Spiritul laodicean - spiritul orbirii amăgitoare

Pentru a înţelege corect şi onest, cât mai obiectiv cu putinţă, starea de spirit a perioadei Laodicea, este de folos să găsim un model biblic, o pildă care să ne ajute în acest scop. Reamintesc celor studioşi că Dumnezeu ne-a pus la dispoziţie un principiu călăuzitor în ce priveşte înţelegerea unor evenimente dintr-un timp dat, care-şi găsesc corespondentul în alte evenimente din trecut. Apostolul Pavel îl scoate în evidenţă cel mai bine, când spune: "Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor". 1Corinteni 10,11. Cu alte cuvinte, atunci când dorim să înţelegem corect un eveniment prezent sau viitor, este bine să avem în vedere totdeauna alt sau alte evenimente din trecut, în care evenimentul sau profeţia noastră îşi găseşte corespondentul sau asemănarea!

Acest principiu călăuzitor este susţinut de un altul, acela că istoria trecutului se repetă sau, altfel spus, evenimentele prezente sau din viitor, şi ne referim în primul rând la acele lucruri care au de-a face cu biserica şi condiţia ei spirituală, îşi găsesc corespondentul întotdeauna în alte evenimente similare ale trecutului, pentru că pur şi simplu istoria se repetă!! "Ce a fost va mai fi, şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare... Ce este a mai fost, şi ce va fi a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăşi înapoi ce a trecut." Eclesiastul 1,9; 3,15.

Aşadar, pentru a avea o deplină şi obiectivă înţelegere a stării de fapt laodiceene, trebuie să găsim un model biblic lăsat de Dumnezeu pe paginile Sfintelor Scripturi, care să ne vină în ajutor şi care să facă lumină în acest caz. Mai întâi, să vedem ce are de spus Duhul inspiraţiei în acest sens. "Principiile lui Dumnezeu în procedeele cu oamenii sunt totdeauna aceleaşi. Mişcările importante ale prezentului îşi au paralele în acelea ale trecutului, iar experienţa bisericii din primele veacuri are lecţii de mare valoare pentru timpul nostru." Tragedia veacurilor, cap. Lumină prin întuneric, par. 1. Potrivit acestui principiu călăuzitor, starea laodiceană trebuie că îşi găseşte corespondentul în trecut, în biserica iudaică, întrucât starea de spirit a bisericii apostolice, cel puţin pentru o perioadă de timp, era specifică şi asemănătoare stării spirituale filadelfiene! Această stare din urmă va fi caracteristică doar acelora care primesc Duhul Sfânt, asemenea bisericii apostolice după înălţarea lui Isus, şi care, cu puterea Lui minunantă, puterea harului, ies şi proclamă lumii solia Evangheliei veşnice, cuprinsă în solia îngerului al treilea.

Acum, dacă experienţa bisericii din primele veacuri, adică a bisericii apostolice, are lecţii de mare valoare pentru timpul nostru, înseamnă că nu trebuie să scăpăm din vedere experienţa bisericii iudaice din care avea să se formeze biserica primară! Laodicea nu-şi poate găsi corespondentul în Efes fiindcă vorbim deja despre două lucruri diferite. Laodicea înseamnă lipsa Evangheliei, a credinţei lui Isus şi totodată a prezenţei Duhului Sfânt!!! Aceste trei mari lipsuri se găseau fără doar şi poate doar în biserica iudaică!! Asta înseamnă că Laodicea repetă pur şi simplu experienţa bisericii iudaice!!! Că aşa stau lucrurile este dovedit chiar de Duhul Sfânt, care nu are cum să mintă. "Cursele lui Satana sunt întinse înaintea noastră tot aşa cum au fost întinse pentru copiii lui Israel, chiar înaintea intrării lor în ţara Canaanului. Noi repetăm istoria acestui popor." Mărturii, vol. 5, cap. Puterea adevărului, par. 10.

