Contrafacerea împărăţiei lui Dumnezeu

Pentru a putea înţelege în mod corect implicaţiile războiului Armaghedonului, ar fi util să analizăm planul malefic al lui Satana de a contraface împărăţia lui Dumnezeu. Principiile împărăţiei lui Dumnezeu sunt cuprinse în întregime în legea Sa, un dar oferit spre binecuvântare tuturor făpturilor create. Acestea sunt sădite în mintea lor în aşa fel, încât modul lor de viaţă, felul lor de a gândi şi de a se comporta să fie asemănător felului lui Dumnezeu de a fi, de a gândi şi de a se purta. Închinarea joacă un rol determinant în viaţa acestor fiinţe inteligente. Nu este un act impus, după cum nu este ceva împovărător pentru ele. Ci este o acţiune spontană într-o lume liberă de orice fel de întinare, gând şi înclinaţie spre rău şi păcat. Închinarea provine dintr-o minte care-şi găseşte plăcerea în a-l preamări pe Dumnezeu, care la rândul Lui dăruieşte totul în acest sens.

De fapt, închinarea cerească nu este altceva decât manifestarea unei bucurii care vine din preaplinul inimii încărcate cu toate binecuvântările divine! Este pur şi simplu plăcerea supremă care fortifică mintea şi trupul! Aşa cum cineva găseşte o plăcere deosebită, spontană şi dorită în a dărui celui iubit sau preţuit ceva, tot astfel, dar la un nivel de necuprins pentru mintea noastră păcătoasă, se desfăşoară şi actul închinării în cer! Bucuria, dorinţa şi plăcerea de a trăi alături de Dumezeu şi de a dărui pentru Dumnezeu şi semeni, reprezintă în sine închinarea propriu-zisă, în afara laudelor şi a cântecelor de slavă înălţate pentru Creatorul Universului.

Aceasta este viaţa veşnică, şi aşa se desfăşoară peste tot în Universul nepătat de păcat, cu excepţia pământului nostru. A primi viaţa veşnică, prin Isus Hristos, în experienţa naşterii din nou, înseamnă a pregusta încă de aici de pe pământ viaţa specifică lui Dumnezeu, împreună cu închinarea despre care am vorbit. Rugăciunea intră în actul închinării doar aici pe pământ, fiindcă este singura posibilitate de comunicare, prin credinţă, cu cerul. Ea vitalizează creierul cu energie cerească, cum puţini creştini îşi dau seama. Desigur, există o creştere din treaptă în treaptă a desăvârşirii spre desăvârşirea care necesită sigiliul Marelui nostru Preot, punct care arată că omul respectiv este pregătit pentru înălţarea la cer fără să guste moartea. Enoh, dacă ne aducem aminte, s-a pregătit în şcoala sfinţirii sau a reformei până când a fost luat de pe pământ, fiindcă atât de mult devenise unul de sus, încât era musai să fie înălţat la cer, ca să fie pregătit mai departe pentru o slujire adusă pământenilor din postura de Melhisedec! Cu el a început practic preoţia după rânduiala lui Melhisedec, necesară pentru trăirea unei vieţi de biruinţă asupra păcatului pe acest pământ, din partea tuturor celor ce vor să se desăvârşească potrivit planului lui Dumnezeu.

Scaunul de domnie al lui Dumnezeu se află, aşa după cum ştim, în cetatea Noul Ierusalim, ea însăşi fiind templul unde mijloceşte Hristos pentru binele şi salvarea oamenilor. Această cetate este centrul de guvernare al lui Dumnezeu; este inima împărăţiei universale a lui Dumnezeu. Ea reprezintă practic un model pe baza căruia au fost gândite şi create toate constelaţiile şi planetele locuite de alte făpturi inteligente, în afara îngerilor. Ceea ce este interesant îl constituie faptul că scaunul de domnie al Tatălui şi al Mielului, în cetate, se află în partea de nord sau la miazănoapte! Aici se află "muntele Sionului", o expresie care scoate în evidenţă locul Aceluia care este îndreptăţit să primească închinarea! "Mare este Domnul şi lăudat de toţi în cetatea Dumnezeului nostru, pe muntele Lui cel sfânt. Frumoasă înălţime, bucuria întregului pământ, este muntele Sionului; în partea de miazănoapte este cetatea Marelui Împărat." Psalm 48,1.2. (De altminteri, aşezarea templului în Ierusalim nu este întâmplătoare. Muntele numit tot Sion se afla în cetatea Ierusalim tot în partea de miazănoapte, practic un deal pe care se afla construit templul din Ierusalim, acolo unde se aducea singura închinare adevărată, care atesta că acceptarea ei înseamnă recunoaşterea faptului că Dumnezeul Creator este singurul Dumnezeu adevărat!!! A-l accepta pe Dumnezeu ca Dumnezeu înseamnă a recunoaşte că El este Izvorul vieţii, precum şi valabilitatea veşnică a principiilor legii sfinte divine! Or, toate aceste lucruri Satana trebuia să le contrafacă, pentru ca să fie ca Dumnezeu, exact aşa cum spun Scripturile în Isaia 14).

