Cernerea de la sfârşitul timpului de aţipire

Ţinând seama de modelele sau pildele biblice pe care Dumnezeu ni le-a oferit, spre învăţătura noastră, şi despre care am discutat deja, cu scopul de a pricepe natura stării laodiceene, atunci am face bine să căutăm să înţelegem ce se întâmplă în mediul laodicean cu puţin timp înaintea vestirii celei mai puternice solii care a fost dată lumii vreodată. Profeţia care vorbeşte clar despre ceea ce se întâmplă în mediul laodicean este enunţată de Isus în frumoasa pildă a celor zece fecioare. Matei 25,1-13. După cum am spus, această pildă zugrăveşte starea acelei biserici, adică acelui mediu (căci nu priveşte o singură grupare sau biserică) ai cărui membri sunt conştienţi şi ştiu că Isus a intrat la nuntă. Toată acţiunea se concentrează asupra unei nunţi, a Mirelui care a intrat în odaia de nuntă şi a unor fecioare care aşteaptă ieşirea sau venirea Lui. Or, singura solie care conţine acest adevăr se găseşte în mesajul extraordinar al îngerului al treilea, care descoperă lucrarea lui Isus în sfânta sfintelor din sanctuaul ceresc, fapt simbolizat prin "uşa deschisă" în Apocalipsa 3,7.8.

Ambele categorii de fecioare, înţelepte şi nechibzuite, ştiu ce face Mirele, întrucât dacă nu ar şti, atunci nu ar avea sens aşteptarea lor. Ele sunt protagonistele unei nunţi, fiind invitate la nunta Mirelui! Asta înseamnă că ele cunosc solia îngerului al treilea, cu deosebirea că o categorie, cele înţelepte, au ulei de rezervă, adică au experienţa reală a ungerii divine, a naşterii din nou şi a trăirii în neprihănire. Cum această solie este prezentă doar în mediul adventist, atunci este drept şi corect să spunem că perioada de aşteptare sau aţipirea fecioarelor se datorează laodiceanismului, căci tocmai aceasta este aţipirea în realitate.

     "În parabolă, toate cele zece fecioare au ieşit în întâmpinarea mirelui. Toate aveau lămpi şi vase pentru untdelemn. Pentru un timp nu s-a observat nici o deosebire între ele. Tot aşa este şi cu Biserica ce trăieşte chiar înaintea revenirii Domnului Hristos. Toţi cunosc Sfintele Scripturi. Toţi au auzit solii despre apropiata revenire a Domnului Hristos şi plini de încredere aşteaptă arătarea Lui. Dar cum s-a ilustrat în parabolă, tot aşa stau lucrurile şi acum. Intervine un timp de aşteptare, credinţa este pusă la probă şi atunci când se aude strigarea: >Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare<, mulţi nu sunt gata. Ei nu au untdelemn în vasele lor şi în lămpile lor. Ei sunt lipsiţi de Duhul Sfânt...
     În noaptea istoriei acestui pământ, cele zece fecioare aşteaptă. Toate mărturisesc a fi creştine. Toate au o chemare, un nume, o candelă şi toate susţin că sunt în slujba lui Dumnezeu. În speranţă toate aşteaptă apariţia Domnului Hristos. Dar cinci din ele nu sunt pregătite. Aceste cinci fecioare vor fi luate prin surprindere, şi îngrozite vor rămâne în afara sălii de ospăţ." Parabolele Domnului Hristos, cap. În întâmpinarea Mirelui, par. 8, 13.

Starea laodiceană este dominanta caracterului şi spiritualităţii fecioarelor nechibzuite, care, după cum se va dovedi în timpul marii avertizări mondiale, vor fi majoritare în comparaţie cu fecioarele înţelepte. Ceea ce trebuie să înţelegem este faptul că Hristos a căutat să înfăţişeze condiţia spirituală a credincioşilor mediului adventist, căci despre el este vorba, prin parabola celor zece fecioare, care ne ajută să pricepem cum se manifestă laodiceanismul în cadrul acestui mediu. În plus, condiţia laodiceană este specifică doar acestui mediu adventist, nu are de-a face cu majoritatea creştinismului, chiar dacă pot fi găsite şi asemănări! Singurii care vorbesc despre Isus ca Mare Preot în sanctuarul ceresc şi aşteaptă venirea Lui pe norii cerului de mai bine de o sută de ani, singurii care deţin solia îngerului al treilea în formă scrisă în mărturiile Duhului Sfânt sunt doar creştinii adventişti, restul creştinilor sunt lipsiţi de aşa ceva.

