"Nu mai este cum a fost"

Până acum a fost întărit faptul că baza înţelegerii corecte pentru Daniel 11 se află în Daniel 10. Aici este descoperită lupta dintre puterile întunericului şi puterile luminii, dintre îngerii răi şi îngerii lui Dumnezeu, o luptă înverşunată care se dă pentru cucerirea minţii omeneşti, căci oamenii sunt singurul mijloc pe terenul de luptă prin care pot fi manifestate fie principiile Cerului, fie principiile împărăţiei lui Satana! Satana caută să manipuleze mintea omului, în timp ce Dumnezeu caută să câştige mintea omului apelând totdeauna la judecata lui sănătoasă, la partea morală bună a caracterului punându-l mereu în situaţia să decidă cu mintea întreagă, conştient fiind de toate motivele pentru care ar trebui să ia decizia respectivă. Satana doar orbeşte judecata omului, aţâţând mereu patimile, apucăturile şi simţămintele omului, astfel încât raţiunea lui să judece şi să decidă în baza propriilor capricii, înclinaţii şi interese personale egoiste. Şi-ntr-un caz şi-n celălalt omul este factorul care decide; deciziile şi alegerile sunt totdeauna ale lui. Atâta doar că natura omenească, prin păcat, a ajuns uşor de înduplecat să se comporte potrivit înclinaţiilor ei egoiste, iar Satana profită la maximum de acest lucru, mai ales că mintea omului se află, de la naştere şi până când are loc cu adevărat experienţa spirituală reală a naşterii din nou, în sclavia firii pământeşti, ce trebuie înţeleasă ca fiind puterea păcatului sau vrăjmăşia despre care vorbeşte apostolul Pavel în Romani 8.

Pentru a înţelege corect Daniel 11, nu ca pe o simplă istorie a unor evenimente petrecute la un moment dat în istorie, Dumnezeu ne descoperă adevărul că imperiile ce s-au perindat de-a lungul timpului au fost creaţia şi totodată instrumentele prin care Satana a lucrat pentru anihilarea poporului lui Dumnezeu. Dumnezeu a permis apariţia şi dezvoltarea acestor împărăţii politico-militare dându-le fiecăreia şansa de a împlini scopul Său! Din cauza neacultării permanente şi a apostaziei în cele din urmă a lui Israel, Dumnezeu a trebuit să îngăduie un alt curs al istoriei, curs modelat până astăzi de aceste imperii, de cultura, principiile, metodele, spiritul şi caracterul lor. Toate acestea se pot vedea şi astăzi în politica tuturor statelor lumii, într-o formă sau alta!!

Pentru că Dumnezeu intenţiona să descopere principiile neprihănirii Sale, descrise în legea Sa morală, legea celor zece porunci, printr-un popor neprihănit tuturor naţiunilor pământului, i-a promis lui Avraam că din el va forma acest popor, cu condiţia ascultării depline de Dumnezeu. Singura posibilitate pentru binecuvântarea întregii lumi trebuia sa fie un popor, o naţiune plină de neprihănire, lumină, curăţie şi sănătate prin care Hristos să poată descoperi caracterul lui Dumnezeu. În acest sens, poporul cu pricina ar fi trebuit să fie poporul evreu, sau toţi descendenţii lui Avraam, dar cu condiţia ascultării şi trăirii în neprihănire, potrivit principiilor Cerului. Acestui popor deosebit Dumnezeu i-a promis următoarele: "Domnul te va face să fii cap, nu coadă; întotdeauna vei fi sus, şi niciodată nu vei fi jos, dacă vei asculta de poruncile Domnului Dumnezeului tău pe care ţi le dau astăzi, dacă le vei păzi şi le vei împlini şi nu te vei abate nici la dreapta, nici la stânga de la toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să vă duceţi după alţi dumnezei şi să le slujiţi". Deuteronom 28,13.14.

