Secarea Eufratului

Dacă biserica lui Hristos ar fi fost ascultătoare şi ar fi iubit neprihănirea, atunci conţinutul Bibliei ar fi fost altul şi nu ar mai fi vorbit niciodată despre Babilon ca despre opresorul poporului lui Dumnezeu! Nici Hristos n-ar mai fi fost răstignit din cauza bisericii, chiar a miresei Sale, ci ar fi murit doar zdrobit din cauza vinovăţiei şi suferinţelor provocate de păcatele omenirii luate asupra Lui însuşi! Altul ar fi fost cursul istoriei, alta ar fi fost viaţa oamenilor. Desigur, acesta este un scenariu care s-ar fi putut petrece doar dacă neprihănirea ar fi fost iubită mai mult decât păcatul. Dar, fiindcă neprihănirea şi sfinţenia lui Dumnezeu nu gâdilă simţurile noastre şi nu satisfac plăcerile cărnii, ele sunt puţin de dorit, întrucât oamenii apreciază din ce în ce mai puţin făurirea unui caracter moral de excepţie. Calitatea morală este detronată de plăcerile senzuale. Eul predomină; este dumnezeul înaintea căruia se închină aproape orice făptură omenească. Păcatul, din nefericire, a degradat inteligenţa umană într-o măsură greu de imaginat. Viciile sunt situate la rang de virtute, degradarea morală este lacul în care se scaldă omenirea!

Este de ajuns, bunăoară, să vedem un om inteligent cu o ţigară în gură, care scoate fum. Nu există nici un motiv oricât de infim, nici o raţiune pentru un asemenea act, pentru un asemenea viciu, dar inteligenţa umană îl acceptă ca pe o virtute!!! E de mirare cum se poate înjosi o minte inteligentă până acolo încât să introducă ceva în gură care scoate fum!!! Este aşa pentru că simţurile, plăcerile pervertite ale cărnii deţin supremaţia şi stăpânesc mintea şi voinţa. În felul acesta, omul acceptă să se degradeze pentru nişte plăceri trecătoare, care în realitate nu-i satisfac niciodată nevoile sufletului!!

De ce se întâmplă toate aceste lucruri între oameni? Pentru că biserica nu are nimic de oferit oamenilor!!! Îi lipseşte cu desăvârşire Evanghelia ei înseşi, şi lipsindu-i chiar puterea prin care pot fi transformaţi din temelii oamenii, atunci ea chiar nu are nimic de oferit oamenilor!!! Biserica organizată asemenea societăţii, indiferent de numele ei, a pierdut mereu puterea Evangheliei, iar când a pierdut-o a făcut următorul pas: apelarea la braţul puterii statului!!! Aşa a rezultat papalitatea, şi aşa se va forma icoana fiarei, exact pe acelaşi baze care au condus la făurirea papalităţii medievale!!!

     "Biserica era pe deplin conştientă de pierderea puterii lui Dumnezeu, înainte ca ea să caute puterea statului. Dacă nu ar fi fost conştientă, atunci niciodată nu ar fi făcut propuneri oficiale autorităţii imperiale şi nici n-ar fi primit cu bunăvoinţă avansuri din partea acesteia. Există o putere care ţine de Evanghelia lui Hristos, şi este inseparabilă de adevărul Evangheliei; adică puterea lui Dumnezeu. De fapt, Evanghelia este doar manifestarea acelei puteri, pentru că Evanghelia >este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede<. Prin urmare, atâta timp cât un sistem sau o organizaţie de oameni, care au ca profesiune de credinţă Evanghelia lui Isus Hristos, apără cu sinceritate principiul acelei Evanghelii, atâta vreme cât puterea lui Dumnezeu va fi cu ei, ei nu vor avea nevoie de nici o altă putere pentru a-şi face simţită influenţa lor în favoarea binelui, oriunde ar fi cazul. Însă, de îndată ce vreo persoană sau asociaţie, care are ca profesiune de credinţă Evanghelia, pierde spiritul ei, curând va pierde şi puterea ei. Atunci şi numai atunci, o asemenea organizaţie caută un alt gen de putere care va lua locul aceleia pe care a pierdut-o.
     Aşa s-a întâmplat cu biserica la acea vreme. Ea căzuse, decăzuse într-un mod deplorabil de la curăţie şi de la adevăr şi, de aceea, de la puterea Evangheliei. Şi, întrucât a pierdut puterea lui Dumnezeu şi a evlaviei, ea a înhăţat cu aviditate puterea statului şi a nelegiuirii. Scopul hotărât pe care îl avusese în vedere episcopatul, atunci când a încheiat acea tocmeală cu Constantin, şi i-a dat cu împrumut influenţa bisericii în aspiraţiile sale imperiale, a fost acela de a-şi asigura legi prin care să poată impune disciplina şi dogmele lui asupra acelora faţă de care îşi pierduse puterea de a-i convinge sau îndupleca." Great Empires of Prophecy, pag. 472.

