Laodicea şi atitudinea poporului evreu înainte de prima venire a lui Isus

Laodicea înseamnă lipsa Evangheliei, iar din cauza prezenţei teoriei adevărului starea bisericii va fi una de încropire, căci dacă ar fi rece, atunci ar fi în situaţia ateistului sau babilonianului religios, iar dacă ar fi fierbinte, atunci biserica ar fi în situaţia adevăratului copil al lui Dumnezeu, asemenea marilor oameni ai credinţei! Remediul oferit de Isus, care stă la uşă şi bate, este solia neprihănirii prin credinţă aşa cum s-a auzit întâiaşi dată la Minneapolis, în 1888. Cine deţine această solie şi a făcut din ea viaţă, trăind pentru şi prin Hristos, atunci se poate spune cu certitudine că acel om este înţelept asemenea lui Ioan Botezătorul! Desigur, mulţi care au îmbrăţişat această solie magnifică au suferit mult, ba chiar au fost excluşi din biserica adventistă, în decursul anilor. Unii dintre ei au murit fără să vadă faţa Mântuitorului lor. Dar despre ei stă scris: "Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul! >Da<, zice Duhul, >ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!<" Apocalipsa 14,13.

După respingerea celei de a doua chemări la nuntă adresată bisericii în 1950 şi puţin după aceea, din biserica adventistă s-au format unele grupări sau biserici, care toate susţin că sunt ultima biserică prin care Dumnezeu va încheia lucrarea. Aproape toate aceste grupări, însă, poartă specificul adventist şi susţin că deţin solia îngerului al treilea, în speţă aşa cum s-a făcut auzită în 1888. Sinceritatea scopului nu este de pus la îndoială. Numai că, în pofida susţinerilor, Hristos tot nu a venit, şi nici nu va veni, indiferent câte grupări se vor mai forma la rândul lor în spaţiul adventist. Pe de altă parte, este adevărat că Dumnezeu oferă mai multă lumină tuturor celor ce primesc şi trăiesc Evanghelia pe calea lui Dumnezeu.

În mod obişnuit suntem familiarizaţi cu ideea că Dumnezeu oferă lumină bisericii Sale, asociind biserica întotdeauna cu biserica din care faci parte! Dacă o biserică apostaziază şi este lăsată în întuneric, atunci cum mai vorbeşte Dumnezeu? Nu ar fi normal întemeierea unei alte biserici care să preia ştafeta şi în mijlocul căreia Dumnezeu să ofere lumina? Noi aşa am văzut că este tiparul urmat de Dumnezeu. Şi totuşi, Dumnezeu va folosi un alt mod de a se manifesta şi de a-şi descoperi lumina generaţiei din urmă!!! Ideea este că oricâte biserici ar mai apărea în spaţiul adventist, cu pretenţia că fiecare este ultima biserică, acestea nu vor fi deloc ultima biserică, deoarece ultima biserică se va forma începând o dată cu lansarea marii avertizări mondiale!! "Daţi-mi voie să vă spun că, în acestă din urmă lucrare, Dumnezeu va interveni într-un mod cu totul ieşit din comun şi într-o manieră contrară oricărei metode omeneşti." Evenimentele ultimelor zile, cap. Marea strigare, subcap. Dumnezeu va folosi mijloace care ne vor surptinde, par. 1.

Pentru a înţelege cum stau lucrurile, avem nevoie de un model pe care Dumnezeu să ni-l fi lăsat spre edificarea noastră, a generaţiei din urmă. Ar fi impropriu şi necaracteristic lui Dumnezeu să nu ne fi lăsat un model după care să ştim cum va acţiona în această ultimă lucrare. Eu ştiu că mulţi vor fi dezamăgiţi, citind rândurile de mai sus, cu atât mai mult pentru faptul că am afirmat că nici o grupare din mediul adventist, inclusiv biserica adventistă, nu poate fi ultima biserică. Asta şi dacă sunt membri în vreuna dintre grupările desprinse din biserica adventistă. Dar, cu răbdare, dacă vor urmări raţionamentul următor îşi vor da seama că Dumnezeu va acţiona cu totul altfel în această ultimă lucrare de încheiere a salvării noastre. Ceea ce trebuie să înţelegem este că întregul mediu adventist realmente este afectat de starea laodiceană!!!

