Daniel 11,1-4

     "Profeţia din Daniel 11 aproape şi-a ajuns împlinirea completă. O bună parte din istorie, care a împlinit această profeţie, se va repeta." Letter 103, 1904.

Această profeţie ce acoperă un timp foarte îndelungat este o descoperire din partea îngerului Gabriel pentru Daniel în "anul al treilea al lui Cirus, împăratul Persiei". Regele persan Cirus cel Mare a cucerit Babilonul în anul 538 î.Hr. Doi ani mai târziu, după moartea lui Darius Medul, în anul 536 î.Hr., Cirus este încoronat rege al marelui imperiu persan. Acesta este totodată şi anul care corespunde cu sfârşitul celor şaptezeci de ani de robie sau de exil pentru evrei în Babilonia, când Cirus emite decretul de eliberare a acestora prin care li se permitea să se întoarcă acasă pentru a-şi rezidi templul şi cetatea! Vezi Ezra 1. Cu această ocazie s-au întors în Palestina aproximativ 50.000 de evrei sub conducerea lui Zorobabel şi Iosua. Doi ani mai târziu, în 534 î.Hr. evreii pun piatra de temelie a templului şi încep restaurarea acestuia. Acesta este anul care corespunde cu "anul al treilea al lui Cirus, împăratul Persiei", când lui Daniel i se face cunoscut viitorul poporului său, care am văzut că este adevărata biserică spirituală, Israelul spiritual şi nu biserica iudaică.

Profetul Daniel este foarte precis în anumite detalii ce nu trebuie să ne scape. Printre altele, el spune astfel: "Cuvântul acesta, care este adevărat, vesteşte o mare nenorocire. El a fost cu luare aminte la cuvântul acesta şi a priceput vedenia." Daniel 10,1. "Cuvântul acesta" are sens doar dacă îl punem laolaltă cu "vedenia". Prima expresie reprezintă o descoperire a acelei părţi a vedeniei despre care Daniel spunea: "Eu, Daniel, am stat leşinat şi bolnav mai multe zile; apoi m-am sculat şi mi-am văzut de treburile împăratului. Eram uimit de vedenia aceasta, şi nimeni nu ştia." Daniel 8,27. Profeţia din Daniel 11 nu este o viziune cu simboluri, ci este explicaţia amplei viziuni oferită lui Daniel şi descrisă în capitolele al şaptelea şi al optulea al cărţii sale, dar mai cu seamă în cel de-al optulea capitol al cărţii sale. De fapt, reprezintă o amplă explicaţie cu privire la ce urma să se întâmple poporului lui Dumnezeu până la venirea lui Hristos.

Problema cea mai acută, care i-a provocat multă suferinţă lui Daniel, stând bolnav şi leşinat mai multe zile, în legătură cu vedenia din Daniel 8, este acea parte a viziunii referitoare la călcarea în picioare a sanctuarului şi a oştirii lui. "Am auzit pe un sfânt vorbind; şi un alt sfânt a întrebat pe cel ce vorbea: >În câtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urâciunea pustiirii? Până când va fi călcat în picioare Sfântul Locaş şi oştirea?< Şi el mi-a zis: >Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţat!<" Daniel 8,13.14. Această parte a viziunii căuta s-o priceapă Daniel. "Pe când eu, Daniel, aveam vedenia aceasta şi căutam s-o pricep, iată că înaintea mea stătea cineva care avea înfăţişarea unui om. Şi am auzit un glas de om în mijlocul râului Ulai, care a strigat şi a zis: >Gabriele, tâlcuieşte-i vedenia aceasta<." Daniel 8,15.16.

Aşadar, Daniel nu a înţeles partea viziunii referitoare la curăţirea sanctuarului şi la călcarea în picioare a oştirii acestuia sau altfel spus a poporului lui Dumnezeu. Din această pricină, Gabriel este trimis înapoi la Daniel pentru a-l învăţa şi a discuta cu el despre cele 2300 de zile profetice. "El m-a învăţat, a stat de vorbă cu mine şi mi-a zis: >Daniele, am venit acum să-ţi luminez mintea. Când ai început tu să te rogi, a ieşit cuvântul, şi eu vin să ţi-l vestesc; căci tu eşti preaiubit şi scump. Ia aminte, dar, la cuvântul acesta şi înţelege vedenia!<" Daniel 9,22.23. Aceasta este vedenia despre care Daniel spune: "El a fost cu luare aminte la cuvântul acesta şi a priceput vedenia". Daniel 10.1. Cu alte cuvinte, Dumnezeu doreşte să ne ajute să înţelegem că Daniel a priceput vedenia referitoare la curăţirea sanctuarului sau templului ceresc, cât şi ceea ce avea să se întâmple lui Mesia şi poporului evreu, după răstignirea Lui.