Aceşti credincioşi sinceri, adventiştii, ştiu ce se petrece în cer, deoarece lor le-a fost pusă la dispoziţie uşa deschisă. Prin această uşă se intră doar prin credinţă. Aşadar, aceasta este categoria credincioşilor care este caracterizată de starea laodiceană, o stare din care lipsesc credinţa care lucrează prin iubire, simbolizată prin aurul curat, neprihănirea cea vie a lui Isus, înfăţişată prin hainele albe şi, în sfârşit, prezenţa Duhului Sfânt, fără de care nu poate exista discernământ spiritual, simbolizat foarte bine prin alifia sau doctoria pentru ochi. "Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţat prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi." Apocalipsa 3,18. Reţinem, ca un lucru extrem de important, că laodiceanismul, ca şi fariseismul, nu se bucură de realitatea practică a neprihănirii lui Hristos în voi, nădejdea slavei, ceea ce înseamnă că duce lipsă chiar de Evanghelia lui Hristos ca putere creatoare şi sfinţitoare. Simpla teorie a adevărului sau a soliei îngerului al treilea nu înseamnă totodată prezenţa şi manifestarea Evangheliei în inimile credincioşilor!!

Deci, zona unde se manifestă laodiceanismul este zona adventistă cu tot ce cuprinde, fără deosebire. Dar, Inspiraţia divină ne descoperă şi cealaltă parte sau arie a majorităţii creştinismului, pe care o numeşte Babilon! Sub această denumire intră toate bisericile care au respins, fiecare la timpul lor, invitaţia lui Dumnezeu la reformare, la schimbare după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Vorbim aici despre iudei, catolici şi despre protestanţi. Protestanţii au îngroşat rândurile Babilonului spiritual prin faptul că au respins cele trei solii îngereşti vestite la jumătatea sec. al XIX-lea. Solia celui de al doilea înger ar trebui să fie edificatoare şi îndestulătoare în acest sens. "Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: >A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!<" Apocalipsa 14,8.

Întunericul spiritual, unde Evanghelia lui Hristos este ceva cu totul străin, nu poate fi niciodată risipit şi biruit fără armura neprihănirii lui Hristos. Problema cea gravă a Babilonului spiritual este aceea că Satana este stăpânul şi domnul ei, fiindcă ţine în stăpânirea sa toată biserica creştină, pe toţi aceia care sunt orbi spiritual, inclusiv fecioarele nechibzuite din mediul adventist! Cuvintele următoare nu mai au nevoie de nici un comentariu. Sunt rostite de Dumnezeu, iar ele zugrăvesc chiar starea din interiorul Babilonului. "Nimic care este mai puţin decât toată armura neprihănirii nu-l poate face pe om în stare să biruie puterile întunericului şi să-şi menţină victoria asupra lor. Satana a luat în stăpânire totală bisericile ca întreg. Se iau în discuţie zicalele şi faptele oamenilor în locul adevărurilor pătrunzătoare ale Cuvântului lui Dumnezeu. Spiritul lumii şi prietenia ei sunt în vrăjmăşie cu Dumnezeu. Când adevărul, în simplitatea şi puterea lui, aşa cum este el în Isus, este adus pentru a lupta împotriva spiritului lumii, dintr-o dată spiritul de prigoană se trezeşte. Foarte mulţi, care mărturisesc că sunt creştini nu L-au cunoscut pe Dumnezeu. Inima firească nu a fost schimbată şi mintea nerenăscută rămâne în vrăjmăşie cu Dumnezeu. Aceştia sunt slujitorii credincioşi ai lui Satana, chiar dacă şi-au dat un alt nume." Scrieri timpurii, cap. Păcatele Babilonului, par. 2.