De asemenea, interesant este şi faptul că din scaunul de domnie al lui Dumnezeu iese un râu al vieţii, care indică totdeauna cine este cu adevărat Izvorul întregii vieţi şi a întregii existenţe a tot ceea ce se vede! Apoi, în mijlocul pieţei cetăţii se află pomul vieţii. Această aşezare are de-a face cu noul pământ. Dar, desigur, din moment ce pe pământul nostru s-a aflat pomul vieţii, înainte de păcat, pesemne că tot astfel se află câte un pom al vieţii pe fiecare planetă locuită din orice galaxie şi constelaţie universală. Pomul vieţii, ca şi râul vieţii, indică amândouă şi vorbesc despre realitatea veşnică, Dumnezeu - Creatorul şi Sursa energiei vieţii întregii suflări create!! "Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului. În mijlocul pieţei cetăţii şi pe cele două maluri ale râului era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor." Apocalipsa 22,1.2.

Având în vedere toate aceste lucruri, atunci este uşor să descoperim în crearea grădinii Edenului, Cerul în miniatură!!! Adam era reprezentantul lui Dumnezeu şi totodată părintele întreagului neam omenesc, care în momentul creării lui se afla în el. Eva, era chipul bărbatului, cea care urma a fi dătătoarea de viaţă, născătoarea din care aveau să vină pe pământ toţi oamenii. Într-un anumit sens, ei amândoi oglindeau taina lui Dumnezeu, taină prin care s-a făcut posibilă întruparea Cuvântului, mai întâi în cer sub formă de înger adevărat, şi mai apoi pe pământ sub formă de om adevărat, prin care se făceau posibile şi existenţa inteligenţelor create, dar şi răscumpărarea celor ce aveau să cadă în păcat. Totodată, prin crearea celor doi, Dumnezeu dorea să explice îngerilor poziţia adevărată a lui Hristos în raport cu toate fiinţele create.

În această grădină uimitor de frumoasă se aflau râul vieţii şi pomul vieţii. Râul vieţii se ramifica în patru braţe, potrivit Genezei. "Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare, şi pomul vieţii în mijlocul grădinii, şi pomul cunoştinţei binelui şi răului. Un râu ieşea din Eden şi uda grădina; şi de acolo se împărţea şi se făcea patru braţe. Numele celui dintâi este Pison; el înconjoară toată ţara Havila, unde se găseşte aur. Aurul din ţara aceasta este bun; acolo se găseşte şi bedelion şi piatră de onix. Numele râului al doilea este Ghihon; el înconjoară toată ţara Cuş. Numele celui de al treilea este Hidechel: el curge la răsăritul Asiriei. Al patrulea râu este Eufratul." Geneza 2,9-14.

Acest râu ieşea din Eden, care uda apoi pământul, tot aşa cum din scaunul de domnie al lui Dumnezeu iese râul vieţii. Aceasta este ordinea pe care Dumnezeu a stabilit-o prin creaţie. Fiecare planetă are câte un reprezentant care reprezintă planeta şi pe locuitorii ei înaintea cerului, la consfătuirile cereşti sau în sfaturile străjerilor. "Hotărârea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor şi pusă la cale înaintea sfinţilor, ca să ştie cei vii că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui îi place şi înalţă pe ea pe cel mai de jos dintre oameni!" Daniel 4,17. "Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea Domnului." Iov 1,6. Apoi, fiecare planetă locuită are câte un râu al vieţii şi câte un pom al vieţii, acestea indicând permanent spre adevărata Sursă a vieţii - Dumnezeu Creatorul.

