"Locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon"

     "Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon." Apocalipsa 16,16.

Din textul biblic de mai sus reiese în mod clar că scopul duhurilor rele, prin minunile pe care au puterea să le săvârşească, este acela de a strânge "pe împăraţii întregului pământ" "în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon". Noi am învăţat deja că în descrierea plăgii a şasea se foloseşte un limbaj simbolic şi că, din acest motiv, interpretarea geografică nu-şi are sensul în acest context. Ca atare, locul pomenit în versetul de mai sus nu poate face referire la un anumit loc sau o anumită regiune geografică de pe pământ, căci oricât de mare ar fi nu ar putea cuprinde deloc toată omenirea!!

Războiul Armaghedonului cuprinde întregul pământ; la el iau parte fiecare bărbat, femeie şi copil de pe pământ, indiferent de zona geografică. Armaghedonul nu este un război între două armate de oameni, din moment ce duhurile rele reuşesc, prin spiritism, să unească întreaga planetă într-o singură confederaţie mondială a răului!! Un întreg nu poate fi împotriva lui însuşi, ci mai degrabă împotriva cuiva străin de interesele sale. Prin urmare, războiul Armaghedonului este un război îndreptat doar împotriva lui Dumnezeu, reprezentat pe pământ de biserica celor 144.000. Este războiul nelegiuirii împotriva neprihănirii, a lui Satana împotriva lui Hristos. Deci, acest război se va da pe tot uscatul planetei noastre; va cuprinde absolut toate continentele.

     "Sunt numai două grupări în lumea noastră: cei care sunt ascultători de Dumnezeu, şi cei care stau sub steagul prinţului întunericului. Satana şi îngerii lui se vor coborî cu putere, cu semne şi cu minuni mincinoase ca să înşele pe cei care locuiesc pe pământ şi. dacă e cu putinţă, pe cei aleşi. Criza ne stă chiar în faţă." The S.D.A. Bible Commentary, vol. 7, pag. 982.

     "Două mari puteri adverse vor lua parte în ultima mare bătălie. De o parte stă Creatorul cerului şi al pământului. Toţi cei de partea Sa poartă sigiliul Său. Ei sunt ascultători de poruncile Sale. De cealaltă parte stă prinţul întunericului împreună cu aceia care au ales apostazia şi răzvrătirea." The S.D.A. Bible Commentary, vol. 7, pag. 982.

Acest adevăr este întărit de altminteri şi prin următorul text biblic: "Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui". Apocalipsa 17,14. Aşadar, ultima mare bătălie, din cadrul Armaghedonului, îl vizează în mod direct pe Dumnezeu. Ca atare, locul despre care vorbesc Scripturile, deşi ar da aparenţa că ar fi o zonă geografică, nu trebuie înţeles sau luat literal ca un loc aflat undeva pe pământ, în cazul nostru valea Meghido sau Câmpia Esdraelonului din Palestina. Termenul implică mult mai mult decât se bănuieşte.

Pentru a înţelege corect semnificaţia textului pe care îl analizăm, cu precădere termenul "locul", ar fi bine să avem în vedere un alt amănunt deosebit de important, strecurat înadins de Duhul Sfânt în text. Acest amănunt este cel referitor la faptul că locul respectiv se cheamă Armaghedon "pe evreieşte"! Majoritatea interpreţilor au încercat, aşadar, să înţeleagă semnificaţia termenului "Armaghedon", traducând pur şi simplu cuvântul respectiv. Au vrut să înţeleagă semnificaţia lui ebraică. Chiar dacă se poate ajunge la un anumit sens, totuşi nu acest fapt l-a avut în vedere Dumnezeu când l-a inspirat pe apostolul Ioan să scrie respectivul verset!