Babilonul spiritual va ajunge cel mare în perioada cea mai întunecată din istoria umanităţii, egalată poate cumva doar de răzvrătirea antediluvienilor. Din 1844 şi până astăzi decadenţa de natură morală şi spirituală aproape că fac din acest Babilon, Babilonul cel mare. Se poate spune că a ajuns deja un locaş al demonilor şi al oricărui duh necurat. Poate părea ciudat ce scriu, dar Scripturile nu greşesc când caracterizează majoritatea creştinismului în felul acesta şi îi mai dă şi numele de Babilon! Mare atenţie, prin Babilon trebuie înţeles un sistem religios, o stare de spirit care a modelat gândirea religioasă timp de milenii şi care captează mintea şi sufletul credincioşilor, ce pot fi sinceri şi pot avea scopuri şi năzuinţe la fel de sincere. Puterea acestui sistem religios este puterea lui Satana, care ţine în orbire minţile celor credincioşi. El lucrează doar prin taina fărădelegii, aceeaşi taină care i-a ţinut captivi pe iudeii necredincioşi, care, în cele din urmă, l-au răstignit pe Isus, aceeaşi taină care a lucrat la căderea bisericii apostolice şi aceeaşi taină care a condus bisericile protestante să refuze Evanghelia cea veşnică, prezentată sub forma celor trei solii îngereşti descrise în Apocalipsa 14!!

Solia îngerului al doilea va fi reluată cu o forţă irezistibilă de către toate fecioarele înţelepte, iar slava acestei solii, chiar neprihănirea şi iubirea lui Dumnezeu, va lumina întregul pământ. Această solie va fi vestită ca parte a soliei prezentate de îngerul din Apocalipsa 18. Acest mesaj plin de puterea Duhului Sfânt va fi vestit Babilonului cel mare, fiindcă aici se află majoritatea bisericii lui Hristos, toţi aceia care vor lua locul fecioarelor nechibzuite ce nu au făcut din Isus neprihănirea lor!! Iată cum vede Cerul ceea ce se întâmplă în interiorul Babilonului, sau a creştinismului apostaziat şi plin de întuneric:

     "Am văzut că, de când Isus a părăsit Locul Sfânt din Sanctuarul ceresc şi a trecut dincolo de cea de-a doua despărţitură, bisericile s-au umplut cu orice pasăre necurată şi urâtă. Am văzut multă nelegiuire şi răutate în biserici; cu toate acestea, membrii lor mărturiseau că sunt creştini. Mărturisirea, rugăciunile şi cererile lor fierbinţi sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Îngerul a spus: >Dumnezeu nu găseşte un miros plăcut în adunările lor. Egoismul, impostura şi înşelăciunea sunt practicate de ei fără mustrări de conştiinţă. Şi peste toate aceste trăsături rele, ei aruncă mantia religiei<. Mi-a fost arătată mândria bisericilor cu numele. Dumnezeu nu se află în gândurile lor; minţile lor fireşti se ocupă de propriile lor persoane; îşi împodobesc bietele trupuri muritoare şi apoi privesc asupra lor cu satisfacţie şi plăcere. Isus şi îngerii privesc la ei cu mânie. Îngerul a spus: >Păcatele şi mândria lor au ajuns la cer. Partea lor este pregătită. Dreptatea şi judecata au dormit îndelung, dar se vor trezi curând. A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti, spune Domnul<. Ameninţările înfricoşătoare ale celui de-al treilea înger se vor împlini şi toţi cei răi vor bea din mânia lui Dumnezeu. O mulţime de îngeri răi se răspândesc pe tot pământul şi umplu bisericile. Aceşti agenţi ai lui Satana privesc cu satisfacţie la organizaţiile religioase, căci mantia religiozităţii acoperă cele mai mari nelegiuiri şi crime." Scrieri timpurii, cap. Păcatele Babilonului, par. 3.

Oricine îşi poate da seama repede că cele descrise în paragraful de mai sus prezintă obiectiv şi corect starea de lucruri prezentă în bisericile creştine, o reflectare de altminteri a profeţiilor biblice referitoare la Babilonul cel mare.

