Armaghedon - Concluzii

Isus Hristos, Mântuitorul şi Răscumpărătorul fiecărui om, a avut grijă să ne ofere o carte de mare preţ, Biblia, cu scopul de a ne pune la dispoziţie toate informaţiile necesare referitoare la marea luptă dintre Dumnezeu şi Satana. Biblia nu trebuie privită, deci, ca un manual în care sunt descrise multe povestiri, războaie, sfaturi şi tablouri apocaliptice în care predomină simbolurile. Ea este mai mult decât atât. Menirea ei este aceea de a ne descoperi principiile neschimbătoare ale neprihănirii în felul cum Dumnezeu tratează păcatul şi suferinţa umană. Pe de altă parte, are ca scop să ne înfăţişeze şi principiile nelegiuirii, modul cum lucrează Satana în distrugerea omului. Avem de-a face, deci, cu principii de lucru antagoniste, unele, cele ale păcatului, specifice gândirii luciferice, sunt îndreptate continuu împotriva distrugerii omului, aţâţându-l la revoltă împotriva Creatorului său şi ţinându-l departe de cunoaşterea adevărului, a Evangheliei, singura cunoaştere care ne ajută să-l vedem şi să-l înţelegem pe Dumnezeu aşa cum este, iar celelalte, principiile neprihănirii, specifice caracterului lui Dumnezeu, care nu poate să greşească şi nici să se schimbe, principii ce sunt puse în slujba omului în toate privinţele.

Miza cea mare în lupta dintre Dumnezeu şi Satana este închinarea. În timp ce pentru Dumnezeu închinarea este un mod de viaţă subliniat întru totul de libertate, iubire şi adevăr, toate fiind viaţă veşnică, pentru Satana închinarea, pe care de atâta timp caută s-o obţină, pentru a fi ca Dumnezeu, înseamnă înşelăciune, minciună şi sclavie, toate acestea conducând la moarte veşnică! Nu trebuie să uităm niciodată că ţelul lui Satana, de la care nu a abdicat niciodată, este acela de a fi ca Dumnezeu, deci de a primi închinarea care se cuvine numai Creatorului. Atingerea ţelului de către Satana, implică un război, pe care Biblia îl numeşte Armaghedon. Acesta a început o dată cu primele scântei de revoltă care s-au mijit în mintea lui Satana, şi se va sfârşi în pragul celei de a doua veniri a lui Hristos pe norii cerului.

Dacă în primii patru mii de ani de la căderea omului în păcat, diavolul s-a străduit să împiedice întruparea Mântuitorului nostru, atrăgând la sine toată lumea antediluviană, deci câştigând închinarea acestora, mai puţin însă casa lui Noe, şi mai apoi aruncând în apostazie chiar biserica în mijlocul căreia Hristos urma să se întrupeze, în următorii două mii de ani, până la venirea Răscumpărătorului nostru pe norii cerului, Satana a depus şi depune în continuare tot efortul să distrugă biserica spirituală a lui Dumnezeu de pe pământ. Din păcate, ori de câte ori a avut loc o reformă în sânul bisericii apostaziate, Satana a contracarat-o prin contrafaceri, prin falsuri. Până în ziua de astăzi el a reuşit să împiedice manifestarea Duhului Sfânt în mijlocul unei biserici curate, care trebuie să încheie lucrarea lui Dumnezeu pe pământ. Duhul Sfânt se va manifesta doar în mijlocul sau pentru nişte creştini uniţi şi curaţi sufleteşte, aşa cum s-a întâmplat cu primii ucenici, care ajunseseră o inimă şi un cuget!!