Ca să putem înţelege perioada de amânare numită în Scripturi "Laodicea", trebuie să avem în vedere profeţiile care vorbesc despre ea, dar în alt context, sub o formă simbolistică, dar mai ales istoria poporului evreu unde Dumnezeu ne arată cum starea laodiceană era starea caracteristică naţiunii înainte de prima venire a lui Hristos!!! Să începem mai întâi cu istoria poporului evreu. Nu voi repeta cele ce deja am discutat, întrucât am în vedere doar problema laodiceană. Mulţi îşi închipuie că această stare este caracteristică numai adventismului, dar nu se gândesc deloc la faptul că aceasta era practic starea bisericii iudaice înainte de prima venire a lui Hristos. Laodiceanismul este o stare premergătoare şi primei şi celei de a doua veniri a Mântuitorului!!!

Hristos a numit laodiceanismul iudaic cu numele de aluatul fariseilor, cunoscut de altfel şi sub denumirea de fariseism. Da, sunt unul şi acelaşi lucru! Oare nu se credeau fariseii bogaţi în baza faptul că deţineau "înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, patriarhii..." Romani 9,4.5? Uitaţi-vă atent la atitudinea fariseului care se duce la templu să se închine lui Dumnezeu, şi comparaţi-o cu cea a umilului vameş care, simţindu-se absolut nevrednic şi neîndrăznind să ridice nici măcar capul, s-a văzut totuşi ca un mare păcătos, dar un păcătos primit de Dumnezeu! Luca 18,9-14. Aici avem imaginea exactă a condiţiei bisericii iudaice care se credea neprihănită tocmai pentru că gândea că are templul şi sulurile Vechiului Testament, adică Scripturile acelui timp.

Perioada laodiceană a bisericii iudaice, în intervalul căreia avea să se formeze fariseismul ce a condus la orbirea poporului într-atât încât l-au răstignit pe Mântuitorul, este cuprinsă aproximativ între moartea ultimului profet, Maleahi, şi respingerea definitivă a lui Isus, prin omorârea lui Ştefan cu pietre. În acest interval de timp, când biserica iudaică se afla deja în apostazie, dacă avem în vedere mustrările şi avertizările din cartea lui Maleahi, adică timp de patru sute de ani, poporul evreu nu a avut nici un fel de descoperire, nici profet, iar prezenţa lui Dumnezeu nu s-a manifestat niciodată în templul al doilea deoarece lipseau chivotul, capacul acestuia şi tablele legii! Apoi, în mediul iudaic, din cauza bigotismului extrem al fariseilor şi al învăţăturii acestora, care caracteriza de altminteri întreaga biserică iudaică, se formaseră diferite partide sau grupări, ca de pildă partida fariseilor, proprie bisericii iudaice, partida irodienilor, susţinătorii şi linguşitorii lui Irod, partida zeloţilor, extremiştii porniţi pe atentate la adresa soldaţilor romani, partida esenienilor, cei care doreau să trăiască o viaţă cât mai curată, dar care se izolaseră de lume.