O înţelegere corectă survine doar atunci când avem în vedere contextul plăgii a şasea. Ea ne descoperă că în războiul Armaghedonului Satana şi coaliţia tuturor împărăţiilor lumii vor fi înfrânţi pe vecie. Chiar dacă Lucifer reuşeşte să adune întreaga lume nelegiuită sub steagul său, totuşi intenţia sa prin acest război nu se materializează, fiind înfrânt de către biserica lui Hristos, sfântă şi neprihănită. Asta înseamnă că Inspiraţia divină ne direcţionează atenţia către intenţia primordială a lui Satana prin lucrarea demonilor săi. Observaţi, vă rog, că nu este îndeajuns că duhurile rele fac semne nemaipomenite, şi nici măcar că reuşesc să strângă întregul pământ de partea prinţului întunericului, ci ceea ce este mai important, după cum ne descoperă textul în analiză, este că aceste duhuri este musai să-i strângă pe toţi împăraţii pământului într-un anumit loc. Nu în orice loc, ci doar într-un anumit loc, de care depinde soarta întregului război Armaghedon şi soarta lui Lucifer!!! Este extraordinar Duhul Sfânt, la fel ca şi adevărul divin ascuns în limbajul simbolic al Scripturii.

Duhul Sfânt ţine neapărat să ne precizeze că duhurile necurate au o intenţie bine determinată, hotărâtă şi precisă. Ele reuşesc în definitiv să strângă împărăţiile lumii în acel loc, numai ca să constate că sunt înfrânte, că intenţia lor este zdrobită şi că Armaghedonul s-a întors împotriva lor!!! Acum, urmând logica aceasta, înseamnă că, dacă intenţia demonilor este aceea de a-i strânge pe împăraţii pământului într-un anumit loc, în ultima fază a războiului Armaghedon, înseamnă că aceeaşi intenţie trebuie să fi existat şi la începutul războiului, o intenţie, un plan care a pus bazele marelui şi îndelungatului război Armaghedon. Nici că se poate altfel! Satana nu s-a schimbat în planurile sale în războiul împotriva lui Dumnezeu, după cum nici Dumnezeu nu s-a schimbat în principiile Sale de abordare a acestui război.

Cum aflăm, fără să greşim, ce ascunde această intenţie pentru a descoperi care este acel loc, unde Satana ţine înadins să fie strânsă toată planeta? Aflăm doar dacă ţinem seama că ea este descoperită deja în "evreieşte"!!! Ceea ce trebuie să înţelegem, în primul rând, este faptul că Armaghedonul este un război multimilenar. El a început în cer, prin răzvrătirea fără motiv a lui Lucifer, şi se va sfârşi pe pământul nostru, când caracterul lui va fi demascat înaintea tuturor oamenilor, ce refuză să mai dea sprijin Babilonului cel mare sau elementului religios! Cum cea mai mare parte a istoriei acestui război este consemnată pe paginile Vechiului Testament, atunci devine limpede de ce locul unde se străduiesc să-i adune duhurile cele rele pe împăraţii pământului are un înţeles precis doar "pe evreieşte"!

Întrucât limba folosită la scrierea Vechiului Testament, partea cea mai consistentă a Bibliei, a fost ebraica şi doar într-o mică măsură aramaica, în cartea lui Daniel, atunci este firesc ca Dumnezeu să specifice de ce doar "pe evreieşte" putem să înţelegem corect intenţia diavolului de a-şi strânge supuşii neascultători într-un loc precis, la care el ţine cu tot înadinsul, altfel Armaghedonul în ansamblul lui nu şi-ar fi avut sensul pentru el, şi nici măcar nu l-ar fi început. Aşadar, în Vechiul Testament trebuie că este descoperită intenţia lui Lucifer de a ţine neapărat să se posteze doar într-un anumit loc şi numai în acela, căci acela este singurul loc care pentru el are un unic sens!!

Prin urmare, să mergem la originile războiului Armaghedon. Despre revolta lui Lucifer în cer am scris deja, aşa că nu voi repeta ceea ce deja am afirmat, întrucât nu este scopul acestui studiu. Voi urmări doar să arăt pe temeiul Scripturii, care este propriul ei interpret, cum să înţelegem corect sensul sau semnificaţia textului biblic analizat de noi. Relatările cele mai bune, de-a dreptul lămuritoare cu privire la începutul Armaghedonului, sunt consemnate în cărţile a doi profeţi de marcă: Isaia şi Ezechiel. În Ezechiel 28 ni se spune că Lucifer a avut o poziţie privilegiată în cer datorită aptitudinilor sale, fiind mai destoinic decât orice alt înger creat. El a ajuns astfel prin destoinicie, muncă şi perseverenţă, dezvoltând prin ascultare şi trăire a principiilor legii sfinte toate darurile personale la un nivel greu de egalat de către alţi îngeri. Ţinta lui era de a fi aşa cum a intenţionat Dumnezeu să fie orice făptură. A adunat cunoştinţă berechet, formându-şi un caracter extraordinar. A ajuns pe poziţia imediat următoare de lângă Hristos Arhanghelul.

Dar, acum survine următoarea întrebare logică: Unde era localizată această poziţie? Iată ce ne descoperă Scripturile: "Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: >Ajunseseşi la cea mai înaltă desăvârşire, erai plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe. Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonix, cu topaz, cu diamant, cu crisolit, cu onix, cu jasp, cu safir, cu rubin, cu smarald şi cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut. Erai un heruvim ocrotitor cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare<." Ezechiel 28,12-14.

În cetatea lui Dumnezeu din cer, poziţia cea mai înaltă la care putea accede vreo făptură creată, un înger, era poziţia aflată "pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu". Aici se află practic scaunul de domnie al lui Dumnezeu Tatăl. Slava Lui îl înconjoară, astfel încât făptura Lui să poată fi deosebită totuşi de ochii celor ce îl înconjoară, dar faţa Lui nu poate fi privită decât prin slava lui Hristos. Hristos este mijlocitorul care face posibilă prezenţa tuturor inteligenţelor create chiar lângă Tatăl. Dacă Hristos nu ar fi devenit înger, prin naşterea în sânul Tatălui în acest sens, atunci nu ar fi existat sub nici o formă mijlocul necesar pentru a face posibilă viaţa creată şi deci existenţa unor inteligenţe chiar lângă slava lui Dumnezeu Tatăl. Slava Lui este atât de puternică încât, fără un mijlocitor, mijlocitorul Isus Hristos, care o facă accesibilă tuturor îngerilor, ar nimici de îndată orice formă de viaţă creată!

Imediat lângă Tatăl şi Fiul, căci Hristos are acces nestingherit înăuntrul slavei Tatălui, deoarece este Dumnezeu deplin, care a acceptat să ia forma făpturii create de dragul creării posibilităţii existenţei şi perpetuării vieţii inteligenţelor create, se află poziţia cea mai înaltă pe care putea accede îngerii. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi implicit locul lui Hristos sunt numite în Scripturile Vechiului Testament "muntele cel sfânt al lui Dumnezeu". Lângă Hristos se afla locul privilegiat al lui Lucifer. Ei bine, de aici, de pe această poziţie a slujirii a plecat Lucifer să-şi împrăştie otrava mortală a revoltei, nemulţumit fiind de faptul că nu era lăsat să intre în sânul Tatălui, în sfatul Dumnezeirii, acolo unde are acces Fiul lui Dumnezeu.

     "Păcatul a început în acela care, după Hristos, fusese foarte mult onorat de către Dumnezeu şi care era, printre locuitorii cerurilor, în poziţia cea mai înaltă în ceea ce priveşte puterea şi slava. Lucifer, >fiul zorilor<, a fost întâiul între heruvimii ocrotitori, sfânt şi fără prihană. El stătea în prezenţa marelui Creator şi razele nesfârşite ale slavei ce înconjurau pe veşnicul Dumnezeu se odihneau asupra lui...
     Părăsindu-şi locul din prezenţa nemijlocită a Tatălui, Lucifer a plecat să împrăştie spiritul nemulţumirii printre îngeri." Patriarhi şi profeţi, cap. De ce a fost îngăduit păcatul?, par. 7, 13.

Problema lui Lucifer a fost aceea că devenise nemulţumit cu poziţia pe care se afla. El voia de fapt mai sus, râvnea la poziţia lui Isus Hristos. Voia să fie egal cu El în absolut toate privinţele, ca să poată avea acces înăuntrul slavei Dumnezeirii, acolo unde s-a plănuit taina ascunsă din veşnicie în ce priveşte rezolvarea păcatului, prin întruparea lui Hristos în lumea celor păcătoşi!!! Profetului Isaia i s-a descoperit intenţia şi o dată cu aceasta chiar locul pe care-l râvnea cu atâta patimă Lucifer. "Tu ziceai în inima ta: >Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei, mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt<." Isaia 14,13.14.

Aici este descoperită intenţia lui Lucifer, cu care a şi pus bazele războiului Armaghedon, prin care urmărea să ia locul lui Hristos, ca să fie ca Cel Preaînalt, ca Dumnezeu Tatăl. "Puţin câte puţin, Lucifer a început să se hrănească cu dorinţa înălţării de sine. Scriptura ne spune: >Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta< (Ezechiel 28,17). >Tu ziceai în inima ta... îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu... voi fi ca Cel Preaînalt< (Isaia14,13.14). Deşi toată slava lui era de la Dumnezeu, acest înger puternic a ajuns s-o considere ca aparţinându-i. Nemulţumit cu poziţia sa, deşi onorat mai presus de oştile cereşti, el s-a aventurat să poftească închinarea cuvenită numai Creatorului. În loc de a căuta să facă din Dumnezeu obiectul suprem al sentimentelor şi ascultării tuturor fiinţelor create, strădania sa era aceea de a-şi asigura pentru el slujirea şi credincioşia lor. Şi, poftind slava cu care Tatăl cel veşnic L-a învestit pe Fiul Său, acest prinţ al îngerilor aspira la puterea ce constituia în exclusivitate una din prerogativele lui Hristos...
     Disputarea supremaţiei Fiului lui Dumnezeu şi, în acest fel, discreditarea înţelepciunii şi iubirii Creatorului au devenit scopul acestui prinţ al îngerilor." Patriarhi şi profeţi, cap. De ce a fost îngăduit păcatul?, par. 8, 10.

Intenţia lui Satana, se arată lămurit a fi disputarea supremaţiei Fiului lui Dumnezeu, în care nu mai vedea decât un înger, după cum şi era la înfăţişare, deci râvnirea poziţiei sau a locului lui Hristos, căci numai astfel, considera el, poate fi ca Dumnezeu Tatăl!! Aşadar, unde dorea el să-şi pună scaunul de domnie? Să urmărim cu atenţie maximă: "îmi voi ridica scaunul de domnie... pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei". Aici iarăşi apare sintagma "muntele adunării dumnezeilor", prin munte desemnându-se practic poziţia cea mai înaltă din Univers, poziţia lui Dumnezeu, chiar a lui Isus Hristos!!! Astfel, acest război îngrozitor, numit în Scripturile adevărului Armaghedon, a pornit cu intenţia precisă a lui Satana de a ocupa locul lui Isus. Dar de ce? Iată motivul: "... el s-a aventurat să poftească închinarea cuvenită numai Creatorului... aspira la puterea ce constituia în exclusivitate una din prerogativele lui Hristos". Acesta este adevărul.

Ca să primească închinarea semenilor săi, trebuia să deţină poziţia lui Hristos, dar şi puterea Sa creatoare, căci în accepţiunea lui numai astfel putea fi ca Dumnezeu. Şi avea dreptate. Dar, pentru a deţine această poziţie înseamnă a avea o dublă natură: natura divină necreată, neîmprumutată şi nederivată de la Dumnezeu Tatăl, şi natura creată, aceea pe care o avea el. Or, el nu deţinea decât o singură natură, cea creată, neavând cum să primească de la Dumnezeu natura divină decât dacă ar fi acceptat să se nască din nou. Însă el a refuzat aşa ceva. I se părea umilitor, iar dacă ar fi acceptat să se nască din nou, ar fi însemnat că acceptă implicit că este păcătos, deci răzvrătit, un nevoiaş care are nevoie să devină alt înger şi care recunoaşte că fără ascultarea strictă de principiile legii morale a lui Dumnezeu nu are cum să trăiască şi implicit nu are cum să fie neprihănit, curat.

Locul acesta pe care-l dorea el în cer îl râvneşte în continuare. Chiar şi alungat din cer, el nu a renunţat niciodată la această dorinţă înfocată, la această intenţie, căci el ştie una şi bună: poate fi ca Dumnezeu doar dacă îşi plasează scaunul său de domnie pe muntele adunării de la capătul miazănoaptei. Or, asta se traduce cu primirea închinării din partea semenilor. Cu alte cuvinte, dacă ajunge să primească închinarea din partea semenilor creaţi, indiferent că sunt îngeri sau oameni, atunci se poate considera că scaunul său de domnie îşi merită locul râvnit. Ca să primească închinarea acestora, el trebuie să-i amăgească, să le propună tot timpul o contrafacere a principiilor lui Dumnezeu, pentru ca oamenii să creadă că aduc închinare lui Dumnezeu. Aşadar, am descoperit că miza uriaşă a războiului Armaghedon este în realitate, dincolo de celelalte lucruri, închinarea.

Dacă Satana reuşeşte să-i amăgească pe toţi locuitorii pământului că el este adevăratul Dumnezeu, primind astfel închinarea care numai lui Dumnezeu i se cuvine, se poate spune pe bună dreptate că şi-a ridicat scaunul de domnie pe muntele adunării dumnezeilor, făcând dovada că principiile împărăţiei sale, acceptate prin vicleniile lui de supuşii săi, sunt demne de recunoaştere din partea lui Dumnezeu şi, deci, şi de acceptare a poziţiei mult râvnite. Ideea este că Lucifer caută de mai bine de şase mii de ani să demonstreze că merită locul cerut de el, care presupune primirea închinării, aşa cum Hristos o primeşte din partea celor creaţi.

Până acum, timp de şase mii de ani, el nu a făcut dovada că întregul pământ, fiecare om în parte, îl acceptă întru totul. Din acest motiv, pregăteşte capodopera amăgirii sale, în ultima fază a Armaghedonului, prin minuni nemaivăzute de muritorii de rând, ca să-i poată strânge laolaltă împotriva lui Hristos, încercând să arate în felul acesta că el primeşte închinarea din partea lor. Asta înseamnă că locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon descoperă intenţia ascunsă a lui Satana de a se aşeza între oameni şi Dumnezeu ca unul care primeşte închinarea, prin uzurparea locului lui Hristos în calitate de Dumnezeu şi Creator!!! Acest gând formidabil este descoperit foarte limpede în cartea lui Daniel, care ne spune astfel: "Îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel slăvit şi sfânt". Daniel 11,45.

Cel ce reuşeşte să facă acest lucru, cu majoritatea covârşitoare a lumii, este împăratul nordului sau de la miazănoapte. El este instrumentul prin care Satana încearcă să câştige închinarea pentru a fi ca Dumnezeu, după cum de-atâta timp îşi doreşte. Iar acest instrument monstruos nu este altcineva decât icoana fiarei, adică întruchiparea tuturor realizărilor satanice, cea care defineşte cel mai bine principiile, caracterul şi spiritul războiului Armaghedonului. Observaţi, vă rog, ce limbaj plastic foloseşte Duhul Sfânt în încercarea de a descrie cel mai bine intenţia lui Lucifer, balaurul care stă în spatele tuturor operaţiunilor întreprinse de icoana fiarei. Spune că îşi întinde corturile palatului său între mare şi, uluitor, muntele cel slăvit şi sfânt!!!

