Numai biruitorul

Lucrul cel mai de seamă ce trebuie înţeles este că Dumnezeu nu poate încheia lucrarea Sa cu o biserică aflată în starea laodiceană. Din punct de vedere practic este o imposibilitate. Evanghelia este cea care aduce sfârşit păcatului, mai întâi în inimile credincioşilor, iar ei trebuie să fie sfinţi şi curaţi pentru a o putea oferi lumii, fapt care face posibilă întoarcerea Mântuitorului. O biserică lipsită chiar de puterea care luminează lumea şi distruge păcatul, nu poate face nimic nici pentru sine, nici pentru lume!! Laodiceanul speră de peste o sută cincizeci de ani că Dumnezeu va încheia lucrarea prin el. Numai că Dumnezeu i-a oferit remediul, iar el, în două rânduri, i-a dat cu piciorul, considerând că sfatul Martorului credincios nu este pentru el. Din acest motiv, Satana are o mare putere asupra lui, iar când va avea loc trezirea, va numi lucrarea Duhului Sfânt ca fiind lucrarea lui Satana!

     "Ce amăgire mai mare poate veni asupra minţii oamenilor decât încrederea că sunt în regulă, când ei sunt total greşiţi! Solia Martorului Credincios îi găseşte pe cei din poporul lui Dumnezeu într-o jalnică amăgire, şi, cu toate acestea, sinceri în amăgirea lor. Ei nu ştiu că starea lor este deplorabilă în ochii lui Dumnezeu. În timp ce laodiceenii se înşeală singuri că se află într-o stare spirituală înălţată, solia Martorului Credincios le spulberă siguranţa prin denunţare înfricoşătoare a adevăratei lor condiţii de orbire spirituală, sărăcie şi nevrednicie. Mărturia, aşa severă şi usturătoare cum este, nu poate fi o greşeală, căci Martorul Credincios este Acela care vorbeşte, iar mărturia Sa trebuie să fie corectă...
     Mi s-a arătat că motivul de căpetenie pentru care cei din poporul lui Dumnezeu se află acum în această stare de orbire spirituală este că nu vor să accepte reproşurile. Mulţi au dispreţuit mustrările şi avertizările ce le-au fost aduse. Martorul Credincios condamnă starea de încropeală a poporului lui Dumnezeu, postura lor dându-i lui Satana o mare putere asupra lor în acest timp de aşteptare, de veghere. Cei egoişti, cei mândri şi cei ce iubesc păcatul sunt mereu asaltaţi de îndoieli. Satana are capacitatea de a sugera îndoieli şi de a inventa obiecţiuni la adresa mărturiei critice pe care o trimite Dumnezeu, iar mulţi cred că este o calitate, un semn al inteligenţei faptul că sunt necredincioşi, combat şi despică firul în patru. Cei ce doresc să se îndoiască vor avea din plin posibilitatea s-o facă. Dumnezeu nu Se oferă să îndepărteze toate ocaziile care ar putea aduce necredinţa. El aduce dovezi, care trebuie cercetate cu grijă, cu o minte smerită şi cu dispoziţia de a ne lăsa învăţaţi şi toţi ar trebui să hotărască conform ponderii acestor dovezi." Mărturii, vol. 3, cap. Biserica laodiceană, par. 3, 8.

Solia Martorului credincios nu a fost primită niciodată de către biserica adventistă, şi nici nu există semne sau măcar o singură profeţie care să sugereze că, în viitor, ea va face aceasta. Speranţele laodiceanului sunt absolut deşarte în această privinţă, şi asta pentru că trăieşte o mare şi subtilă amăgire. Uşa din sfânta sfintelor a rămas deschisă, şi va rămâne aşa până la încheierea timpului de har. Hristos bate doar la uşa inimii acelora care vor să-l primească în mod personal. Astfel, ei intră prin credinţă în locul preasfânt şi se împărtăşesc cu comorile neprihănirii. Pregătirea lor prin Duhul Sfânt va fi asemenea pregătirii lui Ioan Botezătorul, desigur circumstanţele şi societatea sunt diferite. Ideea este că Hristos îi pregăteşte prin solia îngerului al treilea, în esenţă fiind solia biruinţei asupra păcatului, pe toţi cei ce deschid uşa inimii în mod personal.

Iudeii au pierdut favoarea lui Dumnezeu pentru că timp de veacuri au fost făcuţi să creadă că sunt singura biserică adevărată şi că, indiferent ce s-ar întâmpla, Dumnezeu se obligă să încheie lucrare prin ei. Profeţiile spuneau clar că Israel va dăinui cât va exista soarele. Vorbeau fără echivoc despre Israel. Ceea ce n-au înţeles ei era faptul că toate aceste făgăduinţe formidabile, ca să se împlinească exact aşa cum erau scrise, aveau la bază nişte condiţii clare şi explicite. "Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou. Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână să-i scot din ţara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soţ asupra lor, zice Domnul. Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele său zicând: >Cunoaşte pe Domnul!<, ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor." Ieremia 31,31-34.

Nunta pusă la cale avea drept scop intrarea într-un legământ nou cu Dumnezeu, astfel încât păcatul şi nelegiuirea să fie întrerupte chiar la izvorul lor, inima omenească. Numai aşa se poate trăi în neprihănire. Numai astfel Israel ar fi împlinit profeţiile biblice. Dar, ei nu au înţeles condiţiile, i-au batjocorit şi chiar omorât pe profeţi, mergând până acolo că l-au răstignit tocmai pe Acela care venise să le ofere puterea de a deveni sfinţi şi curaţi!!! Ideea că sunt singura biserică adevărată i-a condus la mândrie naţională, aşa că oricine avea altă părere, devenea automat un paria, un proscris. Exact aceeaşi idee predomină şi în mediul laodicean. El crede că biserica lui, indiferent de gruparea adventistă din care face parte, este singura biserică adevărată, singura care are adevărul şi care va încheia lucrarea!! Ba mai mult, unii chiar cred că sunt mişcarea îngerului al patrulea, ei neînţelegând practic ce presupune un astfel de lucru.

Laodiceanul este încrezător în doctrina îmbrăţişată, pentru că ce-i drept îi oferă multă stabilitate. Bunăoară, nimeni nu poate răsturna cu Biblia argumentul că Sabatul este ziua a şaptea!! A încerca un asemenea lucru, înseamnă a încerca imposibilul! Acest fapt în sine conferă stabilitate şi încredere, iar lucrurile acestea au condus în decursul zecilor de ani la mândrie laodiceană!! Această doctrină îl face pe laodicean încrezător în faptul că face parte din singura biserică adevărată, prin care Dumnezeu nu are cum să nu încheie lucrarea, chiar dacă se află în condiţia laodiceană. Şi iată cum descoperim aceeaşi mentalitate şi la evreu, şi la laodicean. Amândoi, însă, au fost şi sunt sinceri amăgiţi, căci nici unul nu împlineşte condiţiile de a fi intrat în legământul cel nou!!! Dacă inima nu este curată şi neprihănită, dacă nu eşti îmbrăcat cu armura neprihănirii, dacă nu te bucuri de prezenţa atotputernică şi invincibilă a Duhului Sfânt, care-ţi facilitează trăirea unei vieţi de biruinţă permanentă asupra păcatului mărturisit, atunci, prin simpla cunoaştere a unei doctrine, a unei teorii lipsite de puterea sfinţitoare a lui Dumnezeu, nu poţi să fii niciodată copilul lui Dumnezeu şi, ca atare, nu poţi fi membrul bisericii celor întâi născuţi!!

Strigătul de la miezul nopţii este indiciul cel mai clar care scoate la iveală, exact la timpul potrivit, mişcarea îngerului al patrulea în persoana fecioarelor înţelepte. Până când acest strigăt nu se va face auzit în mediul leodicean, nu putem vorbi cu nici un chip despre mişcarea îngerului al patrulea. Ea se va forma în sânul acelora care sunt laodiceeni, fiindcă aşa spune parabola profetică a celor zece fecioare, şi va fi mişcarea îngerului care luminează întregul pământ, vestind cea mai puternică solie pe care urechile muritorilor au auzit-o vreodată de la Hristos încoace!! Fără trezire, nu se va ivi niciodată o astfel de mişcare. Această mişcare va fi iniţiată doar de Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, fiind în totalitate lucrarea Duhului Sfânt. Ea nu va purta amprenta umană, fiindcă nu are nimic de-a face cu aşa ceva. Ea este pur şi simplu lucrarea lui Dumnezeu. Este formată, organizată şi învăţată să depindă numai de Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Este pur şi simplu opera Lui. Totul se petrece pe nesimţite, căci astăzi şi în trecut nu ies şi nu au ieşit în evidenţă fecioarele înţelepte. Pregătirea lor se face asemenea unui susur blând şi subţire. În acest timp se familiarizează cu felul de gândire al Duhului Sfânt, pentru că fecioarele înţelepte trebuie să recunoască manifestarea Duhului Sfânt fără greşeală, întocmai ca Ioan Botezătorul, care l-a identificat şi arătat pe Mesia la timpul potrivit!

Fecioarele înţelepte nu sunt marii oratori, nici marii predicatori, nici marii evanghelişti sau misionari ai lumii, deşi unii dintre aceştia se vor alătura grupului minoritar în timpul marii avertizări mondiale; ci vor fi acei credincioşi umili care şi-au deschis inima influenţei binecuvântate a Duhului Sfânt. Sunt doar aceia care au fost dispuşi să renunţe la tot, ca să-l aibă pe Hristos şi neprihănirea Sa. Influenţa puterii lui Dumnezeu prin astfel de unelte umile va cuprinde întreaga lume, iar Babilonul va fi zguduit puternic, până acolo încât va fi adus în situaţia de a-i fi secate apele cele mari ale Eufratului.

     "Tot astfel va fi vestită şi solia îngerului al treilea. Când vine timpul ca ea să fie proclamată cu cea mai mare putere, Dumnezeu va lucra prin unelte umile, conducând minţile acelora care se consacră slujirii Sale. Lucrătorii vor fi calificaţi mai mult prin ungerea Duhului Său decât prin educaţia dată de instituţiile de învăţământ. Bărbaţi ai credinţei şi ai rugăciunii vor fi constrânşi să meargă cu zel sfânt, făcând cunoscute cuvintele pe care Dumnezeu li le dă. Păcatele Babilonului vor fi descoperite. Urmările dezastruoase ale impunerii rânduielilor bisericii de către autoritatea civilă, amăgirile spiritismului, înaintarea neobservată, dar rapidă a puterii papale, toate vor fi demascate. Pin aceste avertizări solemne, oamenii vor fi treziţi. Mii şi mii vor auzi cuvinte pe care nu le-au mai auzit niciodată. Cu uimire vor asculta mărturia că Babilonul este biserica decăzută din cauza rătăcirilor şi păcatelor ei, din cauza lepădării adevărului trimis pentru ea din cer. Când oamenii merg la învăţătorii lor de mai înainte, cu întrebarea răscolitoare: >Sunt aceste lucruri aşa?<, slujitorii le prezintă fabule, proorocesc lucruri plăcute pentru a le potoli temerile şi pentru a linişti conştiinţa trezită. Dar în timp ce mulţi refuză să se mulţumească doar cu autoritatea oamenilor şi cer un >Aşa zice Domnul<, slujitorii populari, asemenea fariseilor din vechime, plini de mânie că autoritatea lor este pusă la îndoială, vor denunţa solia ca fiind de la Satana şi vor provoca mulţimile iubitoare de păcat să-i insulte şi să-i prigonească pe aceia care o vestesc." Tragedia veacurilor, cap. Ultima avertizare, par. 11.

Când are loc trezirea în sânul laodiceenilor, urmată fiind de cernere, Babilonul trebuie să fi ajuns la apogeul tuturor nelegiuirilor şi a întunericului cumulate de-a lungul mileniilor. Babilonul este pe cale să impună o singură religie prin lege, în timp ce mediul adventist va fi ajuns tot mai asemenea Babilonului în ce priveşte spiritul şi caracterul. Nu uităm că laodiceanismul este forma luciferică de amăgire de a ţine mintea în întuneric prin teoria adevărului descoperit de Dumnezeu, care este lipsit de puterea Duhului Sfânt!!! Satana poate manipula cel mai bine sinceritatea unui om ţinându-l în robia întunericului amăgirii, făcându-l să creadă că, deţinând adevărul descoperit în formă scrisă şi predicându-l, este un om al lui Dumnezeu ce face parte chiar din biserica lui Dumnezeu, mai ales dacă aceasta din urmă a luat naştere într-un mod profetic!! Ceea ce pare a fi adevărul, doar pentru că seamănă a fi adevărul, este de fapt o mare amăgire, fiindcă Evanghelia nu este şi nu a fost niciodată un sistem de doctrine, ci este puterea creatoare şi sfinţitoare a lui Dumnezeu în care este descoperită neprihănirea lui Dumnezeu, adică întocmai natura lui divină, viaţa divină prin care Dumnezeu îl poate învia din moartea păcatului pe omul pocăit!!! Fără neprihănirea lui Hristos, fără acest element de viaţă divină vie şi activă, orice adevăr descoperit şi ştiut de cineva este şi rămâne doar o simplă teorie, ce nu are nici un fel de putere în ea însăşi. Singurul lucru pe care-l poate face este acea convertire intelectuală, despre care toţi cred că este naşterea din nou. Despre această convertire vorbeşte apostolul Pavel în Romani 7,14-24.

Când Babilonul cel mare va fi umplut măsura nelegiuirii lui, atunci trebuie să se ivească şi mişcarea îngerului al patrulea, prin care Dumnezeu are de gând să-i strângă pe credincioşii Săi din tot cuprinsul Babilonului cel mare, a lumii creştine, pe aceia care constituie majoritatea bisericii Sale sau a fecioarelor înţelepte. "Despre cetatea Babilon, la vremea când s-a scos în evidenţă în această profeţie, s-a spus: >Păcatele ei s-au îngrămădit, şi au ajuns până la cer; şi Dumnezeu şi-a adus aminte de nelegiuirea ei< (Apocalipsa 18,5). Ea a umplut măsura nelegiuirii ei şi distrugerea este gata să cadă peste ea. Dar Dumnezeu are încă un popor în Babilon şi, înainte de căderea judecăţilor Sale, aceşti credincioşi trebuie să fie chemaţi afară din ea, ca să nu ia parte la păcatele ei şi să nu >primească urgiile ei<. De aici mişcarea simbolizată printr-un înger coborând din cer, luminând pământul cu slava lui şi strigând cu un glas puternic, făcând cunoscute păcatele Babilonului. În legătură cu solia lui se aude chemarea: >Ieşiţi dintrânsa, poporul Meu<. Aceste înştiinţări, unite cu solia îngerului al treilea, constituie avertizarea finală, care va fi dată locuitorilor pământului." Tragedia veacurilor, cap. Ultima avertizare, par. 3.

Aş dori să fie bine întipărit în mintea cercetătorului serios şi profund al Scripturilor că profeţia referitoare la biserica laodiceană, din Sfintele Scripturi, este construită asemenea parabolei smochinului neroditor, în sensul că nu are un final definit, clar. În nici una dintre aceste profeţii nu se spune ce s-a făcut până la urmă cu smochinul sau cu biserica laodiceană. De ce astfel? Pentru că soarta unui popor, a unei naţiuni, sau a unei biserici depinde de răspunsul pe care-l dă soliei trimise de Cer acesteia. Destinul şi-l făureşte singur omul sau biserica, în funcţie de răspunsul pe care-l dă lui Dumnezeu. Chiar dacă Dumnezeu a avut răbdare cu naţiunea iudaică, până la urmă ea, ca smochin neroditor, şi-a făurit soarta singură prin respingerea definitivă a harului divin. Acelaşi final tragic îl vor avea laodiceenii care se sprijină pe nădejdea falsă că sunt ultima şi singura biserică adevărată.

Pentru că nu se spune explicit ce se întâmplă până la urmă cu Laodicea, laodiceanul trăieşte cu convingerea sigură că va încheia lucrarea lui Dumnezeu. Numai că Isus, din păcate, stă la uşă şi bate pentru cine aude. Şi, totuşi, Isus descoperă cine este acela care va intra în cer din generaţia laodiceană: acesta este biruitorul, biruitorul asupra păcatului şi asupra întunericului, acela în a cărui inimă sălăşluieşte Duhul Sfânt, acela care a primit şi a făcut viaţă din solia îngerului al treilea. Iar un asemenea biruitor nu are cum să fie în ruptul capului laodicean sau un smochin neroditor!!! "Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie." Apocalipsa 3,21. Hristos vorbeşte despre biruitori prin Evanghelia lui Hristos, nu despre laodiceeni lipsiţi de această Evanghelie!!

     "Nu este departe vremea când încercarea va veni pentru orice fiinţă. Păzirea sabatului fals ne va fi impusă. Lupta va fi între poruncile lui Dumnezeu şi poruncile oamenilor. Aceia care se supun pas cu pas cerinţelor lumii şi se conformează obiceiurilor ei se vor supune puterilor existente decât să se expună batjocurii, insultei, ameninţărilor cu închisoarea şi moartea. În vremea aceea aurul va fi despărţit de zgură. Evlavia cea adevărată va fi deosebită clar de cea aparentă şi superficială. Multe stele pe care le-am admirat pentru strălucirea lor se vor prăbuşi în întuneric. Aceia care şi-au asumat podoabele sanctuarului, dar care nu sunt îmbrăcaţi cu neprihănirea Domnului Hristos, se vor arăta atunci în ruşinea propriei lor goliciuni.
     Printre locuitorii pământului, răspândiţi pe tot pământul, sunt cei care nu şi-au plecat genunchiul lui Baal. Asemenea stelelor cerului, care se văd numai noaptea, aceşti credincioşi vor străluci atunci când întunericul acoperă pământul şi negură mare popoarele. În Africa cea păgână, în ţările catolice ale Europei şi Americii de Sud, în China, în Italia, în India, insulele mării în cele mai întunecate colţuri ale pământului, Dumnezeu are în rezervă o constelaţie a celor aleşi, care vor străluci în mijlocul întunericului, făcând cunoscut lămurit unei lumi decăzute puterea transformatoare a ascultării de Legea Sa. Chiar şi acum ei se arată în fiecare popor, în fiecare limbă şi în fiecare naţiune, şi în ceasul celei mai cumplite apostazii, când Satana depune efortul suprem de a face ca >toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi< (Apocalipsa 13,16), să primească, sub pedeapsa cu moartea, semnul de supunere pentru o zi falsă de odihnă, aceşti credincioşi >fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu fără vină< ... vor >străluci ca nişte lumini în lume< (Filipeni 2,15)." Profeţi şi regi, cap. În Duhul şi puterea lui Ilie, paragrafele al treilea şi al patrulea de la sfârşit.