Aceasta este una dintre cele mai frumoase declaraţii ale unui mesager al lui Dumnezeu, adresate generaţiilor din timpul sfârşitului, timp care începe, aşa după cum am afirmat deja, la scurtă vreme după primirea rănii de moarte a papalităţii, în 1798. Acest eveniment avea să introducă era timpului sfârşitului, care începe practic în anul 1844, anul când se sfârşeşte cea mai lungă profeţie biblică, cea referitoare la cele 2300 de zile profetice, echivalentul a 2300 de ani literali. Apocalipsa este răspunsul lui Dumnezeu privitor la viitorul omenirii. Este descoperirea planului lui Dumnezeu de salvare a omenirii, cu condiţia ascultării depline de Isus Hristos. Cartea aceasta nu ar fi fost necesară dacă biserica apostolică ar fi sfârşit în neprihănire misiunea încredinţată ei. Din păcate, taina fărădelegii deja începuse să se facă simţită în mijlocul acestei biserici încă de pe vremea apostolului Pavel, care şi avertiza pe credincioşi în acest sens. Vezi 2Tesaloniceni 2.
Fiindcă această taină a fărădelegii avea să corupă definitiv biserica apostolică, întârziind venirea lui Hristos foarte mult timp, Dumnezeu a găsit cu cale să ofere celor credincioşi, celor înţelepţi care umblau în neprihănire, o descoperire a viitorului. Apocalipsa este în primul rând o descoperire, însă nu orice fel de descoperire, ci este chiar descoperirea lui Isus Hristos!!! Apocalipsa 1,1. Această carte a fost scrisă într-un limbaj simbolic tocmai pentru a pune la încercare pe toţi cei ce se numesc creştini. Aceia care sunt plini de Duhul lui Dumnezeu şi au mintea lui Dumnezeu, le este dat să înţeleagă acest limbaj, pentru că sunt pe aceeaşi undă cu Duhul Sfânt. Această carte solicită mintea spirituală în cel mai înalt grad. Aici vorbesc despre mintea spirituală sau duhovnicească, nu despre mintea pământească sau lumească, căci lucrurile lui Dumnezeu, care sunt de natură spirituală, pot fi înţelese doar de către o minte spirituală.
Adâncimile acestei descoperiri fabuloase nu pot fi cuprinse, însă, nici de cea mai perspicace minte spirituală, căci, până la urmă, cine poate cuprinde adâncimile lui Dumnezeu!! Cu toate acestea, Dumnezeu a pus l-a dispoziţia tuturor celor interesaţi tot ceea ce este necesar spre cunoştinţă, pentru a putea înţelege suficient de bine şi de corect caracterul Său, principiile neprihănirii şi modul de lucru al lui Isus Hristos! Adevărul este că această carte nemaipomenită, Apocalipsa, este o carte care se adresează în primul rând tuturor celor ce trăiesc în timpul sfârşitului.
"În Apocalipsa, sunt zugrăvite lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. Însuşi numele dat paginilor ei inspirate - >Apocalipsa (Descoperirea)< - contrazice declaraţia cum că ea este o carte sigilată. O descoperire este ceva ce este dat pe faţă. Domnul Isus însuşi a dezvăluit servului Său tainele cuprinse în această carte şi planul Său este acela ca ele să fie deschise cercetării tuturor. Adevărurile ei sunt adresate acelora care trăiesc în ultimele zile ale istoriei pământului, cum şi celor din zilele lui Ioan. Unele din scenele descrise în această profeţie sunt în trecut, altele au loc acum; unele ne aduc în atenţie încheierea marii lupte dintre puterile întunericului şi Prinţul cerului, iar altele descoperă triumful şi bucuria celui răscumpărat pe pământul înnoit.