Femeia desfrânată din cale afară, care dă vinul curviei ei otrăvit tuturor locuitorilor pământului, este văzută de către profetul de pe Patmos călare pe o fiară, un alt simbol prin care se arată mai clar cine va fi susţinătorul ei în distrugerea poporului lui Dumnezeu. Ea este văzută în primă fază şezând pe nişte ape mari, pentru ca mai apoi să fie văzută călărind o fiară monstruoasă. Deşi simbolurile sunt diferite, lucrul definit de ele este unul şi acelaşi, lucru ce indică spre izvorul puterii ei, adică oamenii, toate naţiunile pământului!! "Apoi, unul din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire a venit de a vorbit cu mine şi mi-a zis: >Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari<... Şi m-a dus, în Duhul, într-un pustiu. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea şapte capete şi zece coarne... Apoi mi-a zis: >Apele pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi;<... >Şi femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împăraţii pământului.<" Apocalipsa 17,1.3.15.18.

Atunci când biserica decăzută, papalitatea şi protestantismul apostat, va solicita puterea statului ca să-i vină în ajutor să-şi pună în practică edictele blestemate, şi se va ajunge la un amestec între lut şi fier, care orice i-ai face, nu ţine, nu se leagă, în chiar acel moment Babilonul a devenit cel mare, şi este călare pe fiară, pe puterea împăraţilor pământului, a guvernelor civile, chiar puterea statului, devenind astfel un locaş al demonilor! "El a strigat cu glas tare şi a zis: >A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte; pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei<." Apocalipsa 18,2.3.

Numai astfel poate să aibă Babilonul cel mare stăpânire asupra statului, reprezentat în profeţie prin împăraţii pământului! Prin urmare, noi trebuie să ştim că, la vremea când se întâmplă acest fenomen, a sosit timpul începutului vestirii marii avertizări mondiale. De vreme ce biserica creştină, cu tot ce ţine de ea, este apostată, deci nu mai are puterea Evangheliei, atunci este lesne de observat că ea nu poate fi biserica lui Hristos, întrucât Scripturile o numesc un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat!!! Evanghelia îi va fi prezentată de adevărata biserică a lui Hristos, care se găseşte în interiorul ei, mai cu seamă în interiorul laodiceanismului şi protestantismului decăzut! Prin laodiceanism trebuie înţeles în mod corect întregul mediu adventist, aşa fragmentat cum este el, căci este singurul mediu care a beneficiat prin mişcarea adventistă, încă din sec. al XIX-lea, de soliile celor trei îngeri din Apocalipsa 14. De aceea, laodiceanismul nu trebuie asociat numai cu biserica adventistă de ziua a şaptea!

Atunci, în virtutea tuturor celor spuse până acum, Eufratul poate fi văzut şi înţeles încă o dată ca fiind marea de oameni, naţiunile pământului şi în speţă guvernele lumii, care susţin cu tărie cererile papalităţii, dar mai ales ale icoanei fiarei, care dă mâna cu papalitatea, în promulgarea edictelor lor de natură eclesiastică! Lipsa Evangheliei face ca Babilonul cel mare să ajungă să călărească puterea statului, reprezentată foarte bine în Scripturi prin împăraţii pământului, cei care au autoritatea politică, civilă, financiară şi juridică în mâinile lor, căci numai astfel poate începe ultima fază a războiului Armaghedonului!!!