Întrucât prin vestirea celor trei solii îngereşti Dumnezeu a reuşit să formeze o biserică la jumătatea sec. al XIX-lea, pe care avea să o separe de biserica protestantă în ansamblul ei, fiindcă aceasta din urmă a respins mesajul lui Dumnezeu pentru reformarea ei, şi întrucât această biserică, numită şi mişcarea adventistă, avea să piardă ca organizaţie puterea adevărului şi prezenţa inestimabilă a Duhului Sfânt, atunci este cert a spune că ea avea să fie caracterizată de spiritul laodicean, şi asta deoarece chiar profetul acestei mişcări o spune: "Noi repetăm istoria acestui popor." De fapt, această stare a devenit mediul de facto al întregului sistem adventist de astăzi!! Laodicea nu este ceva specific doar bisericii adventiste, ci este caracteristica dominantă a întregului mediu adventist, singurul care are pretenţia păzirii legii lui Dumnezeu.

Solia adresată laodiceenilor este remediul lui Dumnezeu pentru starea spirituală a adventiştilor, indiferent de biserica sau grupa din care fac parte. În acest sens, această solie se aplică doar mediului adventist şi are de a face doar cu aceşti credincioşi, înainte de a fi adresată lumii prin fecioarele înţelepte!!! Cu alte cuvinte, grupa celor ce constituie fecioarele înţelepte trebuie adusă până acolo încât să poată fi umplută cu Duhul Sfânt, pentru a fi în stare să proclame solia Evangheliei veşnice tuturor popoarelor, asemenea ucenicilor lui Isus când, la Ierusalim, au primit revărsarea Duhului Sfânt în vederea vestirii Evangheliei tuturor popoarelor timpului aceluia. Dumnezeu are nevoie de un nucleu de oameni sfinţi prin care să poată încheia lucrarea Sa, de aceea solia adresată laodiceenilor tocmai acest scop îl are în vedere, fiindcă laodiceenii sunt singurii care beneficiază de solia îngerului al treilea, ce-i drept doar în teorie, asemenea bisericii iudaice care avea tot tezaurul adevărului, dar era lipsită în totalitate de prezenţa Duhului Sfânt!

     "Solia către biserica laodiceenilor este o acuzaţie înspăimântătoare şi se aplică poporului lui Dumnezeu din timpul de acum. >Îngerul Bisericii din Laodicea scrie-i: Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: 'Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic', şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol<." Mărturii, vol. 3, cap. Biserica laodiceană, par. 1.

     "Mi-a fost arătat că solia către Laodicea se aplică poporului lui Dumnezeu din acest timp, iar motivul pentru care acesta nu a împlinit o lucrare mai mare este datorită împietririi inimii." Mărturii, vol. 1, cap. Biserica Laodicea, par. 4.

Poporul despre care se face vorbire în cele două declaraţii este poporul sau mişcarea adventistă a timpului acela. Solia către biserica laodiceană li se aplică întru totul, întrucât starea spirituală laodiceană este specifică şi caracteristică mediului adventist, în speţă a acelora care declară că respectă legea lui Dumnezeu, dar nu sunt sfinţiţi prin ascultare. "Solia laodiceană se aplică tuturor celor care mărturisesc că ţin legea lui Dumnezeu, dar, de fapt, nu o trăiesc." The Review and Herald, 17 octombrie 1899. Mulţi adventişti fac greşeala gravă de a crede că Laodicea este o caracteristică a întregii creştinătăţi. Este adevărat că pot fi găsite asemănări, în sensul că nici Babilonul spiritual, nici laodiceenii nu au puterea Evangheliei şi nu dispun nici de discernământ spiritual, dar deosebirea dintre cele două categorii, majoritatea creştinilor şi laodiceeni este dată de faptul că primii nu fac caz de păzirea legii lui Dumnezeu, declarând că de fapt legea celor zece porunci nici nu mai este valabilă, fiind desfiinţată prin moartea Mântuitorului; pe când cei din categoria a doua, laodiceenii, sunt singurii care înalţă legea lui Dumnezeu, acest fapt devenind caracteristica definitorie a întregului mediu adventist!!

Aşadar, ca să fie foarte clar, Laodicea este starea sau condiţia spirituală specifică doar mediului adventist, nu a majorităţii creştinilor, şi asta pentru că Dumnezeu ne spune foarte clar că "Solia laodiceană se aplică tuturor celor care mărturisesc că ţin legea lui Dumnezeu, dar, de fapt, nu o trăiesc". Numai din această perspectivă trebuie privite lucrurile, dacă dorim să înţelegem corect perioada nefastă laodiceană împreună cu tot ce decurge din ea. Observăm şi singuri că nu se spune despre solia laodiceană că se aplică tuturor creştinilor, indiferent de biserica din care fac parte. Ea se aplică doar asupra unui singur grup, care are un singur specific: păzirea legii lui Dumnezeu!!!

