lor, păcatele nerecunoştinţei, neasemănarea lor cu Hristos, Răscumpărătorul lor, pe care L-au dezonorat. El se străduieşte să înfricoşeze sufletul la gândul că situaţia este fără speranţă, că pata necurăţiei nu va putea fi niciodată spălată. Nădăjduieşte ca astfel să le distrugă credinţa, pentru ca în acest fel să cedeze ispitelor sale, să întoarcă spatele credincioşiei lor faţă de Dumnezeu şi să primească semnul fiarei." Mărturii, vol. 5, cap. Iosua şi îngerul, par. 14.

Va fi ceva înfricoşător, dincolo de puterea de cuprindere a minţii celei mai perspicace în acest timp de har, ca să poată fi înţeles pe deplin ce se va întâmpla în timpul judecăţii celor vii!!! Dar, să vedem cum îşi prezintă Satana acuzaţiile, şi vă rog să fiţi atenţi la timpul verbal folosit în descrierea acestui fapt în declaraţia de mai jos.

     "Satana aduce înaintea lui Dumnezeu acuzaţiile sale împotriva lor, declarând că datorită păcatelor lor au pierdut protecţia divină, pretinzând dreptul de a-i nimici ca pe nişte călcători ai Legii. Cu privire la ei, el declară că este numai drept ca şi ei, asemenea lui, să fie excluşi de la harul lui Dumnezeu. >Sunt aceştia”,< spune el, >poporul care urmează să-mi ia locul în ceruri şi locul îngerilor care mi s-au alăturat? În timp ce ei mărturisesc că ascultă de Legea lui Dumnezeu, au păzit ei preceptele ei? N-au fost iubitori mai mult de ei decât de Dumnezeu? Nu şi-au pus interesele mai presus de cele ale slujbei lor? N-au iubit ei lucrurile acestei lumi? Priviţi la păcatele care le-au marcat viaţa. Priviţi egoismul lor, răutatea şi ura lor unul faţă de celălalt.”<" Mărturii, vol. 5, cap. Iosua şi îngerul, par. 15.

Observăm că el foloseşte în învinuirile sale timpul trecut, nu face referire la timpul prezent şi nici la starea spirituală prezentă, reală, a celor ce vor constitui grupul celor 144.000, în timpul când se desfăşoară judecata celor vii!!! Învinuirile sale vizează într-adevăr haina murdară a fecioarelor înţelepte, dar care de multă vreme se găseşte în sanctuarul ceresc. El acolo îşi trimite acuzaţiile sperând să distrugă credinţa copiilor adevăraţi ai lui Hristos. Ei ştiu că au păcătuit, dar nu mai simt în nici un fel vreo vinovăţie a acelor păcate mărturisite, fiindcă ştiu că se găsesc în sanctuar. Ei sunt liberi în Hristos.

     "Dar în vreme ce urmaşii Domnului Hristos au păcătuit, ei nu s-au lăsat cu totul sub controlul celui rău. Ei au părăsit păcatele şi în umilinţă şi pocăinţă au căutat pe Domnul, iar divinul Apărător pledează în favoarea lor. Acela care a fost cel mai mult influenţat de către nerecunoştinţa lor, care cunoaşte păcatele lor, dar cunoaşte, de asemenea, şi pocăinţa lor, declară: >Domnul să te mustre, Satano! Eu Mi-am dat viaţa pentru aceste suflete. Ele sunt săpate pe palmele mâinilor Mele<." Mărturii, vol. 5, cap. Iosua şi îngerul, par. 17. 

Acum toate fecioarele înţelepte sunt dezbrăcate încă o dată de hainele murdare, chiar dacă nu se mai găsesc asupra lor, prin faptul că are loc ştergerea păcatelor lor, păcate care, întruchipând haina vieţii lor păcătoase şi a tuturor păcatelor lor mărturisite, sunt puse asupra lui Satana, adevăratul lor iniţiator! Se spune că sunt dezbrăcate doar în sensul că acea haină a lor murdară este îndepărtată din sanctuar şi pusă asupra lui Satana. Nu trebuie să uităm faptul că atâta vreme cât acea haină murdară se află în sanctuar, tot atâta vreme fecioarele înţelepte se află sub condamnarea legii, ca şi cum ar fi îmbrăcate cu acele haine, chiar dacă nu se află asupra lor şi chiar dacă nu au nici un simţământ al vreunei vinovăţii, şi asta datorită primului sigiliu, al Duhului Sfânt. Păcatul nu este anulat de îndată ce este mărturisit şi părăsit, ci el se află realmente în sanctuarul ceresc, iar acesta trebuie curăţit. Numai după ce are loc curăţirea sanctuarului prin judecata de cercetare, numai atunci se poate vorbi despre eliberarea din punct de vedere juridic de sub condamnarea legii lui Dumnezeu pentru totdeauna!! Când are loc acest lucru se poate spune cu adevărat că fecioarele înţelepte au fost dezbrăcate pentru totdeauna de hainele lor murdare!!