Ca naţiune, iudeii trebuiau să se distingă faţă de toate naţiunile pământului prin respectarea legii lui Dumnezeu, ca nişte oameni sfinţi, neprihăniţi şi sănătoşi. Dumnezeu le-a promis că nici măcar bolile nu s-ar fi alipit de ei dacă ar fi trăit potrivit întregului adevăr descoperit de Dumnezeu pentru ei, adevăr ce trebuia făcut cunoscut tuturor oamenilor. "Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni; căci Eu sunt Domnul care te vindecă." Exod 15,26. În felul acesta, evreii ar fi devenit permanent cap şi întotdeauna ar fi fost sus, căci prin ei dorea Dumnezeu să vorbească lumii. Asta înseamnă că ei ar fi purtat încontinuu, până la venirea lui Hristos pe norii cerului, cununa împărătească, simbolul autorităţii dragostei şi ocrotirii lui Dumnezeu asupra lor.

Câtă vreme au acceptat conducerea lui Dumnezeu, poporul evreu s-a bucurat de teocraţie. Dar, a venit timpul când au cerut rege, ca să fie în rând cu celelalte naţiuni, cărora nu le descoperise frumuseţea caracterului neprihănit al lui Dumnezeu. Regii lor i-au condus în cele din urmă la apostazie şi ruină naţională, devenind captivi pentru nu mai puţin de şaptezeci de ani în Babilonia. Despre ultimul rege al lui Iuda, Dumnezeu a făcut următoarea profeţie: "Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: >La o parte cu mitra, jos cununa împărătească! Nu mai este cum a fost. Ce este plecat va fi înălţat, şi ce este înălţat va fi plecat! Voi da jos cununa, o voi da jos, o voi da jos. Dar lucrul acesta nu va avea loc decât la venirea Aceluia care are drept la ea şi în mâna căruia o voi încredinţa<". Ezechiel 21,26.27. Această profeţie conţine un mesaj foarte clar atât pentru Israel ca naţiune, cât şi pentru toate imperiile care s-au succedat unele după altele.

În primul rând, Dumnezeu declară că în Israel nu va mai fi niciodată rege. Or, din momentul rostirii acestei profeţii şi până la venirea lui Hristos pe norii cerului Israel nu a mai avut şi nici nu va mai avea vreodată rege. În al doilea rând, mesajul este mult mai adânc, Dumnezeu descoperind şi faptul că autoritatea dragostei şi ocrotirii Sale, simbolizată prin adevărata cunună împărătească, nu avea să se mai manifeste pe pământ niciodată printr-o naţiune sau printr-un popor deosebit, aşa cum a fost descoperită în mijlocul poporului evreu timp de aproape o mie de ani, cu alte cuvinte că nu va mai exista teocraţie, până la venirea lui Isus a doua oară!!!

Israel, ca naţiune a dat greş în împlinirea planului şi scopului lui Dumnezeu pentru oameni. În loc să ajungă cap, a ajuns coadă. Vezi Deuteronom 28,15-68. Autoritatea iubirii şi ocrotirii lui Dumnezeu a fost călcată în picioare, iar când Mesia a fost răstignit, Israel a arătat cel mai mare dispreţ faţă de Acela care a avut grijă de ei peste un mileniu! Apostazia şi ruina naţională a lui Israel a condus la ivirea şi dezvoltarea celor mai puternice imperii, simbolizate prin animale de pradă, semnul răutăţii lor. Cununa împărătească a lui Israel a trecut pe rând la fiecare dintre aceste imperii! Dumnezeu le-a oferit un timp de probă pentru a împlini planul Său pentru oameni. Ar fi dorit ca aceste imperii să ajungă ceea ce Israel nu a dorit să fie niciodată: imperii ale neprihăniri şi luminii prin care oamenii de pretutindeni să fie binecuvântaţi.

