"În cetate n-am văzut niciun Templu"

Întrucât am luat în discuţie grupul celor 144.000, în Apocalipsa 14 şi 7, vorbind pe-ndelete despre ei, subliniind mai cu seamă importanţa covârşitoare a calităţii ireproşabile a caracterului lor şi totodată a spiritualităţii lor de excepţie, obligatorii pentru a face faţă tuturor încercărilor omeneşti şi a ispitirilor diavolului, şi întrucât am scos în evidenţă faptul că ei se califică să devină cele dintâi roade, asemenea Mântuitorului, precum şi împăraţi şi preoţi pentru Dumnezeu, ceea ce înseamnă că ei cunosc ce se petrece în sanctuarul de sus, putem spune acum că a sosit timpul să înţelegem adevărul legat de acest sanctuar extraordinar. De-a lungul timpului mulţi creştini adventişti, dacă au fost cu adevărat creştini, au renunţat la adevărul despre sanctuar. (Atât Sabatul cât şi sanctuarul sunt pilonii credinţei adventiste). Aceştia sunt cei care au respins mai întâi mărturiile Duhului Sfânt, pe considerentul că nu sunt în armonie cu Sfintele Scripturi în ce priveşte învăţătura despre sanctuar. Au rămas doar la Scripturi, zic ei, dar nici pe acelea nu le înţeleg, căci o dată lepădat singurul mijloc de cunoaştere şi înţelegere a lor, Spiritul profeţiei sau mărturia lui Isus, ajungi în situaţia de a nu înţelege Scripturile!

Fără a intra în detalii, trebuie doar să accentuez faptul că Duhul Sfânt nu se poate contrazice pe Sine în nici o împrejurare. Inspiraţia Scripturilor este de aceeaşi natură ca şi inspiraţia Spiritului profetic. Unul şi acelaşi Duh a făcut aceeaşi lucrare şi într-un caz şi în celălalt. Adevărata problemă există doar în mintea celui ce se îndoieşte, pentru că nu poate armoniza învăţătura despre sanctuar din Scripturi cu cea din mărturia lui Isus pentru generaţiile de după anul 1844. Dar, trebuie să spun că sunt întrebări legitime care apar în mintea căutătorului sincer în legătură cu existenţa unui sanctuar ceresc sub forma unei construcţii bipartite, cu două încăperi. Există cu adevărat o construcţie în cer, împărţită în două, mobilată asemenea cortului întâlnirii? Există în cer un chivot care să conţină două table de piatră? Dar, masa cu pâinile punerii înainte? Dacă există un altar al tămâierii, atunci ce sens ar avea arderea fizică a tămâii în cer, câtă vreme îngerii şi mântuiţii înălţaţi la cer pot vedea nestingheriţi frumuseţea slavei Tatălui, fără să fie nevoie de o perdea şi de fumul tămâii care să-i apere de şekina divină?

Un lucru curios la prima vedere este şi faptul că Ioan vizionarul scrie că în cetatea Noul Ierusalim nu a văzut nici un templu, adică nu a văzut sanctuarul cu cele două încăperi despre care scrisese anterior. Vezi Apocalipsa 4,5; 8,3; 11,19. Acest fapt face lucrurile şi mai confuze, însă doar în aparenţă.

     "Pe când se afla în viziune, apostolului Ioan i-a fost îngăduit să privească templul lui Dumnezeu din ceruri şi a văzut >şapte lămpi de foc<, care ardeau >înaintea scaunului de domnie< (Apocalipsa 4,5). El a văzut un înger care avea >o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie< (Apocalipsa 8,3). În viziune, profetului i s-a îngăduit să privească în prima încăpere a Sanctuarului din ceruri şi a văzut acolo >şapte lămpi de foc< şi >altarul de aur<, reprezentate prin sfeşnicul de aur şi altarul tămâierii din sanctuarul de pe pământ. Din nou, >Templul lui Dumnezeu care este în ceruri a fost deschis< (Apocalipsa 11,19) şi el a privit dincolo de perdeaua dinăuntru, în Sfânta Sfintelor. Aici a văzut >chivotul legământului Său< (Apocalipsa 11,19), reprezentat prin lada cea sfântă făcută de Moise pentru a cuprinde Legea lui Dumnezeu." Patriarhi şi profeţi, cap. Cortul şi serviciile lui, paragraful al şaselea de la sfârşit.

Pentru a înţelege corect adevărul privitor la sanctuar, dacă există cu adevărat sau nu în cer în forma cu care Moise ne-a obişnuit, atunci trebuie să plecăm de la următoarea întrebare: Ce a reprezentat modelul pe care Dumnezeu i l-a arătat lui Moise în viziune, model după care avea să prindă chip întocmai cortul întâlnirii pe pământ?

     "Să faci Cortul şi toate vasele lui după chipul pe care ţi-l voi arăta...Vezi să faci după chipul care ţi s-a arătat pe munte." Exod 25,9.40. "Cortul să-l faci după chipul care ţi s-a arătat pe munte." Exod 26,30. "Părinţii noştri aveau în pustiu Cortul întâlnirii, aşa cum îl rânduise Cel ce a spus lui Moise să-l facă după chipul pe care-l văzuse." Fapte 7,44.

