Preoţia lui Melhisedec şi desăvârşirea descoperite prin solia îngerului al treilea

Este o datorie pentru orice creştin născut din nou să cunoască şi să-şi însuşească adevărul Evangheliei veşnice referitor la biruinţa asupra păcatului şi trăirea în neprihănire. Conceptul uşii deschise, pusă la dispoziţia ultimelor generaţii, aruncă o lumină asupra lucrării lui Hristos în sanctuarul ceresc, de care n-au avut parte toate generaţiile anterioare. Dumnezeu aştepta ocazia unei mari revărsări de lumină, care să inunde mai întâi biserica şi, prin ea, mai apoi, întreaga lume. Ocazia sosise în 1844. Însă, până atunci, biserica trebuia înştiinţată cu privire la marele eveniment al începerii judecăţii, care deschidea larg poarta pentru Evanghelia curăţirii sufletului de orice întinăciune, prin trăirea în neprihănire!!

O dată cu acest eveniment al debutului judecăţii, Dumnezeu a urmărit să descopere lucrarea lui Isus în lumina preoţiei lui Melhisedec. Fiindcă necurmata şi sanctuarul ceresc au fost ascunse celor credincioşi, după căderea bisericii apostolice, de către taina fărădelegii, până la vremea sfârşitului, Dumnezeu a plănuit să repună în valoare marea preoţie a lui Hristos şi să accentueze într-un fel deosebit faptul că ea se face în cer după rânduiala lui Melhisedec şi priveşte desăvârşirea închinătorului adevărat. Dacă această preoţie şi rolul ei nu sunt înţelese, atunci va fi imposibil pentru creştinul sincer să priceapă adevărul referitor la desăvârşirea caracterului cu care trebuie să se prezinte la judecată!! Judecata îl descoperă şi îl pune în valoare totodată pe Isus Hristos în calitate de Mare Preot după rânduiala lui Melhisedec!

Această preoţie deosebită descoperă taina lui Dumnezeu într-un fel aparte. Hristos Isus nu a fost dintotdeauna Mare Preot după rânduiala lui Melhisedec. Pentru a ajunge un astfel de Mare Preot, El trebuia să devină om adevărat în care trebuiau să se întâlnească două naturi, cea divină şi cea omenească, decăzută şi păcătoasă. Nu ar fi fost suficient să îşi ascundă dumnezeirea sub altă înfăţişare decât aceea de om adevărat, fiindcă în felul acesta i-ar fi fost imposibil să devină El însuşi Marele Preot Melhisedec!! El trebuia să vină acolo unde ne aflam noi, în groapa păcatului, să guste toate grozăviile ispitelor şi, pe deasupra, să ia asupra Lui, Cel curat sufleteşte, tot păcatul omenirii. Dar, preoţia după rânduiala lui Melhisedec presupunea mult mai mult decât atât. Interese veşnice erau în joc, nu numai soarta oamenilor!!

Ca să devină cu adevărat Mare Preot potrivit acestei rânduieli, Isus trebuia să se menţină, să se păstreze în lumea ispitelor şi a păcatului absolut curat ca om, nemânjit de nici o întinăciune a păcatului. El trebuia să realizeze acest fapt extraordinar, puţin înţeles de oameni, în trupul nostru slab, degenerat şi păcătos, permanent înclinat spre păcat!! De ce astfel? În primul rând, pentru a dovedi Universului populat cu fiinţe inteligente că este posibil să trăieşti în armonie cu principiile legii lui Dumnezeu, dar numai atunci când aceasta este sau a devenit neprihănirea lui Dumnezeu în suflet!! Legea celor zece porunci, în formă scrisă, fie pe două table de piatră sau în Scripturi, condamnă omul, toţi cei ce se nasc pe acest pământ aflându-se sub blestemul ei, până în momentul naşterii din Dumnezeu! Ea este neprihănire, dar nu în cel credincios, căci nu-i poate oferi neprihănirea cu nici un chip, ci în slovă. Ea arată către standardul lui Dumnezeu: desăvârşirea morală, pe care trebuie să o aibă orice om şi implicit orice fiinţă creată.