     "Cununa luată de la Israel a ajuns în mod succesiv la împărăţia Babilonului, Medo-Persiei, Greciei şi Romei...
     Fiecărei naţiuni care a intrat pe scena istoriei s-a permis să îşi ocupe locul pe pământ, ca să se poată vedea dacă va împlini scopul urmărit de >Străjerul sfânt<. Profeţia a dezvăluit înălţarea şi căderea marilor imperii ale pământului - Babilon, Medo-Persia, Grecia şi Roma. Istoria s-a repetat cu fiecare dintre acestea, ca şi cu naţiuni care aveau o putere mai mică. Fiecare a avut perioada sa de probă, fiecare a eşuat, gloria i s-a stins, puterea i-a secătuit, iar locul i-a fost luat de o alta." Educaţie, cap. Istoria şi profeţia, par. 25, 16.

Din păcate, nici una dintre aceste împărăţii nu a acceptat autoritatea iubirii lui Dumnezeu, adevărata cunună împărătească, singura care înalţă un popor pe culmile cele mai înalte. Fiecăruia dintre aceste imperii Dumnezeu i-a vorbit prin adevăraţii Săi copii. Daniel şi cei trei tineri au dezvăluit frumuseţea caracterului lui Dumnezeu în Babilon, înaintea împăratului şi a tuturor oficialilor curţii împărăteşti sau chiar pe câmpia Dura în văzul tuturor reprezentanţilor popoarelor care fuseseră invitaţi şi obligaţi să participe la închinarea publică înaintea statuii de aur în întregime; Cirus a fost profund impresionat de profeţiile făcute cu privire la el cu aproximativ o sută de ani înainte de a se naşte; Darius Medul l-a avut aproape pe Daniel, ca reprezentant al cerului; imperiul grec ca şi cel roman au avut de-a face de asemenea cu reprezentanţii nobili şi sfinţi ai lui Dumnezeu, prin care le-a fost descoperit caracterul lui Dumnezeu şi fidelitatea lor faţă de principiile neprihănirii.

Dar, nici unul dintre acest imperii nu a acceptat cununa împărătească a iubirii şi ocrotirii divine, nedorind să renunţe la sabie şi, deci, la război. Dumnezeu nu se mai putea exprima prin Israel, dar i-a rugat să trăiască frumos în Babilonia, să se roage pentru împăratul ei pentru ca astfel să ofere un exemplu frumos de purtare divină în mijlocul unor păgâni. Astfel le-a oferit ocazia babilonienilor să îl descopere pe Creatorul cerului şi al pământului în purtarea evreilor. Dacă evreii ar fi făcut acest lucru, atunci niciodată nu ar mai fi apărut imperiile următoare, fiindcă spiritul războiului se stinge sub cununa împărătească a iubirii divine!!

Însă, profeţia referitoare la această cunună este clară: avea să treacă de la un imperiu la altul, fără să fie acceptată, şi aşa va fi în continuare până când va veni Acela care are drept la ea şi în mâna căruia Dumnezeu i-o va încredinţa! Oamenii nu înţeleg că singura putere care îi face să fie în armonie unul cu altul şi cu Dumnezeu este puterea iubirii lui Dumnezeu, însăşi autoritatea dragostei, milei, bunătăţii şi ocrotirii Sale pe pământ!! Oricât ar căuta pacea şi oricât şi-ar dori-o omul, nu o va avea niciodată fără iubirea lui Dumnezeu în el şi pe pământ!!! De aceea, apostolul inspirat spune: "Hristos în voi, nădejdea slavei!"