La modul cel mai cert cu putinţă putem spune că palatul său, sau corturile palatului său, reprezintă sau este unul şi acelaşi lucru cu cetatea cea mare, Babilonul spiritual, sau Babilonul cel mare, dacă vorbim de ultima fază a Armaghedonului. Sunt pur şi simplu unul şi acelaşi lucru. Marea este simbolul folosit în Scripturi pentru descrierea oamenilor, în speţă a naţiunilor pământului, iar muntele cel slăvit şi sfânt este simbolul împărăţiei lui Dumnezeu de pe pământ, biserica sfântă, fără pată şi curată, în cazul nostru biserica celor 144.000 dacă ne referim strict la înţelesul textului biblic.

În cer, Lucifer dorea să îşi pună scaunul de domnie pe muntele adunării dumnezeilor, adică pe locul cel mai de sus, singurul care i-ar fi asigurat primirea şi cinstea închinării din partea "dumnezeilor", adică a făpturilor create!!! Acest loc îi aparţine de drept doar lui Hristos şi lui Dumnezeu Tatăl. Pe pământ, intenţia lui Satana este exact aceeaşi; el a căutat timp de şase mii de ani să-şi ridice, să-şi întroneze definitiv, dacă se putea, scaunul de domnie pe muntele cel slăvit şi sfânt, adică în mijlocul bisericii adevărate a lui Dumnezeu din toate timpurile, biserica celor întâi născuţi, care au ieşit învingători în lupta cu el şi despre care Hristos a spus că porţile iadului nu o vor putea birui niciodată!!! Acesta este pur şi simplu adevărul.

De aceea, atunci când citim că "Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon", noi trebuie să înţelegem intenţia de milenii a diavolului de a-şi asigura închinarea îngerilor şi, pentru că nu a reuşit în totalitate cu ei, a oamenilor, căci numai în felul acesta îşi poate ridica scaunul de domnie pe muntele adunării dumnezeilor. Prin urmare, înţeles corect, "locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon" înseamnă poziţionarea diavolului între oameni şi Dumnezeu, ca să poată primi închinarea. Poziţionarea aceasta se face doar prin amăgire, fiindcă nu se descoperă niciodată ca fiind diavolul, ba dimpotrivă se deghizează şi ia chipul lui Isus în timpul strâmtorării, lipsit de har, ca să primească închinarea muritorilor astfel înşelaţi. Acest lucru îl urmăreşte diavolul în ultima fază a Armaghedonului, câştigarea închinării tuturor oamenilor prin înşelarea acestora.

Babilonul cel mare, palatul sau cetatea spirituală unde îşi află scaunul de domnie diavolul, călăreşte apele, Eufratul, marea de oameni, toate naţiunile pământului, pe care le câştigă de partea sa prin amăgire, cu singura intenţie de a stabili pe pământ o singură închinare mondială, unde duminica va fi declarată semnul acesteia. În felul acesta, diavolul se aşază între Dumnezeu şi toţi aceia care refuză o asemenea închinare impusă conştiinţei prin legi omeneşti nelegiuite. Toţi aceia care refuză această închinare a fărădelegii constituie muntele adunării dumnezeilor, muntele cel slăvit şi sfânt, muntele lui Dumnezeu, potrivit limbajului profeţiei, sau în traducere Ierusalimul spiritual, biserica celor 144.000 de sfinţi neprihăniţi. Doar aceştia vor fi adevărata biserică a lui Hristos, stâlpul şi temelia adevărului. Ei sunt plini de puterea Duhului Sfânt şi vor refuza să se plece înaintea icoanei fiarei. Aşadar, Armaghedon înseamnă încercarea zadarnică a lui Lucifer de a câştiga închinarea tuturor oamenilor de pe pământ prin înşelăciune şi mai apoi prin prigoană şi forţă, stabilind închinarea pe baza principiilor specifice împărăţiei sale.

Pentru a înţelege şi mai bine ce am scris până acum, ar fi de folos să vorbesc puţin despre contrafacerea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ de către Satana, o operă de-a dreptul ieşită din comun, pentru care şi-a cheltuit toată energia sa diabolică. Acesta va fi subiectul studiului următor.