"Nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi"

Vindecarea omului bântuit de demoni, de fapt stăpânit de Satana, este ilustraţia cea mai vie cu privire la două lucruri de maximă importanţă pe care acest tablou ni-l oferă. În primul rând, starea acestui om năpăstuit era o imagine vie a condiţiei spirituale a iudeilor necredincioşi, a orbirii lor crase, din cauza căreia ajunseseră lipsiţi de discernământ spiritual; iar în al doilea rând, vindecarea lui descoperă ce putea face Mântuitorul pentru întreaga naţie iudaică! El era Învierea şi Viaţa; venise cu oferta harului divin chiar în mijlocul acestui popor orb. Ei ajunseseră orbi din cauza interpretărilor greşite pe care cărturarii iudei le dăduseră Cuvântului lui Dumnezeu de-a lungul timpului, până când acestea deveniseră învăţătura şi tradiţia din timpul lui Isus. Ei aveau doar o formă a religiei, o învăţătură omenească, deşi religia lor se considera că vine de la Dumnezeu, prin Moise, fiindcă apelau tot timpul la autoritatea lui Moise!

Foarte greu i-a fost lui Isus să străpungă acest întuneric spiritual în care Satana îi ţinea legaţi. Toate vindecările săvârşite de Isus aveau menirea de a arăta că El a venit să ofere harul mântuitor tuturor celor ce voiesc să intre în împărăţia harului prin poarta cea strâmtă. Dar, pentru acest fapt se cerea sacrificiu, o moarte de natură spirituală pentru a intra în viaţă, adevărata viaţă care se coboară de sus de la Tatăl luminii!! De fapt, starea tuturor bolnavilor vindecaţi şi chiar a morţilor înviaţi de către Isus descoperă în realitate îngrozitoarea stare spirituală a naţiunii iudaice! Ei erau morţi în păcatele lor. Problema cea mai gravă cu care se întâlnise Isus era orbirea fariseică, încăpăţânarea vehementă de a încerca măcar să pună la probă ceea ce rostea Mântuitorul. Evreii nu s-au gândit niciodată şi nici măcar nu au vrut să accepte că au nevoie de un Mântuitor şi de o experienţă cu totul nouă în viaţa lor religioasă!! Nu au putut să accepte că ei nu au adevărul, că nu îl înţeleg şi că semnificaţia pe care interpretările lor au dat-o Vechiului Testament era departe de spiritul Scripturilor respective.

Iudeii religioşi, poporul în general, fuseseră învăţaţi timp de sute de ani cum să creadă în Scripturi, ce linie de gândire să adopte, până acolo încât au ajuns dependenţi, strâns legaţi de mintea cărturarilor. Adevărul, aşa cum îl înţelegeau ei şi îl transmiteau copiilor, generaţie după generaţie, nu putea fi altul şi nu putea suna altfel decât aşa cum îl învăţaseră ei. Orice altceva care trecea peste această învăţătură era considerat anatema. Gândiţi-vă numai în ce situaţie se afla Isus, care trebuia să ofere lumina adevărată şi interpretarea corectă a Scripturilor unui popor înşelat şi orb!!! A face un orb să vadă lumina soarelui era ceva firesc şi uşor pentru Isus, dar, a încerca să deschidă ochii orbi ai naţiunii ca să înţeleagă lucrurile spirituale, adevărul rostit de El precum şi misiunea Sa, era aproape o imposibilitate până şi pentru Maiestatea cerului!

Acest soi de orbire imposibil de îndepărtat survine totdeauna pe fondul pierderii prezenţei Duhului Sfânt şi a urmărilor acesteia. Când o biserică ajunge posesoarea adevărurilor inestimabile ale Evangheliei, aşa cum s-a întâmplat cu poporul iudeu, şi mai beneficiază şi de prezenţa Duhului Sfânt, atunci este de aşteptat ca ea să descopere cât mai fidel caracterul lui Dumnezeu. Pentru un timp merge acest lucru, dar apoi intervin interesele omeneşti, care câştigă tot mai mult teren şi acaparează toate energiile credincioşilor. Omul devine centrul atenţiei şi începe să conducă. În acest fel, Duhul Sfânt îşi face simţită tot mai puţin prezenţa, în pofida tuturor avertizărilor profeţilor. Apoi, se conturează, se dezvoltă şi se împământeneşte foarte bine doctrina sau învăţătura bisericii, care acum o defineşte, deoarece când Duhul Sfânt se îndepărtează, oamenii, prin refuzul de a lua în seamă avertizările lui Dumnezeu, pierd adevăratul înţeles al Evangheliei şi puterea adevărului, iar învăţătura falsă îşi primeşte locul în minţile lipsite de ajutorul Duhului Sfânt!!! Aşa apare interpretarea omenească, tocmai pe fondul acesta. Doctrina astfel stabilită poate fi chiar şi biblică, dar fără puterea adevărului care transformă este totuna cu nimic. Acest simţământ, că doctrina este biblică, creează aparenţa că Dumnezeu este prezent în biserică.

