Laodicea reflectată în parabola celor zece fecioare

Înţeleptul Solomon ne avertizează într-un mod foarte grăitor pe noi, generaţia din urmă, astfel: "Ce a fost va mai fi, şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare... Ce este a mai fost, şi ce va fi a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăşi înapoi ce a trecut." Eclesiastul 1,9; 3,15. Cu alte cuvinte, istoria trecutului se va repeta. Mişcările şi fenomenele care au loc acum în lume, s-au mai întâmplat în trecut. Aşa că trebuie să luăm aminte la cuvântul înţeleptului. Asta înseamnă că fenomenul laodicean nu este ceva nou, chiar dacă este numit cu numele acesta. Numele acesta, însă, scoate în evidenţă pretenţia de îmbogăţire a celor ce se cred adevărata biserică a lui Dumnezeu. Însă Dumnezeu declară că doar pretenţia nu este totuna cu a avea neprihănirea lui Hristos în inimă!!

Prin urmare, din cauza orbirii şi a răzvrătirii laodiceene prin refuzul primirii remediilor oferite în mod gratuit, Dumnezeu ne spune că Laodicea va repeta istoria poporului evreu, că atitudinea ei va fi exact atitudinea acestui popor împietrit în păcat. "În Cuvântul Său, Domnul a declarat ce va face El pentru Israel dacă va asculta de vocea Sa. Însă conducătorii poporului au cedat în faţa ispitelor lui Satana, iar Dumnezeu nu a mai putut să le dăruiască binecuvântările pe care El intenţiona ca ei să le aibă, fiindcă ei n-au ascultat de glasul Lui, ci au dat ascultare de vocea şi de tactica dibace a lui Satana. Această experienţă se va repeta în ultimii ani ai istoriei poporului lui Dumnezeu, care a fost întemeiat prin harul şi puterea Sa. Bărbaţii pe care El i-a onorat atât de mult vor călca pe urmele vechiului Israel în scenele de încheiere ale istoriei acestui pământ... Ţineţi cont de acest lucru. Istoria se va repeta. Primejdiile pe care le-au avut de întâmpinat poporul lui Dumnezeu în veacurile trecute, vor trebui să le întâmpine iarăşi, dar înzecit mai mult. Satana a câştigat influenţă asupra bărbaţilor pe care Dumnezeu i-a onorat mai presus de toate inteligenţele omeneşti, tot aşa cum l-a onorat şi pe Solomon." Manuscript Releases, vol. 13, pag. 379, 380.

Laodicea nu-şi găseşte corespondent numai în istoria poporului iudeu, ci de asemenea ea este reflectarea parabolei celor zece fecioare. Parabola în sine şi starea laodiceană zugrăvesc practic aceeaşi situaţie, şi vorbesc despre aceeaşi biserică, cea care trăieşte în pragul venirii lui Hristos pe norii cerului!!! Vezi Matei 25,1-13. Starea de aţipire intervenită datorită întârzirii Mirelui a introdus starea laodiceană ce caracterizează presupusul popor al lui Dumnezeu în timpul din urmă!! Această parabolă este o parabolă profetică, asemenea altor parabole din Noul Testament. Ea şi-a avut prima împlinire în vara anului 1844, o dată cu introducerea strigătului de la miezul nopţii prin Samuel Snow. Credincioşii la vremea aceea treceau prin prima dezamăgire, mai uşoară, care avusese loc în primăvara acelui an, din cauză că Hristos nu venise aşa cum se aşteptaseră ei. Ei credeau în mod eronat că Isus vine pe norii cerului, fără să înţeleagă că, de fapt, El urma să intre la Tatăl, la nuntă, ca să-şi primească împărăţia, dar numai în urma judecăţii de cercetare a caracterelor tuturor copiilor lui Dumnezeu de-a lungul timpului.

