Cartea pecetluită cu şapte peceţi

Apostolul Ioan este binecuvântat cu cea mai aleasă descoperire a istoriei bisericii şi a acelor evenimente ale lumii care urmau să aibă legătură cu biserica, după alt mare profet al lui Dumnezeu, Daniel. Era exilat pe insula Patmos. Aici are loc cea mai amplă revelaţie din câte există în toată Scriptura. Această revelaţie este mărturia lui Isus pentru toate generaţiile de oameni de după înălţarea Sa şi până la venirea Sa pe norii cerului, ca dovadă că tot ce a spus se va împlini la literă. Apostolului i se porunceşte să scrie tot ce urma să-i fie descoperit într-o carte pe care să o trimită către cele şapte biserici din Asia Mică, biserici întemeiate prin eforturile conjugate ale ucenicilor lui Isus, şi mai ales ale apostolului Pavel. Asta înseamnă că tot ce este cuprins în cartea Apocalipsei este o descoperire de care trebuia să beneficieze toate cele şapte biserici din Asia Mică. De ce astfel? Pentru că în aceste şapte biserici Dumnezeu a văzut diferitele faze sau etape ale istoriei bisericii în lume, precum şi starea spirituală de care avea să fie caracterizată aceasta în cadrul acestor faze, într-un timp ce avea să se întindă pe durata a două mii de ani, chiar până la venirea Mântuitorului pe norii cerului.

     "Hristos a fost Acela care a poruncit apostolului să scrie ceea ce urma să-i fie descoperit. >Ce vezi, scrie într-o carte<, a poruncit el, >şi trimite-o celor şapte biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodicea<. >Eu sunt<... >Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor... Scrie dar lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele. Taina celor şapte stele, pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea şi a celor şapte sfeşnice de aur: cele şapte stele sunt îngerii celor şapte biserici; şi cele şapte sfeşnice, sunt şapte biserici<. (Apocalipsa 1,11.18-20).

     Numele celor şapte biserici simbolizează biserica în diferite perioade ale erei creştine. Numărul şapte arată desăvârşirea şi simbolizează faptul că soliile se întind până în vremea sfârşitului, în timp ce simbolurile folosite dezvăluie starea bisericii în diferite perioade ale istoriei lumii." Faptele apostolilor, cap. Descoperirea, par. 20, 21.

Aşadar, cele şapte biserici au importanţă majoră în înţelegerea mesajului Evangheliei cuprins în Apocalipsa doar dacă vedem în ele fazele prin care avea să treacă biserica lui Dumnezeu în decursul istoriei, precum şi starea spirituală de care aceasta avea să fie caracterizată prin pierderea Evangheliei!! Dacă ne rezumăm să le localizăm în trecut, lucru deloc greu de făcut, pentru a înţelege prin ce încercări au trecut credincioşii atunci, înseamnă că ne punem singuri în situaţia de a pierde din vedere adevărurile spirituale ale Evangheliei, aşa cum sunt reliefate în evoluţia şi starea spirituală a fiecăreia dintre aceste şapte biserici antice, lucruri care urmau să caracterizeze biserica peste timp, în periplul ei pământesc, până la a doua venire a lui Hristos! 

Profetul a fost făcut să înţeleagă cât de important este să scrie totul într-o carte pentru a înştiinţa bisericile respective despre "lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele". Apocalipsa 1,19. Lui i se porunceşte mai întâi să scrie celor şapte biserici, după care, pentru a amplifica şi dezvolta fiecare mesaj scris pentru fiecare biserică în parte, i se descoperă tot viitorul, prin diferite scene care, prin diferite simboluri, au menirea de a întregii, ca într-un tablou, descoperirea lui Isus cu privire la periplul bisericii Sale în lume, din timpul lui Ioan şi până la a doua venire. După ce scrie pe scurt celor şapte biserici, aşa cum i se spune de către Martorul credincios, profetul este luat în viziune pentru a i se arăta în detaliu prin ce va trece biserica Sa de-a lungul timpului, deci în viitor. 