Acum, pentru a înţelege în ce anume constă spiritul şi atitudinea laodiceene, trebuie să vedem în ce fel se aseamănă cu spiritul fariseic. De fapt, după cum vom vedea, este vorba despre unul şi acelaşi spirit, dar manifestat în timpuri diferite de către alţi protagonişti. Experienţa bisericii iudaice înainte de a intra în Canaanul pământesc şi înaintea şi în timpul întrupării şi misiunii Mântuitorului este şi va fi întocmai experienţa bisericii laodiceene care zice că păzeşte sau respectă legea lui Dumnezeu, pentru că stă scris: "Noi repetăm istoria acestui popor". Laodiceanismul este caracteristica fecioarelor nechibzuite, ele fiind majoritare, deşi Mântuitorul, din milă, egalizează proporţia ambelor categorii de fecioare: cinci cu cinci, în pilda celor zece fecioare. Deci, să pornim în studiul nostru în descoperirea spiritului fariseic, care se repetă în perioada laodiceană, perioada în care timpul de har s-a prelungit într-un mod nepermis din cauza reuşitei diavolului de a îndepărta Duhul lui Dumnezeu din biserica filadelfiană.

Am să mă concentrez doar asupra unei singure trăsături nimicitoare, care, în cele din urmă, a condus la răstignirea lui Isus. Este vorba despre orbirea fariseică, adică încăpăţânarea permanentă, în pofida tuturor dovezilor, şi refuzul de a accepta lumina adevărului, aşa cum fusese dăruită prin cuvintele şi viaţa lui Hristos!! Fariseii aveau să conştientizeze până la urmă că îl răstignesc pe Mesia, însă au refuzat cu bună ştiinţă chemarea la pocăinţă şi îndreptare. Le-a fost cu neputinţă să accepte că ei au nevoie de pocăinţă, tocmai ei care aveau tot adevărul, şi asta pentru că, după cum spune Pavel, "... Ei sunt israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, patriarhii..." Romani 9,4.5.

Există o întâmplare care a avut loc în sinagoga din Capernaum, prin care Duhul Sfânt a urmărit să scoată în evidenţă, prin contrast, starea spirituală şi orbirea fariseilor şi implicit a bisericii iudaice. Este vorba despre vindecarea omului care fusese mulţi ani la rând stăpânit de un demon. Întâmplarea este consemnată în Luca 4,33-37. Viaţa acestui om a ajuns un calvar după ce ajunsese captivat de plăcerile păcatului. Viaţa lui uşuratică datorată viciilor, necumpătarea în toate privinţele l-au aruncat în mrejele demonilor, până când a ajuns un locaş al demonilor. Era posedat la propriu de un duh rău şi necurat, spun Scripturile. Nu mai era stăpân nici pe mintea sa, nici pe sine şi nici pe viaţa sa. Ajunsese un spectacol îngrozitor pentru familia sa şi pentru societate.

     "Remuşcările au venit prea târziu. Când ar fi fost dispus să sacrifice bogăţia şi plăcerile pentru a-şi recâştiga sănătatea, devenise o victimă fără putere în ghearele celui rău. Se aşezase pe terenul vrăjmaşului şi Satana pusese stăpânire pe toate puterile lui. Ispititorul îl amăgise cu multe din darurile lui fermecătoare; dar, îndată ce omul nenorocit a ajuns în puterea lui, vrăjmaşul a devenit nemilos în cruzimea lui şi îngrozitor în pretenţiile lui nemiloase. Aşa se va întâmpla cu toţi aceia care se supun celui rău; plăcerea şi fascinaţia începutului vieţii lor sfârşesc în negura disperării sau în nebunia unui suflet ruinat." Hristos Lumina Lumii, cap. La Capernaum, par. 21.