Acum, în acest stadiu, începe să se manifeste orbirea la scară mare, la nivel de biserică organizată. Să fie clar pentru toţi cititorii: doctrina biblică este o binecuvântare, dar nu este de folos din punct de vedere spiritual fără prezenţa vie a Autorului adevărului, Duhul Sfânt!!! Orbirea fariseică şi cea laodiceană, fiindcă sunt unul şi acelaşi lucru, manifestată în epoci diferite sub altă denumire, este adânc ancorată într-o doctrină care poate fi întocmai învăţătura Bibliei, dar nu beneficiază de lumina Aceluia care oferă şi menţine viu discernământul spiritual, capacitatea de a înţelege corect, de a asimila adevărul şi neprihănirea şi de a fi umplut cu puterea Duhului Sfânt. Când un adevăr al Evangheliei este descoperit şi acceptat de o minte plină de Duhul Sfânt, atunci acel adevăr devine viaţă pentru suflet, hrană vie spirituală, întrucât o astfel de hrană este chiar viaţa veşnică în acţiune!!

Prin contrast, însă, orbirea fariseică îşi găseşte sălaşul într-o minte doar convertită intelectual, care poate înţelege toate adevărurile descoperite ale Bibliei. Toate aceste adevăruri descoperite ale Bibliei, bunăoară Sabatul ca a şaptea zi a săptămânii, pot fi înţelese ca atare de către laodiceanul orb, dar, fără prezenţa şi iluminarea Duhului Sfânt, care le întipăreşte în inimă, ele sunt doar o teorie goală. Ceea ce sporeşte intensitatea acestui întuneric este simţământul că ştii nişte adevăruri biblice pe care le numeşti Evanghelia. Numai că Evanghelia este, potrivit Cuvântului lui Dumnezeu, nu un sistem de doctrine, ci chiar puterea creatoare a lui Dumnezeu care transformă omul din temelii!!! Mai mult decât atât, în ea este descoperită toată neprihănirea lui Dumnezeu, pe care o dă Dumnezeu doar celui ce crede, adică aceluia care are o credinţă plină de încredere că ceea ce Dumnezeu zice, exact aceea face!! "Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: >Cel neprihănit va trăi prin credinţă<." Romani 1,16.17.

     "Fără Duhul lui Dumnezeu, numai cunoaşterea Cuvântului Său nu este de nici un folos. Teoria adevărului, neînsoţită însă de Duhul Sfânt, nu poate reînviora sufletul şi nici sfinţi inima. Cineva poate cunoaşte foarte bine poruncile şi făgăduinţele Bibliei, dar dacă Duhul lui Dumnezeu nu întipăreşte adevărul în inima, caracterul nu va fi transformat. Fără iluminarea Duhului Sfânt, oamenii nu vor fi în stare să distingă adevărul de rătăcire, şi vor cădea sub ispitele iscusite ale lui Satana." Parabolele Domnului Hristos, cap. În întâmpinarea Mirelui, par. 9.

Aşadar, când o biserică pierde prezenţa Duhului Sfânt, o dată cu aceasta pierde şi iluminarea care oferă adevărata înţelegere a Evangheliei! Ea poată să rămână şi chiar rămâne cu toată teoria adevărului. Numai că teoria însuşită a adevărului generaţie de generaţie, fără iluminarea Duhului Sfânt, stă la baza întunecimii spirituale şi a orbirii fariseice!