Toate constelaţiile din Universul creat se învârt în jurul cetăţii cereşti, acolo unde se află scaunul de domnie al lui Dumnezeu. Închinarea este primită de Dumnezeu în această cetate, în partea de miazănoapte. Când Lucifer s-a răzvrătit, el a dorit scaunul de domnie al lui Dumnezeu, deci să şadă în partea de miazănoapte, pentru că numai astfel putea fi ca Dumnezeu în aspiraţiile sale, fapt care ar fi adus cu sine şi primirea închinării. El este râvnitorul închinării, prin fals, înşelăciune şi minciună. El a propus restructurarea împărăţiei lui Dumnezeu, unde îngerii să trăiască cum vor, fără să se cârmuiască după principiile legii lui Dumnezeu, care tocmai ele asigurau libertatea, bucuria şi perpetuarea vieţii fără sfârşit!!!

Ca şi fiului risipitor, dar fără finalitatea din pilda rostită de Mântuitorul, Dumnezeu i-a oferit lui Lucifer posibilitatea de a-şi demonstra noile principii, din postura unuia care ajunsese la punctul de unde nu se mai putea întoarce la Dumnezeu; pur şi simplu devenise irecuperabil. Avea voie să propună noul mod de viaţă, ţinta acestuia fiind de fapt câştigarea închinării din partea semenilor creaţi, prin orice mijloc posibil, dar fără a folosi contrângerea directă. S-a deghizat magistral şi i-a înfrânt pe părinţii noştri edenici. Astfel, a putut să-şi întemeieze o împărăţie rivală în interiorul împărăţiei lui Dumnezeu. Acum, Lucifer a devenit, prin uzurpare, reprezentantul pământului înaintea cerului, doar până la cruce, căci de atunci nu i s-a mai permis accesul în cer. "Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor şi s-a înfăţişat înaintea Domnului. Domnul a zis Satanei: >De unde vii?< Şi Satana a răspuns Domnului: >De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el<." Iov 2,1.2. "Diavolul L-a suit pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile pământului şi I-a zis: >Ţie Îţi voi da toată stăpânirea şi slava acestor împărăţii; căci mie îmi este dată şi o dau oricui voiesc. Dacă, dar, Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta<."  Luca 4,5-7.

Ceea ce puţini înţeleg cu adevărat este faptul că miza războiului Armaghedonului este închinarea. Când Satana i-a făcut să păcătuiască pe Adam şi Eva, el de fapt i-a condus, prin amăgire, pe poziţia de unde, acceptând insinuările sale, a reuşit, prin păcătuirea lor, pentru că l-au crezut pe diavolul mai mult decât pe Dumnezeu, să câştige mintea lor şi o dată cu aceasta chiar închinarea, care se cuvine doar lui Dumnezeu!!! A crede şi a accepta insinuările, ispitele sau propunerile diavolului înseamnă a te închina tatălui minciunii. Lui Hristos, în pustia ispitirii, diavolul i-a făcut trei propuneri, care de fapt ascundeau dorinţa lui de a câştiga închinarea lui Hristos!!! El ştie că nu poate fi ca Dumnezeu decât dacă primeşte închinarea, determinând prin înşelăciune şi minciuni perfide pe oameni să acorde încredere insinuărilor sale, chiar a principiilor de guvernare ale împărăţiei sale. (Prin vinul Babilonului, diavolul urmăreşte să "turmenteze" raţiunea oamenilor, amăgindu-i cu minciuni, tocmai pentru a primi închinarea. Iar oamenii chiar acordă credit învăţăturilor Babilonului, fiind pregătiţi astfel pentru războiul Armaghedonului, cum nici măcar nu-şi închipuiesc).