     "Aşa cum s-a spus, sanctuarul pământesc a fost ridicat de Moise după modelul ce i-a fost arătat pe munte. El era >o asemănare pentru vremurile de acum, când se aduc daruri şi jertfe<; cele două încăperi sfinte ale lui erau >chipurile lucrurilor care sunt în ceruri<... Moise a făcut sanctuarul pământesc "după chipul pe care-l văzuse". Pavel declară că, atunci când au fost gata, >cortul şi toate vasele pentru slujbă< erau >chipurile lucrurilor care sunt în ceruri< (Fapte 7,44; Evrei 9,21-23). Iar Ioan spune că a văzut Sanctuarul din ceruri. Sanctuarul acela în care Isus slujeşte pentru noi este marele original, după care sanctuarul ridicat de Moise era numai o copie." Patriarhi şi profeţi, cap. Cortul şi serviciile lui, paragraful al şaselea de la sfârşit.

Aşadar, răspunsul la întrebarea de mai sus este că modelul arătat lui Moise este originalul după care trebuia făcută copia lui, adică templul sau cortul pământesc. Ceea ce înseamnă că sanctuarul din cer este marele original după care cortul întâlnirii avea să prindă chip ca o copie a acestuia. Dacă aş lăsa lucrurile aici, atunci repede s-ar trage concluzia că sanctuarul din cer, din moment ce este originalul, are şi el două încăperi mobilate asemenea încăperilor cortului întâlnirii. Următoarea întrebare, însă, ar trebui să ne conducă mai în adâncul problemei. În ce sens modelul arătat de Dumnezeu lui Moise este originalul? I s-a arătat lui Moise cu adevărat realitatea cerească, un sanctuar bipartit, în aşa fel încât el să-l transpună pe pământ ca şi construcţie drept copie a acelui sanctuar ceresc? Ce înseamnă realmente originalul respectiv? Cu alte cuvinte, este acel model arătat lui Moise realitatea cerească exact aşa cum este ea sau Dumnezeu a venit mai degrabă în ajutorul lui Moise înfăţişând realitatea cerească în forma unui templu prin care dorea să comunice evreilor ceva absolut esenţial privitor la mântuirea oamenilor?

Sunt întrebări absolut legitime la care trebuie să găsim şi răspunsul cuvenit. În primul rând, atunci când un profet este luat în viziune, el nu părăseşte în sens fizic pământul acesta. Ci viziunea are loc doar în mintea lui în timp ce el nu mai respiră, nu vede şi nu aude nimic din ce se petrece în jurul său şi nici nu simte nimic în situaţia în care ar fi ciupit sau prins de mână. În momentul viziunii, profetului îi sunt oferite imagini sau ilustraţii prin care Dumnezeu înfăţişează sau reprezintă lucrurile cereşti sau realitatea cerească. Şi vorbesc în mod deosebit despre sanctuarul ceresc. Cu alte cuvinte, imaginile văzute de profet în viziune sunt doar nişte reprezentări, nişte înfăţişări ale unor lucruri reale, dar fără să fie neapărat reflectarea exactă a realităţii fizice cereşti!!! Aici este cheia care ne ajută să înţelegem adevărul cu privire la realitatea sanctuarului ceresc!

Mintea umană păcătoasă, degenerată de păcat, nu ar putea pricepe deloc realitatea cerească şi i-ar fi imposibil să o descrie dacă ea nu i-ar fi înfăţişată sub forma unor imagini sau ilustraţii cu care mintea este familiară, de altfel imagini specifice culturii, educaţiei şi timpului în care profetul respectiv trăieşte!! Trebuie să ne aducem aminte că însuşi Isus nu a putut asemăna împărăţia cerurilor cu absolut nimic de pe acest pământ. Din acest motiv, El a căutat diverse tablouri şi imagini din natură mai cu seamă, sau din diverse întâmplări cotidiene, transpuse în pilde, prin care a încercat să ne înveţe adevărul legat de realitatea cerească, unde legea lui Dumnezeu este fundamentul societăţii cereşti şi a Universului. Adevărul este că realitatea în care trăim noi, o realitate în care abundă păcatul, nu este cu nici un chip realitatea cerească în care abundă neprihănirea şi sfinţenia.

Modul cum Isus a procedat să ne transmită învăţătura corectă a adevărului, prin pildele Sale inegalabile, când se perinda printre oameni, este practic asemănător cu modul cum o face în viziune, când caută să transmită oamenilor, prin profet, adevărurile extraordinare legate de realitatea cerească, în speţă lucrarea mântuirii, care se desfăşoară în cer! Numai că, ceea ce trebuie să reţinem este faptul că realitatea cerească este doar reprezentată prin ilustraţii pe care mintea umană are capacitatea de a le înţelege şi de a le defini. A nu se înţelege cu nici un chip că realitatea cerească nu este una palpabilă, de natură fizică, căci este tocmai aşa ceva; numai că este cu mult mai mult decât ne putem imagina cu mintea noastră slabă, pipernicită de păcat şi limitată!