În cele din urmă, Hristos a alungat demonul şi omul s-a vindecat, spre stupoarea iudeilor necredincioşi. Vindecarea fusese făcută în zi de Sabat, or acest fapt era de o gravitate enormă şi totodată o lezare pentru spiritul fariseic al religiei iudaice, al iudeilor necredincioşi!! Dar, ce legătură este între această întâmplare şi iudeii religioşi ai timpului respectiv? Omul demonizat ajunsese în halul respectiv din cauza lui, fapt pentru care fariseii îl considerau un om care nu mai poate fi mântuit. Orice om cu defect, bolnav sau atins de demoni, în opinia lor nu mai putea intra în graţia lui Dumnezeu. În fine, acest om ajunsese posedat de demon. Însă, şi acum urmează ceva stupefiant, acelaşi demon îi stăpânea şi pe iudeii necredincioşi ai timpului respectiv!!! Necredinţa care a condus la orbirea iudeilor era lucrarea aceluiaşi demon, adică a lui Satana. Numai că, spre deosebire de felul cum îl stăpânea pe bietul om, împotrivitorul lui Isus, diavolul, îşi lua aere de evlavie, rostea versete biblice, înălţa rugăciuni lungi şi obositoare şi rămânea strict la litera legii. Acest tip de necredinţă întotdeauna găseşte motive pentru lepădarea adevărului, indiferent pe ce cale ar veni, fie ea şi cea mai izbitoare pentru toate simţurile, dar mai ales pentru conştiinţă şi minte, pentru raţiunea care poate fi convinsă că ceea ce aude este exact adevărul lui Dumnezeu.

Ceea ce este şi mai îngrozitor este că starea iudeilor religioşi şi a fariseilor era mai deznădăjduită decât a acelui om demonizat!! "Acelaşi duh rău, care-L ispitise pe Hristos în pustie şi care avea stăpânire asupra demonizatului din Capernaum, îi stăpânea şi pe iudeii necredincioşi. Dar faţă de ei acesta îşi lua un aer de evlavie, căutând să-i înşele în ce priveşte motivele respingerii Mântuitorului. Starea lor era şi mai deznădăjduită decât a demonizatului, deoarece nu simţeau nevoia de Hristos şi, din cauza aceasta, erau ţinuţi cu putere de Satana." Hristos Lumina Lumii, cap. La Capernaum, par. 22.

Chiar dacă pare şocant, totuşi, potrivit celor de mai sus, orbirea iudaică era urmarea stăpânirii minţii, cu putere, chiar de diavolul!! Stăpânirea demonică din punct de vedere fizic este ultimul stadiu la care poate ajunge omul năpăstuit. Dar, există un alt fel de stăpânire demonică, o stăpânire la care se ajunge prin ţinerea minţii în întuneric spiritual, prin orbire de natură spirituală şi printr-o înţelegere greşită a Scripturilor. Acest soi de orbire este o catastrofă în situaţia în care cel caracterizat de ea refuză remediul divin! Problema cea mai gravă este că, deşi poate să recunoască şi să conştientizeze puterea adevărului, iudeul necredincios şi laodiceanul refuză ajutorul divin. De ce? Fiindcă se consideră bogaţi, ca unii care nu duc lipsă de nimic!!! Este ceva de necrezut şi de neconceput pentru iudeul habotnic să-i spui că nu înţelege Scriptura şi că închinarea lui nu este primită de Dumnezeu.

Acest soi de orbire este luciferic, indiferent cât de greu poate cădea laodiceanului de astăzi. Cu un soi de astfel de religie, cum să te poţi împotrivi lucrării duhurilor rele? Iudeii trebuiau să renunţe la tot şi să-l accepte pe Isus şi Evanghelia din Cuvânt, potrivit explicaţiilor Sale, şi nu interpretărilor lor eronate. Din nefericire, situaţia laodiceenilor este similară celei iudaice. "În zilele lui Hristos, conducătorii şi învăţătorii lui Israel nu aveau putere să se împotrivească lucrărilor lui Satana. Ei neglijau tocmai acele mijloace prin care ar fi putut să ţină piept duhurilor rele. Hristos nu l-a biruit pe cel rău decât prin Cuvântul lui Dumnezeu. Mai marii lui Israel pretindeau că sunt interpreţii Cuvântului lui Dumnezeu, dar ei îl studiaseră numai pentru a-şi susţine tradiţiile şi pentru a impune rânduielile făcute de oameni. Prin interpretarea pe care o dădeau, ei îl făceau să exprime idei pe care Dumnezeu niciodată nu le dăduse. Interpretările lor obscure făceau să apară într-o formă neclară lucrările pe care El le făcuse uşor de înţeles. Se certau pentru detalii lipsite de importanţă, dar în practică negau cele mai de seamă adevăruri. Din cauza aceasta, necredinţa se răspândea. Cuvântul lui Dumnezeu era jefuit de puterea lui şi duhurile rele lucrau după bunul lor plac." Hristos Lumina Lumii, cap. La Capernaum, par. 25.