Pentru că nu pot explica însemnătatea fiecărui simbol din Apocalipsa, nimeni să nu cugete că este inutil să cerceteze această carte în străduinţa de a cunoaşte înţelesul adevărului cuprins în ea. Cel care i-a descoperit aceste taine lui Ioan va da cercetătorului sârguincios după adevăr o pregustare a lucrurilor cereşti. Cei a căror inimă este deschisă pentru primirea adevărului vor fi făcuţi în stare să înţeleagă învăţăturile ei şi li se va acorda binecuvântarea făgăduită acelora care >ascultă cuvintele acestei proorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea<." Faptele apostolilor, cap. Descoperirea, par. 17, 18.
Dacă creştinii ar fi făcut din Scripturi, de-a lungul timpului, calea vieţii lor şi dacă ar fi lăsat-o să fie propriul ei interpret, atunci, astăzi lumea ar fi fost inundată cu mult mai multă lumină şi cunoştinţă în ce priveşte neprihănirea. Ar fi fost atâta adevăr, încât ar fi făcut posibilă venirea lui Isus de foarte mult timp! Dar, toate bisericile chemate iniţial de Dumnezeu ca să descopere neprihănirea Lui în viaţa lor, au dat greş. Biserica iudaică, cea apostolică, biserica martirilor, într-un timp în care Biblia fusese interzisă, ori prea scumpă pentru a putea fi cumpărată pe ascuns, apoi biserica din pustie, (valdenzii, albigenzii), prea încolţită pentru a ilumina lumea cu puţina ei lumină, biserica protestantă, a celor ce se scuturaseră de jugul robiei papalităţii, şi mai apoi biserica adventistă, care a avut toată lumina necesară să încheie lucrarea Evangheliei, toate aceste biserici au dat greş până la urmă în misiunea lor. Pierderea Evangheliei a fost adevăratul motiv pentru acest fapt.
În Apocalipsa 3,20 avem dovada cea mai elocventă că Dumnezeu nu va mai chema niciodată o biserică pe care să o pregătească asemenea celor amintite mai sus, căci de fiecare dată când a făcut acest lucru, taina fărădelegii a cuprins-o şi a condus-o la apostazie!! Dar, asta nu înseamnă că Dumnezeu va fi lipsit de o biserică prin care să încheie lucrarea. Ea va fi pregătită asemenea lui Ioan Botezătorul, asemenea marilor reformatori, asemenea apostolilor, Scripturile devenind cartea de căpătâi a pregătirii lor spirituale, prin intermediul cărora învaţă să comunice cu Dumnezeu în mod direct, stabilind astfel o legătură indestructibilă între suflete lor neprihănite şi Dumnezeul Răscumpărător şi Creator, Isus Hristos!!!
Ei nu se bizuie pe nici un om, pe nici un crez, pe nici o biserică, desigur fără să dispreţuiască pe cineva, ci se bizuie întru totul pe Domnul, neprihănirea noastră!! Credinţa lor este atât de ancorată în Cuvântul scris descoperit, încât vor fi în stare să treacă de orice încercare, dovedind în felul acesta cine este Domnul şi Împăratul vieţii lor, înaintea căruia se închină! Avem atât de multe lecţii de învăţat din viaţa şi mesajul lui Ioan Botezătorul. Toţi aceşti neprihăniţi sunt pregătiţi astăzi exact aşa cum a fost pregătit Ilie şi Ioan Botezătorul - singuri cu Dumnezeu, petrecându-şi astfel timpul pentru stabilirea unei legături vii şi a unei credinţe sănătoase, prin Cuvânt, în Dumnezeu, credinţă care le va fi necesară pentru iluminarea pământului întreg în zilele noastre! (Nu vorbesc aici despre o izolare de societate, de oameni, sau de trăirea cu tot înadinsul în locuri pustii, asemenea pustnicilor, ci mă refer la importanţa legăturii lor personale cu Dumnezeu, în care descoperă ce înseamnă să fii cu adevărat singur cu Dumnezeu şi totodată un copil al lui Dumnezeu, gata pentru a face voia Lui!! Profeţia din Apocalipsa 3,20 chiar aşa ceva descoperă - legătura cea vie care se stabileşte între Dumnezeu şi omul care deschide uşa inimii, prin Isus Hristos). Ei caută cu tot înadinsul să cunoască voia lui Dumnezeu pentru ei înşişi; nu se lasă legănaţi de speranţe false; nu se mulţumesc cu predici auzite, aşa cum fac atât de mulţi creştini, ci ei pun la probă totul, având atitudinea creştinilor adevăraţi din Berea.
