Egiptul, Babilonul şi Laodicea

Timpul de faţă este caracterizat de cele mai mari primejdii, după cum ne-au anunţat Hristos şi apostolul Pavel. Cu toate acestea, chiar în această vreme Dumnezeu are o biserică prin care urmează să încheie lucrarea. Mai înainte de a vedea, potrivit profeţiilor biblice, cine este în mod concret această biserică, este bine să trecem în revistă principalele forme de stăpânire ale lui Satana, prin care a reuşit de-a lungul timpului să arunce în apostazie biserica lui Dumnezeu pentru ca apoi să o domine, făcând-o să se agaţe de un nume, de religia formalistă şi de credinţa că ea este singura biserică prin care Isus va încheia lucrarea. Din cauza acestor forme de stăpânire satanică, timpul venirii lui Hristos, şi mă refer la ambele veniri, a fost amânat pentru nu mai puţin de şase mii de ani!!!

Prima armă de atac a diavolului împotriva bisericii lui Hristos a fost Egiptul. Egiptul a fost principalul agent al lui Satana în supunerea bisericii lui Hristos timp de peste două sute de ani. Lucifer a căutat să distrugă poporul evreu în Egipt, prin robia la care fusese supus în timpul lui Moise. Atitudinea lui faraon subliniază cel mai bine spiritul Egiptului, care avea să existe şi după prăbuşirea imperiului egiptean. "Moise şi Aaron s-au dus apoi la faraon şi i-au zis: >Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: Lasă pe poporul Meu să plece ca să prăznuiască în pustiu un praznic în cinstea Mea<. Faraon a răspuns: >Cine este Domnul ca să ascult de glasul Lui şi să las pe Israel să plece? Eu nu cunosc pe Domnul şi nu voi lăsa pe Israel să plece<." Exod 5,1.2.

Egiptul a fost religios şi politeist, dar niciodată creştin, urând totdeauna pe Dumnezeul cerului. Dacă nu ar fi existat un eliberator promis de Dumnezeu şi o scoatere miraculoasă din Egipt, atunci biserica iudaică ar fi dispărut în robie pentru totdeauna! Egiptul a sfidat întotdeauna pe Dumnezeu şi iubirea Sa, şi este una dintre formele de manifestare ale diavolului prin care-şi etalează caracterul şi spiritul. Este pur şi simplu împotriva lui Dumnezeu pe faţă, fără nici un fel de reţinere sau camuflare! Nu înseamnă că după dispariţia imperiului egiptean, Egiptul, adică spiritul şi atitudinea sa, ar fi dispărut. El a rămas în continuare ca o armă de atac a lui Satana împotriva bisericii lui Dumnezeu. Ne întâlnim cu Egiptul spiritual în cartea profetului Daniel, sub numele de împăratul de la miazăzi sau împăratul sudului. Vezi Daniel 11. Mai cu seamă este de mare actualitate partea finală a capitolului respectiv, unde se specifică faptul că împăratul de la miazăzi se va împunge cu cel de la miazănoapte, reprezentat de Babilonul spiritual. Desigur, aici este pomenit atacul furtunos al Egiptului spiritual, reprezentat de ateismul musulman, la adresa lumii creştine, reprezentată de Statele Unite ale Americii, după căderea comunismului, cealaltă formă de manifestare a lui Satana, şi care este tot o parte a Egiptului spiritual. Poate vom aborda pe viitor întregul capitol verset cu verset.

Apoi, în Apocalipsa 11 ne întâlnim iară cu Egiptul spiritual. Aici este înfăţişat sub simbolul unei fiare care iese din adânc sau din abis. "Când îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara, care se ridică din Adânc, va face război cu ei, îi va birui şi-i va omorî." Apocalipsa 11,7. Această fiară a purtat un adevărat război cu creştinii care iubeau pe Domnul lor şi mai ales cu Biblia, reuşind chiar să alunge lumina lui Dumnezeu şi prezenţa Duhului Sfânt. Fiara din adânc este ateismul francez manifestat atât de făţiş în timpul Revoluţiei franceze!! "Războiul împotriva Bibliei, purtat atât de multe veacuri în Franţa, a culminat cu scenele Revoluţiei." Tragedia veacurilor, cap. Biblia şi Revoluţia Franceză, par. 2.