De ce se străduieşte el să facă acest lucru? Dintr-un motiv foarte simplu. Biruinţa lui Hristos pe cruce a asigurat pentru totdeauna mântuirea oamenilor şi totodată distrugerea lui Satana. Dar, această mântuire se obţine în dar, ceea ce implică credinţă vie din partea primitorului, şi nu vine ca ceva automat, ca ceva în care ne naştem. Fiind fiinţe inteligente, oamenii trebuie să aleagă între darul lui Dumnezeu, mântuirea, fără plată, numai prin credinţă, şi minciunile lui Satana, păcatul şi moartea veşnică. Acum, pentru ca Satana să fie distrus, Hristos are nevoie de o biserică impecabilă, curată, fără pată, neprihănită, în care să se manifeste din nou ca în urmă cu două mii de ani, pentru a descoperi caracterul lui Dumnezeu aşa cum este!! Fără prezenţa acestei biserici în lumea păcatului, nu poate fi asigurată în mod deplin nimicirea lui Satana şi a acoliţilor săi, fie demoni, fie oameni nelegiuiţi. (Descoperirea neprihănirii lui Dumnezeu, în razele ei cele mai strălucitoare, pune mintea omului păcătos în situaţia de a raţiona corect şi a înţelege de ce el se manifestă aşa cum a ales să se manifeste. Îi descoperă tot caracterul, toate intenţiile şi motivaţiile acţiunilor lui, punându-l, nesilit, în situaţia de a-şi judeca singur poziţia. El poate refuza astfel lumina descoperirii lui Dumnezeu pentru sine sau o poate primi, ajungând un alt om. Prin urmare, singura posibilitate ca oamenii păcătoşi ai ultimei generaţii să fie aduşi la punctul acesta, este necesitatea prezenţei unei biserici în mijlocul căreia să se manifeste toată puterea creatoare a lui Dumnezeu, Duhul Sfânt, care să strălucească de slava divină. Coaliţia Babilonul cel mare şi fiara pe care şade nu poate fi destrămată altfel!!!)

Cu alte cuvinte, biruinţa lui Isus pe cruce trebuie să se repete din nou în viaţa unei biserici în care să se manifeste în mod deplin Dumnezeu. Numai în felul acesta poate fi descoperit caracterul lui Dumnezeu înaintea unei lumi păcătoase. Întruparea lui Hristos trebuie să se repete iară în mijlocul unui popor spiritual credincios şi neprihănit, astfel încât oamenii să fie treziţi la realitate, cu privire la cine este de fapt Dumnezeu. Satana ştie că a pierdut prima rundă în confruntarea cu Hristos, aceasta asigurându-i pieirea. Dar, el speră să câştige a doua rundă, în sensul că depune toate eforturile diabolice, toată inventivitatea sa pentru a împiedica formarea unei biserici spirituale curate, care să fie capabilă să ilustreze în viaţa ei tot caracterul desăvârşit al Dumnezeirii!!! Dacă această biserică nu învaţă să intre în biruinţa lui Isus, care se capătă în dar, atunci Lucifer poate amâna la nesfârşit nimicirea lui, fiindcă Hristos pur şi simplu nu se poate manifesta pe pământ, în persoana unei biserici curate, încă o dată, aşa cum a făcut prin întruparea Sa!!! Numai astfel poate fi înţeleasă în mod corect amânarea venirii lui Hristos a doua oară!

Ceea ce urmăreşte Hristos, scumpul nostru Mântuitor, este să aibă o biserică, nu un om aici, unul dincolo sau zece în altă parte, aşa cum s-a întâmplat în fiecare generaţie de după învierea Sa, ci o biserică unită, plină de Duhul Sfânt, sălaşul lui Dumnezeu, care astfel să constituie dovada reală a efortului lui Hristos adus pentru mântuirea omului. El trebuie să prezinte înaintea întregului Univers dovada sau rodul muncii sufletului Său, a jertfei Sale, în persoana unei biserici vii, neprihănite, pline de Duhul Sfânt, exact aşa cum a fost şi Mântuitorul pe pământ!! Pur şi simplu biruinţa lui Isus trebuie să se repete. De ce? Dacă la cruce îngerii au înţeles o dată şi pentru totdeauna caracterul lui Dumnezeu în felul cum El tratează păcatul şi pe păcătos, tot astfel trebuie să se întâmple cu toţi oamenii păcătoşi de pe pământ, ce aleg definitiv rebeliunea şi pe Lucifer. Cu alte cuvinte, ei trebuie să înţeleagă în mod clar, definitiv, caracterul lui Dumnezeu, aşa cum este Dumnezeu, într-un mod conştient şi neimpus. De fapt, propriile lor acţiuni în contrast cu cele ale celor 144.000 vor scoate în evideţă cel mai clar acest lucru, la care se adaugă descoperirea strălucitoare a caracterului lui Dumnezeu în şi prin cei 144.000, care acţionează ca Mântuitorul, atunci când El se afla pe pământ!!!