Când l-a înşelat pe om, diavolul a primit totodată şi închinarea acestuia. Acum, planul său era de a rămâne stăpân pe grădina Edenului, dacă putea. Voia ca omul înşelat să aibă la dispoziţie permanent pomul vieţii pentru perpetuarea veşnică a principiilor împărăţiei sale. Satana nu poate lucra pe faţă, căci nimeni nu s-ar lăsa înşelat de propunerile lui, dar o face pe ascuns, deghizat, prin amăgire. Aşadar, el are nevoie de instrumente prin care să-şi conducă împărăţia. Numai că Dumnezeu i-a interzis omului să mai mănânce din acest pom, iar chiar înainte de potop grădina împreună cu pomul vieţii au fost luate la cer. "Grădina Edenului a rămas mult timp pe pământ, după ce omul a fost expatriat de pe plăcutele ei alei. Neamului omenesc căzut i-a fost îngăduit mult timp să privească la căminul nevinovăţiei, numai intrarea în grădină fiind oprită de către îngerii păzitori. La poarta Paradisului, păzită de heruvimi, se descoperea slava divină. Aici veneau Adam şi fiii săi să se închine lui Dumnezeu. Aici ei şi-au reînnoit legământul de ascultare faţă de acea Lege pe care au călcat-o, fiind astfel îndepărtaţi din Eden. Când valul de nelegiuire s-a întins asupra pământului şi stricăciunea oamenilor a determinat nimicirea lor prin apele potopului, mâna care sădise Edenul l-a luat de pe pământ. Dar, la reînnoirea finală, când vor fi >un cer nou şi un pământ nou< (Apocalipsa 21,1), el va fi readus pe pământ, mult mai glorios împodobit decât a fost la început." Patriarhi şi profeţi, cap. Ispitirea şi căderea, penultimul paragraf.

Cu toate că pământul ajunsese sub stăpânirea lui Satana, grădina Eden a rămas mai departe, prin alungarea omului, timp de aproape 1656 de ani, până la potop, sub binecuvântarea şi stăpânirea lui Dumnezeu. Aici veneau şi se închinau Adam şi Eva, şi fiii lor. Dacă în cer nu i s-a permis să acceadă pe tronul lui Dumnezeu, fiindcă nu avea calificarea necesară pentru aşa ceva, Satana a plănuit să câştige închinarea omului pentru a deveni dumnezeu în locul lui Dumnezeu. Împărăţia sa rivală trebuia să se asemene în amănunt cu cea a lui Dumnezeu. După cum Dumnezeu este centrul închinării în împărăţia Sa, tot astfel şi Satana este centrul închinării în împărăţia lui. După cum scaunul de domnie al lui Dumnezeu este aşezat pe râul vieţii, tot astfel scaunul de domnie al lui Lucifer trebuie să fie aşezat pe râul vieţii pentru el, adică al perpetuării continue a principiilor împărăţiei sale şi a închinării false. Acest râu, evident, nu poate fi decât puterea omului, toate capacităţile şi darurile lui închinate în slujba celui rău. El se foloseşte de viaţa pe care Dumnezeu o oferă oamenilor clipă de clipă pentru a-şi consolida împărăţia. Aproape toate energiile oamenilor sunt închinate în slujba marelui rebel.

Dacă cetatea cerească este "aşezată" pe râul vieţii, care curge din scaunul de domnie al lui Dumnezeu, şi dacă grădina Eden a fost şi ea aşezată pe râul vieţii, dintre care unul dintre braţe se numea Eufrat, atunci, potrivit acestui model divin, împărăţia lui Satana trebuie să fie şi ea "aşezată" pe râul vieţii, pe ceea ce o poate susţine necontenit, şi anume oamenii, adică Eufratul spiritual!! Dacă Satana ar fi reuşit să facă în aşa fel, încât să păstreze pe pământ pomul vieţii, atunci perpetuarea împărăţiei sale ar fi fost veşnică! Perpetuarea cât mai mult a împărăţiei sale depinde de numărul de oameni şi de existenţa acestora. De-a lungul timpului, principiile de funcţionare ale împărăţiei luciferice s-au văzut cel mai bine în întemeierea marilor imperii mondiale, dintre care cele mai remarcabile sunt Imperiul Babilonian şi papalitatea. Atât Babilonul antic cât şi Babilonul spiritual au fost aşezate pe râul Eufrat, simbolul râului vieţii. Copia Babilonului antic este papalitatea în tot ceea ce se cheamă principiile de lucru, intenţiile, spiritul şi caracterul! 