Din nefericire, însă, toate aceste împărăţii pe care Dumnezeu le-ar fi dorit să fie ale luminii, au devenit instrumentele de lucru ale lui Satana, prin care a continuat războiul împotriva lui Dumnezeu. Conducătorii lor au devenit, sau au fost chiar de la început, lacomi, egoişti şi mândri, asuprind alte popoare şi chiar propriii cetăţeni ai împărăţiei. Din ocrotitori au devenit opresori orgolioşi şi cruzi. Nu au împlinit scopul lui Dumnezeu pentru că au respins singurul lucru care le-ar fi făcut cu adevărat mari: iubirea!!! Au ales sabia şi implicit războiul pentru a deveni măreţe doar pentru a se prăbuşi mai tare din vârful puterii lor! În profeţia referitoare la această cunună împărătească, ce nu avea să fie purtată de nici unul dintre imperii şi de nici un alt stat din epoca modernă, întrevedem imposibilitatea lui Dumnezeu, din cauza omului, de a-şi împlini planul de răspândire a luminii şi adevărului Evangheliei pe tot pământul printr-o naţiune!

Mai mult decât atât, ar trebui să înţelegem şi faptul că nici o organizaţie religioasă în care omul ajunge să deţină controlul, până la sfârşitul timpului, nu se va bucura de această cunună. Profeţia despre cele şapte biserici arată la modul cel mai lămurit că nici una nu a împlinit şi nu va împlini planul lui Dumnezeu de a pune sfârşit păcatului în inima tuturor credincioşilor şi de a aduce neprihănirea veşnică, singura în măsură să-l pogoare pe norii cerului pe Acela care ar fi trebuit să vină demult! Chiar dacă o biserică a început bine, a sfârşit totuşi rău fiindcă autoritatea iubirii, libertăţii şi ocrotirii divine a fost înlocuită cu autoritatea omului, subliniată de principiul sabiei; acelaşi principiu care se regăseşte şi care a caracterizat toate imperiile mondiale ce au abuzat de puterea de a guverna.

În schimb, adevărata biserică a lui Hristos, de-a lungul timpului, să zicem de la Daniel şi până la sfârşitul timpului, a fost întotdeauna biserica celor întâi născuţi, precum Daniel şi cei trei prieteni ai lui de la curtea Babilonului, care au acceptat iubirea şi ocrotirea divină, tocmai pentru că erau neprihăniţi şi aveau în ei mintea lui Dumnezeu!! Profeţia despre cunună nu are în vedere adevărata biserică, ci doar naţiunile şi chiar acele organizaţii religioase care au avut spiritul şi caracterul acestor împărăţii. Ele nu au fost demne de ea, dar adevărata biserică a neprihănirii, da. Iată ce ne spune Dumnezeu prin gura lui Gabriel: "În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte". Daniel 12,1.

"Poporul tău", îi spune Gabriel lui Daniel, făcând referire la ultima biserică, a celor 144.000. Or, distanţa în timp între Daniel şi acest popor este de mai bine de 2500 de ani; şi cu toate acestea Gabriel vorbeşte despre această biserică, despre acest popor formidabil ca fiind "poporul tău", al lui Daniel, adică poporul din care făcea parte însuşi Daniel - poporul sfinţilor neprihăniţi, a celor întâi născuţi prin care Dumnezeu a putut să-şi manifeste pe pământ în locuri diferite dragostea Sa care ne constrânge. Ideea pe care ne-o transmite în acest fel Dumnezeu este că poporul care poartă adevărata cunună împărătească, prin care se face posibilă venirea lui Hristos a doua oară, va fi poporul Daniel, adică poporul alcătuit din acei credincioşi care au caracterul pe care l-a dezvoltat şi Daniel în timpul vieţii sale în Babilonia.

Acest popor beneficiază tot timpul de ocrotirea lui Mihail-Hristos, fapt care face ca numele celor ce îl compun să se găsească în cartea vieţii. Aceasta este dovada cea mai clară care atestă că ei se bucură de cununa împărătească, de iubirea şi ocrotirea lui Dumnezeu în vieţile lor, pentru că acestea sunt asemenea vieţii şi caracterului Mântuitorului. Profeţia din Daniel 11 este o mărturie fără echivoc cu privire la "ce are să se întâmple poporului tău în vremurile de apoi", Daniel 10,14. Cu toate că în interiorul profeţiei aproape că lipseşte prezenţa şi descrierea acestui popor, totuşi ea vizează războiul Armaghedon dintre Satana şi Hristos prin intermediul marilor imperii mondiale, inclusiv papalitatea, toate îndreptate împotriva nimicirii, dacă se putea, adevăratului popor al lui Dumnezeu de pe pământ!!