     "M-am referit adesea la parabola celor zece fecioare, dintre care cinci erau înţelepte iar cinci nechibzuite. Această parabolă s-a împlinit şi se va mai împlini chiar la literă, fiindcă are o aplicaţie specială pentru acest timp şi, asemenea soliei celui de al treilea înger, s-a împlinit şi va continua să fie adevăr prezent până la sfârşitul timpului." The Review and Herald, 19 august 1890. 

     "Parabola celor zece fecioare din Matei capitolul 25 ilustrează, de asemenea, experienţa poporului aşteptător. În Matei capitolul 24, ca răspuns la întrebarea ucenicilor Săi privitoare la semnele venirii Sale şi ale sfârşitului veacului, Hristos arătase unele dintre evenimentele cele mai importante din istoria lumii şi a bisericii, de la prima şi până la a doua Sa venire; şi anume: distrugerea Ierusalimului, marea încercare a bisericii sub persecuţiile păgâne şi papale, întunecarea soarelui şi lunii şi căderea stelelor. După aceasta, El a vorbit despre venirea Împărăţiei Sale, spunându-le şi parabola care descrie cele două categorii de servi care aşteaptă venirea Sa. Capitolul 25 începe cu aceste cuvinte: >Atunci Împărăţia cerurilor se aseamănă cu zece fecioare<. Aici este vorba de biserica din timpul sfârşitului, aceeaşi care este descrisă şi la încheierea capitolului 24. În această parabolă, experienţa lor este ilustrată prin tabloul unei nunţi din Orient." Tragedia veacurilor, cap. Profeţii împlinite, par. 7.

Să analizăm cu multă atenţie cum s-a împlinit această parabolă profetică în 1844, deoarece reprezintă tiparul după care se va împlini a doua oară, chiar înainte de a doua venire a lui Hristos, cu biserica laodiceană!!! În biserica formată în urma vestirii primei şi a doua solii îngereşti se aflau, fără să ştie, atât fecioare înţelepte cât şi fecioare nechibzuite. Ele erau amestecate, întrucât formau o mişcare, biserica aşteptătorilor lui Hristos! Trebuie să reţinem că în interiorul bisericii de atunci se aflau două grupe de fecioare, dar amestecate, nu separate, ele formând pur şi simplu un tot. Prin fecioarele respective putem vedea sau înţelege grâul şi neghina sau oile şi caprele. Nici unui om nu i s-a dat vreodată capacitatea de a discerne cine este fecioară înţeleaptă şi cine este fecioară nechibzuită. Acest lucru numai Duhul Sfânt îl cunoaşte şi îngerii sfinţi!!!

     "Venirea lui Hristos, aşa cum a fost vestită de prima solie îngerească, a fost înţeleasă ca fiind reprezentată prin venirea mirelui. Reforma larg răspândită, care avusese loc prin vestirea apropiatei Sale veniri, corespundea cu ieşirea fecioarelor. În această parabolă, ca şi în aceea din Matei capitolul 24, sunt reprezentate două clase. Toţi şi-au luat candelele, adică Biblia şi, prin lumina ei, au ieşit să-l întâmpine pe Mire. Dar, atunci când şi-au luat candelele, cele neînţelepte n-au luat cu ele untdelemn, aşa cum au făcut cele înţelepte. Cei reprezentaţi de fecioarele înţelepte primiseră harul lui Dumnezeu, puterea transformatoare şi iluminatoare a Duhului Sfânt care face din Cuvântul Său o candelă pentru picioare şi o lumină pe cărare. În temere de Dumnezeu, ei studiaseră Scripturile pentru a cunoaşte adevărul şi căutaseră cu stăruinţă curăţia inimii şi a vieţii. Aceştia avuseseră o experienţă personală, o credinţă în Dumnezeu şi în Cuvântul Său care nu putea fi distrusă prin dezamăgire sau întârziere. Ceilalţi şi-au luat candelele, dar n-au luat ulei. Ei acţionaseră dintr-o pornire momentană. Temerile le fuseseră trezite de solia solemnă, dar se sprijiniseră doar pe credinţa fraţilor, fiind mulţumiţi cu lumina slabă a bunelor emoţii, fără o înţelegere profundă a adevărului sau o lucrare reală a harului în inimă. Aceştia au mers în întâmpinarea Domnului plini de nădejdea unei răsplătiri imediate; dar nu erau pregătiţi pentru întârziere şi dezamăgire. Când au venit încercările credinţa lor i-a părăsit, iar lumina s-a stins."  Tragedia veacurilor, cap. Profeţii împlinite, par. 9.