Pentru ca mesajul scris de apostolul Ioan să capete sensul intenţionat de Dumnezeu, profetul este luat în viziune şi dus în prima încăpere a sanctuarului ceresc. Lucrarea săvârşită de Isus imediat după înălţarea Sa este reprezentată ca având loc în sfânta sanctuarului ceresc, tocmai pentru a ne arăta că aceasta corespunde primei faze a slujirii şi mijlocirii Sale pentru oameni. Deja am arătat că în cer nu există un sanctuar bipartit, pentru că nu ar avea nici o noimă. Însă, prin cele două încăperi ale sanctuarului pământesc erau reprezentate pur şi simplu cele două faze ale lucrării de mijlocire a lui Isus în sanctuarul de sus. Faptul că viziunea se desfăşoară în sfânta, are menierea de a indica în mod corect spre prima lucrare a lui Isus în sanctuarul ceresc, ce corespundea ispăşirii săvârşite de preot în sfânta sanctuarului pământesc. 

Aici, el este profund impresionat de ceea ce vede. În felul acesta, este pregătit să vadă viitorul, înfăţişat prin diverse imagini simbolice. Pentru a fi făcut să priceapă cât de importantă este descoperirea viitorului, şi că acesta nu ar fi existat fără să fie răscumpărat, este pus în situaţia să vadă o carte scrisă pe ambele feţe, dar care este sigilată cu şapte sigilii!! El întrevede că acolo se află în amănunt tot ceea ce i s-a dat să scrie pe scurt celor şapte biserici! Adevărul este că una e să scrii, şi cu totul altceva este să fi făcut să înţelegi ceea ce scrii, atunci când ţi se oferă toate detaliile necesare în acest sens. "Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte scrisă pe dinăuntru şi pe din afară, pecetluită cu şapte peceţi." Apocalipsa 5,1. 

Această carte devine dintr-o dată foarte importantă. Îi acaparează tot interesul. În primul rând, o vede în mâna lui Dumnezeu Tatăl, ceea ce înseamnă că este un document de cea mai mare importanţă. Probabil că abia aştepta ca Tatăl să o deschidă, pentru a înţelege el însuşi mesajul adresat celor şapte biserici şi pentru a vedea care va fi finalul glorios al bisericii. Dar, prin glasul îngerului care strigă: "Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?", Apocalipsa 5,2, este făcut să priceapă în mod deplin că Tatăl nu are calificarea de a desface sigiliile!!! Pare paradoxal, dar exact acesta este adevărul. Dacă Dumnezeu Tatăl era calificat şi putea săvârşi un asemenea lucru, atunci nu s-ar fi auzit niciodată glasul vreunui înger care să strige cine este vrednic să deschidă cartea!!! Observaţi, vă rog, ce scrie Ioan, după întrebarea îngerului: "Şi nu se găsea nimeni, nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea". Apocalipsa 5,3. 

Nimeni nu era vrednic să deschidă cartea, nici măcar Dumnezeu Tatăl, la fel de mult ca şi Duhul Sfânt. Întrebarea, însă, este cu tâlc, căci are menirea de a-l descoperi pe Acela care singur din tot Universul are calificarea de a deschide această carte în care e cuprins viitorul bisericii şi destinul omenirii!!! Acesta este "Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David". Apocalipsa 5,5. Să observăm ce ne spune textul inspirat: "Şi unul din bătrâni mi-a zis: >Nu plânge; iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei<". Apocalipsa 5,5. Leul din seminţia lui Iuda, Isus Hristos, Mântuitorul lumii, a biruit ca să poată deschide cartea!! Dacă El nu ar fi biruit, atunci această carte, adică toată istoria bisericii lui Dumnezeu şi a omenirii ar fi fost pecetluită pe vecie!! Nu ar fi existat viitor, pentru că nu ar fi existat Mântuitor!!! Da, viitorul omenirii, după întruparea lui Isus, putea exista doar dacă Isus biruia pe cruce şi asigura răscumpărarea întregii omenirii, a viitorului ei şi, ca atare, chiar planeta noastră!!!