Profeţia nu este despre poporul evreu, ci despre această luptă titanică al cărei sfârşit va fi adus de "poporul Daniel", adevărata biserică din zilele din urmă, care va avea atitudinea, spiritul şi caracterul lui Daniel, toate reflectând slava neprihănirii lui Hristos şi prezenţa Duhului Sfânt! Poporul Daniel sau al lui Daniel este Israelul spiritual, biserica clădită pe Stânca mântuirii, singura care a acceptat autoritatea iubirii şi ocrotirii divine asupra ei, ceea ce face ca modul ei de manifestare să fie precum modul de manifestare al lui Isus când a fost întrupat pe acest pământ. Fiindcă Israel ca naţiune apostaziase, prevestind dezastrul ei şi îndepărtarea ca popor favorizat, Dumnezeu îi înfăţişează lui Daniel întreaga istorie a marii lupte, din timpul Imperiului Persan şi până la venirea lui Hristos a doua oară, ţinta finală fiind descoperirea biruinţei adevăratului Israel la sfârşitul istoriei pământului nostru.

Daniel este ajutat să înţeleagă că Dumnezeu nu va mai putea folosi nici o naţiune ca popor favorizat pentru a răspândi lumina Evangheliei, pentru că toate naţiunile care au dorit sceptrul puterii au căutat mai degrabă gloria trecătoare şi nu adevărata autoritate a iubirii şi ocrotirii divine ce decurge din puterea de a guverna, atunci când principiile guvernării sunt principiile luminii şi adevărului lui Dumnezeu, aşa cum se regăsesc ele în marea lege a iubirii divine. Din cauza acestui fapt, biserica celor întâi născuţi, de pretutindeni, din orice timp şi orice loc, a avut de suferit mai cu seamă în epoca de mare întuneric spiritual când papalitatea guverna lumea ca un despot, nu ca Dumnezeu!!

Când lucrurile deveniseră evidente că nici biserica apostolică nu va încheia lucrarea lui Dumnezeu în neprihănire, făcând posibilă revenirea lui Hristos chiar în zilele ei, atunci Isus a fost nevoit să desigileze cartea lui Daniel şi să ofere detalii suplimentare şi chiar să întregească marea profeţie a celor 2300 de ani şi a profeţiei din Daniel 11! "Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte scrisă pe dinăuntru şi pe din afară, pecetluită cu şapte peceţi. Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: >Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?< Şi nu se găsea nimeni, nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea. Şi am plâns mult pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea. Şi unul din bătrâni mi-a zis: >Nu plânge; iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei<." Apocalipsa 5,1-5.

Atât Daniel cât şi Ioan cel iubit sunt păstraţi în viaţă în mod providenţial pentru a ni se descoperi prin ei mai întâi eşecul bisericii iudaice, a cărei apostazie şi captivitate babiloniană parcă prevesteau mai departe răstignirea lui Mesia şi pierderea tuturor favorurilor divine, şi apoi eşecul bisericii apostolice, care devine papalitatea! Profeţiile lui Daniel încep cu marile imperii mondiale ce aveau să se succeadă unul după altul până la nimicirea lor de către piatra, simbolul împărăţiei lui Hristos, care se prăvăleşte asupra lor. Cartea lui Ioan, Apocalipsa, începe cu descrierea celor şapte biserici antice prin care se arată cursul sau istoria bisericii lui Dumnezeu ce se dezvoltă în organizaţii religioase până la sfârşitul timpului, când iese la iveală adevărata biserică triumfătoare, cei 144.000, plini de autoritatea iubirii divine, iubire care se manifestă şi prin marea avertizare mondială adresată Babilonului spiritual, adică exact acelor biserici şi naţiuni care nu au dorit în viaţa membrilor şi cetăţenilor lor iubirea salvatoare a lui Hristos!