Fariseii cunoşteau toată teoria Vechiului Testament, însă fără iluminarea Duhului Sfânt ajunseseră orbi înţepeniţi într-un sistem de doctrine nimicitoare! Adevărul trebuie întipărit în suflet prin Duhul Sfânt, astfel încât să devină viaţă şi putere care energizează întreaga fiinţă a primitorului!!! Orbirea fariseică nu vede şi nu înţelege acest aspect al problemei şi, de aceea, se sprijină doar pe o teorie care nu ţine la nici o probă, la nici o încercare! Ceea ce este cel mai grav este faptul că acest soi de orbire îl poate conduce pe cel umplut de ea chiar la gândul uciderii semenului, în situaţia în care îi ameninţă doctrina, sistemul de învăţătură în care se încrede! Fariseii orbi, în cele din urmă, lăsându-se pradă întunericului spiritual şi stăpânirii lui Satana, l-au răstignit cu sânge rece chiar pe Mesia, pe care-l aşteptau atât de mult!! Reţinem, deci, că orbirea laodiceană se încrede şi îşi găseşte izvorul într-un sistem de doctrine omeneşti, care, culmea, acest sistem poate fi chiar teoria adevărului, dar fără prezenţa şi iluminarea Duhului Sfânt, pe când creştinul autentic este plin de discernământ şi se bucură în neprihănirea lui Dumnezeu care se capătă doar prin credinţă; adevărul nu este un sistem gol de doctrine, ci chiar Evanghelia veşnică. Numai în felul acesta adevărurile Evangheliei sunt neprihănirea lui Dumnezeu în minte!

Acum, am să aduc altă dovadă a Inspiraţiei divine prin care se arată desluşit cât de gravă era orbirea fariseică, şi chiar mai mult, că ea întregeşte imaginea laodiceanismului din ultima perioadă a istoriei periplului bisericii lui Dumnezeu în lume. Este vorba despre o întâmplare survenită în urma chemării apostolului Matei, cunoscut şi ca Levi-Matei, în rândul ucenicilor. Chemarea lui a iscat multe neînţelegeri, date fiind prejudecăţile fariseilor necredincioşi. Se ştie că vameşii erau cei mai dispreţuiţi în societatea iudaică, ba erau priviţi ca nişte apostaziaţi! Erau un fel de paria ai societăţii; după felul cum gândeau fariseii, vameşii nu puteau cu nici un chip să fie mântuiţi, fiindcă se considera că trădează onoarea poporului evreu când primeau slujba de vameş de la romani. Mai grav decât acest aspect era însuşi faptul că un învăţător al religiei îndrăznise să cheme în grupul său de învăţăcei un vameş. Acest lucru a întărâtat mânia fariseilor, care aproape că nu mai cunoştea margini.

     "Chemarea lui Matei de a fi unul dintre ucenicii lui Hristos a dat naştere la o mare mânie. Ca un învăţător în ale credinţei să aleagă un vameş pentru a fi unul dintre ajutoarele lui apropiate era o jignire la adresa obiceiurilor religioase, sociale şi naţionale. Făcând apel la prejudecăţile poporului, fariseii nădăjduiau să schimbe curentul sentimentelor poporului împotriva lui Isus." Hristos Lumina Lumii, cap. Levi-Matei, par. 8.

Fariseii au încercat pe toate căile posibile să arunce ocară asupra reputaţiei şi lucrării lui Isus. Au apelat într-un mod viclean chiar la ucenicii Lui, adresându-le o întrebare îndoielnică: "Fariseii şi cărturarii cârteau şi ziceau ucenicilor Lui: >Pentru ce mâncaţi şi beţi împreună cu vameşii şi cu păcătoşii?<" Luca 5,30. Sperau în felul acesta să le stârnească prejudecăţile, să-i ridice împotriva lui Isus şi să-i îndepărteze de El. Toate acestea se întâmplau în casa lui Matei, care dăduse un ospăţ în cinstea Mântuitorului, şi pe care El l-a acceptat cu dragă inimă. Este foarte important să se ia seama la comportamentul şi atitudinea fariseilor pentru a înţelege modul de manifestare al laodiceanismului sau al fariseismului, întrucât se va da pe faţă chiar în timpul marii avertizări mondiale.