Toate aceste partide, într-un fel sau altul, susţineau fiecare că sunt adevărata biserică a lui Hristos, cei mai fervenţi fiind desigur fariseii, care susţineau că numai biserica iudaică este biserica adevărată întrucât deţine templul şi închinarea, legea şi legămintele, dar mai ales patriarhii, pe care tot îi invocau în disputele lor cu ceilalţi!! Indiferent cât de sincere erau toate aceste partide sau grupări, totuşi nici una nu era adevărata biserică a lui Hristos, cu toate că Dumnezeu iubea pe toţi aceşti oameni!!! Cum a lucrat Dumnezeu pentru a pregăti calea în vederea primei veniri a lui Hristos? A format o biserică în sânul celei iudaice, înainte de naşterea Sa? Adică în intervalul celor patru sute de ani, de la Maleahi până la naşterea Mântuitorului, a făurit o biserică gata să vestească naşterea lui Mesia? Nu, nicidecum, chiar dacă ea se afla acolo!!!

Cuvântul profetic ne dezvăluie faptul că istoria poporului evreu stă ca model pentru biserica ultimei generaţii, un model pe care-l va repeta sau copia aproape întru totul!!! (Aici vorbim doar despre încercările şi atitudinea poporului evreu de dinaintea primei veniri a lui Isus. Este bine de reţinut acest lucru). "Încercările copiilor lui Israel şi atitudinea lor chiar înainte de prima venire a lui Hristos, mi-au fost prezentate din nou şi din nou pentru a ilustra situaţia poporului lui Dumnezeu în experienţa lui de dinaintea celei de a doua veniri a lui Hristos - cum a căutat vrăjmaşul fiecare ocazie pentru a pune stăpânire pe mintea iudeilor, iar astăzi el caută să orbească mintea slujitorilor lui Dumnezeu, aşa încât să nu fie în stare să discearnă adevărul preţios." Solii alese, vol. 1, cap. Cum să tratezi un punct de doctrină controversat, par. 1.

Această declaraţie inspirată, aparţinând Duhului Sfânt, nu ne spune că încercările poporului evreu înainte de prima venire ilustrează situaţia poporului lui Dumnezeu în experienţa lui de dinaintea celei de a doua veniri a lui Hristos. Declaraţia nu spune aşa ceva, şi aici este nevoie de maximă atenţie pentru a înţelege corect mesajul Duhului Sfânt. Dimpotrivă, declaraţia ne spune nu numai că încercările copiilor lui Israel vor ilustra situaţia bisericii lui Dumnezeu de dinaintea celei de a doua veniri a lui Hristos, ci ne arată că până şi atitudinea bisericii iudaice va fi aceeaşi pe care o are şi o va avea în continuare biserica laodiceană!!! Să fim foarte atenţi, nu numai încercările, ci şi atitudinea va fi aceeaşi pe care o va exprima biserica laodiceană!!

Încercările prin care au trecut iudeii înainte de a prima venire i-au făcut să creadă că sunt singura biserică adevărată, cu toate că prin spiritul şi comportamentul lor arătau că sunt apostaziaţi. Fiindcă au respins avertizările profeţilor, a ultimilor, înainte de naşterea lui Ioan Botezătorul, Dumnezeu nu le-a mai comunicat nimic, lăsându-i ca organizaţie să-şi urmeze învăţăturile şi drumul pe care şi l-au ales. Acest lucru i-a condus să aibă atitudinea de respingere, de refuzare mai întâi a mesajului lui Ioan Botezătorul, apoi a soliei prezentate de Mesia şi, în final, la lepădarea cu totul a lui Mesia prin răstignirea Lui!!! Urmau apoi să-şi pecetluiască definitiv soarta prin omorârea lui Ştefan cu pietre, pierzând pentru totdeauna binecuvântarea de a fi biserica aleasă!!