Aşadar, nu va fi cu putinţă descoperirea caracterului lui Dumnezeu pe pământ, pentru ca oamenii nelegiuiţi să-şi dea singuri seama împotriva cui s-au răzvrătit şi cine este de fapt Dumnezeu, dacă pe pământ nu ar exista o biserică în acest sens. Toţi aceia care cred că această biserică fără păcat nu va exista pe pământ, se înşală singuri, neînţelegând sub nici o formă rolul celor 144.000 ca întâiul rod pentru Dumnezeu şi pentru oameni!!! Aşa cum întruparea şi viaţa lui Isus trebuia să edifice Universul cu privire la caracterul lui Dumnezeu în marea luptă sau în Armaghedon, astfel încât inteligenţele cereşti să priceapă cu temeinicie cum tratează Dumnezeu păcatul, fără să se schimbe, fără să folosească în vreun fel constrângerea, tot astfel trebuie să se edifice şi păcătoşii de pe pământ, care trebuie să ajungă la aceleaşi concluzii singuri, nesiliţi şi neîmpinşi de la spate, atunci când se vor confrunta cu Hristos în persoana sfinţilor Săi, cei 144.000!!

Venirea lui Hristos depinde de existenţa unei biserici fără păcat, sigilată în neprihănire, căci numai o astfel de biserică poate facilita reîntoarcerea Mântuitorului şi învierea tuturor sfinţilor adormiţi în paturile lor de ţărână. Dacă prima venire a lui Isus a depins în totalitate de o linie genealogică de oameni sfinţi, de genealogia neprihăniţilor, chiar dacă s-au născut păcătoşi sau au trăit o bună bucată în fărădelege, cum este cazul lui Rahav, al lui David sau al lui Solomon, a doua venire a lui Isus depinde în mod strict nu de o linie genealogică neprihănită, ci de existenţa unei biserici absolut curate, neprihănite, sfinte, fără păcat, chiar în momentul când întregul pământ alege fărădelegea şi pe Lucifer!!!

Iarăşi, dacă Isus Hristos a reliefat în viaţa Sa pământească şi în caracterul Său principiile neprihănirii, tot astfel trebuie să se întâmple şi cu biserica celor 144.000. Aşadar, războiul Armaghedonului are ca miză, pentru diavolul, obţinerea închinării din partea tuturor locuitorilor pământului, astfel încât să facă inutilă formarea unei astfel de biserici curate, tot aşa cum a dorit să facă imposibilă întruparea lui Isus prin încercarea de a distruge linia genealogică din care urma să se nască El, fiindcă biserica iudaică deja ajunsese apostaziată după intrarea în Canaan. Dar va pierde cu propiile arme. Se va întâmpla exact ca la cruce.

În ultima fază a acestui război multimilenar, Satana va forma o coaliţie mondială, surprinsă în Scripturi sub forma unei femei desfrânate care călăreşte o fiară, în încercarea de a face imposibil chiar şi numai gândul formării unei biserici biruitoare. Desfrânata cea mare, alias Babilonul cel mare, sau creştinismul apostat, contrafacerea împărăţiei lui Dumnezeu, şi fiara vor avea o putere extraordinară, încât presiunile la care vor fi supuşi aşa-zişii creştini, îi vor face pe aceştia să ia partea diabolicei coaliţii. Icoana fiarei va fi posibilă numai datorită acestui amestec bizar între biserică şi stat. De fapt, desfrânata cea mare şi fiara laolaltă sunt în sine icoana fiarei, adică ceea ce a fost cândva papalitatea, căci icoana fiarei reînvie la scară planetară de astă dată persecuţiile crunte de odinioară, din Evul Mediu papal!!! Puterea sau susţinătorul bisericii apostate, al femeii prostituate, este Eufratul, fiara, sau puterea statală precum şi toate mijlocele de constrângere omeneşti pe care oamenii lumii le au la dispoziţie.