Aşadar, reprezentarea lucrurilor cereşti sau a realităţii cereşti, este doar o simplă reprezentare a realităţii cereşti şi nu realitatea cerească în sine, fizică aşa cum este ea, în care trăieşte Dumnezeu; reprezentarea sub forma unor ilustraţii sau imagini, aşa cum i se perindă prin minte profetului, ca în cazul lui Ioan vizionarul, nu este intenţionată de către Dumnezeu să fie reflectarea exactă, fidelă a realităţii fizice cereşti, ci este menită să fie doar o transfigurare a acesteia, doar o înfăţişare într-o formă care să vină în ajutorul minţii omului, o formă pe care el să o poată înţelege şi defini pentru sine. Numai pe această cale pot înţelege oamenii muritori, slabi şi limitaţi adevărul privitor la realitatea cerească!! Prin aceste imagini Dumnezeu nu a căutat altceva decât să ne transmită nişte învăţături de natură spirituală pentru ca noi să putem înţelege ceva despre măreţia lui Dumnezeu, despre lucrarea mântuirii şi despre realitatea cerească.

Dacă aşa stau lucrurile, atunci înseamnă la modul cel mai sigur că modelul pe care Dumnezeu i l-a arătat lui Moise în viziune nu este altceva decât o ilustraţie sau o înfăţişare a realităţii cereşti privitoare strict la planul răscumpărării, în speţă lucrarea ispăşirii şi a mântuirii noastre făurită de şi prin Isus Hristos!!! Dumnezeu a îmbrăcat realitatea cerească în forma unui templu, a unei clădiri, în dorinţa de a explica prin intermediul lui toată lucrarea mântuirii!! Nici că se putea mai frumos aşa ceva, fiindcă numai o minte divină putea crea aşa ceva!!! Cum să explici oamenilor păcătoşi şi lipsiţi de o educaţie adecvată, de fapt unor foşti sclavi, fiindcă aşa ceva fuseseră evreii în Egipt, lucrarea mântuirii sau planul lui Dumnezeu pentru salvarea omului păcătos?

Aşadar, modelul arătat de Dumnezeu pe munte, lui Moise, este originalul doar în raport cu copia lui, şi-n acelaşi timp este original pentru că el însumează practic, într-o manieră cât se poate de simplă şi plină de învăţătură, toată lucrarea mântuirii pe care Hristos o desfăşoară în cer, în noul Ierusalim pentru noi, muritorii. Este originalul pentru că este imaginea cea mai fidelă prin care Dumnezeu descoperă oamenilor ce se petrece în cer, sau mai precis ce săvârşeşte Dumnezeirea în cer în folosul oamenilor. Iată ce spunea profetul mişcării adventiste în legătură cu viziunile privitoare la realităţile cereşti şi la sanctuar: "Mi s-au dat ilustraţii ale lucrurilor cereşti şi ale sanctuarului, astfel încât am fost aşezaţi în lumina care strălucea peste noi în raze clare şi distincte." Gospel Workers, 1915, pag. 302.

Este foarte important să pricepem intenţia lui Dumnezeu, mai precis mesajul Său aşternut în scris în urma primirii viziunilor de către profeţi de-a lungul timpului. Ei nu au făcut altceva decât să scrie ceea ce au văzut, şi-atât. Ei nu au scris o interpretare a lor în legătură cu ce au văzut, ci doar au scris exact ceea ce au văzut, chiar dacă multe lucruri nu le-au înţeles poate niciodată în timpul vieţii lor. Da, Dumnezeu a găsit cu cale să ne explice planul mântuirii prin intermediul unei clădiri bipartite şi a unei curţi, în care se aflau altarul arderilor de tot şi ligheanul pentru spălarea picioarelor preoţilor. Întreg planul mântuirii este cuprins şi înfăţişat prin intermediul unui cort, fiindcă aşa a dorit Dumnezeu să vină în ajutorul nostru. Mai apoi Hristos avea să se folosească de acest fel de a gândi când le-a oferit oamenilor învăţăturile preţioase ale Evangheliei prin intermediul unor pilde nemuritoare! El a înţeles corect mesajul lui Dumnezeu transmis prin profeţi, referitor la templul ceresc, neconsiderând că sus în cer se găseşte o structură solidă sub forma unui templu, cu două încăperi, cu două perdele şi cu mobilierul asemănător templului lui Irod. El nu a văzut lucrurile în felul acesta, de vreme ce numea templul ceresc "casa Tatălui Meu"!! "În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus." Ioan 14,2.

Cu alte cuvinte, Hristos a înţeles că prin intermediul sanctuarului pământesc Dumnezeu a transmis mai bine de o mie de ani adevăruri importante cu privire la lucrarea mântuirii în ansamblul ei, aşa cum se desfăşoară în cer. Mai mult decât atât, a priceput cu mintea Lui umană că templul ceresc nu este altceva decât locul locuinţei lui Dumnezeu sau locaşul, reşedinţa universală a lui Dumnezeu, o reşedinţă, un locaş unde încap şi se bucură milioane de îngeri slujitori!