Aici, cei doi martori care prorocesc în saci timp de o mie două sute şaizeci de zile reprezintă Biblia Vechiului şi Noului Testament, care au dat mărturie în favoarea mântuirii prin biserica ascunsă prin văgăunile munţilor sau silită să fie pe eşafod, adevărata biserică a lui Hristos, timp de 1260 de ani, din anul 538, când a fost recunoscută supremaţia papală, până în anul 1798, când a primit rana de moarte prin ateismul francez. La finele acestei lungi perioade de supremaţie papală, Egiptul spiritual reprezentat de ateismul francez din timpul Revoluţiei, urma să ducă un război făţiş împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Rezultatul a fost unul înfiorător pentru sufletul oamenilor şi pentru bunăstarea întregii naţii franceze. "Când îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara, care se ridică din Adânc, va face război cu ei, îi va birui şi-i va omorî. Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă >Sodoma< şi >Egipt<, unde a fost răstignit şi Domnul lor." Apocalipsa 11,7.8.

Observaţi, vă rog, cum se numeşte cetatea cea mare: Sodoma şi Egipt. De ce? Deoarece numele reflectă cel mai fidel spiritul ateismului francez, exact aşa cum a fost dat pe faţă de faraon când a sfidat pe Împăratul cerului, aducând asupra lui şi a întregii ţări blestemul celor zece plăgi. Cetatea cea mare este Parisul care la rândul lui reprezintă Franţa ateistă a acelei vremi. Aici, aveau să se exprime ateismul lui faraon şi, ca şi cum n-ar fi fost suficient acest lucru, destrăbălarea Sodomei!!

     ">Cetatea cea mare<, pe ale cărei străzi au fost omorâţi martorii şi unde zac trupurile lor, este Egiptul >spiritual<. Dintre toate popoarele prezentate în istoria biblică, Egiptul a negat cu cea mai mare îndrăzneală existenţa viului Dumnezeu şi s-a împotrivit poruncilor Lui. Nici un monarh nu s-a aventurat într-o răzvrătire mai deschisă şi mai arogantă împotriva autorităţii Cerului cum a făcut-o regele Egiptului. Când i-a fost adusă solia de către Moise, în numele Domnului, Faraon a răspuns cu mândrie: >Cine este Domnul ca să iau seama la glasul Lui şi să las pe Israel să plece? Nu cunosc pe Domnul şi nu voi lăsa pe Israel să plece<. (Exod 5,2). Aceasta însemnă ateism, iar poporul reprezentat prin Egipt urma să dea glas unei respingeri asemănătoare a pretenţiilor viului Dumnezeu şi urma să manifeste un spirit asemănător de necredinţă şi dispreţ. >Cetatea cea mare< mai este comparată spiritual şi cu Sodoma. Stricăciunea Sodomei în călcarea Legii lui Dumnezeu s-a manifestat îndeosebi în imoralitate. Şi acest păcat urma să fie o caracteristică proeminentă a naţiunii care trebuia să împlinească specificările acestei profeţii.
     După cuvintele profetului, cu puţin înainte de anul 1798, o putere de origine şi caracter satanic urma să se ridice pentru a face război împotriva Bibliei. Şi în ţara în care mărturia celor doi martori avea să fie adusă astfel la tăcere, urma să se manifeste ateismul lui faraon şi destrăbălarea Sodomei." Tragedia veacurilor, cap. Biblia şi Revoluţia Franceză, par. 13. 14.

Deci, mai întâi Lucifer a încercat distrugerea poporului iudeu, biserica lui Dumnezeu din timpul acela, prin Egiptul ca imperiu, reuşind să transforme şederea binevenită a urmaşilor familiei lui Iosif într-o robie cruntă timp de cel puţin două sute de ani! Însă când imperiul egiptean s-a prăbuşit, Satana l-a făcut să existe mai departe prin toate acele popoare a căror caracteristică principală este ateismul, într-o formă sau alta. Franţa este un exemplu concludent în această privinţă. În urma acestei manifestări satanice a ateismului în Franţa, a luat naştere o altă formă a acestuia, şi anume comunismul, care avea să înrobească cel puţin jumătate din Europa şi aproape întreaga Asie. Astăzi, după căderea comunismului în Europa, spiritul ateismului, care totdeauna se manifesta pe faţă împotriva lui Dumnezeu, a Bibliei şi a creştinismului, este reprezentat de ţările musulmane, potrivit Daniel 11,40.

Spiritul ateismului nu se va stinge niciodată în lume câtă vreme trăieşte Satana. De aceea, el a modelat gândirea oamenilor de-a lungul mileniilor, în direcţia lepădării pe faţă a lui Dumnezeu şi a existenţei Sale. Acest spirit se descoperă prin orice sfidare şi negare a lui Dumnezeu pe faţă din partea oricărui om de pe pământ!!

