Adevărata filozofie a istoriei

Biblia, în ansamblul ei, este singura carte de pe pământ care prezintă adevărata filozofie a istoriei. Dacă dorim să înţelegem adevărata noastră istorie, fără falsuri sau informaţii eronate, atunci Biblia ne-o oferă din plin şi în modul cel mai realist posibil. "Biblia este cea mai veche şi cea mai amplă sursă istorică pe care o au oamenii. Ea a venit direct de la izvorul adevărului veşnic şi, de-a lungul veacurilor, o mână divină i-a păstrat puritatea. Ea luminează trecutul îndepărtat, trecut pe care cercetarea omenească încearcă în zadar să-l pătrundă. Numai în Cuvântul lui Dumnezeu privim puterea care a aşezat temeliile pământului şi a întins cerurile. Numai aici descoperim un raport autentic al originii naţiunilor. Numai aici ne este dată istoria neamului nostru omenesc, neîntinată de mândria sau prejudecăţile omeneşti." Educaţie, cap. Istoria şi profeţia, par. 1.

Ca oameni, învăţăm să privim desfăşurarea lucrurilor care au marcat toată istoria umană doar din perspectivă omenească. Dar, Biblia ne oferă adevărata perspectivă a modului cum trebuie privită şi învăţată istoria. Dincolo de toate acţiunile omeneşti, de toate luptele şi războaiele care au avut loc, dincolo de mâna omenească se află o mână divină care dirijează totul în lumea şi în Universul creat. Desigur, nu Dumnezeu a creat şi gândit războiul, ci acela care a gândit că poate să fie ca Dumnezeu: Lucifer, heruvimul ocrotitor sau prinţul întunericului! Existenţa umană se învârte în jurul războiului îndreptat împotriva lui Dumnezeu. Ne naştem pur şi simplu împotriva lui Dumnezeu, iar Satana profită la maximum posibil de pe urma acestei stări de lucruri pe care tocmai el a făcut-o să existe, prin ademenirea la păcat a lui Adam şi Evei.

Strategia lui Satana este aceea de a avea permanent, de la un veac la altul şi în fiecare zi, instrumente omeneşti prin care să-şi expună principiile fărădelegii împotriva lui Dumnezeu şi a poporului Său. Toate războaiele care au avut loc pe pământ sunt chipul şi asemănarea caracterului, spiritului şi a metodelor diavolului de lucru împotriva lui Hristos. Însăşi ideea de luptă, de război, în sine, este o scârnăvie fără margini, fără a mai lua în calcul desfăşurarea războiului!! Indiferent că vrem sau nu vrem, ne aflăm pe un teren de luptă, de o parte sau de alta a baricadei; unii, majoritatea covârşitoare, de partea marelui răsculat, iar alţii, o minoritate infimă, de partea Prinţului luminii.

Cartea care ne ajută cel mai mult să înţelegem principiile care stau la baza adevăratei filozofii a istoriei, este fără îndoială cartea profetică a lui Daniel. Aici, sunt descoperite principiile care stau la temelia înălţării sau prăbuşirii imperiilor. Puterea prin care cârmuieşte un domnitor, vine de la Dumnezeu. În funcţie de modul cum este folosită, o naţiune poate prospera sau poate decădea chiar până la dispariţia ei totală. "Puterea exercitată de către fiecare cârmuitor de pe pământ este oferită de Cer; şi succesul său depinde de modul în care va folosi puterea ce i-a fost încredinţată." Educaţie, cap. Istoria şi profeţia, par. 5.

Aş dori să subliniez un fapt extrem de important legat de puterea pe care Cerul o dăruieşte celor ce stăpânesc peste ţări sau popoare. Sunt persoane care consideră că Dumnezeu se face vinovat tocmai de acest lucru, întrucât nu reuşesc să înţeleagă cum a putut fi oferită această putere lui Alexandru Macedon, lui Cezar, lui Napoleon, lui Hitler sau lui Stalin, adică acestor indivizi care au semănat moarte pretutindeni făurindu-şi imperii ale mândriei! În primul rând, toţi criminalii care au ajuns pe scaunul de domnie au făcut-o prin fraudă, prin omoruri sau alte mijloace viclene. În această privinţă, Dumnezeu este cu totul străin de mijloacele prin care ei au ajuns pe scaunul puterii! Trebuie să facem o distincţie în mintea noastră între puterea care vine de sus şi mijloacele folosite pentru a ajunge să pui mâna pe această putere cârmuitoare!!!