Fiind orbi, fariseii nici nu gândeau că se află într-o stare spirituală mai îngrozitoare decât a vameşilor! În primul caz, Inspiraţia ne-a învăţat că starea spirituală a iudeilor necredincioşi era mai nenorocită decât a omului posedat de diavolul, întrucât, cel din urmă, în sinceritatea lui, a căutat să fie eliberat, pe când acei iudei erau posedaţi de acelaşi demon crud care-şi dădea aere de evlavie!! Acum, suntem învăţaţi că starea fariseilor, caracteristică întregii bisericii iudaice, cu excepţia celor sfinţi, era mai rea decât a vameşilor. "Deşi aveau gânduri înalte despre ei înşişi, fariseii erau de fapt într-o stare mai rea decât a acelora pe care îi dispreţuiau. Vameşii erau mai puţin stăpâniţi de bigotism şi mulţumire de sine şi din cauza aceasta erau mai deschişi faţă de influenţa adevărului. Isus le-a zis rabinilor: >Duceţi-vă de învăţaţi ce înseamnă: 'Milă voiesc, iar nu jertfă!'< În felul acesta a arătat că, deşi ei pretindeau că sunt propovăduitorii Cuvântului lui Dumnezeu, erau cu totul necunoscători ai spiritului lui." Hristos Lumina Lumii, cap. Levi-Matei, par. 16.

Pentru că fariseii orbi nu au reuşit să facă nimic împotriva lui Isus, au adoptat atunci alt plan, acela de a-i aţâţa pe ucenicii lui Ioan Botezătorul împotriva lui Hristos. Deşi nu primiseră lucrarea lui Ioan Botezătorul, considerându-l un om stăpânit de demon, totuşi au încercat să caute prietenia ucenicilor lui pentru a-i stârni împotriva lui Isus. Cel mai grav fapt este că aceşti farisei se hotărâseră cu toată puterea lor să lepede lumina Evangheliei. "Fariseii nu voiau să ia în consideraţie că Isus mânca împreună cu vameşii şi cu păcătoşii pentru a aduce lumina cerului acelora care erau în întuneric. Ei nu voiau să vadă că fiecare cuvânt dat de Învăţătorul divin era o sămânţă vie, care ar putea să încolţească şi să aducă roade pentru slava lui Dumnezeu. Ei se hotărâseră să nu primească lumina; cu toate că se împotriviseră lucrării lui Ioan Botezătorul, erau acum gata să caute prietenia ucenicilor lui, nădăjduind să-şi asigure colaborarea lor împotriva lui Isus. Ei îl reprezentau pe Isus ca distrugând vechile tradiţii şi puneau în contrast evlavia aspră a lui Ioan Botezătorul cu felul în care Isus mânca împreună cu vameşii şi păcătoşii." Hristos Lumina Lumii, cap. Levi-Matei, par. 20.

Fariseii şi ucenicii lui Ioan Botezătorul, care ţineau la tradiţia iudaică, se găseau în perioada postului. Aşa că, la întrebarea ucenicilor: "De ce noi şi fariseii postim des, iar ucenicii Tăi nu postesc deloc?", Matei 9,14, Isus le răspunde cu bunătate lămurind nu atât de mult aspectul legat de post, ci mai degrabă misiunea şi lucrarea Sa. "Isus le-a răspuns: >Oare pot posti nuntaşii câtă vreme este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot posti. Vor veni zile când va fi luat mirele de la ei, şi atunci vor posti în ziua aceea<." Marcu 2,19.20. Apoi, Isus îşi continuă răspunsul oferind una dintre cele mai profunde parabole, prin care a urmărit să scoată în relief adevărata atitudine şi orbirea fariseică, chiar starea spirituală a conducătorilor iudei. Este o parabolă cu aplicaţie pentru toate timpurile şi toate epocile.

     "Le-a spus şi o pildă: >Nimeni nu rupe dintr-o haină nouă un petic, ca să-l pună la o haină veche; altminteri, rupe şi haina cea nouă, şi nici peticul luat de la ea nu se potriveşte la cea veche. Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altminteri, vinul cel nou sparge burdufurile, se varsă, şi burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi, şi amândouă se păstrează. Şi nimeni, după ce a băut vin vechi, nu voieşte vin nou, căci zice: 'Este mai bun cel vechi'<." Luca 5,36-39.

Prin haina veche, Isus descoperea religia şi orbirea fariseică, pentru că tradiţia lor, teoria adevărului, formele şi ceremoniile erau asemenea unei haine vechi. La fel şi burdufurile vechi oferă adevărata imagine despre religia fariseilor, a laodiceenilor şi a tuturor celor ce pretind că zidesc pe adevăr, când de fapt cunosc doar teoria adevărului lipsită de iluminarea Duhului Sfânt. Nu poţi amesteca niciodată adevărul plin de viaţă divină cu pretenţiile şi tradiţia, cu interpretările omeneşti, oricât ar fi de frumoase!!! Nu exista nici un fel de legătură între solia lui Ioan Botezătorul şi tradiţia iudaică şi, ca atare, nu puteau fi amestecate în ruptul capului.