În declaraţiile de mai jos ni se descoperă planul lui Satana de a face din poporul iudeu, din majoritatea lui mai bine spus, uneltele sale în distrugerea adevărului şi în nimicirea lui Hristos.

     "Oricine îndrăznea să condamne pretenţiile rabinilor sau încerca să micşoreze poverile puse de ei asupra poporului era privit ca fiind vinovat nu numai de hulă, ci şi de trădare. Pe temeiul acesta, rabinii sperau să dea naştere la bănuială faţă de Hristos. Ei îl prezentau ca şi cum încerca să distrugă obiceiurile existente, cauzând astfel despărţiri în popor şi pregătind calea pentru completa lor înrobire de către romani.
     Dar planurile pe care aceşti rabini căutau aşa de zelos să le pună în aplicare porniseră din alt sfat decât cel al Sinedriului. După insuccesul de a-L birui pe Hristos în pustie, Satana şi-a combinat forţele pentru a I se împotrivi în lucrare şi, dacă ar fi fost cu putinţă, să o zădărnicească. Ceea ce nu izbutise prin eforturi directe şi personale, se hotărâse să facă prin vicleşug. Îndată ce s-a retras din lupta dusă în pustie, el a mers în sfatul îngerilor căzuţi şi a făcut planuri amănunţite de a orbi şi mai departe mintea poporului iudeu, ca oamenii să nu-L recunoască pe Răscumpărătorul lor. El plănuise să lucreze prin agenţii săi omeneşti din lumea religioasă, umplându-i cu ura lui împotriva Apărătorului adevărului. El avea să-i determine să-L lepede pe Hristos şi să-I facă viaţa cât mai amară cu putinţă, nădăjduind să-L descurajeze în lucrarea Lui. Astfel, conducătorii lui Israel s-au făcut unelte ale lui Satana, luptând împotriva Mântuitorului." Hristos Lumina Lumii, cap. Betesda şi Sinedriul, par. 16, 17.

Orbirea fariseică sau cea laodiceană constituie, aşadar, opera lui Satana de a amăgi pe cei ce se cred poporul lui Dumnezeu, cu atât mai mult, cu cât şi biserica iudaică şi cea adventistă sunt biserici profetice!!! După cum s-au petrecut lucrurile în biserica iudaică, tot la fel se petrec de foarte mulţi ani şi în mediul adventist, ce poartă amprenta laodiceanismului. Cum au procedat iudeii cu Isus, la fel vor proceda laodiceenii şi cu aceia care vor vesti marea strigare. Cum a fost în trecut, aşa va fi şi în viitor, căci istoria trecutului se repetă. Acest adevăr va fi verificat mai bine atunci când toate acestea se vor întâmpla cu siguranţă. 

     "Aşa va fi lupta cea mare de la sfârşit între neprihănire şi păcat. În timp ce viaţa, lumina şi puterea nouă coboară de sus asupra ucenicilor lui Hristos, o viaţă nouă izvorăşte şi de jos, dând putere agenţilor lui Satana. Fiecare element pământesc se manifestă cu o putere sporită. Cu iscusinţa câştigată în decursul veacurilor de luptă, prinţul răului lucrează sub o înfăţişare amăgitoare. El se arată îmbrăcat ca un înger de lumină, iar mulţimile >se alipesc de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor< (1Timotei 4,1)." Hristos Lumina Lumii, cap. La Capernaum, par. 24.

Acest paralelism între orbirea fariseică şi cea laodiceană este unul foarte evident, iar studiul următor ne va edifica şi mai mult în această privinţă.