     "Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei care avea rana de sabie, şi trăia. I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei." Apocalipsa 13,14-17.

Ceea ce leagă această monstruoasă coaliţie într-un singur tot, Babilonul şi Eufratul spiritual, este fără doar şi poate spiritismul. Reuşita acestui amestec va fi alungarea lui Dumnezeu de pe pământ prin faptul că face fără efect legea Sa sfântă, cele zece magnifice porunci, prin nişte edicte duminicale omeneşti!!! Prin aceste legi, omul se declară a fi Dumnezeu pe pământ! Închinarea la care Satana jinduieşte de mii de ani se face, aşadar, prin anularea legii lui Dumnezeu, oamenii nemaiavând nici un reper moral în acest sens şi nici măcar pentru o conduită decentă. Edictul duminical, care de fapt este un mănunchi de legi nimicitoare la nivel global, în încercarea de a obţine o singură formă de închinare prin impunere, prin lege, ca şi cum conştiinţa cuiva poate fi legată de o lege omenească, va culmina cu decretul morţii, prin care sunt vizaţi exact cei 144.000, adică adevărata biserică a lui Hristos de pe pământ, care va ieşi la iveală cumplită ca nişte oşti sub steagurile lor, cum spune Scriptura, exact în aceste condiţii înfiorătoare, de neimaginat pentru mintea oamenilor de astăzi!!

Când ultima fază a bătăliei Armaghedonului începe, biserica lui Hristos, fecioare înţelepte şi neînţelepte, va fi trezită la acţiune. Fecioarele înţelepte sunt pregătite pentru înfrângerea lui Satana, în timp ce cele nechibzuite se vor da de partea marelui răsculat. Când decretul morţii va fi promulgat, fecioarele înţelepte deja sunt cei 144.000 de sfinţi pregătiţi pentru a primi sigiliul al doilea, al Marelui nostru Preot Isus Hristos, fapt care îi pregăteşte pentru timpul strâmtorării. Încep să cadă plăgile datorită retragerii Duhului Sfânt de pe întreg pământul. Plăgile sunt acţiunea nimicitoare a politicii mârşave a diavolului dusă împotriva bisericii lui Hristos. Plaga a cincea pregăteşte terenul pentru secarea Eufratului spiritual. Babilonul spiritual rămâne fără suportul oferit în distrugerea copiilor lui Dumnezeu, căci Eufratul spiritual trebuie să sece, iar aceasta este lucrarea plăgii a şasea.

     "Cu strigăte de biruinţă, cu batjocuri şi blesteme, mulţimile de oameni răi sunt gata să se arunce asupra prăzii, când, iată, un întuneric des, mai adânc decât întunericul nopţii, cade peste pământ. Apoi, un curcubeu strălucind de slavă de la tronul lui Dumnezeu se arată pe cer şi pare să înconjoare fiecare grupă de rugători. Mulţimile înfuriate se opresc deodată. Strigătele lor batjocoritoare se sting. Obiectele urii lor criminale sunt uitate. Cu presimţiri înfricoşate privesc la simbolul legământului lui Dumnezeu şi doresc să fie ocrotiţi de strălucirea lui orbitoare." Tragedia veacurilor, cap. Poporul lui Dumnezeu salvat, par. 3.