     "Templul ceresc - locaşul Împăratului împăraţilor, în care >mii de mii de slujitori îi slujeau şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui< (Daniel7,10), acel templu plin de slava tronului cel veşnic, unde serafimii, strălucitorii lui păzitori, îşi acoperă faţa în adorare - nu poate fi reprezentat în toată vastitatea şi slava lui de nici o construcţie pământească. Cu toate acestea, adevărurile importante cu privire la Sanctuarul ceresc şi cu privire la lucrarea cea mare ce se săvârşeşte acolo pentru mântuirea omului trebuia să fie făcute cunoscute, învăţate, prin sanctuarul pământesc şi slujbele lui." Patriarhi şi profeţi, cap. Cortul şi serviciile lui, paragraful al cincilea de la sfârşit.

Potrivit înţelegerii lui Hristos, templul ceresc este locaşul împăratului împăraţilor, locul de domnie al Tatălui din cer, un templu în care se află multe locaşuri, în care sunt prezenţi milioane de îngeri. El nu este o construcţie bipartită, căci ar fi absurd ca în cer să spunem că un loc este mai sfânt decât altul, potrivit terminologiei folosită în Vechiul Testament prin care sunt desemnate cele două despărţituri din cortul întâlnirii: sfânta şi sfânta sfintelor! De asemenea, este absurd pentru raţiunea umană, pentru inteligenţa noastră să spunem să în templul din ceruri s-ar afla un sfeşnic din aur masiv, alimentat cu ulei de măsline, care trebuie să ardă încontinuu fără să se stingă; la fel după cum este un nonsens să credem că acolo s-ar afla o masă cu douăsprezece pâini ce trebuie înlocuite în fiecare Sabat!! Dar, ce să mai zicem de altarul tămâierii? La ce ar folosi fumul de tămâie acolo? Pe cine să ferească sau să protejeze de cine?

Ceea ce trebuie să înţelegem este că Dumnezeu nu a căutat să ne transmită ceva despre topografia locurilor cereşti, cum arată realitatea cerească, aşa încât să ştim şi noi cum arată cerul, realitatea în care sălăşluieşte Dumnezeu! Acolo sunt "lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc". 1Corinteni 2,9. Lucrarea mântuirii şi mai ales întruparea lui Hristos pe pământul nostru, jertfa Sa, moartea şi învierea Sa, toate la un loc trebuia să ne fie făcute cunoscut de către Dumnezeu, în aşa fel încât noi să pricepem gândul lui Dumnezeu faţă de noi. Aşa că a cuprins tot acest plan al mântuirii într-o ilustraţie sau, dacă vreţi, a căutat să înfăţişeze sau să reprezinte lucrarea mântuirii, a salvării noastre din păcat, cu tot ce cuprinde ea, în forma unui templu, a unei construcţii împărţită în două încăperi tocmai pentru ca noi să putem înţelege că lucrarea de răscumpărarea săvârşită de către Hristos pentru noi se realizează în două etape distincte, ceea ce presupune două momente de timp distincte, despre care noi trebuia să ştim!

De ce a înfăţişat-o printr-un templu? Dintr-un motiv foarte simplu. Locul domniei lui Dumnezeu este în sine un templu. Dumnezeu nu ar putea locui decât într-un templu. Numai că noi nu trebuie să înţelegem că templul lui Dumnezeu are două încăperi, două perdele şi este mobilat în felul în care era mobilat cortul întâlnirii sau mai târziu templul lui Solomon. Toate aceste piese de mobilier au un scop didactic în sine, prin ele Duhul Sfânt dorind să ne transmită nişte adevăruri de natură spirituală, singurele care pot clădi un caracter moral asemănător caracterului lui Dumnezeu!!! Absolut toate piesele de mobilier sunt un simbol al lui Isus Hristos, fiecare destăinuind sau descoperind o parte a lucrării lui Hristos în planul mântuirii!! Apoi, cum să ni-l înfăţişeze Dumnezeu pe Duhul Sfânt şi lucrarea Acestuia? Cea mai aleasă formă nu putea fi decât uleiul sau untdelemnul de măsline!

Cum să înfăţişezi jertfa lui Hristos dacă nu printr-o victimă, un animal de jertfă, adus pe altarul arderilor de tot din curtea cortului întâlnirii? Cum să arăţi oamenilor că Mesia urmează să se întrupeze şi să moară pentru oamenii păcătoşi pe pământ, dacă nu prin curtea sanctuarului pământesc în mijocul căreia trebuia să se găsească musai altarul pentru jertfe sau jertfelnicul? Curtea templului pământesc era simbolul acestui pământ, arătând către întruparea, moartea şi învierea lui Mesia. În timp ce construcţia pământească în sine era un simbol, vorbea despre templul ceresc.