Trebuie să observăm că atitudinea poporului evreu a fost aceea că nu l-a recunoscut pe Mesia, iar când cărturarii au priceput că este Mesia, au aţâţat poporul împotriva Lui ca să-l distrugă, nedorind să primească viaţă de la Hristos pentru îndreptarea lor. Întocmai acesta este cursul pe care l-a urmat şi îl va urma mai departe biserica laodiceană! "În aceste zile din urmă, poporul lui Dumnezeu va fi expus întocmai la aceleaşi primejdii la care a fost expus şi vechiul Israel. Cei care nu vor primi avertizările date de Dumnezeu vor cădea în aceleaşi pericole ca şi vechiul Israel şi nu vor intra în odihnă din cauza necredinţei lor. Vechiul Israel a suferit nenorociri cumplite din cauza inimii lor nesfinţite şi a neascultării lor. Lepădarea lor finală, ca naţiune, a fost rezultatul propriei necredinţe, al încrederii în sine, al orbirii spirituale şi al împietririi inimii. Prin istoria lor, înaintea noastră este înălţat un semnal de pericol." Evenimentele ultimelor zile, cap. Biserica lui Dumnezeu din ultimele zile, subcap. Istoria lui Israel ne avertizează, par. 1.

Aşadar, încercările şi atitudinea bisericii iudaice înainte de prima venire a lui Isus, vor fi încercările şi atitudinea bisericii laodiceene sau a poporului lui Dumnezeu, care a primit solia îngerului al treilea şi se laudă cu acest lucru, chiar înainte de a doua venire a lui Hristos. Din păcate, evreii l-au respins pe Mesia şi l-au răstignit. Atunci este de aşteptat ca laodiceenii să aibă exact aceeaşi atitudine!! Asta nu o spun eu, însă profeţia de mai sus aşa declară! Când este anunţată venirea lui Hristos şi începe astfel marea strigare, laodiceenii nu vor recunoaşte "glasul celui ce strigă în pustie", din moment ce au pierdut Evanghelia şi sunt orbi întocmai ca şi fariseii care nu au fost în stare să priceapă lucrarea lui Ioan Botezătorul! De aceea, "Biserica rămăşiţei este chemată să treacă printr-o experienţă asemănătoare cu cea a iudeilor, iar Martorul credincios, care umblă în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur, are o solie solemnă pentru poporul Său." Solii alese, vol. 1, cap. Hristos, centrul soliei, subcap. Priviţi la cruce, par. 4.

Această atitudine a început să se evidenţieze încă din timpul profetului bisericii, Ellen White, mai ales începând cu respingerea luminii prezentate la Minneapolis. "Mi-a fost arătat că spiritul lumii molipseşte foarte repede biserica. Urmaţi acelaşi drum pe care a mers vechiul Israel. Este aceeaşi îndepărtare de la chemarea sfântă ca popor ales al lui Dumnezeu. Voi aveţi legătură cu lucrările neroditoare ale întunericului. Însoţirea voastră cu cei necredincioşi a provocat neplăceri Domnului. Nu cunoaşteţi lucrurile care vă dau pace şi ele se ascund repede de ochii voştri. Neglijenţa voastră de a urma lumina vă va aşeza într-o poziţie mai nefavorabilă decât poporul iudeu asupra căruia Domnul Hristos a pronunţat un vai." Mărturii, vol. 5, cap.  Mărturiile desconsiderate, par. 39.

Respingerea începutului marii strigări introdusă prin solia îngerului al patrulea avea să conducă la permanentizarea condiţiei laodiceene în rândurile laodiceenilor. Aceasta este ultima stare spirituală, ultima condiţie în care se găseşte biserica chiar înainte de cea de-a doua venire a lui Hristos, tot aşa cum aluatul fariseilor a lucrat nelegiuire şi orbire timp de patru sute de ani înainte de prima venire a lui Mesia. Acesta fariseism a cuprins întreaga societate iudaică în interiorul căreia se aflau alte partide, fiecare pretinzând că este biserica lui Hristos. Tot astfel este şi cu laodiceanismul de astăzi, el a penetrat tot mediul adventist, indiferent de numărul de grupări care susţin că nu sunt laodiceene. Puţini sunt însă aceia care nu au nimic de a face cu laodiceanismul!!