Această lege scrisă nu salvează din păcat, ci arată, descoperă şi numeşte păcatul cu numele lui adevărat, iar pentru că acesta se află în omul păcătos, omul se află implicit sub condamnare, o condamnare la moarte veşnică. De această lege scrisă, osânditoare, nimeni nu poate scăpa decât prin moarte!! Legea lui Dumnezeu scrisă, condamnă la moarte, iar omul păcătos, înainte de a deveni un om nou, pur şi simplu trebuie să moară spiritual, căci vorbim despre o moarte spirituală, nu despre una fizică. Hristos poate scăpa din păcat pe cineva numai după ce acesta a murit, fiindcă numai în felul acesta poate avea loc învierea la o viaţă nouă în Isus Hristos. Mare atenţie, Hristos nu a anulat prin moartea Sa condamnarea legii asupra omului păcătos, căci ar fi trebuit să o schimbe sau să o anuleze definitiv, ca lege! În schimb, El a venit să ne scape de sub condamnarea legii divine, a celor zece porunci, prin chiar moartea Sa, o moarte prin care a arătat că a trecut El însuşi sub blestemul legii divine, prin faptul că a devenit păcat, luând păcatul nostru asupra Lui şi identificându-se cu el, ca şi cum El însuşi ar fi păcătuit!!!

Cu alte cuvinte, pentru ca legea divină să rămână intactă, căci ea este chiar standardul desăvârşirii caracterului lui Dumnezeu, Hristos a trebuit să moară, prin aceea că a trecut de bunăvoie şi nesilit, din proprie iniţiativă, sub incidenţa legii scrise, sub blestemul ei, devenind El însuşi, purtătorul păcatului, păcat pentru noi!! Numai prin moartea Lui puteam noi căpăta viaţa desăvârşită sau neprihănirea lui Dumnezeu, prin care suntem eliberaţi de sub condamnarea legii divine. Moartea Lui înseamnă viaţă pentru noi. "Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El." 2Corinteni 5,21. Faptul că Hristos a murit pentru salvarea mea, arată în mod indubitabil că singura posibilitate ca eu, păcătosul, să devin un om nou, născut din Dumnezeu, este aceea de a muri mai întâi, şi apoi de a învia la o viaţă nouă, căci este imposibil ca eu să devin un om născut din nou, fără ca mai întâi să mor!! Naşterea din nou presupune totdeauna şi în orice împrejurare o înviere din moarte, altfel nu se poate numi naştere din nou!! Moartea lui Hristos în sine atestă chiar acest fapt.

Prea mulţi creştini nu înţeleg ce implică această moarte, rezemându-se pe ideea falsă că o cunoaştere a doctrinei bisericii şi o schimbare a modului de viaţă înseamnă experienţa naşterii din nou. Cunoaşterea doctrinelor biblice, ce pot defini foarte bine chiar doctrina unei biserici, poate produce anumite schimbări în viaţă şi în comportament, prin adoptarea viziunii pe care aceste doctrine o oferă intelectului. Dar, convertirea intelectului sau schimbarea modului de gândire a persoanei respective nu implică niciodată o moarte, chiar moartea care trebuie să aducă cu sine un element nou, viaţa veşnică sau neprihănirea lui Hristos!! Este absolut esenţial de ţinut minte acest lucru. Hristos a arătat pur şi simplu că nu poate anula legea divină, legea celor zece porunci, dar că ne poate trece sau strămuta de sub condamnarea ei în împărăţia lui Dumnezeu, prin moartea Sa. Cum a murit El prin păcat, tot astfel trebuie să murim şi noi faţă de păcat, prin predarea voinţei şi fiinţei noastre în mâinile Aceluia care poartă stigmatul crucificării pe vecie!!!

Ţineţi minte că doar moartea noastră reală spirituală face posibilă naşterea noastră reală din nou, altfel de ce s-ar numi naştere din nou, dacă mai întâi nu a avut loc o moarte şi o înviere la viaţă nouă? "Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat." Romani 6,4-7.

Observaţi, vă rog, că doar acela care moare, de drept, este izbăvit, scăpat, smuls din păcat!!! Aşadar, naşterea din nou implică în mod obligatoriu o moarte reală şi o înviere reală! Experienţa naşterii din nou, într-un anumit fel, repetă la o altă scară moartea şi învierea lui Hristos, dar într-un mod personal pentru cel ce doreşte experienţa aceasta, căci este singura noastră posibilitate să obţinem neprihănirea, întocmai aşa cum Hristos a obţinut dreptul la înviere în virtutea biruinţei Sale pe cruce!! Deci, trebuie să ajungem botezaţi în moartea Lui, deoarece este singura posibilitate să fim "îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă". Acum, când păcătosul pocăit trăieşte experienţa reală şi sublimă a naşterii din nou, legea scrisă cu slove, în piatră, sau în Scripturi, a ajuns să fie neprihănirea lui Dumnezeu în el, prin Isus Hristos!!! Legea care îl condamna, adică dreptatea lui Dumnezeu îndreptată împotriva lui, a ajuns neprihănire în el, fiindcă principiile legii divine au fost scrise sau întipărite în el prin sădirea caracterului lui Dumnezeu în sufletul lui!!! Legea, din blestem, a devenit, prin naşterea din nou, neprihănire vie, chiar expresia caracterului lui Dumnezeu în sufletului credinciosului pocăit şi izbăvit de păcat. În acest caracter divin se află toate faptele bune pentru care credinciosul este pregătit să le exprime, căci Dumnezeu poate lucra în el de-acum, şi bineînţeles doar cu acordul acestuia, şi voinţa, şi înfăptuirea!! "Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele." Efeseni 2,10. "Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea." Filipeni 2,13.