Dar, mai rămânea o parte a viziunii din Daniel 8 pe care Gabriel trebuia să o explice lui Daniel. Această parte este în legătură cu călcarea în picioare a oştirii sanctuarului sau a poporului lui Dumnezeu!!! Gabriel i-a explicat când încep cei 2300 de ani, ce durată de timp fusese alocată naţiunii iudaice în cadrul acestei mari perioade de timp, dar nu i-a spus nimic în legătură cu ce urma să se întâmple poporului spiritual al lui Dumnezeu până la sfârşitul timpului!! I-a vorbit strict despre curăţirea sanctuarului, dar nu şi despre care va fi finalul sau sfârşitul poporului lui Dumnezeu. Încă o dată, aceste cuvinte vin în sprijinul celor afirmate: "În câtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urâciunea pustiirii? Până când va fi călcat în picioare Sfântul Locaş şi oştirea?" Daniel 8,13. Dacă urmărim cu atenţie viziunea profetică din Daniel 8 şi explicaţia ei în Daniel 9, vom observa că nu găsim răspunsul cu privire la triumful poporului lui Dumnezeu. Se spune cât timp vor fi călcate în picioare oştirea şi templul, dar nu şi ce se întâmplă după aceea!

Ei bine, Daniel 11 nu este altceva decât descoperirea acestei părţi a viziunii din Daniel 8 referitoare la călcarea în picioare a poporului lui Dumnezeu şi mai cu seamă a triumfului final al acestui popor în zilele din urmă!! Gabriel nu îşi propune să-i vorbească lui Daniel în termeni generali cu privire la oştirea sanctuarului, ci îi oferă amănunte şi detalii despre care istoria avea să le confirmă cu prisosinţă! În descrierea sa, el doreşte să surprindă cum au abuzat conducătorii marilor imperii şi ai papalităţii de puterea pe care au avut-o de a guverna peste supuşii lor şi peste sufletele lor, aşa cum ajunsese să creadă şi să procedeze papalitatea! Poporul lui Dumnezeu este prins la mijloc, timp de peste două mii de ani, fiind asuprit când de unii, când de alţii care se succedau la putere.

Gabriel face puţină istorie, chiar cu detalii impresionante, tocmai pentru ca noi, cei de astăzi, să înţelegem principiul fundamental în interpretarea profeţiei, şi anume faptul că istoria trecutului se repetă cu siguranţă în viitor, tocmai în zilele pe care le trăim astăzi!! "O bună parte din istorie, care a împlinit această profeţie, se va repeta". Aşa am început studiul acesta, fiindcă aici se află principiul după care trebuie să înţelegem profeţia biblică. Ceea ce s-a întâmplat în trecut, aidoma se va întâmpla şi în viitor. Principiile care au stat la baza frământărilor şi luptelor în trecut, cu scopul anihilării adevăratei biserici a lui Dumnezeu, vor fi aceleaşi principii care vor sta la temelia metodelor şi acţiunilor întreprinse de icoana fiarei şi papalitate în zilele acestea!!!

Daniel este cu luare aminte la cuvântul pe care Gabriel urma să i-l facă cunoscut, întrucât acest cuvânt nu era altceva decât explicaţia în detaliu a călcării în picioare a oştirii sau a poporului lui Dumnezeu, din timpul Imperiului Persan şi până la a doua venire a lui Hristos! Înainte da a intra în istoria detaliată a ridicării şi prăbuşirii împărăţiilor pământeşti şi a conducătorilor lor, prin care Satana a căutat distrugerea copiilor dragi ai lui Dumnezeu, este bine să amintesc un detaliu foarte important legat de îngerul Gabriel. Am învăţat deja că îngerul Gabriel este Moise. El s-a calificat să ocupe chiar poziţia lui Lucifer în cer, fiind unul dintre cei patru heruvimi ocrotitori. 