Acţiunea de mai sus se petrece în contextul entuziasmului din rândul aşteptătorilor, ulterior adventişti, în primăvara anului 1844. Toţi cei care auziseră prima vestire a soliei primului înger aşteptau cu inima la gură arătarea lui Isus pe norii cerului. Miller susţinea că Isus trebuie să-şi facă apariţia în primăvară. Aşa că toţi şi-au luat Bibliile, pentru că au văzut că Miller calculase perfect durata celor 2300 de ani, din Daniel 8,14, şi au ieşit în întâmpinarea Mirelui. Dar, în timp ce unii fuseseră transformaţi prin harul Duhului Sfânt, devenind oameni cu adevărat noi, fiind statornici în timp de criză sau de aşteptare, alţii se mulţumiseră doar cu entuziasmul de moment, "cu lumina slabă a bunelor emoţii", dar "fără o înţelegere profundă a adevărului sau o lucrare reală a harului în inimă". Toate aceste lucruri se petreceau în primăvara lui 1844. Apoi, a intervenit dezamăgirea şi, deci, un timp de aşteptare, căci timpul a trecut iar Mirele nu şi-a făcut apariţia.

     ">Deoarece mirele zăbovea, toate au aţipit şi au adormit<. Prin zăbovirea mirelui este reprezentată trecerea timpului când Domnul a fost aşteptat, dezamăgirea şi aparenta întârziere. În acest timp de nesiguranţă, interesul celor superficiali şi cu inimile împărţite a început în curând să se clatine, iar eforturile lor să slăbească. Dar aceia a căror credinţă era întemeiată pe o cunoaştere personală a Bibliei aveau picioarele pe stânca pe care valurile dezamăgirii nu o puteau clătina. >Toate au aşteptat şi au adormit<; o categorie în neglijenţa şi părăsirea credinţei, cealaltă aşteptând cu răbdare până ce i se va da o lumină mai clară. Cu toate acestea, în noaptea încercării, şi cei din urmă păreau să piardă, într-o oarecare măsură, zelul şi devoţiunea. Cei cu inima împărţită şi superficiali nu s-au mai putut sprijini pe credinţa fraţilor. Astfel că fiecare trebuia să stea sau să cadă pentru sine însuşi." Tragedia veacurilor, cap. Profeţii împlinite, par. 10.

Ce înseamnă aţipirea sau somnul tuturor fecioarelor după dezamăgirea din primăvara anului 1844? Pentru fecioarele nechibzuite, neglijenţă şi părăsirea credinţei, iar pentru cele înţelepte, aşteptare cu răbdare, ceea ce presupune rugăciune şi studierea Bibliei, în vederea primirii unei lumini mai clare. Mai înseamnă, pentru ambele categorii de fecioare, diminuarea zelului şi devoţiunii. Acesta este sensul corect al aţipirii, din punct de vedere al Inspiraţiei divine. În acest interval de aşteptare, mai bine zis de nedumerire, căci ei nu înţelegeau de ce nu a venit Isus până la urmă, Satana a introdus fanatismul. Acest fenomen este nelipsit întotdeauna atunci când au loc reforme produse în urma prezentării Evangheliei cu putere. Acum încep să se dea pe faţă unele dintre fecioarele nechibzuite. "Cam în acelaşi timp a început să apară şi fanatismul. Unii care se pretindeau a fi credincioşi zeloşi ai soliei au respins Cuvântul lui Dumnezeu ca singură călăuză infailibilă şi, pretinzând că sunt conduşi de Duhul, s-au supus propriilor sentimente, impresii şi imaginaţii. Erau şi unii care manifestau un zel orb şi bigot, condamnându-i pe toţi aceia care nu erau de acord cu ei. Ideile şi practicile lor fanatice n-au obţinut nici o aprobare din partea majorităţii adventiştilor; ei n-au făcut decât să aducă un blam asupra cauzei adevărului." Tragedia veacurilor, cap. Profeţii împlinite, par. 11.