Aşadar, Biblia ne prezintă două tablouri ale creştinismului, un tablou al majorităţii creştinilor care alcătuiesc Babilonul cel mare, iar o altă parte, mică în comparaţie cu numărul imens al celor ce nu ştiu că alcătuiesc Babilonul spiritual, laodiceenii, acei creştini aşteptători caracterizaţi de somnolenţa sau aţipirea de dinaintea venirii Mântuitorului. Această adormire este urmarea lipsei puterii Evangheliei pentru fecioarele nechibzuite, şi a lipsei de zel pentru fecioarele înţelepte. Interesul meu se va concentra acum doar asupra fecioarelor înţelepte, pentru a încerca să înţelegem ce se petrece în rândul lor, chiar înainte de declanşarea marii avertizări mondiale, sub binecuvantata revărsare a Duhului Sfânt, numită şi ploaia târzie. Ele sunt descrise ca fiind aţipite în parabola cu care am deschis acest episod. Această aţipire, însă, nu înseamnă lipsa Evangheliei pentru ele, ci doar lipsa de zel, deşi fecioarele înţelepte cercetează Scripturile pentru o lumină mai clară în vederea pregătirii cum se cuvine pentru întâmpinarea Mirelui. Ele înţeleg preţioasa solie a neprihănirii, prin care un om născut din nou poate trăi o viaţă de biruinţă asupra păcatului mărturisit, asemenea lui Isus. Lumina acestei solii preţioase este cuprinsă în sfatul Martorului credincios, Isus Hristos.

Fiecare fecioară înţeleaptă beneficiază de harul prezenţei Duhului Sfânt, de neprihănirea lui Isus în suflet şi de credinţa care lucrează prin iubire. Din ziua când solia neprihănirii a fost respinsă, în toamna anului 1888, Isus a găsit permanent, de la o generaţie la alta, credincioşi care au făcut din mesajul Său adresat bisericii laodiceene cel mai scump lucru pentru viaţa lor. Fiindcă timpul împlinirii profeţiilor din Apocalipsa 13, 14 şi 17 bate la uşă, atunci şi atmosfera din mijlocul acestor credincioşi nemaipomeniţi trebuie să fie în ton cu evenimentele ce urmează să aibă loc şi mai ales cu solia marii strigări la nivel mondial. De aceea, ei se roagă foarte serios lui Dumnezeu din cauza nelegiuirilor care abundă peste tot în lume şi mai cu seamă chiar în biserici.

În timpul de aţipire, spre finalul lui, înainte de lansarea marii avertizări mondiale, are loc în mijlocul mediului laodicean fenomenul trezirii şi al cernerii sau zguduirii. Este evenimentul care precede marea avertizare mondială, aşa cum este zugrăvită în paginile Sfintelor Scripturi în Apocalipsa 18,1-5! Întreaga biserică laodiceană, întregul mediu adventist va fi zguduit prin efectul pe care îl va avea solia Martorului credincios şi adevărat asupra tuturor. Această solie este solia Martorului credincios adusă sub forma strigătului de la miezul nopţii, ce are menirea de a trezi ambele categorii de fecioare!!! "Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit. La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: >Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!< Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele." Matei 25,5-7. Evenimentul trezirii descris în aceste texte are loc doar în biserica laodiceană, întregul mediu adventist, fiindcă parabola celor zece fecioare se aplică şi are de-a face doar cu laodiceenii, cu biserica ce pretinde că îl aşteaptă pe Isus.

În Apocalipsa 18, însă, Dumnezeu ne înfăţişează ceea ce va avea loc după trezirea fecioarelor prin strigătul de la miezul nopţii, care devine o mare avertizare mondială, întrucât mesajul îngerului al patrulea vizează Babilonul cel mare, nu biserica laodiceană!! Această mare avertizare este oferită lumii abia după ce mai întâi are loc trezirea ambelor categorii de fecioare, care provoacă totodată şi o cernere serioasă! Prin urmare, după cum Scripturile ne lămuresc în astă privinţă, pilda celor zece fecioare scoate în evidenţă fenomenul trezirii, care aduce cu sine cernerea, după care fecioarele înţelepte umplute cu Duhul Sfânt ies şi vestesc Babilonului cel marea cea mai puternică solie de avertizare şi chiar de mustrare a păcatelor acumulate din 1844 încoace.