O altă formă de manifestare a spiritului luciferic, prin oameni, împotriva bisericii lui Hristos, este Babilonul!! Prima lui formă de manifestare a început să iasă în evidenţă în timpul lui Nimrod. El este primul om care a pus bazele ideii de stat şi mai apoi de imperiu. El a stăpânit cu o mână de fier teritorii pe care le anexa sub domnia sa, făurind astfel primul stat condus de om prin forţă!!! "Cuş a născut şi pe Nimrod: el este acela care a început să fie puternic pe pământ. El a fost un viteaz vânător înaintea Domnului; iată de ce se zice: >Ca Nimrod, viteaz vânător înaintea Domnului<. El a domnit la început peste Babel, Erec, Acad şi Calne, în ţara Şinear. Din ţara aceasta a intrat în Asiria; a zidit Ninive, Rehobot-Ir, Calah şi Resen între Ninive şi Calah; aceasta este cetatea cea mare." Geneza 10,8-12.

Zona în care şi-a făurit statul se afla în ţinutul Mesopotamiei, aşa cum avea să se numească mai târziu regiunea respectivă. Apoi, peste timp, din cauza apostaziei repetate a poporului iudeu urma să se ivească pe scena lumii cele patru mari imperii mondiale, dintre care cel dintâi avea să fie Imperiul Babilonian, Babilonia sau Babilonul, aşa cum este cunoscut în Scripturi. Acest imperiu avea să-l ducă în robie pe poporul iudeu şi să rămână în această stare timp de şaptezeci de ani. "De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor: >Pentru că n-aţi ascultat cuvintele Mele, iată, voi trimite să aducă toate popoarele de la miazănoapte, zice Domnul; şi voi trimite la robul Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi voi aduce împotriva acestei ţări şi împotriva locuitorilor ei, şi împotriva tuturor acestor neamuri de jur împrejur ca să le nimicească cu desăvârşire şi să facă din ele un pustiu şi o pricină de batjocură, nişte dărâmături veşnice. Voi face să înceteze între ei strigătele de bucurie şi strigătele de veselie, cântecele mirelui şi cântecele miresei, uruitul morii şi lumina lămpii. Toată ţara aceasta va fi o paragină, un pustiu, şi neamurile acestea vor fi supuse împăratului Babilonului timp de şaptezeci de ani<." Ieremia 25,8-11.

Apogeul acestui imperiu a fost atins în timpul domniei lui Nebucadneţar sau Nabucodonosor al II-lea, fiul lui Nabopolasar. Căderea acestui imperiu s-a datorat adevăratei biserici a lui Dumnezeu, reprezentată în timpul robiei bisericii vizibile prin Daniel, cei trei tineri precum şi de alţi copii credincioşi ai lui Dumnezeu neamintiţi în Scripturi. Neprihănirea lui Hristos în ei, reflectată prin loialitatea arătată în timpul vieţii lor şi a serviciului adus împărăţiei babiloniene, dar mai cu seamă în cuptorul cu foc, a avut menirea să conducă la convertirea reală a împăratului Nebucadneţar, după o perioadă de nebunie ce s-a întins pe durata a şapte ani!! Acest împărat a învăţat să-l respecte pe Dumnezeul cerului şi să nu se atingă niciodată de vasele templului din Ierusalim, pe care le luase cu sine în Babilonia.

Cu toate acestea, ca să rămânem la subiectul nostru, Satana a reuşit să determine biserica iudaică să piardă protecţia lui Dumnezeu şi să ajungă astfel în captivitatea babiloniană, unde voia să o distrugă. După şaptezeci de ani avea să fie eliberată şi să se reîntoarcă în ţara lăsată aproape în părăsire şi să o reconstruiască, deşi puţini aveau să se întoarcă. "Dar, când se vor împlini aceşti şaptezeci de ani, voi pedepsi pe împăratul Babilonului şi pe neamul acela, zice Domnul, pentru nelegiuirile lor; voi pedepsi ţara haldeilor şi o voi preface în nişte dărâmături veşnice." Ieremia 25,12. După prăbuşirea imperiului cu pricina, spiritul, metodele şi caracterul Babilonului, aveau să caracterizeze cel mai grozav opresor al tuturor timpurilor, Roma papală. Ea este Babilonul spiritual, aşa cum este arătat în Scripturi. Este adevărat că înaintea Romei papale, Roma păgână era cunoscută de către creştini drept Babilon, desigur în sens spiritual. "Biserica aleasă cu voi, care este în Babilon, vă trimite sănătate. Tot aşa şi Marcu, fiul meu." 1Petru 5,13.