Respingerea Evangheliei în timpul marii avertizări mondiale, face ca biserica să se alipească de stat, cerându-i ajutorul, rezultând astfel o unire mondială cu singurul scop de a dicta modul de închinare. Când statul, a se înţelege statele lumii cu guvernele lor, îşi întinde mâna pentru făurirea acestei alianţe nesfinte, atunci el devine sursa puterii colosale a Babilonului cel mare, a bisericii apostate. Are la îndemână absolut totul, toate instrumentele omeneşti pentru anihilarea oricărui opozant. Într-un asemenea cadru, numai cine este plin de neprihănirea lui Hristos, de puterea creatoare a Evangheliei, de prezenţa inestimabilă a Duhului adevărului poate rezista şi poate fi unul dintre cei 144.000! Doar cunoaşterea teoriei adevărului, cu argumente biblice, nu va fi suficientă pentru salvarea sufletului. Condiţiile şi împrejurările în acest caz vor face ca ademenirile, ispitele şi puterea presiunilor să devină de-a dreptul îngrozitoare!! Fără sigiliul Duhului Sfânt şi fără sigiliul Marelui nostru Preot, Isus Hristos, nimeni, dar absolut nimeni nu va rezista puterii colosale a icoanei fiarei, papalităţii, statului şi spiritismului, ultimul fiind liantul care leagă, uneşte aceste trei entităţi, după cum vom vedea când vom aborda Armaghedonul.

Acum, trebuie să observăm cu mare atenţie un fenomen bizar, şi anume că, în loc ca prezentarea Evangheliei, care descoperă, dă pe faţă nelegiuirile acestei alianţe nesfinte, să o destrame, dimpotrivă o întăreşte mai mult, împietrind inimile acelora care o compun!!! Menirea prezentării Evangheliei este de a-l descoperi pe Dumnezeu, bunătatea şi dragostea Lui, pe care Babilonul cel mare le refuză, căci prezentarea vine prin nişte oameni prea puţin cunoscuţi alianţei!! Ei nu pot crede că altcineva prezintă cu adevărat Evanghelia lui Hristos, din moment ce cred că alianţa, sau mai bine zis această confederaţie mondială, este singura biserică prin care se descoperă Dumnezeu!

Ca atare, respingerea Evangheliei pe calea pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru oameni, ca să fie auzită, aduce cu sine şi consecinţa groaznică a sigilării Babilonului cel mare şi a Eufratului în păcat, păcatul împotriva Duhului Sfânt!!! (Respingerea Evangheliei are loc în intervalul cuprins între promulgarea edictului duminical şi încheierea timpului de har, când este aprobat decretul morţii). Odată ajunşi aici, încep să aibă loc plăgile! Şapte la număr. Deci, prezentarea Evangheliei nu a putut conduce la secarea Eufratului, (de fapt scopul ei este să salveze din păcat, nu să împietrească), respingerea Evangheliei a întărit împietrirea minţilor lor, dar, în primă fază, tot nu duce la secarea Eufratului, la ruperea alianţei, la despărţirea lutului de fier, a bisericii de stat!! Apoi, vin plăgile, o consecinţă firească a respingerii Evangheliei. Dar nici măcar primele cinci plăgi nu reuşesc să destrame alianţa monstruoasă!

De ce Evanghelia nu a condus de prima dată la secarea Eufratului? Deoarece a fost respinsă. Ajutorul trimis de Cer în favoarea întregii omeniri este respins cu totul. Atunci cum seacă Eufratul? Care este elementul ce duce la secarea definitivă a Eufratului? (Ne amintim că prin secarea Eufratului spiritual trebuie să înţelegem în mod corect refuzul oamenilor de a mai oferi sprijin bisericii în acţiunile ei). Primele cinci plăgi nu conduc la secarea Eufratului, fluviul puterii omeneşti şi financiare a lumii. Însă, plaga a cincea pregăteşte terenul. Un mare întuneric literal, fizic acoperă întreaga împărăţie a fiarei. Scaunul de domnie al fiarei nu se află la Roma în acest timp, aşa după cum în mod eronat se crede. Plaga a cincea are loc într-un moment cheie al marii lupte, al războiului Armaghedonului, menirea ei fiind aceea de a-i ascunde pe copii credincioşi ai lui Dumnezeu de ochii celor răi, reprezentaţi prin fiară, pentru că sunt gata-gata să-i ucidă. "Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii îşi muşcau limbile de durere." Apocalipsa 16.10.