În perioada laodiceană, perioada de aţipire, ambele categorii de fecioare sunt aţipite. Dar, ele trebuie trezite. Strigătul de la miezul nopţii, în toiul celui mai negru întuneric spiritual, o caracteristică a generaţiei din urmă, va fi adus pentru laodiceeni prin solia Martorului credincios şi adevărat. Această solie este oferită cu mare putere chiar la finele timpului de aţipire, când are loc trezirea! Vestirea acestei solii în mijlocul bisericii laodiceene nu reprezintă a treia chemare la nuntă pentru invitaţi, fiindcă noi deja am învăţat că Dumnezeu oferă bisericii care apostaziază, dar numai în contextul desfăşurării nunţii, nu în alte condiţii, doar două chemări, nu trei. Biserica adventistă a beneficiat de aceste două chemări în 1888-1893 şi 1950-1962. Ea nu mai poate fi niciodată, ca biserică organizată, mişcarea prin care Dumnezeu va încheia lucrarea. Prin urmare, solia Martorului Credincios adresată bisericii laodiceene, întregului mediu adventist, nu este o chemare la nuntă, ci un strigăt de trezire a copiilor Săi adevăraţi, fecioarele înţelepte, chiar dacă se trezesc şi cele nechibzuite, datorită manifestării Duhului Sfânt cu mare putere!

Este practic semnalul prin care trebuie să aibă loc trezirea care conduce la o cernere în rândul laodiceenilor. Pilda celor zece fecioare este foarte edificatoare, deşi nu singura, în acest sens. Aici ni se spune că toate fecioarele s-au trezit, şi-au pregătit candelele, numai că fecioarele nechibzuite îşi dau seama de lipsa lor de untdelemn de rezervă. Nu au aşa ceva. Manifestarea Duhului Sfânt, venit cu putere peste fecioarele înţelepte, le conştientizează de lipsa lor. Iar profeţia ne spune mai departe: "Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: >Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele<. Cele înţelepte le-au răspuns: >Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă<. Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa." Matei 25,8-10. Aici este descrisă o cernere de durată, în care este inclusă şi cernerea din timpul trezirii fecioarelor!

În această parabolă profetică, însă, nu ni se spune nimic despre împotrivirea, la începutul trezirii, a unei părţi dintre fecioarele nechibzuite. Dar, sunt alte profeţii care vorbesc despre acest aspect. Cea mai evidentă şi cunoscută este profeţia din Apocalipsa 3,14-17, cu privire la declaraţia pe care o face fecioara nechibzuită despre sine, atunci când i se prezintă solia mustrătoare rostită chiar de Isus: "Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic". Apocalipsa 3,17. Mustrarea lui Isus din cuvintele următoare: "Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot am să te vărs din gura Mea", Apocalipsa 3,15.16, poate fi înţeleasă mai clar prin alte cuvinte profetice cercetătoare: "Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El se va apropia de voi. Curăţaţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţaţi-vă inima, oameni cu inima împărţită! Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire şi bucuria voastră în întristare: smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa". Iacov 4,8-10. "Veniţi-vă în fire şi cercetaţi-vă, neam fără ruşine, până nu se împlineşte hotărârea - ca pleava trece vremea - până nu vine peste voi mânia aprinsă a Domnului, până nu vine peste voi ziua mâniei Domnului! Căutaţi pe Domnul, toţi cei smeriţi din ţară, care împliniţi poruncile Lui! Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia! Poate că veţi fi cruţaţi în ziua mâniei Domnului." Ţefania 2,1-3.

Toate aceste cuvinte profetice sunt cuprinse în solia Martorului credincios adresată laodiceenilor, la sfârşitul timpului de aţipire, când se produce trezirea şi totodată o cernere, din cauza împotrivirii multor fecioare nechibzuite. Sfârşitul timpului de aţipire este premergător revărsării ploii târzii şi a marii avertizări mondiale. În acea vreme, la nivel de stat şi de biserică se află în discuţie legea duminicală. Doar în acest context se produce trezirea, cernerea şi apoi vestirea Evangheliei veşnice. Mai există, însă, o profeţie care vine în sprijinul celor scrise până acum. Se găseşte în mărturiile Duhului Sfânt, iar această viziune profetică ar trebui să fie cunoscută până la însuşire de către orice credincios înţelept, chiar dacă trăim în perioada laodiceană. Profetului i-a fost dat să vadă ce anume va provoca cernerea şi cum se va evidenţia adevărata biserică a marii strigări, care are parte din belşug de cea mai mare binecuvântare posibilă: revărsarea Duhului Sfânt!