     "Solia lui Ioan Botezătorul nu trebuia să fie amestecată cu tradiţia şi superstiţiile. Încercarea de a amesteca pretenţiile fariseilor cu evlavia lui Ioan nu făcea decât să arate şi mai mult prăpastia dintre ele.
     Nici principiile învăţăturii lui Hristos nu puteau să fie unite cu formele fariseismului. Hristos nu urma să acopere prăpastia creată de învăţăturile lui Ioan. El urma să arate şi mai clar deosebirea dintre ce era vechi şi ce era nou. Isus a ilustrat mai departe lucrul acesta, zicând: >Nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altminteri vinul cel nou sparge burdufurile, se varsă şi burdufurile se prăpădesc<. Burdufurile care se foloseau ca vase pentru a pune vinul nou se uscau după câtva timp şi se scorojeau şi nu mai erau bune de folosit pentru acest scop." Hristos Lumina Lumii, cap. Levi-Matei, par. 29, 30.

Orice om convertit intelectual, ce aderă la un sistem de doctrine, care încearcă să amestece pretenţiile sale cu evlavia adevărată, cu acea solie care descoperă neprihănirea lui Dumnezeu, fără ca el să-şi înţeleagă adevărata stare, se va pune singur în situaţia de a arăta cine este în realitate şi ce face!! Adevărul Evangheliei nu poate fi amestecat cu nimic omenesc. Omul care doreşte acest adevăr trebuie să lase totul şi să-l urmeze pe Isus, potrivit soliei pe care El o trimite! Este adevărat că este foarte greu să laşi totul, să consideri tot ceea ce ai ştiut ca pe un gunoi, dar chiar acest lucru trebuie făcut dacă vrei să trăieşti!!! Nu există altă cale. Fariseii ţineau cu dinţii de religia lor, de tradiţia, de formele şi de superstiţiile lor, şi, dacă se putea, ar fi vrut să le amestece cu evlavia lui Ioan, cu solia neprihănirii adusă de el, ba mai mult, dacă ar fi putut, ar fi încercat să unească pretenţiile lor cu principiile învăţăturii Maestrului divin. În orbirea lor credeau în orice compromis, dar nu din partea lor, ci numai din partea celuilalt!! Religia lor şi interpretarea dată Scripturilor Vechiului Testament trebuiau să rămână bătute în cuie.

Să urmărim mai departe gândurile Inspiraţiei divine şi să vedem cum, prin această parabolă, scoate în evidenţă chiar starea conducătorilor iudei, caracteristică de altfel întregului Israel.

     "În această ilustraţie familiară, Isus arăta starea conducătorilor iudei. Preoţii, cărturarii şi mai marii îşi urmăreau neabătuţi şirul de ceremonii şi tradiţii. Inima lor se strânsese ca burdufurile de vin uscate, cu care El îi comparase. Atâta timp cât ei se mulţumeau cu o religie legalistă, era cu neputinţă să ajungă depozitarii adevărului viu al cerului. Ei gândeau că e îndestulătoare neprihănirea personală şi nu doreau ca un element nou să fie adus la religia lor. Ei nu priveau bunăvoinţa lui Dumnezeu faţă de oameni ca pe ceva care vine din afară, ci o uneau cu meritul propriu adus de faptele lor bune. Credinţa care lucrează prin iubire şi care curăţă sufletul nu putea să găsească teren comun cu religia fariseilor, formată din ceremoniile şi rânduielile omeneşti. Efortul de a uni învăţăturile lui Isus cu religia existentă avea să fie zadarnic. Adevărul vital al lui Dumnezeu, ca şi vinul în fermentare, urma să prăpădească burdufurile vechi şi stricate ale tradiţiei fariseice." Hristos Lumina Lumii, cap. Levi-Matei, par. 30.