Icoana fiarei va fi însă capodopera întregii activităţi demonice a lui Satana, când va căuta că câştige prin înşelăciune şi mai apoi prin constrângere închinarea tuturor oamenilor de pe întreg mapamondul. A reuşi un asemenea lucru, ar însemna să dovedească faptul că omul, în condiţiile păcatului, nu poate asculta de principiile legii lui Dumnezeu, deci că nu se poate trăi curat, virtuos, asemenea Mântuitorului întrupat pe pământ. Miezul marii lupte dintre Hristos şi Satana este încercarea lui Satana de a demonstra că principiile legii divine nu pot fi ascultate din inimă de oameni, că de fapt legea lui Dumnezeu este un jug care distruge libertatea fiinţelor create. Din acest motiv, Hristos a dorit din toată inima să aibă o biserică, prietenă cu neprihănirea, prin care să demonstreze că principiile legii morale a lui Dumnezeu pot fi trăite în orice condiţii, chiar în mijlocul păcatului, fără să te mânjeşti de murdăria acestuia!! Pe când Satana, se străduieşte să arate contrariul, şi ce mare succes are cu vasta majoritate a oamenilor!!

Şi Hristos, şi Lucifer au nevoie de oameni care să facă dovada principiilor ambelor împărăţii. În timp ce pentru Dumnezeu închinarea trebuie să fie spontană şi benevolă, în deplină cunoştinţă de cauză, prin alegere conştientă şi dorită, ceea ce presupune o cunoaştere deplină a întregului adevăr descoperit de Dumnezeu, aceasta fiind o închinare liberă, neconstrânsă, în ce-l priveşte pe Lucifer închinarea indusă de el este perfidă, mincinoasă, silită, obţinută prin constrâgere acolo unde metodele mai blânde şi viclene dau greş; este o închinare bazată pe amestecul ciudat dintre adevăr şi minciună; este o minciună colosală, acceptarea faptului că Dumnezeu este mincinos şi că legea divină nu asigură întreţinerea şi perpetuarea vieţii. Într-un cuvânt, închinarea propusă de Satana este sclavie de natură spirituală, morală şi chiar fizică!!! Închinarea specifică frumosului caracter al lui Dumnezeu, este în întregime libertate şi viaţă veşnică, un principiu viu şi activ care caracterizează modul de a fi al tuturor fiinţelor necăzute în păcat.

Aşadar, războiul Armaghedonului reprezintă, printre altele, încercarea uriaşă a lui Satana de a câştiga închinarea tuturor oamenilor de pe pământ, dacă poate, pe care, în majoritatea lor covârşitoare, îi leagă într-o colosală confederaţie mondială!! Toată această confederaţie acceptă minciunile luciferice, cărora li se dă greutate prin săvârşirea de minuni extraordinare, cu ajutorul spiritismului, o confederaţie care se închină balaurului. Toţi aceşti oameni vor primi semnul fiarei şi numărul numelui ei. Cine acceptă autoritatea ei, acceptă modul ei de închinare şi implicit recunoaşte supremaţia lui Lucifer, care se dă drept Dumnezeu înaintea lor. Dar, cu adevăraţii copii ai lui Dumnezeu nu se va întâmpla acest lucru.

Nu trebuie să uităm, de asemenea, că Satana "se înalţă mai presus de tot ce se numeşte >Dumnezeu< sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu". 2Tesaloniceni 2,4. Instrumentul prin care a reuşit cel mai bine să facă acest lucru, potrivit acestei profeţii, este nimeni altul decât papalitatea. Când ziua întâi a săptămânii a fost înălţată la rang de zi de închinare de către papalitate, atunci Satana a reuşit să se înalţe mai presus de tot ce se numeşte "Dumnezeu" sau de ce este vrednic de închinare. (Semnul puterii creatoare a lui Dumnezeu şi marca de lucru a lui Dumnezeu este fără doar şi poate Sabatul, aşa după cum se observă în planul de lucru al lui Dumnezeu în ce priveşte crearea lumii noastre în şase zile. Pe când semnul puterii luciferice, a spiritismului şi a contrafacerii împărăţiei lui Dumnezeu, care arată spre pretenţia lui Satana că este dumnezeu pe pământ, este prima zi a săptămânii). Rând pe rând, biserica iudaică, apoi cea apostolică, biserica reformatorilor şi în cele din urmă mişcarea aşteptătorilor sau a adventiştilor au căzut pradă acestei mari înşelăciuni satanice, când diavolul s-a dat drept Dumnezeu aşezându-se în templul lui Dumnezeu. Dacă socotim în mod corect că biserica lui Dumnezeu de pe pământ este templul lui Dumnezeu, atunci putem înţelege de ce astăzi creştinismul este o cloacă a multor murdării. În mijlocul lui tronează balaurul.