Însă, sub numele de Babilon, opresorul cel mai feroce al bisericii lui Hristos timp de 1260 de ani, se ascunde papalitatea. În Apocalipsa 17, papalitatea este simbolizată printr-o femeie desfrânată care "ţinea în mână un potir de aur plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei". Apocalipsa 17,4. Această femeie poartă numele de "Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului", pentru că totdeauna a avut plăcere să fie "îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus". Apocalipsa 17,5.6. În prima lui fază, Babilonul spiritual este papalitatea în persoană, iar în a doua lui fază acesta devine Babilonul cel mare în care intră papalitatea şi toate bisericile protestante apostaziate de la legea lui Dumnezeu şi solia îngerului al treilea!!! Împotriva unei astfel de confederaţii mondiale se dă marea avertizare prin glasul îngerului al patrulea, care denunţă toate păcatele şi relele ce au intrat în bisericile protestante după anul 1844!! "După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare şi a zis: >A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte; pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei<. Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: >Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu şi-a adus aminte de nelegiuirile ei<." Apocalipsa 18,1-5.

Deci, lupta cea mare se va da între adevărata biserică a lui Hristos, rămăşiţa femeii, şi Babilonul cel mare! Prin Babilon trebuie înţeles, aşadar, întreaga lume creştină apostaziată. În Daniel 11,40, Babilonul spiritual poartă numele de împăratul de la miazănoapte, care nu e nimeni altcineva decât creştinismul reprezentat de Statele Unite ale Americii, prin statul său şi forţa armată, iar mai apoi, potrivit versetelor 41-45, prin unirea statului şi bisericii, sau ceea ce noi ştim a fi chipul fiarei!! Deci, spiritul, metodele şi caracterul Babilonului antic trebuie regăsite în omologul său spiritual, reprezentat prin imperiile care i-au succedat, dar mai ales Roma papală. El a căpătat o faţă creştină îmbrăcând haina creştină, deşi este un sincretism, un amalgam între tradiţiile, obiceiurile şi filozofia omenească şi adevărul lui Dumnezeu, spre deosebire de Egiptul antic şi cel spiritual care este lipsit de învăţăturile creştinismului şi ale Bibliei fiind permanent pe faţă împotriva lui Dumnezeu!

Ambele forme ale stăpânirii lui Satana, Egiptul şi Babilonul, prin care a subjugat biserica lui Dumnezeu încercând să o distrugă, sunt prezente în lume şi la ora actuală prin învăţătură, spirit, metode, obiceiuri şi teorii omeneşti. Toată învăţătura Babilonului spiritual este numită de Scripturi "vinul curviei ei" sau "vinul mâniei curviei ei", potrivit Apocalipsei 17,2 şi 14,8. Caracteristica principală a acestui vin este că tulbură mintea şi, deci, percepţia sau discernământul spiritual. Vinul cu pricina este o colecţie de învăţături omeneşti în care au fost încorporate învăţăturile creştine, şi despre care se susţine că sunt învăţăturile adevărului! Este principala armă prin care diavolul a făcut ca biserica lui Dumnezeu, începând cu cea iudaică şi terminând cu bisericile protestante, să cadă în apostazie! Când în biserică au fost introduse învăţăturile păgâne, care în amestec cu adevărul a făcut să rezulte vinul fermentat al Babilonului, atunci a început apostazia. La baza acestor învăţături ale Babilonului, care caracterizează toate bisericile creştine din prezent, excepţie făcând Laodicea, şi vom vedea de ce, se află două mari rătăciri grosolane: încălcarea legii lui Dumnezeu, sub pretenţia desfiinţării ei la cruce, şi nemurirea sufletului!!

Tot acest vin nelegiuit, din care lipsesc Evanghelia în esenţă, dar mai ales aşa cum a fost descoperită prin solia îngerului al treilea, şi mărturia lui Isus sub forma mărturiilor Duhului Sfânt, mărturii ce trebuiau aşternute în scris după 1844, va conduce întreaga biserică creştină, fără excepţie a vreunei organizaţii religioase, dar cu excepţia bisericii rămăşiţei sau bisericii făgăduinţei, să ajungă "un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte; pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei". Apocalipsa 18,2.3.