El apare ca Gabriel pentru prima oară în cartea lui Daniel, la aproximativ o mie de ani după învierea şi înălţarea sa la cer de către Isus. În acest răstimp se califică în cer pentru responsabilităţile care decurg din poziţia de prim-heruvim ocrotitor. Printre altele, este cel mai capabil să vină în sprijinul profeţilor oferind interpretarea corectă a simbolurilor ce definesc respectivele profeţii. Tot el este acela care vine în sprijinul lui Ioan pe insula Patmos. Asta arată către legătura strânsă dintre cele două cărţi profetice ale Vechiului şi Noului Testament, şi totodată către continuitatea liniei profetice, Apocalipsa întregind frumuseţea desăvârşită a cărţii lui Daniel.

Înainte de moartea sa, Hristos îi oferă lui Moise o viziune referitoare la ţara promisă. "Moise s-a suit din câmpia Moabului pe muntele Nebo, pe vârful muntelui Pisga, în faţa Ierihonului. Şi Domnul i-a arătat toată ţara..." Deuteronom 34,1. Adevărul este că Dumnezeu i-a arătat lui Moise nu numai ţara promisă, ci tot ce avea să se întâmple cu naţiunea iudaică, i-a arătat cum avea să fie răstignit Mesia tocmai de către poporul evreu, cum avea să sufere adevărata biserică în timpul domniei crude a papalităţii, precum şi triumful final al poporului lui Dumnezeu, cei 144.000, exact al acelui popor despre care Moise-Gabriel îi spune lui Daniel: "Acum vin să-ţi fac cunoscut ce are să se întâmple poporului tău în vremurile de apoi, căci vedenia este cu privire tot la acele vremuri îndepărtate." Daniel 10,14.

Cu alte cuvinte, viziunea pe care Moise o primeşte pe muntele Nebo va deveni peste timp profeţiile din cartea lui Daniel, cu mult mai multe detalii desigur, şi mai cu seamă explicaţia detaliată a viziunii din Daniel 8 cu privire la călcarea în picioare a sfântului locaş ceresc dar şi a poporului lui Dumnezeu, aşa cum o găsim în Daniel 11!!

     "În acest timp, înaintea lui se desfăşura panorama ţării făgăduite...
     Moise a văzut cum Israel s-a aşezat în Canaan, cum fiecare seminţie a ajuns să locuiască în teritoriul ei. Privind mai departe la cele ce se vor petrece cu ei după aşezarea în ţara făgăduinţei, i-a fost înfăţişată lunga şi trista istorie a apostaziei şi a pedepsei lor...
     I-a fost îngăduit să privească în veacurile viitoare şi să vadă întâia venire a Mântuitorului...
     L-a privit pe Mântuitorul până în Ghetsimani şi a văzut chinul Lui sufletesc din grădină, vânzarea, batjocura şi chinul, apoi răstignirea pe cruce... L-a văzut cum zăcea în mormântul cel nou al lui Iosif. Întunericul deznădejdii fără de sfârşit părea că înconjoară lumea. Dar, privind din nou, L-a văzut ieşind biruitor şi înălţându-se la cer însoţit de îngerii adoratori, luând cu Sine o mulţime de captivi. El a văzut cum se deschid porţile strălucitoare pentru a-l primi şi cum oastea cerului îşi salută cu cântări de biruinţă Conducătorul. Tot atunci i s-a descoperit că el însuşi trebuia să fie unul dintre cei care îl însoţeau pe Mântuitorul şi-i deschideau porţile veşnice. În timp ce privea la această scenă, faţa lui se lumină de o lumină sfântă...
     Moise i-a văzut pe ucenicii Domnului Hristos mergând pentru a duce lumii Evanghelia. A văzut cum poporul Israel, >după carne<, nu era în stare să răspundă la înalta chemare pe care Dumnezeu i-o adresase; în necredinţa lor, izraeliţii au dat greş în a deveni lumina lumii. Chiar dacă au lepădat bunătatea lui Dumnezeu şi nu mai meritau binecuvântările Lui ca popor ales, Dumnezeu tot nu lepădase sămânţa lui Avraam; planurile măreţe pe care El dorise să le îndeplinească prin Israel trebuia să fie realizate. Toţi aceia care ajung prin Domnul Hristos copii ai credinţei sunt socotiţi sămânţa lui Avraam; ei trebuie să ajungă moştenitori ai făgăduinţelor legământului; ca şi Avraam, ei sunt chemaţi să păzească şi să facă cunoscut omenirii Legea lui Dumnezeu şi Evanghelia Fiului Său...
     O altă scenă se desfăşură apoi înaintea lui. I se arătase mai înainte cum Satana i-a ispitit pe iudei să-l lepede pe Domnul Hristos, în timp ce mărturiseau că onorează Legea Tatălui Său. De astă dată a văzut lumea creştină într-o altă rătăcire asemănătoare, deoarece oamenii ziceau că îl primesc pe Domnul Hristos, dar lepădau Legea lui Dumnezeu... El a văzut a doua venire a Domnului Hristos în mărire, învierea drepţilor pentru viaţă veşnică şi preschimbarea sfinţilor vii, fără a gusta moartea, şi înălţarea lor în cântece de bucurie către Cetatea lui Dumnezeu...
     Încă o scenă s-a înfăţişat privirii lui - aceea a pământului eliberat de blestem, mai plăcut decât minunata ţară făgăduită care i se arătase cu puţin timp înainte. Acolo nu mai este păcat şi moartea nu mai poate străbate. Acolo îşi găsesc cei mântuiţi patria lor cea veşnică. Cu o bucurie ce nu poate fi redată în cuvinte, Moise priveşte la scena aceea - realizarea unei eliberări mai minunate decât şi-ar fi putut imagina, având cele mai îndrăzneţe nădejdi. După ce şi-a sfârşit peregrinajul pământesc, Israelul lui Dumnezeu şi-a aşezat sălaşul în patria făgăduită." Patriarhi şi profeţi, cap. Moartea lui Moise, par. 10-16.