     "Isus nu le scuză păcatele, dar arată către pocăinţa lor, către credinţa lor şi, cerând iertare în favoarea lor, îşi înalţă mâinile rănite înaintea Tatălui şi a îngerilor sfinţi, spunând: Îi cunosc pe nume, i-am săpat pe palmele Mele. >Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit; Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită< (Psalm 51,17). Iar pârâşului poporului Său îi spune: >Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El care a ales Ierusalimul! Nu este el... un tăciune scos din foc?< (Zaharia 3,2). Hristos îi va îmbrăca pe cei credincioşi cu neprihănirea Sa, pentru a putea prezenta înaintea Tatălui >o biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta< (Efeseni 5,27). Numele lor sunt scrise în cartea vieţii şi despre ei stă scris: >Ei vor merge cu Mine îmbrăcaţi în alb, căci sunt vrednici< (Apocalipsa 3,4). 
     În felul acesta se va împlini deplin făgăduinţa legământului nou, care zice: >Le voi ierta nelegiuirea, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor<. >În zilele acelea, în vremea aceea - zice Domnul - se va căuta nelegiuirea lui Israel, şi nu va mai fi, şi păcatul lui Iuda şi nu se va mai găsi< (Ieremia 31,34; 50,20). >În vremea aceea odrasla Domnului va fi plină de măreţie şi slavă, şi rodul ţării va fi plin de strălucire şi frumuseţe pentru cei mântuiţi ai lui Israel. Şi cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se va numi >sfânt<, oricine va fi scris printre cei vii, la Ierusalim< (Isaia 4,2-3).
     Lucrarea judecăţii de cercetare şi de ştergere a păcatelor trebuie îndeplinită înainte de a doua venire a Domnului." Tragedia veacurilor, cap. În faţa raportului vieţii, par. 17-19.

De fapt, dezbrăcarea de hainele lor murdare, cea de-a doua, de la sfârşitul zilei celei mari a ispăşirii finale, adică de la încheierea harului divin, înseamnă primirea celui de al doilea sigiliu, cel al lui Hristos. Rezultatul judecăţii de cercetare va fi primirea sigiliului lui Hristos, care-i asigură pe toţi mântuiţii că păcatele lor nu se mai pot întoarce niciodată asupra lor pentru că au fost puse asupra lui Satana! Au scăpat definitiv de condamnarea legii lui Dumnezeu. Acum condamnarea legii rămâne doar asupra celor ce poartă păcatele, a lui Satana, a demonilor şi a oamenilor răi. Atâta vreme cât există păcatul, tot atâta vreme va exista şi condamnarea venită din partea legii divine. Când păcatul şi păcătoşii vor dispărea, atunci nu va mai exista niciodată vreo condamnare din partea legii morale a lui Dumnezeu fiindcă pur şi simplu nu mai există obiectul condamnării - păcatul!

Hainele de sărbătoare pe care le primesc nu sunt altceva decât veşmintele de slavă păstrate pentru biruitorii fiarei şi icoanei fiarei. Aceasta este tot neprihănirea lui Isus, dar cea slăvită, ce nu mai poate fi mânjită niciodată de păcat. Asta înseamnă primirea sigiliului lui Hristos, pur şi simplu.