Aşadar, pentru a simplifica lucrurile, modelul pe care Dumnezeu i l-a arătat lui Moise constituie doar o reprezentare a realităţii cereşti şi nu realitatea fizică cerească în sine, este originalul fiindcă după el trebuia construit cortul întâlnirii. Dacă este o reprezentare a realităţii cereşti, o transfigurare a ei, atunci înseamnă că în cer nu se află nicicum o construcţie cu două încăperi din care Dumnezeu se mută când într-una, când într-alta. Când vorbim despre cer, vorbim în primul rând despre cetatea lui Dumnezeu, Noul Ierusalim, locul locuinţei Sale din veşnicie!! Că aşa stau lucrurile este confirmat de Sfânta Scriptură, care ne spune. "În cetate n-am văzut niciun Templu; pentru că Domnul Dumnezeul cel Atotputernic ca şi Mielul sunt Templul ei". Apocalipsa 21,22.

Acum, dacă în cer nu există realmente o construcţie fizică de tipul celei despre care vorbim, adică un templu asemenea celui pământesc, totuşi aceasta nu înseamnă că nu există un templu ceresc!! El există dintotdeauna şi va exista şi în veşnicie. Dumnezeul nostru măreţ nu poate locui decât într-un templu, iar acest templu măreţ nu-i altceva decât propria lui cetate, Noul Ierusalim. Acest adevăr formidabil este adeverit de Duhul lui Dumnezeu, atunci când ne spune: "Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: "Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor". Apocalipsa 21,1-3.

Adevăratul templu ceresc este însăşi cetatea lui Dumnezeu, numită şi cortul lui Dumnezeu, în care îşi vor găsi casa toţi oamenii mântuiţi de pe acest pământ!!! Despre ei stă scris astfel: "Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care are să se coboare din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou". Apocalipsa 3,12. Asta înseamnă că locuinţa veşnică a tuturor mântuiţilor va fi Noul Ierusalim, întrucât numai aici se găseşte scaunul de domnie al Tatălui şi al Mielului. Acest templu măreţ este locuinţa personală a lui Dumnezeu, locul unde se află scaunul de domnie al lui Dumnezeu, locul unde mijloceşte Mântuitorul pentru noi. "În Templul din ceruri, locuinţa lui Dumnezeu, tronul Său este întemeiat pe neprihănire şi judecată." Tragedia veacurilor, cap. Ce este sanctuarul?, par. 20.

De ce în cetatea lui Dumnezeu apostolul Ioan nu vede nici un templu? Deoarece nu a avut niciodată aşa ceva, fiindcă cetatea însăşi este chiar templul în sine!!! Taina harului divin este cuprinsă în însuşi templul pământesc şi în lucrarea care se desfăşura acolo, o taină despre care Dumnezeu a dorit să ne vorbească şi să ne-o descopere puţin câte puţin, de-a lungul timpului, şi prin care a vrut să ne înfăţişeze măreţia lucrării de răscumpărare săvârşită prin Isus Hristos, cu absolut tot ce implică ea. Prin modelul unui templu şi a serviciilor sale oamenii puteau înţelege această taină a harului divin. Nu ar fi existat o altă cale mai bună. Prin urmare, Dumnezeu a găsit cu cale să reprezinte planul mântuirii cu tot ce implică el sub forma unui sanctuar, a unui templu, care să vină în ajutorul oamenilor explicându-le astfel taina harului divin, chiar lucrarea mântuirii.

O altă mărturie care atestă că profetul mişcării adventiste înţelegea corect că templul ceresc, chiar sanctuarul care trebuie curăţit de păcatele mărturisite, după cum mărturiseşte Daniel în cap. 8, versetul 14, din cartea care-i poartă numele, este cetatea Noul Ierusalim, e mărturia următoare: "Eu cred că sanctuarul, ce trebuie curăţit la sfârşitul celor 2300 de zile, este Noul Ierusalim, în care Isus este slujitor." Cuvânt către mica turmă, în scrisoarea adresată lui Eli Curtis, par. 12.

Dacă Dumnezeu ar fi avut în vedere să ne înfăţişeze topografia cerului, chiar realitatea fizică a cerului, atunci trebuie să ştim că niciodată cortul întâlnirii sau sanctuarul pământesc nu ar fi putut fi desfiinţate prin moartea şi învierea Mântuitorului, căci acestea ar fi fost chiar realitatea cerească transpusă direct pe pământ, dar la altă scară!!! Or, în astfel de împrejurări realitatea cerească nu poate fi desfiinţată nicicum. Dar, templul pământesc împreună cu serviciile lui şi-au găsit împlinirea şi totodată sfârşitul lor în Isus Hristos!!! Ele nu ne mai pot vorbi acum despre lucrarea de mântuire, căci tot ceea ce ne învăţau serviciile sanctuarului şi sanctuarul pământesc însuşi au fost împlinite în Hristos.