Cele zece porunci ale legii scrise au ajuns zece principii de viaţă, sau mai bine zis principiile de viaţă sau modul de viaţă al lui Dumnezeu în caracterul credinciosului născut din nou. Legea scrisă este îndrumător spre Acela care ne poate elibera de sub condamnarea ei, tocmai pentru a ne putea, printr-o viaţă nouă, chiar viaţa lui Dumnezeu, prin naşterea din nou, să ne aducă în armonie cu principiile ei! Mai simplu, legea scrisă a celor zece porunci a ajuns legea Duhului de viaţă în cel credincios, prin Isus Hristos!! Din blestem, legea a ajuns un mod de viaţă pentru cel născut din Dumnezeu! Imaginaţi-vă că va aflaţi într-o încăpere în care, pe un perete, deasupra, scrie: "Aici nu se fumează!" Tu, care nu fumezi, te găseşti în acea încăpere împreună cu alţi oameni dintre care unii sunt fumători. Neputând rezista obiceiului înrădăcinat şi înrobirii de a fuma, aceştia ies din încăpere pentru a fuma în locul special destinat în acest sens. Cuvintele scrise pe perete sunt lege şi, ca atare, trebuie respectate. Dar, ele sunt lege numai pentru fumători, nu şi pentru tine. Cuvintele respective pur şi simplu nu îţi spun nimic, pentru că nu au nimic de-a face cu persoana ta. De ce? Fiindcă a nu fuma este propriul tău mod de viaţă!!! Acele cuvinte nu-ţi pot interzice să fumezi, de vreme ce oricum nu fumezi şi, deci, nu se referă la tine, ci doar la acei fumători care se află sub blestemul acelei legi!!! Acele cuvinte scot în evidenţă o realitate îngrozitoare, realitatea modului de viaţă al celor aflaţi sub blestemul fumatului. În acest caz, legea de pe perete este un blestem pentru fumători, chiar dacă este bună şi necesară,  fiindcă le spune să nu facă ceea ce de obicei fac!!! Tot astfel este şi cu legea lui Dumnezeu. Ea ne spune ce să nu facem, pentru că suntem păcătoşi, pe când un om neprihănit nu are nevoie de legea aceasta scrisă, motivul fiind acela că principiile ei sunt chiar propriul lui mod de viaţă. Nu are nevoie de ceva scris pentru a-i reglementa comportamentul.

Cu toate acestea, legea lui Dumnezeu scrisă, cea care este blestem pentru păcătos, în sensul că îl condamnă încă de la naştere, întrucât toţi ne naştem lipsiţi de neprihănirea lui Dumnezeu, este o lege dreaptă, bună şi sfântă, pentru că ne arată condiţia şi ne îndrumă spre Hristos. Când ne-am predat cu totul lui Hristos, murind şi înviind la o viaţă nouă, atunci nu ne mai aflăm sub blestemul legii, fiindcă prin naşterea din nou, căpătând caracterul lui Hristos, neprihănirea legii, principiile ei vii au devenit parte integrantă din noi, fiind pregătiţi pentru faptele bune specifice caracterului lui Hristos!! Astfel, legea devine neprihănire şi un mod de viaţă pentru credinciosul lui Hristos. Nu îl mai condamnă, fiindcă este în armonie cu ea. Acum, cel neprihănit nu mai are nevoie de legea scrisă, căci ea a devenit neprihănirea lui Dumnezeu în el, prin Isus Hristos, astfel devenind un împlinitor al legii, unul care poate trăi asemenea lui Dumnezeu. "Noi ştim că Legea este bună dacă cineva o întrebuinţează bine căci ştim că Legea nu este făcută pentru cel neprihănit, ci pentru cei fărădelege şi nesupuşi, pentru cei nelegiuiţi şi păcătoşi, pentru cei fără evlavie, necuraţi, pentru ucigătorii de tată şi ucigătorii de mamă, pentru ucigătorii de oameni, pentru curvari, pentru sodomiţi, pentru vânzătorii de oameni, pentru cei mincinoşi, pentru cei ce jură strâmb şi pentru orice este împotriva învăţăturii sănătoase." 1Timotei 1,8-10.