     "În timp ce copiii lui Dumnezeu îşi amărăsc sufletele înaintea Lui, rugându-se pentru curăţia inimii, porunca este rostită: „Dezbrăcaţi-i de hainele murdare” şi sunt rostite cuvintele pline de încurajare: >”Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea şi te îmbrac cu haine de sărbătoare”<. Haina fără pată a neprihănirii Domnului Hristos este pusă asupra copiilor lui Dumnezeu încercaţi, ispitiţi, dar credincioşi. Rămăşiţa cea desconsiderată este îmbrăcată în veşminte de slavă şi niciodată nu vor mai fi mânjiţi de stricăciunea care este în lume. Numele lor sunt păstrate în Cartea Vieţii Mielului, cuprinşi printre credincioşii din toate veacurile. Ei au rezistat vicleşugurilor amăgitorului; n-au fost clintiţi de la datoria lor de către răcnetul balaurului. Acum sunt pe veci apăraţi de vicleşugurile ispititorului. Păcatele lor sunt aşezate asupra aceluia care este autorul păcatului. Şi rămăşiţa nu numai că este primită şi iertată, ci este şi onorată. „O mitră curată” este pusă pe capul lor. Ei trebuie să fie împăraţi şi preoţi pentru Dumnezeu. În vreme ce Satana acuză şi caută să nimicească această grupare, îngerii cei sfinţi, nevăzuţi, merg dintr-o parte în alta, punând asupra lor sigiliul viului Dumnezeu. Aceştia sunt cei ce stau pe Muntele Sionului cu Mielul, având pe frunţile lor scris Numele Tatălui. 
     Ei cântă o cântare nouă înaintea tronului, iar cântecul acela nu-l poate învăţa nimeni în afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care au fost răscumpăraţi de pe pământ. „Ei urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel. Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie a lui Dumnezeu.”
     Acum se ajunge la împlinirea completă a acelor cuvinte rostite de înger: >Ascultă dar, Iosua, mare preot, tu şi tovarăşii tăi de slujbă, care stau înaintea ta, căci aceştia sunt nişte oameni care vor sluji ca semne. Iată, voi aduce pe Robul Meu, Odrasla<. Domnul Hristos este descoperit ca Răscumpărător şi Eliberator al poporului Său. Acum, într-adevăr aceasta este rămăşiţa, „oameni de care să te minunezi”, când lacrimile şi umilinţa pelerinajului lor dau loc bucuriei şi onoarei de a fi în prezenţa lui Dumnezeu şi a Mielului. >„În vremea aceea, odrasla Domnului va fi plină de măreţie şi slavă şi rodul ţării va fi plin de strălucire şi frumuseţe, pentru cei mântuiţi ai lui Israel. Şi cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se va numi 'sfânt', oricine va fi scris printre cei vii, la Ierusalim.”<" Mărturii, vol. 5, cap. Iosua şi îngerul, ultimele trei paragrafe.

Putem conchide, deci, că pilda despre Iosua şi Îngerul are în vedere întreaga lucrare de curăţire a sufletului celui credincios prin ispăşirea zilnică şi ispăşirea anuală, pe când pilda din Matei 22 are în vedere doar partea finală a curăţirii păcatelor din sanctuarul ceresc, chiar a sanctuarului propriu-zis, adică doar judecata de cercetare a celor vii. Dezbrăcarea de hainele murdare este reală şi într-un caz şi în celălalt, mai întâi de pe penitentul plin de căinţă, iar mai apoi din sanctuar. La judecata de cercetare a celor vii, ei sunt văzuţi îmbrăcaţi în haine murdare doar datorită faptului că încă se mai află sub condamnarea legii, deşi hainele lor murdare se află în sanctuar. Această a doua dezbrăcare presupune îndepărtarea păcatelor lor din sanctuarul ceresc şi punerea lor asupra lui Satana. 

Satana este înfăţişat ca acuzator în aceste două runde, ca să zic aşa, pentru a scoate în evidenţă strădania sa de a încerca să-l determine pe cel păcătos, prin descurajare, să nu mai apeleze la Hristos pentru iertare, făcându-l să creadă că păcatele sale sunt prea mari şi odioase pentru a putea fi iertat. El indică asupra hainelor murdare care la vremea aceea se află asupra penitentului, căci vine înaintea Mântuitorului plin de păcate. Dacă pierde această rundă, atunci ştie că mai are o şansă, la judecata celor vii, când este nevoit să-şi trimită acuzaţiile de astă dată acolo unde se află haina murdară a fecioarei înţelepte, adică asupra sanctuarului! Tot ce poate face este să indice asupra raportului vieţii copilului lui Dumnezeu în încercarea de a distruge credinţa acestuia. Dacă nu reuşeşte, atunci, pierzând ambele runde, rămâne ca să poarte el păcatele fecioarei înţelepte. De aici şi străduinţele sale de a face totul pentru ca păcatele mărturisite din sanctuar să nu ajungă asupra lui!!

     "Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: >Dacă vei umbla pe căile Mele şi dacă vei păzi poruncile Mele, vei judeca şi Casa Mea şi vei priveghea asupra curţilor Mele, şi te voi lăsa să intri împreună cu cei ce sunt aici.<" Zaharia 3,7.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu