Evanghelia în Apocalipsa 17

Evanghelia lui Hristos, aşa cum este descoperită în războiul Armaghedonului, trebuie cunoscută, înţeleasă şi însuşită de orice adevărat creştin, care doreşte să grăbească venirea Mântuitorului pentru a se isprăvi astfel cu păcatul. De foarte mulţi ani învăţăturile spiritiste sunt tot mai accentuate în lumea creştină, în speţă în bisericile protestante, care au preluat tot mai mult, până la confundare aproape, spiritul, ideile şi principiile papalităţii. Temelia sănătoasă a Evangheliei, aşa cum s-a făcut auzită la jumătatea sec. al XIX-lea, în Statele Unite, a fost subminată de multă vreme în bisericile care pretind că păzesc poruncile lui Dumnezeu, Sabatul fiind caracteristica acestora. Această realitate se va acutiza pe măsură ce ne apropiem de împlinirea profetică a evenimentelor descrise în Apocalipsa, evenimente care au de-a face cu ultima generaţie. Mărturiile Duhului Sfânt nu mai sunt considerate de foarte mulţi pretinşi aşteptători ca fiind demne de crezare, fiind socotite doar nişte idei omeneşti. Biblia şi numai Biblia este lozinca lor. Dar, oare o pot înţelege fără mărturia lui Isus?

Biserica creştină va ajunge tot mai coruptă, până acolo încât, în amestec cu puterea civilă, va conduce la autodistrugerea acestei planete. Sunt demne de admirat şi de apreciat eforturile ecologiştilor, ale celor ce se străduiesc din răsputeri să responsabilizeze guvernele lumii să ia atitudine hotărâtă împotriva distrugerii mediului înconjurător, a naturii. Cu toate acestea, deşi aceste eforturi nu trebuie diminuate în nici un fel, destinul planetei noastre este pecetluit!! Nimicirea va veni din lumea religioasă. Toţi ochii sunt aţintiţi asupra evenimentelor care se petrec în lumea politică, socială sau financiară. Aşa suntem bombardaţi prin mass-media. Dar, preocuparea celui înţelept este să înţeleagă evenimentele care au loc în lumea religioasă, fiindcă de aici vine prăpădul, după cum descoperă foarte clar Scripturile. Aici trebuie îndreptată toată atenţia, pentru a putea înţelege desfăşurările din domeniul politicului şi socialului! Cu cât biserica esta mai coruptă, deşi cu buzele face caz de numele lui Dumnezeu, cu atât starea de lucruri din lume este mai nimicitoare, mai plină de suferinţă, nedumerirea crescând de la o zi la alta, căci nimeni nu pare să aibă soluţie la escaladarea problemelor.

Când biserica creştină va fi atins apogeul decăderii ei, al apostaziei totale, atunci se poate spune că este pregătită calea pentru făurirea icoanei fiarei, în faţa căreia nimeni nu va rezista, dacă nu este plin de puterea transformatoare şi sfinţitoare a Evangheliei lui Hristos!! Acest eveniment este atât de aproape, încât puţini visează că ar fi posibil aşa ceva în viitorul apropiat sau chiar în cel îndepărtat!!! Pentru a înţelege cum trebuie planul lui Dumnezeu de scăpare a tuturor celor ce şi-l însuşesc până la cunoaştere desăvârşită, de scăpare din vâltoarea evenimentelor premergătoare venirii lui Hristos pe norii cerului, m-am gândit că este mai mult decât util să abordăm Evanghelia lui Hristos aşa cum este ea descoperită în Apocalipsa 17. Aici descoperim un tablou impresionant, cel mai bine zugrăvit din toată Scriptura a celei ce se numeşte Babilonul cel mare, în cârdăşie cu râul puterii ei, Eufratul sau apele pe care şade ca împărăteasă, zice ea!!

Profetul Ioan este mirat peste măsură de ceea ce i se arată în viziune, căci aproape este copleşit de tabloul femeii desfrânate, care este îmbătată de sângele sfinţilor lui Dumnezeu. Cum să-i zugrăveşti minţii muritorului de rând, o coaliţie mondială pregătită să anihileze tot ceea ce este sfânt, pe poporul lui Dumnezeu, şi aşa mai mult decât minoritar? Ca să nu şocheze de-a binelea mintea lui Ioan, Dumnezeu îi prezintă monstruoasa coaliţie sub forma mai uşoară şi mai convenabilă, mai ales că timpul vizat era viitorul îndepărtat, a unor simboluri pe care mintea lui să le poată defini şi înţelege, în aşa fel încât şocul să fie atenuat. Imaginaţi-vă că Dumnezeu ar dori să ne prezinte istoria viitorului şi, ca să facă acest lucru, este nevoit să adapteze înţelegerii noastre cele ce se vor întâmpla prin intermediul unor imagini simbolice, care au menirea de a ne traduce cumva acele evenimente, aducându-le pe înţelesul nostru, al timpului în care trăim, făcându-ne astfel în stare să pricepem ceva în legătură cu nişte evenimente cu totul străine de noi, fiindcă se întâmplă pur şi simplu în alte epoci. El trebuie să facă în aşa fel, încât impactul emoţional să fie cât mai mic cu putinţă, mai ales atunci când biserica adevărată a lui Hristos, în viziune, este pe punctul nimicirii. Ne aducem aminte ce impact emoţional a avut acest aspect pentru mintea lui Daniel, care pur şi simplu a leşinat. Acţiunile cornului mic, reprezentat prin acel împărat fără ruşine şi viclean, îndreptate împotriva poporului lui Dumnezeu, au provocat leşinul profetului. Vezi Daniel 8.

Ceea ce trebuie să ştim, şi presupun că mulţi deja au înţeles acest aspect al profeţiilor din Apocalipsa, este faptul că Dumnezeu nu a avut în vedere o cronologie a evenimentelor, atunci când lui Ioan i-a fost prezentat în viziune viitorul. Fiecare tablou profetic al viziunilor apocaliptice este menit să scoată în evidenţă câte un aspect foarte important al acţiunilor diavolului, îndreptate împotriva lui Hristos prin agenţii săi, în cazul nostru imperii. Sunt simboluri care se repetă, într-o formă sau alta, dar sunt puse în alt context pentru a înţelege mai bine rolul jucat de către cel ce se ascunde sub mantia acelui simbol, pentru a pricepe sau deosebi mai bine modul cum lucrează şi intenţiile pe care le are în acel timp dat.

Acestea fiind spuse, să pătrundem în Evanghelia descoperirii lui Hristos, aşa cum este consemnată în Apocalipsa 17, în legătură cu Babilonul cel mare, apele şi fiara ciudată pe care se află femeia desfrânată. Un înger, dintre cei şapte care ţin cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu, manifestată sub forma celor şapte plăgi, care-i sunt deja prezentate profetului în capitolul 16, vine la Ioan ca să-i arate judecata unei femei curve din cale afară. Până aici Ioan a văzut în viziune multe alte simboluri, dar niciodată o femeie prostituată. I s-a mai arătat, ce-i drept, o femeie curată, o fecioară care era gata să nască un copil pe care un balaur era pregătit să-l mănânce. Vezi Apocalipsa 12. Evident, trebuia să există şi un contrast, femeia opusă celei curate. "Apoi, unul din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire a venit de a vorbit cu mine şi mi-a zis: >Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari<." Apocalipsa 17,1.

După ce-i sunt prezentate cele şapte urgii devastatoare, profetului Ioan i se înfăţişează ceva cu totul deosebit, dar care are o strânsă legătură cu plaga a şasea. Întrucât este singura în care limbajul este codificat, lui Ioan i se prezintă mai multă informaţie cu privire la această plagă, pe care o prezintă în Apocalipsa 17 şi 18, spre a putea pricepe, cât putea pricepe el, mai amplu acţiunea desfăşurată a celor trei entităţi: balaurul, fiara şi prorocul mincinos. Pentru că acţiunea lor întreită vizează toate naţiunile pământului cu un scop foarte precis, şi anume să facă război împotriva Dumnezeului cel viu, dar în persoana bisericii Sale de pe pământ, a celor ce la vremea aceea au credinţa lui Isus şi păzesc poruncile lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu a găsit că este înţelept şi potrivit totodată să ne ofere un tablou mai detaliat cu privire la acest fapt.

Dumnezeu îşi concentrează toată atenţia asupra acestor entităţi pe care le înfăţişează de astă dată sub forma unei femei desfrânate şi a unei fiare ciudate, cu şapte capete şi zece coarne. El doreşte să facă multă lumină în ce priveşte identitatea Babilonului cel mare, dar şi a puterii extraordinare care-l susţine în războiul lui împotriva Cerului. În primul verset, Dumnezeu îi înfăţişează apostolului Ioan tabloul general cu privire la Babilon şi la puterea lui susţinătoare. I se arată, de fapt mai întâi i se vorbește despre o femeie rău famată care şade pe nişte ape. Ea nu se află în apă, ca şi cum ar înota, ci se află pe ape, acestea părând a o susţine fără ca ea să se scufunde. Acest tablou general ne spune că ea este stăpâna apelor, că ea le dirijează, iar ele o ascultă.

În versetul 2, îngerul ne descoperă motivul pentru care această femeie este curvă. "Cu ea au curvit împăraţii pământului; şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!" Desfrâul ei este unul voit, unul căutat, fiindcă textul nu sugerează că ea ar fi fost siluită. Se spune foarte clar că tot pământul, toţi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei. Curvia este mediul agreat de ea, îi este caracteristic, şi încă o caracteristică dominantă şi definitorie, aşa că desfrâul ei nu este ceva impus din afară. Acest aspect al problemei trebuie să-l reţinem, căci ne ajută foarte mult în a înţelege atitudinea şi principiile acestei femei blestemate. Împăraţii pământului găsesc că este de dorit să se destrăbăleze cu această femeie nespus de famată şi batjocoritoare. De ce? Pentru că sunt ameţiţi de vinul ei!!!

Aici mai descoperim două lucruri extrem de importante. Unul este acela prin care Inspiraţia divină ne ajută să pătrundem dincolo de simbolul sub care se adăposteşte femeia, dând în vileag adevărul despre cine este această femeie. Ea este simbolul bisericii creştine decăzute şi apostate. Celălalt este cel referitor la împăraţii pământului, care întregesc imaginea puterii statale, a guvernelor lumii, în persoana lor descoperind puterea legislativă, juridică şi politică, prin care este susţinută biserica decăzută în toate acţiunile ei. Aceşti împăraţi sunt reprezentativi pentru toţi locuitorii pământului, în sensul că în ei se regăsesc toate naţiunile pământului, fără excepţie, fără deosebire. Acest adevăr este descoperit în acest text: "Apoi mi-a zis: >Apele pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi<". Apocalipsa 17,15.

Aşadar, pentru puterea politică şi juridică a statelor lumii, fluviul puterii Babilonului, avem simbolul "împăraţii pământului", aceştia fiind reprezentativi pentru toţi "locuitorii pământului", adică "noroade, gloate, neamuri şi limbi". De asemenea, ceea ce o face pe femeia desfrânată să fie conducătoarea împăraţilor pământului este "vinul curviei ei", acel vin simbolic, fermentat, cu care suceşte minţile împăraţilor pământului să-i dea ce-şi doreşte - puterea. Nu trebuie să ne aducem aminte decât de Isabela, soţia regelui Ahab, care, pentru a-i aduce moartea lui Nabot, s-a folosit de sigiliul regal pentru a-şi aduce la îndeplinire ţelul. Despre acest vin voi vorbi la timpul potrivit.

De unde ştim în mod precis că sub simbolul acestei femei desfrânate se ascunde sau este zugrăvită biserica creştină apostaziată? Tot îngerul ne spune: "Pe frunte purta scris un nume, o taină: >Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului<... Şi femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împăraţii pământului." Apocalipsa 17,5.18. Este mai mult decât o femeie, ca simbol; este chiar cetatea cea mare, iar cetatea cea mare nu poate fi decât Babilonul spiritual! Împotriva acestei cetăţi spirituale s-a făcut auzit întâiaşi dată vestirea îngerului al doilea în 1843: "Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: <A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!<" Apocalipsa 14,8. Şi tot împotriva acestei cetăţi se va face auzită ultima avertizare mondială: "După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare şi a zis: >A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte; pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei<." Apocalipsa 18,1-3.

În primul caz, avertizarea îngerului al doilea este dată împotriva Babilonului, cetatea cea mare, pe când în al doilea caz, vestirea îngerului al patrulea este dată împotriva Babilonului cel mare! Prin urmare, Babilonul, cetatea cea mare, a ajuns Babilonul cel mare, un locaş al dracilor şi a oricărei spurcăciuni imaginate de oamenii religioşi!! Asta înseamnă că decăderea în lumea religioasă va fi înfiorătoare, de vreme ce întregul creştinism, cu excepţia adevăraţilor copii neprihăniţi ai lui Dumnezeu, ajunge un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, prin asta Inspiraţia subliniind sclavia spirituală în care se va găsi întreaga biserică creştină!!