     "La data de 20 noiembrie 1857, mi-a fost arătat poporul lui Dumnezeu şi i-am văzut pe credincioşi fiind zguduiţi puternic." Mărturii, vol. 1, cap. Cernerea, par. 1.

Această zguduire are loc datorită soliei aduse de acei credincioşi, care au sorbit zilnic din harul Duhului Sfânt şi care, asemenea lui Ioan Botezătorul, vestesc o solie de cea mai adâncă solemnitate ce produce efectiv trezirea în biserica laodiceană sau în mediul adventist!!! Toate îşi au timpul lor, şi totul se petrece doar sub auspiciile şi binecuvântarea Duhului Sfânt. Nu va fi un atac plin de patimă împotriva conducerii sau a pastorilor, ci va fi o solie plină de lumină, care pur şi simplu înalţă standardul faţă de ceea ce au ştiut laodiceenii ani în şir, o solie cutremurătoare prin care se pun în contrast "bogăţia" laodiceanului şi neprihănirea cea vie a lui Isus Hristos!! Va fi totodată o mustrare cruntă la adresa lipsei laodiceenilor, căci Evanghelia, aşa cum le va fi prezentată, este ceva care va provoca şi trezirea, şi cernerea totodată. "Am cerut să cunosc însemnătatea zguduirii pe care am văzut-o şi mi-a fost arătat că aceasta avea să fie provocată de mărturia dreaptă adusă de sfatul Martorului Credincios către Laodicea. Aceasta va avea efect asupra inimii primitorului şi îl va conduce să înalţe standardul şi să prezinte drept adevărul. Unii nu vor suporta această mărturie directă. Ei se vor ridica împotriva ei, şi acest lucru va provoca o cernere în cadrul poporului lui Dumnezeu." Mărturii, vol. 1, cap. Cernerea, par. 4.

Sunt mulţi care au tras concluzia că această profeţie s-ar fi împlinit în 1888, când mesajul neprihănirii vii transmis de Dumnezeu prin Jones şi Waggoner a fost respins. (Alţii cred că acest lucru s-a întâmplat în perioada anilor 1950, când a avut loc mişcarea de trezire religioasă iniţiată de fraţii Brinsmead). Dar, trebuie să avem un ochi ager şi să observăm că, deşi, poate avea o aplicaţie parţială, ea totuşi nu-şi găseşte împlinirea în acel timp. Singura împlinire este legată de împotrivirea conducerii bisericii faţă de acel mesaj. Dar, asta nu înseamnă că deja ar fi avut loc şi cernerea, căci dacă ar fi fost aşa, atunci lucrarea lui Dumnezeu s-ar fi încheiat demult prin marea strigare. Mesajul prezentat de acei doi tineri era într-adevăr solia Martorului credincios pentru Laodicea, dar nu a provocat nici o cernere, biserica rămânând mai departe ca o organizaţie ce a ţinut cu tărie la vechile argumente legate de lege şi de doctrine! Adevărul acela a fost îngropat multe zeci de ani, până în 1950, când a fost respins definitiv şi pentru totdeauna, pe când această viziune profetică ne spune limpede că solia lui Hristos provoacă o trezire şi o cernere, după care urmează revărsarea ploii târzii chiar peste grupul fecioarelor înţelepte. "Ei se vor ridica împotriva ei, şi acest lucru va provoca o cernere în cadrul poporului lui Dumnezeu." (A se citi cu multă rugăciune acest capitol extraordinar din Mărturii).