Apoi, în august 1844 se face auzită în tonuri clare vestirea: "Iată mirele, ieşiţi-I în întâmpinare!" Snow arăta că Isus trebuie să vină în toamna anului respectiv, mai precis pe 22 octombrie. Este timpul când fecioarele îşi aprind candelele. Candela este simbolul Bibliei. Toţi încep să studieze Scripturile din perspectiva acestei vestiri. ">Pentru că mirele zăbovea, toate au aţipit şi au adormit. La miezul nopţii s-a auzit o strigare: 'Iată mirele, ieşiţi-I în întâmpinare!' Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele.< (Matei 25,5-7). În vara anului 1844, adică la mijlocul timpului dintre data fixată prima dată, pentru sfârşitul celor 2300 zile, şi toamna aceluiaşi an, timp hotărât ulterior ca împlinire a perioadei, solia a fost vestită prin cuvintele Scripturii: >Iată, mirele vine!<." Tragedia veacurilor, cap. Profeţii împlinite, par. 19.

Strigătul de la miezul nopţii a fost vestit în toată ţara, iar numărul aşteptătorilor a crescut până spre cincizeci de mii de suflete!!! Această lucrare "purta caracteristicile care sunt specifice lucrării lui Dumnezeu din toate veacurile. Se manifesta puţină bucurie plină de extaz, dar era o profundă cercetare a inimii, mărturisirea păcatului şi părăsirea lumii". Tragedia veacurilor, cap. Profeţii împlinite, par. 27. Dar iarăşi a intervenit o dezamăgire, cea mai cruntă, iar pe acest fond s-a văzut cine a rezistat prin credinţă şi cine nu. Toate fecioarele înţelepte care mai rămăseseră, mai puţin de o sută din totalul celor câteva zeci de mii, au intrat la nuntă împreună cu Mirele, însă prin credinţă, căci fecioarele trebuie să aştepte încă pe pământ până la apariţia Lui fizică pe norii cerului. Aceasta constituie prima împlinire a parabolei celor zece fecioare!

Aşadar, în biserica formată prin vestirea din 1844 existau două categorii de fecioare, înţelepte şi nechibzuite, cele din prima categorie aşteptând cu bucurie venirea lui Isus, chiar dacă venirea Lui însemna intrarea în sfânta sfintelor pentru ultima lucrare ce trebuia săvârşită în folosul bisericii Sale, iar cealaltă categorie aflându-se în postura de a se mulţumi cu teoria adevărului, fiind lipsită cu totul de harul lui Dumnezeu. "În vara şi în toamna anului 1844, a fost proclamată solia: >Iată Mirele vine<. Cele două categorii, reprezentate prin fecioarele înţelepte şi cele neînţelepte, se găseau atunci în biserică - o grupă care aştepta cu bucurie venirea Domnului şi care se pregătea cu grijă pentru a se întâlni cu El; o altă grupă care, influenţată de teamă şi acţionând din impuls, se mulţumise cu teoria adevărului, dar căreia îi lipsea harul lui Dumnezeu." Tragedia veacurilor, cap. În Sfânta Sfintelor, par. 10.