Prin urmare, scaunul fiarei nu indică un loc sau o regiune, ci întregul pământ, de vreme ce femeia desfrânată are stăpânire asupra tuturor împăraţilor pământului! Prin asta ni se spune că ea domneşte peste tot pământul, nu numai într-un anumit ţinut sau loc!! Să ne aducem aminte că tot pământul se mira după fiară, că toţi mici şi mari i se închină, cu ajutorul icoanei fiarei. Aşadar, scaunul de domnie al fiarei are înţelesul de stăpânire a pământului, de domnie globală, căci are putere peste toţi şi toate, mai puţin peste adevărata biserică a lui Hristos.

Spuneam că această plagă pregăteşte calea pentru secarea Eufratului. Şi exact acest lucru se întâmplă prin plaga a şasea. Acum a venit momentul acela din timp când suportul Babilonului cel mare, împăraţii pământului cu puterea lor financiară şi mai ales politică şi juridică, este retras, fiindcă sunt treziţi la realitate, realitatea zguduitoare că Dumnezeu este cu acea sectă urâtă de ei încă de la începutul vestirii Evangheliei, după ce are loc promulgarea edictului duminical!!! Abia acum îşi dau seama în mod viu că Dumnezeu nu este cu ei şi că toate acţiunile lor le-au făcut sub imboldul femeii desfrânate, a Babilonului cel mare, pe care nu o mai percep ca adevărata biserică a lui Dumnezeu, aşa cum pretindea ea într-un mod mincinos, ci ca pe ceea ce este, adică o închisoare a oricărui duh necurat. Realizează ca niciodată mai înainte că sunt pierduţi, că nu mai au nici o şansă la mântuire!!!

Dacă prezentarea Evangheliei nu i-a trezit la realitate, dacă toate cuvintele rostite sub puterea Duhului Sfânt în timpul de har n-au avut decât efectul împietririi inimii lor, atunci cum are loc secarea Eufratului? Foarte simplu. Respingerea Evangheliei, deşi îi conduce la păcatul împotriva Duhului Sfânt, pregăteşte terenul pentru descoperirea caracterului lui Dumnezeu, prin cei 144.000, aşa cum în timpul de har nu ar fi putut avea loc nicicum!!! Da, ceea ce conduce la secarea Eufratului este descoperirea caracterului lui Dumnezeu în timpul plăgii a şasea, fapt care conduce mulţimile să realizeze, prea târziu, că sunt pierdute, că au acordat sprijin într-un mod greşit Babilonului cel mare, despre care i se spusese că este mâna dreaptă a lui Dumnezeu pe pământ, biserica infailibilă, ce nu poate greşi niciodată în nici o împrejurare. Aceasta este esenţa vinului Babilonului, din care beau toate bisericile organizate, căci orice biserică ce susţine astăzi că este singura adevărată prin care Dumnezeu va încheia lucrarea, susţine implicit că este infailibilă şi că mântuirea nu vine decât prin ea!!! Acesta este adevărul, din păcate.

Iată cât de frumos este descris în mărturia Duhului Sfânt această realitate înfricoşătoare, cu privire la secarea Eufratului:

     "Acum este ceasul încordării extreme, când Dumnezeul lui Israel va interveni pentru eliberarea celor aleşi ai Săi...
     Cu strigăte de biruinţă, cu batjocuri şi blesteme, mulţimile de oameni răi sunt gata să se arunce asupra prăzii, când, iată, un întuneric des, mai adânc decât întunericul nopţii, cade peste pământ. Apoi, un curcubeu strălucind de slavă de la tronul lui Dumnezeu se arată pe cer şi pare să înconjoare fiecare grupă de rugători. Mulţimile înfuriate se opresc deodată. Strigătele lor batjocoritoare se sting. Obiectele urii lor criminale sunt uitate. Cu presimţiri înfricoşate privesc la simbolul legământului lui Dumnezeu şi doresc să fie ocrotiţi de strălucirea lui orbitoare." Tragedia veacurilor, cap. Poporul lui Dumnezeu salvat, par. 2, 3.