Cât de apreciată şi înţeleasă corect este legea lui Dumnezeu în mijlocul creştinătăţii? Cât de bine sunt înţelese şi trăite principiile Sabatului de către cei ce se declară păzitori ai poruncilor lui Dumnezeu, fiindcă restul creştinătăţii îl resping, asociindu-l cu ziua de odihnă cerută evreilor? Câţi acceptă şi înţeleg în mod corect Evanghelia biruinţei asupra oricărui păcat mărturisit? Câţi creştini înţeleg cu adevărat îndreptăţirea prin credinţă şi ce este păcatul realmente? Câţi creştini sunt convertiţi în mod real, care cunosc puterea transformatoare a Evangheliei în viaţa lor? Câţi cunosc în mod aprofundat Evanghelia sanctuarului ceresc şi ce implică lucrarea judecăţii? Câţi dintre creştini cunosc caracterul lui Dumnezeu şi ştiu cum să se încreadă în Hristos Isus?

Ei bine, creştinismul de astăzi este contrafacerea împărăţiei lui Dumnezeu, fiind pregătit în mod deplin pentru războiul Armaghedonului îndreptat împotriva lui Hristos, căci la urma urmei protestantismul va da mâna cu papalitatea, care ambele capătă suportul puterii statului în vederea impunerii închinării dorite de balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Satana şi diavolul. Babilonul spiritual, Babilonul cel mare sunt totuna cu creştinismul apostaziat de astăzi. Sunt cuvinte grele, dar adevărate, căci eu vorbesc aici despre o stare spirituală, despre caracterul creştinismului, datorat învăţăturilor care numai biblice nu sunt, deşi se face caz de Biblie în orice predică.

Dragostea adevărată, libertatea şi respectul se întemeiază numai pe principiile legii lui Dumnezeu. Împărăţia lui Satana este doar o contrafacere, în care legea lui Dumnezeu nu are nici cea mai mică importanţă. El propune o viaţă fără nici un reper moral, poţi să faci ce vrei şi ce doreşti. Tu eşti propriul tău dumnezeu. Dumnezeu nu există. Iar pentru creştinătate a pregătit de multă vreme tema însuşită deja: Dumnezeu e dragoste şi fără legea Sa. Sentimentalismul şi teoria adevărului lipsit de puterea răscumpărătoare a Evangheliei caracterizează creştinismul. Este de mirare că lumea nu este schimbată în mai bine şi că răul şi nelegiuiri de nedescris asaltează naţiunile fără să le poată opri în vreun fel, în pofida prezenţei bisericii creştine în lume? Cu cât creştinismul este mai decăzut, cu atât valul fărădelegilor creşte mai mult şi tot mai mult în lume. Aceasta va pregăti în mod indubitabil terenul pentru unirea bisericii cu statul, o alianţă care-şi propune să facă din oameni creştini, declarând un singur mod de închinare pentru toată lumea.

Singura putere care poate face dintr-un om un creştin, fără să se impună, fără să constrângă voinţa omului, este doar Evanghelia lui Isus Hristos. Când biserica nu mai are aşa ceva, atunci, pentru a-i ţine pe enoriaşi mai departe legaţi de ea şi pentru a face creştini din alţi oameni, netemători de Dumnezeu, apelează la puterea juridică şi politică a statului.

Aş dori să mai subliniez încă un adevăr descoperit în Sfintele Scripturi, în legătură cu contrafacerea împărăţiei lui Dumnezeu de către Satana. Aproape toate instrumentele de lucru de pe pământ folosite de diavolul în impunerea principiilor împărăţiei sale, prin vicleşug sau forţă, au fost mai totdeauna împărăţiile de la miazănoapte, reprezentate în Scripturi prin termenul "împăratul de la miazănoapte". Fiindcă în împărăţia lui Dumnezeu, în cetatea Sfântă, scaunul de domnie al lui Dumnezeu este situat în partea de la miazănoapte sau la nord, acest lucru arătând spre locul unde se primeşte adevărata închinare şi spre faptul că miazănoaptea desemnează întotdeauna locul locuinţei lui Dumnezeu, al Dumnezeului nostru Creator, Satana a contrafăcut până şi această realitate, ca să creeze aparenţa că împărăţia sa este cea adevărată.