În acest moment doresc să subliniez faptul că toţi cei care au intrat şi continuă să intre la nuntă, în cer, prin credinţă vie au fost şi sunt numai fecioare înţelepte, numai cei care au ulei în candele. Intrarea la nuntă se face doar prin şi pe baza primirii soliei îngerului al treilea, singura care face posibilă intrarea în sfânta sfintelor din sanctuarul ceresc!! Orice cunoştinţă din Scripturi, care este în afara acestei solii, numită şi solia marii strigări, nu-l face pe nimeni capabil să intre la nunta prin credinţă!! "În parabolă, au intrat la nuntă aceia care aveau ulei în candele. Aceia care, o dată ce au cunoscut adevărul din Scripturi, au avut şi Duhul, şi harul lui Dumnezeu şi care, în noaptea celei mai amare încercări, au aşteptat cu răbdare, cercetând Biblia după o lumină mai clară, au înţeles atât adevărul cu privire la Sanctuarul din ceruri, cât şi noua slujire a Mântuitorului, iar prin credinţă L-au urmat în lucrarea Sa din Sanctuarul de sus. Toţi aceia care, prin mărturia Scripturilor, primesc aceleaşi adevăruri îl urmează pe Hristos prin credinţă când intră înaintea lui Dumnezeu, pentru a aduce la îndeplinire ultima lucrare de mijlocire, la a cărei încheiere să-şi primească Împărăţia - toţi aceştia sunt reprezentaţi ca unii care intră la nuntă." Tragedia veacurilor, cap. În Sfânta Sfintelor, par. 12.

Prin urmare, prima împlinire a parabolei generează un tipar care ne ajută să înţelegem cum va avea loc cea de-a doua împlinire a acestei parabole profetice. Ea subliniază foarte bine starea bisericii laodiceene! "Pe când Domnul Hristos privea la cei care aşteptau venirea mirelui, El le-a spus ucenicilor lui pilda celor zece fecioare, ilustrând prin experienţa lor, experienţa bisericii, a celor care vor trăi chiar în timpul dinaintea celei de-a doua veniri a Sa." Parabolele Domnului Hristos, cap. În întâmpinarea Mirelui, par. 4.

Dacă prima împlinire a parabolei a avut loc pe fondul vestirii primelor două solii îngereşti, definind în felul acesta împlinirea ei, atunci a doua împlinire trebuie să aibă de a face tot cu prezentarea aceleiaşi Evanghelii, ce întregeşte solia îngerului al treilea, care le cuprinde pe primele două solii îngereşti. Din acest motiv, parabola celor zece fecioare priveşte în mod deosebit numai mediul adventist!! Atunci, în baza acestui fapt, înseamnă că experienţa bisericii care va trăi chiar în timpul dinaintea celei de a doua veniri, trebuie să fie în mod indubitabil experienţa bisericii laodiceene sau experienţa tuturor credincioşilor adventişti, indiferent de numele lor!

Aici, în acest cadru adventist, trebuie să găsim cele două categorii de fecioare. "În parabolă, toate cele zece fecioare au ieşit în întâmpinarea mirelui. Toate aveau lămpi şi vase pentru untdelemn. Pentru un timp nu s-a observat nici o deosebire între ele. Tot aşa este şi cu Biserica ce trăieşte chiar înaintea revenirii Domnului Hristos. Toţi cunosc Sfintele Scripturi. Toţi au auzit solii despre apropiata revenire a Domnului Hristos şi plini de încredere aşteaptă arătarea Lui. Dar cum s-a ilustrat în parabolă, tot aşa stau lucrurile şi acum. Intervine un timp de aşteptare, credinţa este pusă la probă şi atunci când se aude strigarea: >Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare<, mulţi nu sunt gata. Ei nu au untdelemn în vasele lor şi în lămpile lor. Ei sunt lipsiţi de Duhul Sfânt." Parabolele Domnului Hristos, cap. În întâmpinarea Mirelui, par. 8.