Fără a intra în detalii acum, se poate observa că ultima biserică, aflată în faza laodiceană, este a şaptea şi ultima, că după ea nu mai urmează evenimente care să conducă la făurirea unei alte biserici chemate, ca şi biserica apostolică, bunăoară, pentru încheierea lucrării lui Dumnezeu. În Apocalipsa 3 se arată clar că Hristos stă la uşă şi bate, ceea ce înseamnă că este în afara bisericii reprezentată astăzi prin perioada sau faza laodiceană! Când baţi la uşă ca să intri, nu poţi fii decât afară, în nici un caz înăuntru, căci ar fi o absurditate să încerci să intri înăuntru câtă vreme eşti deja înăuntru!!! Amănuntul care nu trebuie să ne scape este tocmai acela care arată spre faptul că Hristos bate la uşa laodiceenilor, ceea ce înseamnă că, prin aceasta, ni se descoperă motivul pentru care El o face. Acest motiv este acela că, aici, în această zonă, în acest mediu, reprezentativ pentru întregul adventism, se află mesajul celor trei îngeri, dăruit încă din 1844! El ar putea s-o facă la uşa bisericii Sardes, dar aceasta este deja moartă, după cum spune Martorul credincios şi adevărat. Biserica Sardes nu este nimeni alta decât biserica protestantă în ansamblul ei, aceea care a respins tocmai mesajul celor trei îngeri în 1844!!
Pentru că majoritatea bisericii adevărate a lui Dumnezeu se găseşte în Sardes, ca să folosesc această expresie, adică în mediul protestant, Isus procedează într-o manieră foarte înţeleaptă atunci când îşi propune să bată la uşa bisericii laodiceene!! Pentru ca urmaşii generaţiilor care au respins solia celor trei îngeri în 1844 să poată înţelege ce au făcut părinţii lor protestanţi, este necesar ca Isus să aibă nişte credincioşi plini de neprihănirea acelei solii preţioase! Aceşti credincioşi nu se găsesc decât în acel mediu care a beneficiat cândva de această solie preţioasă. Iar acest mediu nu este altul decât mediul adventist. Astăzi adventismul este foarte fragmentat, fiecare grupare susţinând că este biserica lui Dumnezeu, care va încheia lucrarea.
Dar, şi acesta este punctul cel mai important, Hristos are în vedere în primul rând pe acei creştini adventişti care şi-au însuşit solia neprihănirii lui Hristos, potrivit marii lumini care a strălucit în biserica adventistă în 1888! Acesta este singurul mesaj care va fi proclamat cu cea mai mare putere posibilă în toată lumea!! Este solia îngerului al patrulea, înger care este glasul îngerului al treilea! Însă, chiar şi dintre cei care au citit acest mesaj sunt puţini care îl înţeleg în adevărata lui lumină. Ei bine, prin aceşti credincioşi devotaţi, de fapt prin toţi cei care îşi însuşesc acel mesaj deosebit de puternic, Hristos bate la uşa laodiceenilor, până când vine timpul ca leviţii spirituali, dintre aceşti credincioşi magnifici, să proclame strigătul de la miezul nopţii întregii lumi. Prin faptul că Isus bate la uşă se descoperă adevărul referitor la cum pregăteşte El biserica cea mică şi obscură, necunoscută lumii catolice şi protestante. "Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine." Apocalipsa 3,20.