Puterea de a conduce o naţiune se sprijină la rândul ei pe nişte principii de guvernare. Dacă aceste principii sunt neprihănite şi îşi găsesc izvorul în marea lege a iubirii lui Dumnezeu, atunci se poate spune cu certitudine că neprihănirea înalţă un popor!! Puterea de a cârmui sau de a guverna, folosită în acest sens, este o putere în neprihănire şi oglindeşte caracterul lui Dumnezeu. De altfel, cea mai fidelă şi exactă reprezentare a unei guvernări care împlineşte scopul lui Dumnezeu este înfăţişată sub simbolul unui copac care "s-a făcut mare şi puternic, vârful lui se înălţa până la ceruri şi se vedea de la marginile întregului pământ. Avea roade multe şi frunza lui era frumoasă; în el se găsea hrană pentru toţi; fiarele câmpului se adăposteau la umbra lui, păsările cerului îşi făceau cuibul în ramurile lui şi orice făptură vie se hrănea din el". Daniel 4,11.12. Obiectivul adevăratei guvernări ar trebui să fie întotdeauna protejarea şi ocrotirea naţiunii!!

Aşa trebuie să arate adevărata guvernare prin puterea care vine de sus, o putere însoţită, întărită şi manifestată prin principiile neprihănirii care oglindesc pur şi simplu caracterul lui Dumnezeu. Puterea care vine din Cer folosită în această direcţie aduce întotdeauna prosperitate, tărie, bucurie şi sănătate unui popor! Un exemplu în acest sens este Babilonul antic, care a ajuns pe cele mai înalte culmi ale bogăţiei, culmi care nu au fost şi nici nu vor mai fi atinse vreodată de nici un alt popor de pe pământ. Nu degeaba este reprezentat prin capul de aur al statuii din visul lui Nabucodonosor al II-lea. De reţinut: când această putere este manifestată prin principiile curate ale neprihănirii, atunci ea împlineşte planul lui Dumnezeu şi este în armonie cu Cerul.

Dar, cum vine puterea de a cârmui din Cer pentru unul ca Hitler sau Stalin? Puterea de a cârmui un popor vine întotdeauna de la Dumnezeu indiferent în mâinile cui se află, întrucât această putere colosală se află în însăşi natura guvernării!!! Dar, mijloacele pentru a ajunge la ea precum şi modul cum este folosită reflectă întotdeauna principiile şi caracterul de care este mânat cel ce-şi doreşte puterea!! Nu Dumnezeu pune la cale asasinatele pentru ca X să ajungă în vârful puterii. Cred că toţi putem fi de acord cu acest adevăr indubitabil. Apoi, Dumnezeu nu-l va împiedica să ajungă acolo, dacă majoritatea îşi doreşte acest lucru!! Acest principiu este ilustrat foarte bine în alegerea primului împărat evreu, Saul. Poporul se aştepta să-i conducă un bărbat arătos, şi exact de asta au avut parte. Nu au căutat după criteriul moral al caracterului, singurul în măsură să-l califice pe om pentru o poziţie înaltă sau nu, ci au căutat la înfăţişare. Astfel, poporul a avut parte de un rege după inima lor, căci cum era regele aşa erau şi supuşii - slabi din punct de vedere moral şi spiritual.

Hitler, bunăoară, s-a folosit de toate ocaziile pe care i le-a oferit starea de lucruri din interiorul Germaniei la vremea respectivă. A căutat cu tot dinadinsul să ajungă în vârful puterii, câştigând majoritatea populaţiei în timp de mare criză economică şi politică. Adevărul este că deruta şi greutăţile acelei vremi, când oamenii făceau tot posibilul să câştige o bucată de pâine, au scos la iveală starea morală şi spirituală a societăţii. Se prefigura parcă monstrul ce avea să conducă cel de-al treilea Reich. Într-un fel, Hitler reflectă starea de spirit a majorităţii germanilor, care aşteptau un miracol să iasă din criza politică şi economică. Este exact ceea ce-şi dorea naţiunea la vremea aceea. Hitler a ajuns întruchiparea tuturor năzuinţelor unei naţiuni întregi, era imaginea fidelă a stării lor morale.

Pe acest fond, Dumnezeu nu avea cum să împiedice inevitabilul, întrucât El are nevoie de oameni ai rugăciunii, de oameni curaţi şi sfinţi, asemenea lui Daniel, prin care să poată contracara răul. Unde lipsesc oamenii de bine, răul şi nelegiuirea triumfă întotdeauna, iar "când cel ce stăpâneşte dă ascultare cuvintelor mincinoase, toţi slujitorii lui sunt nişte răi". Proverbe 29,12. Starea şi tăria unei naţiuni se măsoară prin fidelitatea prin care aceasta împlineşte scopul lui Dumnezeu!!!