Numai El era în măsură să ia cartea din mâna Tatălui, să-i rupă peceţile şi să dezvăluie astfel profetului întregul viitor al bisericii. "Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o lăută şi potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor. Şi cântau o cântare nouă şi ziceau: >Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost junghiat şi ne-ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. Ai făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi noi vom împărăţi pe pământ!<" Apocalipsa 5,8-10. K.J.V. Bible.

Aşadar, Hristos a devenit vrednic să deschidă cartea datorită jertfei Sale pe crucea Golgotei, datorită biruinţei asupra păcatului şi a lui Satana, prin care ne-a asigurat răscumpărarea. Viitorul este răscumpărat, şi devine veşnicie pentru toţi cei ce acceptă jertfa lui Hristos şi vrednicia biruinţei Sale pentru ei!! El este vrednic în virtutea faptului că s-a întrupat, devenind unul dintre noi. Numai din această perspectivă, în calitate de Dumnezeu întrupat ca om, trebuie privită vrednicia Lui, lucru care face imposibil ca Tatăl şi Duhul Sfânt să fie calificaţi în acest sens. Ei nu s-au întrupat şi nu au trăit ceea ce a trăit Isus ca om. Însă, au făcut posibilă vrednicia Sa, susţinându-l pe tot parcursul umblării sale pământeşti, până la cruce! (Tatăl ţine cartea viitorului în mâna dreaptă pentru a arăta către onoarea care se cuvine Aceluia care l-a făcut posibil).

Acum, Ioan nu mai are motive de plâns, căci viitorul se află în siguranţă, este în mâinile Celui ce poate desigila cartea viitorului. Doreşte să înţeleagă cuprinzătorul mesaj adresat celor şapte biserici. Sigiliile sunt desfăcute unul câte unul, fiecare dezvăluind evenimentele care se întâmplă în viitor, evenimente ce poartă caracteristicile fiecărei dintre cele şapte biserici antice. Bunăoară, biserica din Efes descoperă starea spirituală a întregii biserici apostolice, fapt care o face să devină simbolul perioadei decăderii acesteia. Biserica din Tiatira, devine un simbol şi este totodată reprezentativă pentru starea bisericii aflate în cea mai neagră epocă de întuneric spiritual, în perioada Evului Mediu, când papalitatea domina întreaga Europă. Cu alte cuvinte, starea de lucruri şi spiritualitatea din interiorul fiecăreia dintre cele şapte biserici antice se reflectă sau corespund cu acea stare de lucruri şi spiritualitate din interiorul bisericii spirituale aflate la un moment dat al timpului în periplul ei pământesc spre Canaanul ceresc. Sunt şapte faze sau perioade prin care avea să treacă biserica spirituală a lui Dumnezeu în decurs de două mii de ani. Fiecare astfel de fază poartă caracteristicile dominante prezente şi specifice fiecăreia dintre cele şapte biserici din Asia Mică.

Fără vreo încercare de a discuta despre cele şapte biserici, căci studiul nostru se ocupă cu altceva, rămâne să descoperim ce este cu adevărat această carte. Faptul că în ea era ascuns întregul viitor, ştim deja, dar de ce se spune că este sigilată? În mod normal, Hristos, care la momentul când Ioan este luat în viziune deja a câştigat biruinţa, ar fi trebuit să-i prezinte apostolului direct evenimentele prin care avea să treacă biserica Sa de-a lungul timpului. Dar n-o face. Ci, mai întâi, i se prezintă o carte sau un sul de carte sigilată! De ce astfel? Pentru că această carte nu-i una oarecare. În Scripturi există doar o singură carte care, până la timpul lui Ioan, rămăsese sigilată!!! Care este, deci, acea carte a Scripturilor care rămăsese încă sigilată până la momentul când Ioan o vede rupându-i-se peceţile? Nu poate fi decât una singură, şi anume cartea lui Daniel!!