Fecioarele înţelepte, în timpul de har, au avertizat lumea că orice lege care impune o zi de odihnă, prima a săptămânii, conduce la acţiunea de a face fără efect legea lui Dumnezeu, căci pecetea acestei legi este chiar porunca a patra, singura poruncă din decalog care arată că Dumnezeu este Creatorul, dar oamenii nelegiuiţi merg înainte în refuzul lor de a da crezare glasului de avertizare şi de mustrare. Ei vor considera că legea stabilită de ei se află sub binecuvântarea lui Dumnezeu, că ei de fapt sunt biserica adevărată, căci sunt uniţi într-un singur scop comun, preamărirea lui Dumnezeu prin legi omeneşti!!! În cele din urmă, împotrivirea lor faţă de Dumnezeu va deveni conştientă, înainte de încheierea timpului de har, dar fără să înţeleagă în mod deplin implicaţiile unei astfel de împotriviri.

Însă, acum, în timpul fără har, lumea păcătoasă trebuie să se confrunte cu adevărul făcut auzit în timpul marii avertizări mondiale, şi anume că legea lui Dumnezeu este regula de judecată pentru toate acţiunile lor, că Dumnezeu nu a schimbat nimic în legea Sa divină. Acest fapt îi trezeşte pe cei nelegiuiţi la realitate. Abia acum realizează întru totul, cu toată mintea lor, ce înseamnă refuzul lor încăpăţânat de a asculta şi de a primi mesajul lui Dumnezeu pentru ei adresat prin copiii Săi credincioşi în timpul de har. Îşi dau seama că sunt distruşi, ba mai mult că adevărata cauză a situaţiei lor fără ieşire sunt prelaţii, învăţătorii religioşi, pastorii şi predicatorii care i-au legănat în speranţa falsă că Dumnezeu este cu ei. Eufratul se întoarce împotriva desfrânatei!!! Obiectul furiei acestei coaliţii devine acum însăşi Babilonul, prostituata care a cerşit în mod viclean puterea juridică şi politică a statului pentru a-şi pune în aplicare planul diabolic de subjugare a conştiinţei tuturor oamenilor de pe pământ prin impunerea unui singur mod de închinare!!!

     "... Apoi apare pe cer o mână care ţine cele două table de piatră închise ca o carte. Profetul spune: >Atunci cerurile vor vesti dreptatea Lui, căci Dumnezeu este Cel ce judecă< (Psalm 50,6). Această Lege sfântă, neprihănirea lui Dumnezeu care a fost proclamată pe Sinai în mijlocul tunetelor şi al focului ca o călăuză a vieţii, este acum descoperită oamenilor ca regulă de judecată. Mâna deschide tablele şi se văd preceptele Decalogului, parcă scrise cu o pană de foc. Cuvintele sunt atât de clare, încât toţi le pot citi. Memoria este trezită, întunericul superstiţiei şi al rătăcirii este alungat de orice minte şi Cele Zece Cuvinte ale lui Dumnezeu, scurte, cuprinzătoare şi autoritare, sunt aduse la cunoştinţa tuturor locuitorilor pământului.
     Nu se pot descrie groaza şi disperarea acelora care au călcat în picioare sfintele porunci ale lui Dumnezeu. Dumnezeu le-a dat Legea Sa; ei şi-ar fi putut compara caracterele cu ea şi ar fi descoperit defectele cât încă era ocazia pentru pocăinţă şi pentru schimbare; dar, pentru a-şi asigura aprobarea lumii, i-au dat la o parte preceptele şi i-au învăţat pe alţii să o calce. Ei au încercat să-l constrângă pe poporul lui Dumnezeu să-I profaneze Sabatul. Acum sunt condamnaţi de Legea aceea pe care au dispreţuit-o. Cu o claritate îngrozitoare, văd că nu au nici o scuză. L-au ales pe acela pe care l-au slujit şi căruia i s-au închinat. >Şi veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit şi cel rău, dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-I slujeşte< (Maleahi 3,18).