Babilonul spiritual, în profeţie, este întotdeauna simbolul bisericii creştine apostaziate. I se spune cetatea cea mare pentru că apostazia, desfrâul spiritual, este caracteristica ei principală, făcând din biserică o adevărată cetate a tuturor nelegiuirilor. Apostazia a condus biserica la forme de organizare în care sabia este elementul predominant, omul deţinând rolul conducerii şi al diriguirii tuturor activităţilor bisericii. Acesta este motivul pentru care există atâtea biserici în creştinism, fiecare pretinzând că este biserica lui Hristos!! Babilonul este bastionul apostaziei şi al păcatului, ambele fiind îmbrăcate cu haina creştină. Mai mult decât atât, Babilonul cel mare este bastionul sclaviei spirituale şi chiar emoţionale, din moment ce este numit "o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte". Neprihănirea lui Hristos îi este străină complet. În schimb, şi-a fabricat propria neprihănire, fără principiile legii lui Dumnezeu. Este o cetate pentru că singură şi-a făurit ziduri de apărare împotriva oricărei influenţe bune, divine; şi-a ţesut prin fapte omeneşti propria ei neprihănire, pe care o confundă cu neprihănirea lui Hristos şi implicit cu aprobarea Cerului. Nu trebuie să uităm niciodată că oamenii, mai ales cei religioşi, care nu se simt în siguranţă şi nici liberi, se împrejmuiesc cu ziduri, asemenea lui Cain, care fugea de Dumnezeu.

     "Termenul >Babilon< este derivat de la >Babel< şi înseamnă confuzie. Este folosit în Scriptură pentru a desemna diferitele forme ale religiei false sau apostate. În Apocalipsa capitolul 17, Babilonul este reprezentat printr-o femeie - o metaforă care este folosită în Biblie ca simbol al bisericii, o femeie virtuoasă reprezentând o biserică curată, iar o femeie stricată reprezentând o biserică decăzută." Tragedia veacurilor, cap. Avertizarea respinsă, par. 16.

Prin urmare, pentru biserica decăzută, coruptă şi apostaziată avem simbolul unei femei desfrânate, dar şi al unei cetăţi mari ce adăposteşte multe nelegiuiri, de vreme ce biserica este apostaziată!!! (Apostazia înmulţeşte nelegiuirile, conduce la pierderea discernământului spiritual şi, în cele din urmă, la împietrirea inimii). Acum, aş dori să accentuez un fapt extrem de important, şi anume că simbolul femeii stricate nu ascunde niciodată o formă de religie idolatră, în care Dumnezeul cerului nu joacă nici un rol! Spre exemplu religia canaaniţilor sau religia egiptenilor. Păgânismul în toate formele lui defineşte cel mai bine acest tip de religie, dar nu se poate numi femeia desfrânată!! Ci prin femeia stricată este simbolizată întotdeauna doar biserica decăzută, adică acea biserică ce odinioară a fost biserica lui Dumnezeu, în care se descoperise Dumnezeu într-o formă sau alta şi care astfel se bucurase de adevărul lui Hristos şi chiar de prezenţa Duhului Sfânt!! Acest aspect al problemei nu trebuie scăpat din vedere niciodată.

     "Necredincioşia bisericii faţă de Hristos, îngăduind ca încrederea şi dragostea ei să se îndepărteze de la El şi făcând ca iubirea faţă de lucrurile pământeşti să ocupe sufletul, este asemenea călcării jurământului căsătoriei. Păcatul prin care Israel s-a depărtat de Domnul este prezentat prin această comparaţie; iar iubirea minunată a lui Dumnezeu, pe care ei au dispreţuit-o în felul acesta, este descrisă în mod mişcător astfel: >Ţi-am jurat credinţă, am făcut legământ cu tine, zice Domnul Dumnezeu, şi ai fost a Mea! Erai de o frumuseţe desăvârşită, ba ajunseseşi chiar împărăteasă. Ţi s-a dus vestea printre neamuri, pentru frumuseţea ta, căci erai desăvârşită de tot, datorită strălucirii cu care te împodobisem, dar te-ai încrezut în frumuseţea ta, şi ai curvit, la adăpostul numelui tău cel mare<. >Ai fost femeia prea curvă, care primeşte pe străini în locul bărbatului ei.< >Cum este necredincioasă iubitului său o femeie, aşa Mi-aţi fost necredincioşi voi, casa lui Israel, zice Domnul!< (Ezechiel 16,8.13-15.32; Ieremia 3,20).
     În Noul Testament, o vorbire asemănătoare este adresată celor care se numesc creştini, dar care caută prietenia lumii mai presus de favoarea lui Dumnezeu. Apostolul Iacov spune: >Suflete preacurvare, nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu<." Tragedia veacurilor, cap. Avertizarea respinsă, par. 18, 19.

După ce lui Ioan i se înfăţişează tabloul general, imediat după aceea îngerul descoperitor îl introduce în tabloul explicativ, amănunţit al tabloului general. Pentru ca el să înţeleagă cine este femeia şi cine sunt apele, îngerul trece la explicarea simbolurilor, oferind informaţii mai bogate, chiar dacă foloseşte tot nişte simboluri în acest sens. Prin simboluri poate fi aruncată mai multă lumină asupra altor simboluri, făcându-le mai uşor de înţeles pe primele folosite. Acesta va fi subiectul studiilor următoare.