Asta înseamnă că Apocalipsa a devenit posibilă doar prin desigilarea cărţii lui Daniel! Apocalipsa este în acest sens completarea cărţii lui Daniel. Profeţia ce viza timpul din urmă, din cartea lui Daniel, a fost desigilată, devenind descoperirea lui Isus Hristos pentru toţi cei interesaţi de propria mântuire! "În Apocalipsa, se întâlnesc şi se sfârşesc toate cărţile Bibliei. Aici este completarea cărţii lui Daniel. Una este o profeţie; cealaltă o descoperire. Cartea ce a fost sigilată nu este Apocalipsa, ci acea parte din profeţia lui Daniel care se referă la zilele din urmă. Îngerul a poruncit: >Tu însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului< (Daniel 12,4)." Faptele apostolilor, cap. Descoperirea, par. 19.

Mesajul adresat celor şapte biserici se întinde, aşadar, până la "vremea sfârşitului". A fost făcut posibil prin vrednicia lui Isus, altfel cartea lui Daniel, sau mai bine zis profeţia din cartea lui Daniel, care priveşte timpul din urmă, ar fi rămas sigilată în veci! A fost pecetluită pentru că nu privea timpul profetului Daniel, iar Daniel şi contemporanii săi nu ar fi avut cum s-o înţeleagă. A fost sigilată, în primul rând, din cauza lipsei discernământului spiritual al poporului evreu. Dumnezeu nu caută să ascundă, "pecetluind" informaţii care au de-a face cu mântuirea omului!!! Dimpotrivă, este dornic să descopere minţii primitoare tot ceea ce este necesar spre cunoaştere şi mântuire. Dar, vremurile viitoare nu pot fi cunoscute şi nici înţelese de către cei care primesc viziunile, fiindcă le trebuie altă cantitate de lumină.

În al doilea rând, Hristos ar fi dorit ca profeţia din cartea lui Daniel, cea din partea ultimă a capitolului al unsprezecelea, continuată în următorul capitol, să nu se întâmple niciodată!! Dacă poporul evreu ar fi intrat la nuntă, la acea nuntă prin care Dumnezeu urmărea să facă ispăşirea păcatelor din inimle lor, să aducă în ele neprihănirea Sa veşnică, pentru încetarea definitivă a păcatului, atunci biserica iudaică ar fi rămas mireasa lui Hristos, l-ar fi primit cu braţele deschise atunci când s-a întrupat şi ar fi uşurat suferinţele lui Hristos, încurajându-l în timp ce El purta păcatele omenirii pe umerii Săi! Atunci, Hristos nu ar mai fi murit răstignit, ci doar zdrobit de păcatele omenirii! Scopul acestei nunţi era de a-şi ajuta biserica iudaică să nu ajungă în postura de a-l răstigni tocmai pe Acela care îi era Mire. Cu alte cuvinte, Hristos ar fi dorit ca viitorul bisericii Sale, al bisericii iudaice, şi al omenirii, să fie altul, un viitor luminos, plin de neprihănire şi de slava Cerului!!!

De aceea, profeţia din cartea lui Daniel trebuia să rămână sigilată, căci conta foarte mult răspunsul poporului evreu la invitaţia făcută de Isus de a intra la nuntă împreună cu El. Perioada alocată evreilor se întindea pe o durată de 490 de ani din momentul zidirii din nou a Ierusalimului, care începe în toamna anului 457 î.Hr. Vezi Ezra 6 şi 7. Dar, naţiunea iudaică l-a răstignit pe Hristos, fapt care a condus la nevoia de desigilare, de descoperire a aceluiaşi viitor căruia îi fusese arătat lui Daniel în viziune şi pe care nu l-a înţeles. Istoria omenirii avea să-şi urmeze cursul, din cauza apostaziei bisericii iudaice. Aceasta nu a putut fi frântă nici de către biserica apostolică. Aşteptările lui Isus se concentrau foarte mult asupra ei, mai ales că fusese înzestrată cu Duhul Sfânt. Până în anul 90, Hristos nu a căutat să desigileze viitorul, aşteptând parcă să se bucure de biruinţa bisericii apostolice, pentru ca viitorul să nu fie cel "pecetluit" încă din timpul profetului Daniel, ci mai degrabă să fie un viitor strălucitor, destinat neprihănirii, aşa cum prevedea planul mântuirii, dacă ar fi fost acceptat în totalitate de către biserică şi oameni!! Dar, lucrurile aveau să evolueze exact aşa cum îi fusese arătat lui Daniel.