     Vrăjmaşii Legii lui Dumnezeu, de la slujitorii altarelor şi până la ultimul dintre ei, au o nouă înţelegere cu privire la adevăr şi datorie. Prea târziu văd că Sabatul poruncii a patra este sigiliul viului Dumnezeu. Prea târziu văd natura adevărată a sabatului lor fals şi temelia de nisip pe care au clădit. Îşi dau seama acum că au luptat împotriva lui Dumnezeu. Învăţătorii religiei au dus sufletele la pierzare, pretinzând că le duc către porţile Paradisului. Până în ziua socotelilor finale, nu se va şti cât de mare este răspunderea bărbaţilor din slujbele sfinte şi cât de teribile sunt urmările necredincioşiei lor. Numai în veşnicie vom putea aprecia corect pierderea unui singur suflet. Înspăimântătoare va fi soarta aceluia căruia Dumnezeu îi va spune: >Du-te de la Mine, rob rău!< Tragedia veacurilor, cap. poporul lui Dumnezeu salvat, par. 11-13.

În rândurile care urmează se împlineşte profeţia din Apocalipsa 17,16: "Cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara vor urî pe curvă, o vor pustii şi o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca şi o vor arde cu foc". 

     "Când glasul lui Dumnezeu pune capăt robiei poporului Său, se produce o trezire teribilă a acelora care au pierdut totul în marea luptă a vieţii. În timpul de har, ei au fost orbiţi de amăgirile lui Satana şi şi-au îndreptăţit calea păcătoasă. Cei bogaţi s-au îngâmfat cu superioritatea lor faţă de cei mai puţin favorizaţi decât ei; dar ei câştigaseră bogăţiile prin călcarea Legii lui Dumnezeu. Ei neglijaseră să-i hrănească pe cei flămânzi, să-i îmbrace pe cei goi, să lucreze cu dreptate şi să iubească mila. Ei au căutat să se înalţe pe ei înşişi şi să obţină omagiul semenilor. Acum sunt jefuiţi de tot ceea ce i-a înălţat şi sunt lăsaţi săraci şi fără apărare. Ei privesc cu groază la distrugerea idolilor pe care îi preţuiseră mai mult decât pe Creatorul lor. Şi-au vândut sufletele pentru distracţii şi bogăţii pământeşti şi nu au căutat să devină bogaţi în ascultare de Dumnezeu. Urmarea este că viaţa lor ajunge un eşec; plăcerile lor sunt schimbate în amărăciune, iar comorile lor sunt date stricăciunii. Câştigul unei vieţi întregi este spulberat într-o clipă. Cei bogaţi deplâng distrugerea caselor lor mari şi risipirea aurului şi argintului lor. Dar plângerile lor sunt aduse la tăcere de groaza că ei înşişi trebuie să piară împreună cu idolii lor. 

     Cei nelegiuiţi sunt copleşiţi de regrete, nu din cauza neglijării păcătoase faţă de Dumnezeu şi de semenii lor, ci pentru că Dumnezeu a biruit. Ei deplâng urmarea acestui fapt; dar nu se pocăiesc de nelegiuirea lor. Dacă ar putea, n-ar lăsa neîncercat nici un mijloc nefolosit pentru a birui.

     Lumea vede chiar grupa aceea pe care a batjocorit-o, a dispreţuit-o şi a dorit să o nimicească, trecând neatinsă prin boală, furtună şi cutremur. Acela care pentru călcătorii Legii Sale este un foc mistuitor, pentru poporul Său este o ocrotire sigură. 

     Slujitorul care a sacrificat adevărul pentru a câştiga favoarea oamenilor îşi dă acum seama de caracterul şi influenţa învăţăturilor lui. Se vede lămurit că ochiul atotştiutor l-a însoţit când era la amvon, când mergea pe stradă, amestecându-se cu oamenii în diferitele scene din viaţă. Orice emoţie a sufletului, orice rând scris, orice cuvânt rostit sau orice faptă care i-a făcut pe oameni să găsească scăpare la adăpostul minciunii a fost o sămânţă semănată; iar acum, în sufletele pierdute şi nenorocite din jurul lui, vede recolta...