Nimeni nu mai are nevoie de preot şi de jertfă ca să se apropie de Dumnezeu. De fapt, menirea sanctuarului şi a serviciilor sale era aceea de a-i învăţa pe oameni cum să se apropie de Dumnezeu, cum să se închine Lui şi cum să scape de păcat. Fără preot nu putea avea loc nicicum vreo lucrare de ispăşire, de iertare şi de apropiere de Dumnezeu. Însă, prin jertfa neasemuită a lui Hristos toată slujba sanctuarului pământesc, şi cu asta chiar a prezenţei sanctuarului respectiv pe pământ, a luat sfârşit definitiv. Acum putem să ne apropiem de Dumnezeu pe calea cea nouă şi vie, Isus Hristos. Avem acces direct la Dumnezeu prin Isus Hristos, chiar la tronul lui Dumnezeu.

     "Totul este cuprins de groază şi confuzie. Preotul era gata să înjunghie victima; dar cuţitul cade din mâna sa fără putere şi mielul scapă. Tipul întâlneşte antitipul în moartea Fiului lui Dumnezeu. Marele sacrificiu a fost adus. Drumul spre sfânta sfintelor este liber. Se pregăteşte o cale nouă şi vie pentru toţi. Nu mai era deloc nevoie ca toţi cei păcătoşi şi întristaţi să aştepte venirea marelui preot. De aici înainte, Mântuitorul avea să oficieze ca preot şi apărător în curţile cereşti. Era ca şi când un glas ar fi spus închinătorilor: Acum s-a terminat cu toate jertfele şi darurile pentru păcat. Fiul lui Dumnezeu a venit după Cuvântul Său: "Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule". >Cu însuşi sângele Său>, >El a intrat în Locul Preasfânt... după ce a căpătat o răscumpărare veşnică< (Evrei 10,7; 9,12)." Hristos Lumina Lumii, cap. Golgota, ultimul paragraf.

Cu alte cuvinte, nu mai este necesar vreun serviciu preoţesc pe pământ pentru a ne apropia de Dumnezeu. Ci putem avea o comuniune liberă cu Dumnezeu prin Isus Hristos, în virtutea sângelui ispăşirii vărsat pentru noi pe Golgota! În cer, în cetatea lui Dumnezeu şi apoi aici pe pământ, tot în cetatea Noul Ierusalim nu este nevoie de nici un templu, căci între cei mântuiţi şi Dumnezeu nu poate sta ceva prin care să se facă apropierea de Dumnezeu. Atunci ei vor avea o legătură deschisă cu Tatăl şi cu Fiul, fără prezenţa vreunui mijlocitor, aşa cum vor avea nevoie mai departe toţi îngerii şi toate celelalte fiinţele necăzute în păcat! Ba mai mult, ei vor vedea necontenit faţa Tatălui, căci au acces direct în locul cel mai tainic, şi anume sfatul Dumnezeirii!

     "Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui îi vor sluji. Ei vor vedea faţa Lui, şi Numele Lui va fi pe frunţile lor." Apocalipsa 22,3.4.

     ">În cetate n-am văzut nici un Templu; pentru că Domnul Dumnezeu, cel Atotputernic, ca şi Mielul, sunt Templul ei< (Apocalipsa 21,22). Poporul lui Dumnezeu are privilegiul să păstreze o legătură deschisă cu Tatăl şi cu Fiul. >Acum vedem ca într-o oglindă întunecată< (1Corinteni 13,12). Privim chipul lui Dumnezeu reflectat ca într-o oglindă, în lucrările naturii şi în procedeele Sale cu oamenii, dar atunci îl vom vedea faţă în faţă, fără vălul înceţoşat între noi. Vom sta în prezenţa Lui şi vom privi slava feţei Sale." Tragedia veacurilor, cap. Sfârşitul luptei, al şaptelea paragraf de la sfârşit.

Cel ce stă pe scaunul de domnie al Mielului are privilegiul Celui care l-a mântuit, de a intra în slava Tatălui, în sânul lui Dumnezeu, chiar în sfatul Dumnezeirii şi de a se bucura astfel de faţa Tatălui ceresc. Evident că numai oamenii răscumpăraţi sunt calificaţi să facă acest lucru. Unul dintre scopurile sanctuarului pământesc a fost acela de a ne învăţa chiar acest lucru. El arăta că numai cel ce era calificat să fie preot putea intra în templu, ca să slujească poporului. Numai o singură dată pe an marele preot putea intra în sfânta sfintelor. Aceasta descoperă un adevăr extraordinar, şi anume că în timp ce numai Isus poate administra beneficiile ispăşirii, totuşi toţi mântuiţi sunt calificaţi prin meritele lui Hristos să devină preoţi şi împăraţi după rânduiala lui Melhisedec, rânduială care le asigură privilegiul de a intra în "sfânta sfintelor", adică în sânul Dumnezeirii, acolo unde doar Hristos putea intra cândva, motiv pentru care Satana a găsit nod în papură şi s-a răzvrătit!