Viziunea profetică descrisă în cartea mai sus menţionată, descrierea ei aproape identică se găseşte şi în Scrieri timpurii, capitol intitulat la fel, ne înfăţişează două categorii de credincioşi. O grupă de credincioşi care "cu credinţă puternică şi cu strigăte teribile, se rugau lui Dumnezeu" şi ale căror feţe "li se luminau de semnul aprobării lui Dumnezeu", şi bineînţeles grupa celor ce "nu se rugau şi nu se găseau în această stare de agonie", întrucât "păreau indiferenţi şi nepăsători" şi "nu se împotriveau întunericului din jurul lor". Mărturii, vol. 1, cap. Cernerea, par. 1, 3. Îngerii lui Dumnezeu îşi concentrează tot interesul asupra primei grupe, pentru că cei din a doua se împotrivesc soliei lui Hristos şi rămân în întunericul împrăştiat de îngerii răi. Aceştia sunt cei care sunt cernuţi, îndepărtaţi, acele fecioare nechibzuite care adoptă atitudinea înfiorătoare de împotrivire.

Fecioarele înţelepte îşi probează viaţa cu solia pe care o aud din gura acelora care sunt pregătiţi ca şi Ioan Botezătorul s-o ofere chiar la timpul potrivit. Aceşti credincioşi nu vin din alte biserici ale Babilonului, căci ei nu ştiu nimic în privinţa aceasta, ci sunt acele fecioare înţelepte (leviţii spirituali) care au crescut în har şi cunoştinţă zi de zi în solia îngerului al treilea!!! Ei nu fac propria lor lucrare şi nu aleg timpul când să rostească solia mustrătoare către Laodicea, ci această lucrare are loc doar prin înţelepciunea Duhului Sfânt. "Toţi cei ce îl aşteaptă pe Mirele ceresc sunt reprezentaţi în parabolă ca fiind aţipiţi, deoarece Domnul lor întârzie să vină; însă, cei înţelepţi sunt treziţi de solia venirii Lui şi răspund mesajului, fiindcă discernământul lor spiritual nu a dispărut, iar ei strâng rândurile. Pentru că ei s-au ţinut strâns de harul lui Hristos, experienţa lor religioasă a devenit viguroasă şi bogată, iar afecţiunile lor s-au îndreptat asupra lucrurilor de sus. Ei au înţeles unde se află sursa puterii lor şi au apreciat iubirea pe care Dumnezeu le-a purtat-o. Ei şi-au deschis inimile ca să primească Duhul Sfânt, care a făcut ca iubirea lui Dumnezeu să inunde inimile lor." The S.D.A Bible Commentary, vol. 5, pag. 1099.

Pentru că solia este primită cu toată inima de fecioarele înţelepte, aceasta duce mai departe lucrarea de curăţire a inimii şi la o umplere tot mai mare cu Duhul Sfânt, care se va manifesta cu putere prin caracterul, lucrarea şi vocea lor, prin solia care acum va avea drept ţintă Babilonul cel mare, după trezirea fecioarelor. Este timpul pentru împlinirea profeţiei din Apocalipsa 18,1-5. Fecioarele înţelepte ajung în armonie desăvârşită, fiind îmbrăcate în armura neprihănirii, singura care ţine piept îngerilor întunericului. Cu toate acestea numărul lor se micşorează. Însă, alţii le vor lua locul.

     "Îngerul a spus: >Ascultă!< Curând am auzit o voce care semăna cu o muzică a mai multor instrumente, toate în acorduri perfecte, dulci şi armonioase. Aceasta întrecea orice muzică pe care am auzit-o vreodată. Părea a fi atât de plină de har, îndurare şi bucurie înălţătoare, sfântă. M-am înfiorat în toată fiinţa mea. Îngerul mi-a spus: >Priveşte!< Atenţia mi-a fost îndreptată atunci spre mulţimea pe care o văzusem, care a fost zguduită cu putere. I-am văzut pe aceia care mai înainte plângeau şi se rugau, agonizând. Grupul de îngeri păzitori din jurul lor s-a dublat şi ei erau îmbrăcaţi în armură din cap până-n picioare. Se deplasau în ordine desăvârşită, hotărâţi, ca o companie de soldaţi. Feţele lor arătau că trecuseră printr-o luptă cumplită, printr-o agonie. Cu toate acestea, chipurile lor, deşi marcate de chinul lăuntric teribil, străluceau acum de lumina şi slava cerului. Ei obţinuseră victoria, şi aceasta a dat naştere în inimile lor la o mulţumire profundă şi o bucurie sfântă, sacră.
     Numărul acestui grup s-a micşorat. Unii au fost cernuţi şi lăsaţi pe cale." Mărturii, vol. 1, cap. Cernerea, par. 6, 7.