Aşadar, să purcedem la înţelegerea evenimentelor profetice descrise în Daniel 11. Vom studia verset cu verset pentru a înţelege cât mai bine firul evenimentelor.

1. "În anul dintâi al lui Darius, medul, eram şi eu la el, ca să-l ajut şi să-l sprijin. 

Versetul întâi este practic o continuare a versetului 21 al cap. 10 din cartea lui Daniel. De aceea, cel care vorbeşte este îngerul Gabriel. Cu alte cuvinte, Gabriel era acela care slujea împăratului Darius în timpul domniei acestuia, ajutându-l şi sprijinindu-l în treburile împărăţiei. Primul an de domnie al lui Darius este 538 î.Hr. De reţinut faptul că acest capitol, al unsprezecelea, al cărţii lui Daniel este scris în timpul domniei lui Cirus Persanul sau Cirus cel Mare. (Vezi Daniel 10,1).

2. Acum, îţi voi face cunoscut adevărul: Iată că vor mai fi încă trei împăraţi în Persia. Cel de al patrulea va strânge mai multă bogăţie decât toţi ceilalţi; şi când se va simţi puternic prin bogăţiile lui, va răscula totul împotriva împărăţiei Greciei.

După Cirus cel Mare, în Persia urmau să mai fie încă trei împăraţi, conform profeţiei, dintre care ultimul avea să strângă "mai multă bogăţie decât toţi ceilalţi". Cirus avea să moară în anul 529 î.Hr. Iar următorii suverani care l-au succedat au fost:

     - Cambise al II-lea, fiul lui Cirus cel Mare. A domnit între anii 529-522 î.Hr.

     - Falsul Smerdis. Nu se cunoaşte anul naşterii sale, însă a murit în jurul anului 522 î.Hr. Falsul Smerdis, care se dădea drept Smerdis, fratele lui Cambise al II-lea şi deci unul din fiii lui Cirus cel Mare, nu era de fapt decât un mag, magul Gautama. O dată cu asasinarea lui Smerdis sau Bardiya în persana veche, de chiar fratele său, Cambise al II-lea (înainte sau în timpul campaniei acestuia în Egipt), magul Gautama a uzurpat puterea în Persia în martie 522 î.Hr., în timp ce Cambise se afla în ţara faraonilor. El avea să se dea vreme de aproximativ 7 luni drept Smerdis, fratele lui Cambise. (În Ezra 4,7 îl întâlnim sub numele de Artaxerxe. Nu trebuie sa îl confundăm cu Artaxerxe Longimanus, fiul lui Xerxe I, cel care a emis decretul de începere a rezidirii templului iudaic în 457 î.Hr. Vezi Ezra 7). De aici şi numele de Falsul Smerdis. În realitate, magul Gautama făcea parte din tagma preoţilor, iar pentru ca imperiul să nu afle cine este, a fost silit să se izoleze în interiorul palatului său de unde-şi trimitea ordinele prin magii şi preoţii săi. El avea să fie asasinat de către Darius I sau Darius Histaspe cu sprijinul marii nobilimi.