Din acest motiv, a devenit necesară desigilarea cărţii pecetluite cu şapte peceţi, a cărţii profetice a lui Daniel. De-acum viitorul urma să fie aşa cum fusese prevăzut de Dumnezeu din cauza apostaziei bisericii. Puţini sunt cei care înţeleg intenţia lui Dumnezeu cu făurirea şi pregătirea unei biserici. Rostul este acela că Dumnezeu a căutat cu tot înadinsul să curme viitorul întunecos al lumii, printr-o biserică neprihănită, fără pată, plină de lumina slavei lui Dumnezeu, pentru a putea pune la dispoziţie un viitor strălucitor, aşa cum era prevăzut în planul mântuirii. Dacă taina lui Dumnezeu, Hristos în voi, nădejdea slavei, ar fi prins chip în fiecare om de pe pământ, atunci ce viitor am fi avut!! N-ar mai fi existat niciodată Biblia, legea lui Dumnezeu scrisă, ritualurile iudaice şi nici profeţiile!!! Dar, din păcate, viitorul ni l-am făcut singuri, prin neascultarea bisericii chemate să frângă viitorul întunecat al păcatului şi să ne introducă în veşnicie.

Hristos s-a calificat prin întrupare şi jertfă să ne salveze din propria neascultare şi să ne asigure un viitor neprihănit, luminos şi veşnic. Dar, a fost nevoit să rupă peceţile cărţii viitorului, a profeţiei vechi-testamentare care viza exact ceea ce El nu şi-ar fi dorit niciodată să aibă loc. Când devenise evident că şi biserica apostolică merge pe urmele celei iudaice, atunci Isus l-a înzestrat pe Ioan cu Duhul prorociei şi i-a oferit panorama viitorului, a aceluiaşi viitor întunecat ce i-a fost arătat şi lui Daniel, care de-acum nu avea să mai poată fi schimbat de nimic. Atitudinea, spiritul şi caracterul celor şapte biserici antice aveau să se regăsească mai mult sau mai puţin în fiecare etapă a bisericii spirituale, în periplul ei istoric până la venirea lui Hristos pe norii cerului. Cu toate că descoperirea dată lui Ioan este amplă şi profundă, totuşi nu avea să fie înţeleasă decât la "vremea sfârşitului", aşa cum Moise-Gabriel îi spune lui Daniel. "Tu însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea până la vremea sfârşitului. Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte." Daniel 12,4.

Vremea sfârşitului privea timpul care începe cu împlinirea celei mai lungi profeţii biblice, sau sfârşitul celor celor 2300 de ani, care se termină în 1844. Abia din acest an se poate spune cu certitudine că "cunoştinţa va creşte". Cu toate că Isus descoperă viitorul lui Ioan şi că este trimis sub formă de carte celor şapte biserici, datorită apostaziei şi întunericului spiritual în care avea să cadă biserica, această carte a Apocalipsei avea să rămână neînţeleasă în ansamblul ei, pe parcursul veacurilor, până la vremea sfârşitului, exact aşa cum i se spusese lui Daniel. Când această vreme a sosit, Hristos, în persoana îngerului cel puternic din Apocalipsa 10, face anunţul solemn că nu va mai fi nici un timp, nici o zăbavă. "Şi îngerul pe care-l văzusem stând în picioare pe mare şi pe pământ şi-a ridicat mâna dreaptă spre cer şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nici o zăbavă, ci, că în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi, prorocilor."  Apocalipsa 10,5-7.