Cei cernuţi şi lăsaţi pe cale sunt fecioare nechibzuite. Ar trebui să se observe că Dumnezeu îi are în atenţie, atunci când îi prezintă profetului viziunea, pe aceia care mai înainte au agonizat în rugăciune, ca urmare a primirii şi vestirii soliei Martorului credincios în biserica laodiceană. Este una şi aceeaşi grupă. Dar, care este apogeul acestei cerneri, din cadrul evenimentelor ce au loc în timpul trezirii fecioarelor? Acesta este primirea ploii târzii de către fecioarele înţelepte. Datorită acestui fapt ajung pline de lumină, de putere şi de dragostea lui Dumnezeu, ceea ce le face să fie gata să vestească întregii lumi adevărul în legătură cu mişcările, lucrarea şi păcatele Babilonului cel mare!!!

     "I-am auzit pe cei care erau îmbrăcaţi cu armura rostind adevărul cu mare putere. Acesta a avut efect. I-am văzut pe cei ce fuseseră legaţi; unele soţii fuseseră ţinute de soţii lor, iar unii copii de către părinţii lor. Cel sincer, care a fost reţinut sau împiedicat să primească adevărul, acum l-a apucat cu nerăbdare. Teama de rude s-a spulberat. Pentru ei conta numai adevărul. Acesta le era mai scump şi mai preţios decât viaţa. Ei fuseseră flămânzi şi însetaţi după adevăr. Am întrebat ce a produs această schimbare. Un înger a răspuns: >Ploaia târzie, înviorarea de la faţa Domnului şi strigătul cel tare al celui de-al treilea înger<." Mărturii, vol. 1, cap. Cernerea, par. 9.

Din acest moment al vestirii soliei Martorului credincios către Babilonul cel mare şi până aproape de încheierea timpului de har, fecioarelor înţelepte li se alătură majoritatea bisericii lui Dumnezeu din Babilon!!! Ultima mare încercare prin care va trece această biserică va fi înspăimântătorul decret al morţii, care introduce judecata de cercetare a caracterului acestor fecioare ilustre. Se formează astfel biserica celor 144.000, care va încheia în triumf total lucrarea lui Dumnezeu pe pământ!

Ceea ce trebuie reţinut este că, înainte de marea avertizare mondială, fecioarele trebuie trezite, tot aşa cum Ioan Botezătorul a trezit un nou interes în biserica iudaică, ea aflându-se într-o stare de apostazie, prin prezentarea Evangheliei pocăinţei. Prezentarea Evangheliei către lumea păgână nu putea avea loc fără ca mai întâi să vină Ioan. Tot astfel, prezentarea Evangheliei către Babilonul cel mare, nu va avea loc decât după lucrarea de trezire a fecioarelor înţelepte, lucrare care va provoca o cernere, aşa cum s-a întâmplat în biserica iudaică, cernere care avea să conducă la formarea bisericii apostolice. Aşadar, este de aşteptat ca lucrarea de trezire a fecioarelor să aibă loc la timpul hotărât, fiindcă dacă aceste fecioare înţelepte nu sunt trezite la datoria lor, pe care chiar timpul o cere, atunci cum şi cine va oferi marea strigare lumii? În biserica laodiceană va avea loc în mod cert acest eveniment măreţ. Trezirea fecioarelor nu are scopul de a fi a treia chemare la nuntă, ci de a trezi toate fecioarele înţelepte la aprofundarea unei lumini mai măreţe, pentru a fi vestită lumii. Cernerea, de altminteri, va pune în evidenţă doar o mică grupă, ce va constitui adevărata biserică la care se vor alipi toţi copiii credincioşi ai lui Dumnezeu din Babilonul cel mare. Mişcarea îngerului al patrulea se va forma doar după ce au loc trezirea şi cernerea. Dumnezeu va avea grijă de împlinirea acestei profeţii minunate.