O altă implicaţie majoră a preoţiei lui Melhisedec este aceea că, prin însuşi faptul că Isus a fost biruitor permanent asupra păcatului şi ispitelor, a deschis un nou drum, al desăvârşirii, pentru creştinul născut din Dumnezeu!! Nu că desăvârşirea nu ar fi fost posibilă sau cerută în timpurile dispensaţiunii Vechiului Testament, fiindcă baza mântuirii noastre din păcat este aceeaşi şi în Vechiul şi în Noul Testament, adică credinţa în sângele lui Hristos, care ne spală de păcate! Însă, noutatea acestui drum deschis este dată de faptul că Hristos a desfiinţat prin moartea Sa toate ritualurile şi ceremoniile cerute omului, de la Adam, şi iudeilor, inclusiv templul în care se săvârşeau aceste servicii ritualice, fiindcă omul făcuse din ele baza salvării sale din păcat, adică propriul său mântuitor, El punând în locul lor "înfăţişarea adevărată a lucrurilor", Evrei 10,1, adică pe Isus în calitate de Mare Preot după rânduiala lui Melhisedec, templul ceresc şi lucrarea Sa în interiorul acestui templu!! Prin moartea şi învierea Sa, Hristos a scos la iveală realitatea nepieritoare a căii prin care suntem mântuiţi. Şi încă asta nu-i totul. Prin preoţia lui Melhisedec ne este descoperit adevărul cu privire la viaţa de biruinţă de care are parte credinciosul născut din nou!!

Prin preoţia lui Melhisedec, Hristos face "desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi", prin noul legământ: "Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în mintea lor..." Evrei 10,14,16. Generaţia căreia Dumnezeu îi pune la dispoziţie toate aceste adevăruri, despre care eu am vorbit doar succint, este generaţia "uşii deschise"!! Dacă în glasul celor şapte tunete sunt cuprinse primele două solii îngereşti, din Apocalipsa 14, prin care Dumnezeu punea la încercare credinţa bisericii Sale protestante de pe tărâmul american, urma ca, după ce aceste solii îşi vor fi făcut lucrarea, Isus să ofere lumină suplimentară celor care au primit cu toată inima aceste solii. Această lumină suplimentară este cuprinsă în solia îngerului al treilea.

Din păcate, mulţi consideră că această solie are de-a face doar cu avertizarea privitoare la aceia care se închină fiarei şi icoanei ei, şi primesc semnul ei pe mână sau pe frunte. Ceea ce trebuie să ştim este că această solie, acest mesaj se desfăşoară în două etape. Avertizarea despre care am amintit este etapa a doua, când solia este adresată lumii de biserica fecioarelor înţelepte şi neînţelepte. Mai înainte, însă, de această etapă există etapa pregătirii celor credincioşi, în speţă a fecioarelor înţelepte, pentru a putea oferi lumii acest mesaj înspăimântător! Aceştia trebuie să fie sfinţiţi prin harul lui Dumnezeu, făcuţi în stare să poarte o solie de asemenea proporţii. Ei trebuie să fie familiarizaţi cu neprihănirea lui Dumnezeu în viaţa lor şi să cunoască Evanghelia veşnică, acea Evanghelie cuprinsă în taina lui Dumnezeu, care descoperă preoţia lui Melhisedec!! Cu alte cuvinte, aceşti credincioşi extraordinari trebuie să-l cunoască pe Marele lor Preot şi să intre prin credinţă în sfânta sfintelor din sanctuarul ceresc, pentru a înţelege lucrarea lui Hristos pentru ei, şi că, în virtutea acesteia, orice creştin născut din nou este chemat să descopere lumii pe Dumnezeu în caracterul lui, printr-o viaţă de biruinţă asupra păcatului mărturisit!!

Pavel a înţeles foarte bine, potrivit luminii dăruite lui, acest adevăr sublim, iar Ioan, apostolul, scrie: "Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu; şi oricine iubeşte pe Cel ce L-a născut iubeşte şi pe cel născut din El. Cunoaştem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu şi păzim poruncile Lui. Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele; pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră... Ştim că oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, ci Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el... Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat. Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică." 1Ioan 5,1-4,18,20.