Hristos specifică în termeni clari că, o dată cu sfârşitul celor 2300 de ani, nu va mai exista nici un timp profetic prin care să se prelungească iară istoria omenirii, că este timpul să crească peste măsură cunoştinţa Evangheliei. Curăţirea sanctuarului ceresc a început în 22 octombrie 1844. Lumina necesară pentru aducerea la sfârşit a păcatului a fost descoperită, iar Apocalipsa a ajuns o carte descoperită, făcută înţeleasă, prin lumina ce străluceşte din sfânta sfintelor sanctuarului ceresc, astfel încât să poată ajunge la orice locuitor de pe Terra. Prin creşterea cunoştinţei, creştere care nu ar fi putut avea loc niciodată dacă Hristos nu şi-ar fi început lucrarea în sfânta sfintelor, trebuie să fie pregătit un popor care să facă posibilă venirea Mântuitorului. Nu mai depindem de perioade sau de timp profetic. Acum trebuie să intrăm în acea încăpere în care se află Hristos, prin credinţă, pentru a ne pregăti să sfârşim cu păcatul.

     "Cartea care a fost pecetluită nu a fost cartea Apocalipsei, ci partea aceea din profeţia lui Daniel care are legătură cu vremea sfârşitului. Scriptura spune:>Tu însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea până la vremea sfârşitului. Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte<. Daniel 12,4. Când cartea a fost deschisă, a fost făcută proclamaţia: >Nu va mai fi nici o zăbavă<. Apocalipsa 10,6. Acum, cartea lui Daniel este desigilată, iar descoperirea făcută de Hristos lui Ioan trebuie să ajungă la toţi locuitorii pământului. Prin creşterea cunoştinţei, trebuie să fie pregătit un popor care să reziste în zilele din urmă." Solii alese, vol. 2, cap. Cei trei îngeri şi îngerul din Apocalipsa 18, subcap. Soliile celor trei îngeri în contextul lor mai larg, par. 3.

     "Studiaţi Apocalipsa în legătură cu cartea lui Daniel, deorece istoria se va repeta... Având în vedere toate avantajele noastre religioase, ar trebui să cunoaştem astăzi mult mai mult." Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, cap. Sfintele Scripturi, subcap. Puteri de nebiruit care aşteaptă, par. 3.

     "Lucrurile descoperite lui Daniel au fost completate după aceea prin descoperirea făcută lui Ioan pe insula Patmos. Aceste două cărţi ar trebui studiate cu atenţie. Daniel a întrebat de două ori: Cât va mai fi până la sfârşitul timpului?

     >Eu am auzit, dar n-am înţeles; şi am zis: 'Domnul meu, care va fi sfârşitul acestor lucruri?' El a răspuns: 'Du-te, Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului. Mulţi vor fi curăţaţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul şi niciunul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege. De la vremea când va înceta jertfa necurmată şi de când se va aşeza urâciunea pustiitorului, vor mai fi o mie două sute nouăzeci de zile. Ferice de cine va aştepta şi va ajunge până la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile! Iar tu, du-te, până va veni sfârşitul; tu te vei odihni şi te vei scula iarăşi odată în partea ta de moştenire, la sfârşitul zilelor'<."

     Leul din seminţia lui Iuda a rupt sigiliul cărţii şi i-a dat lui Ioan descoperirea lucrurilor care trebuie să se întâmple în aceste zile din urmă.

     Daniel şi-a îndeplinit misiunea de a vesti mărturia care a fost sigilată până la vremea sfârşitului, când va trebui să fie proclamată solia primului înger pentru lumea noastră. Aceste lucruri au o importanţă infinită în aceste zile din urmă, dar, în timp ce >mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi<, >cei răi vor face răul şi niciunul din cei răi nu va înţelege<. Cât de adevărate sunt aceste cuvinte! Păcatul înseamnă călcarea legii lui Dumnezeu, iar cei care nu vor accepta lumina cu privire la legea lui Dumnezeu, nu vor înţelege soliile primului, al doilea şi al treilea înger. Cartea lui Daniel este desigilată prin Apocalipsa lui Ioan şi ne conduce până la evenimentele finale ale istoriei acestui pământ." Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, cap. Sfintele Scripturi, subcap. Rezultatul unui studiu corect, par. 2-5.