În împărăţia sa contrafăcută şi mincinoasă de pe pământ, Satana se dă permanent drept împăratul de la miazănoapte. Cu alte cuvinte, îşi atribuie singur cinstea de a primi închinarea celor amăgiţi de el, dându-se astfel drept Dumnezeu pe pământ. Cu puţine excepţii, diavolul a lucrat prin alte împărăţii împotriva lui Hristos, reprezentat de biserica Sa de pe pământ. Astfel, el a lucrat prin împărăţia Egiptului, simbolul ateismului şi al sfidării pe faţă a Mântuitorului nostru. Asta pentru că la vremea aceea împărăţia de la miazănoapte nu mai exista. Primul "împărat de la miazănoapte" prin care a lucrat şi prin care avea să clădească vestitul Babilon, a fost tiranul Nimrod.

Apoi, după căderea Egiptului, au urmat numai împăraţii de la miazănoapte reprezentaţi prin imperiile Asiro-Babilonian, Babilonian, Medo-Persan, Macedonean şi Roman păgân. După care a urmat marele imperiu eclesiastic al Romei papale sau papalitatea. Fiindcă Marea Reformă din sec. al XVI-lea, începută de fapt încă de la sfârşitul sec. al XIV-lea, prin cel supranumit Luceafărul Reformei, John Wycliffe, a dat lovitura de graţie papalităţii, prin descoperirea adevărului că mântuirea se capătă numai prin credinţă, slăbind astfel puterea acesteia de asuprire a Europei, acest lucru a făcut să dea naştere din nou împăratului de la miazăzi, Egiptul spiritual, cunoscut şi ca ateismul francez. Satana a văzut că papalitatea se va stinge pentru o bună bucată de vreme, şi atunci a format în interiorul ei ateismul, care s-a manifestat mai întâi în Franţa. Repercusiunile acestuia aveau să se facă simţite încă mulţi ani, până în zilele noastre, în jumătate din Europa şi în trei sferturi din Asia, sub forma comunismului, căci comunismul nu este decât o altă faţă sau o altă manifestare a ateismului. O altă formă a ateismului este cu siguranţă islamismul.

Satana s-a mai folosit pentru o scurtă perioadă de timp şi de alt împărat de la miazăzi, şi anume hoardele mahomedane, potrivit Apocalipsei 9. Şi acest împărat avea să conducă la slăbirea forţelor papale. Astăzi, el lucrează tot prin împăratul de la miazănoapte, acesta fiind piesa lui de rezistenţă în încercarea de distrugere a bisericii lui Hristos. Este Babilonul spiritual, creştinismul cu numele, la care se va alipi şi statul cu puterea sa legislativă. Iar icoana fiarei reprezintă încununarea strategiei lui Satana de înşelare a oamenilor, care-i amăgeşte să creadă că el este adevăratul împărat de la miazănoapte, adică Dumnezeu pe pământ. Scaunul lui de domnie aici se află. Însă, adevăratul Împărat de la miazănoapte este doar Isus Hristos, El fiind singurul care este îndreptăţit să primească închinarea, în calitatea Sa de Dumnezeu Creator.

După cum putem singuri observa, Satana, când n-a avut alternativa cea mai viabilă pentru el, cea care-i descrie cel mai bine spiritul, caracterul şi procedeele, adică împăratul de la miazănoapte, s-a folosit de cel de la miazăzi pentru a-şi duce mai departe planurile. El are întotdeauna pregătită o alternativă atunci când nu-şi mai poate folosi arma principală - împăratul de la miazănoapte, care însumează felul de a gândi şi de a acţiona al diavolului. Împărăţia sa contraface împărăţia lui Dumnezeu aproape în amănunt. Punctul în litigiu fiind închinarea.

În concluzie, ultima fază a războiului Armaghedonului urmăreşte, ca întotdeauna de altminteri, câştigarea închinării prin amăgirea cu toate vicleşugurile posibile a întregii planete, mai puţin a celor 144.000! Satana nu se poate considera dumnezeu, şi ştie că nu poate câştiga marea luptă decât dacă-i înşeală pe toţi oamenii să i se închine cu ajutorul instrumentului său fidel, Babilonul cel mare.