Se spune că "drumul spre sfânta sfintelor este liber", după ce Isus a înviat, doar pentru că "marele sacrificiu a fost adus", asta însemnând că de acum înainte, datorită reuşitei lui Hristos să ne salveze, potrivit planului de mântuire, este asigurată permanent intrarea directă la Tatăl a tuturor oamenilor mântuiţi, atunci când aceştia vor fi făcuţi nemuritori şi aşezaţi pe scaunul de domnie al Mielului!!! Să nu uităm niciodată adevărul cuvintelor următoare: "Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie." Apocalipsa 3,21.

În concluzie, cetatea Noul Ierusalim este adevăratul templu ceresc în care mijloceşte Hristos şi care trebuie curăţit de toate păcatele mărturisite şi aflate acolo. Din acest motiv, nu există nici un templu în cer aşa cum ni-l închipuim noi, asemenea sanctuarului pământesc, căci nu a existat niciodată. Templul pământesc a avut rostul de a ne descoperi cele două faze ale lucrării lui Isus şi importanţa lor pentru încheierea istoriei păcatului. Când Hristos a înviat, s-a dus în cer, adică în cetatea Noul Ierusalim, El "s-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi", Evrei 8,1, ca slujitor pentru oameni, administrând beneficiile ispăşirii potrivit serviciului zilnic pe care preotul îl oficia în sanctuarul pământesc. Când a sosit împlinirea timpului pentru a începe ispăşirea finală, ce implică o curăţire a templului ceresc, atunci Hristos a început cea de-a doua Sa lucrare şi ultima în favoarea oamenilor, potrivit serviciului săvârşit de marele preot o dată pe an în ziua ispăşirii. Acest lucru s-a întâmplat în 22 octombire 1844, potrivit celei mai lungi profeţii biblice, consemnate în Daniel 8,14.

     "După înălţarea Lui la cer, Mântuitorul nostru trebuia să-şi înceapă lucrarea ca Marele nostru Preot. Pavel spune: >Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu< (Evrei 9,24). După cum lucrarea Domnului Hristos avea să constea din două mari părţi, fiecare dintre ele întinzându-se pe o anume perioadă de timp şi având un loc deosebit în Sanctuarul ceresc, tot astfel slujba preînchipuitoare avea loc în două părţi, slujba zilnică şi slujba anuală, şi pentru fiecare era rânduită o despărţitură a tabernacolului. După cum Domnul Hristos, la înălţarea Sa, S-a înfăţişat înaintea lui Dumnezeu ca să mijlocească cu sângele Său în favoarea credincioşilor pocăiţi, tot astfel preotul, în slujba zilnică, stropea sângele jertfei în locul sfânt, pentru păcătos. Sângele lui Hristos, ce era menit să-L elibereze pe păcătosul pocăit de condamnarea Legii, nu avea să şteargă păcatul; acesta avea să rămână scris în sanctuar până la ispăşirea finală; tot astfel în simbol, sângele jertfei pentru păcat îndepărta păcatul de la cel pocăit, dar rămânea în sanctuar până la ziua cea mare a ispăşirii." Patriarhi şi profeţi, cap. Cortul şi serviciile lui, paragraful al treilea de la sfârşit.

Un fapt interesant pe care doresc să-l scot în evidenţă este legat de locul unde Hristos s-a dus în cer sau în cetate. Acest loc este locul aflat "la dreapta scaunului de domnie al Măririi", Evrei 8,1. Întrebarea este: Unde se afla scaunul de domnie al lui Dumnezeu atunci, în sfânta sau în sfânta sfintelor? Pavel îl asociază cu sfânta sfintelor, deşi mai degrabă termenul folosit de el este "locurile sfinte", cu referire la întregul sanctuar sau templu ceresc, chiar cetatea cerească, potrivit sensului intenţionat de acesta în scrierea epistolei către evrei. Ideea pe care doresc s-o subliniez este aceea că scaunul de domnie al Tatălui se află în cetatea sfântă de sus. În acel loc, potrivit Scripturilor, se află nu numai scaunul de domnie al lui Dumnezeu Tatăl, ci şi scaunul de domnie al lui Hristos împreună cu scaunele de domnie ale celor răscumpăraţi şi înălţaţi la cer, de la Enoh până la cei înviaţi în timpul învierii lui Hristos, simbolizaţi prin cei douăzeci şi patru de bătrâni şi prin cele patru făpturi vii!! Aici se află locul unde s-a suit Isus, şi aici este locul de unde mijloceşte pentru noi de la înălţarea Sa.

     "Numaidecât am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva. Cel ce şedea pe el avea înfăţişarea unei pietre de jasp şi de sardiu; şi scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere. Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie; şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni, îmbrăcaţi în haine albe; şi pe capete aveau cununi de aur. Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete. Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu. În faţa scaunului de domnie mai este un fel de mare de sticlă, asemenea cristalului. În mijlocul scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte şi pe dinapoi." Apocalipsa 4,2-6.

Între cei douzeci şi patru de bătrâni şi cele patru făpturi vii şi scaunul de domnie al Tatălui, la mijloc, se află scaunul de domnie al Mielului. "Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea junghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise în tot pământul." Apocalipsa 5,6.