Din cauza orbirii lor, Hristos şi-a îndreptat atenţia către acei oameni, săraci, pescari, vameşi, prostituate, care erau doritori să primească solia cerului aşa cum era ea. Aceeaşi metodă o va folosi, fiindcă este obligat de laodiceeni, şi în timpul vestirii soliei marii strigări mondiale. "Fariseii se socoteau prea înţelepţi pentru a mai avea nevoie de învăţătură, prea neprihăniţi pentru a mai avea nevoie de mântuire, prea onoraţi pentru a mai avea nevoie de onoarea care vine de la Hristos. Mântuitorul S-a îndepărtat de ei pentru a găsi pe alţii, doritori de a primi solia cerului. În pescarii neînvăţaţi, în vameşul din piaţă, în femeia din Samaria, în oamenii de rând care îl ascultau cu plăcere, El a găsit noile Sale vase pentru vinul cel nou. Instrumentele care urmează să fie folosite în lucrarea Evangheliei sunt acele suflete care primesc cu bucurie lumina trimisă de Dumnezeu. Aceştia sunt agenţii Lui pentru a duce lumii cunoştinţa adevărului. Dacă prin harul lui Hristos copiii Săi vor deveni vase noi, El îi va umple cu vinul cel nou." Hristos Lumina Lumii, cap. Levi-Matei, par. 31.

De ce ajunseseră conducătorii evrei, fariseii şi carturarii orbi şi apostaziaţi? Din cauza învăţăturii false pe care o asociau cu adevărul. Se sprijineau pe ceva ce nu era viaţă, ci doar teorie lipsită de noimă şi împovărătoare pe deasupra, legând un jug greu de purtat pentru poporul înrobit şi apostaziat. Învăţătura falsă creează doar impresia că ai adevărul, când de fapt "nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol". Apocalipsa 3,17. Pe deasupra, învăţătura falsă distruge pur şi simplu capacitatea de a aprecia şi dori adevărul!!! Nu trebuie uitat niciodată acest lucru, din păcate probat în viaţa fariseilor din toate timpurile!

     "Isus a atras atenţia asupra faptului că învăţătura falsă are puterea să distrugă capacitatea de a aprecia şi de a dori adevărul. >Nimeni<, a zis El, >după ce a băut vin vechi, nu voieşte vin nou, căci zice: 'Este mai bun cel vechi'<. Tot adevărul care se dăduse lumii prin patriarhi şi profeţi strălucea într-o frumuseţe nouă în cuvintele lui Hristos. Dar cărturarii şi fariseii nu doreau vinul cel nou atât de preţios. Până când nu se goleau de tradiţiile vechi, de obiceiurile şi practicile lor, ei nu mai aveau loc pentru învăţăturile lui Hristos în minte şi în inimă. Ei se agăţau de formele moarte şi se îndepărtau de adevărul cel viu şi de puterea lui Dumnezeu.
     Tocmai lucrul acesta a adus ruina iudeilor şi va aduce ruina multor oameni din zilele noastre. Mii de oameni fac aceeaşi greşeală pe care au făcut-o fariseii pe care Hristos i-a mustrat la masa lui Matei. Decât să renunţe la vreo idee cultivată cu plăcere sau să părăsească vreun idol al părerilor proprii, mulţi refuză adevărul care coboară de la Tatăl luminii. Ei se încred în propria persoană şi se bazează pe înţelepciunea lor şi nu-şi dau seama de sărăcia lor spirituală. Ei stăruie să fie salvaţi printr-un mijloc care să le dea ocazia să facă vreo lucrare însemnată. Când văd că nu este posibil să amestece eul în lucrare, ei leapădă mântuirea oferită.

     O religie a formelor niciodată nu poate să conducă sufletele la Hristos; căci este o religie lipsită de iubire, lipsită de Hristos. Postul şi rugăciunea care vin dintr-un spirit doritor de a se îndreptăţi sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Adunarea solemnă pentru rugăciune, şirul ceremoniilor religioase, umilinţa exterioară, sacrificiile impunătoare arată că acela care face astfel de lucruri se consideră neprihănit şi având drept la cer; dar totul este o amăgire. Faptele noastre nu pot să plătească niciodată mântuirea." Hristos Lumina Lumii, cap. Levi-Matei, par. 33-35.