     - Darius Histaspe, care a trăit între anii 550-486 î.Hr. El a fost suveran persan între anii 522-486. El este acela care a bătut triburile tracice şi getice, şi este recunoscut de asemenea pentru războaiele crâncene pe care le-a dus împotriva sciţilor.

     - Xerxe I, care a trăit între anii 519-465 î.Hr. El l-a urmat la tron pe Darius I, tatăl său, şi a domnit între anii 486-465 î.Hr. Numele său pe evreieşte este Ahaşveroş, el fiind unul dintre personajele centrale ale cărţii biblice Estera, împăratul care avea să o ia de soţie chiar pe Estera. (Vezi de asemenea şi Ezra 4,6). Acest împărat, conform profeţiei a strâns "mai multă bogăţie decât toţi ceilalţi". Se pare că bogăţia lui era fabuloasă, dacă ţinem cont de cele consemnate în Estera 1,1-10. El face mari pregătiri pentru marea campanie împotriva Greciei. În fruntea unei armate impresionante părăseşte în aprilie 481 Susa, iernează la Sardes, Lidia, şi trece pe un pod de vase, în iunie 480, Helespontul. Ajunge, după ce traversează Tracia şi Tesalia, în Atena pe care o incendiază cucerind-o. Cu toate acestea avea să fie înfrânt de către flota grecească în lupta de la Salamina, septembrie 480. Desigur, au mai urmat şi alţi monarhi dar nu sunt pomeniţi de profeţie.

3. Dar se va ridica un împărat viteaz, care va stăpâni cu o mare putere şi va face ce va voi.

Împăratul cel viteaz nu poate fi nimeni altcineva decât Alexandru Macedon sau Alexandru cel Mare. El a trăit între anii 356-323 î.Hr., iar rege al Macedoniei a fost între anii 336-323 î.Hr. A îngenuncheat Imperiul Medo-Persan înfrângând definitiv pe Darius al III-lea în două mari lupte, la Issos şi Gaugamela. Expresia "va face ce va voi" descoperă caracterul acestui om, străin cu totul de Dumnezeul cerului. Astfel de conducători care fac ce voiesc, niciodată nu îşi pun inima să împlinească voia lui Dumnezeu. Şi asta pentru că se consideră ei înşişi zei. Ei nu împlinesc niciodată planul lui Dumnezeu ajungând o pacoste pentru lume, lăsând în urmă o influenţă catastrofală. 

4. Şi cum se va întări, aşa se va şi sfărâma împărăţia lui şi va fi împărţită în cele patru vânturi ale cerurilor, dar nu între urmaşii lui, şi nici nu va fi tot atât de puternică pe cât era sub el, căci va fi făcută bucăţele şi va trece la alţii, afară de aceştia. 

Versetul ne vorbeşte, evident, de imperiul macedonean care avea să se destrame după moartea lui Alexandru Macedon. După destrămarea marelui imperiu, Alexandru nu a avut un urmaş care să ia în mâini puterea. Fiul său născut după moartea sa avea să fie ucis, împreună cu fratele, mama şi soţia sa Roxana de către Casandru, cel mai înverşunat oponent al familiei lui Alexandru. Cei patru generali ai săi Casandru, Lisimah, Seleucus şi Ptolemeu, după ce coalizează împotriva lui Antigonos, diadohul apărător al ideii de unitate a imperiului macedonean, îşi împart imperiul între ei. Astfel, "… împărăţia lui…va fi împărţită în cele patru vânturi ale cerurilor". (Vezi şi Daniel 7,6 şi 8,8.22).