Cartea lui Daniel ne prezintă lupta imperiilor pentru supremaţie, în lipsa adevăratei biserici pline de neprihănirea lui Hristos prin care Dumnezeu să poată opri răul, iar Apocalipsa ne prezintă apostazia bisericii şi unirea între ceea ce ajunge biserica, organizaţie religioasă, şi stat! Babilonul cel mare, de la sfârşitul timpului, reprezintă tabloul a ceea ce va fi ajuns biserica apostaziată şi statul în final!!! Papalitatea este imaginea perfectă a ceea ce poate ajunge amalgamul dintre puterea ecleziastică şi puterea politică a statului. În cadrul papalităţii se întâlnesc deopotrivă toate aspiraţiile, întreg caracterul şi spiritul tuturor marilor imperii mondiale, care unite cu religia apostată, conduc la cel mai hidos monstru care poate fi gândit şi creat vreodată pe pământ. Acesta este semnul împărăţiei satanice.

Pe de altă parte, cartea lui Daniel ne prezintă puterea de care este caracterizată adevărata biserică neprihănită: Evanghelia şi cumpătarea!! Primul capitol ne introduce în atmosfera biruinţei adevăratei biserici, prin cumpătare, împotriva Babilonului imperial. Cumpătarea este indiciul forte care descoperă cum trebuie să fie pregătite pentru lupta cea mare fecioarele înţelepte, la sfârşitul timpului!!! Al doilea capitol prefaţează şi este totodată temelia restului profeţiilor din capitolele profetice ale cărţii lui Daniel. Marea profeţie din Daniel 2 este de fapt baza întregului sistem profetic, a tuturor profeţiilor din Daniel şi Apocalipsa!! Daniel 3 ne descoperă cum Dumnezeu oferă timp de probă marilor imperii, începând cu Imperiul babilonian. Aici învăţăm lecţii de o rară frumuseţe, dintre care am să punctez doar una singură, pentru a fi în ton cu tot ce am scris. În acest capitol este dezvăluit faptul că Dumnezeu oferă stăpânire lui Nebucadneţar, aşa cum o oferă de altminteri restului conducătorilor lumii până astăzi, o stăpânire a cărei autoritate nu include însă conştiinţele supuşilor!! Prin acest adevăr este subliniat principiul potrivit căruia toţi domnitorii lumii nu pot şi nu au voie să impună închinarea sub nici o formă, niciodată şi în nici o împrejurare.

Trebuie să reţinem că acela care primeşte autoritatea iubirii şi ocrotirii divine în viaţa lui, în calitate de conducător, va respecta întotdeauna libertatea conştiinţei şi a închinării supuşilor săi!!! De ce? Pentru că el însuşi este un supus conştient şi înţelept al Cerului! În Daniel 4 ne este înfăţişată adevărata imagine, adevărata reprezentare, prin simbolul unui copac, a adevăratului obiectiv al guvernării naţionale. Aici este descoperit adevăratul caracter al guvernării care împlineşte scopul lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, toţi stăpânitorii lumii sunt invitaţi să recunoască faptul că toată puterea lor le este dată de către Cer, prin voinţă divină!! Dar, această putere nu trebuie să devină niciodată o oportunitate pentru înălţarea de sine, pentru mândrie şi fală, aşa cum din nefericire avea să se întâmple cu Nebucadneţar.

Daniel 5 ne descoperă altă realitate cutremurătoare, şi anume că puterea pusă în mâinile conducătorilor pământeşti este exclusiv pentru a sluji supuşilor lor. Aici se găseşte adevărata tărie a unei conduceri pământeşti care ştie cum să folosească puterea dăruită de Cer. Puterea şi poziţia nu trebuie folosite niciodată pentru satisfacerea intereselor personale egoiste sau pentru mulţumirea de sine. Iar în sfârşit Daniel 6 ne arată că guvernele lumii, conducerile pământeşti, nu au nicicum dreptul de a-şi folosi autoritatea pentru a interzice închinarea.

De fiecare dată, în toate aceste episoade zugrăvite în primele şase capitole din cartea lui Daniel, biserica adevărată a lui Hristos, reprezentată prin Daniel şi prietenii săi, iese învingătoare în lupta cu Babilonul timpului lor. Acest fapt descoperă un adevăr neîndoios, şi anume că biserica celor 144.000 va fi tot la fel de biruitoare asupra Babilonului cel mare, asemenea acestor evrei magnifici!

Interesul lui Dumnezeu este acela de a ne îndrepta mintea spre a înţelege cum marile imperii mondiale nu au împlinit scopul lui Dumnezeu deoarece au ajuns unelte de nimicire prin care a lucrat Satana. Este arătat că fără dragostea lui Dumnezeu nici un monarh, nici un stat şi nici un individ nu pot împlini voia lui Dumnezeu pe pământ. Daniel 11 este o mărturie în acest sens şi va constitui subiectul nostru în studiile următoare.

     "Istoria naţiunilor ne vorbeşte - naţiuni care au ocupat, una după alta, spaţiul şi timpul ce le-au fost acordate şi care au dat în mod inconştient mărturie despre adevărul a cărui semnificaţie nici ele nu o cunoşteau. Dumnezeu a oferit un loc în marele Său plan fiecărei naţiuni şi fiecărui ins din zilele de acum. Corectitudinea oamenilor şi naţiunilor de astăzi este măsurată cu firul cu plumb aflat în mâna Celui care nu greşeşte niciodată. Toţi îşi hotărăsc destinul prin propria lor alegere, iar Dumnezeu domneşte peste toţi pentru împlinirea scopurilor Sale...
     Din înălţarea şi prăbuşirea naţiunilor, aşa cum este descoperit în mod lămurit în paginile Sfintelor Scripturi, ei au nevoie să înveţe cât de lipsită de valoare este doar slava exterioară şi cea lumească. Babilonul, cu toată puterea şi splendoarea lui, pe care lumea nu le-a mai văzut niciodată de atunci - putere şi splendoare ce le păreau stabile şi durabile oamenilor din zilele acelea -, cum s-a stins cu desăvârşire! A pierit >ca floarea ierbii<. Aşa piere tot ceea ce nu îl are pe Dumnezeu ca temelie. Nu poate rezista decât ceea ce este întreţesut cu ţelul Său şi îi exprimă caracterul. Principiile Sale sunt singurele lucruri statornice pe care le cunoaşte lumea noastră.

     Învăţarea acestor mari adevăruri le este necesară celor vârstnici şi celor tineri. Avem nevoie să studiem împlinirea scopului lui Dumnezeu în istoria naţiunilor şi în descoperirile privitoare la lucrurile care se vor întâmpla, aceasta pentru a putea evalua la adevărata lor valoare lucrurile văzute şi cele nevăzute; pentru a putea învăţa care este adevăratul ţel al vieţii; pentru ca, privind lucrurile vremelnice în lumina veşniciei să le putem găsi utilizarea cea mai nobilă şi cea cu adevărat potrivită lor. Astfel, învăţând aici principiile Împărăţiei Sale şi devenind supuşii şi cetăţenii ei, să putem fi pregătiţi la venirea Sa să intrăm împreună cu El în stăpânirea ei." Educaţie, cap. Istoria şi profeţia, par. 21 şi paragrafele al treilea şi al patrulea de la sfârşit.