Toţi cei ce aud glasul Lui şi deschid uşa, devin membri ai bisericii care va proclama marea avertizare mondială în această generaţie!! Isus intră, dar nu în biserica laodiceană, căci am învăţat deja că l-a respins definitiv pe Hristos, ci în inima celui ce-i deschide. Acest credincios este învăţat de Isus cum să depindă întru totul de El şi ce înseamnă cu adevărat Evanghelia neprihănirii prin credinţă!!! El îi desfăşoară sulul profeţiilor şi adevărata înseamnătate a învăţăturii evangheliilor, asemenea ucenicilor care se aflau în drum spre Emaus, şi-i face să înţeleagă ţinta adevăratei Evanghelii, şi anume biruinţa asupra păcatului mărturisit, ca om făcut neprihănit de Mântuitorul divin!!! Aşa îşi pregăteşte Hristos biserica de multă vreme. Solia nepreţuită din 1888 a crescut în lumină, mai mult şi tot mai mult, din 1950 încoace, astfel încât ea este aproape să devină lumina care va lumina întregul pământ!
Numai prin aceşti credincioşi extraordinari poate Hristos să-şi cheme biserica majoritară din rândurile protestanţilor, atunci când tot creştinismul va deveni Babilonul cel mare! Numai aşa Sardes va beneficia, în generaţia din aceste zile, de lumina pe care părinţii lor spirituali au respins-o în 1844. Toţi cei care deschid uşa lui Isus, vor deveni asemenea lui Ioan Botezătorul, căci Isus cinează cu un asemenea om preţuit cu preţul jertfei lui Hristos, jertfă care îşi aduce rodul ei pentru veşnicie! Solia din 1888 nu este ceva sec, ci neprihănirea cea vie a lui Hristos, aşa cum prea puţini visează.
Ideea pe care am căutat să o scot în evidenţă este aceea de a arăta spre modul cum Dumnezeu îşi pregăteşte ultima biserică prin care va putea lumina, în sfârşit, lumea cu slava iubirii Lui. El nu mai formează o biserică şi-i dă un nume, pe care apoi o pune deoparte spre a o învăţa să devină lumină, aşa cum s-a întâmplat cu toate celelalte biserici chemate iniţial, pentru ca lumea să fie inundată astfel de slava cerului. Ci, El pregăteşte în mod personal şi individual credincioşi care-i deschid uşa şi-i învaţă cum să lumineze. Ei se aşază la picioarele lui Isus şi mai întâi învaţă! Astfel, se stabileşte o legătură personală directă cu Hristos, menită să-i ajute pe aceşti credincioşi nobili cum să se încreadă permanent în El şi cum să reziste la orice probă care va veni peste întreaga lume. Numai aşa se va împlini profeţia care ne spune: "Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele său zicând: >Cunoaşte pe Domnul!<, ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor... >De aceea voi sfinţi Numele Meu cel mare care a fost pângărit printre neamuri, pe care l-aţi pângărit în mijlocul lor. Şi neamurile vor cunoaşte că Eu sunt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, când voi fi sfinţit în voi sub ochii lor. Căci vă voi scoate dintre neamuri, vă voi strânge din toate ţările şi vă voi aduce iarăşi în ţara voastră. Vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi curăţaţi; vă voi curăţa de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri. Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele, şi să păziţi, şi să împliniţi legile Mele.<" Ieremia 31,33.34, Ezechiel 36,23-27.
Profeţia din Apocalipsa 3,20 ne arată cum vor ajunge toţi, în mod individual şi personal, "de la cel mai mic până la cel mai mare" să îl cunoască pe Domnul: "Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine". Printr-o legătură personală şi vie cu Dumnezeu, asemenea ucenicilor lui Hristos, al ucenicilor din Berea, al ucenicilor în drumul lor spre Emaus, al lui Ioan Botezătorul şi, în fine, al tuturor oamenilor mari ai lui Dumnezeu, profeţi şi reformatori, toţi, care voiesc, doar care voiesc şi aleg să-i deschidă uşa inimii lui Isus, vor fi învăţaţi în mod personal şi direct de Isus Hristos prin intermediul reprezentantului Său personal pe pământ, a treia Persoană a Dumnezeirii, Duhul Sfânt!!! Nu este nevoie de un alt glas intermediar care să facă cunoscută voia lui Dumnezeu pentru urechile celui ce doreşte să fie ca Mântuitorul. Ci tot ceea ce este nevoie, este prezenţa personală a lui Isus! Deprindeţi-vă să comunicaţi cu Isus prin intermediul Cuvântului, al mărturiilor Duhului Sfânt şi al Duhului Sfânt. Beneficiile sunt incalculabile; se vor întinde în veşnicie.