Ce anume generează starea de încropeală sau starea laodiceană? Lipsa Evangheliei, a credinţei care lucrează prin dragostea dintâi, a neprihănirii lui Hristos şi a discernământului spiritual. Cine sunt cu adevărat laodiceenii, din cadrul bisericii care trăieşte chiar înaintea revenirii lui Isus? Fără îndoială, ei sunt fecioarele nechibzuite. "În parabolă, cele zece fecioare aveau candele, însă numai cinci dintre ele aveau uleiul de rezervă care menţine lămpile lor arzând. Aceasta reprezintă starea Bisericii. Fecioarele înţelepte şi cele nechibzuite au Biblia şi se bucură de toate mijloacele harului; însă mulţi nu apreciază faptul că ei trebuie să aibă ungerea cerească. Ei nu ţin seama de invitaţia: >Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară<. Matei 11,27-29... În parabola fecioarelor, cinci sunt reprezentate ca fiind înţelepte, iar cinci nechibzuite. Numele >fecioare nechibzuite< reprezintă caracterul acelora care nu au parte de lucrarea autentică a Duhului Sfânt săvârşită în inimă. Venirea lui Hristos nu transformă fecioarele nechibzuite în fecioare înţelepte... Starea bisericii reprezentată de fecioarele nechibzuite mai este numită şi starea laodiceană." The Review and Herald, 19 august 1890.

Unii poate vor conchide că Laodicea este alcătuită numai din fecioare neînţelepte, ca şi cum aşa ar vrea să spună ultima frază din declaraţia de mai sus. Dar acest lucru nu este adevărat, întrucât Hristos spune limpede că împărăţia lui Dumnezeu se aseamănă cu zece fecioare, nu cu cinci neînţelepte! Matei 25,1. Ceea ce de fapt spune fraza respectivă este faptul că laodiceanismul este caracteristica definitorie a fecioarelor nechibzuite. Noi ştim că în cadrul ultimei biserici, înainte de sigilare, vor exista laolaltă grâu şi neghină, peşti buni şi peşti răi. "Grâul şi neghina cresc împreună până la seceriş, adică până la încheierea istoriei lumii." Parabolele Domnului Hristos, cap. Neghina, ultimul paragraf.

Prin urmare, în biserica ultimelor zile se află împreună toate cele zece fecioare. Toate pretind că sunt creştine, că îl aşteaptă pe Isus, toate fac apel la Cuvântul lui Dumnezeu şi toate au un nume, susţinând prin aceasta că sunt creştine aşteptătoare şi, dacă ne raportăm la feluritele grupări din lumea adventistă, că fiecare dintre ele sunt adevărata biserică! "În noaptea istoriei acestui pământ, cele zece fecioare aşteaptă. Toate mărturisesc a fi creştine. Toate au o chemare, un nume, o candelă şi toate susţin că sunt în slujba lui Dumnezeu. În speranţă toate aşteaptã apariţia Domnului Hristos. Dar cinci din ele nu sunt pregătite. Aceste cinci fecioare vor fi luate prin surprindere, şi îngrozite vor rămâne în afara sălii de ospăţ." Parabolele Domnului Hristos, cap. În întâmpinarea Mirelui, par. 12.

Timpul de aşteptare a început o dată cu debutul judecăţii de cercetare, în 23 octombrie 1844. Este timpul pentru săvârşirea lucrării de curăţire a inimilor fecioarelor înţelepte, adică a acelora care intră prin credinţă în sanctuarul de sus, asta însemnând primirea şi trăirea Evangheliei soliei îngerului al treilea. Fecioarele nechibzuite au fost totdeauna majoritare în biserică; ele sunt acelea care l-au respins pe Mântuitorul şi l-au răstignit cu fiecare respingere de-a lungul timpului! Criza laodiceană este una reală şi periculoasă pentru cei ce se sprijină pe o nădejde falsă. Aceste fecioare neînţelepte cunosc toată teoria adevărului cuprinsă în solia îngerului al treilea, nu sunt ipocrite, căci au o credinţă curată, privind lucrurile din această perspectivă a cunoaşterii adevărului şi, apoi, fiind fecioare, devine clar că trebuie să facă parte din biserica ultimei generaţii, biserica lui Dumnezeu, pentru care El încă are simpatie, întrucât fecioara este simbol doar pentru biserica lui Dumnezeu! De aceea şi Isus aseamănă împărăţia Sa cu zece fecioare.

Pare puţin paradoxal că între fecioarele înţelepte Hristos le consideră fecioare şi pe celelalte nechibzuite. Dar sunt, deoarece credinţa lor se sprijină pe teoria adevărului, fiind modelată de această teorie, dar fără să le transfome inima! Ele nu se îmbată cu vinul Babilonului, chiar dacă au multe idei şi teorii greşite. Problema lor gravă este că slujirea lor degenerează în formalism, aceasta fiind chiar caracteristica pretinşilor creştini de astăzi. "Cei reprezentaţi prin fecioarele nechibzuite, nu sunt ipocriţi. Ei au consideraţie faţă de adevăr, l-au apărat şi l-au susţinut. Unii ca aceştia se simt atraşi către cei care cred adevărul, dar nu s-au supus cu totul lucrării Duhului Sfânt. Ei n-au căzut pe Stânca, Isus Hristos, şi n-au lăsat ca firea lor cea veche să fie sfărâmată. Această clasă de credincioşi sunt înfãţişaţi de asemenea prin auzitorii reprezentaţi prin pământul stâncos. Ei primesc foarte repede Cuvântul dar dau greş în asimilarea principiilor lui. Influenţa Cuvântului nu este durabilă Duhul lucrează asupra inimii omului, în măsura în care acesta doreşte şi consimte ca Duhul să sădească în el o natură nouă, dar cei reprezentaţi prin fecioarele neînţelepte au fost mulţumiţi cu o lucrare superficială. Ei nu cunosc pe Dumnezeu. N-au studiat caracterul Lui, n-au avut comuniunea cu El, deci ei nu cunosc, nu ştiu cum să se încreadă în El, cum să privească la El şi să trăiască. Slujirea lor înaintea lui Dumnezeu degenerează în formalism: >Stau înaintea ta ca popor al meu, ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc, căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă după poftele lor<. Ezechiel 33,31. Apostolul Pavel subliniază faptul că aceasta va fi caracteristica deosebită a acelora care vor trăi chiar înaintea revenirii Domnului Hristos. El spune că >în zilele din urmă vor veni vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine... iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea<. 2Timotei 3,1-5." Parabolele Domnului Hristos, cap. În întâmpinarea Mirelui, par. 9.

Potrivit acestui cuvânt al Inspiraţiei, şi fecioarele nechibzuite intră în categoria oamenilor care au doar o formă de evlavie, prin religia lor tăgăduind-i practic puterea!!! Din păcate, aceasta este realitatea. Aşadar, Laodicea înseamnă doar formalism, fariseism, este teoria adevărului lipsită de puterea Duhului Sfânt prin care Satana a produs orbirea fecioarelor nechibzuite, făcându-le să creadă că au tot ce le trebuie! Pilda celor zece fecioare scoate în evidenţă în mod grăitor fenomenul laodicean în mijlocul întregului adventism. Istoria soliei îngerului al treilea începe cu prima împlinire a acestei parabole, cu introducerea timpului de aşteptare, cu venirea lui Hristos la Tatăl, la nuntă, şi se va termina cu a doua şi ultima împlinire a parabolei celor zece fecioare, şi de data aceasta cu venirea literală, vizibilă a Domnului Hristos, tot în cadrul celor ce sunt şi se numesc aşteptători! De aceea, starea laodiceană este reflectată cel mai bine în parabola celor zece fecioare. În timp ce fecioarele înţelepte sunt născute din nou şi au intrat prin credinţă în sanctuarul ceresc participând împreună cu Isus la procesul lor de rafinare, fecioarele nechibzuite n-au căzut pe Stânca mântuirii, nu-l cunosc pe Dumnezeu şi nici caracterul Lui.