     Oamenii văd că au fost duşi în rătăcire. Ei se acuză unul pe altul pentru că i-au condus la distrugere; dar toţi se unesc în manifestarea celei mai crude condamnări faţă de slujitorii religiei. Păstorii necredincioşi au proorocit lucruri plăcute; ei i-au condus pe ascultătorii lor să facă fără valoare Legea lui Dumnezeu şi să-i prigonească pe aceia care au sfinţit-o. Acum, în deznădejdea lor, aceşti învăţători mărturisesc înaintea lumii lucrarea lor de amăgire. Mulţimile se umplu de furie. >Suntem pierduţi!> strigă ei, >şi voi sunteţi cauza pieirii noastre<; şi se aruncă asupra păstorilor care i-au dus la pieire. Chiar aceia care odinioară îi admirau în cel mai înalt grad vor rosti împotriva lor blestemele cele mai grozave. Chiar mâinile care odinioară îi încoronaseră cu lauri se vor ridica să-i distrugă. Săbiile care erau destinate să-i ucidă pe copiii lui Dumnezeu sunt acum folosite pentru a-i distruge pe adversarii lor. Pretutindeni este luptă şi sânge vărsat.

...  Lucrarea de distrugere începe cu aceia care au pretins că sunt păzitorii spirituali ai poporului. Străjerii falşi sunt primii care cad. Nu există nimeni care să aibă milă sau să cruţe. Bărbaţi, femei, fete şi copii pier deopotrivă." Tragedia veacurilor, cap. Pustiirea pământului, par. 4-7, 11, 13.

Eufratul simbolic se luptă cu desfrânata, biserica apostată, reprezentată în declaraţiile de mai sus prin slujitorii religiei, iar distrugerea va fi reciprocă. Aşa ia sfârşit Armaghedonul. 

Aşadar, Armaghedonul este războiul de veacuri dintre Hristos şi Satana. În ultima lui fază el este reprezentat prin icoana fiarei şi acţiunile ei prin care face ca toţi locuitorii pământului să se închine fiarei dintâi şi implicit balaurului. Ceea ce înseamnă că miza acestui război este închinarea. Semnul acestei închinări false este prima zi a săptămânii, care reprezintă autoritatea şi puterea balaurului în contrafacerea împărăţiei lui Dumnezeu. Nu va fi o luptă între o zi de închinare şi altă zi de închinare, ci va fi o luptă între principiile neprihănirii, aşa cum sunt reflectate în legea lui Dumnezeu, prin ascultare de ea, şi principiile nelegiuirii, ale păcatului, aşa cum se dau ele pe faţă prin încercarea de demolare a legii divine. Scopul lui Satana în ultima fază a acestui război colosal este să împiedice formarea unei biserici curate şi sfinte, singura în măsură prin care Dumnezeu va dovedi că legea Sa poate fi ascultată şi trăită pe un pământ blestemat de păcat, indiferent de circumstanţe şi de ispite; că această lege a devenit modul de viaţă al celor ce vor moşteni Cerul. Însă, chiar armele folosite de Satana în acest război vor conduce către ivirea unei biserici "frumoasă ca luna, curată ca soarele, dar cumplită ca nişte oşti sub steagurile lor". Cântarea cântărilor 6,10. 

De asemenea, am face bine să luăm seama la cuvintele de mai jos:

     "Timpul prezent este un timp solemn şi înspăimântător pentru biserică. Îngerii sunt deja încinşi, aşteptând mandatul lui Dumnezeu pentru a vărsa potirele mâniei asupra lumii. Îngerii nimicitori preiau lucrarea răzbunării, deoarece Duhul lui Dumnezeu se retrage treptat de pe pământ. Satana şi el îşi exercită forţele răului, mergând la >împăraţii pământului şi ai întregii lumi<, pentru a-i aduna sub steagul său spre a fi instruiţi pentru >războiul zilei celei mari a Dumnezeului cel Atotputernic<. Satana urmează să facă eforturile cele mai puternice pentru a predomina în marele conflict. Vor fi scoase la iveală principii fundamentale şi se vor lua decizii cu privire la ele. Scepticismul domneşte pretutindeni. Lipsa temerii de Dumnezeu abundă. Credinţa fiecărui membru al bisericii în parte va fi pusă la probă ca şi cum nu ar mai fi o altă persoană pe lume." Manuscript 1a, 1890.