Aş dori să menţionez că toate cele şapte plăgi din Apocalipsa 16 sunt descrise în cartea Tragedia veacurilor, în capitolele "Timpul strâmtorării" şi "Poporul lui Dumnezeu salvat". Nu lipseşte nici una. În paragraful citat mai sus sunt descrise plaga a cincea şi a şasea. Când cei răi, reuniţi sub alianţa nesfântă a bisericii şi statului, reprezentaţi în Apocalipsa prin Babilonul cel mare şi Eufratul, căci Eufratul sau toţi împăraţii pământului sunt unul şi acelaşi lucru, sau prin femeia desfrânată şi apele pe care şade, sunt gata să ia viaţa sfinţilor lui Dumnezeu, a celor 144.000, deodată survine un întuneric mai negru decât smoala! În această scenă a întunericului dens, de nepătruns, pe cer se arată curcubeul lui Dumnezeu, simbolul iubirii şi neprihănirii sale. Curcubeul înconjoară doar pe cei 144.000, şi astfel slava de sus întâlneşte slava de jos!

Pe acest fond, marele Eufrat, "mulţimile înfuriate se opresc deodată". Aceasta este plaga a şasea, aşa cum este descrisă de profet prin cuvintele lui Dumnezeu, în mărturiile Duhului Sfânt!!! Caracterul lui Dumnezeu în cei 144.000 le este descoperit acestor mulţimi sau Eufratului spiritual, prin unicul mijloc ce-i mai rămâne la dispoziţie lui Dumnezeu: curcubeul. Acesta este doar semnul aprobării divine pentru poziţia adoptată şi credincioşia celor 144.000 în favoarea neprihănirii, preţuind-o mai mult decât propriile lor vieţi!!! Neprihănirea celor 144.000 străluceşte în afară, fapt care-i determină pe cei răi să realizeze cine sunt cu adevărat copii lui Dumnezeu, şi cine este cu adevărat Dumnezeu. Abia acum înţeleg că Dumnezeu este dragoste şi că toate nenorocirile puse la cale de oameni şi-au găsit izvorul în inima aceluia care s-a răzvrătit întâiaşi dată în cer, Lucifer. Acum pricep că sunt de partea greşită.

Apoi, se face auzit glasul lui Dumnezeu, care introduce plaga a şaptea, marele cutremur de pământ, urmează apoi învierea specială, când vor învia cei ce l-au răstignit pe Isus, dar şi credincioşii care au murit în credinţa îngerului al treilea, după care apare pe cer mâna care ţine tablele legii. În timp ce pentru cei 144.000 toate aceste evenimente sunt viaţă, pentru cei răi sunt moarte veşnică. Pe cei din urmă îi apucă groaza. În final, la răsărit apare un mic nor negru, care mai apoi devine strălucitor, nor care-i poartă pe împăraţii de la răsărit, Hristos şi mântuiţii împreună cu îngerii sfinţi. "Îndată se arată la răsărit un nor mic, negru, cam cât o jumătate de palmă. Este norul care îl înconjoară pe Mântuitorul şi care din depărtare pare înconjurat de întuneric. Poporul lui Dumnezeu ştie că acesta este semnul Fiului omului." Tragedia veacurilor, cap. Poporul lui Dumnezeu salvat, par. 16.

Secarea Eufratului are loc numai pe fondul descoperirii caracterului lui Dumnezeu sau a neprihănirii lui Isus, prin cei 144.000, adevărata biserică a lui Hristos, când în cer se arată curcubeul slavei lui Dumnezeu, căci slava lui Dumnezeu este însăşi neprihănirea Sa, curcubeu care se identifică cu şi străluceşte peste cei 144.000! Tot atunci, cei 144.000 sunt curăţiţi de pământescul lor, căci nu mai au nici o simpatie pentru Satana, dezrădăcinându-l pentru totdeauna din mintea lor, împreună cu căile şi metodele lui. Babilonul cel mare este pe cale să fie nimicit, şi va fi nimicit chiar de către susţinătorii săi!