Că ceea ce am spus, referitor la locul unde Hristos s-a dus după înălţarea Sa, este adevărat, reiese foarte limpede din versetul acesta: "Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete. Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu". Apocalipsa 4,5. Aici se face trimitere la sfânta din sanctuarul pământesc, unde era localizat sfeşnicul, un simbol al lui Hristos, ca Lumina lumii, dar şi al Duhului Sfânt, Cel care face ca lumina să fie lumină şi adevărul adevăr! Intenţia divină, de fapt a Duhului Sfânt, este să ne transmită că toate piesele de mobilier care împodobeau ambele încăperi ale cortului întâlnirii trebuie asociate în templul ceresc sau în cetatea sfântă de sus cu locul sau cu scaunul de domnie al lui Dumnezeu!!! Oriunde sunt prezente ele, acolo trebuie că se află şi scaunul de domnie al Tatălui din cer. Din acest motiv, este inutil să spunem că Isus s-a dus în sfânta sau în sfânta sfintelor într-un sanctuar care de fapt nu există în cetatea lui Dumnezeu!!! (Profetul vorbeşte despre înălţarea lui Isus în Sfânta, după învierea Sa, doar pentru că Dumnezeu a dorit ca noi să înţelegem cum trebuie ce lucrare desfăşoară Mântuitorul în cer, până la 22 octombrie 1844. Apoi, îi este înfăţişat tabloul trecereii Tatălui în sfânta sfintelor, împreună cu Fiul, pentru că Duhul Sfânt a găsit cu cale să înfăţişeze în felul acesta realitatea începerii celei de a doua etape în lucrarea pe care Hristos o săvârşeşte în cer din data menţionată anterior. Printr-o astfel de reprezentare a lucrurilor puteam înţelege corect ce lucrare desfăşoară Isus în cer, la dreapta Tatălui).

De fapt, Hristos s-a dus într-un singur loc, la dreapta scaunului de domnie al Măririi, adică al Tatălui din cer, chiar lângă Tatăl. Acel loc a rămas permanent locul de unde El mijloceşte pentru noi. Metafora uşii deschise face trimitere la realitatea începerii celei de a doua etape a Mântuitorului a lucrării de ispăşire: curăţirea sanctuarului ceresc de păcatele acumulate acolo. Dacă nu există o construcţie cu numele de templu în interiorul cetăţii lui Dumnezeu, atunci trebuie să fie evident că nu există nici uşi. Vezi Apocalipsa 3,8. Pe de altă parte, este adevărat că profetului i se prezintă în viziune trecerea Tatălui din sfânta în sfânta sfintelor, urmat fiind apoi de Fiul Său. Dar acest lucru este menit să fie doar un tablou sau o reprezentare a unei realităţi cereşti care avea legătură strictă cu începerea în 1844 a celei de a doua faze a lucrării lui Isus în sanctuarul ceresc. Pur şi simplu aşa a găsit cu cale Dumnezeu să înfăţişeze profetului realitatea lucrării de curăţire a templului ceresc. Duhul lui Dumnezeu rămâne mai departe în atmosfera creată de viziunile pe care El le-a dat profeţilor biblici, pentru a ne explica mai departe ce se întâmplă în cer. Ne pune la curent cu cele cereşti exact prin acelaşi fel în care a inspirat profeţii biblici, în cazul nostru Ioan vizionarul. Este practic acelaşi limbaj. Rămâne ca noi să înţelegem corect mesajul divin.

Totuşi, se poate spune cu adevărat că, o dată cu înălţarea lui Isus la tronul lui Dumnezeu, noi avem acces direct în "sfânta sfintelor", fiindcă această încăpere era asociată permanent cu prezenţa şekinei. Numai preotul intra o singură dată pe an acolo, dar acum, când perdeaua de la mijloc a fost sfâşiată, ea fiind simbolul trupului jertfit al lui Hristos, avem acces toţi, mai întâi prin credinţă, iar apoi prin vedere, în mod fizic, chiar în sânul Tatălui din cer!!! Nu-i un lucru extraordinar? "Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt, pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său, şi, fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţate de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată. Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa." Evrei 10,19-23.

Drumul spre tronul Tatălui, tron căruia îi era asociat sfânta sfintelor din sanctuarul pământesc, a fost deschis pentru fiecare om mântuit imediat după înălţarea lui Hristos. Beneficiile ispăşirii specifice slujbei zilnice din sanctuarul pământesc au fost administrate de Isus de la dreapta scaunului de domnie al Măririi, şi tot de acolo, începând cu anul 1844, au fost şi sunt administrate în continuare beneficiile ispăşirii legate de curăţirea sanctuarului, specifice lucrării săvârşite de marele preot în lucrarea de peste an sau ziua ispăşirii! Tabloul zugrăvit de apostolul Ioan în Apocalipsa 4 şi 5 ar trebui să fie edificator pentru orice minte onestă cu privire la locul de unde Hristos administrează beneficiile ispăşirii sau ale sângelui Său ispăşitor pentru noi toţi, încă de la înălţarea Sa.