Puţini oameni ştiu ce înseamnă a-l urma doar pe Hristos şi nu pe oameni. Dar unde erau adevăraţii copii ai lui Hristos înainte şi în timpul venirii lui Hristos? Erau cei îmbibaţi cu harul lui Hristos, aceia care aveau o legătură atât de strânsă cu Dumnezeu, încât nu se abăteau de la adevăr şi neprihănire cu nici un chip. Ei erau profeţii, alţi credincioşi necunoscuţi şi neamintiţi în Scripturi, despre care Dumnezeu spune că sunt şapte mii, Simeon, prorociţa Ana, Elisabeta, Zaharia, Maria, mama lui Isus, Iosif, păstorii de pe dealurile Betleemului, Ioan Botezătorul, ucenicii lui Isus, etc. Ei vedeau păcatele poporului lor şi gemeau din cauza lor. Se rugau lui Dumnezeu pentru venirea Eliberatorului, fiecare dintre cei dintâi amintiţi, intrând într-o legătură şi mai strânsă cu Dumnezeu, ajungând să-şi păstreze inimi curate într-un mediu ostil.

Tot aşa este şi astăzi, toţi aceia care au făcut din solia îngerului al treilea viaţă pentru sufletul lor, care trăiesc în lumina lui Dumnezeu, neconduşi şi neurmând pe oameni, au stabilit o legătură strânsă cu Hristos care se va dovedi cea mai mare binecuvântare, căci pe baza ei vor recunoaşte manifestarea Duhului Sfânt când va veni în plinătatea Lui. Ei vor recunoaşte această manifestare pentru că sunt umpluţi zilnic cu harul şi prezenţa Duhului Sfânt. Nu aşteaptă vreo ocazie în viitor pentru manifestarea Duhului Sfânt, ci astăzi sunt în legătură cu Hristos familiarizându-se cu felul de gândire şi de călăuzire al Duhului Sfânt!!

     "Dar, atâta timp cât membrii bisericii lui Dumnezeu de astăzi nu au o vie legătură cu Izvorul oricărei creşteri spirituale, ei nu vor fi gata pentru vremea secerişului. Dacă ei nu menţin lămpile lor pregătite şi arzând, nu vor putea primi o înnoită măsură a harului în vreme de deosebită nevoie.
     Numai aceia care primesc mereu noi şi proaspete măsuri de har vor avea putere potrivită cu nevoile lor zilnice şi capacitatea de a folosi această putere. În loc să privească spre un timp în viitor, când, printr-o înzestrare deosebită cu putere spirituală, să primească o destoinicie miraculoasă pentru câştigarea de suflete, ei se predau zilnic lui Dumnezeu ca să-i facă vase potrivite pentru a fi folosite de El. Ei trebuie să desăvârşească zilnic ocaziile de slujire ce stau la îndemâna lor. Zilnic, ei trebuie să dea mărturie pentru Domnul oriunde ar fi, fie în preocupările mărunte ale vieţii de cămin, fie într-un domeniu de folosinţă publică.
     Lucrătorul consacrat are o minunată mângâiere, ştiind că până şi Domnul Hristos, în timpul vieţii Sale pe pământ, a căutat zilnic pe Tatăl Său pentru a primi noi şi proaspete măsuri de har, de care avea nevoie; şi, de la aceste comuniuni cu Dumnezeu, El mergea să întărească şi să binecuvânteze pe alţii. Iată pe Fiul lui Dumnezeu plecat în rugăciune înaintea Tatălui Său! Deşi El este Fiul lui Dumnezeu, El îşi întăreşte credinţa prin rugăciune şi prin comuniune cu cerul. El îşi adună putere spre a rezista celui rău şi a sluji nevoilor oamenilor. Ca Frate mai mare al neamului omenesc, El cunoaşte nevoile acelora care, deşi plini de defecte şi trăind într-o lume a păcatului, doresc totuşi să-i slujească. El ştie că solii pe care El îi vede destoinici să fie trimişi sunt oameni slabi, supuşi greşelii; dar tuturor acelora care se predau în totul slujirii Lui, El le făgăduieşte ajutor divin. Propriul Său exemplu este o asigurare că arzătoarele şi stăruitoarele cereri înălţate către Dumnezeu în credinţă - credinţă care duce la o deplină dependenţă de Dumnezeu şi o consacrare fără rezerve în lucrarea Sa - vor fi de folos să aducă oamenilor ajutorul Duhului Sfânt în lupta contra păcatului.
     Orice lucrător care urmează exemplul Domnului Hristos va fi pregătit să primească şi să folosească puterea pe care Dumnezeu a făgăduit-o bisericii Sale pentru strângerea secerişului pământului. Dimineaţă după dimineaţă, când vestitorii Evangheliei îngenunchează înaintea Domnului şi-şi reînnoiesc legământul lor de consacrare, El le va da prezenţa Duhului Său, însoţită de puterea lui reînviorătoare şi sfinţitoare. Pornind la lucrările lor zilnice, ei au asigurarea că fiinţa cea nevăzută a Duhului Sfânt îi face în stare să fie >împreună lucrători cu Dumnezeu<." Faptele apostolilor, cap. Darul Duhului, ultimele patru paragrafe.