"În loc de a aduce problemele voastre înaintea unui frate sau înaintea pastorului, aduceţi-le înaintea lui Dumnezeu în rugăciune. Nu aşezaţi pastorul în locul în care ar trebui să se afle Dumnezeu, ci mai degrabă rugaţi-vă pentru el. Cu toţii am procedat greşit în această privinţă. Slujitorul lui Hristos este un om, asemenea tuturor celorlalţi oameni. Este adevărat că el poartă responsabilităţi mai sfinte în comparaţie cu un om de afaceri obişnuit, dar pastorul nu este infailibil. El se confruntă cu propriile sale nedesăvârşiri şi are nevoie de harul şi iluminarea divină. Pentru a-şi aduce la îndeplinire lucrarea cu succes şi corectitudine şi pentru a da dovadă de chemarea sa, el trebuie să primească ungerea cerului. Cei care au nevoie de pastor sunt aceia care nu cunosc calea vieţii şi mântuirea, iar acesta îi va învăţa ce trebuie să facă pentru a fi mântuiţi." Minte, caracter şi personalitate, vol. 1, cap. Dependenţă şi independenţă, par. 4.
De pastor au nevoie doar aceia dintre oameni care nu cunosc calea vieţii, şi are rolul lui bine determinat de Dumnezeu în această problemă, dar nu creştinul adevărat are nevoie de pastor, în sensul cunoaşterii căii vieţii şi a neprihănirii lui Hristos, căci el are un singur Păstor, pe Isus din Nazaret!!! (Nu înseamnă că pastorul va ajunge ceva de dispreţ pentru el, ci înseamnă că el cunoaşte foarte bine misiunea pastorului adevărat, pentru că, la urma urmei, adevăratul pastor este acela care este învăţat direct de Dumnezeu. De fapt, scopul lui Isus, prin baterea la uşa inimii, este acela de a-i învăţa pe aceia care vor compune adevărata Sa biserică, cum să devină buni păstori pentru aceia care nu cunosc calea vieţii şi mântuirea). Pastorul acesta este acela care cunoaşte calea vieţii, care este cu adevărat născut din nou. Textul nu face referire la alt tip de pastor, aşa cum sunt pline bisericile de astfel de "slujitori". El este cel care trebuie, este necesar să primească ungerea Cerului. Numai aşa îşi merită numele de pastor omul care învaţă calea vieţii şi mântuirea pe aceia care nu le cunosc!!! Dar, la uşa căruia dintre creştini bate Isus? A aceluia care cunoaşte în teorie calea vieţii şi mântuirea!!! A aceluia care zice despre sine că nu duce lipsă de nimic, adică a creştinului care beneficiază de mesajul îngerului al treilea, dar care nu a căzut pe Stânca mântuirii!!! Acesta are nevoie de Isus să fie învăţat în mod personal. Laodiceanul nu mai are nevoie de pastor în persoana unui om, ci are nevoie de Isus Hristos în viaţa sa. Aici trebuie creată o legătură de dependenţă de Martorul credincios, El fiind singurul în stare să ofere credinţa care lucrează prin iubire, neprihănirea cea vie şi discernământul spiritual.
Toţi aceia care au atitudinea lui Ioan Botezătorul, vor fi învăţaţi întocmai ca şi el în mod personal de Dumnezeu prin intermediul Cuvântului scris, Biblia, a mărturiilor Duhului Sfânt şi a naturii. De asemenea, Isus ne este pildă în acest sens. A făcut din Dumnezeu Păstorul sufletului Lui, căci nu degeaba spunea psalmistul: "Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic". Psalm 23,1. Hristos ca Om şi-a însuşit Evanghelia din acest psalm, dacă este să mă refer doar la acest psalm, până când a devenit realitate, viaţă pentru sufletului Lui omenesc!! Aşa a devenit Tatăl Său Păstorul Lui, Călăuza vieţii Sale. Fără această legătură personală cu Dumnezeu, Isus nu ar fi fost niciodată Isus Mântuitorul, căci ar fi dat greş în misiunea Sa!!! Biserica celor 144.000 va repeta experienţa lui Isus în toate privinţele! Oamenii care o vor compune sunt aceia care au învăţat să îl urmeze pe Isus oriunde, fiindcă Isus a devenit Păstorul lor, de aceea şi încrederea lor este pe măsura acestei umblări cu Isus!