Babilonul spiritual mai este simbolizat în Scripturi şi prin cele două fiare din Apocalipsa 13, despre care am discutat puţin când am vorbit despre adevărata semnificaţie a numărului 666. Una iese din mare şi este papalitatea, cealaltă iese dintr-un pământ uscat, adică dintr-o zonă nepopulată, şi este puterea Statelor Unite ale Americii. Iar Babilonul cel mare este simbolizat tot în cadrul acestui capitol ca fiind icoana fiarei căreia i se alătură toate popoarele şi organizaţiile religioase planetare, icoana fiarei fiind protestantismul apostaziat unit cu puterea statului la care-şi dă concursul din plin papalitatea!!!

Însă, pentru cei care nu s-au gândit deloc la ultima formă mare de manifestare a diavolului în subjugarea bisericii lui Hristos, mai există una prin care diavolul a reuşit să amâne timpul celei de a doua veniri a lui Hristos, fiind o formă de stăpânire instaurată chiar în biserica formată în urma vestirii celei de a treia solii îngereşti, după anul 1844!!! Această formă apostaziată este Laodicea. Ea nu se găseşte decât într-un singur loc şi caracterizează un singur mediu creştin, şi anume întregul mediu adventist. Poate mulţi se întreabă de ce numai mediul adventist. Vom vedea pe parcursul studiilor următoare.

Laodicea nu este nici Egiptul şi nici Babilonul, deşi pot fi uşoare forme de asemănare, întrucât Egiptul spiritual înseamnă ateism iar Babilonul spiritual înseamnă păgânism creştinat!!! Laodicea este forma specială de manifestare a lui Satana, prin cea mai subtilă apostazie, numai în mijlocul adventismului, întrucât adventismul este singura biserică sau singurul mediu care a primit în 1844 Evanghelia vestită sub forma întreitei solii îngereşti, potrivit cu Apocalipsa 14,6-11!!! Laodicea înseamnă pierderea Evangheliei, dar păstrarea tuturor adevărurilor Evangheliei fără prezenţa Duhului Sfânt, singurul care poate face ca adevărul primit să aibă efect asupra inimii!!! Ea subliniază practic şi este starea spirituală în care se găseşte întregul mediu adventist, desigur excepţie făcând leviţii spirituali şi fecioarele înţelepte care strâng continuu ulei în candelele inimilor lor, care trăieşte chiar înaintea venirii lui Hristos pe norii cerului. (Prin mediu adventist a se înţelege toate grupările şi bisericile care formează platforma adventistă, indiferent de numele lor).

Această formă subtilă de stăpânire a minţilor din partea lui Satana vizează doar mediul adventist, întrucât doar aici se găsesc mărturiile Duhului Sfânt, căci nu degeaba Acela care se adresează bisericii Laodicea este numit Martorul credincios şi adevărat, în care se specifică foarte clar necesitatea curăţirii inimii şi trăirea unei vieţi curate ce face posibilă venirea lui Hristos, restul bisericilor protestante respingând mărturia Lui încă din 1844, când au refuzat să primească solia îngerului al treilea care descoperă lucrarea specială a lui Isus în sanctuarul ceresc, cu accent pus pe judecată. Ceea ce trebuie să înţelegem este faptul că Satana trebuia să determine cumva credincioşii adventişti să piardă Evanghelia, dar în aşa fel încât nici să nu ştie şi nici să nu mai fie în stare să o primească iarăşi!!! Şi chiar acest lucru l-a reuşit în totalitate. Când adventiştii au pierdut Evanghelia în 1855, ei au ajuns în starea descrisă în Scripturi ca fiind Laodicea. Laodicea în sine nu este o biserică, după cum nici celelalte şase de dinaintea Laodiceii nu sunt biserici în sine, ci este ultima etapă din istoria bisericii, aflată în mod firesc la timpul sfârşitului, prin care Martorul credincios descrie starea spirituală a bisericii ce a primit cândva solia îngerului al treilea.

Aşadar, Laodicea înseamnă o stare spirituală în care biserica formată în urma primirii soliei îngerului al treilea, în 1844, ajunge lipsită de Evanghelie, de prezenţa Duhului Sfânt şi a lui Isus Hristos, fără însă să piardă bogăţia de adevăruri descoperite ce întregesc solia îngerului al treilea, adevăruri care sunt doar o teorie lipsită de viaţă, ce nu pot transforma inima nimănui. Acest lucru îl determină pe laodicean să se simtă bogat şi că nu duce lipsă de nimic!!! El indică spre comoara Spiritului profetic, tot aşa cum indicau şi evreii spre Scripturile Vechiului Testament, făcând caz de faptul că acesta ar fi un indiciu că biserica lui este biserica lui Hristos. Ba mai mult, au şi profeţii care vorbesc în clar că biserica adventistă este biserica rămăşiţei. Dar, ceea ce noi am învăţat deja este că, fără satisfacerea condiţiilor care duc la împlinirea făgăduinţelor cuprinse în profeţiile lui Dumnezeu, în principal de a avea scrisă în inimă legea lui Dumnezeu prin excluderea păcatului, acea biserică nu este biserica lui Hristos, în pofida numelui şi a moştenirii sale!!!