Aşadar, trebuie să reţinem că puterea care vine de la Dumnezeu este puterea care de fapt se află chiar în natura guvernării unui stat, unui popor sau unui imperiu; iar modul cum este folosită descoperă succesul sau decadenţa persoanei şi a naţiunii pe care o conduce. Dacă cel ce guvernează manifestă principiile neprihănirii, atunci puterea prin care conduce poporul ajunge cea mai mare binecuvântare pentru el şi pentru naţiune, căci "neprihănirea înalţă pe un popor", şi "prin neprihănire se întăreşte un scaun de domnie". Proverbe 14,34; 16,12. Dar dacă cel ce conduce poporul manifestă principiile nelegiuirii, ale fărădelegii şi păcatului, atunci chiar puterea prin care guvernează se va întoarce împotriva lui nimicindu-l. Se spune că Dumnezeu înalţă sau răstoarnă pe cârmuitori pentru că totul depinde de felul cum ei folosesc puterea de a guverna!! Nu este deloc acţiunea arbitrară a unui Dumnezeu ofensat, o decizie impusă prin forţă de Dumnezeu, într-un fel sau altul, direct sau indirect, ci este doar rezultatul acţiunii omului care foloseşte puterea dată de Dumnezeu. Cârmuieşte în neprihănire, cu dreptate şi milă, şi atunci este înălţat, sau guvernează în fărădelege, cu viclenie şi minciună, şi este răsturnat prin chiar propriile acţiuni, mai devreme sau mai târziu.

     "A înţelege aceste lucruri - a înţelege că >neprihănirea înalţă pe un popor;< că >prin neprihănire se întăreşte un scaun de domnie< şi >prin bunătate< (Proverbele 14,34; 16,12; 20,28); a recunoaşte lucrarea acestor principii în manifestarea puterii care >răstoarnă şi îi pune pe împăraţi< (Daniel 2,21) - înseamnă să înţelegi filozofia istoriei." Educaţie, cap. Istoria şi profeţia, par. 6.

Când vom înţelege cu adevărat filozofia istoriei, atunci vom înţelege cum se cuvine istoria marii lupte dintre Satana şi Hristos, sau altfel spus războiul Armaghedon!!! Profeţiile lui Daniel nu au ca scop să ne înfăţişeze simpla apariţie şi căderea imperiilor, sau luptele pentru putere, ci mai degrabă scopul principal este acela de a ne descoperi lupta dintre forţele binelui şi ale răului în care sunt angrenaţi toţi oamenii de pe pământ!! În cartea lui Daniel, cortina este trasă şi vedem cine sunt cu adevărat protagoniştii marii lupte: puterile Cerului şi puterile întunericului. Această luptă implică din nefericire oamenii, căci scopul primordial al lui Satana, ca să învingă, este să câştige supremaţia în mintea oamenilor. De la răstignirea lui Hristos pe cruce, Cerul a refuzat să mai aibă de-a face cu Satana şi să-i mai permită să intre în el. De atunci nu mai are acces în cer, căci toţi îngeri loiali lui Dumnezeu au rupt orice verigă de simpatie pentru diavolul. Ei ştiu cine este: un ucigaş mârşav.

Dar, oamenii încă nu cunosc caracterul lui Dumnezeu şi au prea puţin de-a face cu adevărata însemnătate a răstignirii lui Hristos. (Caracterul lui Satana îl pun totdeauna în seama lui Dumnezeu). Bisericile vorbesc despre Hristosul istoric dându-i o aură biblică şi despre o răstignire, o moarte şi înviere străine cu totul de experienţa vieţii lor!! Astfel, majoritatea covârşitoare a oamenilor este înşelată şi astăzi de tatăl minciunii, pe care o angrenează în războiul împotriva lui Hristos, prin şiretenie şi multe minciuni, ce au îmbrăcat haina creştinismului. Aceşti oameni sunt instrumentele prin care Satana duce mai departe războiul său, tot aşa cum marile imperii mondiale au fost instrumentele prin care Satana a încercat anihilarea poporului adevărat al lui Dumnezeu. În spatele acestor imperii au stat puterile întunericului, după cum este arătat în cartea lui Daniel.

Acest adevăr este descoperit cel mai clar în Daniel 10, unde se arată cât de aprigă a fost lupta pentru câştigarea minţii lui Cirus din partea forţelor neprihănirii. Dacă Dumnezeu s-ar impune cu forţa, atunci o astfel de luptă nu ar putea fi surprinsă de Inspiraţia divină în Scripturi. Raţiunea şi judecata omului sunt câştigate de partea cea bună prin mult efort şi multă dăruire din partea îngerilor buni, mai ales în situaţii când se cer decizii drepte sau rămânerea la datorie, la cuvântul dat, ş.a.m.d. Aici, în Daniel 10, cortina este dată la o parte şi sunt expuse vederii noastre acţiunile puterilor întunericului şi ale luminii în câştigarea minţii conducătorilor şi înalţilor oficiali ai curţii de partea nelegiuirii şi răutăţii sau de partea luminii şi dreptăţii!!

Nicăieri în altă parte a Scripturilor nu mai este pusă la dispoziţie o astfel de descoperire. Toţi conducătorii lumii ar trebui să ştie ce implică puterea guvernării şi ar trebui să cunoască şi ce luptă se dă pentru câştigarea minţii lor în favoarea răului sau a dreptăţii. Aceia dintre conducători care sunt mânaţi de principii defectuoase şi care au caractere pe măsura acestora, sunt adevărate instrumente ale răului în mâinile lui Satana. El este acela care manipulează minţile acestor conducători de stat, ce dau pe faţă principiile împărăţiei întunericului! Este în interesul lui Satana să menţină spiritul de luptă şi de frământare pe pământ, pentru că numai în felul acesta reuşeşte să facă să predomine principiile răutăţii printre oameni.

     "Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile; însă iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor şi am ieşit biruitor acolo, lângă împăraţii Persiei." Daniel 10,13.

Îngerul Gabriel dezvăluie culisele adevăratei lupte din lumea invizibilă ochiului omenesc. El îi spune lui Daniel că regele persan Cirus i-a stat împotrivă trei săptămâni. Este clar că nu e vorba despre o luptă de natură fizică, ci una de natură intelectuală în care era implicată o alegere dreaptă şi o decizie pe măsură din partea lui Cirus. Prin decretul său evreii fuseseră eliberaţi din robie, însă numai cincizeci de mii de iudei aveau să se întoarcă în ţara lor de baştină. Numai că, o dată ajunşi în ţara lor, au început să aibă serioase probleme din cauza samaritenilor, care începuseră să împrăştie zvonuri şi rapoarte mincinoase cu scopul de a trezi temerile lui Cirus, spre a împiedica astfel pe izraeliţi să rezidească templul şi cetatea Ierusalimului.

     "Neobosiţi în împotrivirea lor, samaritenii >au muiat inima poporului lui Iuda ; l-au înfricoşat, ca să-i împiedice să-l împiedice să zidească, şi au mituit cu preţ de argint pe sfetnici, ca să-i zădărnicească lucrarea. Aşa a fost tot timpul vieţii lui Cir, împăratul Perşilor< (Ezra 4,4.5). Prin rapoarte neadevărate, au trezit neîncredere în minţile uşor influenţabile către îndoială. Dar timp de mai mulţi ani, puterile răului au fost ţinute în frâu, iar poporul din Iudea a avut libertatea să-şi continue lucrarea." Profeţi şi regi, cap. "Proorocii lui Dumnezeu îi ajutau", par. 12.

După trei săptămâni îngerul Gabriel ajutat de arhanghelul Mihail, adică Hristos, iese biruitor şi-l câştigă cu totul de partea binelui pe Cirus, care în acest răstimp şovăia între a-şi menţine dreapta decizie de a-i lăsa pe evrei să-şi continue reclădirea ţării, a templului şi a cetăţii, potrivit decretului chiar de el semnat, şi de a le interzice toate favorurile. Îngerii răi accentuau partea rea a lucrurilor, exagerau toate zvonurile, astfel încât neîncrederea să fie factorul decisiv în decizia pe care Cirus trebuia să o ia. Tot ceea ce ajunsese la urechile sale şi ale oficialilor imperiului părea să dea credit minciunii. Dar, îngerii cei buni, şi mai ales acţiunea îngerului Gabriel, a lui Moise, care ştia de pe pământ ce implică o cauză dreaptă şi o decizie corectă în împrejurări dificile, face apel la partea bună a judecăţii lui Cirus, la spiritul dreptăţii. În general vorbind, s-a apelat la latura bună morală a caracterului lui. Acum, rămânea la latitudinea lui Cirus să decidă corect sau strâmb, dar nu după o luptă crâncenă şi o frământare pe măsură, căci influenţa îngerilor răi era puternică.

     "În timp ce Satana se lupta să influenţeze cele mai înalte autorităţi în împărăţia Medo-Persiei ca să manifeste dezaprobare faţă de poporul lui Dumnezeu, îngerii lucrau în favoarea exilaţilor. Lupta era de aşa natură încât întreg Cer era interesat. Prin proorocul Daniel ni se dă o privelişte a acestei lupte puternice dintre forţele binelui şi ale răului.
     Timp de trei săptămâni, Gabriel a luptat cu forţele întunericului, căutând să anihileze influenţele care lucrau asupra minţii lui Cir şi înainte ca lupta să se încheie, însuşi Hristos a venit în ajutorul lui Gabriel. >Căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile<, declară Gabriel; >însă iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor, şi am ieşit biruitor acolo lângă împăraţii Persiei< (Daniel 10,13). Tot ce a putut face cerul în favoarea poporului lui Dumnezeu, a fost făcut. Biruinţa a fost în ce din urmă câştigată, forţele vrăjmaşului au fost ţinute în frâu în toate zilele lui Cir şi în toate zilele fiului său Cambise, care a domnit aproape şapte ani şi jumătate." Profeţi şi regi, cap. "Proorocii lui Dumnezeu îi ajutau", par. 13, 14.

Cel mai puternic înger dintre heruvimii ocrotitori ai Cerului, ajutat de Hristos, a ieşit biruitor pentru că Daniel avea interes în aşa ceva. El s-a rugat şi a postit timp de trei săptămâni, adică exact durata de timp când s-a desfăşurat lupta pentru câştigarea minţii lui Cirus de partea binelui. În felul acesta este introdus un alt tablou, cu care de altfel şi începe Daniel 10, pentru a ne asigura că rugăciunile copiilor adevăraţi ai lui Dumnezeu au un cuvânt greu de spus în lupta care se desfăşoară în lumea invizibilă între puterile întuunericului şi cele ale luminii. "În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămâni am fost în jale. N-am mâncat deloc bucate alese, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin şi nici nu m-am uns deloc, până s-au împlinit cele trei săptămâni." Daniel 10,2.3.

Daniel a avut tot interesul să se roage pentru Cirus pentru ca acesta să nu se lase în cele din urmă influenţat de rapoartele mincinoase care ajungeau la el, astfel încât să-l determine să-i împiedice pe evreii din Ierusalim să sisteze toate lucrările. Rugăciunile lui şi atitudinea sa au condus la reuşita şi biruinţa finală pentru îngerii cei buni. El a avut în vedere binele poporului său, aşa cum fiecare copil credincios adevărat de astăzi trebuie să aibă în vedere binele poporului lui Dumnezeu din această lume şi chiar binele ţării sale.

Ceea ce doresc să reţinem este că prin profetul Daniel ni se oferă un tablou al războiului dintre Satana şi Hristos, dintre forţele întunericului şi puterile binelui. Acest război, numit şi Armaghedon, este foarte bine scos în evidenţă în Daniel 11, căci aici se are în vedere istoria a ceea ce urma şi urmează să se întâmple poporului lui Dumnezeu, după cum ne spune Moise-Gabriel. Daniel 10 este baza înţelegerii corecte pentru Daniel 11, fiindcă ne introduce pe tărâmul adevăratei lupte ce are în vedere cucerirea minţii oamenilor pentru a deveni instrumente ale nelegiuirii sau ale neprihănirii şi luminii. Nu este o luptă între oameni sau imperii, ci este o luptă pentru izbânda unei împărăţii sau alta, fie a împărăţiei lui Satana, fie a împărăţiei lui Hristos. Este o luptă titanică pentru predominarea principiilor celor două împărăţii amintite, iar aceste principii nu pot fi manifestate decât prin oamenii câştigaţi de o parte sau de alta. Prin urmare, Satana duce războiul său împotriva lui Hristos prin oamenii păcătoşi, prin imperiile amintite în profeţie care nu au împlinit scopul lui Dumnezeu, deoarece au avut conducători egoişti şi mândri ce s-au lăsat sub influenţa nefastă a îngerilor răi. Toţi aceşti conducători au fost manipulaţi de către Satana pentru a expune principiile răutăţii în vederea distrugerii pământului şi mai ales a copiilor lui Dumnezeu. Din această perspectivă trebuie înţeles Daniel 11, altfel nu are nici o noimă. Adevărata filozofie a istoriei o întâlnim în toată Biblia, dar mai ales în cartea lui Daniel, în speţă Daniel 10 şi 11.