Trebuie să acordăm o atenţie deosebită profeţiei din Apocalipsa 3,20, pentru a putea înţelege felul cum Dumnezeu va pregăti în cele din urmă o biserică puternică şi vie, care să poată rezista la toate încercările şi, mai mult, care să poată descoperi caracterul lui Dumnezeu aşa cum este! El nu se ocupă de grupuri de oameni, ci de persoane individuale, până când este stabilită o legătură deplină şi permanentă cu Cel ce va veni pe norii cerului. Aşa se va forma biserica triumfătoare, compusă numai din fecioare înţelepte. Stadiul acestei lucrări este foarte înaintat astăzi; Isus îşi pregăteşte un popor care să reziste în ziua cea mare a încercării.
Să luăm bine seama la aceste cuvinte pline de înţeles:
">Veniţi la Mine pe munte<, ne îndeamnă Dumnezeu. Lui Moise, înainte ca acesta să poată fi unealta lui Dumnezeu spre izbăvirea lui Israel, i s-au hărăzit patruzeci de ani de comuniune cu El, în singurătatea munţilor. Înainte de a purta solia lui Dumnezeu pentru faraon, el a vorbit cu îngerul din rugul aprins. Înainte de a primi Legea lui Dumnezeu ca reprezentant al poporului Său, Moise a fost chemat pe munte şi a privit slava Sa. Înainte de a împlini judecata asupra celor idolatri, el a fost ascuns în crăpătura stâncii, iar Domnul a spus: >Voi chema Numele Domnului înaintea ta< (Exod 33,19), >plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, (...) dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat<. (Exod 34,6-7) Înainte de a-şi lăsa, o dată cu viaţa sa, povara pentru Israel, Dumnezeu l-a chemat pe vârful Pisga şi a desfăşurat înaintea lui slava ţării promise.
Înainte ca ucenicii să plece în misiunea lor, au fost chemaţi sus pe munte cu Isus. Înainte de puterea şi slava Cincizecimii, a fost noaptea de părtăşie cu Mântuitorul, întâlnirea de pe munte, în Galilea, scena despărţirii de pe muntele numit al Măslinilor (împreună cu făgăduinţa îngerilor) şi zilele de rugăciune şi comuniune din camera de sus.
Isus, când se pregătea pentru o mare încercare sau o lucrare importantă, recurgea la singurătatea din munţi şi îşi petrecea noaptea rugându-se Tatălui Său. O noapte de rugăciune a precedat alegerea apostolilor şi predica de pe munte, schimbarea la faţă, agonia din sala de judecată, crucea şi slava învierii." Divina vindecare, cap. Pe munte cu Dumnezeu, par. 1-3.
Numai prin cunoaşterea lui Dumnezeu, printr-o legătură personală şi inteligentă cu Cel ce nu dă greş niciodată, Moise a putut fi Moise iar Isus a putut fi Isus. Îndemnul de mai sus trebuie luat ca o făgăduinţă vie pentru cel ce doreşte să fie asemenea omului lui Dumnezeu!! Nimeni nu poate fi unealta lui Dumnezeu fără ca mai întâi să-l cunoască prin legătură personală pe Dumnezeu! Nimeni nu poate deveni un instrument al neprihănirii în mâinile lui Dumnezeu, dacă mai întâi nu a petrecut suficient timp singur cu Dumnezeu, asemenea lui Moise, lui Ioan Botezătorul, lui Ilie, ş.a.m.d. Cine citeşte, să înţeleagă! (Astăzi este timpul pregătirii; mâine al misiunii, potrivit Apocalipsei 18,1-4).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu