Laodicea

Până acum am învăţat că fiecăreia dintre cele şase biserici, care dezvăluie starea bisericii în diferitele perioade ale istoriei lumii, îi corespunde câte o pecete sau două, cum e cazul Tiatirei. Pecetea a şaptea, însă, are în vedere un şir de judecăţi care se abat asupra bisericii decăzute, ca urmare a apostaziei şi neascultării sale. Ele sunt consecinţa firească a drumului ales de biserica unită cu statul. Primele şase trâmbiţe se întind de la căderea bisericii apostolice şi căderea Imperiului Roman, care s-a însoţit cu biserica decăzută, născându-se astfel papalitatea, până la căderea papalităţii în 1798. Apoi, imediat după acest mare eveniment, îngerul al şaptelea începe să sune din trâmbiţa lui, semn evident al introducerii timpului sfârşitului şi, totodată, al întreitei solii îngereşti, aşa cum este descrisă în Apocalipsa 14,6-12.

     "Voi da celor doi martori ai mei să prorocească, îmbrăcaţi în saci, o mie două sute şaizeci de zile... Când îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara, care se ridică din Adânc, va face război cu ei, îi va birui şi-i va omorî. Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă >Sodoma< şi >Egipt<, unde a fost răstignit şi Domnul lor... Dar, după cele trei zile şi jumătate, duhul de viaţă de la Dumnezeu a intrat în ei şi s-au ridicat în picioare, şi o mare frică a apucat pe cei ce i-au văzut. Şi au auzit din cer un glas tare, care le zicea: >Suiţi-vă aici!< Şi s-au suit într-un nor spre cer; iar vrăjmaşii lor i-au văzut... A doua nenorocire a trecut. Iată că a treia nenorocire vine curând. Îngerul al şaptelea a sunat din trâmbiţă. Şi în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: >Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor<." Apocalipsa 11,3.7.8.11.12.14.15.

Îngerul al şaptelea din cadrul peceţii a şaptea, este acela care introduce perioada Filadelfia, cea mai fastă şi prielnică pentru credincioşi, de la căderea bisericii apostolice. Lucrarea acestui înger, descoperită mai amplu prin intermediul primelor trei solii îngereşti, este aceea de a "sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi, prorocilor". Apocalipsa 10,7. În acest scop, pune la dispoziţia tuturor primitorilor o uşă deschisă, simbolul prin care este descoperită realitatea lucrării lui Isus în sanctuarul ceresc, ultima pe care o mai săvârşeşte pentru biserică şi lume. Această lucrare de curăţire a sanctuarului ceresc de păcatele acumulate acolo, corespunde cu lucrarea săvârşită de marele preot în sfânta sfintelor din cortul întâlnirii, în ziua ispăşirii, o dată pe an. De aceea, se spune că Isus săvârşeşte această lucrare în sfânta sfintelor sanctuarului ceresc tocmai pentru ca noi să înţelegem caracterul şi scopul acestei profunde şi minuţioase lucrări făcută de Isus în templul ceresc.

Prin această uşă simbolică deschisă, Isus a oferit tuturor primitorilor soliei ce alcătuieşte şi este Evanghelia veşnică toată lumina necesară în vederea pregătirii pentru a trece cu bine prin timpul strâmtorării lui Iacov, ca să se poată înfăţişa înaintea lui Hristos, la judecata celor vii, sfinţi şi fără pată, căci venirea lui Isus pe norii cerului este strict dependentă de existenţa unei astfel de biserici, fără vină, desăvârşită, pe pământ!! "...ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană." Efeseni 5,27. Jertfa lui Hristos îl obligă să înfăţişeze înaintea Tatălui, la încheierea lucrării judecăţii celor vii, o biserică fără păcat, sfântă şi desăvârşită, o biserică ce se află în acest stadiu aici pe pământ, înainte ca Isus să se facă văzut pe norii cerului! Numai o astfel de biserică face posibilă realitatea secerişului sau a învierii tuturor sfinţilor neprihăniţi ai lui Dumnezeu din toate timpurile.

Acest fapt este adeverit de următorul verset biblic: "Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu în ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă ca să încerce pe locuitorii pământului". Apocalipsa 3,10. Isus promite solemn că filadelfianul sau credinciosul plin de neprihănirea lui Hristos, are privilegiul de a ajunge şi de a trece prin timpul încercării, adică al timpului lipsit de har, numit şi timpul strâmtorării lui Iacov, păzit de Isus. Dar, în urma cărui fapt? În urma trăirii în neprihănire şi a sfinţirii sufletului, ascultarea şi credinţa lui Isus în cel credincios stând la baza acestei lucrări nemaipomenite. Cu alte cuvinte, filadelfianul era chemat să se împărtăşească de lucrarea Duhului Sfânt şi curăţirea sufletului, până acolo încât să facă posibilă venirea lui Isus, prin viaţa Sa impecabilă, căci la aceasta fusese chemat credinciosul filadelfian.

Mai mult, cei din sinagoga lui Satana, simbolul Babilonului cel mare care va mai fi rămas în timpul strâmtorării, dar mai cu seamă iudeii spirituali din cadrul acestei sinagogi, adică toţi aşteptătorii sau adventiştii cu numele care nu au beneficiat de lucrarea harului în inimă, rezemându-se pe nădejdi false, aveau să vină să se închine înaintea acestei biserici fără pată, chiar în acel timp al strâmtorării, ca urmare a descoperirii caracterului lui Dumnezeu în viaţa celor ce trebuiau să devină cei 144.000!!! "Iată că îţi dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit." Apocalipsa 3,9. Acestea erau făgăduinţele nepreţuite ale lui Hristos pentru Filadelfia! Mesajul adresat Filadelfiei de către Isus era unul singur: toţi cei ce doreau să se împărtăşească de lucrarea Duhului Sfânt şi să trăiască în neprihănire, cunoscând implicaţiile preoţiei lui Isus care se desfăşura în templul ceresc, urmau să devină cei 144.000 şi să încheie lucrarea, isprăvind cu păcatul în vieţile lor, pentru că numai astfel lucrarea de curăţire a templului ceresc putea să se termine: doar dacă se punea punct sau încetau fărădelegile şi păcatul în inimile credincioşilor!!

Dorinţa expresă a lui Isus era aceea ca toţi credincioşii din perioada Filadelfia să devină familiarizaţi foarte bine cu adevărurile specifice Evangheliei veşnice, în speţă taina lui Dumnezeu sau cum să trăieşti biruitor asupra păcatului, şi lucrarea specifică din templul ceresc, pe care Hristos o desfăşura în folosul lor. Din acest motiv, Dumnezeu le-a descoperit importanţa legii divine, ca standard al judecăţii şi al caracterului celui credincios. Numai că legea lui Dumnezeu trebuia văzută şi înţeleasă în toată amploarea ei în contextul credinţei lui Isus!!! Doar prin exercitarea credinţei lui Isus, care este neprihănirea în acţiune, în cel credincios, poate legea lui Hristos să fie trăită şi înţeleasă la justa ei valoare!! Să luăm aminte la acest verset magnific: "Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus". Apocalipsa 14,12. Legea lui Dumnezeu trebuie să fie nedezlipită de credinţa lui Isus, altfel încercarea de a o respecta este o imposibilitate din absolut toate punctele de vedere!!

Să reţinem, legea lui Dumnezeu scrisă nu este făcută, gândită pentru a fi respectată de om, întrucât acesta din urmă este păcătos, şi cum ar putea un om păcătos să respecte, să ţină o lege a cărei sfinţenie este tot atât de mare ca şi Dumnezeu? Atunci pentru ce a fost necesară darea acestei legi sub formă scrisă? Din pricina păcatului, pentru că numai aşa legea "a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduinţa să fie dată celor ce cred prin credinţa în Isus Hristos". Galateni 3,22. "Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină >Sămânţa< căreia îi fusese făcută făgăduinţa; şi a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor." Galateni 3,19. Aşadar, legea scrisă a fost dată pentru a ne arăta că suntem păcătoşi şi că avem nevoie de un Mântuitor care să ne scape de sub condamnarea ei. Ea, de fapt, face şi mai acută condamnarea mea, motiv pentru care mă trimite la Isus. Era necesară, deci, legea scrisă tocmai pentru a condamna păcatul şi al numi cu numele lui adevărat. Dar, cine îl primeşte pe Mântuitorul, primeşte totodată şi credinţa Lui, aceea care a fost pentru El biruinţă clipă de clipă asupra tuturor ispitelor şi păcatului!!!

Când credinţa lui Isus ajunge legea Duhului de viaţă în cel credincios, atunci se poate spune că principiile legii lui Dumnezeu, care în formă scrisă îl condamnau, când era păcătos, au ajuns în el neprihănire, chiar modul de viaţă al lui Hristos, caracterul Lui prin însăşi natura Lui divină în cel credincios!! El este acum în armonie deplină cu marea lege a libertăţii lui Dumnezeu, tocmai pentru că este plin de credinţa lui Isus în care trebuie să crească şi să exceleze, şi totodată plin de libertatea lui Dumnezeu, devenind un rob al neprihănirii, adică un om liber în neprihănirea lui Hristos!!! Numai aceştia sunt adevăraţii copii ai lui Dumnezeu!

Filadelfienii trebuiau să înveţe să crească în armonia spiritului legii, a principiilor ei fabuloase şi veşnice, numai prin credinţa lui Isus, care este un dar ce se capătă de sus, prin naşterea din nou. Pentru acest lucru, Isus le-a pus la dispoziţie splendoarea soliei îngerului al treilea. Prin ea erau descoperite frumuseţile legii lui Dumnezeu şi a beneficiilor aduse de ascultarea în neprihănire de această mărturie formidabilă, precum şi de credinţa lui Isus. Erau chemaţi să înţeleagă rostul legii lui Dumnezeu în viaţa lor şi, de asemenea, că principiile ei devin neprihănire numai prin credinţa lui Isus primită în dar, chiar acea credinţă prin care Isus l-a biruit pe diavolul şi tot iadul! Trebuiau să înţeleagă că nimeni nu poate păzi legea lui Dumnezeu având o inimă păcătoasă, căci orice străduinţă în această direcţie este o imposibilitate imposibilă! Nici măcar omul convertit intelectual, cum este cazul omului din Romani 7, nu poate face acest lucru. Singurul mod în care putem fi aduşi să fim în armonie deplină cu legea lui Dumnezeu şi să o respectăm, numai prin credinţa lui Isus, este prin moarte şi înviere la o viaţă nouă în Isus Hristos!

Aşteptările lui Dumnezeu erau mari, căci dăduse asigurarea plină de temei că doreşte să încheie lucrarea cu aceşti credincioşi nemaipomeniţi. "Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu în ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă ca să încerce pe locuitorii pământului. Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa." Apocalipsa 3,10.11. Dar, ceva fatal avea să se întâmple. Cu toate că începutul aceştei mişcări a fost plin de aura prezenţei lui Dumnezeu, Duhul Sfânt manifestându-se cu putere printre credincioşi, nu e timp şi spaţiu să scriu despre toate aceste lucruri minunate, având loc chiar şi minuni veritabile, această manifestare nefiind însă revărsarea ploii târzii, căci biserica avea nevoie de altă pregătire în acest sens, credincioşii bucurându-se realmente şi de un profet în mijlocul lor, totuşi, în pofida acestor mari binecuvântări, aveau să piardă prezenţa Duhului Sfânt. Urmare a marii dezamăgiri din toamna anului 1844, când credinţa aşteptătorilor a fost puternic încercată prin faptul că Isus nu a venit pe norii cerului aşa după cum se aşteptau acei credincioşi, şi din cauza faptului că au neglijat cu totul să se pregătească pentru iarna ce avea să fie cât se poate de grea, unii dintre aceia care au mai rămas fideli cauzei adevărului, trecând cu greu prin acea încercare, s-au simţit adânc răniţi în sufletul lor şi s-au gândit să fie mai prevăzători pentru viitor.

Aşa că, încetul cu încetul, după 1845, au început să tragă mai mult spre lucrurile de natură materială, case, pământuri, etc. Spiritul filadelfian, al sacrificiului de sine, avea să devină spiritul materialist, o încredere în lucrurile care se văd şi care, pesemne, în opinia lor, nu te dezamăgesc, căci, vorba aceea: ce-i în mână, nu-i minciună! Pretextul pentru această manifestare de spirit era, culmea, cauza lui Dumnezeu!!! "Am văzut că mulţi, în diferite locuri, în est şi în vest, îşi cumpărau fermă după fermă, teren după teren, casă după casă, folosind drept pretext cauza lui Dumnezeu, spunând că ei fac acest lucru pentru a fi de folos lucrării. Unii cumpără un teren şi lucrează din greu pentru a-l putea plăti. Timpul le este atât de ocupat, încât nu pot petrece decât puţin timp în rugăciune, pentru a-I sluji lui Dumnezeu şi a câştiga putere pentru El, spre a birui când este asaltat. Acumulează datorii, iar când lucrarea are nevoie de ajutorul lor, ei nu pot ajuta deoarece în primul rând ei trebuie să scape de datorii. Însă, de îndată ce se eliberează de datorii, mai departe fac la fel, nefiind de folos cauzei; din nou se implică în alte treburi, cumpărându-şi o altă proprietate. Ei se măgulesc că procedează bine, că vor folosi avantajele ce decurg de aici în folosul cauzei, când de fapt ei îşi strâng comori pentru aici. Ei iubesc adevărul cu vorba, nu cu fapta." Mărturii, vol. 1, cap. Păzitorul fratelui tău, par. 6.

În această situaţie delicată, profetul mişcării aşteptătorilor avea să scrie cu durere: "Am văzut că Spiritul Domnului s-a îndepărtat din biserică." Mărturii, vol. 1, cap. Păzitorul fratelui tău, par. 2. Acest fenomen se întâmpla în 1855, iar trei ani mai târziu spiritul filadelfian avea să fie înlocuit definitiv cu spiritul laodicean!! Dintr-o mişcare plină de Duhul lui Dumnezeu, caldă, cu sentimente alese, care ura păcatul, Filadelfia ajunge lipsită de prezenţa Duhului Sfânt devenind Laodicea. Ceea ce-i deosebea pe credincioşii aşteptători de ceilalţi, majoritatea care respinsese toate cele trei solii îngereşti, era lumina soliei îngerului al treilea, dar mai ales adevărul legat de legea lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu urmărea să o reabiliteze în şi prin biserica Sa. Numai că, în loc să fie înţeleasă prin prisma credinţei lui Isus, a neprihănirii care se primeşte în dar şi care ne pune astfel în armonie cu marea lege a iubirii divine, credincioşii au început să o înalţe prin argumente. Cu timpul, toată solia îngerului al treilea avea să devină teoretizată, plină de argumente. Au ajuns să păzească legea lui Dumnezeu prin propriile eforturi personale. De fapt, nici nu aveau cum să facă altfel, deoarece Duhul Sfânt se îndepărtase din biserică. Dar, încercarea de a păzi legea lui Dumnezeu este o imposibilitate.

Aşa se face că argumentul a înlocuit credinţa lui Isus şi prezenţa şi înţelepciunea Duhului Sfânt, singurul care face ca adevărul să aibă efect asupra inimii!!! "Slujitorii lui Dumnezeu se încrezuseră prea mult în tăria argumentului şi nu se bizuiseră aşa cum ar fi trebuit pe Dumnezeu. Am văzut că numai puterea argumentului nu-i va determina pe oameni să ia poziţie de partea rămăşiţei; pentru că adevărul este nepopular. Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să aibă adevărul în suflet. Îngerul a spus: >Ei trebuie să-l preia cald din slavă, să-l poarte în inimile lor şi să-l prezinte cu toată căldura şi ardoarea sufletului acelora care îl ascultă. Doar puţini dintre cei care sunt conştiincioşi sunt pregătiţi să se decidă doar pe baza argumentului; este imposibil să ajungi la inimile multor oameni doar cu teoria adevărului. Trebuie să existe o putere care să însoţească adevărul, o mărturie vie care să-i mişte<." Mărturii, vol. 1, cap. Păzitorul fratelui tău, par. 2.

În mod incredibil, simplitatea credinţei de la început, specifică Filadelfiei, s-a transformat în bogăţie de natură materială şi spirituală, dacă ţinem seama de cantitatea de adevăr primită, întrucât toată solia îngerului al treilea a fost reţinută şi păstrată de biserică, dar fără prezenţa Duhului Sfânt! Teoria adevărului şi argumentele în favoarea importanţei şi păzirii legii lui Dumnezeu au devenit bogăţia bisericii. Acest fapt avea să conducă la altele mai grave, într-atât de grave încât se asemănau cu atitudinea şi spiritul iudeilor care l-au răstignit pe Isus. Această atitudine şi acest spirit au fost cel mai bine date pe faţă la faimoasa conferinţă de la Minneapolis din 1888 şi după aceea, până astăzi. Să ascultăm cuvântul şi mărturia Martorului credincios în acest sens, care nu are cum să mintă: "Pentru că zici: >Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic<..." Apocalipsa 3,17. Ce zice Cerul despre starea spirituală a unor astfel de credincioşi? Iată ce: "nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol". Apocalipsa 3,17.

În ochii lor se considerau bogaţi ce nu duceau lipsă de nimic, dar în ochii Cerului erau calici, (a se citi săraci), orbi şi goi spiritual!!! Problema cea mai gravă este că Satana i-a atacat în cel mai nevralgic punct, cel mai sensibil, cu gândul de a le răpi spiritualitatea şi a îndepărta Duhul Sfânt, iar acest punct important era legat de legea lui Dumnezeu!! Ei nu au înţeles că legea lui Dumnezeu nu poate fi păzită de nici un om păcătos şi, ca atare, nu au legat-o strict de credinţa lui Isus, singura care coboară în inima credinciosului pocăit neprihănirea şi desăvârşirea legii divine, fapt care îl pune în armonie cu Dumnezeu, devenind astfel un împlinitor al legii!!! (Un om născut din nou nu devine un împlinitor automat şi permanent al legii, fără să exprime în viaţa sa religioasă, zi de zi, credinţa lui Isus! El este chemat ca, în cooperare cu Duhul Sfânt şi prin propiile eforturi personale, să supună trupul, natura sa omenească, şi să biruie prin credinţă şi ascultare, prin rugăciune, toate ispitele şi păcatul).

În termeni practici, Laodicea, starea de spirit sau spiritualitatea credincioşilor care îl aşteaptă pe Isus, căci această perioadă este caracteristica dominantă a aşteptătorilor lui Isus ce se bucură de solia îngerului al treilea, este cea mai reuşită lovitură pe care Satana a dat-o bisericii lui Dumnezeu, care s-a format în urma celei mai măreţe mărturii pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor, de la biserica apostolică încoace. Starea laodiceană este specifică doar fecioarelor nechibzuite, care mai sunt simbolizate în Scripturi prin iudeii din sinagoga lui Satana!! Trăsătura dominantă a acestei stări este că legea lui Dumnezeu e înălţată prin cele mai alese şi fine argumente, pentru care marele Babilon spiritual nu are contraargumente, deşi încearcă în zadar explicaţii care mai de care mai haioase, dar sincere.

Laodiceanul sincer înşelat este recunoscut după faptul că aduce cele mai teribile argumente că Sabatul zilei a şaptea este sâmbăta, dar fără să înţeleagă semnificaţia corectă şi spirituală a întregii legi a lui Dumnezeu în contextul neprihănirii, căci Sabatul adevărat, în primul şi în primul rând, este neprihănirea vie a lui Hristos în suflet, semnul acesteia fiind ziua a şaptea!!! Ziua a şaptea este Sabatul lui Dumnezeu, semnul puterii Sale creatoare şi sfinţitoare, numai atunci când credinciosul pocăit este plin de neprihănirea lui Dumnezeu. Ziua a şaptea nu are nici cea mai mică semnificaţie dacă cel ce o înalţă ca fiind în mod corect porunca a patra este lipsit de neprihănirea şi credinţa lui Isus!! Legea este corect înţeleasă numai atunci când este pricepută şi aprofundată Evanghelia în taina lui Dumnezeu: Hristos în voi, nădejdea slavei, cât şi în cadrul preoţiei lui Melhisedec!

Laodicea este, aşadar, cea mai perfidă înşelăciune pusă la cale de diavolul pentru biserica formată în urma vestirii şi primirii celor trei solii îngereşti. Le-a răpit prezenţa Duhului Sfânt, însă i-a lăsat cu teoria soliei îngerului al treilea. Cazul laodiceenilor este similar celui al iudeilor. Evreii se considerau deosebit de bogaţi, întrucât fuseseră făcuţi depozitarii adevărului, ei fiind conştienţi despre acest lucru. Însă, fiindcă se străduiseră se păzească legea lui Dumnezeu, pentru a nu mai ajunge în robie, după ce au ieşit din Babilon, pe care o îngrădiseră cu sute de reguli, mai ales în ce priveşte respectarea Sabatului, au ajuns lipsiţi cu desăvârşire de prezenţa lui Dumnezeu, serviciile templului devenind inutile! Când Mesia s-a întrupat, au fost neînstare să-l recunoască. Cărturarii au dat tonul în respingerea Lui, iar poporul format după mentalitatea fariseică l-a răstignit!!!

Evrei aveau adevărul, dar fără prezenţa Duhului Sfânt. Laodiceenii au adevărul şi, ca şi evreii, îl aşteaptă pe Isus, numai că o fac fără prezenţa Duhului Sfânt în suflet!!! Şi unii şi alţii au fost şi sunt bogaţi în ce priveşte toate argumentele în favoarea a ceea ce cred. Adevărul ca teorie este extrem de bine argumentat, dar lipseşte puterea care face ca adevărul să aibă efect asupra inimii, acea putere care transformă omul după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Cea mai mare nenorocire este că şi unii şi alţii au fost şi sunt orbi, fiind incapabili să-şi priceapă starea spirituală!!! Nici măcar nu sunt în stare să accepte măcar posibilitatea cea mai infimă cu putinţă că ar putea fi aşa cum le spune Martorul Credincios în Scripturi. În pofida ofertei harului şi a darurilor date de Isus pentru vindecarea orbirii, atitudinea amânduror categorii este de respingere, căci cum să primeşti ceva cât vreme consideri că ai deja acel lucru? Satana a jucat ultima carte în conflictul veacurilor reuşind să prelugească timpul şi să amâne venirea lui Isus, prin amăgirea celor ce cândva se bucurau de spiritul filadelfian, singurul prin care Isus va încheia lucrarea!!

Pentru condiţia spirituală a bisericii iudaice, Hristos a rostit parabola smochinului neroditor. Prin ea avea să arate care vor fi şi urmările atitudinii fariseice plină de orbire faţă de prezentarea Evangheliei prin ucenicii lui Isus generaţiei care nu l-a răstignit pe Isus din punct de vedere fizic. Aceeaşi parabolă scoate în evidenţă şi starea laodiceană şi, la fel, şi răspunsul pe care cei care sunt plini de spiritul laodiceanismul îl vor da vestirii soliei îngerului al patrulea, care este marea avertizare a îngerului al treilea!!! Pentru a ne arăta ce se va întâmpla la sfârşit, Hristos întăreşte această parabolă amintită cu o alta, şi anume parabola celor zece fecioare, o parabolă care se aplică şi reliefează starea de fapt din interiorul laodiceanismului!!! Unii au ulei de rezervă, simbolul prezenţei Duhului Sfânt în suflet, iar alţii duc lipsă de aşa ceva, trezindu-se în toiul marii strigări mondiale că nu au Duhul Sfânt!!!

Să reţinem şi să nu uităm niciodată că parabola celor zece fecioare are aplicaţie directă şi vorbeşte strict doar despre aceia dintre creştini care au solia îngerului al treilea. Ea nu are în vedere restul creştinătăţii!! "Pe când Domnul Hristos privea la cei care aşteptau venirea mirelui, El le-a spus ucenicilor lui pilda celor zece fecioare, ilustrând prin experienţa lor, experienţa bisericii, a celor care vor trăi chiar în timpul dinaintea celei de-a doua veniri a Sa." Parabolele Domnului Hristos, cap. În întâmpinarea Mirelui, par. 4. Numai solia îngerului al treilea conţine adevărul cu privire la nunta Mirelui şi la lucrarea pe care El o desfăşoară în templul ceresc, în sfânta sfintelor, ca sa folosesc terminologia biblică. Această parabolă vorbeşte, deci, despre starea laodiceană, fecioarele nechibzuite fiind reprezentative şi etalon în astă privinţă!! Să fim cu băgare de seamă că parabola respectivă aduce la vedere două clase de aşteptători, ce aşteaptă Mirele să vină de la nuntă. Ambele clase ale acestor aşteptători nu se găsesc decât în mediul adventist, căci chiar numele de adventist denotă acest lucru. "Cele două clase de aşteptători, reprezintă două clase de credincioşi care mărturisesc a aştepta pe Domnul lor." Parabolele Domnului Hristos, cap. În întâmpinarea Mirelui, par. 5.