Laodicea este cea mai reuşită deghizare satanică din toate timpurile, fiind cea mai reuşită capodoperă dintre toate formele sale de stăpânire şi subjugare a bisericii lui Hristos!!! Din cauza ei se instaurează orbirea spirituală, ducând la lipsa discernământului spiritual şi la imposibilitatea de a discerne prezentarea Evangheliei, sub forma în care o dă Dumnezeu prin vestirea din partea instrumentului pe care El îl alege şi care de regulă nu se potriveşte deloc cu tiparul cunoscut de cărturarii bisericii!!! Toate acestea au loc în biserica ce ar fi trebuit să încheie lucrare de mult. Deşi lipsiţi de Evanghelie, sunt făcuţi să creadă că o au tocmai datorită prezenţei adevărului şi a mărturiei lui Isus, dar ca teorii lipsite de viaţă; deşi lipsiţi de Duhul Sfânt, sunt făcuţi să creadă că au vedere bună, din moment ce deţin o aşa bogăţie de adevăruri prin care interpretează Biblia tot ca pe o teorie, deşi bogaţi, sunt totuşi săraci, nenorociţi, ticăloşi, orbi şi goi. Fără haina neprihănirii lui Hristos, respinsă prin cele două chemări adresate bisericii adventiste, sunt goi pe dinăuntru.

Laodicea este o boală, chiar dacă nu incurabilă. De vreme ce Isus oferă remediul înseamnă că există leac pentru această boală. Însă, poblema este că dacă remediul este respins, atunci boala devine incurabilă, iar cuvintele lui Isus sunt: "am să te vărs din gura Mea". Apocalipsa 3,16. Prea mulţi adventişti trăiesc cu convingerea că aceste cuvinte nu se pot întâmpla cu biserica lor, ci numai cu unii care se împietresc. Mediul adventist fragmentat aşa cum este el, în biserici şi grupuri care susţin fiecare că este ultima biserică, este caracterizat de această stare.

Cu toate acestea, Dumnezeu are simpatie pentru acest mediu datorită adevăratei Sale biserici din interiorul acestuia, prin care va veni în ajutorul întregii lumii!!! Nu trebuie înţeles deloc că El nu iubeşte pe ceilalţi creştini. Dimpotrivă, îi iubeşte cu o iubire veşnică, şi tocmai pentru că-i iubeşte le pregăteşte un dar în persoana leviţilor spirituali şi a fecioarelor înţelepte, dar nu toate ci o mică parte, avertizându-i cu privire la evenimentele care vor avea loc în curând pe acest pământ!! Majoritatea fecioarelor înţelepte, adică majoritatea bisericii făgăduinţei se află în bisericile protestante apostaziate, iar o bună parte în lumea musulmană, printre evrei, hinduşi, ş.a.m.d.

Isus are încă simpatie pentru acest mediu adventist fiindcă aici se află biserica făgăduinţei sau biserica rămăşiţei, leviţii spirituali care sunt împreună cu Hristos în sanctuarul ceresc prin credinţă. Nu trebuie să uităm niciodată că cei care chemau poporul evreu să ia parte la ziua ispăşirii erau leviţii. Lucrarea lor era una specială. Din acest motiv, marea strigarea nu poate începe fără leviţi capabili s-o ofere, pentru a înştiinţa pe toţi cei care doresc că Isus se află în sanctuarul de sus şi că urmează să vină pe norii cerului.

Mai trebuie să avem în vedere şi faptul că Isus este ţinut la uşă, deci în afara bisericii. Remediile le oferă din afara bisericii, căci dacă biserica ar fi fost plină de Evanghelia lui Hristos, atunci El nu ar fi stat afară!!! Şi totuşi, cei care primesc remediile sunt vindecaţi şi pregătiţi să devină leviţii Domnului. Prin urmare, Hristos, lucrează cu persoane individuale, nu cu organizaţia. "Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine." Apocalipsa 3,20