Solia îngerului al treilea, care conţine în întregime Evanghelia veşnică, anunţată de primul înger, descoperă pe rând adevărul sfinţitor al lui Dumnezeu privitor la legea lui Dumnezeu, la sanctuar şi preoţia lui Hristos, după rânduiala lui Melhisedec. Mesajul primului înger este: "Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!" Apocalipsa 14,7. El este văzut cu o Evanghelie veşnică proclamând ceasul judecăţii lui Dumnezeu, la sfârşitul celor 2300 de ani, judecată care trebuie să se desfăşoare ţinând seama de standardul lui Dumnezeu în acest sens, adică legea sfântă a celor zece precepte morale!!! Acest lucru este adeverit prin faptul că, după ce anunţă ceasul judecăţii, spune: "închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!" El face trimitere în acest fel chiar la legea lui Dumnezeu ca standard al judecăţii, întrucât porunca a patra din decalog descoperă adevărul că Dumnezeu este Creatorul, Cel ce a făcut "cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor". Vezi Exod 20,8-11.

Acum, pentru ca credincioşii Săi să înţeleagă lucrarea pe care Isus o desfăşoară în cer, Dumnezeu a trebuit să le împărtăşească, să le descopere încetul cu încetul conţinutul Evangheliei veşnice. În principiu, această Evanghelie descoperă neprihănirea lui Hristos, în virtutea căreia, credinciosul pocăit, după ce o primeşte în dar prin experienţa naşterii din nou, poate trăi virtuos, fără pată, asemenea lui Isus. Mai mult, Hristos dorea să conştientizeze poporul Său credincios că viaţa creştinului care îl urmează pe Isus nu este o viaţă de înfrângeri, cu suişuri şi coborâşuri, plină de descurajările lipsei de biruinţă asupra păcatelor mărturisite, ci dimpotrivă este o viaţă plină, încărcată cu biruinţa continuă asupra tuturor păcatelor mărturisite. Hristos a descoperit, în virtutea preoţiei Sale după rânduiala lui Melhisedec, că toţi acei credincioşi care au experienţa naşterii din nou şi înţeleg miezul Evangheliei veşnice, care este în fapt taina lui Dumnezeu, Hristos în voi, nădejdea slavei, sunt chemaţi să se califice drept preoţi şi împăraţi aici pe pământ, aşa cum a fost chemat şi El prin întruparea Sa!!!

Petru ne spune: "Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: >Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt<... Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată". 1Petru 1,15; 2,9. Cine poate vesti puterile minunate ale lui Dumnezeu? Numai aceia care sunt chemaţi din întuneric la lumină!! Şi ce sunt ei? "... o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu şi l-a câştigat ca să fie al Lui", adică nişte "sfinţi în toată purtarea" lor!!! Puterile minunate ale lui Dumnezeu sunt descoperite în taina lui Dumnezeu, care este Evanghelia veşnică!!

Ideea este că, prin solia îngerului al treilea, Dumnezeu a căutat cu tot înadinsul să conştientizeze mintea primitorilor că viaţa creştinului născut din Dumnezeu trebuie să fie o viaţă asemenea celei trăite de Hristos, când era întrupat pe pământ. Neprihănirea primită în dar, prin naşterea din nou, este caracterul desăvârşit al lui Hristos, care ne deschide posibilitatea reală pentru a fi biruitori permanent asupra păcatului şi ispitelor!! Hristos este modelul suprem despre ce înseamnă viaţa de creştin. Aceasta este realitatea Evangheliei veşnice şi totodată marele ideal şi scop la preoţiei lui Melhisedec, în cadrul căreia Hristos este Mare Preot. Câtă vreme Hristos locuieşte, prin neprihănirea Sa vie sau caracterul Său ori natura Sa divină, în noi, tot atâta vreme putem fi biruitori asupra oricăror ispite şi a păcatului! Trebuie să ţinem minte că desăvârşirea morală este atinsă doar prin marea preoţie a lui Melhisedec.

     "Marele ideal şi scop al adevăratului sanctuar, al preoţiei şi slujbelor lui, este ca Dumnezeu să locuiască în inimile poporului. Dar, care este marele ideal şi scop al locuirii Lui în inimile poporului? Răspunsul este: Desăvârşirea. Desăvârşirea morală şi spirituală a închinătorului... Desăvârşirea, desăvârşirea caracterului este ţinta creştină - o desăvârşire atinsă în trup omenesc în această lume. Hristos a reuşit aceasta, deschizând un drum prin care, în El, orice suflet poate de asemenea să fie desăvârşit. Atingând ţinta, Isus a devenit Marele nostru Preot care, prin această lucrare a Lui în adevăratul sanctuar, ne face şi nouă posibilă atingerea ei." Calea consacrată pentru desăvârşirea creştină, cap. Desăvârşire, primul şi ultimul paragraf.