Şi acum urmează partea cea mai interesantă. Duhul Sfânt face o comparaţie între fariseismul trecutului şi laodiceanismul de astăzi. Ne spune că aşa cum a fost atunci, tot la fel este şi astăzi; după cum fariseii nu-şi cunoşteau lipsa, sărăcia şi orbirea, tot la fel laodiceenii nu-şi cunosc nici ei starea, iar dacă totuşi o acceptă, nu o fac decât formal, cu buzele. Iată adevărul rostit prin Duhul Sfânt: 

      "Cum era în zilele lui Hristos, aşa este şi astăzi. Fariseii nu-şi cunosc lipsa spirituală. Lor li se spune: >Pentru că zici: 'Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic', şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol; te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti, şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale< (Apocalipsa 3,17.18). Credinţa şi iubirea sunt aurul curăţit prin foc. Dar, în viaţa multora, aurul şi-a pierdut strălucirea şi comoara cea scumpă a fost pierdută. Îndreptăţirea lui Hristos este pentru ei ca un veşmânt nepurtat, ca o fântână neatinsă. Lor li se spune: >Ce am împotriva ta este că ţi-ai pierdut dragostea dintâi. Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti< (Apocalipsa 2,4.5)." Hristos Lumina Lumii, cap. Levi-Matei, par. 36.

Se poate observa foarte limpede cum istoria trecutului se repetă. Duhul Sfânt ne ajută să înţelegem starea laodiceană prin prisma condiţiei spirituale a conducătorilor evrei, care dădeau tonul în toate aspectele vieţii religioase ale naţiunii iudaice! "Cum era în zilele lui Hristos, aşa este şi astăzi. Fariseii nu-şi cunosc lipsa spirituală." Profetul ar fi putut lesne să scrie astfel: "Laodiceenii nu-şi cunosc lipsa spirituală", întrucât ceea ce urmează sunt tocmai versetele biblice care vorbesc despre laodiceeni, dar a preferat termenul farisei, căci a fi fariseu sau laodicean înseamnă acelaşi lucru!! Condiţia spirituală a unuia este aceeaşi cu a celuilalt, orbirea, ticăloşia, sărăcia şi goliciunea spirituală sunt caracteristice amândurora, chiar dacă trăiesc în epoci diferite. În pildele rostite de Isus sunt ascunse comori veşnice, unele dintre ele având rolul de a ne ajuta să înţelegem timpul prezent prin prisma celui trecut, sau a celor întâmplate în trecut!!

Voi reda mai jos un adevăr greu de respins pentru orice minte onestă, în care Dumnezeu îşi compară biserica, cea iudaică, cu un smochin neroditor, o parabola despre care am scris, arătând cum se aplică naţiunii iudaice dar şi adventismului contemporan şi din viitorul apropiat. Ceea ce veţi citi are o strânsă legătură cum tot ce am scris în acest episod.

     "Isus a văzut biserica Sa asemenea unui smochin neroditor, acoperit cu frunze pline de pretenţii, dar fără rodul preţios. Era o păzire îngâmfată a formelor religiei, în timp ce lipsea spiritul adevăratei umilinţe, al pocăinţei şi credinţei - singurul care putea oferi lui Dumnezeu o slujire pe care să o primească. În locul darurilor Duhului, se manifestau mândria, formalismul, slava deşartă şi apăsarea. O biserică apostaziată, care a închis ochii faţă de semnele timpului. Dumnezeu nu i-a părăsit şi nici n-a lăsat credincioşia Sa să slăbească, dar ei s-au depărtat de El şi s-au despărţit de dragostea Lui. Pentru că ei au refuzat să aducă la îndeplinire condiţiile, făgăduinţele Sale nu s-au împlinit faţă de ei. 

     Aceasta este urmarea sigură a neglijării de a aprecia şi folosi lumina şi privilegiile pe care le revarsă Dumnezeu. Dacă biserica nu va urma providenţa pe care El o arată, primind orice rază de lumină şi îndeplinind orice datorie cunoscută, religia va degenera în mod inevitabil în păzirea unor forme, iar spiritul unei evlavii vitale va dispărea. Acest adevăr a fost ilustrat de repetate ori în istoria bisericii. Dumnezeu cere de la poporul Său faptele credinţei şi o ascultare corespunzătoare cu binecuvântările şi privilegiile acordate. Ascultarea cere un sacrificiu şi implică o cruce; şi pentru motivul acesta, mulţi dintre cei care se pretind urmaşi ai lui Hristos au refuzat să primească lumina din ceruri şi asemenea iudeilor din vechime, n-au cunoscut timpul cercetării lor (Luca 19,44). Din cauza mândriei şi necredinţei lor, Domnul a trecut pe lângă ei şi a descoperit adevărul Său acelora, care, ca şi păstorii din Betleem şi magii din răsărit, au luat seama la lumina pe care au primit-o." Tragedia veacurilor, cap. Vestitorii dimineţii, ultimele două paragrafe.