Biserica adevărată a lui Hristos din interiorul mediului iudaic era compusă numai din aceşti credincioşi, aşa cum sunt descrişi mai sus, iar adevărata biserică din interiorul mediului adventist va fi alcătuită numai din astfel de lucrători credincioşi. Este adevărat că unii poate nu mai frecventează nici o biserică sau grupare adventistă, din cauza excluderii sau a neplăcerii provocate le vederea atâtor păcate şi nelegiuiri săvârşite de cine nu te aştepţi în acel mediu, însă câtă vreme trăiesc în lumina soliei îngerului al treilea şi se întăresc pe zi ce trece în legătura lor cu Hristos, despre ei se poate spune că sunt adevăraţi adventişti ai făgăduinţei, vii. Oricine trăieşte şi are atitudinea lui Ioan Botezătorul, care este absolut necesară în acest timp, după cum vom vedea mai departe, arată că se închină numai lui Dumnezeu şi că este gata să fie folosit pentru vestirea celei de a doua veniri a Mântuitorului.

Importantă nu este biserica organizată omeneşte sau organizaţia religioasă plină de pretenţii, ci Hristos. El este singurul care aduce în staulul Său oi adevărate. Astăzi, mai mult ca oricând, Hristos are nevoie de credincioşi adevăraţi care să nu urmeze sugestiile oamenilor, care să nu depindă de oamenii slabi, care să preţuiască prezenţa Duhului Sfânt ca pe cea mai de preţ comoară şi care au o strânsă legătură cu Dumnezeu zi de zi, primind har după har. După cum biserica iudaică nu era instrumentul prin care Dumnezeu comunica puterea Sa dătătoare de viaţă oamenilor, tot astfel nici biserica laodiceană nu mai este şi nici nu va mai fi instrumentul lui Dumnezeu prin care să dăruiască oamenilor Evanghelia dătătoare de viaţă!!

Să nu uităm că: "Biserica adventiştilor de ziua a şaptea va fi cântărită cu cântarul sanctuarului. Ea va fi judecată după privilegiile şi avantajele pe care le-a avut. Dacă experienţa ei spirituală nu corespunde avantajelor pe care i le-a acordat Domnul Hristos cu preţ nemărginit, dacă binecuvântările conferite nu au calificat-o să facă lucrarea care i-a fost încredinţată, asupra ei va fi pronunţată sentinţa: >Găsit prea uşor<. Ea va fi judecată după lumina primită şi după ocaziile avute..." Evenimentele ultimelor zile, cap. Biserica lui Dumnezeu din ultimele zile, subcap. Judecaţi după lumina primită, par. 1.